CSJ. Decizia nr. 5508/2003. Penal. Art.289 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 5508/2003
Dosar nr. 1528/2002
Şedinţa publică din 12 decembrie 2002
Asupra recursului de faţă.
Examinând actele dosarului constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 8 din 25 martie 2002, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală a condamnat pe inculpatul B.G. la 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual, prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen.
Prin aceeaşi sentinţă, a fost condamnat şi inculpatul S.Şt. la două pedepse, a câte 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 288 alin. (1) C. pen. şi respectiv complicitate la fals intelectual prevăzută de art. 26 raportat la art. 289 alin. (1) C. pen.
Conform art. 1 lit. a) din Legea nr. 137/1997, s-a constatat graţierea integrală a celor două pedepse, punându-li-se în vedere ambilor inculpaţi dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 137/1997, privind revocarea beneficiului graţierii.
A fost desfiinţat, ca fiind fals, contractul de ipotecă nr. 120 din 11 aprilie 1995 autentificat prin încheierea nr. 1224 din 13 aprilie 1995 de fostul notariat de Stat Bolintin Vale, judeţul Giurgiu.
Curtea a reţinut că, la data de 13 aprilie 1995, inculpatul B.G., în calitate de notar, cu ştiinţă, a înscris date nereale, în încheierea de autentificare a contractului de ipotecă nr. 120 din 13 aprilie 1995, respectiv prezenţa nereală, la autentificare, a giranţilor S.M. şi S.N.
Cu privire la inculpatul S.Şt., Curtea a reţinut că la aceeaşi dată, a aplicat, fără drept, propria amprentă a degetului arătător de la mâna dreaptă pe contractul de ipotecă nr. 120/1995, în locul semnăturii girantei S.M., care nu era prezentă, şi a contrafăcut semnătura tatălui său S.N., care, de asemenea, nu a fost prezent.
S-a mai reţinut că acelaşi inculpat a înlesnit săvârşirea infracţiunii de fals intelectual de către notarul B.G., prin punerea la dispoziţia acestuia, a actelor de identitate ale părinţilor săi, pentru ca datele acestora de identificare să fie înscrise, în lipsa lor, în încheierea de autentificare.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs numai inculpatul B.G., solicitând, în principal, achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., iar în subsidiar, încetarea procesului penal întrucât a intervenit prescripţia specială, fiind împlinit termenul prevăzut de art. 122 lit. d) şi art. 124 C. pen.
Recursul este fondat, dar numai sub aspectul subsidiar, pentru argumentele ce urmează:
Referitor la motivul principal de recurs, vizând cazul prevăzut de art. 3859 pct. 12 C. proc. pen. (când nu sunt întrunite elementele constitutive ale unei infracţiuni), Curtea constată că nu este fondat.
Potrivit art. 289 alin. (1) C. pen., falsificarea unui înscris oficial cu prilejul întocmirii acestuia, de către un funcţionar aflat în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului, ori prin omisiunea cu ştiinţă de a însera unele date sau împrejurări, constituie infracţiunea de fals intelectual.
Or, din examinarea probelor efectuate în cauză (declaraţiile inculpaţilor, raportul de constatare tehnico-ştiinţifică, 4 expertize criminalistice, declaraţia părţii vătămate S.M., declaraţiile martorilor A.G., A.N. şi G.L.), rezultă că inculpatul B.G., în calitate de notar public, prin încheierea de autentificare din 13 aprilie 1995 a contractului de ipotecă nr. 120/1995, a atestat prezenţa la notariat a giranţilor S.M. şi S.N., deşi aceştia au lipsit, săvârşind, astfel, infracţiunea de fals intelectual prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen.
Intenţia recurentului inculpat de a falsifica contractul de ipotecă rezultă şi din împrejurarea că notarul nu putea fi indus în eroare cu privire la identitatea giranţilor, în prezenţa inculpatului S.Şt. şi a martorei G.L., deoarece giranţii erau persoane în vârstă, potrivit buletinelor lor de identitate văzute de notar, iar amprenta digitală pentru S.M. a fost aplicată de un bărbat (fiul acesteia), iar nu de către o femeie.
În consecinţă, Curtea observă că, sub acest aspect principal, recursul inculpatului B.G. nu este întemeiat.
Recursul este fondat numai sub aspectul care vizează încetarea procesului penal prin aplicarea prescripţiei speciale prevăzute de art. 124 raportat la art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen. Acest aspect este neimputabil instanţei de fond, întrucât termenul de 7 ani şi 6 luni (prevăzut de aceste texte pentru înlăturarea răspunderii penale) s-a împlinit la 13 octombrie 2002, după pronunţarea sentinţei (25 martie 2002).
În consecinţă, recursul va fi admis, în aceste limite, casându-se sentinţa atacată şi dispunându-se încetarea procesului penal împotriva inculpatului B.G., pentru infracţiunea prevăzută de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen., cu referire la art. 124 şi art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul B.G. împotriva sentinţei penale nr. 8 din 25 martie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Casează sentinţa atacată şi în baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen., încetează procesul penal împotriva inculpatului B.G. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), în cauză intervenind prescripţia specială a răspunderii penale prevăzută de art. 122 lit. d) raportat la art. 124 C. pen.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 12 decembrie 2002.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5482/2003. Penal. Legea nr.143/2000. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 552/2003. Penal → |
|---|
