CSJ. Decizia nr. 652/2003. Penal. Art.20 rap.la art.174, 175 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 652/2003
Dosar nr. 1907/2002
Şedinţa publică din 11 februarie 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 15 din 29 ianuarie 2002, Tribunalul Tulcea a condamnat pe inculpatul P.I. zis „C.” la:
- 9 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru tentativă la infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 şi art. 175 lit. a), f) şi i) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP);
-4 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1) şi art. 209 alin. (1) lit. g) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), prin schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. (1) şi art. 209 alin. (1) lit. g) şi i) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP);
-3 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP);
-4 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1) şi art. 209 lit. g) şi i) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) (parte vătămată B.C.);
-3 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP);
-4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1) şi art. 209 alin. (1) lit. g) şi i) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului P.I. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 28 lit. g) din Legea nr. 12/1974.
În temeiul art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., a dispus ca inculpatul P.I. să execute pedeapsa cea mai grea şi anume 9 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
Pe durata executării pedepsei, conform art. 71 C. pen., inculpatului i-a fost interzis exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 350 C. proc. pen., a fost menţinută starea de arest a inculpatului, iar în temeiul art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), din pedeapsa de executat s-a dedus timpul arestării preventive de la 6 ianuarie 2001, la zi.
Prin aceeaşi sentinţă, inculpatul P.I. a fost obligat să plătească:
-părţii civile M.V., sumele de 18.852.360 lei cu titlu de despăgubiri civile şi, respectiv, de 100.000.000 lei cu titlu de daune morale;
-părţii civile L.V., suma de 1.500.000 lei cu titlu de despăgubiri civile;
-părţii civile V.S., suma de 3.000.000 lei cu titlu de despăgubiri civile;
-Spitalului Clinic Judeţean Constanţa, suma de 22.223.236 lei cu titlu de cheltuieli de spitalizare.
A fost respinsă ca nefondată cererea de despăgubiri civile, formulată de partea civilă B.C.
In temeiul art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpat a unui par corp delict.
În baza art. 191 C. proc. pen., inculpatul P.I. a fost obligat să plătească statului suma de 3.500.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care sumele de câte 250.000 lei reprezentând onorarii cuvenite pentru apărarea din oficiu, urmează a se plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut în fapt următoarele:
1. În noaptea de 29 octombrie 2000, în jurul orelor 24,00, în timp ce partea vătămată M.V. se îndrepta din centrul localităţii spre domiciliu, a observat venind spre el două căruţe cu lemne care, după ce s-au oprit la poarta unui cetăţean, C.V. şi a purtat o discuţie, cu acesta, au continuat deplasarea spre centru, în sens contrar deplasării părţii vătămate.
In momentul în care căruţele au trecut pe lângă partea vătămată, acesta i-a identificat pe conducătorii celor două atelaje în persoana numitului C.I. zis „G.C.” şi respectiv a inculpatului P.I. zis „C.”, care observându-l pe M.V. a apărut căruţa şi s-a îndreptat către acesta, având asupra sa un par.
Din motive necunoscute, partea vătămată a ignorat intenţiile inculpatului, crezând că acesta se duce să bea apă la cişmea şi pe nepregătite a fost lovită cu un par în zona capului – temporară occipitală stăngă din spate, lovitură care a fost atenuantă, în parte, de căciula pe care partea vătămată o purta pe cap.
În urma impactului, parul cu care a fost aplicată lovitura s-a rupt, iar partea vătămată a căzut la pământ.
În urma loviturii primite, partea vătămată a suferit o plagă deschisă cu hemoragie masivă şi slăbiciune fizică.
La scurt timp, când partea vătămată se găsea căzută la pământ, inculpatul a revenit şi cu un alt par, i-a mai aplicat câteva lovituri în aceeaşi zonă (a capului), după care a fugit de la locul faptei, lăsând căruţele să se deplaseze în sens contrar celui în care a plecat el.
Partea vătămată a fost găsită dimineaţa de persoane din sat, care l-au transportat la dispensarul din localitate, iar de aici datorită stării grave în care se afla, la Spitalul Judeţean Constanţa, unde a fost internată în secţia de neurochirurgie, în perioada 30 octombrie – 7 decembrie 2000.
Potrivit certificatului medico-legal, eliberat în cauză, partea vătămată a suferit leziuni grave, între care fractură de pluri-eschiloasă temporo-occipital stâng ce interesează şi stânca temporarului precum şi alte leziuni care necesită pentru vindecare 65-70 de zile de îngrijiri medicale, dacă nu survin complicaţii.
2. În luna noiembrie 1998, inculpatul P.I., a pătruns fără drept în curtea părţii vătămate V.S. din Valea Teiului, comuna Izvoarele, de unde a sustras o căruţă în valoare de 3 milioane lei pe care a demontat-o şi îngropat-o în curtea locuinţei sale, căruţă care a fost găsită în luna martie 2000, care datorită condiţiilor improprii în care a fost ţinută s-a degradat, motiv pentru care partea vătămată s-a constituit parte civilă cu suma de 3.000.000 lei.
Inculpatul a motivat sustragerea căruţei prin aceea că şi acesta, cu mai multă vreme în urmă, i-a sustras o căruţă ce-i aparţinea.
3. La începutul lunii martie 2000, inculpatul P.I. s-a deplasat la un atelier aparţinând părţii vătămate B.C. din comuna Izvoarele de unde, prin înlăturarea sistemului de închidere, a sustras mai multe bunuri constând în aparate electronice, piese de schimb, o pompă de apă, o drujbă şi altele în valoare totală de 7.600.000 lei, bunuri care au fost restituite proprietarului în cursul urmăririi penale.
4. În aceeaşi perioadă, respectiv începutul lunii martie 2000, profitând de lipsa de la domiciliu a unchiului său, partea vătămată L.V., a pătruns fără drept în curtea acestuia şi după ce a înlăturat sistemul de închidere a uşii şi prin forţarea lacătului, a intrat în casă de unde şi-a însuşit mai multe bunuri electrocasnice în valoare totală de 3.000.000 lei, bunuri care au fost recuperate, parţial, în cursul urmăririi penale, astfel că, partea vătămată s-a constituit parte civilă pentru diferenţă cu suma de 1.500.000 lei, formulând plângere în acest sens.
5. În vara anului 2000 noaptea, inculpatul P.I. s-a deplasat în zona lacului „S.”, unde găsind mai multe scule aparţinând părţii vătămate A.T. şi le-a însuşit şi transportat la domiciliul său, scule de pescuit pe care după ce le-a mai reparat le-a folosit şi deţinut fără drept, fiind găsite cu ocazia cercetării efectuate la domiciliul său, fiind restituite părţii vătămate.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul P.I., pe care a criticat-o cu privire la greşita sa condamnare, pentru cele mai multe fapte reţinute în sarcina sa, recunoscând doar furtul săvârşit în dauna părţii vătămate V.S., solicitând restituirea cauzei, la organul de urmărire penală pentru completarea urmăririi penale, întrucât la dosar nu sunt administrate suficiente probe din care să rezulte vinovăţia sa.
Curtea de Apel Constanţa, prin Decizia penală nr. 86/P din 5 aprilie 2002 a admis ca fondat apelul declarat de inculpatul P.I. şi desfiinţând în parte hotărârea primei instanţe, a înlăturat agravanta prevăzută la art. 175 lit. a) C. pen., referitor la tentativa la infracţiunea de omor, menţionând celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate.
În motivarea deciziei, Curtea de Apel a arătat că în cauză în mod corect s-a reţinut vinovăţia inculpatului pentru toate faptele reţinute în sarcina sa şi pentru care a fost condamnat, motiv pentru care nu există nici un temei pentru restituirea cauzei la organul de urmărire penală pentru completarea probatoriilor.
Astfel, în legătură cu tentativa la infracţiunea de omor, s-a arătat că „partea vătămată M.V. a susţinut constant că, autorul agresiunii este P.I., precum şi cu declaraţiile martorilor L.I. şi C.I., care au auzit pe inculpat afirmând „l-am făcut pe pădurarul M.V.”, martori care au fost „rugaţi” să declare în cursul urmăririi penale că nu este autorul tentativei de omor.
În acelaşi sens, al vinovăţiei inculpatului este şi declaraţia numitei M.V., concubina inculpatului care a arătat că victima agresiunii, pădurarul M.V., a surprins pe numitul C.I. şi inculpat, sustrăgând lemne din cantonul Albe, ocazie cu care le-a luat drujba şi un topor, aceasta constituind şi motivul săvârşirii faptei.
Referitor la celelalte infracţiuni, nerecunoscute de inculpat, s-a arătat că, de asemenea, nu există temeiuri de îndoială că el este autorul acestora, câtă vreme probele materiale dovedesc acest lucru, respectiv bunurile care au fost sustrase şi recunoscute de părţile vătămate, găsite cu ocazia percheziţiei domiciliare.
În ceea ce priveşte reţinerea la încadrarea juridică a tentativei la infracţiunea de omor a agravantei prevăzute de art. 175 lit. a) C. pen., respectiv prin premeditare, s-a arătat că nu se justifică, deoarece din nici o probă nu rezultă că inculpatul a plănuit de mai multă vreme săvârşirea acestei fapte, că aceasta a avut loc ocazional, urmare a întâlnirii cu victima, motiv pentru care se impune înlăturarea acesteia.
Decizia curţii de apel a fost atacată cu recurs de către inculpat pe care a atacat-o, în principal, cu privire la greşita reţinere a vinovăţiei sale întrucât din probele de la dosar nu rezultă, în nici un fel că este autorul faptelor pentru care a fost condamnat, motiv pentru care se impune restituirea cauzei la organul de urmărire penală pentru completarea materialului probator, iar în subsidiar, achitarea sa pentru că nu sunt dovezi care să justifice condamnarea sa.
Recursul declarat de inculpat este nefondat.
Analizând actele şi lucrările de la dosar se constată că atât instanţa de fond cât şi instanţa de apel, cu corectura adusă de instanţa de apel, referitor la încadrarea juridică a tentativei la infracţiunea de omor calificat, au reţinut o corectă situaţie de fapt, confirmată de probele administrate în cauză, existente la dosar, încadrând faptele în textele de lege corespunzătoare pentru care i-a aplicat inculpatului pedepse just individualizate cu respectarea prevederilor art. 72 şi art. 52 C. pen.
După cum a arătat şi instanţa de apel, în cauză atât în sensul urmăririi penale, cât şi al judecăţii cauzei în fond, au fost administrate suficiente probe din care rezultă că inculpatul este autorul faptelor pentru care a fost trimis în judecată, unele dintre ele fiind probe materiale, care nu pot fi înlăturate în nici un fel (este vorba de bunurile ce au format obiectul infracţiunilor de furt şi care au fost găsite la domiciliul său cu ocazia percheziţiei domiciliare), altele constând în declaraţiile martorilor care au relatat în mod constant aspecte legate de activitatea infracţională a acestuia (este vorba de tentativă la infracţiunea de omor calificat, privind pe partea vătămată M.V.), şi la care s-a făcut referire cu ocazia rejudecării motivării instanţei de apel, pe care instanţa de recurs şi-o însuşeşte ca fiind conformă cu realitatea şi care nu se mai impune a fi reluată. În aceste condiţii motivul de casare prin care se solicită restituirea cauzei la organul de urmărire penală pentru completarea materialului probator nu poate fi primit.
De altfel, în mod justificat instanţele de judecată au apreciat că probele admise de inculpat în apărare, au fost de circumstanţă şi fiind contrazise de celelalte probe existente la dosar, elocvent fiind în acest sens, încercarea sa de a determina diferite persoane să declare, unele împrejurări, în special cele legate de tentativa la infracţiunea de omor calificat, care nu corespundeau adevărului, acest lucru reieşind în mod evident şi din înscrisurile pe care acesta le-a trimis din penitenciar la diverse cunoştinţe pentru a proceda în consecinţă.
Pentru aceleaşi considerente, şi anume existenţa unui material probator, din care rezultă vinovăţia inculpatului, pentru faptele reţinute în sarcina sa, nu poate fi primită nici cea de a doua critică, formulată în subsidiar, prin care solicită a se dispune achitarea.
Pentru considerentele arătate, având în vedere că verificând Decizia atacată în raport şi cu prevederile art. 3859 C. proc. pen., nu se constată existenţa şi a altor motive care analizate din oficiu să ducă la casare, urmează a se constata că recursul declarat de inculpatul P.I. este nefondat şi va fi respins ca atare în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. şi a se dispune potrivit dispozitivului prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.I. împotriva deciziei penale nr. 86 din 5 aprilie 2002 a Curţii de Apel Constanţa.
Deduce din pedeapsa aplicată, timpul arestării preventive de la 6 ianuarie 2001 la 11 februarie 2003.
Obligă pe recurent la plata sumei de 1.100.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 300.000 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 februarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 65/2003. Penal | CSJ. Decizia nr. 656/2003. Penal → |
|---|
