CSJ. Decizia nr. 741/2003. Penal. Conflict de competenta. Stabilirea competenţei

ROMÂNIA

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 741/2003

Dosar nr. 4870/2002

Şedinţa publică din 13 februarie 2003

Asupra conflictului negativ de competenţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea nr. 1719 pronunţată la 29 martie 2002 în dosarul nr. 346/2002, Curtea Supremă de Justiţie a admis cererea de strămutare formulată de petiţionarul S.E.C. şi a dispus strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. 9014/2001 al Tribunalului Dolj, având ca obiect recursurile formulate împotriva sentinţei nr. 1986 din 7 mai 2001 a Judecătoriei Craiova, în favoarea Tribunalului Vâlcea.

Tribunalul Vâlcea, prin Decizia penală nr. 628 din 27 mai 2002, a respins recursurile procurorului şi părţii vătămate S.E.C.

Împotriva deciziei nr. 628 din 27 mai 2002, a formulat contestaţie în anulare partea vătămată S.E.C., care a fost admisă prin Decizia nr. 778 din 24 iunie 2002 (dosar nr. 1048/2002) de Tribunalul Vâlcea, s-a anulat Decizia penală atacată, s-au admis recursurile declarate împotriva sentinţei penale nr. 1986 din 7 mai 2001 a Judecătoriei Craiova şi s-a casat sentinţa nr. 1986 din 7 mai 2001, trimiţându-se cauza pentru rejudecare la Judecătoria Craiova.

Prin sentinţa penală nr. 3793 din 9 septembrie 2002, Judecătoria Craiova şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Râmnicu Vâlcea care prin sentinţa penală nr. 1025 din 16 octombrie 2002 şi-a declinat competenţa în favoarea Judecătoriei Craiova.

În baza art. 43 alin. (1) şi (3) C. proc. pen., a sesizat Curtea Supremă de Justiţie, ca instanţă ierarhic superioară comună în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

Examinând lucrările dosarului, Curtea constată că, în speţă competentă să soluţioneze cauza este Judecătoria Râmnicu Vâlcea, deoarece prin admiterea cererii de strămutare a dosarului nr. 9014/2001 al Tribunalului Dolj în favoarea Tribunalului Vâlcea, Curtea Supremă de Justiţie a investit Tribunalul Vâlcea cu soluţionarea cauzei şi astfel strămutarea dispusă de instanţa supremă îşi va produce efectele până la pronunţarea unei hotărâri definitive în cauză.

În cazul în care, prin casare cu trimitere, se reia un nou ciclu de judecată cum este în speţă efectele strămutării rămân operante până la soluţionarea definitivă a cauzei, dosarul urmând să parcurgă traiectoria ierarhiei judiciare în raport cu instanţa la care a ajuns cauza prin mecanismul strămutării. Aceasta înseamnă, desigur că efectele strămutării se întind obligatoriu atât la instanţele ierarhic superioare, cât şi la instanţele ierarhic inferioare, în cazul exercitării căilor de atac urmare cărora se dispune de exemplu casarea cu trimitere spre rejudecare, la instanţa de fond ca şi în prezenta cauză.

Această soluţie rezultă din interpretarea raţională a prevederilor art. 55 şi art. 61 C. proc. pen. O altă interpretare ar conduce la un cerc vicios şi la situaţii fără ieşire, ştiut fiind că, potrivit dispoziţiilor art. 61 C. proc. pen., nu se poate face o nouă cerere de strămutare pentru aceleaşi temeiuri.

Dacă, printr-o altă interpretare, s-ar ajunge la o altă soluţie, ar însemna să se nesocotească caracterul definitiv şi obligatoriu al hotărârilor Curţii Supreme de Justiţie şi s-ar admite ca hotărârea instanţei supreme, respectiv efectele ei, să fie desfiinţate printr-o decizie a unei instanţe inferioare, ceea ce este contrar legii şi de neconceput.

Faţă de cele menţionate, competentă să soluţioneze în primă instanţă cauza este Judecătoria Râmnicu Vâlcea, ca instanţă inferioară în grad Tribunalului Vâlcea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

În temeiul art. 43 alin. (7) C. proc. pen., stabileşte competenţa soluţionării cauzei privind pe inculpaţii A.G., A.I., A.A. şi A.C. în favoarea Judecătoriei Rm. Vâlcea, căreia i se trimite dosarul spre competentă soluţionare.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 13 februarie 2003.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre CSJ. Decizia nr. 741/2003. Penal. Conflict de competenta. Stabilirea competenţei