Profanare de cadavre. Latura subiectivă
Comentarii |
|
Pentru existenţa infracţiunii prevăzute în art. 319, în modalitatea profanării unui cadavru, este necesar ca acţiunile materiale de vătămare, degradare etc. să fie comise cu intenţia de a leza sentimentul de respect datorat morţilor şi amintirii acestora.
în consecinţă, scoaterea cadavrului din casă, lăsarea acestuia pe un câmp şi incendierea lui, în scopul de a şterge urmele unui omor, nu constituie profanare, deoarece lipseşte intenţia specifică laturii subiective ce caracterizează această infracţiune.
(Secţiapenală, decizia nr. 907din21 februarie2003)
- Extras -
Prin sentinţa penală nr. 304 din 9 octombrie 2001, Tribunalul Satu Mare a condamnat pe inculpaţii M.L., L.O. şi S.V. pentru săvârşirea infracţiunilor de omor calificat prevăzută în art. 174 raportat la art. 175 lit. b C. pen., respectiv complicitate la această infracţiune,
de nedenunţare a infracţiunii şi de favorizare a infractorului.
Instanţa a reţinut că inculpatul M.L., cu ajutorul inculpatei L.O., a ucis, la 21 decembrie 1999, pe K.F., după care, împreună cu inculpatul S.V., au scos cadavrul din casă şi l-au dus pe un câmp unde i-au dat foc.
Curtea de Apel Oradea, prin decizia penală nr. 71 din 21 martie 2002, a admis apelul procurorului şi a majorat pedeapsa aplicată inculpatei L.O.
Prin recursul declarat de procuror se susţine că inculpaţii trebuia condamnaţi şi pentru săvârşirea infracţiunii de profanare de cadavre prevăzută în art. 319C. pen.
Recursul este nefondat sub acest aspect.
Justificat instanţa de fond nu a reţinut, în urma extinderii procesului penal pentru alte fapte faţă de inculpaţi, infracţiunea de profanare de cadavre, întrucât elementele constitutive ale acestei infracţiuni nu sunt întrunite sub aspectul laturii subiective.
Din interpretarea prevederilor art. 319 C. pen. rezultă că pot fi încadrate în această infracţiune lovirea, vătămarea, tăierea, străpungerea cadavrului, întoarcerea acestuia în altă poziţie, degradarea, distrugerea, suprimarea, sustragerea cadavrului sau
unei părţi din acesta, a cenuşii, dezgroparea, dezbrăcarea cadavrului, aruncarea oaselor sau rămăşiţelor pământeşti ori a cenuşei, murdărirea cadavrului, ataşarea unui obiect sau însemn de natură a leza memoria persoanei decedate.
în esenţă, pentru existenţa infracţiunii prevăzute în art. 319 C. pen. este necesar ca, prin acţiunea ce constituie elementul său material, să se aducă, cu intenţie, o atingere, o alterare a sentimentului de respect datorat morţilor şi amintirii acestora.
în speţă, elementele acestei infracţiuni nu sunt întrunite, întrucât inculpaţii nu au comis nici unul din actele de executare arătate, de natură a aduce o lezare respectului faţă de persoana decedată, intenţia lor fiind aceea de a şterge urmele faptei săvârşite.
în consecinţă, această critică nu a fost primită, recursul procurorului fiind admis pentru alte motive.
← Suspendarea executării pedepsei. Anulare. Contopirea pedepselor | Omor calificat. Uciderea copilului nou-născut → |
---|