CSJ. Decizia nr. 74/2003. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 74/2003
Dosar nr. 4816/2001
Şedinţa publică din 9 ianuarie 2003
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 146 din 7 mai 2001, Tribunalul Hunedoara a condamnat pe inculpaţii:
1. L.V. zis „T.” la 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită prevăzută de art. 255 alin. (1), cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
În baza art. 83 C. pen., a revocat beneficiul suspendării condiţionate a pedepsei de un an închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 1031/1998 a Judecătoriei Drăgăşani, urmând ca în final, inculpatul să execute pedeapsa de 3 ani închisoare.
2. U.A.O. la un an închisoare pentru complicitate la infracţiunea de dare de mită prevăzută de art. 26, raportat la art. 255 alin. (1) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de mărturie mincinoasă prevăzută de art. 260 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 273 NCP)
În baza art. 81 şi art. 82 C. pen., a suspendat condiţionat pedeapsa aplicată, pe durata acesteia, la care s-a adăugat un termen de încercare de 2 ani.
Conform art. 255 alin. (5) C. pen., s-a confiscat în folosul statului suma de 25.000.000 lei.
S-a reţinut că, în ziua de 8 mai 2000, pentru ca numitul M.S., arestat preventiv, să fie cercetat în stare de libertate, inculpatul L.V. a luat legătura cu prietena sa, inculpata U.A.O., căreia i-a cerut să intervină, în acest scop, la adjunctul şefului Poliţiei oraşului Haţeg.
În urma discuţiilor telefonice, raportate de lucrătorul de poliţie, s-a stabilit ca cei doi să se întâlnească pe terasa hanului B., din oraşul Haţeg.
Conducerea Poliţiei şi a Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara au aprobat organizarea flagrantului, inclusiv filmarea întâlnirii acestora pe terasa hanului.
Inculpatul L.V. a împrumutat de la numitul R.T. suma de 30 milioane lei. Inculpata U.A.O. l-a anunţat pe lucrătorul de poliţie că întâlnirea poate avea loc la data fixată.
Cei doi inculpaţi s-au deplasat la han şi, în parcare, inculpata a primit cei 30 milioane lei, din care 5 milioane au fost puse în bordul maşinii şi 25 milioane în geanta sa.
După întâlnirea cu poliţistul, toţi 3 s-au aşezat la o masă. Inculpata s-a deplasat la maşină, a luat geanta cu bani pe care a pus-o sub masă, după care a părăsit localul.
După circa 10 minute de discuţii, timp în care inculpatul şi poliţistul au consumat sucurile comandate, acesta din urmă s-a ridicat pentru a părăsi localul. Inculpatul a pus geanta cu bani pe scaunul devenit liber în scopul luării acesteia de către poliţist. În acest moment organele de cercetare penală s-au prezentat la masa celor doi, şi-au declinat calităţile oficiale, procedând la identificarea persoanelor implicate, la inventarierea conţinutului genţii şi la declanşarea cercetărilor penale.
Împotriva hotărârii primei instanţe inculpaţii au declarat apel, pe care nu l-au motivat în scris. Oral, prin apărătorul ales, inculpaţii au solicitat achitarea, susţinând că infracţiunile pentru care au fost condamnaţi nu sunt susţinute de material probator.
Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală, prin Decizia penală nr. 317/ A din 20 septembrie 2001, a respins apelurile, ca nefondate, cu motivarea că vinovăţia inculpaţilor nu a fost dedusă din regizarea flagrantului, ci din materialitatea faptelor care caracterizează infracţiunea de dare de mită.
S-a mai reţinut că nu subzistă pretinsa constrângere psihică a inculpaţilor, probele evidenţiind stăruinţa deosebită a acestora în realizarea scopului propus.
Cu referire la pedepsele aplicate, instanţa de control judiciar a apreciat că acestea sunt just individualizate.
Împotriva acestei din urmă hotărâri, inculpaţii au declarat recursuri, pe care nu le-au motivat în scris, la termenul de judecată din 9 ianuarie 2003, prin apărătorul desemnat din oficiu, solicitând reducerea pedepselor.
Recursurile sunt nefondate, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Prima instanţă, pentru a stabili pedeapsa de 2 ani închisoare inculpatului L.V., aşa cum rezultă din considerentele sentinţei, a avut în vedere pericolul social al faptei săvârşite, limitele de pedeapsă prevăzute de norma incriminatoare, împrejurările concrete ale săvârşirii acesteia şi starea de recidivă. Cu privire la inculpata U.A.O., aceeaşi instanţă a mai avut în vedere că aceasta este la prima faptă de natură penală, este tânără şi are în întreţinere un copil minor.
Soluţionând apelurile declarate, instanţa de control judiciar a apreciat că instanţa de fond a făcut o justă şi corectă individualizare a pedepselor, ţinând seama de împrejurările concrete în care fapta s-a săvârşit, de persoana inculpaţilor şi poziţia acestora, cât şi de limitele şi scopul pedepsei.
În recurs, inculpaţii nu invocă nici o împrejurare nouă neavută în vedere de către instanţa de apel, care să evidenţieze că, în raport de criteriile de individualizare judiciară a pedepsei prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), se impune reaprecierea acesteia, în sensul reducerii cuantumului.
Ca atare, cum pedepsele aplicate inculpaţilor au fost just individualizate în raport de dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi cum acestea, prin cuantum şi modalitate de executare sunt de natură a asigura realizarea scopului şi funcţiilor pedepsei prevăzute de art. 52 C. pen., în cauză nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
Totodată, examinând cauza prin prisma dispoziţiilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., nu se constată nici motive de casare susceptibile de a fi luate în considerare din oficiu.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge recursurile declarate de inculpaţi, ca nefondate şi, făcând aplicaţia dispoziţiilor art. 192 alin. (2) şi (4) din acelaşi cod, va obliga pe recurenţi, conform dispozitivului, la plata cheltuielilor judiciare.
Onorariul avocatului din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii L.V. şi U.A.O. împotriva deciziei penale nr. 317 din 20 septembrie 2001 a Curţii de Apel Alba Iulia.
Obligă pe fiecare inculpat la plata sumei de câte 1.100.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 300.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 9 ianuarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 738/2003. Penal. Conflict de competenta.... | ICCJ. Decizia nr. 740/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs → |
|---|
