ICCJ. Decizia nr. 644/2003. Penal. Revizuire. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 644

Dosar nr.5627/2003

Şedinţa publică din 3 februarie 2004

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr.1522/2003 la Tribunalul Argeş, partea responsabilă civilmente Primăria oraşului Costeşti a solicitat revizuirea sentinţei penale nr.326 din 4 decembrie 2001 a Tribunalului Argeş, rămasă definitivă prin Decizia penală nr.80/A din 5 martie 2002 a Curţii de Apel Piteşti.

În motivarea cererii de revizuire, partea responsabilă civilmente susţine că inculpatul I.P. a ridicat din contul 4072996569002, deschis la BRD, sucursala Argeş, la data de 4 decembrie 2001, suma de 56.000.000 lei (cu o zi înainte de data pronunţării instanţei de fond), cât şi ulterior, alte sume, motiv pentru care, la data de 18 februarie 2002, a rămas în cont doar suma de 2.578.533 lei, din care nu poate acoperi prejudiciul către părţile civile din cauză, motiv pentru care se impune revizuirea hotărârii de condamnare, în temeiul art. 394 C. proc. pen., în cauză intervenind fapte şi împrejurări necunoscute la data judecării în fond a cauzei.

În cauză au fost efectuate cercetări de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş, în conformitate cu prevederile art. 399 C. proc. pen., care, prin concluziile trimise instanţei, în urma verificărilor făcute, a opinat pentru respingerea cererii de revizuire, întrucât motivul invocat, imposibilitatea de plată a sumei la care a fost obligată, partea responsabilă civilmente nu se se înscrie între motivele arătate în art. 394 C. proc. pen.

Tribunalul Argeş, prin sentinţa penală nr.291 din 18 septembrie 2003 a respins cererea de revizuire formulată de partea responsabilă civilmente Primăria oraşului Costeşti, arătând că motivele invocate nu se înscrie între cele arătate în art. 394 C. proc. pen., problema ridicată de aceasta, imposibilitatea de plată în care se află, constituind o problemă de executare şi nicidecum un temei pentru revizuire.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel revizuienta Primăria oraşului Costeşti pe care a criticat-o cu privire la greşita respingere a cererii de revizuire, întrucât instanţa care a judecat cauza în fond a fost indusă în eroare de către inculpat, împrejurare pe care aceasta nu a cunoscut-o şi care constituie o împrejurare nouă în sensul art. 394 lit.a) C. proc. pen.

Curtea de Apel Piteşti, prin Decizia penală nr.276/A din 25 noiembrie 2003 a respins ca nefondat apelul declarat de revizuienta parte responsabilă civilmente Primăria oraşului Costeşti, întrucât motivul invocat de către aceasta drept temei al revizuirii, imposibilitatea executării hotărârii sub aspectul laturii civile, din motive care nu sunt imputabile instanţelor de judecată, nu poate constitui temei de revizuire, în sensul dispoziţiilor art.394 lit.a) C. proc. pen.

Împotriva deciziei pronunţată de Curtea de Apel a declarat recurs revizuienta partea responsabilă civilmente Primăria oraşului Costeşti pe care a criticat-o referitor la greşita respingere a cererii de revizuire, întrucât hotărârea de condamnare a inculpatului din această cauză s-a bazat pe declaraţiile mincinoase ale acestuia şi nu pe realităţile faptice, motiv pentru care se impune admiterea cererii, casarea hotărârilor criticate şi pronunţarea unei noi hotărâri care să reflecte adevărul.

Recursul este nefondat.

Potrivit art. 394 lit.a) C. proc. pen. revizuirea poate fi cerută când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, iar conform lit.b, când un martor, expert sau un interpret a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere.

În cauză, din susţinerile recurentei nu rezultă că au fost descoperite fapte şi împrejurări ce nu au fost cunoscute la data soluţionării cauzei, după cum nu s-a făcut nici dovada ca vreuna din persoanele arătate la lit.b a art.394 C. proc. pen. a fost condamnată definitiv pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă cu precizarea că inculpatul nu face parte dintre aceste persoane.

Faptul că inculpatul, după trimiterea în judecată a mai comis şi alte fapte cu caracter penal, nu pot avea influenţă asupra condamnării sale, ci poate constitui temei juridic, dacă e cazul, pentru o altă trimitere în judecată.

În consecinţă, recursul declarat de revizuienta parte responsabilă civilmente Primăria oraşului Costeşti fiind nefondat, urmează a fi respins ca atare, în temeiul art. 38515 pct. (1) lit. b) C. proc. pen., cu obligarea sa la plata cheltuielilor judiciare către stat, întrucât se află în culpă procesuală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuienta parte responsabilă civilmente Primăria oraşului Costeşti împotriva deciziei penale nr.276/A din 25 noiembrie 2003 a Curţii de Apel Piteşti, privind pe intimatul inculpat I.P.

Oblşigă pe recurentă să plătească statului suma de 1.200.000 lei cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 3 februarie 2004.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 644/2003. Penal. Revizuire. Recurs