Infracţiuni rutiere (O.U.G nr. 195/2002). Decizia nr. 552/2015. Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 552/2015 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 27-05-2015 în dosarul nr. 1713/203/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL A. I.
SECTIA PENALA SI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA PENALĂ Nr. 552/A/2015
Ședința publică de la 27 Mai 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. I. P.
Judecător G. L. O.
Grefier A. B.
Ministerul Public – P. de pe lângă Curtea de Apel A. I. este reprezentat de procuror A. P.
Pe rol pronunțarea asupra apelului declarat de inculpatul C. I.-S. împotriva sentinței penale numărul 7/27.01.2015 pronunțată de Judecătoria Cîmpeni în dosar nr._ .
Mersul dezbaterilor și concluziile orale ale părților au fost consemnate în încheierile de amânare a pronunțării din data de 06.05.2015 și 13.05.2015 care fac parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA DE APEL
Deliberând asupra apelului penal de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 7/27.01.2015 pronunțată de Judecătoria Cîmpeni în dosarul nr._, a fost condamnat inculpatul C. I. – S., la:
-5000 de lei amendă penală pentru infracțiunea prev. de art. 92 alin 4 din OUG 195/2002, cu aplicarea art. 5 Noul Cod penal ;
-600 de lei amendă penală pentru infracțiunea prev. de art. 180 alin 1 Cod penal.
Potrivit art. 33 și 34 lit. „c” Cod penal – 1969 s-a aplicat pedeapsa de 5000 lei amendă penală.
S-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 63/1 Cod penal – 1969 privind înlocuirea amenzii penale cu închisoarea în cazul în care acesta se sustrage cu rea-credință de la executarea acesteia.
A fost obligat inculpatul la plata sumei de 1400 de lei cu titlul de cheltuieli judiciare avansate de stat în cadrul cărora sunt cuprinse și cheltuielile judiciare din faza urmăririi penale și să achite în favoarea persoanei vătămate N. R., suma de 900 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
În considerentele sentinței pronunțate, instanța a reținut următoarele:
În dimineața zilei de 06.06.2013, inculpatul C. I. - S., a blocat cu intenție drumul sătesc prin care se face legătura între satele L. Merilor și Crețești( pe la Cofoaie), în drept cu locuința numitei C. S., domiciliată în .. 21, prin montarea unei bariere improvizate, confecționată dintr-o țeava fixată de o parte și cealaltă pe suporți din șină, asigurată cu lanț și lacăt. La mijlocul țevii a prins o plăcuță din tablă pe care era scris :,, domeniu privat, taxă de trecere 10 lei,,
Acest drum sătesc, de pământ, are o lungime de 1,5 km, o lățime de 4 m și face parte din inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al comunei Bistra, jud. A.. Conform adresei nr.1589 din data de 10.06.2013, primită de la Primăria comunei Bistra, reiese faptul că drumul este înscris în „Inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al Comunei Bistra", publicat în M.O., nr.701 bis/25.09.2002, la nr. de ordine 55, având codul de clasificare 1.3.7.1. — drum vicinal( sătesc), cu elemente de identificare L. Merilor-Crețești (pe la Cofoaie), în lungime de 1,5 km si lățime 4m- drum de pământ.
Inculpatul C. I. S. susține că o porțiune din acest drum îi aparține întrucât trece peste terenul său, teren înscris în CF 5533 Bistra, cu nr. top._/1 ;_/ 2 și_/1. Întemeindu-și pretențiile pe dispozițiile sentinței civile nr. 62/ 2005, care îl obligă să tolereze trecerea unor anumite persoane, refuză să permită altor persoane să treacă fără ca acestea să plătească de fiecare dată când îi calcă proprietatea. Din sentința civilă depusă la dosar, reiese că reclamanții, persoane domiciliate în comuna Bistra, . contradictoriu cu mai mulți pârâți printre care și inculpatul din prezenta cauză au solicitat tolerarea trecerii peste terenul înscris în CF nr. 5533 Bistra, cu nr. top._/1,_/2 și_/1 iar inculpatul să ridice obstacolele de pe acest traseu, respectiv gardul pe care l-a construit. În considerentele sentinței civile menționate se arată că printr-o sentință anterioară C. I. a fost obligat să tolereze trecerea iar acesta a construit un gard.
Această sentință nu poate să înlăture afirmația că acest drum care s-a blocat de către inculpat are caracterul de drum public și face legătura între satele L. Merilor și Crețești, existând de foarte mult timp. Din copia conformă cu originalul a hărții de carte funciară (plan cadastral), eliberată de Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară Cîmpeni se observă existența drumului sătesc ce trece pe lângă terenurile cu nr. top._/1 ;_/ 2 și_/1, terenuri a cărui coproprietar este și învinuitul, deținând o cotă de 1/10 din întregul drept de proprietate.
În cauza penală, pentru identificarea traseului în discuție s-a dispus întocmirea unui raport de expertiză tehnică de către expert N. C. –N.. Expertul a arătat că, în urma analizei situației de la fața locului s-a constatat că inculpatul folosește teren de o parte și de alta a traseului cu lungimea de 79 m și lățimea de aproximativ 3 m, acest traseu fiind identic cu drumul comunal L. Merilor ( porțiunea de drum cu lungimea de 82 m și lățimea de 3 m care trece pe lângă locuința inculpatului). A menționat și că drumul se află situat lângă un pârâu și nu este cuprins în CF_ cu nr. top._/1,_/2 și_/1 iar în teren drumul se suprapune parțial cu imobilul din această carte funciară. Prin completare la acest raport s-a arătat că acest traseu este cuprins în inventarul domeniului public al comunei Bistra.
În dimineața zilei de 06.06.2013, în urma sesizării prin S.N.U.A.U. - 112, organele de poliție din cadrul Postului de Poliție Bistra s-au deplasat la fața locului unde au constatat că se aflau blocate, în trafic, următoarele autoturisme: pe partea drumului sătesc dinspre amonte, se afla autoturismul marca Renault cu nr. de înmatriculare_, condus de către numitul G. L., iar în spatele acestuia se afla autoturismul marca L. cu nr. de înmatriculare_, condus de numitul C. V., domiciliat în comuna Bistra, ..31, care intenționau să se deplaseze spre D.N. 74 A, iar în cealaltă parte a drumului blocat se afla autoturismul marca Renault cu nr. de înmatriculare_, condus de către C. D., care intenționa să se deplaseze pe drumul sătesc, în amonte, spre locuința sa.
Deblocarea drumului s-a făcut în urma intervenției organelor de poliție, sosite la fața locului.
La data de 23.07.2013, Postul de Politie Bistra, a fost sesizat prin plângerea prealabilă formulată de persoana vătămată, N. R., care reclama faptul că în data de 20.07.2013, în timp ce se afla în stradă, în fața imobilului cu nr. 21 din . Bistra, imobil ce aparține numitei C. S., a fost agresată fizic de către inculpatul C. I. S..
Din declarațiile martorilor reiese faptul că, în data de 20. 07.2013, în timp ce numiții G. L. și C. M.- D. se îndreptau spre casele lor cu un ATV, au găsit drumul blocat de barieră iar inculpatul C. I. S. le-a interzis să treacă. G. L. a sunat-o pe bunica sa, persoana vătămată, N. R. care aflând ce se întâmplă a venit și ea, la fața locului. În urma unor discuții în contradictoriu și pe fondul unor conflicte mai vechi, inculpatul C. I.-S. aîmpins-o pe N. R., care s-a dezechilibrat și a căzut, lovindu-se în zona spatelui. Ulterior aceasta s-a prezentat la Spitalul Orășenesc Cîmpeni, pentru investigații de specialitate și apoi la medicul legist, însă nu i s-a eliberat certificat medico - legal, întrucât nu a suferit răni vizibile care să ateste loviturile suferite.
În fața instanței inculpatul a recunoscut faptul că în vara anului 2013 a blocat drumul care face legătura între satele L. Merilor și Crețești, întrucât consideră că drumul se află pe terenul său, iar persoanele care circulă pe acest drum au obligația să-i achite o taxă. A menționat și că a împins-o pe persoana vătămată care a venit la poarta sa dar aceasta nu s-a dezechilibrat.
Instanța a reținut că fapta inculpatului C. I.-S. care, în dimineața zilei de 06.06.2013, a blocat cu intenție drumul public prin care se face legătura între satele L. Merilor și Crețești, aducând atingere dreptului la libera circulație a participanților la trafic, constituie infracțiunea prev. de art. 92, alin. 4, din O.U.G 195 /2002. Această faptă constituie infracțiune întrucât a fost comisă cu intenție, inculpatul cunoscând că blochează un drum public și prin aceasta s-a adus atingere dreptului la liberă circulație a persoanelor care locuiesc în cele două sate. Intenția reiese și din faptul că anterior inculpatul a mai avut litigii în legătură cu acest drum și s-a realizat o identificare a traseului . Totodată inculpatul putea observa, printr-o simplă analiză a hărții de carte funciară că, acel drum nu face parte din corpul de avere cu nr. top._ și_. Mai mult, acest corp de avere nu se întinde și în partea cealaltă a drumului întrucât imobilul respectiv are nr. topografic_. Drumul în litigiu însă nu este identificat prin nici unul din aceste numere topografice. Împrejurarea că inculpatul folosește teren și în cealaltă parte a drumului nu poate duce la concluzia că și drumul are corespondent în cartea funciară, numere topografice asupra cărora inculpatul invocă un drept de proprietate.
Fapta învinuitului C. I.-S. care, la data de 20.07.2013, a împins-o pe N. R., cauzându-i suferințe fizice, în urma căderii, constituie infracțiunea prev. de art. 180, alin. 1, din Cod penal.
Faptele au fost comise în condițiile art. 33, lit. a, Cod penal.
S-a reținut că de la momentul comiterii infracțiunilor și până la data soluționării cauzei au intervenit legi succesive care prevăd sancțiuni diferite pentru aceleași infracțiuni, astfel că se pune în discuție aplicarea legii penale mai favorabile potrivit art. 5 Noul Cod penal. Pentru infracțiunea prev. de art. 92 alin. 4 din OUG 195/2002 legea prevede sancțiuni alternative, respectiv închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă de la 500 lei la 30.000 de lei, aceiași infracțiune în Noul Cod penal este reglementată la art. 339 alin. 3 Cod penal și se prevăd sancțiuni alternative, respective închisoare de la 3 luni la 1 an sau amendă de la 1200 lei la 120.000 de lei potrivit art. 61 Noul Cod penal. Infracțiunea prevăzută la art. 180 alin. 1 Cod penal 1969 este sancționată cu pedepse alternative, respectiv închisoare de la o lună la 3 luni sau amendă penală de la 300 lei 15.000 lei. Conform art. 193 alin. 1 Noul Cod penal, aceiași infracțiune este sancționată cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau amendă între 1.200 și 120.000 de lei. Instanța a arătat că pentru a aprecia dacă dispozițiile actuale sau cele în vigoare la data comiterii faptei reprezintă lege penală mai favorabilă este necesar a se analiza pedepsele potențiale, în funcție de aplicarea sancțiunii amenzii penale sau aplicarea închisorii. În situația în care se opinează spre aplicarea sancțiunii amenzii penale pentru ambele infracțiuni, dispozițiile legale de la momentul comiterii infracțiunilor, reprezintă lege penală mai favorabilă. În cazul în care s-ar considera că este necesar să se aplice o sancțiune cu închisoarea înspre maximul legal și o sancțiune înspre minim pentru infracțiunea de lovire, dispozițiile Noului Cod penal reprezintă lege penală mai favorabilă.
Față de modul de comitere a faptelor, urmările produse, instanța a apreciat că și sancțiunea amenzii penale s-ar putea dovedi suficientă pentru îndreptarea inculpatului și formarea unei conduite normale a acestuia față de normele de drept, pentru a reprezenta totodată și o măsură de constrângere, astfel că, pentru ambele fapte a aplicat sancțiuni constând în amenzi penale.
La individualizarea pedepselor de 5000 lei amendă penală pentru infracțiunea prev. de art. 92 alin. 4 din OUG 195/2002 și de 600 lei amendă penală pentru infracțiunea prev. de art. 180 alin. 1 Cod penal, s-au avut în vedere criteriile generale prevăzute la art. 72 Cod penal - 1969, respectiv: dispozițiile generale ale Codului penal, categoriile și limitele de pedeapsă stabilite pentru fiecare infracțiune, instanța opinând înspre aplicarea sancțiunii amenzii înspre media specială, în ceea ce privește prima infracțiune și înspre minimul special pentru cea de a doua faptă, gradul de pericol social apreciat ca fiind moderat cât privește prima infracțiune, întrucât prin acțiunea sa inculpatul încearcă să îngrădească drepturile și libertățile unor comunități, persoana inculpatului care a avut o poziție parțial sinceră în timpul procesului dar o atitudine de dispreț față de necesitatea respectării drepturilor celorlalți cetățeni, împrejurarea că anterior acesta a mai comis alte infracțiuni, pedepse care s-au dovedit a fi insuficiente pentru îndreptarea sa.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel în termenul prevăzut de art. 410 alin.1 din Codul de procedură penală, inculpatul C. I. solicitând desființarea hotărârii primei instanțe și, în baza art.396 alin.5 rap. la art.16 alin.1 lit.a din Codul de procedură penală, achitarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată.
În motivarea apelului s-a arătat că existența infracțiunii prev. de art.92 alin.4 din OUG nr.195/2002 este condiționată de drumul public or în cauză, în urma administrării probelor, nu rezultă că porțiunea de drum pe care a blocat-o inculpatul face parte din drumul public.
Din raportul de expertiză întocmit în cauză, rezult că expertul, din discuția purtată cu reprezentantul Primăriei Bistra, inspector de specialitate Rastei O. C., a ajuns la concluzia ca drumul este înscris în inventarul domeniului public Bistra, Anexa nr. 4 si 5 la poziția 55, cod de clasificare 1.3.7.1, drum sătesc care face legătură între satele L. Merilor - Cretesti (pe la Cofoaie) in lungime de 1,5 km i și lățime de 4 m drum de pământ. Nimic mai fals.
Din inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al comunei Bistra, filele 104 - 105 din dosarul instanței de fond, nu rezultă că parte din imobilul înscris in CF nr._ Bistra cu nr. top._/1,_/2 si_/1 ar fi în domeniul public. Se poate observa ca nu există trecut anul dobândirii sau, după caz, al dării în folosință, valoarea de inventar sau situația juridică a drumului sătesc de la poziția 55 cod de clasificare 1.3.7.1.
S-a mai arătat că acesta a fost declarat ca bun aparținând domeniului public în contradicție cu prevederile art. 7 din Legea nr. 213/1998, respectiv nu a fost dobândit pe cale naturală, prin achiziții publice efectuate în condițiile legii, prin expropriere pentru cauza de utilitate publice, prin acte de donație sau legate acceptate de C. L., dacă bunul în cauză intră în domeniul public, prin trecerea unor bunuri din domeniul privat al Statului sau al unităților administrativ-teritoriale în domeniul public al acestora, pentru cauză de utilitate publică sau prin alte moduri prevăzute de lege.
Prin Sentința civila nr. 62/2005 pronunțată în dosar nr. 1303/2004 al Judecătoriei Câmpeni, s-a reținut cu putere de lucru judecat că nu are nici o relevanță juridică în ceea ce privește servitutea de trecere faptul ca drumul a fost inclus în inventarul public, atâta vreme cât proprietar de Carte Funciara nu este Statul Român, nici . din acea cauză, printre care și inculpatul.
În cauza de față trebuie să se analizeze dacă situația de fapt existentă cu privire la terenul inculpatului nu echivalează cu o expropriere în fapt, deoarece Convenția Europeană a Drepturilor Omului, protejează drepturi concrete și efective.
În acest sens, prin hotărârea adoptată de C. L. prin care s-a inclus în domeniul public terenul care trece pe proprietatea acestuia a avut ca urmare lipsirea de dreptul de proprietate asupra terenului pe care îl avea, recunoscut în mod legal și prin urmare Hotărârea nr. 31/22.06.2001 a Consiliului L. Bistra, publicată în Monitorul Oficial nr. 701 bis din 25.09.2002 este nelegală.
S-a mai arătat că nici un text de lege nu instituie în sarcina inculpatului obligația de a permite martorilor din prezentul dosar să circule liber pe terenul său, câta vreme nu a fost expropriat pentru o cauză de utilitate publică. Mai mult, inculpatul nu s-a opus ca aceștia să treacă pe terenul său, dar în urma plății unei despăgubiri, respectiv a unei taxe de 10 lei, despăgubire pe care era îndrituit a o primi în baza atributului de dispoziție asupra dreptului său de proprietate și pe care a apreciat-o justă.
Referitor la infracțiunea prevăzută de art. 180 alin. 1 din Codul penal, s-a arătat că din probele administrate în cauză, nu rezultă că inculpatul ar fi lovit persoana vătămată, aspect care rezultă și din împrejurarea că nu i s-a putut elibera acesteia certificat medico-legal si, din aceea că nu s-a constituit parte civilă. Inculpatul a împins-o pe aceasta, însă nu a căzut și astfel nu se poate susține ca i-a cauzat vreo suferință fizică.
Verificând legalitatea și temeinicia sentinței atacate prin prisma celor expuse, precum și din oficiu conform art.417 din Codul de procedură penală, însă în limitele prevăzute de acest text de lege, Curtea de apel constată următoarele:
În primul rând, se observă că, sub aspectul stări de fapt, aceasta a fost corect reținută, probatoriul administrat fiind bine interpretat și coroborat.
De asemenea, încadrarea juridică dată faptelor este corectă.
Este dovedit în cauză că în dimineața zilei de 6.06.2013, inculpatul C. I. a blocat, cu intenție, drumul public prin care se face legătura între satele L. Merilor și Crețești, aducând atingere dreptului la libera circulație a participanților la trafic iar, în data de 20.07.2013, inculpatul a împins-o pe persoana vătămată N. R., aceasta s-a dezechilibrat și a căzut, cauzându-i suferințe fizice.
Deși inculpatul a recunoscut faptul că în vara anului 2013 a blocat drumul care face legătura între satele L. Merilor și Crețești, acesta susține că nu a săvârșit infracțiunea prevăzută de art.92 alin.4 din O.U.G.nr.195/2002, deoarece drumul se află pe terenul său, iar persoanele care circulă pe acest drum au obligația să-i achite o taxă, invocând în acest sens sentința civilă nr. 62/27.01. 2005, pronunțată de Judecătoria Câmpeni.
Prin această hotărâre a fost admisă cererea formulată de persoane domiciliate în . mai multor pârâți, printre care și inculpatul, aceștia din urmă fiind obligați să le tolereze reclamanților trecerea cu carul, cu piciorul și mijloacele auto peste terenul pârâților situat în Bistra, L. Merilor, între vecinii: un drum A. M., pârâul Crișanului, teren înscris în CF nr. 5533 Bistra, cu nr. top._/1- fînaț,_/2-fînaț și_/1-teren construcții, în lungime de 82 de m și lățime de 3 m, pe tot timpul anului.
De asemenea, inculpatul a fost obligat să își ridice obstacolele de pe acest traseu.
Reclamanții au fost obligați, în solidar, să îi plătească inculpatului suma de_ ROL anual cu titlu de despăgubiri reprezentând contravaloarea anuală a producției agricole ce s-ar putea obține pe traseul afectat de trecere.
În opinia instanței de apel, chestiunea esențială pentru dezlegarea pricinii este înțelesul noțiunii de ”drum public” în sensul dispozițiilor art.92 alin.4 din O.U.G.nr.195/2002 (art.339 alin.3 din Codul penal) și stabilirea dacă drumul în litigiu are caracterul de drum public.
Potrivit dispozițiilor art. 6 pct. 14 din O.U.G. nr.195/2002 ”, în sensul prezentei ordonanțe de urgență, termenul de drum public are următorul înțeles:orice cale de comunicatie terestră, cu excepția căilor ferate, special amenajată pentru traficul pietonal sau rutier, deschisă circulației publice; drumurile care sunt închise circulației publice sunt semnalizate la intrare cu inscriptii vizibile;”
Totodată, clasificarea și încadrarea drumurilor este reglementată de art. 3- art.8 din O.U.G. nr.43/1997 privind regimul drumurilor.
Astfel, drumurile publice sunt de interes național, de interes județean sau de interes local. Acestea din urmă aparțin proprietății publice a unității administrative pe teritoriul căreia se află și pot fi clasificate ca drumuri comunale și drumuri vicinale ( definite ca drumuri ce deservesc mai multe proprietăți, fiind situate la limitele acestora).
Prin urmare, în cauza de față este necesar a se stabili dacă drumul pe care a blocat accesul inculpatul este drum public în sensul dispozițiilor anterior amintite, fără a avea relevanță faptul că potrivit expertizei tehnice efectuate în cauză drumul nu este cuprins în CF_ Bistra nr. top_/1,_/2 și_/1, însă se suprapune parțial cu imobilul din această carte funciară și se află între terenurile folosite de inculpat.
Din probele administrate în cauză rezultă că acest drum este înscris în Inventarul Domeniului Public Bistra ca ”drum sătesc”(vicinal), care face legătura între satele L. Merilor-Crețești, fiind singura cale de acces a locuitorilor din cele două sate.
Totodată, din fotografiile efectuate în cursul urmăririi penale, cu ocazia cercetării la fața locului, rezultă că drumul este un drum de pământ, bătătorit, pietruit și încadrat de gardurile care delimitează proprietățile vecine.
Chiar dacă în considerentele sentinței civile nr. 62/27.01. 2005, pronunțată de Judecătoria Câmpeni s-a reținut că”nu are nicio relevanță faptul că drumul a fost inclus în inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al comunei Bistra atâta vreme cât proprietar de carte funciară nu este Statul Român, nici ., Curtea de apel reține că inculpatul avea cunoștință în mod cert despre faptul că există acest drum special amenajat și destinat accesului locuitorilor între cele două sate ( L. Merilor și Crețești) având așadar destinația de drum public în sensul dispozițiilor O.U.G. nr.195/2002, precum și că acest drum este înscris în Inventarul Domeniului Public Bistra ca ”drum sătesc”(vicinal), aspect care rezultă din apărările formulate de părți în procesul civil.
Deși s-a solicitat, în apărarea inculpatului, ca instanța să analizeze legalitatea Hotărârii nr.31/22.06 2001 a Consiliului L. Bistra, invocând faptul că este proprietarul acestui drum, instanța constată că această cerere nu este justificată, întrucât modalitatea de trecere a drumului în inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al comunei Bistra nu are relevanță sub aspectul considerării acestuia ca drum public în sensul dispozițiilor art.92 alin.4 din O.U.G.nr.195/2002, astfel cum acesta este definit de art. 6 pct. 14 din O.U.G. nr.195/2002, respectiv o cale de comunicație terestră, special amenajată pentru traficul pietonal sau rutier, deschisă circulației publice.
Faptul că acesta este cuprins în inventarul bunurilor ce aparțin domeniului public prezintă relevanță în prezenta cauză numai sub aspectul recunoașterii lui ca fiind o cale de comunicație terestră special amenajată pentru traficul pietonal și rutier – drum vicinal- împrejurare necontestată și care rezultă fără dubiu din fotografiile efectuate în cursul urmăririi penale, din raportul de expertiză tehnică, din harta de carte funciară, din considerentele sentinței civile nr. 62/27.01. 2005 și din susținerile martorilor.
Referitor la infracțiunea de lovire sau alte violențe, Curtea reține că din declarațiile persoanei vătămate N. R. și ale martorilor G. L. și C. M.- D. rezultă că inculpatul a împins-o pe persoana vătămată, care a căzut în genunchi și pe cot, fiind ajutată să se ridice de către nepotul ei. Aceasta s-a prezentat la Spitalul Orășenesc Cîmpeni, pentru investigații de specialitate și apoi la medicul legist, însă nu i s-a eliberat certificat medico - legal, întrucât nu a suferit răni vizibile .
Prin urmare, acțiunea inculpatului de a o împinge pe persoana vătămate și a determinat căderea sa, i-a cauzat acesteia suferințe fizice, suferințe a căror existență nu este condiționată de atestarea lor printr-un act medico-legal.
Totodată, faptul că persoana vătămată nu s-a constituit parte civila în procesul penal nu echivalează cu lipsa cauzării vreunei suferințe fizice prin acțiunea inculpatului, aspect care a determinat-o pe aceasta să formuleze plângere prealabilă pentru infracțiunea de lovire sau alte violențe.
Concluzionând, raportat la mijloacele de probă administrate în cauză, Curtea constată că este dovedită vinovăția inculpatului, starea de fapt reținută și încadrarea faptelor săvârșite de acesta date de instanța de fond fiind corecte, solicitarea de achitare a inculpatului fiind nefondată.
Totodată, în acord cu prima instanță, Curtea consideră că legea penală mai favorabilă inculpatului este Codul penal din 1969.
La rândul său, instanța de apel, comparând dispozițiile Codului penal din 1969 cu cele ale Noului Cod penal, având în vedere și decizia Curții Constituționale nr.265/2014 prin care s-a constatat că dispozițiile art. 5 din Codul penal sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile, constată că mai favorabilă inculpatului este legea în vigoare la data săvârșirii faptelor, sub aspectul stabilirii naturii pedepselor aplicate, respectiv al amenzii și al cuantumului acestora.
În ceea ce privește individualizarea pedepselor în concret, instanța de apel consideră că în contextul cauzei, raportat la criteriile generale prevăzute de art.72 din Codul penal, pedepsele de 600 lei și 5000 lei amendă penală au fost just stabilite, fiind în măsură să își atingă scopul preventiv și educativ.
Examinând din oficiu hotărârea atacată, prin prisma dispozițiilor art. 417 din Codul de procedură penală, Curtea de apel constată că și celelalte dispoziții ale primei instanțe referitoare la concursul de infracțiuni, precum și la stabilirea cheltuielilor judiciare sunt legale și temeinice.
Pe cale de consecință, față de toate motivele expuse anterior, Curtea, în baza art.421 pct.1 lit.b din Codul de procedură penală, va respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul C. I. S. împotriva sentinței penale nr.7 /27.01.2015, pronunțată de Judecătoria Cîmpeni în dosarul nr._ .
În baza art. 275 alin. 2 din Codul de procedură penală, va obliga inculpatul să plătească suma de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat în apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul C. I. S. împotriva sentinței penale nr.7 /27.01.2015, pronunțată de Judecătoria Cîmpeni în dosarul nr._ .
În baza art. 275 alin. 2 din Codul de procedură penală, obligă inculpatul să plătească suma de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat în apel.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 27 mai 2015.
Președinte Judecător
A. I. P. G. L. O.
Grefier,
A. B.
Red./tehnored. A.I.P.
2ex/08.07.2015
J.F. C. V.D.
| ← Ucidere din culpă (art.192 NCP). Decizia nr. 508/2015. Curtea... | Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Decizia nr. 79/2015.... → |
|---|
