Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP. Decizia nr. 998/2015. Curtea de Apel ALBA IULIA

Decizia nr. 998/2015 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 22-10-2015

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL A. I.

SECTIA PENALA SI PENTRU CAUZE CU MINORI

Dosar nr._

DECIZIA PENALĂ Nr. 998/A/2015

Ședința publică de la 22 Octombrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE: M. E. C.

Judecător: E. B.

Grefier: I. M.

Ministerul Public – P. de pe lângă Curtea de Apel A. I. a fost reprezentat de procuror A. P.

Pe rol se află soluționarea apelului declarat de inculpatul P. N. împotriva sentinței penale nr.125/03.09.2015 pronunțată de Judecătoria Hunedoara în dosarul penal nr._ .

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru inculpatul apelant P. N., apărătorul său ales, avocatul T. E., lipsă fiind inculpatul apelant.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Avocatul T. E., apărător ales al inculpatului apelant P. N., depune la dosarul cauzei adeverința de venit a inculpatului P. N., din care rezultă că acesta nu are niciun venit.

Instanța constată că nu sunt cereri de formulat, împrejurare față de care acordă cuvântul în dezbateri.

Avocatul T. E., apărător ales al inculpatului apelant P. N., solicită admiterea apelului declarat de inculpatul P. N. și modificarea sentinței primei instanțe, în sensul diminuării numărului de zile – amendă și al cuantumului sumei corespunzătoare unei zile-amendă.

Apărătorul arată că instanța de fond a stabilit numărul de zile - amendă la 250 zile, iar cuantumul sumei corespunzătoare unei zile - amendă ca fiind 20 lei/zi, precizând că pedeapsa aplicată inculpatului este mult prea mare.

Apărătorul arată că, potrivit dispozițiilor art. 61 alin. 4) Cod penal, limitele zilelor – amendă sunt cuprinse între 180-300 zile, astfel că, având în vedere că inculpatul a recunoscut fapta, este la prima abatere și nu are posibilitate financiară să achite suma stabilită de prima instanță, întrucât nu are loc de muncă și nu lucrează, se impune reducerea numărului de zile-amendă.

De asemenea, apărătorul arată că, potrivit dispozițiilor art. 61 alin. 2) Cod penal, instanța de apel are posibilitatea să limiteze suma corespunzătoare unei zile - amendă la 10 lei/zi, având în vedere că suma corespunzătoare unei zile-amendă poate fi cuprinsă între 10 lei și 500 lei/zi.

Concluzionând, apărătorul solicită diminuarea numărului de zile-amendă și stabilirea la 10 lei/zi a sumei corespunzătoare unei zile-amendă, întrucât inculpatul nu are loc de muncă și pentru ca acesta să nu ajungă în situația de a i se înlocui pedeapsa amenzii cu pedeapsa închisorii dacă nu plătește.

Reprezentanta Parchetului solicită admiterea apelului declarat de inculpatul P. N., desființarea sentinței penale nr. 125/2015 a Judecătoriei Hunedoara, iar în rejudecare, reducerea cuantumului valorii unei zile - amendă, precizând că instanța de fond a stabilit cuantumul unei zile-amendă la 20 lei/zi, deși nu s-a depus la dosar nici o dovadă pentru a se stabili care sunt veniturile inculpatului, situația materială a inculpatului și obligațiile pe care acesta le are, ceea ce trebuia făcut potrivit dispozițiilor art. 61 alin. 3) Cod penal.

În aceste condiții, reprezentanta Parchetului solicită să se stabilească la valoarea de 10lei/zi cuantumul unei zile-amendă.

Cu privire la numărul de zile-amendă, reprezentanta Parchetului solicită menținerea acestuia, deși a fost stabilit spre maximul prevăzut de lege, întrucât trebuie avută în vedere și valoarea alcoolemiei care a fost stabilită în cazul inculpatului și care era de peste 2%0.

Astfel, reprezentanta Parchetului susține că în condițiile în care instanța a ales să condamne inculpatul la pedeapsa amenzii aceasta trebuia orientată spre maxim ca număr de zile.

CURTEA DE APEL

Asupra apelului penal de față,

În deliberare constată că prin sentința penală 125/03 09 2015 pronunțată de Judecătoria Hunedoara în dosar penal nr._ inculpatul P. N. a fost condamnat la:

-5000 lei amendă penală (250 zile - amendă, cuantumul sumei corespunzătoare unei zile amendă fiind de 20 lei) pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului prev. și ped. de art. 336 alin. 1 C.pen.

În baza art. 404 alin. 4 lit. i) C.proc.pen. i s-a pus în vedere inculpatului dispozițiile art. 63 alin. 1 C.pen. potrivit cărora „dacă persoana condamnată, cu rea credință, nu execută pedeapsa amenzii, în tot sau în parte, numărul zilelor amendă neexecutate se înlocuiește cu un număr corespunzător de zile cu închisoare”.

În baza art. 274 alin. 1 C.proc.pen. inculpatul a fost obligat la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

*

Determinând vinovăția inculpatului P. N. în limitele infracțiunii expuse în actul de sesizare prima instanță a reținut următoarele:

I.Stare de fapt:

În data de 14.08.2014 inculpatul P. N. era încadrat ca zidar la o societate comercială și a prestat lucrări de construcții la Schitul Nectarie de la Valea Roatei .>

De la societatea comercială unde era încadrat inculpatul a primit ca mașină de serviciul autoutilitara marca F. cu nr. de înmatriculare_ .

În data de 14.08.2014 în jurul orei 21,00 inculpatul a plecat de la Schitul Sf. Nectarie cu autoutilitara mai sus menționată pe care a condus-o până în municipiul Hunedoara în zona centrului vechi unde a oprit la un bar. Aici, inculpatul a consumat băuturi alcoolice. După consumul de alcool inculpatul a urcat la volanul aceleiași utilitare pentru a se deplasa la domiciliul său situat în municipiul Hunedoara pe .> Tot din zona centrului vechi inculpatul a luat ca pasager pe locul din dreapta față pe numitul C. E. D. continuându-și deplasarea spre cartierul micro 7.

În timp ce circula pe . municipiul Hunedoara în jurul orei 22,30 autoturismul condus de inculpat a fost oprit în trafic de un echipaj de poliție aflat în exercitarea serviciului de supraveghere și control al traficului rutier.

În timpul verificării documentelor personale și ale autoturismului organele de poliție au sesizat că inculpatul emana halenă alcoolică, fapt pentru care l-au testat cu aparatul alcotest marca Drager, care la poziția_ a indicat valoarea de 0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat (f. 11).

În aceste împrejurări, inculpatul P. N. a fost condus la secția U.P.U. a Spitalului Municipal “Dr. A. S.” din Hunedoara, unde i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Conform buletinului de analiză toxicologică – alcoolemie nr. 889; 890 întocmit de S.J.M.L. Hunedoara la data de 20.08.2014 (f. 17) inculpatul a avut la proba I de la ora 23,00 o alcoolemie de 2,05 g ‰ alcool pur în sânge, iar la proba II-a de la ora 24,00 a avut o alcoolemie de 1,90 g ‰.

II.Mijloacele de probă și interpretarea lor:

Starea de fapt expusă mai sus a fost reținută în considerarea materialului probator administrat în cursul urmăririi penale: procesul verbal de constatare a infracțiunii flagrante (f. 9-10), rezultatul testului Drager (f. 11), declarația consimțământ a conducătorului auto de examinare clinică și prelevare probe biologice (f. 12), cererea de analiză, procesul verbal de recoltare probe biologice și examenul clinic (f. 14-16), buletinul de analiza toxicologica alcoolemie nr. 889; 890 întocmit de S.J.M.L. Hunedoara la data de 20.08.2014 și declarațiile suspectului și inculpatului P. N. (f. 20-21 și 23).

III.În drept, fapta inculpatului P. N. săvârșită în împrejurările descrise mai sus a fost calificată ca realizând conținutul constitutiv al infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe prev. și ped. de art. 336 alin. 1 C.pen.

IV.Individualizarea judiciară a pedepsei:

La individualizarea pedepsei instanța, dând eficiență criteriilor instituite de art. 74 Cod penal, a avut în vedere gradul de pericol social mediu al faptei săvârșite (nivelul mare al alcoolemiei), precum și conduita sinceră a inculpatului în cursul urmăririi penale, calitatea de infractor primar a acestuia și situația sa familială (inculpatul este o persoană căsătorită, are studii medii și un loc de muncă în Belgia).

*

Împotriva sentinței a declarat apel în termenul legal prev. de art. 410 C.pr.pen. inculpatul P. N. aducându-i critici pentru netemeinicie sub aspectul cuantumului pedepsei aplicate, pe care o consideră nejustificat de severă în raport cu circumstanțele concrete ale cauzei.

În expunerea scrisă a motivelor de apel, inculpatul arată că pedeapsa cu amenda penală în cuantumul stabilit de prima instanță reprezintă pentru el o sarcina excesivă, având în vedere că la acest moment nu mai are loc de muncă, fiindu-i imposibil să achite suma de 5.000 lei.

Arată că atât cuantumul zilelor-amendă stabilite de către prima instanță cât și valoarea unei zile – amendă nu corespunde posibilităților sale financiare actuale, astfel încât în cauză se justifică reducerea substanțială a acesteia.

*

În procedura apelului inculpatul a depus la dosarul cauzei adeverința de venit pe anul 2015 eliberată de ANAF – Serviciul Fiscal Municipal Hunedoara și care atestă că acesta nu figurează în evidențele fiscale cu venituri impozabile (fila 9).

*

Verificând hotărârea atacată pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei în raport cu criticile de netemeinicie invocate de către inculpat și în limitele statuate de art. 417 alin. 2 C.pr.pen. Curtea constată următoarele:

1.Instanța fondului a reținut o bază factuală corectă, în mod obiectiv fundamentată pe ansamblul probator administrat în cursul urmăririi penale: procesul verbal de constatare a infracțiunii flagrante (f. 9-10), rezultatul testului Drager (f. 11), declarația consimțământ a conducătorului auto de examinare clinică și prelevare probe biologice (f. 12), cererea de analiză, procesul verbal de recoltare probe biologice și examenul clinic (f. 14-16), buletinul de analiza toxicologica alcoolemie nr. 889; 890 întocmit de S.J.M.L. Hunedoara la data de 20.08.2014 și declarațiile suspectului și inculpatului P. N. (f. 20-21 și 23), coroborate cu declarațiile inculpatului prin care acesta recunoaște săvârșirea infracțiunii.

2. Curtea arată că prima instanță a realizat o evaluare judicioasă a probelor de la dosarul cauzei, în conformitate cu exigențele impuse de art. 103 alin. 2 C.pr.penală, stabilind că acuzațiile aduse inculpatului P. N. au fost dovedite dincolo de orice îndoială rezonabilă.

3. La rândul său, Curtea va reține în esență sub aspectul bazei factuale că în data de 14.08.2014 inculpatul P. N. a condus pe drumurile publice autoutilitara marca F. cu numărul de înmatriculare_ în condițiile în care avea în sânge o îmbibație etilică de 2,05 gr%0.

4. Curtea precizează că jurisdicția inferioară a dat o calificare juridică corespunzătoare faptei săvârșite de către inculpat, faptă care se circumscrie normei de incriminare prevăzute de art. 336 alin. 1) Cod penal.

5. Realizând propriul demers analitic în raport cu aspectele de netemeinicie invocate Curtea constată că în cauză acestea sunt întemeiate în ce privește valoarea unei zile-amendă.

În acest sens, ansamblul actelor de la dosarul cauzei relevă faptul că instanța fondului a stabilit valoarea unei zile-amendă nesocotind dispozițiile art. 61 alin. 3) Cod penal conform căruia cuantumul corespunzător unei zile-amendă se stabilește ținând seama de situația materială a condamnatului și de obligațiile legale ale condamnatului față de persoanele aflate în întreținerea sa.

La dosarul cauzei a fost depusă adeverința eliberată de către ANAF – Serviciul Fiscal Municipal Hunedoara conform căreia inculpatul nu figurează în evidențele fiscale cu venituri impozabile, aspect ce justifică în opinia Curții coborârea sumei corespunzătoare unei zile-amendă la limita minimă prev. de art. 61 alin. 2) Cod penal și anume 10 lei.

6.În ce privește cuantumul zilelor-amendă stabilit de către prima instanță Curtea apreciază că acesta respectă exigențele prev. de art. 61 alin. 3), 4) Cod penal fiind proporțional cu gravitatea concretă a faptei, reliefată de gradul ridicat de alcoolemie stabilit cu ocazia prelevării probelor biologice și anume 2,05 %0.

Curtea face precizarea că în circumstanțele date inculpatul a creat prin fapta sa o stare reală de pericol pentru siguranța participanților la trafic astfel încât o reducere a cuantumului zilelor-amendă ar lipsi de eficiență măsura de constrângere și nu ar oferi garanții suficiente în ce privește rolul preventiv și educativ al pedepsei.

Stabilirea unui cuantum mai redus al zilelor-amendă nu ar avea în condițiile date un rol descurajant și nici nu ar fi în măsură că creez inculpatului o atitudine responsabilă și adecvată față de necesitatea și importanța respectării valorilor sociale ocrotite de lege.

7.Față de cele ce preced, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C.pr.pen., Curtea va admite apelul declarat de către inculpatul P. N., desființând sentința penală atacată numai sub aspectul valorii unei zile-amendă, valoare pe care o reduce de la 20 lei la 10 lei.

Inculpatul va executa pedeapsa de 2.500 lei amendă penală (250 zile-amendă a câte 10 lei/zi).

Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate.

În temeiul art. 275 alin. 3) C.pr.pen., cheltuielile judiciare în apel vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite apelul declarat de inculpatul P. N. împotriva sentinței penale nr.125/03 09 2015 pronunțată de Judecătoriei Hunedoara în dosar penal nr._ .

Desființează în parte sentința penală atacată numai sub aspectul valorii unei zile amendă aplicate inculpatului P. N. și judecând în aceste limite:

Stabilește la 10 lei valoarea unei zile amendă ,urmând ca inculpatul P. N. să execute 2500 lei amendă penală- echivalentul a 250 zile amendă, aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe ,prevăzută de art.336 alin.1 Cod penal.

Menține în rest dispozițiile sentinței atacate în măsura în care nu contravin dispozițiilor prezentei decizii.

În baza art. 275 alin.3 C.pr.penală cheltuielile judiciare în apel rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 22 10.2015.

Președinte, Judecător,

M. E. C. E. B.

Grefier,

I. M.

Red. MEC

Tehnored. IM/2 ex./30.10.2015

Jud. T.G.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP. Decizia nr. 998/2015. Curtea de Apel ALBA IULIA