CSJ. Decizia nr. 696/2003. Penal. Art.215 alin.2; art.254 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 696/2003
Dosar nr. 4843/2002
Şedinţa publică din 12 februarie 2003
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 144 din 19 iulie 2002 a Tribunalului Buzău, au fost condamnaţi inculpaţii:
1. P.S. la:
- 3 ani închisoare pentru participaţie improprie la infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 31 alin. (2) raportat la art. 215 alin. (1) şi (2) C. pen. şi la
- 8 luni închisoare pentru infracţiunea de uz de fals prevăzută de art. 291 C. pen.
În baza art. 33 şi art. 34 C. pen., s-a aplicat pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare, iar în baza art. 861 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe un termen de încercare de 5 ani.
2. P.Z. la:
- 3 ani închisoare pentru participaţie improprie la infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 31 alin. (2) raportat la art. 215 alin. (1) şi (2) C. pen.;
- 8 luni închisoare pentru infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290 C. pen. (săvârşită în septembrie 1996), pedeapsă graţiată în baza art. 1 din Legea nr. 137/1997.
În baza art. 36, art. 33 şi art. 34 C. pen., a contopit pedeapsa de 3 ani închisoare menţionată cu pedepsele aplicate prin sentinţele penale nr. 234 din 17 octombrie 1997 şi nr. 96/2001 ale Tribunalului Vrancea (câte 3 ani şi câte un an închisoare, aplicate pentru infracţiuni concurente) şi a dispus să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.
- câte 3 ani închisoare şi câte un an interzicerea drepturilor înscrise în art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru două infracţiuni de luare de mită, prevăzute de art. 254 alin. (1) cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. (săvârşite în luna martie 2001) şi l.
- câte 8 luni închisoare pentru trei infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzute de art. 290 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. (comise în lunile noiembrie 2000 şi ianuarie 2001).
În baza art. 33 şi art. 34 C. pen., a contopit cele 5 pedepse (de câte 3 ani şi respectiv câte 8 luni închisoare) şi a dispus să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani cu un spor de 6 luni, în total 3 ani şi 6 luni închisoare şi un an interzicerea drepturilor înscrise în art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
Totodată, tribunalul a dispus anularea actelor false şi a obligat pe inculpaţi în solidar la 18.956.309 lei despăgubiri către partea civilă Casa Judeţeană de Pensii Buzău, precum şi la cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, s-au reţinut în fapt, următoarele:
Inculpata P.Z. a fost arhivară la S.C. R. S.A. Rm. Sărat şi în această calitate a înscris în fals, în adeverinţa nr. 890/1996 eliberată mamei sale M.C. o vechime în muncă de 277 zile aferentă perioadei 1967 – 1980 deşi aceasta nu a prestat vreo activitate, adeverinţă ce a fost predată, cu bună ştiinţă, de soţul său, inculpatul P.S., la Casa Judeţeană de Pensii Buzău pentru înlocuirea dosarului de pensionare pentru limită de vârstă şi astfel i s-a calculat şi încasat, cu titlu de pensie suma de 24.259.014 lei.
În luna noiembrie 2000, inculpata P.Z. a întocmit două adeverinţe de vechime în muncă pentru N.S. în care a înscris câte 57 zile lucrătoare aferente perioadei 1965-1969 şi după ce au fost semnate de conducerea societăţii le-a modificat, înscriind unele cifre, înaintea celor existente, astfel că în loc de 167 zile cât a lucrat în realitate, a înscris 367 zile, diferenţa fiind fictivă.
De asemenea, inculpata a modificat şi adeverinţa eliberată inculpatei P.A. (condamnată în cauză), astfel că prin înscrierea cifrei 2 înaintea celei de 57 zile cât lucrase, a rezultat fictiv 257 zile, vechime în muncă, pentru acest serviciu inculpata primind suma de 500.000 lei.
În sfârşit, la 15 noiembrie 2000, inculpata P.Z. a modificat şi adeverinţa de vechime în muncă eliberată inculpatei L.G. (condamnată în cauză), înscriind fictiv 196 zile în loc de 56 zile cât lucrase în realitate, fapt pentru care a primit suma de 500.000 lei.
Prin Decizia penală nr. 455 din 9 octombrie 2002 a Curţii de Apel Ploieşti s-au respins ca nefondate apelurile declarate de inculpaţii P.S. prin care solicita a fi achitat, întrucât nu este vinovat şi eventual a se restitui dosarul pentru completarea urmăririi penale, întrucât nu i s-a prezentat materialul de urmărire penală şi nici nu i s-a luat o declaraţie scrisă personal cu privire la fapte şi P.Z. prin care solicita reducerea pedepselor şi suspendarea condiţionată a executării pedepsei rezultante.
Împotriva acestei decizii inculpaţii au declarat recurs, reiterând motivele din apel, temeiuri de casare prevăzute de art. 3859 pct. 2, 14 şi 18 C. proc. pen.
Recursurile declarate de inculpaţi nu sunt fondate.
Din examinarea hotărârilor pronunţate în cauză şi a lucrărilor dosarului rezultă că instanţele, întemeindu-se pe probele administrate, au stabilit şi reţinut corect starea de fapt şi vinovăţia inculpaţilor şi de asemenea, au dat o corespunzătoare încadrare juridică faptelor penale comise.
În declaraţiile date în cursul urmăririi penale şi la instanţă, inculpata P.Z. a susţinut în mod constant că adeverinţa fictivă de vechime în muncă şi cererea de pensionare a mamei sale M.C., au fost prezentate şi depuse la Casa Judeţeană de Pensii, în cunoştinţă de cauză, de către soţul său P.S. şi că acesta a şi redactat şi semnat cererea de pensionare.
Declaraţiile acesteia se coroborează cu declaraţiile martorei M.C., care a făcut aceleaşi susţineri precum şi cu declaraţiile inculpatului P.S. în sensul că acesta nu neagă fapta, că precizează doar că nu îşi mai aminteşte dacă a prezentat sau nu personal actele în vederea pensionării soacrei sale.
Prin urmare, corect, instanţele au reţinut vinovăţia inculpatului recurent.
Nu este întemeiată nici cererea de restituire a cauzei la procuror pe motiv că nu i s-ar fi prezentat din nou materialul de urmărire penală, după audierea de către procuror a inculpatei P.Z. şi că nu i s-ar fi luat o declaraţie scrisă personal conform art. 70 alin. (3) C. proc. pen.
Din dosarul cauzei rezultă că inculpatului P.S. i s-a prezentat materialul de urmărire penală la data de 18 decembrie 2001, după ce a fost ascultat şi confruntat cu inculpata P.Z. şi au fost ascultate şi alte persoane în cauză (L.G., P.A., R.G.).
Împrejurarea că a doua zi, 19 decembrie 2001, s-a prezentat materialul de urmărire penală şi inculpatei P.Z., după ce în prealabil i s-a luat o declaraţie, de către procuror, această nouă declaraţie nu justifică a fi prezentată şi inculpatului recurent, câtă vreme declaraţiile sale care sunt aceleaşi, i-au fost prezentate în cadrul confruntării, conform procesului-verbal întocmit cu acea ocazie.
În sfârşit, neluarea declaraţiei scrise personal conform art. 70 alin. ultim C. proc. pen., constituie o încălcare în sensul prevederilor art. 197 alin. (1) şi (4) C. proc. pen., care ar atrage nulitatea actului numai în condiţiile în care s-ar fi adus o vătămare ce nu ar putea fi înlăturată decât prin anularea actului şi să fie sesizată în cursul efectuării actului sau la primul termen de judecată cu procedura completă.
Or, inculpatul nu a invocat această situaţie la primul termen de judecată, nu a dovedit că i s-a adus o vătămare prin neluarea declaraţiei scrise personal, iar în cursul procesului a avut posibilitatea să trimită instanţei memoriu şi declaraţii scrise personal.
Ca atare, omisiunea luării declaraţiei scrise personal nu justifică restituirea cauzei la procuror pentru completarea urmăririi penale.
În sfârşit, nu este întemeiată nici cererea inculpatei P.Z. de reducere a pedepsei şi eventual a suspendării condiţionate a executării.
În acest sens, instanţele au ţinut seama de gradul de pericol social al infracţiunilor comise (o pluralitate de fapte), cât şi al persoanei sale (care este recidivistă, fiind anterior condamnată pentru multiple alte infracţiuni asemănătoare), astfel că pedeapsa stabilită este necesară pentru reeducarea sa şi, prevenirea comiterii altor infracţiuni, nefiind posibilă nici suspendarea condiţionată a executării, fiind exceptată conform art. 81 alin. (1) lit. b) C. pen.
În consecinţă, pentru motivele expuse urmează a se respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpaţi şi a fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii P.S. şi P.Z. împotriva deciziei penale nr. 455 din 9 octombrie 2002 a Curţii de Apel Ploieşti.
Obligă pe recurentul inculpat P.S. la plata sumei de 700.000 lei cheltuieli judiciare către stat, iar pe inculpata P.Z. la plata sumei de 1.100.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 12 februarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 695/2003. Penal | CSJ. Decizia nr. 697/2003. Penal → |
|---|
