Ucidere din culpă (art.192 NCP). Decizia nr. 508/2015. Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 508/2015 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 18-05-2015 în dosarul nr. 12749/306/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL A. I.
SECTIA PENALA SI PENTRU CAUZE CU MINORI
Dosar nr._
DECIZIA PENALĂ Nr. 508/A/2015
Ședința publică de la 18 Mai 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. E. C.
Judecător L. C.
Grefier N. M.
P. de pe lângă Curtea de Apel A. I. este reprezentat de
Procuror A. F.
Pe rol se află pronunțarea asupra apelurilor declarate de inculpata S. E. și partea civilă S. N. împotriva Sentinței penale nr. 100/13.02.2015 pronunțată de Judecătoria Sibiu în dosarul penal nr._ .
Mersul dezbaterilor și concluziile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din 30.04.2015, când instanța, în temeiul art. 391 alin. 1 C.pr.pen. a stabilit termen de pronunțare la data de 07.05.2015 și, în continuare, la data de 14.05.2015 și 18.05.2015, încheieri care fac parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA DE APEL
Asupra apelurilor penale de față,
În deliberare constată că prin sentința penală nr. 100/13.02.2015 pronunțată de Judecătoria Sibiu în dosarul penal nr._ inculpata S. E. a fost condamnată la:
-2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă.
În baza art.12 din Legea nr.187/2012 și a art.71 din C.pen. din 1969 au fost interzise inculpatei drepturile prevăzute de art.64 alin.1 lit. a teza a II-a, b din C.pen. din 1969.
În baza art.81 alin.1 din C.pen. din 1969 cu aplic.art.5 C.pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o durată de 4 ani, termen de încercare calculat potrivit art.82 alin.1 din C.pen. din 1969.
În baza art.71 alin.5 din C.pen. din 1969 a fost suspendată executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei.
În baza art. 15 alin. 2 din Legea nr. 187/2012 s-a atras atenția inculpatei asupra prevederilor art.83, art.84 din C.pen. din 1969 privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.
În baza art. 7 alin. 1 din Legea nr.76/2008 s-a dispus prelevarea de la inculpată a probelor biologice în vederea introducerii lor în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare.
În baza art. 5 alin. 5 din Legea nr.76/2008 a fost informată inculpata că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obținerea și stocarea în S.N.D.G.J. a profilului genetic.
În baza art.397 alin.1 C.proc.pen., art.19 alin.1 C.proc.pen., art.25 alin.1 C.proc.pen., art.86 C.proc.pen. rap.la art.1357 C.civ., art.1391 alin.2 C.civ., a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă S. N., domiciliat în București, ., ., . și a fost obligată inculpata în solidar cu asiguratorul-parte responsabilă civilmente S.C. G. A. S.A., cu sediul în București, ..45, sector 1, la plata sumei de 75.000 lei cu titlu de daune morale. Au fost respinse celelalte pretenții.
În baza art.397 alin.1 C.proc.pen., art.19 alin.1 C.proc.pen., art.25 alin.1 C.proc.pen., art.86 C.proc.pen. rap.la art.1357 C.civ., art.313 din Legea nr.95/2006 a fost admisă acțiunea civilă formulată de partea civilă S. C. Județean de Urgență Sibiu și a fost obligată inculpata în solidar cu asiguratorul-parte responsabilă civilmente S.C. G. A. S.A. la plata sumei de 413 lei reprezentând cheltuieli de spitalizare, la care se adaugă dobânda legală până la data plății efective.
În baza art.397 alin.1 C.proc.pen., art.19 alin.1 C.proc.pen., art.25 alin.1 C.proc.pen., art.86 C.proc.pen. rap.la art.1357 C.civ., art.313 din Legea nr.95/2006 a fost admisă acțiunea civilă formulată de partea civilă S. de Urgență „B.-A.”, cu sediul în București, .-12, sector 4, cu domiciliul procesual ales la SCPA „P.&B.”, cu sediul în București, ..12, sector 1, și a fost obligată inculpata în solidar cu asiguratorul-parte responsabilă civilmente S.C. G. A. S.A. la plata sumei de 3930 lei reprezentând cheltuieli de spitalizare.
În baza art.274 alin.1 C.proc.pen. rap.la art.272 alin.1 C.proc.pen. a fost obligată inculpata la plata sumei de 1000 lei titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În baza art.274 alin.1 C.proc.pen. onorariul apărătorului din oficiu în sumă de 50 lei rămâne în sarcina statului.
Determinând vinovăția inculpatei S. E. în limitele infracțiunii expuse în actul de sesizare prima instanță a reținut următoarele:
I.Stare de fapt:
În data de 3.01.2013, în jurul orei 12.30 inculpata S. E. a condus autoturismul marca Skoda, cu numerele de înmatriculare_, pe DJ 106A din . P., în autoturism aflându-se pe locul din dreapta față partea civilă S. N. (soțul de la acea vreme al inculpatei) și victima S. A., fiul acestora, în vârstă de 7 ani, pe bancheta din spate.
Vremea era însorită și, deși carosabilul era în cea mai mare parte uscat, existau porțiuni de drum acoperite cu gheața provenită din arestarea preventivă scursă de pe versanți. Urmare a neadaptării vitezei de deplasare la condițiile de drum, la km 26 + 250 m, inculpata a pierdut controlul volanului, astfel că autoturismul a ieșit în afara părții carosabile, pe partea stângă a direcției de mers a inculpatei. Inculpata a tras de volan spre dreapta, autoturismul a ajuns pe porțiunea de pământ de lângă marginea dreaptă a părții carosabile, inculpata a tras apoi de volan spre stânga, iar autoturismul nu a mai putut fi controlat, intrând în balans și ieșind din nou în afara părții carosabile, în partea stângă, răsturnându-se în vale pe o distanță de 90 de m față de partea carosabilă.
În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală a inculpatei S. E. și a părții civile S. N. (aceștia suferind un traumatism toracic cu fracturi costale și fractură de claviculă și respectiv un traumatism toracic), precum și a minorului S. A., fiul acestora, minorul fiind proiectat în afara autoturismului, ca urmare a faptului că nu purta centura de siguranță.
Deși minorul a fost transportat la S. C. Județean de Urgență Sibiu și apoi la S. de Urgență „B.-A.”, unde a fost diagnosticat cu TCC deschis, comă grad IV și fractură cot stâng, acesta a decedat în data de 09.01.2012 din cauza insuficienței funcționale multiple de organe și sisteme, consecința politraumatismului cu componență cranio-cerebrală obiectivată prin hemoragie meningee, contuzie cerebrală, hemoragie tetraventiriculară, fracturi de boltă și baza de craniu și traumatism la nivelul membrului superior drept cu fractură la nivelul extremității superioare a humerusului.
II.Mijloacele de probă și interpretarea lor:
Starea de fapt expusă mai sus a fost reținută în considerarea materialului probator administrat atât în cursul urmăririi penale:
•proces verbal de cercetare la fața locului f.8-10 ;
•planșa fotografică cuprinzând aspectele fixate cu ocazia cercetării la fața locului f. 13-25;
•proces verbal de constatare a efectuării actelor premergătoare f. 7;
•procesul – verbal de prelevare a probelor biologice, buletinul de examinare clinică și buletinul de analiză toxicologică – alcoolemie ale Serviciului de Medicină Legală Sibiu. 27,28,29;
•raportul medico legal de necropsie nr. A_ din 08.08.2012 f.37-40 ;
•Raportul de expertiză judiciară tehnică-auto f.46-96 ;
•Adresa nr._ din 05.11.2013 a Spitalului C. Județean de Urgență Sibiu f.99 ;
•declarațiile persoanei vătămate S. N. f.100-102;
•declarațiile martorilor H. G. D. f.97 și B. N. V. f.98;
•declarațiile inculpatei S. E. (f.104,106,107,109,110), cat si in mod nemijlocit si in contradictoriu în cursul cercetării judecătorești: au fost audiați inculpata (filele 152-155) și martorii H. G. D., D. A. I. și B. N. V., propuși de inculpată (filele 157-158, 195-199).
De asemenea, au fost depuse la dosarul cauzei:
-fișa de abateri rutiere a inculpatei (fila 77).
-la solicitarea instanței S.C. Drumuri și Poduri S.A. Sibiu a comunicat adresa nr.182/16.01.2015 (fila 193).
-S. C. Județean de Urgență Sibiu și S. de Urgență „B.-A.” au depus la dosar înscrisuri. (filele 94-98 și 132-133).
-inculpata a depus la dosar acte medicale și o adeverință emisă de Asociația de Psihoterapie Experimentală și Hipnoterapie (filele 202-210).
Poziția inculpatei:
În cursul urmăririi penale inculpata a declarat că „fiind o zi însorită din luna ianuarie, însă friguroasă, în zonele cu umbră de pe drumul pe care mă deplasam se formau pelicule de gheață de la apa care se scurgea de pe versanți”, iar la un moment dat, după ce a ieșit dintr-o curbă la dreapta, inculpata S. E. a simțit cum „autoturismul a intrat în balans, derapând spre partea stângă”, motiv pentru care aceasta a încercat să redreseze mașina trăgând ușor dreapta de volan. Inculpata a mai declarat că întrucât autoturismul ieșise de pe partea carosabilă, în partea dreaptă a drumului, în zona acoperită cu pământ, inculpata S. E. a tras ușor stânga de volan, însă „mașina fiind în balans, nu am mai putut-o controla și am ieșit în afara părții carosabile, în partea stângă a sensului meu de mers”, potrivit declarațiilor inculpatei. Totodată, inculpata a declarat că odată ce autoturismul a ajuns în partea stângă a sensului de deplasare, „roata din partea stângă spate a lovit un dâmb, moment în care autoturismul a săltat și a început să se rostogolească pe partea stângă a drumului”- filele 106-107.
Dacă în cursul urmăririi penale inculpata a afirmat, în prezența apărătorului ales, că a tras de două ori de volan (o dată spre dreapta și o dată spre stânga, încercând să redreseze mașina), în fața instanței aceasta a afirmat că, deși a încercat să o redreseze, mașina nu a mai răspuns la comenzi și că a încercat să meargă cât mai mult în linie dreaptă (fila 153). Instanța apreciază ca nejustificată această revenire a inculpatei asupra modului în care a declarat că condus autoturismul, schimbarea declarațiilor având drept scop tocmai nereținerea acelor manevre de virare spre stânga și spre dreapta ce au determinat . autoturismului urmată de căderea în vale. Se poate observa în fotografia de la fila 15 din dosarul de urmărire penală (fila 3 din procesul - verbal de cercetare la fața locului) că urmele de derapare a autoturismului inculpatei pornesc din afara părții carosabile (din dreapta) și se întind pe întreaga suprafață a părții carosabile până la zona de pământ din partea stângă (unde autoturismul s-a rostogolit în vale). Mai mult, alte urme de derapare a autoturismului, care să susțină afirmațiile inculpatei în sensul că acesta nu răspundea la comenzi, nu există.
Partea civilă S. N. (ale cărui declarații nu au fost contestate de inculpată), a declarat că nu știe cum s-a produs accidentul, deoarece era aplecat pentru a lua un CD din torpedo, el simțind cum autoturismul a „fugit” spre stânga apoi spre dreapta, iar apoi spre stânga, ieșind de pe drum și rostogolindu-se, fără să poată preciza ce manevre a făcut inculpata (filele 100-102). Pentru a mai precizat că „pe drum existau pelicule de gheață formate din cauza apei ce se scurgea de pe versanți”
Martorii H. G. D., D. A. I. și B. N. V., propuși de inculpată (filele 157-158, 195-199) nu au cunoscut aspecte legate de modul de producere a accidentului (primul și al treilea martor fiind martori asistenți la cercetarea la fața locului), aceștia ajungând la fața locului numai după acest moment; martorul D. A. I. a precizat că minorul era întins, inconștient, în stare comatoasă (fila 196), iar inculpata era în stare de șoc, iar martorul B. N. a declarat că a transportat autoturismul inculpatei la o pensiune din R., fără ca vreun polițist să îi spună că trebuia să ducă mașina la poliție pentru verificări (fila 199).
Din concluziile raportului de expertiză judiciară tehnică-auto din 08.06.2013 rezultă că producerea accidentului din 03.01.2012 s-a datorat neadaptării vitezei de deplasare a autoturismului în funcție de condițiile de drum – curbă la dreapta și aderență scăzută – care a condus la pierderea stabilității transversale (filele 46-96 dosar de urmărire penală).
Faptul că inculpata a respectat regimul legal de viteză, circulând cu aproximativ 52-60 km/h (potrivit expertizei), nu este de natură a o exonera de orice răspundere, câtă vreme viteza trebuie adaptată permanent condițiilor de drum pentru ca orice manevră să poată fi efectuată în siguranță. Chiar dacă în zona ieșirii de pe carosabil acesta era uscat, însăși inculpata a declarat că erau porțiuni de drum acoperite cu gheață, ceea ce ar fi reclamat mai multă prudență din partea acesteia.
Deși instanța a apreciat ca fiind regretabil faptul că organul de cercetare penală nu a depus diligențe pentru examinarea autoturismului avariat sau pentru luarea de măsuri în vederea conservării acestuia în starea de la momentul accidentului (pentru a exista mai multe date referitoare la starea tehnică a acestuia), a subliniat faptul că, în contradicție cu susținerile apărătoarei inculpatei, dispunerea din oficiu unei expertize tehnice în cauză nu era obligatorie. Astfel, conform art.116 din C.proc.pen din 1968 (în vigoare la data accidentului și ulterior până la data de 1.02.2014) „Când pentru lămurirea unor fapte sau împrejurări ale cauzei, în vederea aflării adevărului, sunt necesare cunoștințele unui expert, organul de urmărire penală ori instanța de judecată dispune, la cerere sau din oficiu, efectuarea unei expertize”. În plus, expertiza tehnică auto nu figurează printre expertizele obligatorii de efectuat.
Faptul că inculpata a solicitat efectuarea unei expertize numai după aproximativ 10 luni de la accident (inculpata suferind leziuni și fiind internată și apoi o depresie ca urmare a traumei majore trăite), a avut ca urmare imposibilitatea administrării unei astfel de probe, în condițiile în care autoturismul a fost valorificat de societatea de asigurare CASCO.
În expertiza tehnică s-a reținut că, în baza descrierii evenimentului rutier de către conducătoarea auto, o a doua posibilă cauză de producere a accidentului auto ar putea fi și o defecțiune a sistemului de direcție (mecanismul de direcție și transmisia direcției – înțepenirea fusurilor crucii cardanice), pe care însă expertul nu a avut posibilitatea să o depisteze, în lipsa autoturismului.
Instanța a constatat că sub acest aspect expertul și-a exprimat un punct de vedere nesusținut de celelalte probe administrate, făcând doar o paralelă cu un alt eveniment rutier referitor la care a efectuat o expertiză. S-a putut constata că, deși inculpat a afirmat că nu a mai putut controla autoturismul, acesta, potrivit propriilor susțineri ale inculpatei, după prima ieșire în afara carosabilului spre stânga a răspuns la comenzile inculpatei, deplasându-se spre dreapta (urmare a virajului spre dreapta) și apoi din nou spre stânga (urmare a unui nou viraj). Dacă într-adevăr autoturismul ar fi avut vreo defecțiune la sistemul de direcție, acesta ar fi ieșit în afara carosabilului și s-ar fi răsturnat la prima deplasare necontrolată spre stânga. Or, așa cum a susținut inculpata și cum se poate observa și din fotografia de la fila 3 din procesul - verbal de cercetare la fața locului, autoturismul a ieșit de pe carosabil pe partea dreaptă, urmare a primului viraj efectuat de inculpată. Dorind să redreseze autoturismul pe partea carosabilă, aceasta a virat stânga, însă autoturismul a intrat în balans și nu a mai putut fi controlat, ieșind din nou de pe carosabil pe partea stângă și apoi răsturnându-se.
Nefiind dovedită existența acestei defecțiuni tehnice, nu s-a putut reține cazul fortuit (art.47 din C.pen. din 1969) ca și cauză care înlătură caracterul penal al faptei. S-a impus a se menționa faptul că dovedirea acestor cauze este în sarcina inculpaților (conducătorilor auto), ele neputând fi prezumate, iar simpla lor afirmare, chiar și de către un expert, cu titlu de posibilă cauză a unui eveniment rutier, nu este suficientă pentru ca organele judiciare să le și rețină.
Inculpata a mai invocat în apărare concluzia expertului tehnic în sensul că montarea parapetelor de protecție pe segmentul de drum pe care s-a produs accidentul rutier ar fi condus la vătămări ușoare ale pasagerilor autoturismului condus de inculpată, menționând că există legătură de cauzalitate între lipsa parapetului de protecție și decesul minorului S. A..
Instanța a constatat că, așa cum rezultă din adresa nr.182/16.01.2015 emisă de S.C. Drumuri și Poduri S.A. Sibiu (fila 193), sectorul de drum pe care s-a produs ieșirea de pe carosabil a autoturismului condus de inculpată, urmată de răsturnarea acestuia este o zonă în aliniament și acostamentul are lățimea de 2,5 m, astfel că nu a fost necesară montarea de parapet flexibil. În acest context instanța constată, pe de o parte, că nu are relevanță montarea de parapete de protecție într-o zonă relativ apropiată, ulterior accidentului și, pe de altă parte, că, chiar dacă ar fi existat astfel de parapete de protecție pe segmentul de drum pe care s-a produs accidentul rutier, acest lucru nu ar fi fost de natură a exclude culpa inculpatei și de a întrerupe legătura de cauzalitate dintre acțiunile acesteia și decesul victimei.
Având în vedere materialul probator administrat în cauză, instanța a constatat că inculpata a încălcat prevederile art.48 din O.U.G. nr.195/2002 și ale art.97 alin.1 din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr.195/2002 (aprobat prin H.G.1391/2006).
Astfel, conform art.48 din ordonanța menționată, conducătorul de vehicul trebuie să respecte regimul legal de viteză și să o adapteze în funcție de condițiile de drum, astfel încât să poată efectua orice manevră în condiții de siguranță.
Potrivit art.97 alin.1 din regulamentul menționat copiii cu vârsta sub 12 ani sau cu înălțimea sub 150 cm trebuie să poarte centuri de siguranță adaptate greutății și dimensiunilor lor, iar cei cu vârsta sub 3 ani se transportă numai în dispozitive de reținere omologate.
Instanța a constatat că victima minoră nu purta centura de siguranță, ceea ce a determinat proiectarea acesteia în afara autoturismului, iar obligația de a se asigura că victima purta centura revenea inculpatei, într-o dublă calitate, de conducător auto și respectiv de părinte. Faptul că aceasta știa că fiul minor avea obiceiul de a-și desface centura pentru a se putea juca trebuia să o determine să aibă o vigilență sporită cu privire la acesta aspect, mai ales că se deplasau într-o zonă montană, unde drumul era cu multe curbe, iar anumite porțiuni erau acoperite de gheață, existând un pericol real ca autoturismul să iese de pe carosabil și copilul să fie în grav pericol. S-a putut constata că singura persoană ca a fost proiectată afară din autoturism a fost minorul, iar inculpata și partea civilă au suferit traumatisme doar la nivelul trunchiului, deci leziuni mult mai ușoare față de cele suferite de minor. Mai mult, s-a putut observa din fotografii că în partea din spate a autoturismului s-au produs avarii mult mai reduse decât în partea din față, inclusiv la nivelul plafonului și portierelor.
III.În drept, fapta inculpatei săvârșită în împrejurările descrise mai sus a fost calificată ca realizând conținutul constitutiv al infracțiunii de ucidere din culpă prev. de art. 178 alin. 1 și 2 Cod penal 1969 cu aplicarea art. 5 Cod penal.
Instanța a reținut în sarcina inculpatei forma de vinovăție a culpei fără prevedere ținând seama că aceasta nu a prevăzut rezultatul faptei sale, deși trebuia și putea să îl prevadă (art. 19 alin. 1 pct. 2 lit. b) Cod penal din 1969).
Pentru determinarea legii mai favorabile instanța a avut în vedere dincolo de limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunea comisă și celelalte dispoziții legale referitoare la individualizarea pedepsei și individualizarea executării pedepsei apreciind că în cazul infracțiunii deduse judecății se poate dispune potrivit Noului Cod penal, date fiind limitele de pedeapsă, doar suspendarea sub supraveghere în temeiul art. 91 și următoarele neputându-se dispune amânarea aplicării pedepsei pe când, conform Codului penal din 1969 se pot dispune atât suspendarea condiționată a executării pedepsei (art. 81 și următoarele Cod penal), cât și suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei (art. 86/1 și următoarele Cod penal), acestea fiind în esența lor mai favorabile inculpatei prin prisma conținutului și a efectelor, decât prevederile Noului Cod penal.
IV. Individualizarea judiciară a pedepsei:
În cadrul procesului de individualizare în raport cu criteriile generale prev. de art. 72 Cod penal anterior instanța a avut în vedere faptul că infracțiunea prezintă un grad mediu de pericol social, fiind comisă ca urmare a nerespectării dispozițiilor legale privind adaptarea vitezei la condițiile de drum și privind obligația conducătorului autoturismul de a se asigura că pasagerii minori poartă centura de siguranță Inculpata nu are antecedente penale, nu este căsătorită, nu are copii minori, are studii superioare, s-a considerat nevinovată de producerea accidentului, apreciind că a condus autoturismul cu respectarea prevederilor legale. În urma accidentului și inculpata a suferit leziuni severe (fractură de claviculă, . a patru coaste, necesitând intervenție chirurgicală), partea civilă suferind apoi și un . puternic și necesitând ședințe de psihoterapie pentru a-și reveni.
V. Latura civilă a cauzei:
S-a reținut că numitul S. N. (tatăl victimei) s-a constituit parte civilă în cauză solicitând obligarea inculpatei la plata sumei de 500.000 Euro cu titlu de daune morale.
În privința daunelor morale, instanța a constatat că părții civile i-a fost cauzat un prejudiciu nepatrimonial, constând în durerea încercată prin moartea fiului de numai 7 ani, unicul copil a părților. Ținând seama de acest aspect, dar și de gravele probleme de sănătate ale părții civile, încadrată în grad de handicap nerevizuibil în urma unui traumatism suferit în timpul Revoluției din Decembrie 1989 (ceea ce face dificilă conceperea unui alt copil), instanța a apreciat că prin acordarea sumei de 75.000 lei cu titlu de daune morale se asigură repararea prejudiciului nepatrimonial suferit de acesta. S-a impus a se menționa în acest context că în cursul urmăririi penale partea civilă a declarat că nu are niciun fel de pretenție față de inculpată în urma decesului minorului (fila 102), pretențiile fiind formulate numai ca urmare a faptului că partea civilă și inculpata au divorțat ulterior.
În privința asigurătorului de răspundere civilă instanța a apreciat că existența acestuia nu are ca efect excluderea obligației inculpatei de a repara prejudiciul (cum a susținut apărătoarea acesteia), câtă vreme în privința inculpatei sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, însă în concret, achitarea despăgubirilor se va face de către asigurator, potrivit legii. Existența unei asigurări de răspundere civilă nu reprezintă o cauză de excludere a răspunderii civile delictuale a celui vinovat de producerea prejudiciului prin fapta sa ilicită.
Prin urmare, instanța, în baza art.397 alin.1 C.proc.pen., art.19 alin.1 C.proc.pen., art.25 alin.1 C.proc.pen., art.86 C.proc.pen. rap.la art.1357 C.civ., art.1391 alin.2 C.civ., a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă S. N. și a obligat inculpata în solidar cu asiguratorul-parte responsabilă civilmente S.C. G. A. S.A, la plata sumei de 75.000 lei cu titlu de daune morale. A respins celelalte pretenții.
Acțiunea civilă a fost exercitată și de către S. C. Județean de Urgență Sibiu și S. de Urgență „B.-A.” solicitând acordarea sumei de 413 lei plus dobânda legală până la data plății (fila 93) și respectiv 3930 lei (fila 131, 141), reprezentând cheltuielile ocazionate de asistența medicală acordată victimei
Deoarece prin probele administrate s-a dovedit că inculpata a fost cea care a provocat accidentul de circulație a cărui victimă a fost S. A., acestuia din urmă fiindu-i acordată asistență medicală în S. C. Județean de Urgență Sibiu și S. de Urgență „B.-A.”, cuantumul total al cheltuielilor ocazionate de asistența medicală acordată acesteia fiind de 571 lei și respectiv 3930 lei, conform înscrisurilor depuse la filele 94-98 și 132-133, instanța:
- în baza art.397 alin.1 C.proc.pen., art.19 alin.1 C.proc.pen., art.25 alin.1 C.proc.pen., art.86 C.proc.pen. rap.la art.1357 C.civ., art.313 din Legea nr.95/2006 a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă S. C. Județean de Urgență Sibiu și a obligat inculpata în solidar cu asiguratorul-parte responsabilă civilmente S.C. G. A. S.A. la plata sumei de 413 lei reprezentând cheltuieli de spitalizare, la care se va adăuga dobânda legală până la data plății efective;
- în baza art.397 alin.1 C.proc.pen., art.19 alin.1 C.proc.pen., art.25 alin.1 C.proc.pen., art.86 C.proc.pen. rap.la art.1357 C.civ., art.313 din Legea nr.95/2006 a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă S. de Urgență „B.-A. și a obligat inculpata în solidar cu asiguratorul-parte responsabilă civilmente S.C. G. A. S.A. la plata sumei de 3930 lei reprezentând cheltuieli de spitalizare.
*
Împotriva sentinței au declarat apel în termenul legal prev. de art. 410 C.pr.penală inculpata S. E. și partea civilă S. N. aducându-i critici pentru nelegalitate și netemeinicie.
1.Partea civilă S. N., a înțeles să critice hotărârea doar sub aspectul laturii civile solicitând majorarea cuantumului daunelor morale acordate și pe care le consideră insuficiente pentru repararea prejudiciului nepatrimonial cauzat prin infracțiune.
În expunerea scrisă a motivelor de apel (f.56-57 dosar) se arată următoarele:
-partea civilă a suferit în mod evident, ca urmare a pierderii singurului copil, traume serioase care justifică dreptul său la plata unor daune morale apte să atenueze suferințele încercate.
-în cauză se impune majorarea cuantumului daunelor morale la un nivel decent, în acord cu suferința înregistrată de partea civilă dar și cu situația particulară a acesteia, precum și prin raportare la jurisprudența națională relevantă în această materie.
- gradul de rudenie al părții civile cu copilul decedat, gradul de afecțiune existent între aceștia, vârsta copilului decedat, împrejurarea că acesta locuia cu partea civilă fiind unicul său fiu și singura rațiune de a depăși neajunsurile generate de handicapul grav al părții civile, dezmembrarea familiei atât prin pierderea fiului cât și prin divorțul de soția sa, problemele grave și dificile cu care se confruntă partea civilă, date fiind îngrijirile speciale pe care le reclamă situația sa de sănătate (este încadrat în grad de handicap nerevizuibil), imposibilitatea obiectivă de concepere a unui alt copil, precum și faptul că a rămas singur în confruntarea cu aceste probleme justifică acordarea unor sume de bani net superioare celor acordate de instanța de fond astfel încât acestea să exprime o compensație a suferințelor psihice certe, încercate de către partea civilă, fiind de necontestat faptul că aceasta a fost supusă unor suferințe iremediabile.
2. Inculpata S. E. critică sentința penală atacată atât sub aspectul laturii penale cât și a celei civile a cauzei solicitând:
În ce privește latura penală a cauzei:
În principal:
-achitarea în temeiul art. 396 alin. 5) C.pr.pen. raportat la art. 16 alin. 1 lit. d) C.pr.pen. coroborat cu art. 31 Cod penal sau în temeiul art. 396 alin. 5 C.pr.pen. raportat a art. 16 alin. 1 lit. c) C.pr.pen.
În subsidiar:
-amânarea aplicării pedepsei în temeiul art. 396 alin. 4 C.pr.pen. raportat la art. 83 Cod penal coroborat cu art. 5 Cod penal.
În ce privește latura civilă a cauzei:
-suportarea integrală de către asigurător a despăgubirilor acordate.
1.Vizând latura penală a cauzei, referitor la soluția de achitare solicitată inculpata arată următoarele:
-examinarea ansamblului probator existent la dosarul cauzei relevă faptul că în speță este incidentă o cauză de neimputabilitate, reprezentată de cazul fortuit așa cum acesta este reglementat de prevederile art. 31 Noul Cod penal. Instanța fondului a apreciat în mod netemeinic și nelegal că o atare cauză nu poate fi reținută întrucât dovedirea acestor împrejurări cade în sarcina inculpaților (conducătorilor auto) ele neputând fi prezumate, iar simpla lor afirmare chiar și de către un expert, cu titlu de posibilă cauză a unui eveniment rutier, nu este suficientă pentru ca organele judiciare să le și rețină.
-raportul de expertiză tehnico-auto întocmit la data de 08.06.2013 reprezintă o probă suficientă pentru ca instanța de judecată să o rețină și să-i dea eficiență câtă vreme nu au existat alte probe care să înlăture concluzia reținută de expert și care nu poate fi calificată ca o simplă afirmație, reprezentând un veritabil mijloc de probă în acord cu dispozițiile art. 97 Noul Cod pr.pen..
-pe de altă parte, argumentele instanței de fond expuse în considerentele hotărârii nu pot fi primite câtă vreme reprezintă o încălcare evidentă și inacceptabilă a dispozițiilor art. 99 alin. 1) C.pr.pen., conform cărora în acțiunea penală sarcina probei aparține în principal procurorului și art. 99 alin. 2) C.pr.pen., conform căruia suspectul sau inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție nefiind obligat să își dovedească nevinovăția și are dreptul de a nu contribui la propria acuzare.
În acest sens, precizarea instanței de fond în sensul că dovedirea cauzelor care înlătură caracterul penal al faptei este în sarcina inculpaților (conducătorilor auto) contravine dispozițiilor procedural penale citate, înfrânge principiul prezumției de nevinovăție și instituie în sarcina inculpatei o obligație care în concret reprezintă conform aliniatului 3 al art. 99 C.pr.pen. un drept. Acest drept a fost exercitat de către inculpată și transpus în efectuarea raportului de expertiză tehnică auto.
-raportul de expertiză tehnică auto întocmit la data de 08.06.2013 reține două posibile cauze ale producerii accidentului, cea de a doua posibilă cauză fiind dezvoltată prin argumente tehnice de specialitate conform cărora imposibilitatea efectuării manevrei care să mențină autoturismul pe banda sensului său de mers se putea datora apariției unei defecțiuni la sistemul de direcție redate la fila 12 din raport.
Pentru consolidarea celei de a doua concluzii expertul a făcut trimitere la o altă speță analizată în care cauza tehnică identificată a fost blocarea direcției.
-instanța a omis a lua în considerare faptul că cea de a doua concluzie reținută în raportul de expertiză tehnică auto respectiv defecțiunea tehnică a autoturismului constând în blocarea direcției este susținută și de alte probe aflate la dosarul cauzei: procesul-verbal de cercetare la fața locului din 03.01.2012, declarația inculpatei, a persoanei vătămate S. N., probele testimoniale administrate în cauză și care relevă caracteristicile drumului, acesta fiind uscat și neted, precum și alte concluzii formulate în cadrul raportului de expertiză tehnică și anume viteza inițială de deplasare a autoturismului (52-60 km/h, iar la părăsirea platformei drumului 39-40 km/h).
În acest sens, ținând seama de faptul că inculpata se deplasa cu autoturismul respectând viteza legală și că din probele administrate în cauză rezultă neîndoielnic că la data producerii accidentului era o zi însorită, iar drumul era uscat și neted, aspecte ce se constituie într-o imposibilitate obiectivă de pierdere a controlului volanului poate fi formulată concluzia că defecțiunea tehnică detaliată în raport este singura cauză a producerii accidentului.
●Referitor la incidența principiului in dubio pro reo se susține că instanța nu a valorificat în favoarea inculpatei aspectele ce generează îndoiala cu privire la vinovăția acesteia.
În acest sens, instanța a imputat inculpatei lipsa de diligență și pasivitatea în formularea cererilor în probațiune cu referire specială la administrarea probei vizând efectuarea raportului de expertiză tehnică auto prin examinarea autoturismului, arătând că această cerere a intervenit tardiv la 10 luni de la producerea accidentului.
În acest sens, raportat la art. 116 Vechiul Cod pr.pen., incident la momentul accidentului, se impunea ca pentru efectuarea expertizei tehnice auto organul de urmărire penală să realizeze aceste demersuri având în vedere modalitățile alternative de producere a accidentului constatate de expert; astfel se impunea ca organul de urmărire penală să dispună ca autoturismul să fie examinat pentru a confirma sau infirma potențiala defecțiune tehnică care ar fi condus la acest eveniment rutier. Ori, în 10 lui de zile parchetul nu s-a interesat despre autoturism.
Inculpata arată faptul că pasivitatea sa s-a datorat imposibilității obiective de a se concentra asupra cauzei, având în vedere impactul pe care l-a avut accidentul asupra stării sale fizice și psihice, aceasta fiind internată și aflată sub tratament psihiatric.
●Susținerea instanței vizând nepurtarea centurii de siguranță de către minor nu prezintă relevanță atâta timp cât în raportul de expertiză tehnică auto acest aspect nu este prevăzut ca o cauză a accidentului.
●Vizând montarea parapetului de siguranță pe acel sector de drum se susține conform raportului de expertiză tehnică auto existența unei legături de cauzalitate între lipsa acestuia și rezultatul letal produs, astfel încât adresa comunicată de CNADNR Drumuri și Poduri Sibiu este în totală contradicție cu lucrarea de expertiză auto.
Referitor la cererea subsidiară formulată de către inculpată, vizând amânarea aplicării pedepsei, se face trimitere la o hotărâre a Judecătoriei Petroșani privind interpretarea dispozițiilor art. 83 alin. 2) Cod penal.
2.În ce privește latura civilă a cauzei, se apreciază că asigurătorul poate fi obligat exclusiv în virtutea contractului de asigurare la suportarea despăgubirilor civile stabilite.
*
Verificând hotărârea atacată pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, în raport cu aspectele critice reliefate mai sus și în limitele statuate de art. 417 alin. 2) C.pr.pen. Curtea constată următoarele:
I.Referitor la apelul inculpatei:
1.În urma propriului demers analitic Curtea reține sub aspectul bazei factuale că în data de 03.01.2012, în jurul orelor 13:00, inculpata S. E. a condus autoturismul marca Skoda cu nr. de înmatriculare_ pe DJ 106 A dinspre municipiul Sibiu înspre P., iar la kilometrul 26+250 m a pierdut controlul volanului și a ieșit în afara părții carosabile, autoturismul răsturnându-se la o distanță de 90 m în vale față de partea carosabilă, rezultând decesul minorului S. A., fiul inculpatei.
2.Această bază factuală rezultă din coroborarea materialului probator administrat în cursul urmăririi penale: proces-verbal de cercetare la fața locului (f. 8-10 d.u.p.), planșa fotografică cuprinzând aspecte fixate cu ocazia cercetării la fața locului, raportul de expertiză tehnică judiciară auto(f. 46-96 d.u.p.), declarațiile persoanei vătămate S. N., declarațiile martorilor H. G. D. (f.97), B. N. V., declarațiile inculpatei (f. 104-107 d.u.p., 109-110) cât și în mod nemijlocit și contradictoriu în cursul cercetării judecătorești: declarațiile martorilor H. G. D. (f. 157-158), D. A. I. (f.195), Barda A. (f. 198-199).
3. Deși reține într-o proporție semnificativă aceeași bază factuală ca și cea relevată de Curte instanța fondului stabilește fără echivoc și fără a argumenta prin raportare la celelalte mijloace de probă din dosar, că în speță cauza producerii accidentului o reprezintă neadaptarea vitezei de deplasare a autoturismului în funcție de condițiile de drum – curbă la dreapta și aderență scăzută, conduită imputabilă inculpatei S. E..
4.Prealabil analizării circumstanțelor în care s-a produs accidentul rutier și a factorilor care au favorizat producerea acestuia Curtea consideră necesar a fi făcute anumite precizări vizând aspecte esențiale pentru dezlegarea cauzei și cărora jurisdicția inferioară nu le-a dat importanța cuvenită deși acestea în situația în care ar fi fost reținute în concordanță cu probatoriul administrat ar fi condus la adoptarea unei soluții diametral opuse.
4.1.În acest sens Curtea consideră necesar a fi evidențiată situația carosabilului pe sectorul de drum pe care a avut loc accidentul.
Într-un mod preponderent mijloacele de probă administrate în cauză constând în: procesul-verbal de cercetare la fața locului din data de 03.01.2012 (f. 8-10 d.u.p); depozițiile martorilor H. G. D. (f.97), B. N. V., D. A. (f.195) și declarațiile inculpatei relevă faptul că segmentul de drum pe care s-a petrecut accidentul era uscat și neted astfel încât observațiile instanței în sensul că acesta prezenta pe alocuri porțiuni de gheață nu poate fi primită.
Este esențială efectuarea unei distincții între starea carosabilului anterior intrării inculpatei pe segmentul de drum pe care s-a produs accidentul și starea acestuia în porțiunea avută în discuție.
În acest sens, jurisdicția inferioară a reținut acele aspecte din declarația inculpatei și declarația persoanei vătămate S. N. V. care confirmau existența unor pelicule de gheață pe anumite porțiuni de drum, fără a interpreta în mod coroborat aceste declarații cu aspectele relevate de depozițiile martorilor.
Astfel, însăși inculpata arată în declarația sa că înainte de a intra pe segmentul de drum vizat, carosabil era acoperit pre alocuri cu pelicule de gheață ceea ce i-a impus o prudență sporită.
Instanța fondului însă nu a valorificat elementele factuale desprinse din declarația inculpatei care se coroborează cu celelalte mijloace de probă care descriu starea carosabilului la acel moment (drum uscat și neted).
4.2.Un alt aspect esențial în lămurirea cauzei îl reprezintă viteza de deplasare a autoturismului, relevată de raportul de expertiză tehnică auto întocmit în cauză (52-60 km/h viteză inițială de deplasare; 39-43 km/h viteză la părăsirea platformei drumului).
Datele furnizate de către lucrarea de expertiză tehnică vizând viteza de deplasare a autoturismului coroborate cu cele ce definesc starea carosabilului la momentul pătrunderii inculpatei în linie dreaptă pot conduce la concluzia că în speță conduita în trafic a inculpatei nu este una imputabilă atâta timp cât a circulat cu viteză legală în condiții normale de trafic, iar modalitatea concretă în care a reacționat la momentul pierderii controlului volanului urmează a fi examinată prin prisma elementelor oferite de către raportul de expertiză tehnică auto.
4.3.Vizând configurația șoselei se impune a fi evidențiată lipsa unor parapete flexibile pe porțiunea de drum pe care a avut loc accidentul.
Instanța fondului a valorificat adresa emisă de CNADNR Drumuri și Poduri Sibiu trăgând concluzia că sectorul de drum pe care s-a produs ieșirea de pe carosabil este o zonă în aliniament și acostamentul are lățimea de 2,5 m astfel că nu a fost necesară montarea de parapete flexibile și menționând că este lipsită de relevanță montarea de parapete într-o zonă relativ apropiată într-o zonă ulterior accidentului, după cum lipsa parapetelor nu poate exclude total culpa inculpatei.
4.4. În ceea ce privește purtarea centurii de siguranță de către minor actele dosarului relevă că în momentul în care a început deplasarea minorul era asigurat pentru ca ulterior acesta să decupleze centura, lucru ce îl făcea în mod obișnuit, conform declarațiilor inculpatei.
5. Potrivit dispozițiilor art. 4 alin. 2) C.pr.pen. după administrarea întregului probatoriu orice îndoială în formarea convingerii organelor judiciare se interpretează în favoarea suspectului sau inculpatului.
Potrivit dispozițiilor art. 5 alin. 2) C.pr.pen., organele de urmărire penală au obligația de a strânge și de a administra probe atât în favoarea cât și defavoarea suspectului sau inculpatului.
Conform dispozițiilor art. 8 C.pr.pen. și care transpun în norma procesual penală internă dispozițiile art. 6 din CEDO organele judiciare au obligația de a desfășura urmărirea penală și judecata cu respectarea garanțiilor procesuale și a drepturilor părților și ale subiecților procesuali, astfel încât să fie constatate la timp și în mod complet faptele care constituie infracțiuni (…).
Raportând textele de lege sus menționate la modalitatea concretă în care s-au derulat în speță procedurile în faza de urmărire penală Curtea remarcă faptul că jurisdicția inferioară a pronunțat o soluție nelegală.
5.1.Curtea arată că argumentele pe care se întemeiază soluția de condamnare a inculpatei fac trimitere într-o manieră preponderentă la raportul de expertiză tehnică judiciară auto întocmit în cursul urmăririi penale, în prima sa variantă lucrare care stabilește ca și cauză posibilă a producerii accidentului neadaptarea vitezei de deplasare a autoturismului în funcție e condițiile de drum – curbă la dreapta și aderență scăzută – ceea ce a condus la pierderea stabilității transversale (file 11 raport expertiză).
5.2.Se impune a fi subliniată împrejurarea că aceeași lucrare de expertiză oferă și o a doua cauză posibilă a producerii accidentului constând într-o defecțiune a sistemului de direcție – mecanism de direcție plus transmisia direcție (anexa 6) – pe care expertul nu a avut posibilitatea să o depisteze în lipsa autoturismului, posibilă în baza descrierii evenimentului de către conducătoarea auto.
Se arată conform susținerilor inculpatei (pe care instanța le-a înlăturat întrucât existau contradicții în declarațiile date pe parcursul procedurilor, fără a arăta într-o manieră concretă motivul pentru care reține anumite aspecte în defavoarea altora), că după ce autoturismul a ieșit din decor pe partea dreaptă a drumului acesta revine pe suprafață carosabilă, prin virare stânga dar nu mai răspunde la comanda de virare dreapta, manevră care se impunea pentru a rămâne pe banda sensului său de mers; imposibilitatea efectuării acestei ultime manevre se putea datora apariției unei defecțiuni în sistemul de direcție.
5.3. Instanța fondului îmbrățișează automat prima posibilă cauză a accidentului descrisă în raportul de expertiză fără a analiza în amănunt și cea de a doua variantă limitându-se la a trage concluzia că în cauză nu a fost dovedită existența unei defecțiuni tehnice.
5.4.Aprecierea instanței se bazează pe împrejurarea că administrarea unei probe științifice care să confirme defecțiunea tehnică a autoturismului este imposibilă în lipsa autovehiculului, care a fost ridicat și valorificat de către societatea de asigurare.
5.5.Cu referire la acest aspect jurisdicția inferioară apreciază ca fiind regretabilă lipsa de diligențe a organelor de urmărire penală în vederea examinării autoturismului avariat sau luării măsurilor de conservare în starea de la momentul accidentului, și pe cale de consecință, creând premisele unui vădit dezechilibru procesual între acuzare și apărare, acordă valențe juridice primei variante oferite de către expert, stabilind vinovăția inculpatei.
5.6.Continuând în aceeași manieră prima instanță impută inculpatei lipsa de diligență și pasivitatea în formularea cererilor în probațiune cu referire specială la solicitarea expertizării autoturismului, omițând să constate în raport cu circumstanțele concrete oferite de actele dosarului că acesta în urma accidentului a suferit serioase traume fizice și psihice ce au pus-o în imposibilitate de a-și formula apărări solide în cauză.
5.7.Curtea constată potrivit actelor medicale de la dosar (f. 202 dosar fond) că inculpata s-a aflat pentru perioadă îndelungată de timp sub tratament psihiatric nefiind în măsură să se intereseze efectiv de stadiul anchetei.
5.8.În aceste circumstanțe Curtea consideră că prima instanță nu poate acoperi lipsa de coerență și deficiențele anchetei penale imputând inculpatei lipsa de diligență și pasivitatea cu privire la administrarea unor probe esențiale pentru lămurirea cauzei.
5.9.Se impune a fi remarcată împrejurarea că prin ordonanța din 06.05.2013 s-a dispus efectuarea unei expertize tehnice auto prin care să se stabilească: dinamica procedurii accidentului și cauzele acestuia; dacă pe sectorul de drum pe care s-a produs accidentul se impunea montarea parapeților de protecție având în vedere standardele stas în vigoare; dacă între lipsa parapetului de protecție și decesul victimei exista legătură de cauzalitate (f. 45 d.u.p.).
5.10.Raportul de expertiză judiciară auto din 08.06.2013 întocmit de către expert tehnic inginer D. V. răspunde obiectivelor propuse și oferă două cauze posibile de producere a accidentului de circulație.
5.11.Atât acuzarea cât și instanța îmbrățișează fără rezerve prima variantă excluzând-o din start pe cea de a doua și a fără examina în concret dacă această variantă (nedovedită din motive obiective – lipsa autoturismului) ar putea fi susținută de celelalte elemente probatorii administrate în cauză.
5.12.În acest sens, urmând firul unui raționament logic varianta unei defecțiuni tehnice, în măsura în care era probată în urma expertizării, nu putea fi exclusă deplin atâta timp cât din celelalte mijloace de probă nu rezultă o conduită în trafic imputabilă inculpatei.
5.13.Chiar dacă cea de a doua variantă nu poate fi îmbrățișată datorită imposibilității administrării probei, atâta timp cât ea a fost formulată de expert ca o cauză posibilă de producere a accidentului, iar inculpatei nu-i pot fi imputate încălcări ale normelor de circulație rutieră jurisdicția inferioară se impunea să dea eficiență dispozițiilor art. 4 alin. 2 C.pr.pen., conform căruia orice îndoială în formarea convingerii organelor judiciare se interpretează în favoarea suspectului sau inculpatului.
5.14.Curtea face precizarea că lipsa de diligență a organelor judiciare, care nu au acționat în timp util și cu coerență în sensul conservării și administrării probelor apte să clarifice cauza sub toate aspectele, punând-o de inculpată într-o situație vădit dezavantajoasă și creând premisele unui vădit dezechilibru procesual între acuzare și apărare nu poate determina în mod automat îmbrățișarea unei variante a raportului de expertiză în defavoarea celuilalt.
5.15.Împrejurarea că organele de urmărire penală nu au procedat imediat la conservarea autoturismului, manifestând indiferență în raport cu maniera în care acesta a fost ridicat și depozitat (aspecte rezultate din declarațiile martorului Barda f. 198 d.u.p.) nu poate fi imputabil inculpatei, aprecierea instanței în sensul că efectuarea unui lucrări științifice în sensul expertizării autoturismului trebuia solicitată de inculpată ca și un atribut al dreptului său la apărare fiind greșită.
5.16.Astfel cum reiese din principiul legii procesual penale vizând aflarea adevărului consacrat de art. 5 C.pr.pen., organele de urmărire penală au obligația de a strânge și de a administra probe atât în favoarea cât și în defavoarea suspectului și a inculpatului. Ori, în cauza de față, având în vedere circumstanțele concrete ale producerii accidentului, se impunea ca organele de urmărire penală să depună diligențele necesare pentru conservarea autoturismului astfel încât expertului să i se acorde posibilitatea adecvată de a formula concluzii clare și pertinente în ambele variante.
6.Față de cele ce preced Curtea constată că în speță criticile formulate de către inculpată sunt întemeiate fiind justificată adoptarea unei soluții de achitare în temeiul art. 396 alin. 5 C.pr.pen. raportat la art. 16 alin. 1 lit. b teza a II-a C.pr.pen. pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă prev. de art. 178 alin. 1, 2 Cod penal din 1968 cu aplicarea art. 5 Cod penal.
Ca o consecință, se impune înlăturarea mențiunilor privind aplicarea dispozițiilor art. 5, 7 din Legea nr. 76/2008.
7.Referitor la critica adusă modului de soluționare a laturii civile a cauzei Curtea face precizarea că aceasta este vădit neîntemeiată în raport cu obiectul acțiunii civile în cadrul procesului penal, obiect consacrat de art. 19 C.pr.pen. și anume tragerea la răspundere civilă delictuală a persoanelor responsabile potrivit legii civile pentru prejudiciul produs prin comiterea faptei.
Temeiul achitării inculpatei nu exclude posibilitatea ca aceasta să fie obligată la plata despăgubirilor civile atâta timp cât actele dosarului relevă aspecte ce pot duce la concluzia întrunirii cumulative a condițiilor răspunderii civile delictuale.
Ca atare nu poate fi acceptată apărarea inculpatei în sensul ca despăgubirile civile să fie suportate exclusiv de către asigurător, acest aspect lipsind de substanță conținutul răspunderii civile delictuale și a atare obiectul acțiunii civile în cadrul procesului penal.
II. Referitor la apelul părții civile S. N., Curtea îl apreciază ca întemeiat, având în vedere necesitatea acordării unei satisfacții echitabile, apte să atenueze trauma majoră încercată de către acesta prin pierderea unicului său fiu.
Circumstanțele concrete în care s-a produs accidentul, cu referire specială la faptul că autoturismul era condus de însăși soția sa, dezechilibrele serioase în plan familial care au urmat decesului minorului, posibilitățile limitate ale părții civile de a-și reface viața privată având în vedere gradul său de handicap și îngrijirile speciale de care acesta are nevoie, au făcut ca apelantul să resimtă foarte greu pierderea suportată astfel încât suma de 75.000 lei acordată cu titlu de daune morale poate fi apreciată ca insuficientă.
Curtea consideră că o sumă de 120.000 lei cu titlu de daune morale este în măsură să contribuie la atenuarea prejudiciului încercat prin pierderile semnificative sub raportul afecțiunii generate de decesul fiului său minor.
8.Față de cele ce preced, în temeiul art. 421 alin. 1 pct. 2 lit. a C.pr.pen., Curtea va admite apelurile declarate de inculpata S. E. și S. N. împotriva sentinței penale nr.100/13.02.2015 pronunțată de Judecătoria Sibiu în dosar penal nr._ .
Va desființa sentința penală atacată în ce privește:
- latura penală a cauzei
- cuantumul daunelor morale acordate părții civile S. N. și procedând la rejudecarea cauzei în aceste limite:
I.În baza art. 396 al. 1, 5 C.pr.pen. raportat la art. 16 al.1 lit b teza a II- a C.pr.pen. ca achita pe inculpata S. E. de sub învinuirea săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă prevăzută de art. 178 al.1,2 C.pen.din 1968 cu aplicarea art. 5 C.pen.
Va înlătura dispozițiile art. 7 alin. 1 din Legea nr. 77/2008 privind prelevarea de la inculpată a probelor biologice în vederea introducerii lor în SNDGJ.
Va înlătura dispozițiile art. 5 alin. 5 din Legea nr. 76/2008.
II.Va majora cuantumul daunelor morale acordate părții civile S. N. de la 75.000 lei la 120.000 lei.
III.Va menține celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate.
În baza art. 275 al.3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare în apel vor rămâne în sarcina statului.
Onorariul apărătorului din oficiu desemnat pentru inculpata S. E., în cotă procentuală, în cuantum de 50 lei va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE:
Admite apelurile declarate de inculpata S. E. și S. N. împotriva sentinței penale nr.100/13.02.2015 pronunțată de Judecătoria Sibiu în dosar penal nr._ .
Desființează sentința penală atacată în ce privește:
- latura penală a cauzei
- cuantumul daunelor morale acordate părții civile S. N. și procedând la rejudecarea cauzei în aceste limite:
I.În baza art. 396 al. 1, 5 C.pr.pen. raportat la art. 16 al.1 lit b teza a II- a C.pr.pen. achită pe inculpata S. E. de sub învinuirea săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă prevăzută de art. 178 al.1,2 C.pen.din 1968 cu aplicarea art. 5 C.pen.
Înlătură dispozițiile art. 7 alin. 1 din Legea nr. 77/2008 privind prelevarea de la inculpată a probelor biologice în vederea introducerii lor în SNDGJ.
Înlătură dispozițiile art. 5 alin. 5 din Legea nr. 76/2008.
II.Majorează cuantumul daunelor morale acordate părții civile S. N. de la 75.000 lei la 120.000 lei.
III.Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate.
În baza art. 275 al.3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare în apel rămân în sarcina statului.
Onorariul apărătorului din oficiu desemnat pentru inculpata S. E., în cotă procentuală, în cuantum de 50 lei va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 18.05.2015.
Președinte, Judecător,
M. E. C. L. C.
Grefier,
N. M.
Red. .M.E.C.
Tehnored. N.M.-2 ex/16.06.2015
Jud.fond.A.S.
| ← Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice (art.336 NCP).... | Infracţiuni rutiere (O.U.G nr. 195/2002). Decizia nr. 552/2015.... → |
|---|
