CSJ. Decizia nr. 8/2003. Penal. Recuzare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.8
Dosar nr.2708/2003
Şedinţa publică din 7 ianuarie 2003
S-a luat în examinare recursul declarat de inculpatul H.M.Z. împotriva deciziei penale nr.304 din 4 iunie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia I-a penală.
S-au prezentat inculpatul, arestat, asistat de avocat A.D., apărător ales, şi translatorul de limba arabă desemnat în cauză, d-nulD.B.
Procedura de citare a fostîndeplinită.
Apărătorul inculpatului a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor şi, pe fond, schimbarea încadrării juridice în infracţiunea prevăzută de art.4 din Legea nr.143/2000 şi reducerea corespunzătoare a pedepsei, iar în subsidiar reducerea pedepsei.
Procurorul a pus concluzii de respingere a recursului ca nefondat.
Inculpatul, în ultimul cuvânt, a declarat că este de acord cu concluziile apărătorului său.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei penale de faţă;
Din actele dosarului rezultă următoarele:
Prin sentinţa penală nr.22 pronunţată la data de 19 martie 2000 în dosarul penal nr.3808/2001 Tribunalul Bucureşti, Secţia a II-a penală, a condamnat pe inculpatul H.M.Z. pentru infracţiunea de comercializare de droguri de mare risc, prevăzută în art.2 din Legea nr.143/2000, la 10 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute în art.64 lit.d şi e Cod penal în condiţiile art.66 Cod penal.
Conform art.88 Cod penal s-a dedus prevenţia de la 1 august 2001 la zi.
S-au aplicat dispoziţiile art.17 din Legea nr.143/2000 raportat la art.118 lit.e Cod penal confiscându-se de la inculpat cantitatea de 194 g cocaină amestec cu fenacetină.
În baza art.117 alin.3 Cod penal s-a dispus expulzarea inculpatului, care a fost obligat la cheltuieli conform art.189 şi art.191 Cod procedură penală.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a avut în vedere situaţia de fapt rezultată din analiza probelor administrate, şi anume:
În ziua de 1 august 2001 în jurul orelor 16,00 în zona Mc Donald,s de pe Şos.Colentina, organele de poliţie au sesizat comportarea suspectă a unei persoane pe care au supravegheat-o.
După 20 deminute, aceasta s-a urcat într-un autoturism pe care în scurt timp l-a oprit poliţia, ea reuşind să fugă şi fiind percheziţionată doar şoferul şi autoturismul.
Asupra şoferului (inculpatul), într-o cutie s-au găsit 20 capsule cilindrice de culoare roz, care expertizate s-au dovedit a fi 195,60 gr cocaină, substanţă din categoria drogurilor de mare risc (tabelul II).
Probele care au completat declaraţia inculpatului au fost: procesul verbal de sesizare, procesul verbal de constatare, procese verbale de percheziţie, raportul de constatare tehnico-ştiinţifică, dovada predării substanţei la Camera de corpuri delicte, declaraţiile martorilor, procesele verbale de confruntare.
Instanţa a constatat că fapta inculpatului de a deţine droguri de mare risc în vederea comercializării întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute în art.2 din Legea nr.143/2000 (nespecificând aliniatul, articolul s-a avut în vedere în totalitate).
Curtea de Apel Bucureşti, Secţia I-a penală prin Decizia penală, nr.304 pronunţată la data de 4 iunie 2002 în dosarul penal nr.1247/2002 a respins ca nefondat apelul declarat de inculpat, pe care l-a obligat la cheltuieli judiciare către stat.
S-a consideratcă urmărirea penală s-a făcut legal, chiar şi în absenţa interpretului deoarece însuşi inculpatul a renunţat la interpret cunoscând limba română şi că încadrarea juridică a faptei a fost corectă.
Cât priveşte cuantumul pedepsei, acesta a fost stabilit, printre alte criterii, şi ţinându-se cont de poziţia oscilantă a inculpatului.
În Decizia de apel s-a arătat că omisiunea înscrierii aliniatelor articolului 2 din Legea nr.143/2000 atât în minută cât şi în dispozitiv reprezintă o eroare materială, fiind evident că instanţa l-a condamnat pentru această infracţiune, aşa cum fusese trimis în judecată prin rechizitoriu (art.2 alin.1 şi 2 din Legea nr.143/2000).
Împotriva acestei decizii, în termen legal, inculpatul a declarat recurs, considerând-o nelegală şi netemeinică.
În motivele scrise de recurs s-au invocat ca motive de casare atât greşita încadrare juridică (art.3859 alin.1 pct.171 Cod procedură penală) cât şi greşita individualizare a pedepsei (art.3859 alin.1 pct.14 ).
Recurentul a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor şi încadrarea faptei sale în dispoziţiile art.4 din Legea nr.143/2000, cu reducerea corespunzătoare a pedepsei sau reţinerea de circumstanţe atenuante cu consecinţa scăderii pedepsei sub minimul special prevăzut de lege.
Examinând hotărârea atacată şi sentinţa de condamnare în raport cu criticile aduse, cu întreg materialul probator şi dispoziţiile legale aplicabile, Curtea reţine că recursul inculpatului este fondat numai cu privire la cuantumul pedepsei.
Astfel, instanţele în mod corect au încadrat fapta inculpatului în dispoziţiile art.2 (alin.1 şi 2) din Legea nr.143/2000, iar nu în dispoziţiile art.4 ale aceleiaşi legi.
Inculpatul,în momentul surprinderii sale, a declarat verbal că cele găsite sunt droguri, apoi a declarat scris că recunoaşte fapta şi o regretă. Totodată a indicat şi numele traficantului şi chiar adresa acestuia. La fila 43 dosar urm.penală a precizat că trebuia să vândă cocaina cu 15.000 de dolari unui român. Date fiind informaţiile inculpatului s-a disjuns şi continuat urmărirea penală cu privire la mai multe persoane:M., R., B.
Având în vedere conduita anterioară a inculpatului, fără antecedente penale, patron al unei firmei, recunoaşterea faptei în faza de urmărire penală şi regretul manifestat, dar în special atitudinea sa după comiterea faptei, de înlesnire a descoperirii altor participanţi, Curtea urmează să reţină în favoarea sa circumstanţe atenuante prevăzute în art.74 lit.a şi c, cu efectul prevăzut în art.76 lit.a Cod penal.
Fiind întemeiat recursul sub acest aspect, urmează a fi admis şi a se casa ambele hotărâri, în conformitate cu dispoziţiile art.38515 pct.2 lit.d Cod procedură penală iar în fond, reţinând dispoziţiile art.74 lit.a şi c Cod penal, să se reducă pedeapsa principală de la 10 la 6 ani închisoare.
Se vor menţine celelalte dispoziţii ale hotărîrii.
Conform art.88 Cod penal se va deduce prevenţia la zi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul H.M.Z. împotriva deciziei penale nr.304 din 4 iunie 2002 a Curţii de Ape.
Bucureşti, Secţia I-apenală.
Casează Decizia atacată şi sentinţa penală nr.224 din 19 martie 2002 a Tribunalului Bucureşti, Secţia II-a penală cu privire la individualizarea pedepsei aplicată inculpatului pentru infracţiunea prevăzută în art.2 din Legea 143/2000.
Reţine în favoarea inculpatului circumstanţele atenuante prevăzute de art.74 lit.a şi c din Codul penal şi reduce pedeapsa de la 10 ani închisoare la 6 ani închisoare.
Menţine celelalte dispoziţii.
Deduce din pedeapsă durata arestării preventive de la 1 august 2001 până la 7 ianuarie 2003.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 7 ianuarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 797/2003. Penal | ICCJ. Decizia nr. 8/2003. Penal. Art.174, 175 c.pen. Recurs → |
|---|
