Punerea la dispoziţie a unui local/locuinţe pentru consum de droguri. Legea 143/2000 art. 5. Decizia nr. 311/2015. Curtea de Apel ALBA IULIA

Decizia nr. 311/2015 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 19-03-2015

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL A. I.

SECTIA PENALA SI PENTRU CAUZE CU MINORI

Dosar nr._

DECIZIA PENALĂ NR. 311/A/2015

Ședința publică din 19 Martie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. B.

Judecător S. I. M.

Grefier T. C.

Ministerul Public - P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.- Serviciul Teritorial A. I. reprezentat prin: I. F. - procuror

Pe rol se află pronunțarea asupra apelurilor declarate de P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.- Biroul Teritorial S. și inculpatul S. V. G. împotriva sentinței penale nr.158/2014 pronunțată de Tribunalul S. în dosar nr.­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­_ .

Mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

CURTEA DE APEL

Asupra apelurilor penale de față:

În deliberare, constată:

Prin sentința penală nr. 158/22.10.2014 pronunțată de Tribunalul S. în dosarul nr._, în baza art. 386 c.p.p., s-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei din de trafic de droguri de mare risc, prev. de art. 2 alin. 2 din Legea nr. 143/2000 în infracțiunea de deținere de droguri de mare risc, prev. de art. 4 alin. 2 Legea nr. 143/2000, cerere formulată de inculpatul S. V. G..

I. În baza art. 2 alin.1 și 2 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 13 alin. 1 lit. c Legea nr. 143/2000, a art. 41 alin. 2 C.pen.din 1969, a art. 74 alin. 1 lit. a, art. 76 alin. 1 lit. b c.p. din 1969 și a art. 5 c.p.:

A fost condamnat inculpatul S. V. G. - fiul lui I. și V., născut la data de 26.02.1985 în S., jud. S., domiciliat în S., ., . și cu reședința în S., ., ., C.N.P._, cetățean român, studii medii, necăsătorit, fără copii minori, stagiul militar nesatisfăcut, fără antecedente penale, ocupația – organizator evenimente, fără loc de muncă, posesor al C.I. . nr._ eliberat de S.P.C.L.E.P. S. aflat în prezent în Penitenciarul Aiud, (mandat de arestare preventivă nr. 3/UP emis Tribunalul S.), la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc și de risc în formă continuată.

În baza art. 65 alin. 2 c.p. din 1969, s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor civile prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a lit. b. c.p. din 1969, pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 4 alin.1 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 74 alin. 1 lit. a, art. 76 alin. 1 lit. e c.p. din 1969 și a art. 5 c.p.

A fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiuni de deținere de droguri de risc pentru consum propriu.

În baza art. 5 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. 2 c.p. din 1969, a art. 74 alin. 1 lit. a, art. 76 alin. 1 lit. d c.p. din 1969 și a art. 5 c.p.

A fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiuni de punere la dispoziție, cu știință, a locuinței în vederea consumului de droguri, în formă continuată.

În baza art. 65 alin. 2 c.p. din 1969, s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor civile prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a lit. b. c.p. din 1969 pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 33 lit. a c.p. din 1969, art. 34 lit.b C.pen. și art.35 alin.3 C.pen.din 1969:

S-au contopit pedepsele aplicate inculpatului și s-a dispus ca inculpatul S. V. G. să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor civile prev. de art.64 lit.a teza a-II-a și b C.pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art.71 alin.2 C.pen.din 1969, s-a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prev. de art.64 lit.a teza a-II-a și b C.pen. pe durata executării pedepsei închisorii.

În baza art. 861 , 862 C.p. din 1969, s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată inculpatului S. V. G., pe o durată de 5 ani, care constituie termen de încercare.

În baza art. 863 C.p., s-a stabilit ca pe durata termenului de încercare, inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probațiune S.;

b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

În baza art. 863 al. 3 C.p., s-a impus inculpatului să respecte obligația de a se supune măsurilor de control, tratament sau îngrijire, în special în scopul dezintoxicării.

În baza art. 863 al. 4 C.p., s-a dispus ca supravegherea executării măsurilor și obligațiilor stabilite de instanță, să fie încredințată Serviciului de Probațiune S..

S-a atras atenția inculpatului asupra cauzelor de revocare a suspendării executării sub supraveghere.

În baza art. 71 al. 5 C.p., s-a dispus ca pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, să se suspende și executarea pedepselor accesorii.

În baza art. 399 alin. 3 lit. b c.p.p., s-a dispus punerea în libertate de îndată a inculpatului, de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. nr. 3/UP emis Tribunalul S., dacă nu este arestat în altă cauză.

S-a scăzut din durata pedepsei închisorii aplicate inculpatului durata reținerii și arestului preventiv începând cu data de 01.04.2014 și până la data punerii efective în libertate.

II. În baza art. 4 alin. 1 Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 374 alin. 4 c.p.p. art. 396 alin. 10 c.p.p. a fost condamnat inculpatul S. A. - fiul lui I. și V., născut la data de 16.10.1980 în S., jud. S., domiciliat în S., ., ., jud. S., C.N.P._, posesor al C.I. . nr._ eliberat de S.P.C.L.E.P. la pedeapsa închisorii de 3 luni, pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de droguri de risc pentru consum propriu.

În baza art. 91 c.p., s-a dispus suspendarea executării pedepsei de 3 luni sub supraveghere, pe o durată de 2 ani și 3 luni ce constituie termen de încercare în condițiile art. 92 c.p.

În baza art. 93 c.p. pe durata termenului de încercare s-a impus inculpatului să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) Să se prezinte la Serviciul de Probațiune S., la datele fixate de acesta;

b) Să primească vizita consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) Să anunțe în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d) Să comunice schimbarea locului de muncă;

e) Să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență;

În baza art. 93 alin. 2 c.p, s-au impus inculpatului următoarele obligații:

a) Să se supună măsurilor de control, tratament sau îngrijire medicală, în vederea combaterii consumului de droguri;

b) Să nu părăsească teritoriul României fără acordul instanței;

În baza art. 93 alin. 3 c.p. s-a impus ca pe parcursul termenului de încercare inculpatul S. A. să presteze o muncă în folosul comunității pe o perioadă de 60 zile în cadrul Spitalului de Psihiatrie dr. G. P. S. sau în cadrul Complexului Național Muzeal Astra.

În baza art. 404 c.p.p., s-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării măsurilor și obligațiilor impuse.

În baza art. 16 al. 2 din Legea nr. 143/2000 raportat la art. 118 alin. 1 lit. a C.p. s-a dispus confiscarea specială a sumei de 2305 lei de la inculpatul S. V. G., sumă consemnată la CEC Bank conform recipisei de consemnare nr._/1/03.04.2014 .(f.620-621 d.u.p.).

S-a menținut măsura sechestrului asigurator instituit asupra acestei sume prin ordonanța procurorului din 03.04.2014 (f.616-617 d.u.p.).

În baza art. 16 al. 1 din Legea nr. 143/2000, s-a dispus confiscarea drogurilor și bunurilor care au făcut obiectul infracțiunilor, ridicate de la domiciliul inculpatului S. V., astfel:

1) fragmente vegetale ( inflorescențe) de culoare verde - oliv, introduse în 13 punguțe din material plastic transparent, răsucite la capăt și lipite prin topire – conține 12,1 grame cannabis

2) o punguță din material plastic transparent, cu ziplock conține urme substanță 3,4 Methilenedioxymetafetamine ( MDMA)- aceasta după extracție a fost distrusă

3) o punguță material plastic transparent, cu ziplock și etichetă autocolantă de culoare albă, inscripționată „MITRAGYNA SPECIOSA KRATOM” – conține 8,6 grame pulbere vegetală care conține Mitraginină;

4) 195 (una sută nouăzeci și cinci) pătrățele de hârtie cartonată, care constituie 7 (șapte) timbre întregi ( fiecare timbru are 25 de doze), și un timbru incomplet ( 20 de doze), fiecare doză fiind imprimantă pe una dintre fețe cu o stea, individual fiecare timbru a fost ambalat cu folie de aluminiu și starturi succesive de folie din material plastic, apoi toate pachetele legate cu bandă elastică de culoare albă și introduse într-un recipient de formă pătrată, din material plastic transparent, cu capac din plastic de culoare verde închis și în punguță înnodată la capăt - dozele respective conținând Lysergide (LSD);

5) un dispozitiv pentru mărunțit de tip grinder, în care au fost puse în evidență urme de cannabis

6) un recipient de formă dreptunghiulară, din material plastic, prevăzut cu capac de plastic, de culoare verde, ce conține urme de Tetrahidrocannabinol (THC);

7) un recipient de formă dreptunghiulară, din material plastic transparent, prevăzut cu capac din material plastic transparent cu marginea roșie, ce conține urme de cannabis;

8) un recipient de formă pătrată, din material plastic transparent, prevăzut cu capac din plastic de culoare verde închis, ce conține urme vegetale ce aparțin genului cannabis ;

9) un recipient din sticlă transparentă (borcănaș), prevăzut cu capac metalic de culoare argintie cu roșu și albastru, inscripționat „BA”, în care s-au pus în evidență urme de cannabis;

10) o cutie din lemn de culoare galben cu maro, pictată cu flori de culoare alb cu negru, în care s-au pus în evidență urme de cannabis;

11) cântar electronic digital marca ON BALANCE, fără .>

12) Cutie din plastic de culoare neagră, cu inscripția „E.Z. TEST”, care conține 6 flacoane cu reactivi pentru testarea LSD

13) cântar electronic digital marca FAKT

Droguri și bunuri aflate în camera de corpuri delicte a IPJ S..

În baza art. 16 al. 1 din Legea nr. 143/2000, s-a dispus confiscarea drogurilor ridicate de la domiciliul inculpatului S. A., astfel:

1) fragmente vegetale (inflorescențe) de culoare verde – oliv, introduse în 3 punguțe din material plastic transparent, înnodate la un capăt – conține 59,7 gr, cannabis

2) fragmente vegetale (frunze și câteva inflorescențe) de culoare verde - oliv, introduse într-o punguță din material plastic transparent, înnodată la un capăt – conține 78,6 grame fragmente vegetale care aparțin genului cannabis, în amestec cu cannabis

3) fragmente vegetale (inflorescențe) de culoare verde oliv, introduse într-o punguță din material plastic transparent, cu ziplock – conține 1,7 gr. cannabis

4) fragmente vegetale (inflorescențe) de culoare verde oliv, introduse în 6 (șase) punguțe din material plastic transparent, înnodate la capăt – conține 25,5 grame cannabis

5) fragmente vegetale (inflorescențe) de culoare verde-oliv, introduse în două punguțe din material plastic transparent, cu ziplock – conține 0,8 grame cannabis;

6) fragmente vegetale (inflorescențe) de culoare verde –oliv, introduse în trei punguțe de material plastic transparent, cu ziplock – conține 2,4 grame cannabis

7) fragmente vegetale (inflorescențe) de culoare verde –oliv, introduse într-o punguță de material plastic transparent, cu ziplock – conține 3,3 grame cannabis

8) fragmente vegetale (inflorescențe) de culoare verde-oliv, introduse într-o cutie de lemn de formă rotundă, prevăzută cu capac de lemn – conține 0,9 grame cannabis

S-a constatat că au fost consumate în procesul analizelor chimice de laborator fragmente vegetale mărunțite (inflorescențe) de culoare verde – oliv, introduse într-o hârtie de tip dictando – conținea 0,3grame canabis și două resturi de țigară confecționate artizanal din foiță de hârtie albă, cu filtru din cardon rulat, care conțineau cannabis.

În baza art. 17 din Legea nr. 143/2000,s-a dispus ca drogurile confiscate să se distrugă.

În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpatul S. V. G., în vederea introducerii profilelor genetice în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare.

În baza art. 274 alin. 1,2 C.p.p., a fost obligat inculpatul S. V. G. la plata sumei de 3000 lei cheltuieli judiciare către stat, iar inculpatul S. A. la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:

S-a constatat că prin rechizitoriul nr. 61/D/P/2012 al D. – B.T. S., înregistrat la această instanță sub nr._, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților:

- S. V. G., în stare de arest preventiv, fiul lui I. și V., născut la data de 26.02.1985 în S., jud. S., domiciliat în S., ., ., jud. S. și cu reședința în S., ., ., C.N.P._, cetățean român, studii medii, necăsătorit, fără copii minori, stagiul militar nesatisfăcut, fără antecedente penale, ocupația – organizator evenimente, fără loc de muncă, posesor al C.I. . nr._ eliberat de S.P.C.L.E.P. S., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc și de risc în formă continuată, prev. și ped. de art. 2 alin. 1, alin. 2 din Legea nr. 143/2000 republicată, cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.p. și a art. 13 din legea nr. 143/2000, punerea la dispoziție a locuinței în vederea consumului de droguri, prev. și ped. de art. 5 din Legea nr. 143/2000 rep., cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.p. și deținerea de droguri în vederea consumului, prev. și ped. de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 rep., toate cu aplicarea art. 38 alin. 1 C.p..

- S. A., în stare de libertate, fiul lui I. și V., născut la data de 16.10.1980 în mun. S., jud. S., domiciliat în S., ., ., jud. S., posesor al CI ., nr._, C.N.P._, pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de droguri de mare risc pentru consum propriu, prev. și ped. de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 rep..

În actul de sesizare s-a reținut, în fapt, că, în luna iulie 2012, organele de poliție din cadrul S.C.C.O. S., s-au sesizat din oficiu sub aspectul săvârșirii de către numitul S. V. G. a infracțiunilor prev. de art. 2 și art. 3 din legea nr. 143/2000, constând în aceea că sus-numitul introduce în țară droguri de risc și mare risc, respectiv, cannabis, pastile ecstazy și LSD, pe care le achiziționează din Olanda, iar ulterior le comercializează în cluburi și la diferite petreceri organizate în jud. S., demers în care era ajutat de către numitul D. H. M..

S-a învederat că numitul S. V. G. este cunoscut cu preocupări pe linia traficului de droguri încă din anul 2010, când a participat la o petrecere organizată în zona lacurilor din loc. Săcel, jud. S., unde erau date că a oferit spre consum droguri de mare risc, respectiv ecstasy.

S-a mai menționat că, din informațiile deținute, reieșea faptul că făptuitorul obișnuia să distribuie drogurile și în cadrul unor petreceri tematice, organizate periodic la care participă de regulă consumatori de droguri atât din țară cât și din străinătate. Astfel, în perioada 12-15.07.2012, făptuitorul a luat parte la evenimentul muzical „Fusion 2012”, organizat în zona barajului din apropierea loc. Gura Râului, iar la finalul lunii februarie 2013, a participat la festivalul „BHIRTHADELIC 2013, S.”, eveniment de muzică electronică aflat la a IV-a ediție, ce a fost organiza în loc. Cisnădie, într-o hală dezafectată situată pe . indicii că făptuitorul a distribuit droguri participanților.

La data de 23.07.2013 colaboratorul autorizat în cauză a realizat o cumpărare de la inculpatul S. V. G., primind un cub de zahăr aflat într-o folie de staniol care fusese impregnat cu LSD, contra sumei de 50 de lei. S-a precizat că, în ceea ce privește substanța cristalină de culoare albă procurată în data de 23.07.2013, în urma efectuării analizelor de laborator, a reieșit că aceasta nu conținea substanțe stupefiante sau psihotrope suspuse controlului conform Legii nr. 143/2000 (în acest sens s-a menționat că nepăstrarea în condiții optime a substanțelor impregnate cu LSD, respectiv expunerea la lumină sau temperaturi înalte conduce la pierderea efectelor acestuia).

La data de 24.07.2013, colaboratorul autorizat în cauză a mai realizat o cumpărare de la inc. S. V. G., primind două doze ambalate în pliculețe de tip zip-lock, care conțineau cannabis, pentru care a plătit suma de 300 lei.

S-a precizat că, în ceea ce privește cele 5 pliculețe transparente din material plastic cu fragmente vegetale de culoare verde oliv, procurate de la inc. S. V. G. la data de 24.07.2013, s-a confirmat, în urma analizelor de laborator că acestea conțin cannabis (4,18 grame), ce face parte din Tabelul nr. III anexă la Legea nr. 143/2000 privind combaterea traficului ilicit de droguri, cu completările și modificările ulterioare.

De asemenea, s-a mai învederat că la data de 01.04.2014 a fost efectuată o percheziție domiciliară atât la adresa de reședință a inculpatului, din mun. S., ., . cât și la adresa de domiciliu din mun. S., ., ., jud. S.. La adresa de reședință a mai fost descoperită o cantitate de aproximativ 13 grame cannabis, ambalată în 13 folii de plastic porționate în vederea vânzării, mai multe recipiente care conțin urme de substanță vegetală cu miros înțepător, cannabis, dispozitive de cântărit și mărunțit care de asemenea conțin astfel de urme vegetale precum și sute de pliculețe transparente cu zip-lock, deja impregnate cu miros înțepător de cannabis destinate asamblării și vânzării către consumatori. De asemenea, au mai fost identificate două plicuri din plastic transparent, care conțineau fiecare, substanță pulverulentă de culoare albă, o folie de plastic transparent ce conținea o pulbere vegetală de culoare verde oliv, un plic transparent ce conținea o substanță pulverulentă de culoare gri și un recipient din sticlă transparentă care conținea o substanță solidă de culoare gri maroniu și galben, pentru stabilirea naturii substanțelor fiind înaintate laboratorului de specialitate.

Totodată s-a menționat că a mai fost identificată o cutie din material plastic aflată în frigider în care se aflau 8 folii de staniol, cu substanță învelită în folie alimentară, fiind date că e vorba de timbre LSD (drog de mare risc), la locuința inculpatului fiind identificați și reactivi pentru testarea LSD.

În urma analizelor de laborator asupra dispozitivelor și substanțelor ridicate de la domiciliul inculpatului S. V. G., s-a confirmat faptul că este vorba de cannabis, în cantitate de 12,1 grame, ambalat în 13 punguțe din material plastic transparent și totodată s-au pus în evidență urme de cannabis pe dispozitivul de mărunțit (grinder) și pe cinci recipiente ridicate de la acesta (cutie din material plastic de formă dreptunghiulară cu capac de culoare verde, cutie din material plastic de formă dreptunghiulară cu capac cu margine de culoare roșie, cutie din material plastic de formă pătrată cu capac de culoare verde închis, borcan din sticlă transparentă cu capac metalic și o cutie din lemn de culoare galben maro). Pe lângă cannabis într-o altă punguță din material plastic transparent cu 8,6 grame de pulbere vegetală de culoare verde oliv cea avea etichete „MITRAGYNA SPECIOSA KRATOM” a reieșit existența unui alt drog de risc, anume mitraginină, ce face parte ca și cannabis- ul din Tabelul nr. III, anexă la Legea nr. 143/2000.

S-a precizat că în cele 8 folii de staniol cu substanță învelită în folie alimentară s-au regăsit 7 timbre (colițe) întregi, fiecare cu 25 de doze și 1 timbru incomplet ( 20 doze), în total 195 pătrățele de hârtie cartonată, aceste 195 doze conținând Lysergide (LSD d- lysergic acid diethylamide), drog de mare risc, ce face parte din tabelul anexă nr. I la Legea nr. 143/2000. Tot în urma analizelor d elaborator a mai fost identificat un alt drog de mare risc, respectiv într-o punguță din material plastic transparent cu ziplock urma de substanță ce conține MDMA ( 3,4- Methylenedioxymetamfetamine), drog cunoscut mai ales sub denumirea de „ecstasy”.

În urma analizei probelor biologice recoltate de la inculpat, a reieșit că acesta este și consumator de cannabis, fiind depistat pozitiv la THC și s-a apreciat că, coroborat cu celelalte probe administrate în cauză, inculpatul deținea drogurile găsite la locuință, atât în vederea traficării cât și în vederea consumului.

În urma audierii mai multor persoane din anturajul inculpatului S. V. G. s-au stabilit și următoarele operațiuni efectuate de către inculpat cu privire la droguri de risc:

- În perioada mai – septembrie 2013, inculpatul S. V. G. a comercializat martorei M. C. în cel puțin 20 de ocazii câte o cantitate de aproximativ 1 gram cannabis la prețul de 60 lei gramul;

- În perioada septembrie – februarie 2014 inculpatul S. V. G. a comercializat martorei P. L. F. în cel puțin 10 ocazii diferite cantități de câte 2-3 grame cannabis la prețul de 50 lei gramul, iar în cursul lunii februarie i-a comercializat acesteia 5 grame la prețul de 200 lei;

- În perioada septembrie 2012 – mai 2013, inculpatul S. V. G. a comercializat martorului M. A. în cel puțin 10 ocazii diferite, câte o cantitate de aproximativ 1 gram cannabis la prețul de 50 lei gramul;

- În vara anului 2013 inculpatul S. V. G. le-a pus la dispoziție în vederea consumului numiților G. A. și R. A. în cel puțin cinci ocazii țigări cu cannabis, la locuința sa din mun. S., .> - În perioada septembrie 2012 – septembrie 2013 inculpatul S. V. G. i-a pus la dispoziție numitei P. I., inclusiv în perioada în care aceasta era minoră, în aproximativ 10-12 ocazii țigări cu cannabis, confecționate de către acesta.

- În perioada 28.03.2014 – 01.04.2014, inculpatul S. V. G., i-a pus la dispoziție cannabis în vederea consumului numitei M. I., în patru ocazii diferite la locuința sa din mun. S., . data de 29.03.2014, le-a pus la dispoziție țigări cu cannabis atât martorei cât și altor trei persoane neidentificate.

Situația de fapt reținută în actul de sesizare a instanței se susține de către acuzare cu următoarele mijloace de probă:

- Proces verbal de sesizare din oficiu

- actul de urmărire penală

- procesul verbal de investigații privind activitățile pe linia traficului de droguri desfășurate de către inculpatul S. V. G.

- Verificări prin intermediul Companiei Naționale Poșta Română cu privire la colete sau sume de bani expediate de către inculpatul S. V. G. și persoane din anturajul său ;

- Proces verbal privind supraveghere operativă, autorizată în cauză, a numitului S. V. G. din data de 23.02.2013, însoțit de planșa foto aferentă;

- Procese verbale de investigații cu privire la inculpatul S. V. G. și persoane din anturajul său.

- Acte privind cumpărarea autorizată din data de 15._- ordonanță autorizare investigator și colaborator, proces verbal însoțit de anexă planșă fotografică privind activitatea desfășurată de investigator și colaborator, raport de constatare tehnico-științifică din care reiese că cele 1,5 grame de substanță vegetală procurată de la inculpatul S. V. G., constituie cannabis;

- Acte privind cumpărarea autorizată din data de 23.07.2013, - ordonanță autorizare investigator și colaborator, proces verbal însoțit de anexă planșă fotografică privind activitatea desfășurată de investigator și colaborator, raport de constatare tehnico-științifică din care reiese în substanță cristalină de culoare procurată de la inculpatul S. V. G. nu a fost pus în evidență LSD

- Proces verbal privind supravegherea operativă, autorizată în cauză, a numitului S. V. G., din data de 24.07.2013, însoțit de planșă foto aferentă;

- Acte privind cumpărarea autorizată din data de 24.07.2014 – proces verbal însoțit de anexă planșă fotografică privind activitatea desfășurată de investigator și colaborator, raport de constatare tehnico științifică din care reiese că cele 4,18 grame de substanță vegetală procurată de la inculpatul S. V. G. constituie cannabis, fiind pus în evidență THC ( tetrahidrocannabino) și CBN ( cannabinol).

- Procese verbale privind posturile telefonice folosite de inculpatul S. V. G. și acte prin care a fost autorizată față de acesta interceptarea și înregistrarea comunicărilor

- Procese verbale de redare a convorbirilor purtate de către inculpatul S. V. G. a căror interceptare și înregistrare a fost autorizată în cauză;

- Acte privind autorizarea perchezițiilor domiciliare la adresa de domiciliu și de reședință a inculpatului S. V. G.;

- Proces verbal de percheziție domiciliară din data de 01.04.2014 de la locuința inculpatului S. V. G., însoțit de planșă foto privind drogurile și bunurile ce fac obiectul infracțiunii de trafic de droguri, identificate cu această ocazie

- Proces verbal în care sunt detaliate înscrisurile identificate la locuința inculpatului S. V. G., cu însemnări ale acestuia privind sume de bani datorate de consumatori și diverse cantități, cel mai probabil droguri, nume și numere de telefon ale consumatorilor;

- Proces verbal de percheziție domiciliară din data de 01.04.2014 de la locuința inculpatului S. A., ocazie cu care a fost identificată o cantitate de aproximativ 173 grame de cannabis deținută de către acesta în vederea consumului, ambalată în mai multe pungi din material plastic

- Proces verbal de percheziție informatică asupra mediilor de stocare ridicate de la inculpatul S. V. G., însoțit de suport optic pe care raportul encase în format digital și datele de interes identificate, respectiv extras în format letric din raportul encase privind aceste date

- Rapoartele de constatare tehnico științifică privind drogurile găsite la domiciliile inculpaților S. V. G. și S. A.

- Actele privind examinarea fizică a celor doi inculpați și rezultatele analizelor toxicologice prin care aceștia au fost depistați pozitiv la THC.

- Declarațiile martorilor M. C., M. A., G. I. A., M. I., P. I.

- Declarațile martorilor D. C., O. I., C. R. șerb, B. Ș., Ticulescu G., P. D., F. A., D. H. M.,

- Acte privind pe inculpatul S. V. G. și declarațiile date de acesta în cauză

- Acte privind pe inculpatul S. A. și declarațiile date de acesta în cauză

- Acte privind aplicarea sechestrului asigurător asupra sumei de bani ridicate de la inculpat

- Ordonanța de extindere a urmăririi penale din data de 22.04.2014 față de inculpatul S. V. G.

- Fișa de cazier judiciar a inculpatului S. V. G. ;

În drept, s-a apreciat că:

Faptele inculpatului S. V. G., care, în perioada septembrie 2012 – aprilie 2014 a efectuat, fără drept, în mod repetat, în baza aceleiași rezoluții infracționale, operațiuni privind circulația drogurilor de risc și mare risc, în mai multe modalități (unele dintre acestea susceptibile de săvârșire în formă continuată) – procurare, oferire, punere în vânzare, vânzare, distribuire, deținere în vederea comercializării, anume comercializând cannabis către colaboratorul autorizat în data de 15.04.2013 și 24.07.2013, comercializând cannabis în cursul anului 2013 către martora M. C. în cel puțin 20 de ocazii, în cursul anilor 2012-2014 în cel puțin 11 ocazii către martora P. L., în cursul anilor 2012-2013 în cel puțin 10 ocazii către martorul M. A., oferind și punând la dispoziție țigări cu cannabis în cel puțin 10 ocazii numitei P. I. (minoră), în cursul anilor 2012-2013, în cel puțin 5 ocazii numiților G. A. și R. A. în cursul anului 2013 la locuința sa, în cel puțin 4 ocazii numitei M. I., în cursul anului 2014 la locuința sa, și în data de 29.03.2014 tot numitei M. I. și altor 3 persoane, procurând și deținând cannabis atât în vederea vânzării cât și a consumului propriu, descoperit în locuința sa la data de 01.04.2014, respectiv procurând și deținând în vederea vânzării și distribuirii și alte droguri de risc și mare risc descoperite cu ocazia percheziției domiciliare ( LSD, MDMA, mitraginină), întrunesc atât sub aspectul laturii subiective cât și sub aspectul laturii obiective, elementele constitutive ale infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc și de risc în formă continuată, prev. și ped. de art. 2 alin. 1, alin. 2 din Legea nr. 143/2000 rep. cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.p. și a art. 13 din Legea nr. 143/2000, punerea la dispoziție a locuinței în vederea consumului de droguri în formă continuată, prev. și ped. de art. 5 din Legea nr. 143/2000 republicată, cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.p. și deținere de droguri de risc în vederea consumului, prev. de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 republicată, toate cu aplicarea art. 38 alin. 1 C.p..

Faptele inculpatului S. A. care a procurat și deținut în vederea consumului cantitatea de aproximativ 173 grame cannabis ( drog de risc, prev. în Tabelul nr. III anexă la Legea nr. 143/2000), ce a fost depistată la domiciliul său cu ocazia percheziției domiciliare din data de 01.04.2014, întrunesc atât sub aspectul laturii subiective cât și sub aspectul laturii obiective elementele constitutive ale infracțiunii de deținere de droguri de risc în vederea consumului prev. de art. 4 alin. 1 din legea nr. 143/2000.

Audiat în fața instanței, ( f. 204-206 d.f.) inculpatul S. V. G., a recunoscut faptele reținute în sarcina sa privitoare la drogurile de risc, însă a contestat declarația dată la urmărire penală în ceea ce privește mențiunile referitoare la traficul drogurilor de mare risc, arătând că cele 8 timbre găsite la locuința sa erau destinate consumului propriu. De asemenea, cu ocazia dezbaterii fondului cauzei, inculpatul a contestat săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc și a infracțiunii de punere la dispoziție a locuinței în vederea consumului de droguri.

În ceea ce îl privește pe inculpatul S. A., acesta, audiat fiind în fața instanței, a recunoscut faptele pentru care a fost trimis în judecată, (f. 202-203 d.f.) solicitând ca judecarea sa să se facă în baza probelor administrate la urmărire penală, înțelegând să beneficieze de dispozițiile art. 396 alin. 10 c.p.p.

Analizând actele și lucrările dosarului, Tribunalul a reținut, în fapt, că, la data de 23.07.2012 organele de poliție din cadrul BCCO A. I. s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că S. V. și D. H. sunt implicați în activitatea de trafic de droguri de risc și de mare risc, în acest sens S. V. deplasându-se în Olanda de unde a introdus în țară pastile de ecstasy, LSD și cannabis, drogurile fiind comercializate la petrecerile organizate în județul S.. (f.1 d.u.p.). Urmare a activității de investigare desfășurată, s-a constatat că inculpatul S. V. comercializează timbre LSD contra sumei de 60 lei /buc. (f.10 d.u.p.), astfel că, la data de 11.07.2012 a comercializat astfel de timbre unor persoane neidentificate în localul Music P. (f.12 d.u.p.), la data de 02.06.2012, cu ocazia serbării unei zile de naștere la localul Mai din S., a distribuit cannabis și pastile MDMA (f.13 d.u.p.), la data de 09.06.2012, în piața Aurarilor din S., a comercializat 6 gr. cannabis, în perioada 12.07._12 la festivalul Fusion a distribuit cannabis, LSD și pastile MDMA (f. 14 d.u.p.), iar în perioada 11.06._10 la o petrecere organizată la lacurile din localitatea Săcel, a comercializat droguri de mare risc, respectiv pastile ecstasy (f.4 d.u.p.). De asemenea, la data de 13.07.2013, cu ocazia unei petreceri organizată în clubul Zen din S., inculpatul a distribuit LSD lichid îmbibat pe cuburi de zahăr. (f. 26 d.u.p.) iar la data de 17.10.2012 inculpatul a fost identificat cu un colet trimis din Olanda sau Germania, care conținea droguri. (f.30 d.u.p.) .

Pe de altă parte, inculpatul S. V. s-a aflat în atenția organelor de poliție ca fiind o persoană cu preocupări pe linia traficului de droguri încă din anul 2007, la data de 17.11.2007 fiind depistat deținând asupra sa o pungă cu fragmente de masă vegetală de culoare verde oliv ce părea a fi cannabis, (f.15 d.u.p.).

La data de 23.02.2013, în baza autorizației nr. 23/22.02.2013 a Tribunalului S., a fost efectuată o supraveghere operativă a inculpatului, ocazie cu care s-a constatat că inculpatul a participat, alături de alte persoane, la organizarea unui eveniment în localitatea Cisnădie, la care au participat aproximativ 60-70 de persoane (f. 36-45 d.u.p.) la acest eveniment inculpatul distribuind participanților LSD lichid impregnat pe cuburi de zahăr și cannabis, fiind identificat, ca și cumpărător, B. R. (f. 50-51 d.u.p.). Tot investigațiile efectuate în cauză au relevat faptul că, la data de 16.10.2012, inculpatul a fost contactat telefonic de către D. C., existând indicii că acesta a solicitat o întâlnire cu inculpatul pentru a cumpăra droguri (f. 47 d.u.p.), relevante fiind în acest sens și convorbirile telefonice dintre cei doi (f.169-174 d.u.p.), inculpatul fiind contactat și de către R. S., la data de 16.10.2012 (f.48 d.u.p.), și la data de 10.04.2013 de către B. R., acesta achiziționând de la inculpat 5 gr. de cannabis cu suma de 60 lei/gram. (f.49 d.u.p.) .

La data de 15.04.2013 s-a realizat o cumpărare autorizată de droguri, ocazie cu care colaboratorul autorizat M. A., în urma unui contact telefonic stabilit cu inculpatul, s-a deplasat la locuința acestuia din S. . . i-a vândut o doză ambalată în folie de plastic (f. 57,59 d.u.p.) contra sumei de 120 lei, constatându-se că aceasta reprezintă 1,5 grame de cannabis (f. 64-67 d.u.p.). De asemenea, la data de 23.07.2013, s-a realizat o nouă cumpărare autorizată, ocazie cu care colaboratorul autorizat D. M. a achiziționat de la inculpat o doză de LSD, prezentată sub forma unui cub de zahăr sub formă de inimioară impregnat cu acid, ambalată într-un staniol argintiu, contra sumei de 50 lei (f. 71 d.u.p.). În urma analizei de laborator efectuată asupra acestei substanțe, s-a constatat că aceasta nu conține substanțe stupefiante (f.79-80 d.u.p.) astfel că această vânzare nici nu este reținută ca act material, în sarcina inculpatului, astfel cum s-a precizat și cu ocazia soluționării excepțiilor formulate de către inculpat, la actul de sesizare a instanței.

La data de 24.07.2013 s-a efectuat o supraveghere operativă a inculpatului, (f. 82-90 d.u.p.), ocazie cu care inculpatul S. V. a vândut colaboratorului autorizat M., cinci doze ambalate în câte un plic de plastic transparent conținând masă vegetală de culoare verde oliv, contra sumei de 300 lei, (f.92-99d.u.p.) constatându-se, în urma analizelor de laborator, că proba înaintată este constituită din 4,18 gr. cannabis. (f.104-105 d.u.p.).

La data de 01.04.2014 la domiciliul inculpatului S. V. s-a efectuat o percheziție domiciliară (f. 449-460 d.u.p.) descoperindu-se, cu această ocazie, recipiente prezentând fragmente de substanță cu miros înțepător, reactivi pentru testarea LSD, dispozitive de mărunțire, cântare electronice dar și 12,1 grame cannabis, o punguță care conține 3,4 MDMA, 8,6 grame pulbere vegetală care conține mitraginină, 195 doze LSD (f. 503-505 d.u.p.).

Cu ocazia examenului toxicologic efectuat inculpatului S. V. acesta a fost depistat pozitiv pentru tetrahidrocanabinol și negativ pentru celelalte droguri și medicamente.(f. 528 d.u.p.).

Inculpatul a recunoscut, atât în faza de urmărire penală, cât și în fața instanței, infracțiunea de trafic de droguri de risc, fiind, însă, contestată exprimarea imprecisă a rechizitoriului cu privire la numărul actelor materiale, data și locul săvârșirii lor. Cu privire la aceste aspecte, Tribunalul a constatat că declarațiile martorilor audiați în cauză confirmă operațiunile cu droguri de risc efectuate de către inculpat. Astfel, martora M. C. ( f. 530-531 d.u.p., f. 258 d.f.) a arătat că, în perioada mai- septembrie 2013 a cumpărat de la inculpatul S. V. cannabis, de aproximativ 20 de ori, la un preț de 60 lei gramul, martora identificând între persoanele care consumau cannabis în locuința inculpatului, pe martorii O. C., M. I.. La rândul său, martora P. L. (f. 532-533 d.u.p.) a arătat că prima dată a cumpărat de la inculpat cannabis în luna septembrie 2012, iar ultima dată în februarie 2014 – 5 grame cu prețul de 200 lei, cumpărând cannabis de la inculpat de 10 ori. Și martorul M. A. a arătat că, începând cu toamna anului 2012 a cumpărat de la inculpat cannbis, în 10 date diferite, cu suma de 50 lei/gram, ultima doză fiind cumpărată în cursul lunii mai 2013. (f.534-535 d.u.p.). Martorul G. A. a afirmat că, în vara anului 2013 a fost la locuința inculpatului însoțit de martora R. A., ocazie cu care inculpatul le-a oferit, de 5-6 ori, spre consum, țigări artizanale conținând cannabis. În fața instanței de fond martorul a revinit parțial asupra declarației date la urmărire penală, arătând că s-a aflat la locuința inculpatului de aproximativ 5-6 ori, însă a consumat o singură dată cannabis, însă această declarație a fost apreciată de către instanță ca fiind făcută pro causa, în condițiile în care martorul nu a fost în măsură să ofere o explicație plauzibilă pentru inadvertențele dintre cele două declarații.

Pe de altă parte, martora M. I. a arătat că, în 28.03.2014 a consumat împreună cu inculpatul 4 țigări artizanale confecționate de martoră cu foițele și cannabisul puse la dispoziție de către inculpat, iar în data de 29.03.2014 împreună cu încă două persoane, a fumat cannabis sub formă de țigări, puse la dispoziție de către inculpat (f. 539-540 d.u.p.f. 229-230 d.f.). De asemenea, martora P. I. (f.541-542 d.u.p.) a arătat că inculpatul i-a oferit de aproximativ 10 ori, țigări cu cannabis, pe care le-au consumat împreună, în acea perioadă martora fiind minoră.

Cu privire la infracțiunea de trafic de droguri de risc, pe parcursul procesului, inculpatul a încercat a acredita ideea că activitatea sa se limita la a pune la dispoziția prietenilor cannabis, fără a urmări obținerea de profit de pe urma acestei activități, însă declarațiile unora dintre martorii audiați în cauză, precum și transcrierile convorbirilor telefonice din cauză, ( de ex. f. 197 d.u.p., f. 181 d.u.p., f. 198 d.u.p. ) au relevat faptul că inculpatul, pe lângă activitatea de oferire de droguri de risc se ocupa și de procurare, deținere și vânzare de astfel de droguri, în acest sens fiind relevante și însemnările olografe găsite la domiciliul inculpatului care consemnează numele unor persoane și sume valorice aferente acestora (f. 459-460 d.u.p.).

În aceste condiții, tribunalul a constatat că fapta inculpatului S. V., care, în perioada septembrie 2012-aprilie 2014, a procurat, a oferit și a pus la dispoziție țigări cu cannabis, a deținut, atât în vederea consumului propriu dar și în vederea vânzării și a comercializat, în mod repetat, în baza aceleiași rezoluții infracționale, droguri de risc, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de droguri de risc, faptă prev. și ped. de art. 2 alin. 1 Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 13 alin. 1 lit. c Legea nr. 143/2000, întrucât drogurile au fost oferite unu minor, în cazul martorei P. I..

În ceea ce privește infracțiunea de trafic de droguri de mare risc, contestată de către inculpat, cu motivarea că drogurile de mare risc găsite la locuința sa cu ocazia percheziției domiciliare, au fost destinate consumului propriu și nu comercializării, Tribunalul a reținut că, la momentul efectuării percheziției domiciliare, au fost găsite 195 pătrățele hârtie cartonată care constituie 7 timbre întregi (fiecare timbru având 25 doze) și un timbru incomplet (20 doze) care conțin lysergide ( LSD) –f. 503,505 d.u.p. care face parte din tabelul I anexă la Legea nr. 143/200. De asemenea, s-a găsit la domiciliul inculpatului și o punguță care conține MDMA, substanță care face parte, de asemenea, din tabelul I anexă la lege. Ori, date fiind aceste cantități precum și declarațiile martorilor M. C., M. I., care confirmă faptul că inculpatul distribuia și LSD și amfetamine, inculpatul nefiind văzut de către martori consumând alte substanțe în afara cannabisului, apărarea inculpatului s-a privit a fi fără fundament, fiind apreciată ca o simplă apărare, fără a fi dovedită în vreun fel. Mai mult decât atât, investigațiile efectuate în cauză (f. 10 – 14 d.u.p.) au relevat faptul că inculpatul a comercializat timbre LSD contra sumei de 60 lei /buc. precum și pastile MDMA. De asemenea, examenul toxicologic efectuat inculpatului la data de 04.04.2014 a confirmat rezultatul negativ pentru celelalte tipuri de droguri. Ori, pentru ca inculpatul să poată avea calitatea de subiect activ al infracțiunii de deținere de droguri de mare risc pentru consum propriu, este necesar ca acesta să fie consumator dependent de astfel de droguri. Pe de altă parte, această infracțiune este săvârșită sub forma deținerii în vederea punerii în circulație a acestor droguri, spre deosebire de infracțiunea prev. de art. 4 Legea nr. 143/2000 pentru care deținerea se face în scopul consumului propriu.

În aceste condiții, tribunalul a constatat că fapta inculpatului de a deține, în vederea distribuirii și vânzării, de droguri de mare risc (LSD și MDMA) întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, prev. și ped. de art. 2 alin. 2 Legea nr. 143/2000.

În ceea ce privește obiecțiunea inculpatului privitoare la lipsa unei distincții între infracțiunile de trafic de droguri de risc și trafic de droguri de mare risc, cu ocazia încadrării juridice a faptelor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul, tribunalul a constatat că cele două aliniate ale articolului 2 din Legea nr. 143/2000 incriminează forma tip și forma agravată a aceleiași infracțiuni, diferența fiind dată de natura drogurilor traficate, droguri de risc sau de mare risc, astfel că, inculpatul, acționând cu aceeași rezoluție infracțională, la diferite intervale de timp și săvârșind acțiuni care întrunesc conținutul infracțiunii de trafic de droguri, unele având ca obiect droguri de risc, și altele droguri de mare risc, săvârșește o unică infracțiune de trafic de droguri de risc și de mare risc, în formă continuată, prev. de art. 2 alin. 1,2 Legea nr. 143/2000.

Față de toate aceste considerente, cererea inculpatului de schimbare a încadrării juridice a faptei din infracțiunea prev. de art. 2 alin. 2 Legea nr. 143/2000 în infracțiunea de deținere de droguri de mare risc, prev. de art. 4 Legea nr. 143/2000, s-a privit a fi neîntemeiată și urmează a fost respinsă.

În sarcina inculpatului s-a reținut și infracțiunea de deținere de droguri de risc în vederea consumului propriu, prev. de art. 4 Legea nr. 143/2000.

Cu privire la această infracțiune, Tribunalul, având în vedere declarațiile martorilor audiați în cauză, procesul verbal de percheziție domiciliară și recunoașterea inculpatului, a constatat că s-a dovedit, în cauză, existența elementelor constitutive ale acesteia.

În ceea ce privește infracțiunea de punere la dispoziție a locuinței în vederea consumului de droguri în formă continuată, prev. de art. 5 Legea nr. 143/2000, s-a constatat că inculpatul a contestat săvârșirea acestei infracțiuni, cu motivarea că acestei infracțiuni îi lipsește latura subiectivă, inculpatul neintenționând să pună locuința la dispoziție pentru consumul de droguri, prietenii venind la domiciliul său fără intenția de consuma astfel de substanțe. Mai mult decât atât, există martori care afirmă că inculpatul le cerea prietenilor să fumeze pe balcon și chiar aplicase, în incinta locuinței, un afiș care interzicea fumatul. În aceste condiții, s-a invocat faptul că această faptă nu este dovedită, lipsind elementul vinovăției, astfel că s-a solicitat achitarea pentru această faptă.

Examinând însă probele dosarului cu privire la această infracțiune, Tribunalul a constatat că martora M. I. arată că, în două împrejurări a consumat țigări cu cannabis la locuința inculpatului, prima dată 4 țigări împreună cu acesta și a doua oară și în prezența altor două persoane. De asemenea, martora M. C. a afirmat că la locuința inculpatului au consumat cannabis, martorii O. C. și M. I.. În aceste condiții s-a constatat îndeplinită cerința elementului material al infracțiunii prev. de art. 5 Legea nr. 143/2000, aceea a întâlnirii mai multor persoane în locul pus la dispoziție, și în care consumă ilicit droguri. Din acest punct de vedere nu este necesar, pentru existența infracțiunii, ca inculpatul să adreseze o cerere expresă prietenilor de a veni la domiciliul său pentru a consuma droguri, fiind suficient ca inculpatul să fi putut prefigura scopul și finalitatea acestor deplasări. În cazul inculpatului, infracțiunea este săvârșită printr-o omisiune, respectiv tolerarea consumului de droguri în locuința sa, ceea ce presupune permisiunea, îngăduirea sau chiar acceptarea unui astfel de consum, deși acesta avea obligația să împiedice consumul acestor substanțe.

În aceste condiții, tribunalul a constatat că, în speță, sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de punere la dispoziție, cu știință, a unei locuințe, pentru consumul ilicit de droguri, în forma tolerării consumului ilicit în asemenea locuri.

În ceea ce privește tratamentul sancționator aplicat inculpatului, tribunalul a analizat dispozițiile legale aplicabile, prin prisma modificărilor legislative aduse acestora. Astfel, Legea nr. 143/2000 a fost modificată prin Legea nr. 187/2012 și prin Legea nr. 51/2014, fiind reduse limitele de pedeapsă pentru infracțiunile pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, instanța raportându-se la aceste noi limite de pedeapsă în procesul de individualizare a pedepselor, nefiind incidentă, sub acest aspect, problematica aplicării legii penale mai favorabile. În schimb, dată fiind perioada în care au fost săvârșite faptele și incidența, în cauză, a dispozițiilor privitoare la sancționarea infracțiunii continuate, a concursului de infracțiuni, a incidenței circumstanțelor atenuante și a modalității de executate, tribunalul a identificat ca lege mai favorabilă codul penal din 1969, ținând seama de pedeapsa finală pe care o riscă inculpatul, prin aplicarea acestor dispoziții legale (3 ani și 10 luni închisoare – pedeapsă minimă ce ar putea fi aplicată în temeiul dispozițiilor noului cod penal, prin aplicarea art. 38 alin. 1 c.p. și prin imposibilitatea reținerii circumstanțelor atenuante prev. de art. 75 c.p.)

Astfel, tribunalul, având în vedere persoana inculpatului, vârsta acestuia, nivelul de școlarizare, preocupările acestuia, precum și lipsa antecedentelor penale, a reținut în favoarea acestuia circumstanța atenuantă prev. de art. 74 alin. 1 lit. a c.p. din 1969, făcând aplicarea dispozițiilor art. 76 alin. 1 lit. b c.p. din 1969.

În consecință, instanța, în baza art. 2 alin.1 și 2 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 13 alin. 1 lit. c Legea nr. 143/2000, (în ceea ce privește pe martora minoră P. I.), a art. 41 alin. 2 C.pen.din 1969, (privitor la infracțiunea continuată) și a art. 74 alin. 1 lit. a, art. 76 alin. 1 lit. b c.p. din 1969 și a art. 5 c.p. l-a condamnat pe inculpat la pedeapsa închisorii de 3 ani pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc și de risc în formă continuată.

În baza art. 65 alin. 2 c.p. din 1969 s-a aplicat inculpatului și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor civile prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a, lit. b. c.p. din 1969 pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale. ( dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat).

De asemenea, în baza art. 4 alin.1 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 74 alin. 1 lit. a, art. 76 alin. 1 lit. e c.p. din 1969 și a art. 5 c.p. l-a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiuni de deținere de droguri de risc pentru consum propriu.

În baza art. 5 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. 2 c.p. din 1969, a art. 74 alin. 1 lit. a, art. 76 alin. 1 lit. d c.p. din 1969 și a art. 5 c.p. a aplicat aceluiași inculpat pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de punere la dispoziție, cu știință, a locuinței în vederea consumului de droguri, în formă continuată.

În baza art. 65 alin. 2 c.p. din 1969 s-a aplicat inculpatului și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor civile prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a, lit. b. c.p. din 1969 pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 33 lit. a c.p. din 1969, art. 34 lit.b C.pen. și art.35 alin.3 C.pen. din 1969 s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului, urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor civile prev. de art.64 lit.a teza a-II-a și b C.pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art.71 alin.2 C.pen.din 1969, s-a aplicat inculpatului și pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art.64 lit.a teza a-II-a și b C.pen. pe durata executării pedepsei închisorii.

Sub aspectul modalității de executare a pedepsei rezultante aplicate, Tribunalul a constatat că inculpatul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii și având în vedere persoana acestuia, vârsta, preocupările și nivelul de educație, a apreciat că pronunțarea condamnării constituie un avertisment pentru acesta, și chiar fără executarea pedepsei, nu va mai săvârși alte infracțiuni.

În consecință, tribunalul, în baza art. 861 , 862 C.p. din 1969, a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată inculpatului S. V. G., pe o durată de 5 ani, care constituie termen de încercare.

În baza art. 863 C.p. s-a stabilit ca pe durata termenului de încercare, inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probațiune S.;

b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

În baza art. 863 al. 3 C.p. s-a impus inculpatului să respecte obligația de a se supune măsurilor de control, tratament sau îngrijire, în special în scopul dezintoxicării, având în vedere, în acest sens, și concluziile raportului de evaluare a inculpatului, potrivit căruia perspectivele de reintegrare în societate sunt condiționate de stoparea consumului de droguri, iar aceasta se poate realiza prin exercitarea unei stricte supravegheri realizate de o instituție exterioară .

În baza art. 863 al. 4 C.p. s-a dispus ca supravegherea executării măsurilor și obligațiilor stabilite de instanță, să fie încredințată Serviciului de Probațiune S..

S-a atras atenția inculpatului asupra cauzelor de revocare a suspendării executării sub supraveghere.

În baza art. 71 al. 5 C.p. s-a dispus ca, pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, să se suspende și executarea pedepselor accesorii.

În ceea ce privește măsura arestului preventiv luată față de inculpat prin încheierea penală din 02.04.2014, dat fiind faptul că dispozițiile art. 399 alin. 3 lit. b c.p.p. prevăd punerea în libertate de îndată a inculpatului arestat preventiv atunci când pronunță o pedeapsă cu închisoare cu suspendarea executării sub supraveghere, Tribunalul a dispus punerea în libertate, de îndată, a inculpatului, de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 3/UP 02.04.2014 emis Tribunalul S., dacă nu este arestat în altă cauză.

În temeiul art. 72 c.p. s-a scăzut din durata pedepsei închisorii aplicată inculpatului durata reținerii și arestului preventiv începând cu data de 01.04.2014 și până la data punerii efective în libertate.

În ceea ce îl privește pe inculpatul S. A., Tribunalul a reținut că acesta a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de droguri de mare risc pentru consum propriu, prev. și ped. de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 rep., reținându-se că a procurat și deținut în vederea consumului cantitatea de aproximativ 173 grame cannabis (drog de risc, prev. în Tabelul nr. III anexă la Legea nr. 143/2000), ce a fost depistată la domiciliul său cu ocazia percheziției domiciliare din data de 01.04.2014.

Inculpatul a recunoscut fapta reținută în sarcina sa, solicitând ca judecarea sa să se facă în baza probelor administrate la urmărire penală, înțelegând să beneficieze de dispozițiile art. 396 alin. 10 c.p.p.

Potrivit cuprinsului procesului - verbal de percheziție domiciliară efectuată la domiciliul din S., . . inculpatul S. A. (f. 461-462 d.u.p.) la acest domiciliu au fost găsite mai multe pungi și plicuri conținând masă vegetală uscată și muguri de culoare verde oliv, constatându-se, în urma analizelor de laborator, că aceasta reprezintă 173,2 gr. cannabis.(f.496-498 d.u.p.)

Pe de altă parte, examenul toxicologic efectuat acestui inculpat a fost pozitiv pentru tetrahidrocanabinol și negativ pentru celelalte clase de droguri și medicamente. (f.529 d.u.p.).

În aceste condiții, Tribunalul a constatat că fapta inculpatului S. A., de a procura și deține în vederea consumului cantitatea de aproximativ 173 grame cannabis (drog de risc, prev. în Tabelul nr. III anexă la Legea nr. 143/2000), ce a fost depistată la domiciliul său cu ocazia percheziției domiciliare din data de 01.04.2014, întrunesc atât sub aspectul laturii subiective cât și sub aspectul laturii obiective elementele constitutive ale infracțiunii de deținere de droguri de risc în vederea consumului prev. de art. 4 alin. 1 din legea nr. 143/2000.

Pentru această faptă, instanța a aplicat inculpatului pedeapsa de 3 luni închisoare, făcând aplicarea dispozițiilor art. 374 alin. 4 c.p.p. și art. 396 alin. 10 c.p.p. privitoare la reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege pentru fapta săvârșită. ( 2 luni-1 an și 4 luni închisoare).

La individualizarea sancțiunii și a pedepsei aplicate inculpatului, instanța a avut în vedere și faptul că acesta nu se confruntă pentru prima dată cu astfel de fapte, fiind cercetat în dos. nr. 78/D/P/2011 pentru infracțiuni de trafic de droguri. În aceste condiții, cererea inculpatului, formulată prin apărător, de amânare a aplicării pedepsei sau de aplicare a unei amenzi, s-a privit a fi neîntemeiată față de circumstanțele concrete ale cauzei.

Sub aspectul modalității de executare a pedepsei aplicate inculpatului, dată fiind pedeapsa aplicată, lipsa unei condamnări anterioare, persoana inculpatului și posibilitățile reale de îndreptare a acestuia (în prezent inculpatul fiind inclus în circuitul de asistență a persoanelor consumatoare de droguri), Tribunalul a apreciat că este necesară și oportună o supraveghere de specialitate a acestuia, motiv pentru care, în baza art. 91 c.p. s-a dispus suspendarea executării pedepsei de 3 luni sub supraveghere, pe o durată de 2 ani și 3 luni ce constituie termen de încercare în condițiile art. 92 c.p.

În baza art. 93 c.p. pe durata termenului de încercare, s-a impus inculpatului să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) Să se prezinte la Serviciul de Probațiune S., la datele fixate de acesta;

b) Să primească vizita consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) Să anunțe în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d) Să comunice schimbarea locului de muncă;

e) Să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență;

În baza art. 93 alin. 2 c.p impune inculpatului următoarele obligații:

a) Să se supună măsurilor de control, tratament sau îngrijire medicală, în vederea combaterii consumului de droguri;

b) Să nu părăsească teritoriul României fără acordul instanței;

Față de acordul verbal exprimat în fața instanței de către inculpat, și față de dispozițiile art. 93 alin. 3 c.p., Tribunalul a impus inculpatului ca, pe parcursul termenului de încercare, să presteze o muncă în folosul comunității pe o perioadă de 60 zile în cadrul Spitalului de Psihiatrie dr. G. P. S. sau în cadrul Complexului Național Muzeal Astra.

În baza art. 404 c.p.p. s-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării măsurilor și obligațiilor impuse.

Întrucât drogurile care au făcut obiectul infracțiunilor prev. de art. 2 Legea nr. 143/2000, precum și banii, valorile dobândite prin valorificarea drogurilor se confiscă, instanța, în baza art. 16 al. 2 din Legea nr. 143/2000 raportat la art. 112 alin. 1 lit. a C.p. a dispus confiscarea specială a sumei de 2305 lei de la inculpatul S. V. G., sumă consemnată la CEC Bank conform recipisei de consemnare nr._/1/03.04.2014 .(f.620-621 d.u.p.).

În vederea punerii în executare a măsurii confiscării, față de dispozițiile art. 249 alin. 3 c.p.p. s-a menținut măsura sechestrului asigurator instituit asupra acestei sume prin ordonanța procurorului din 03.04.2014 (f.616-617 d.u.p.).

În baza art. 16 al. 1 din Legea nr. 143/2000 tribunalul a dispus și confiscarea drogurilor și bunurilor care au făcut obiectul infracțiunilor, ridicate de la domiciliul inculpatului S. V..

Împotriva acestei sentințe, au declarat apel în termenul legal D. – Biroul Teritorial S. și inculpatul S. V. G..

D. – Biroul Teritorial S. a invocat nelegalitatea și netemeinicia sentinței apelate, pentru următoarele motive:

- nu se impunea reținerea art. 5 CP, întrucât ultimele acte materiale componente ale infracțiunilor continuate au fost săvârșite în luna aprilie 2014, astfel că legea aplicabilă în cauză era legea în vigoare la data comiterii ultimului act material component al infracțiunii continuate.

- în mod nelegal, instanța de fond a omis să dispună confiscarea cantității de droguri rămase în urma analizelor de laborator, cantitate provenită din cumpărarea autorizată din 24.07.2013. De asemenea, s-au menționat în mod greșit cantitățile de droguri supuse confiscării, respectiv cele ridicate și nu cele rămase în urma analizelor de laborator.

- s-a invocat greșita individualizare a pedepselor aplicate inculpaților, în ce privește durata pedepselor aplicate ambilor inculpați și în ce privește modalitatea de executare raportat la inculpatul S. V. G..

- instanța de fond a omis să dispună comunicarea hotărârii, la data rămânerii definitive, la Agenția Națională Antidrog.

Inculpatul S. V. G. a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina sa, din infracțiunile de trafic de droguri de mare risc, prev. de art. 2 alin. 2 din Legea nr. 143/2000, în infracțiunea de deținere de droguri de mare risc, prev. de art. 4 alin. 2 din Legea nr. 143/2000. Totodată, a solicitat aplicarea dispozițiilor noului CP. A invocat faptul că din declarațiile martorilor M. și M., nu rezultă că inculpatul a distribuit LSD și amfetamină. A recunoscut deținerea drogurilor de mare risc, pentru consum propriu.

Inculpatul a solicitat aplicarea prevederilor art. 396 alin. 10 CPP, susținând că din declarațiile sale, rezultă că a dorit să se judece pe procedura simplificată a recunoașterii vinovăției, recunoscând în integralitate faptele reținute în sarcina sa, cu excepția infracțiunii prev. de art. 2 alin. 2 din legea nr.143/2000, în privința căreia a solicitat schimbarea încadrării juridice în infracțiunea prev. de art. 4 alin. 2 din Legea nr. 143/2000.

Verificând legalitatea și temeinicia hotărârii apelate, prin prisma motivelor de apel invocate, precum și din oficiu cu raportare la dispozițiile art. 417 alin. 2 CPP, Curtea de Apel apreciază că apelurile declarate de D. – Biroul Teritorial S. și inculpatul S. V. G. sunt fondate, cu privire la legea penală aplicabilă, încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpatului S. V. G., durata pedepselor aplicate inculpatului S. V. G. și modalitatea de individualizare a executării pedepsei rezultante, măsura confiscării speciale și necomunicarea hotărârii judecătorești către Agenția Națională Antidrog.

Astfel:

În privința inculpatului S. V. G.:

1. Curtea de Apel apreciază întemeiat motivul de apel al D., vizând greșita reținere a CP din 1969 și a formei Legii nr. 143/2000, în vigoare sub imperiul CP din 1969, în privința inculpatului S. V. G..

Astfel, se reține că activitatea infracțională care i se impută inculpatului prin actul de inculpare este continuată, fiind desfășurată în intervalul septembrie 2012 – aprilie 2014. Ca atare, activitatea infracțională s-a epuizat în aprilie 2014, sub imperiul incidenței noului CP și a Legii nr. 143/2000, așa cum a fost aceasta modificată prin Legea nr. 187/2012. Momentul epuizării infracțiunii, care coincide cu cel al săvârșirii infracțiunii, este cel care determină legea penală aplicabilă. Ca atare, nu se impunea aplicarea legii penale mai favorabile inculpatului, decât dacă de la momentul săvârșirii infracțiunii și până la momentul judecării definitive a cauzei, ar fi intervenit o succesiune de legi penale.

Ca atare, se impunea reținerea ca lege penală aplicabilă inculpatului S. V. G., a dispozițiilor noului CP și ale Legii nr. 143/2000, în forma în vigoare la data epuizării activității infracționale, respectiv:

- art. 2 alin. 1 și 2 din Legea nr. 143/2000, cu apl. art. 13 alin. 1 lit. c din Legea nr. 143/2000, art. 35 alin. 1 CP

- art. 4 alin. 1 din Legea nr. 143/2000

- art. 5 din Legea nr. 143/2000, cu apl. art. 35 alin. 1 CP.

2. Reprezentanta D. a solicitat instanței de apel schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatului S. V. G., din infracțiunea de trafic de droguri de risc și de mare risc prev. de art. 2 alin. 1 și 2 din Legea nr. 143/2000, în două infracțiuni concurente, respectiv trafic de droguri de risc prev. de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 și trafic de droguri de mare risc, prev. de art. 2 alin. 2 din Legea nr. 143/2000. În motivarea acestei solicitări, s-a invocat practica instanțelor de judecată, inclusiv la nivelul Curții de Apel A. I..

Instanța de apel apreciază că fapta unei persoane de a oferi spre vânzare sau gratuit, spre consum, droguri de risc și droguri de mare risc, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, întrunește elementele constitutive ale unei singure infracțiuni continuate de trafic de droguri de risc și de mare risc, și nu două infracțiuni, de trafic de droguri de risc și trafic de droguri de mare risc. Simplul fapt al clasificării diferite a drogurilor în droguri de risc și droguri de mare risc, cu efectul sancționării diferite a activității infracționale privind diferitele categorii de droguri, nu poate determina scindarea activității infracționale a autorului.

Se apreciază că varianta încriminată în art. 2 alin. 2 din Legea nr. 143/2000, ca și cea încriminată în art. 4 alin. 2 din lege, constituie forme agravate ale infracțiunilor reglementate de art. 2 alin. 1 și art. 4 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, iar în ipoteza comiterii infracțiunilor având ca obiect atât droguri de risc, cât și droguri de mare risc, se impune reținerea unei singure infracțiuni.

Raționamentul este identic cu cel aplicabil în situația comiterii, spre exemplu, a unei infracțiuni de furt calificat, în modalitățile agravate prev. de art. 229 alin. 1, art. 229 alin. 2 și art. 229 alin. 3 CP, când se reține doar o singură infracțiune, deși există mai multe forme agravate, sancționate diferit și progresiv.

În acest sens, s-a pronunțat și ÎCCJ – Secția Penală prin decizia penală nr. 21 din

8 ianuarie 2008, reținându-se că dacă inculpații, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, săvârșesc, la diferite intervale de timp, acțiuni care prezintă, fiecare în parte, conținutul infracțiunii de trafic de droguri, unele acțiuni având ca obiect droguri de risc, iar altele droguri de mare risc, există o unică infracțiune de trafic de droguri în formă continuată, prevăzută în art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., iar nu un concurs de infracțiuni.

Ca atare, Curtea de Apel va respinge solicitarea formulată de reprezentanta D., de schimbare a încadrării juridice a infracțiunii reținute în sarcina inculpatului S. V. G., din infracțiunea de trafic de droguri de risc și de mare risc prev. de art. 2 alin. 1 și 2 din Legea nr. 143/2000, în două infracțiuni concurente, respectiv trafic de droguri de risc prev. de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 și trafic de droguri de mare risc, prev. de art. 2 alin. 2 din Legea nr. 143/2000.

3. Curtea de Apel constată că instanța de fond a reținut o corectă stare de fapt în baza materialului probator și a apreciat în mod justificat vinovăția inculpatului în temeiul probelor administrate în cauză, în ce privește comiterea infracțiunilor de trafic de droguri de risc, deținere de droguri de risc pentru consum propriu și punere la dispoziție a locuinței în vederea consumului de droguri.

În propria apreciere a materialului probator, instanța de apel reține că aceste fapte imputate inculpatului, în materialitatea lor, precum și în ce privește latura subiectivă, au fost dovedite cu următoarele mijloace de probă: procesul – verbal de percheziție domiciliară care atestă cantitățile de droguri de risc și de mare risc găsite și ridicate de la inculpat, declarațiile martorilor audiați care au susținut că au cumpărat droguri (cannabis) de la inculpat sau li s-a oferit gratuit pentru consum astfel de droguri (M. C. D., P. L. F., M. A., G. A. I., M. I., P. I., D. C. M., O. I. C., B. Ș. F., Ticulescu G. G.), dovezile de vânzare de droguri de către inculpat către colaboratorul investigatorului sub acoperire, procesele – verbale de redare a convorbirilor telefonice interceptate autorizat, declarațiile inculpatului de recunoaștere a deținerii și oferirii de droguri, către diferite persoane apropiate.

4. În ce privește drogurile de mare risc, Curtea de Apel reține că s-au administrat următoarele probe:

Procesul – verbal întocmit în 23.07.2013 atestă cumpărarea de la inculpat, de către colaboratorul autorizat, a unui cub de zahăr sub formă de inimioară, impregnat cu „acid”, doză ambalată într-un staniol argintiu, fila 71 dosar urm. pen.

Proba a fost supusă analizei de laborator, iar prin raportul de constatare tehnico – științifică nr._/14.08.2013 întocmit de Laboratorul acreditat Renar din cadrul IGPR – Direcția de Combatere a Criminalității Organizate a rezultat că proba înaintată nu conține substanțe stupefiante sau psihotrope supuse controlului conform Legii nr. 143/2000 (filele 79 – 80 dosar urm. penală).

Martora M. C. M. a susținut în declarația dată la urmărire penală (filele 530, 531) că de la diferite cunoștințe din oraș, a aflat că inculpatul distribuia și alte tipuri de droguri, fiind vorba de LSD și niște pastile, posibil amfetamină.

Toți ceilalți martori audiați, care au cumpărat de la inculpat cannabis sau au consumat cu acesta cannabis au susținut, contrar, că nu cunosc ca inculpatul să fi vândut sau oferit spre vânzare altor persoane și droguri de mare risc.

În declarația sa de la urmărire penală din 1.04.2014, inculpatul a menționat că a primit LSD – ul prin poștă, de la o cunoștință din Austria, că nu a oferit LSD niciodată în cadrul unor petreceri, cu foarte rare ocazii într-un cadru controlat punându-le la dispoziție unora dintre prieteni, fără a urmări obținerea unui profit din aceasta.

În declarația sa de la urmărire penală din 23.04.2014, inculpatul a revenit asupra declarației, precizând că drogul de mare risc LSD găsit la el acasă era pentru consum propriu, astfel că nu a realizat nici un fel de trafic de droguri de mare risc.

În declarația de la instanța de fond – filele 204, 205, inculpatul a arătat că nici la P. nu a susținut că a comercializat sau oferit spre consum drogurile de mare risc LSD, cele 8 timbre fiind destinate consumului propriu. Nu a citit declarația înainte de a o semna, ea a fost dată în contextul în care la acel moment se desfășura percheziția și se demara procedura reținerii sale.

Alte probe, care să dovedească împrejurarea că drogurile de mare risc găsite la locuința inculpatului au fost comercializate sau oferite de acesta consumului către alte persoane, nu au fost administrate.

Curtea de Apel nu exclude posibilitatea ca inculpatul să fi traficat droguri de mare risc sau să fi deținut drogurile de mare risc în vederea distribuirii lor către alți consumatori, însă din interpretarea materialului probator administrat în cauză, o asemenea concluzie nu poate fi trasă cu certitudine și în afara oricărui dubiu. Ceea ce s-a dovedit cu certitudine este faptul că inculpatul a deținut aceste droguri de mare risc la locuința sa, de unde au fost ridicate cu ocazia percheziției domiciliare, iar potrivit susținerii inculpatului, acestea erau destinate consumului propriu.

Aceste constatări îndreptățesc instanța de apel să aprecieze în sensul admiterii cererii inculpatului formulată pe calea motivelor sale de apel, de schimbare a încadrării juridice a faptelor, din infracțiunea de trafic de droguri de risc și de mare risc prev. de art. 2 alin. 1 și 2 din Legea nr. 143/2000, cu apl. art. 13 alin. 1 lit. c din Legea nr. 143/2000, art. 35 alin. 1 CP și infracțiunea de deținere de droguri de risc pentru consum propriu prev. de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, în infracțiunile de trafic de droguri de risc prev. de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, cu apl. art. 13 alin. 1 lit. c din Legea nr. 143/2000, art. 35 alin. 1 CP și deținere de droguri de risc și de mare risc pentru consum propriu, prev. de art. 4 alin. 1 și 2 din Legea nr. 143/2000.

5. Curtea de Apel apreciază neîntemeiată solicitarea de aplicare în favoarea sa a procedurii recunoașterii vinovăției, cu efectul reducerii pedepselor, conform art. 396 alin. 10 CPP.

La termenul de judecată din 10.09.2014, s-a dat citire actului de sesizare a instanței și s-au pus în vedere inculpaților prevederile art. 374 alin. 4 CPP, cu privire la posibilitatea de a solicita ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a înscrisurilor prezentate de părți, dacă recunosc în totalitate faptele reținute în sarcina lor.

Inculpatul S. V. G. a susținut atât personal, cât și prin apărător ales, că nu dorește judecarea sa în baza procedurii recunoașterii vinovăției, întrucât este nevinovat și solicită a fi judecat în procedura de drept comun. Apărătorul ales a explicitat poziția inculpatului, prin aceea că se contestă o parte din încadrarea juridică a faptelor care i se impută, cu referire la reținerea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, sens în care se impune administrarea de probe, pentru dovedirea realității susținerilor inculpatului, în contradicție cu acuzațiile din rechizitoriu.

Ca atare, Curtea constată că nu s-a solicitat aplicarea procedurii simplificate a recunoașterii vinovăției, iar în mod efectiv, judecata față de acest inculpat s-a desfășurat la instanța de fond în procedură obișnuită.

6. Reținând vinovăția inculpatului S. V. G. pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 2 alin. 1, art. 4 alin. 1 și 2 și art. 5 din Legea nr. 143/2000, prima și ultima în forma continuată, iar traficul de droguri de risc comis în condițiile care impun reținerea circumstanței agravante a livrării drogurilor către un minor, Curtea de Apel va stabili pedepsele, astfel:

La individualizarea pedepselor ce urmează a fi aplicate inculpatului, instanța va avea în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 CP și anume:

a) împrejurările și modul de comitere a infracțiunilor, precum și mijloacele folosite (numărul mare de acte infracționale de vânzare de droguri sau oferire spre consum, cantitățile mari de droguri găsite în posesia inculpatului)

b) starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită (prin punerea în circuit, în rândul tinerilor, a drogurilor de risc)

c) natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunilor d) motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit – obținerea facilă de foloase bănești, în mod ilicit

e) natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului – inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale

f) conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal – inculpatul a recunoscut săvârșirea faptelor;

g) nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.

Raportat la aceste criterii, Curtea de Apel îl va condamna pe inculpatul S. V. G. la pedepsele de:

- 2 ani și 2 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc prev. de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, cu apl. art. 13 alin. 1 lit. c din Legea nr. 143/2000, art. 35 alin. 1 CP și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a și b CP, în condițiile art. 67 alin. 2 CP.

- 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de droguri de risc și de mare risc pentru consum propriu, prev. de art. 4 alin. 1 și 2 din Legea nr. 143/2000.

- 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de punere la dispoziție a locuinței pentru consumul ilicit de droguri, prev. de art. art. 5 din Legea nr. 143/2000, cu apl. art. 35 alin. 1 CP și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a și b CP, în condițiile art. 67 alin. 2 CP.

În baza art. 38 alin. 1, art. 39 alin. 1 lit. b CP, se va aplica inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 2 ani și 2 luni închisoare, la care se va adăuga un spor de o treime din totalul pedepselor de 6 luni și 2 ani, rezultând pedeapsa de 3 ani închisoare.

Având în vedere aceleași criterii de individualizare a pedepsei care se vor aplica și în ce privește individualizarea modalității de executare a acesteia, Curtea de Apel apreciază că dispoziția de suspendare a executării pedepsei sub supraveghere, în condițiile art. 91, 92 CP, este suficientă pentru a asigura împlinirea dublului scop, educativ și represiv al sancțiunii aplicate. Se are în vedere și împrejurarea că inculpatul a executat în arest preventiv perioada de 6 luni, astfel că pedeapsa aplicată îl va constrânge să conștientizeze gravitatea faptelor comise și să preîntâmpine comiterea de noi infracțiuni.

Ca atare, în baza art. 91, 92 CP, se va suspenda sub supraveghere executarea pedepsei de 3 ani închisoare aplicate inculpatului, pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani, calculat de la data rămânerii definitive a prezentei decizii.

În temeiul art. 92 alin. 3, art. 93 CP, se va impune inculpatului ca pe durata termenului de supraveghere, să respecte măsurile de supraveghere și să execute obligațiile care îi revin, astfel:

a) să se prezinte la Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul S., la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

f) să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate;

g) să se supună măsurilor de control, tratament sau îngrijire medicală.

h) să nu părăsească teritoriul României, fără acordul instanței.

Se va impune inculpatului ca pe durata termenului de supraveghere, să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 120 de zile în cadrul Primăriei municipiului S. sau AJOFM S., sub supravegherea Serviciului de probațiune de pe lângă Tribunalul S..

Se va atrage atenția inculpatului asupra prevederilor art. 96 CP, cu privire la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 45 alin. 3 lit. a CP, se va aplica inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a și b CP, pe durata de 2 ani.

În temeiul art.65 alin. 1 CP, se va aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a și b CP.

7. În ce-l privește pe inculpatul S. A., critica hotărârii instanței de fond, formulată pe calea apelului D., privește doar pretinsa netemeinicie a pedepsei aplicate.

Curtea de Apel reține însă că raportat la gravitatea acuzației aduse acestuia, la atitudinea inculpatului și la circumstanțele de ordin personal care-l vizează, nu se justifică majorarea pedepsei aplicate și nici schimbarea modalității de executare a acesteia. Se consideră că sancțiunea aplicată de 3 luni închisoare, atât în ce privește durata pedepsei, cât și modalitatea suspendării sub supraveghere a executării acesteia pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 3 luni, corespund exigențelor unei sancțiuni proporționale cu gravitatea pedepsei și apte să-și producă efectele, educativ și represiv.

8. Curtea de Apel constată că instanța de fond a menționat în mod greșit cantitățile de droguri supuse confiscării, prin aceea că s-a dispus confiscarea cantităților ridicate de la inculpați și nu a celor rămase în urma analizelor de laborator.

De asemenea, s-a omis confiscarea cantității de droguri provenite din cumpărarea de către colaboratorul investigatorului sub acoperire, din 24.07.2013.

Ca atare, se va modifica sentința apelată, în sensul că:

În baza art. 16 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, se va dispune confiscarea de la inculpatul S. V. G., a următoarelor:

- cantitatea de 3,85 grame de cannabis, rămasă din cantitatea de 4,8 grame ridicată în 24.07.2013.

- 11 grame cannabis, rămase din cele 12,1 grame care au constituit proba constând în fragmente vegetale – inflorescențe de culoare verde oliv, introduse în 13 punguțe de material plastic transparent, răsucite la capăt și lipite prin topire.

- 5 grame mitraginină, rămase din cele 8,6 grame pulbere vegetală aflate într-o punguță din material plastic transparent, cu ziplock și etichetă autocolantă de culoare albă inscripționată „Mitragyna Speciosa Kratom”

- 145 doze LSD – Lysergide (din cele 195 pătrățele de hârtie cartonată, care constituie 7 timbre întregi, fiecare timbru cu 25 de doze, și un timbru incomplet cu 20 de doze, fiecare doză fiind imprimată pe una dintre fețe cu o stea, individual fiecare timbru fiind ambalat cu folie de aluminiu și straturi succesive de folie din material plastic, apoi toate legate cu bandă elastică de culoare albă și introduse într-un recipient de formă pătrată din plastic transparent, cu capac de culoare verde închis și în punguță înnodată la capăt.

În baza art. 16 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, se va dispune confiscarea de la inculpatul S. A., a următoarelor:

- 53 grame cannabis, rămase din cele 59,7 grame de fragmente vegetale, inflorescențe de culoare verde oliv, introduse în 3 punguțe din material plastic transparent, înnodate la un capăt

- 71 grame cannabis, rămase din cele 78,6 grame fragmente vegetale, frunze și câteva inflorescențe de culoare verde oliv, introduse într-o punguță din material plastic transparent, înnodată la un capăt

- 1 gram cannabis, rămas din 1,7 grame fragmente vegetale, inflorescențe de culoare verde oliv introduse într-o punguță din material plastic transparent, cu ziplock

- 24 grame cannabis, rămase din cele 25,5 grame de fragmente vegetale (inflorescențe) de culoare verde oliv, introduse în 6 ( șase ) punguțe din material plastic transparent, înnodate la capăt

- 0,5 grame cannabis, rămase din 0,8 grame fragmente vegetale (inflorescențe) de culoare verde-oliv, introduse în două punguțe din material plastic transparent, cu ziplock

- 2 grame cannabis, rămase din cele 2,4 grame fragmente vegetale (inflorescențe) de culoare verde–oliv, introduse în trei punguțe de material plastic transparent, cu ziplock

- 3 grame cannabis, rămase din cele 3,3 grame fragmente vegetale (inflorescențe) de culoare verde–oliv, introduse într-o punguță de material plastic transparent, cu ziplock

- 0,5 grame cannabis, rămase din cele 0,9 grame fragmente vegetale (inflorescențe) de culoare verde-oliv, introduse într-o cutie de lemn de formă rotundă, prevăzută cu capac de lemn.

9. Instanța de fond a omis totodată, ca, în temeiul art. 5 din Legea nr. 385/2004, să dispună comunicarea prezentei decizii, Agenției Naționale Antidrog, omisiune care va fi complinită pe calea prezentului apel al D..

Ca atare, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a CPP,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite apelurile declarate de D. – Biroul Teritorial S. și inculpatul S. V. G. împotriva sentinței penale nr. 158/22.10.2014 pronunțate de Tribunalul S. în dosarul nr._ .

Desființează în parte sentința penală apelată, în ceea ce privește legea penală aplicabilă, încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpatului S. V. G., durata pedepselor aplicate inculpatului S. V. G. și modalitatea de individualizare a executării pedepsei rezultante, măsura confiscării speciale și necomunicarea hotărârii judecătorești către Agenția Națională Antidrog și rejudecând cauza în aceste limite:

Descontopește pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului S. V. G., în pedepsele componente de:

- 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc și de risc în formă continuată, prev. de art. 2 alin. 1 și 2 din Legea nr. 143/2000, cu apl. art. 13 alin. 1 lit. c din Legea nr. 143/2000, art. 41 alin. 2 CP din 1969, art. 74 alin. 1 lit. a, art. 76 alin. 1 lit. b CP din 1969 și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a, lit. b CP din 1969.

- 2 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de droguri de risc pentru consum propriu, prev. de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, cu apl. art. 74 alin. 1 lit. a, art. 76 alin. 1 lit. e CP din 1969.

- 1 an și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de punere la dispoziție cu știință, a locuinței, în vederea consumului de droguri, în formă continuată, prev. de art. 5 din Legea nr. 143/2000, cu apl. art. 41 alin. 2 CP din 1969, art. 74 alin. 1 lit. a, art. 76 alin. 1 lit. d CP din 1969 și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a, lit. b CP din 1969.

Reține ca lege penală aplicabilă inculpatului S. V. G., dispozițiile noului CP și ale Legii nr. 143/2000, în forma în vigoare la data epuizării activității infracționale, respectiv:

- art. 2 alin. 1 și 2 din Legea nr. 143/2000, cu apl. art. 13 alin. 1 lit. c din Legea nr. 143/2000, art. 35 alin. 1 CP

- art. 4 alin. 1 din Legea nr. 143/2000

- art. 5 din Legea nr. 143/2000, cu apl. art. 35 alin. 1 CP.

Respinge cererea formulată de reprezentanta D., de schimbare a încadrării juridice a infracțiunii reținute în sarcina inculpatului S. V. G., din infracțiunea de trafic de droguri de risc și de mare risc prev. de art. 2 alin. 1 și 2 din Legea nr. 143/2000, în două infracțiuni concurente, respectiv trafic de droguri de risc prev. de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 și trafic de droguri de mare risc, prev. de art. 2 alin. 2 din Legea nr. 143/2000.

În baza art. 386 CPP, schimbă încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpatului S. V. G., din infracțiunea de trafic de droguri de risc și de mare risc prev. de art. 2 alin. 1 și 2 din Legea nr. 143/2000, cu apl. art. 13 alin. 1 lit. c din Legea nr. 143/2000, art. 35 alin. 1 CP și infracțiunea de deținere de droguri de risc pentru consum propriu prev. de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, în infracțiunile de trafic de droguri de risc prev. de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, cu apl. art. 13 alin. 1 lit. c din Legea nr. 143/2000, art. 35 alin. 1 CP și deținere de droguri de risc și de mare risc pentru consum propriu, prev. de art. 4 alin. 1 și 2 din Legea nr. 143/2000.

Condamnă pe inculpatul S. V. G. la pedepsele de:

- 2 ani și 2 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc prev. de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, cu apl. art. 13 alin. 1 lit. c din Legea nr. 143/2000, art. 35 alin. 1 CP și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a și b CP, în condițiile art. 67 alin. 2 CP.

- 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de droguri de risc și de mare risc pentru consum propriu, prev. de art. 4 alin. 1 și 2 din Legea nr. 143/2000.

- 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de punere la dispoziție a locuinței pentru consumul ilicit de droguri, prev. de art. art. 5 din Legea nr. 143/2000, cu apl. art. 35 alin. 1 CP și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a și b CP, în condițiile art. 67 alin. 2 CP.

În baza art. 38 alin. 1, art. 39 alin. 1 lit. b CP, aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 2 ani și 2 luni închisoare, la care adaugă un spor de o treime din totalul pedepselor de 6 luni și 2 ani, rezultând pedeapsa de 3 ani închisoare.

În baza art. 91, 92 CP, suspendă sub supraveghere executarea pedepsei de 3 ani închisoare aplicate inculpatului, pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani, calculat de la data rămânerii definitive a prezentei decizii.

În temeiul art. 92 alin. 3, art. 93 CP, impune inculpatului ca pe durata termenului de supraveghere, să respecte măsurile de supraveghere și să execute obligațiile care îi revin, astfel:

a) să se prezinte la Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul S., la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

f) să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate;

g) să se supună măsurilor de control, tratament sau îngrijire medicală.

h) să nu părăsească teritoriul României, fără acordul instanței.

Impune inculpatului ca pe durata termenului de supraveghere, să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 120 de zile în cadrul Primăriei municipiului S. sau AJOFM S., sub supravegherea Serviciului de probațiune de pe lângă Tribunalul S..

Atrage atenția inculpatului asupra prevederilor art. 96 CP, cu privire la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 45 alin. 3 lit. a CP, aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a și b CP, pe durata de 2 ani.

În temeiul art.65 alin. 1 CP, aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a și b CP.

În baza art. 16 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, dispune confiscarea de la inculpatul S. V. G., a următoarelor:

- cantitatea de 3,85 grame de cannabis, rămasă din cantitatea de 4,8 grame ridicată în 24.07.2013.

- 11 grame cannabis, rămase din cele 12,1 grame care au constituit proba constând în fragmente vegetale – inflorescențe de culoare verde oliv, introduse în 13 punguțe de material plastic transparent, răsucite la capăt și lipite prin topire.

- 5 grame mitraginină, rămase din cele 8,6 grame pulbere vegetală aflate într-o punguță din material plastic transparent, cu ziplock și etichetă autocolantă de culoare albă inscripționată „Mitragyna Speciosa Kratom”

- 145 doze LSD – Lysergide (din cele 195 pătrățele de hârtie cartonată, care constituie 7 timbre întregi, fiecare timbru cu 25 de doze, și un timbru incomplet cu 20 de doze, fiecare doză fiind imprimată pe una dintre fețe cu o stea, individual fiecare timbru fiind ambalat cu folie de aluminiu și straturi succesive de folie din material plastic, apoi toate legate cu bandă elastică de culoare albă și introduse într-un recipient de formă pătrată din plastic transparent, cu capac de culoare verde închis și în punguță înnodată la capăt.

În baza art. 16 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, dispune confiscarea de la inculpatul S. A., a următoarelor:

- 53 grame cannabis, rămase din cele 59,7 grame de fragmente vegetale, inflorescențe de culoare verde oliv, introduse în 3 punguțe din material plastic transparent, înnodate la un capăt

- 71 grame cannabis, rămase din cele 78,6 grame fragmente vegetale, frunze și câteva inflorescențe de culoare verde oliv, introduse într-o punguță din material plastic transparent, înnodată la un capăt

- 1 gram cannabis, rămas din 1,7 grame fragmente vegetale, inflorescențe de culoare verde oliv introduse într-o punguță din material plastic transparent, cu ziplock

- 24 grame cannabis, rămase din cele 25,5 grame de fragmente vegetale (inflorescențe) de culoare verde oliv, introduse în 6 ( șase ) punguțe din material plastic transparent, înnodate la capăt

- 0,5 grame cannabis, rămase din 0,8 grame fragmente vegetale (inflorescențe) de culoare verde-oliv, introduse în două punguțe din material plastic transparent, cu ziplock

- 2 grame cannabis, rămase din cele 2,4 grame fragmente vegetale (inflorescențe) de culoare verde–oliv, introduse în trei punguțe de material plastic transparent, cu ziplock

- 3 grame cannabis, rămase din cele 3,3 grame fragmente vegetale (inflorescențe) de culoare verde–oliv, introduse într-o punguță de material plastic transparent, cu ziplock

- 0,5 grame cannabis, rămase din cele 0,9 grame fragmente vegetale (inflorescențe) de culoare verde-oliv, introduse într-o cutie de lemn de formă rotundă, prevăzută cu capac de lemn.

În temeiul art. 5 din Legea nr. 385/2004, dispune comunicarea prezentei decizii, Agenției Naționale Antidrog.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate, în măsura în care nu contravin prezentei decizii.

În baza art. 275 alin. 3 CPP, cheltuielile judiciare în apel rămân în sarcina statului.

Suma de câte 75 lei reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorilor desemnați din oficiu pentru inculpatul apelant inculpatul S. V. G. și inculpatul intimat S. A. va fi suportată din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 19.03.2015.

Președinte, Judecător,

A. D. B. S. I. M.

Red. MIS

Tehnored. TC/MIS/ 2 ex./20.03.2015

J.F. C. D. M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Punerea la dispoziţie a unui local/locuinţe pentru consum de droguri. Legea 143/2000 art. 5. Decizia nr. 311/2015. Curtea de Apel ALBA IULIA