CSJ. Decizia nr. 808/2003. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.808
DOSAR NR. 3874/200.
Şedinţa publică din 18februarie 2003
S-a luat în examinare recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti împotriva deciziei penale nr.188 din 8 mai 2002 a Curţii de Apel Ploieşti, privind pe intimatul inculpat M.A.
S-a prezentat intimatul inculpat, asistat de avocat C.M., apărător ales.
A lipsit intimata parte vătămată şi intimatele părţi civile.
Procedura de citare a fost îndeplinită.
Procurorul a dezvoltat oral motivele de recurs astfel cum au fost formulate în scris.
Apărătorul intimatului inculpat a solicitat respingerea recursului Parchetului.
Intimatul inculpat, în ultimul cuvânt, a lăsat soluţia la aprecierea instanţei.
CURTEA
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele :
Prin sentinţa penală nr.337 din 31 octombrie 2001 pronunţată de Tribunalul Prahova a schimbat încadrarea juridică a faptei, conform art.334 Cod procedură penală, din infracţiunea de tentativă la omor calificat în infracţiunea de vătămare corporală prevăzută şi pedepsită de art.181 cu aplicarea art.37 lit.b Cod penal, privind pe partea vătămată N.Ş. şi a încetat procesul penal prin împăcarea părţilor, conform art.11 pct.2 lit.b combinat cu art.10 lit.h Cod procedură penală pornit împotriva inculpatului M.A.
Prin aceeaşi sentinţă, în temeiul art.11 pct.2 lit.b combinat cu art.10 lit.h Cod procedură penală, s-a încetat procesul penal şi pentru infracţiunea de lovire prevăzutăşipedepsitădeart.180 alin.2cuaplicareaart.73 lit.b Cod penal, prin împăcarea inculpatului cu partea vătămată G.F.
S-a revocat această măsură a arestării preventive şi s-a dispus punerea sa de îndată în libertate, computându-se detenţia la zi.
În latura civilă, s-a reţinut că nu s-au constituit părţi civile persoanele agresate N.Ş. şi G.F.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în baza probelor administrate, următoarea situaţie de fapt:
În seara zilei de 29 decembrie 2000, conform obiceiului, la sediul S.C.”P.C.N.”, în sala de protocol, societate aparţinând martorului D.C., s-a organizat o partidă de remi, la care au participat mai multe persoane, printre care şi partea vătămată N.Ş.
La un moment dat, a intrat în acea încăpere şi partea vătămată G.F., nepotul lui N.Ş. şi s-a aşezat în faţa inculpatului M.A., incomodându-lîn mod vizibil, luându-i posibilitatea de a asista la desfăşurarea partidei de remi.
Inculpatul a încercat să treacă în faţa lui G.F., dar acesta l-a insultat, spunându-i „cioară”, după care a început să-l lovească.
Dat fiind că erau foarte multe persoane de faţă, care au încercat să intervină, să aplaneze conflictul dintre cei doi, masa de joc a fost răsturnată, piesele de remi s-au împrăştiat pe jos şi atunci partea vătămată N.Ş. a luat un scaun, l-a ridicat deasupra capului şi s-a îndreptat cu intenţia vădită de a-l lovi pe inculpat în cap, deşi martorii au încercat să-l oprească, moment în care inculpatul a luat o bucată de marmură de la o sobă de teracotă şi a aruncat-o către agresor – N.Ş. - , provocându-i o leziune la nivelul mâinii şi capului, pentru care au fost necesare 40 – 45 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.
Instanţa de fond a considerat că inculpatul a acţionat sub impulsul unui puternic sentiment de frică şi că a comis faptele în stare de provocare, conform art. 73 lit.b Cod penal.
În ceea ce priveşte încadrarea juridică, s-a considerat că nu sunt întrunite în cauză elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă la omor calificat, date fiind împrejurările în care a acţionat şi anume pentru a se apăra de un atac iminent din partea părţii vătămate, că leziunile provocate nu i-au pus în primejdie viaţa, aşa cum s-a stabilit prin raportul medico-legal de la dosar, iar intensitatea loviturii nu conduce la concluzia intenţiei inculpatului de a ucide.
Împotriva sentinţei instanţei de fond a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, criticând-o ca fiind nelegală şi netemeinică, susţinând, în esenţă, că în mod greşit s-a schimbat încadrarea juridică a faptei comisă de inculpat asupra părţii vătămate din infracţiunea de tentativă la omor calificat prevăzută şi pedepsită de art.20 raportat la art.174-175 lit.i Cod penal, deoarece obiectul folosit şi aruncat în zona capului conduce la intenţia inculpatului, indirectă, de a ucide, chiar dacă leziunea provocată acesteia nu i-a pus viaţa în primejdie.
S-a mai susţinut că, în mod greşit s-a reţinut circumstanţa atenuantă legală a scuzei provocării, prevăzută de art.73 lit.b Cod penal.
Curtea de Apel Ploieşti prin Decizia penală nr.188 din 8 mai 2002 a respins ca nefondat apelul declarat de Parchet.
A motivat instanţa de apel că situaţia de fapt a fost corect reţinută de instanţă iar încadrarea juridică reţinută de vătămare corporală prevăzută de art.181 Cod penal este legală.
Inculpatul nu a acţionat cu intenţia de a ucide, împrejurare care rezultă din aceea că aruncarea cu bucata de marmură nu a avut o intensitate mare, leziunea provocată victimei nepunându-i viaţa în primejdie. Ca urmare a declaraţiei părţilor că s-au împăcat, corect s-a dispus încetarea procesului penal.
S-a concluzionat că sentinţa instanţei de fond este legală şi temeinică sub toate aspectele reţinute, astfel că apelul declarat de Parchet este nefondat.
Împotriva hotărârilor pronunţate a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, criticându-le sub aspectul reţinerii greşite a încadrării juridice a faptei comise de către inculpat şi a circumstanţei atenuante a provocării prevăzute de art.73 lit.b din Codul penal.
Recursul declarat de Parchet este întemeiat numai sub aspectul reţinerii greşite în sarcina inculpatului a infracţiunii de vătămare corporală prevăzută de art.181 Cod penal în loc de tentativă la omor prevăzută de art.20 raportat la art.174 Cod penal.
În cauză nu se contestă că faţă de atitudinea agresivă a părţii vătămateîn cadrul conflictului din 29 decembrie 2000 la care au participat mai multe persoane, încercând să-l lovească pe inculpat cu un scaun metalic, pe care l-a ridicat deasupra capului, inculpatul a luat o placă de marmură de pe etajera sobei şi a aruncat-o asupra părţii vătămate care se afla la circa 1,5 – 1,7 m depărtare.
Cu un gest reflex N.Ş. a parat lovitura, punând mâna în dreptul capului, reuşind parţial să impiedice impactul cu capul său.
În urma loviturii aplicate, partea vătămată şi-a pierdut cunoştinţa căzând la pământ.
Din raportul de expertiză medico-legală rezultă că partea vătămată a prezentat fractură bază metacarpian V stâng cu mică deplasare, fractură os hamat stâng la mâna stângă precum şi fractură fronto-etmoidală stânga fără deplasare, întinsă la nivelul ambilor pereţi ai sinusului frontal stâng cu hemosinus, necesitând pentru vindecare 40-45 zile îngrijiri medicale, nepunându-i în pericol viaţa.
Aruncarea plăcii de marmură în greutate de 2,5 kg, care prezenta muchii ascuţite, de la o distanţă mică de circa 1,5 m asupra capului părţii vătămate, cu consecinţele arătate în raportul medico-legal, caracterizează intenţia inculpatului de a ucide. Această lovitură, deşi nu a pus în primejdie viaţa victimei – aşa cum s-a arătat în raportul medico-legal – trebuie considerată, datorită intensităţii sale, a regiunii vitale vizate şi a instrumentului folosit, ca fiind săvârşită cu intenţia de a ucide. Numai o împrejurare independentă de voinţa inculpatului, şi anume pararea loviturii de către victimă cu mâna stângă, a reuşit să atenueze rezultatul mai grav – moartea.
Peacestaspecturmeazăaadmiterecursuldeclaratde Parchet şiacasa hotărârile atacate cu privire la încadrarea juridică reţinută faptei comise de inculpat şi în conformitate cu art.334 Cod procedură penală urmează a schimba încadrarea juridică din infracţiunea prevăzută de art.181 Cod penal cu aplicarea art.73 lit.b din Codul penal în infracţiunea prevăzută de art.20 raportat la art.174 Cod penal cu aplicarea art.73 lit.b din Codul penal.
Recursul declarat de Parchet cu privire la înlăturarea circumstanţei atenuante a povocării nu este fondat.
Sub aspect probator este dovedit că inculpatul a acţionat pe fondul unei provocări cauzate de partea vătămată care a încercat să-l lovească cu un scaun metalic pe acesta, fiind împiedicată de intervenţia martorilor D.I. şi M.D.
La individualizarea pedepsei ce se va aplica inculpatului se va avea în vedere pericolul social al faptei, împrejurările în care a fost comisă cu reţinerea stării de provocare şi că este la prima încălcare a legii.
Se va deduce din pedeapsă perioada arestării preventive de la 6 aprilie 2001 la zi.
Recursul declarat de Parchet urmează a fi admis în conformitate cu art.38515 pct.2 lit.d din Codul de procedură penală, în sensul celor reţinute.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti împotriva deciziei penale nr.188 din 8 mai 2002 a Curţii de Apel Ploieşti, privind pe intimatul inculpat M.A.
Casează Decizia atacată şi sentinţa penală nr.337 din 31 octombrie 2001 a Tribunalului Prahova cu privire la încadrarea juridică reţinută faptei.
Conform art.334 Cod procedură penală schimbă încadrarea juridică din infracţiunea de vătămare corporală prevăzută de art.181 Cod penal, cu aplicarea art.73 lit.b Cod penal în tentativă la infracţiunea de omor prevăzută de art.20 raportat la art.174 Cod penal, cu aplicarea art.73 lit.b Cod penal, texte de lege în baza cărora condamnă pe inculpatul M.A. la pedeapsa de 2 ani închisoare şi 1 an interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a,b Cod penal.
Face aplicarea prevederilor art.71, 64 Cod penal.
Deduce din pedeapsă durata arestării preventive de la 6 aprilie 2001 până la data punerii efective în libertate.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 18 februarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 802/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 8/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs → |
|---|
