Tâlhărie calificată (art.234 NCP). Decizia nr. 379/2015. Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 379/2015 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 02-04-2015 în dosarul nr. 11290/278/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL A. I.
SECTIA PENALA SI PENTRU CAUZE CU MINORI
Dosar nr._
DECIZIA PENALĂ Nr. 379/A/2015
Ședința publică de la 02 Aprilie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. L.
Judecător M. E. C.
Grefier N. M.
P. de pe lângă Curtea de Apel A. I. este reprezentat de
Procuror A. F.
Pe rol se află soluționarea apelurilor declarat de inculpații D. D. și B. F. împotriva Sentinței penale nr. 43/2015 pronunțată de Judecătoria Petroșani în dosarul penal nr._ .
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă:
-inculpatul apelant D. D., aflat în stare de arest preventiv în P. A., asistat de avocat J. L. M., în substituirea apărătorului desemnat din oficiu, avocat B. G. C.;
- inculpatul apelant B. F., aflat în stare de arest preventiv în P. A., asistat de avocat J. L. M., în substituirea apărătorului desemnat din oficiu, avocat B. G. C.;
-pentru inculpatul intimat L. A. Nicușor, apărătorul desemnat din oficiu, avocat C. A.,
lipsă fiind părțile.
Procedura de citare este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța solicită părților să precizeze dacă au cereri de formulat.
Inculpatul apelant D. D. depune un memoriu penal.
Instanța luând act că nu sunt alte cereri de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea apelurilor.
Avocat J. L. M., care se prezintă în substituirea apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpații apelanți D. D. și B. F., avocat B. G. C., solicită admiterea apelurilor și, pe cale de consecință, casarea sentinței instanței de fond, iar rejudecând să se procedeze la reindividualizarea pedepsei în sensul aplicării unei pedepse mai mici față de cea aplicată de către instanța de fond.
Solicită a se avea în vedere atitudinea inculpaților pe tot parcursul procesului penal, au avut o atitudine sinceră, au recunoscut și regretat fapta.
În ceea ce îl privește pe inculpatul B. F. solicită a se observa că nu sunt probe din care să rezulte că a participat la lovirea lui B. B. L. și să se aibă în vedere sub acest aspect prevederile art. 396 alin. 10 din C.pr.pen.
În ceea ce îl privește pe inculpatul D. D. solicită a se avea în vedere că acesta are în întreținerea dumnealui 3 copii minori, au nevoie de dumnealui acasă, iar soția dumnealui de descurcă greu.
Pentru toate aceste motive solicită admiterea apelurilor.
Reprezentanta Parchetului solicită respingerea apelurilor ca nefiind fondate și menținerea sentinței penale atacate pe care o apreciază ca temeinică și legală.
Consideră că nu se impune reducerea cuantumului pedepselor aplicate celor doi inculpați având în vedere faptul că instanța oricum le-a aplicat pedepse situate către minimul prevăzut de lege pentru infracțiunea săvârșită, a dat eficiență și prevederilor legale privind recunoașterea vinovăției, raportat și la împrejurarea că inculpatul B. F. este recidivist consideră că nu se impune reducerea cuantumului pedepselor.
Avocat C. A., apărător desemnat din oficiu pentru inculpatul intimat L. A. Nicușor, având în vedere că inculpatul pe care îl reprezintă nu a declarat apel arată că lasă la aprecierea instanței.
Inculpatul apelant D. Dinosie, având ultimul cuvânt, lasă la aprecierea instanței.
Inculpatul apelant B. F., având ultimul cuvânt, lasă la aprecierea instanței.
CURTEA DE APEL
Asupra apelurilor penale de față,
Prin sentința penală43/2015 pronunțată de Judecătoria Petroșani în dosar_ s-a dispus:
I. În baza art. 386 al.1 C.pr.pen. schimbarea încadrării juridicice a faptelor reținute în rechizitoriu în ceea ce privește infracțiunile săvârșite în dauna persoanei vătămate B. B. L., după cum urmează:
- pentru inculpatul D. D.: din art. 233, art. 234 al.1 lit.d C.pen., cu aplic. art. 77 lit. a,d C.pen în art. 233, art. 234 al. 1 lit. d și al. 3 C.pen., cu aplic. art. 77 lit. a,d C.pen.
- pentru inculpatul B. F.: din art. 233, art. 234 al.1 lit. d C.pen. cu aplic. art. 77 lit. a,d C.pen și cu aplic. art. 41 C.pen. în art. 233, art. 234 al.1 lit. d și al.3 C.pen., cu aplic. art. 77 lit. a,d C.pen și cu aplic. art. 41 C.pen.
- pentru inculpatul minor L. A. NICUȘOR: din art. 233, art. 234 al.1 lit. d C.pen. cu aplic. art. 77 lit. a C.pen. și art. 113 C.pen. în art. 233, art. 234 al.1 lit. d și al.3 C.pen. cu aplic. art. 77 lit. a C.pen. și art. 113 C.pen.
II. În baza art. 233, art. 234 al. 1 lit. d și al. 3 C.pen., cu aplic. art. 77 lit. a,d C.pen. și art. 396 al.10 C.pr.pen (persoana vătămată B. B. L.) a fost condamnat inculpatul D. D. (zis B.), fiul lui D. și M., născut la data de 24.05.1976 în Reghin, jud. M., român, studii medii, necăsătorit, fără ocupație, domiciliat în Petroșani, ., fără forme legale în Petroșani, ., jud. Hunedoara, CNP_, în prezent deținut în P. A., la o pedeapsă de:
- 3 ani și 8 luni închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 66 lit. a, b C.P pe o perioadă de 5 ani, ca pedeapsă complementară în baza art. 67 alin. 2 cp.
În baza art. 233, art. 234 al.1 lit. d și f C.pen., cu aplic. art. 77 lit. a,d C.pen. și art. 396 al.10 C.pr.pen ( persoană vătămată F. A. V.) a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de:
- 2 ani și 6 luni închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 66 lit. a, b C.P pe o perioadă de 5 ani, ca pedeapsă complementară în baza art. 67 alin. 2 cp.
În baza art. 39 al. 1 lit. b C.pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani și 8 luni închisoare, la care s-a adăugat 1/3 din pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare (10 luni), inculpatul urmând a executa pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare, în regim de detenție, și interzicerea drepturilor prev. de art. 66 lit. a, b C.P pe o perioadă de 5 ani, ca pedeapsă complementară în baza art. 67 alin. 2 cp.
S-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a, b CP, pe durata și în condițiile prev. de art. 65 al.3 C.pen.
În temeiul art. 7 din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpat, fără nicio notificare prealabilă.
În baza art. 72 al.1 C.pen. a fost dedusă din durata pedepsei aplicate perioada reținerii și durata arestării preventive de la 25.10.2014 la zi.
În baza art.399 al.1 C.pr.pen. a fost menținută starea de arest a inculpatului.
III. În baza art. 233, art. 234 al. 1 lit. d și al. 3 C.pen., cu aplic. art. 77 lit. a,d C.pen. și cu aplic. art. 41 al.1 C.pen. și art. 396 al.10 C.pr.pen (persoana vătămată B. B. L.) a fost condamnat inculpatul B. F. (zis C.), fiul lui N. și M., născut la data de 20.08.1983 în Petroșani, jud. Hunedoara, român, fără studii, fără ocupație, recidivist, domiciliat în Petroșani, ., ., fără forme legale în Petroșani, ., ., CNP_, în prezent deținut în P. A., la o pedeapsă de:
- 3 ani și 8 luni închisoare în regim de detenție și interzicerea drepturilor prev. de art. 66 lit. a, b C.P pe o perioadă de 5 ani, ca pedeapsă complementară în baza art. 67 alin. 2 cp.
S-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a, b CP, pe durata și în condițiile prev. de art. 65 al.3 C.pen.
În temeiul art. 7 din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpat, fără nicio notificare prealabilă.
În baza art. 72 al.1 C.pen. s-a dedus din durata pedepsei aplicate perioada reținerii și durata arestării preventive de la 25.10.2014 la zi.
În baza art.399 al.1 C.pr.pen. a fost menținută starea de arest a inculpatului.
IV. În baza 114 al.2 lit. a C.pen., art. 124 C.pen. s-a aplicat inculpatului minor L. A. NICUȘOR, ( zis C.) fiul lui N. și L. E., născut la 14.01.1997 în Petroșani, jud. Hunedoara, român, studii – 4 clase, fără ocupație, necăsătorit, domiciliat în Petroșani, ., jud. Hunedoara și fără forme legale în Petroșani, .,., cu antecedente penale, CNP_, măsura educativă a
- internării într-un centru educativ pe o durată de un an, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. art. 233, art. 234 al.1 lit. d și al.3 C.pen., cu aplic. art. 77 lit. a C.pen.
S-au pus în vedere inculpatului minor disp.art. 126 cod penal potrivit cărora dacă în cursul executării unei măsuri educative privative de libertate persoana internată, care a împlinit 18 ani, are un comportament prin care influențează negativ sau împiedică procesul de recuperare și reintegrare a celorlalte persoane internate, instanța poate dispune continuarea executării măsurii educative într-un penitenciar.
Au fost admise pretențiile civile formulate de părțile civile B. B. L. și S. de Urgență Petroșani, și s-a luat act că persoana vătămată F. A. V. a renunțat la pretențiile civile formulate, prejudiciul fiind recuperat.
În temeiul art. 23 al.2 și art. 397 alin.(1) Cpp, cu referire la art. 1357 și art. 1357 C.civ, au fost obligați în solidar inculpații D. D., B. F. și L. A. Nicușor, acesta din urmă în solidar cu partea responsabilă civilmente L. E., la plata a 50 lei către partea civilă B. B. L. și a 2887,94 lei către partea civilă S. de Urgență Petroșani.
În baza art. 274 alin. 2 și alin. 3 Cpp., a fost obligat fiecare inculpat și inculpatul minor în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata a câte 900 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.
Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut următoarele considerente:
Prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroșani pronunțat în dosarul penal nr. 5650/P/2014 la data de 18.11.2014 și înregistrat pe rolul Judecătoriei Petroșani sub numărul_, la data de 19.11.2014 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților:
1.D. D. (zis B.) pentru săvârșirea infracțiunii de:
-tâlhărie calificată, prev. și ped. de art. 233, art. 234 al.1lit. d și f C.pen.
-tâlhărie calificată, prev. și ped. de art. 233, art. 234 al.1lit. d C.pen., cu aplic. art. 38 al.1 C.pen. și art. 77 lit. a și d C.pen.;
2.B. F. ( zis C.) pentru săvârșirea infracțiunii de:
-tâlhărie calificată, prev. și ped. de art. 233, art. 234 al.1lit. d C.pen., cu aplic. art. 77 lit. a și d C.pen.;
3.L. A. NICUȘOR ( zis C.) pentru săvârșirea infracțiunii de:
-tâlhărie calificată, prev. și ped. de art. 233, art. 234 al.1lit. d C.pen., cu aplic. art. 77 lit. a și art. 113 și următoarele C.pen.
În fapt, s-a reținut că în data de 24.10.2014, în jurul orelor 20,50 cei trei inculpați au sustras, prin violență, de la persoana vătămată B. B. L. mai multe bunuri, în valoare de 250 lei. De asemenea, în aceeași noapte, în jurul orelor 21,00, inculpatul D. D. a pătruns fără drept, prin forțarea ușii de acces în locuința persoanei vătămate F. A. V., de unde, prin violență, i-a sustras din buzunar două banknote de un leu, iar din interiorul locuinței mai multe bunuri în valoare de 100 lei.
Inculpații majori au fost cercetați și trimiși în judecată în stare de arest preventive.
Din fișele de cazier judiciar ale inculpaților rezultă faptul că inculpatul D. D. a mai fost condamnat anterior pentru infracțiuni care nu atrag starea de recidivă întrucât termenul de reabilitare s-a împlinit, iar inculpatul B. F. este recidivist, fiind condamnat de mai multe ori tot pentru infracțiuni de furt calificat și tâlhărie. În ceea ce privește inculpatul minor L. A. Nicușor se constată că acesta a fost condamnat de două ori pentru infracțiuni de furt calificat, fiind internat într-un centru de reeducare.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut următoarele:
1. În urma sesizării prin apelul de urgență 112, de către numita Trosin M., cu privire la faptul că inculpatul D. D. i-a spart ușa de la domiciliul său din Petroșani, ., . poliție s-au deplasat la adresa indicată, constatând următoarele:
În data de 24.10.2014, în jurul orelor 2100, în timp ce persoana vătămată F. A. V., se afla în imobilul aparținând numitei Trosin M., împreună cu martorii M. F. și Bargan N. V., s-a auzit o bufnitură în ușa de la intrare care era asigurată cu un cui din interior, aceasta s-a spart, iar în locuință a pătruns D. D., având în mână un pet de bere, fiind urmat de B. F. și L. A. Nicușor. Inculpatul D. s-a îndreptat spre persoana vătămată căreia i-a luat din buzunarele de la pantaloni suma de 2 lei și un telefon mobil, ce i-a fost însă restituit persoanei vătămate de către B. F., fără a observa inculpatul D.. De asemenea, inculpatul D. a luat dintr-o vitrină două parfumuri, o cruciuliță și mai multe oje, o cremă pentru păr Mudoll&Placenta. În momentul în care persoana vătămată i-a solicitat inculpatului să nu îi provoace distrugeri și să-i înapoieze bunurile sustrase, inculpatul D. a lovit-o cu pumnii și picioarele în zona capului și a spatelui, după care a părăsit imobilul fiind însoțit de B. F. și L. A. Nicușor, M. F. și Bargan N. V..
Persoana vătămată F. A. V. a fost condusă la S. de Urgență Petroșani, stabilindu-se diagnosticul “TCF minor, afirmativ agresiune”.
Deși în faza de urmărire penală persoana vătămată F. A. V. s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 50 lei, în faza de judecată a declarat că nu mai are nici o pretenție pe latură civilă cu privire la inculpat, întrucât prejudiciul a fost recuperat.
Starea de fapt descrisă anterior rezultă din plângerea și declarațiile persoanei vătămate, declarațiile martorilor oculari, raport de expertiză medico-legală, procesele verbale de ridicare predare aflate la filele183-185 d.u.p., dar și din declarația inculpatului de recunoaștere și regret a faptei reținute în sarcina sa.
Astfel, din concluziile raportului de expertiză medico-legală nr._/30.10.2014, rezultă faptul că „ pe baza datelor înscrise în actele medicale puse la dispoziție se poate afirma că numitul F. A. V. a prezentat leziuni posttraumatice care au putut data din data de 24.10.2014. Aceste leziuni s-au putut produce prin lovire cu corp dur. Leziunile traumatice au necesitat 1-2 ( una două zile) de îngrijiri medicale de la data producerii lor. Prin leziunile suferite de victimă viața acestuia nu a fost pusă în primejdie”.
De asemenea, în urma percheziției corporale efectuate în 24.10.2014 asupra inculpatului D. D. au fost găsite două bancnote de un leu, iar la gâtul acestuia un lanț din material plastic de culoare alb fosforescent cu o cruciuliță, care au fost identificate de persoana vătămată și restituite acesteia. Celelalte bunuri sustrase de inculpat ( ojă, parfum…) au fost ridicate de organele de poliție de la numita L. E., care a declarat că bunurile respective au fost aduse în locuința sa de inculpatul D..
Fiind audiat, inculpatul D. D., atât în faza de urmărire penală cât și în fața instanței de judecată, a recunoscut și regretat fapta reținută în sarcina sa, declarând că este adevărat că, fiind sub influența băuturilor alcoolice, a intrat în locuința persoanei vătămate F. A. V., prin lovirea ușii de acces, care s-a spart, după care i-a luat persoanei vătămate din buzunarul pantalonilor suma de 2 lei și un telefon mobil, iar dintr-o vitrină două sticluțe de parfum, o cruciuliță, mai multe oje și o cremă de păr, bunuri care ulterior au fost restituite persoanei vătămate, banii și cruciulița fiind găsite de organele de poliție asupra sa. De asemenea, inculpatul a recunoscut faptul că, în momentul în care persoana vătămată i-a solicitat să nu-i provoace distrugeri în locuință și să-i înapoieze bunurile sustrase, l-a lovit pe acesta cu palma în zona capului și a spatelui.
2. În aceeași dată, în jurul orelor 2050, înaintea comiterii faptei prezentate anterior, inculpații D. D.. B. F. și L. A. Nicușor, în timp ce se aflau pe ., spre locuința persoanei vătămate F., l-au observat pe numitul B. B. L., pe care inculpatul D. l-a agresat fizic din spate și după ce l-au trântit la pământ, i-a sustras din buzunar un telefon mobil marca Nokia C2 01, cu ._ – pe care i l-a dat inculpatului B., un portmoneu în care se aflau cartea de identitate și carnetul de sănătate, o pâine și două pulpe de pui, iar inculpatul minor L. A. Nicușor i-a sustras persoanei vătămate sticla de bere la pet de 2,5 litri, cu inscripția „Bucegi”. În momentul în care inculpatul D. a luat din buzunarul din față al hainei persoanei vătămate anumite bunuri, inculpatul B. i-a solicitat acestuia să le dea și lor ce a luat, inculpatul D. a replicat că „ nu-i interesează ce are el acolo”.
După comiterea faptei, cei trei inculpați s-au deplasat la locuința persoanei vătămate, unde inculpatul D. a comis fapta descrisă anterior la pct. 1, după care s-au deplasat la locuința martorei L. E. unde au consumat berea sustrasă de la persoana vătămată.
Persoana vătămată B. B. L. a fost transportată la S. de Urgență Petroșani, unde s-a stabilit diagnosticul: „TCF minor, echimoză frontală stângă, contuzie cervicală, afirmativ agresiune”.
Starea de fapt descrisă anterior rezultă din coroborarea următoarelor mijloace de probă: plângerea și declarațiile persoanei vătămate, proces verbal de cercetare la fața locului, planșele foto aflate la filele 52-55, proces verbal de ridicare, rapoarte de expertiză medico-legală, declarațiile martorilor, inclusiv declarațiile inculpații de recunoaștere și regret a faptelor reținute în sarcina lor.
Din concluziile raportului de expertiză medico-legală nr._/30.10.2014, rezultă că, „pe baza datelor înscrise în actele medicale puse la dispoziție se poate afirma că numitul B. B. L. prezintă leziuni posttraumatice ce pot data din 24.10.2014. Aceste leziuni s-au putut produce prin lovire cu corp dur, leziunile traumatice constatate necesită 5-6 ( cinci-șese) zile de îngrijiri medicale de la data producerii lor dacă nu survin complicații”.
Din completarea raportului de expertiză medico-legală nr. 330.319/B/04.12.2014, pe baza actelor medicale (foaia de observație clinică Generală nr._, buletin de analize medicale nr. 2179/03.11.2014), s-a constatat că „viața numitului B. B. L. a fost pusă în primejdie. Între leziunile posttaumatice precizate mai sus și . din data de 24.10.2014 există raport direct de cauzalitate”.
Astfel, conform Foii de Observație Clinică Generală nr._, eliberată de S. de Urgență Petroșani Neurochirurgie, persoana vătămată a fost internată în perioada 03.11-11.11.2014, cu dg.” Agresiune fizică. Traumatism cranio-cerebral recent. Amnezie retrogradă”.
Din Buletinul de analize medicale nr. 2179/03.11.2014, eliberat de Radiologie Petroșani, rezultă că persoanei vătămate i s-a efectuat un CT craniu, în urma căruia s-a constatat: „ Acumulare spontană hiperdensă hematică fronto-parieto-temporală dreaptă cu lățimea maximă 20,03 mm în regiunea temporală și efect de masă pe structurile mediane. Ventricolul lateral drept colabat și angajat transfalconial. Calcificări abundente în nucleii lenticulari. Fără fracturi ale cutiei craniene vizibile CT, exceptând o fractură de piramidă nazală aparent mai veche. Aspect de hematom subdural fronto-parieto temporal drept.
La capitolul epicriză se menționează: Pacient adus de urgență în serviciul nostru în data de 30.10.2014 pentru cefalee, stare de somnolență și confuzie tulburare de echilibru. Anamnezic în urmă cu aproximativ 10 zile a suferit un traumatism cranio-cerebral prin agresiune fizică. În momentul internării pacient bradi psihic, somnolent, conștient, parțial cooperant. Se internează pentru tratament de specialitate.
Ex. Neurologic: CGS-9, aparent fără deficit motor. CT cerebral acumulare spontan hiperdensă hematică F-T-P dr. cu lățime de 20 mm și efect de masă pe structurile liniei mediane. Operație evacuarea unui hematom subdural subacut T-F-P drept prin volet osos T-P. Postoperator evoluție favorabilă, cu vindecare evoluție favorabilă, cu vindecare chirurgicală și ameliorare neurologică. Se recomandă: - tratament conform Rp; CT cerebral control 6 luni; - control prin P.. NCH 6 luni”.
Din procesul verbal întocmit de organele de poliție la data de 25.10.2014 rezultă că telefonul mobil marca Nokia C2 01, cu ._, cu acumulator și cartelă S. au fost recuperate de la numita L. E., care a declarat verbal că le-a găsit în locuință în dimineața zilei de 25.10.2014, fiind ascunse printre obiectele de îmbrăcăminte aflate într-un dulap, însă nu cunoaște proveniența acestuia.
Fiind ascultați în ședința publică din 03.02.2015, inculpații D. D., B. F. și L. A. Nicușor au recunoscut și regretat fapta reținută în sarcina lor, solicitând ca judecarea cauzei să aibă loc conform procedurii recunoașterii vinovăției, inculpații majori exprimându-și acordul de a presta muncă neremunerată în folosul comunității.
Astfel, cei trei inculpați au descris cu lux de amănunte modalitatea de comitere a faptei, precizând că, în data de 24.10.2014, în jurul orelor 20,50, după ce anterior au consumat băuturi alcoolice în domiciliul inculpatului B., au plecat împreună la un prieten comun, numitul F., însă la un moment dat pe stradă l-au întâlnit pe numitul B. care avea în mână o sticlă de bere, astfel că s-au hotărât să-i sustragă bunurile. În acest sens, inculpatul D. a lovit persoana vătămată B. cu pumnul în zona feței, determinând căderea acesteia și lovirea la cap, după care i-a sustras din buzunar telefonul mobil marca Nokia pe care i l-a dat inculpatului B., pâinea și cele două pulpe. În momentul în care persoana vătămată era la pământ aceasta a fost lovită și de inculpatul minor L. cu piciorul în zona spatelui, după care i-a luat petul cu bere. Inculpații majori au declarat că au avut cunoștință despre faptul că inculpatul L. este minor. Cu privire la prejudiciul creat părții civile B. și Spitalului de Urgență Petroșani, cei trei inculpați și persoana responsabilă civilmente L. E. au declarat că sunt de acord cu acoperirea prejudiciului cauzat acestora.
Întrucât starea de fapt prezentată mai sus cu privire la punctele 1-2 se coroborează cu faptele și împrejurările ce rezultă din ansamblul probatoriului administrat în cauză, instanța apreciază că, în privința faptelor de tâlhărie săvârșite de inculpați există probe certe de vinovăție, prezumția de nevinovăție instituită de art. 23 al.11 din Constituție, art. 6 CEDO și art. 99 C.pr.pen. fiind răsturnată.
Faptul că nu toți cei trei inculpați au contribuit direct la realizarea actului de violență asupra persoanei vătămate (doar inculpații D. și L. fiind cei care au lovit persoana vătămată, inculpatul B. contribuind doar la sustragerea bunurilor persoanei vătămate), nu poate atrage concluzia că acesta din urmă nu ar fi coautor la săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată în condițiile în care atât folosirea violenței cât și sustragerea bunurilor sunt incluse în conținutul tâlhăriei, prin săvârșirea oricăreia din aceste activități realizându-se în parte latura obiectivă a infracțiunii, în asemenea condiții toți cei trei inculpați fiind coautori la infracțiunea de tâlhărie.
În baza materialului probator administrat, instanța reține existența legăturii de cauzalitate între elementul material și urmarea imediată în ceea ce privește ambele fapte din data de 24.10.2014.
Sub aspectul laturii subiective, instanța constată că inculpații ( D. – pentru fapta a cărei persoană vătămată a fost F. și D., B. și L. – pentru fapta a cărei persoană vătămată a fost B.) au acționat cu intenție directă, în sensul art. 16 pct. 1 lit. a C.pen., aceștia având reprezentarea faptelor și a consecințelor păgubitoare asupra patrimoniului persoanelor vătămate și a atingerii aduse integrității corporale a acestora, urmărind acest rezultat prin sustragerea bunurile, folosind violența pentru a atinge acest rezultat.
Aspectul de calificare al faptelor este atras și de întrunirea agravantelor în modalitatea tâlhăriei săvârșite în timpul nopții (în jurul orelor 20,50, respective 21,00, în luna octombrie 2014), prin violare de domiciliu (în ceea ce privește fapta comisă de inculpatul D. în dauna persoanei vătămate F.), împreună cu un minor (inculpatul L. având vârsta de 17 ani - minoritate despre care ceilalți doi inculpați aveau cunoștință la data comiterii faptei).
În ceea ce privește concluziile completării la raportul de expertiză din care rezultă că viața victimei B. L. a fost pusă în primejdie, având în vedere că între faptele inculpaților și urmarea produsă există raport direct de cauzalitate (conform actelor medicale menționate anterior în considerente), rezultatul mai grav putând fi imputat făptuitorilor pe baza culpei, se constată că forma de vinovăție în comiterea infracțiunii a cărei victimă a fost B. B. L. este praeterintenția.
La stabilirea și individualizarea pedepselor aplicate inculpaților, instanța a avut în vedere, dispozițiile părții generale ale Codului penal privitoare la condițiile răspunderii penale, precum și limitele de pedeapsă stabilite în partea specială a noului Codului penal pentru infracțiunea de tâlhărie. S-a ținut cont de asemenea de gradul de pericol social al faptelor și de modalitatea în care au fost săvârșite.
În ceea ce privește inculpatul minor L. A. Nicușor având în vedere că acesta a fost condamnat anterior de două ori la internare în centru de reeducare pentru infracțiuni de furt calificat în cursul anului 2013, constatând că măsurile dispuse anterior nu și-au atins scopul, inculpatul minor persistând în comiterea faptelor cu caracter penal, instanța a apreciat că se impune luarea față de inculpat a unei măsuri educative privative de libertate. Astfel, în baza 114 al.2 lit. a C.pen., art. 124 C.pen. instanța a aplicat inculpatului minor L. A. NICUȘOR, ( zis C.), măsura educativă a internării într-un centru educativ pe o durată de un an, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. art. 233, art. 234 al.1 lit. d și al.3 C.pen., cu aplic. art. 77 lit. a C.pen.
Se vor pune în vedere inculpatului minor disp.art. 126 Cod penal potrivit cărora dacă în cursul executării unei măsuri educative privative de libertate persoana internată, care a împlinit 18 ani, are un comportament prin care influențează negativ sau împiedică procesul de recuperare și reintegrare a celorlalte persoane internate, instanța poate dispune continuarea executării măsurii educative într-un penitenciar.
Cu privire la latura civilă a cauzei, s-a constatat că, în termen legal, persoana vătămată B. B. L. s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 50 lei reprezentând daune morale, iar S. de Urgență Petroșani s-a constituit parte civilă cu suma de 2887,97 lei, conform decontului de cheltuieli de pus la dosar.
Instanța a admis acțiunea civilă formulată de părțile civile și în temeiul art. 23 al.2 și art. 397 alin.(1) Cpp, cu referire la art. 1357 și art. 1357 C.civ, a obligat în solidar inculpații D. D., B. F. și L. A. Nicușor, acesta din urmă în solidar cu partea responsabilă civilmente L. E., la plata a 50 lei către partea civilă B. B. L. și a 2887,94 lei către partea civilă S. de Urgență Petroșani.
S-a lua act că persoana vătămată F. A. V. a renunțat la pretențiile civile formulate, prejudiciul fiind recuperat.
Împotriva acestei soluții au declarat apel inculpații D. D. și B. F. solicitând desființarea hotărârii și, în rejudecare, reducerea pedepselor aplicate.
Deliberând asupra apelurilor prin prisma motivelor invocate și, din oficiu, în limitele prevăzute de art. 417 alin.2 din Codul de procedură penală Curtea reține următoarele:
În temeiul probațiunii administrate prima instanță a reținut o stare de fapt corectă căreia i-a dat o încadrare juridică legală. Dealtfel inculpații au recunoscut în întregime acuzațiile care le-au fost aduse solicitând judecarea cauzei în procedura recunoașterii vinovăției.
În ce privesc criticile formulate cu privire la individualizarea judiciară a pedepselor aplicate acestea sunt vădit nefondate.
Pedeapsa aplicată inculpatului D. D. este situată la limita minimului special redus ca urmare a aplicării dispozițiilor art. 396 alin.10 din Codul de procedură penală astfel că nu poate fi pusă în discuție reducerea acesteia.
În ce privește pedeapsa aplicată inculpatului B. F. aceasta este nelegală fiind situată sub limita minimă prevăzută de lege. Astfel limitele de pedeapsă pentru infracțiunea reținută în sarcina acestui inculpat este închisoare de la 5 la 12 ani.
Acestor limite de pedeapsă instanța, în temeiul art.79 alin.3 din Codul penal, urma să aplice cauzele de atenuare a pedepsei prev. de art. 396 alin.10 din Codul de procedură penală și cele de agravare prev.de art.43 alin.5 din Codul penal.
Prin aplicarea dispozițiilor art. 396 ali.10 din Codul de procedură penală limita minimă a pedepsei închisorii era de 3 ani și 4 luni. Ca urmare însă a reținerii recidivei postexecutorii, în temeiul art. 43 alin.5 din Codul penal, această limită minimă se majorează cu jumătate (1 an și 8 luni), astfel că minimul pedepsei care putea fi în mod legal aplicat acestui inculpat era de 5 ani (3 ani și 4 luni + 1 an și 8 luni) închisoare, și nu 3 ani și 8 luni cât a stabilit instanța de fond.
În lipsa unui apel al Parchetului, prin care să se urmărească aplicarea unei pedepse în limite legale, această nelegalitate nu poate fi îndreptată. În apelul inculpatului acestuia nu i se poate crea o situație mai grea.
Față de cele ce preced, în temeiul art. 421 alin.1 pct. 1 lit.b din Codul de procedură penală Curtea va respinge ca nefondate apelurile declarate de inculpații D. D. și B. F. împotriva sentinței penale nr. 43/2015 pronunțate de Judecătoria Petroșani în dosar_
În baza art. 72 din Codul penal va computa din pedeapsa aplicată inculpaților durata reținerii și arestării preventive începând cu 25 10 2014 la 02 04 2015.
În temeiul art. 275 alin.2 din Codul de procedură penală va obliga pe inculpați să plătească statului câte 550 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de câte 450 lei reprezentând onorariul apărătorilor desemnați din oficiu va fi suportată din fondurile Ministerului de Justiție.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca nefondate apelurile declarate de inculpații D. D. și B. F. împotriva sentinței penale nr.43/2015 pronunțate de Judecătoria Petroșani în dosar_
Compută din pedeapsa aplicată inculpaților durata reținerii și arestării preventive începând cu 25 10 2014 la 02 04 2015.
Obligă pe inculpați să plătească statului câte 550 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de câte 450 lei reprezentând onorariul apărătorilor desemnați din oficiu va fi suportată din fondurile Ministerului de Justiție.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 02 04 2015.
Președinte, Judecător,
A. L. M. E. C.
Grefier,
N. M.
Red/tehnored. A.L.
2 ex/09.04.2015
Jud. fond A.I.
| ← Omorul calificat (art.189 NCP). Decizia nr. 459/2015. Curtea de... | Lovire sau alte violenţe. Art.193 NCP. Decizia nr. 460/2015.... → |
|---|








