CSJ. Decizia nr. 695/2003. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 695/2003
Dosar nr. 4610/2002
Şedinţa publică din 12 februarie 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 121 din 6 iunie 2002, Tribunalul Buzău a condamnat pe inculpatul B.N.S. la 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. e) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) şi art. 74 alin. ultim C. pen., cu referire la art. 80 alin. (1) C. pen.
S-a menţinut starea de arest şi s-a dedus, din pedeapsa aplicată, perioada arestării preventive, de la 26 august 2001, la zi.
În baza art. 118 lit. d) C. pen., s-a confiscat de la inculpat suma de 3.000.000 lei.
S-a luat act că partea vătămată U.A. nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.
Inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că la 24 august 2001 inculpatul a însoţit pe cetăţeanul turc U.A. în localitatea Şarânga, jud.Buzău, pentru încheierea unei afaceri, în schimbul unui comision. Întrucât afacerea respectivă nu s-a putut finaliza, cetăţeanul turc a refuzat să achite comisionul promis, situaţie în care inculpatul i-a smuls acestuia o brăţară din aur de la mână, pe care a vândut-o ulterior cu suma de 3.000.000 lei.
Curtea de Apel Ploieşti, prin Decizia penală nr. 453 din 7 octombrie 2002 a respins apelul prin care inculpatul solicita, în principal, schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de tâlhărie în infracţiunea de furt, motivând că nu a folosit violenţe împotriva victimei, iar în subsidiar reducerea pedepsei.
Împotriva menţionatelor hotărâri, inculpatul B.N.S., a declarat recurs, în temeiul art. 3859 pct. 14 şi art. 17 C. proc. pen., susţinând, ca şi în apel, în principal, că fapta comisă constituie infracţiunea de furt, întrucât nu a exercitat acte de violenţă asupra victimei, iar în subsidiar reducerea pedepsei, pe care o consideră prea severă în raport de gravitatea faptei săvârşite.
Examinând hotărârile atacate, în raport de motivele de casare invocate în recurs, cât şi din oficiu, se constată, că instanţele au reţinut corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului, încadrarea juridică în prevederile art. 211 alin. (2) lit. e) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), fiind corespunzătoare.
Din probele administrate (declaraţiile constante ale părţii vătămate, dovada de predare a bunului sustras, declaraţiile martorilor B.V., M.I., G.V., L.S.A. şi I.I.A., coroborate cu declaraţiile inculpatului) care au fost analizate în considerentele hotărârilor rezultă, fără dubiu, că în ziua de 24 august 2001, în timp ce se afla în autoturismul cetăţeanului turc U.A., parcat într-un loc public, inculpatul, având unele neînţelegeri cu acesta, i-a smuls de la mână brăţara din aur şi a fugit.
Ulterior, brăţara sustrasă a fost vândută de către inculpat cu suma de 3.000.000 lei martorului I.I.A., administratorul S.C.V. C.-E. SRL, de unde a fost recuperată de organele poliţiei şi restituită persoanei vătămate.
Referitor la pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată inculpatului se constată că aceasta a fost corect individualizată, situându-se sub minimul special prevăzut de lege, la stabilirea ei instanţa de fond ţinând seama atât de gradul de pericol social concret al infracţiunii comise, de starea de recidivă postexecutorie în care se afla inculpatul cât şi de circumstanţele sale personale.
Întrucât criticile formulate în recurs nu sunt fondate, iar din examinarea actelor dosarului nu rezultă existenţa unor cazuri de casare din cele prevăzute de art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., care pot fi luate în considerare din oficiu, Curtea, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) din acelaşi cod, urmează a respinge recursul declarat de inculpat, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.N.S. împotriva deciziei penale nr. 453 din 7 octombrie 2002 a Curţii de Apel Ploieşti.
Obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 1.100.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 12 februarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 694/2003. Penal | CSJ. Decizia nr. 696/2003. Penal. Art.215 alin.2; art.254 c.pen.... → |
|---|
