Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 718/2013. Curtea de Apel ALBA IULIA
Comentarii |
|
Decizia nr. 718/2013 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 27-06-2013
ROMANIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECTIA PENALA ȘI PENTRU
CAUZE CU MINORI
DOSAR NR._
DECIZIA PENALĂ NR.718/2013
Sedința publică din 27 iunie 2013
Președinte: M. E. C. - judecător
L. C. - judecător
A. L. - judecător
T. C. - grefier
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia reprezentat prin:
A. F. - procuror
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de P. de pe lângă J. S. împotriva sentinței penale nr.211/2013 pronunțată de J. S. în dosar nr._ .
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa inculpatului recurent T. I. E.. Se prezintă avocat P. F., apărătorul ales al inculpatului intimat T. I. E..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Apărătorul ales al inculpatului recurent T. I. E. învederează că acesta nu se poate prezenta întrucât este student și se află în sesiune.
Instanța pune în vedere părților să precizeze dacă mai au alte cereri de formulat.
Reprezentantul parchetului și apărătorul inculpatului recurent și reprezentantul parchetului învederează că nu mai au alte cereri de formulat, împrejurare față de care instanța acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentantul parchetului solicită admiterea recursului, casarea sentinței penale atacate și rejudecând a se înlătura circumstanțele atenuante reținute în favoarea inculpatului T. I. E. și a se proceda la o justă individualizare a pedepsei, în raport cu practica judiciară în materie.
Susține că instanța de fond a manifestat o clemență exagerată față de inculpat prin reținerea în favoarea acestuia de circumstanțe atenuante. Inculpatul a beneficiat de reducerea cu 1/3 a limitelor de pedeapsă în virtutea dispozițiilor art.320/1 Cod procedură penală însă nu se impun a fi reținute și circumstanțe atenuante raportat la împrejurările concrete în care s-a săvârșit fapta, la concentrația de alcool avută la prima recoltare respectiv de 1,90 ‰ și 1,75 ‰ la cea de a doua probă recoltată precum și la declarația inculpatului care a recunoscut faptul că a consumat 12 beri.
Avocat P. F., apărătorul ales al inculpatului T. I. E. solicită respingerea recursului parchetului și a se menține ca legală și temeinică sentința penală atacată.
Susține că individualizarea sancțiunii penale aplicate unui inculpat se impune a fi raportată atât la faptă, cât și la persoana acestuia.
Instanța de fond a procedat la o corectă individualizare judiciară a pedepsei având în vedere scopul sancțiunii penale, respectiv acela de reeducare a inculpatului. Dispozițiile art.72 Cod penal prevăd că la individualizarea pedepsei se ține seama de persoana inculpatului care în speța de față este tânăr și educat fiind student în anul III la medicină iar după săvârșirea faptei acesta s-a schimbat existând dovezi la dosar ce constau în faptul că și la examenele susținute a fost mult mai conștiincios.
Totodată, se regăsesc la dosar (filele 14-20) dovezi în circumstanțiere inclusiv declarații de martori care relevă că inculpatul a conștientizat gravitatea faptei și aceasta chiar l-a afectat, având unele probleme psihice.
Depune la dosar copia minutei deciziei nr.737/2011 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosarul nr._ precum și copia evidenței privind gărzile efectuate de inculpat în perioada 2012-2013.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului penal de față
Examinând actele și lucrările aflate la dosarul cauzei, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 211/2013 pronunțată de J. S. în dosar nr._ s-a dispus în baza art. 87 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu aplicarea art. 320 ind.1 alin.7 Cod pr.pen., art.74 lit.a si c Cod pen., art.76 lit.e Cod pen. condamnă inculpatul T. I. E. cetatean roman, fiul lui I. și N., născut la data de 23.03.1991 în Negrești, jud.Satu M., studii liceale, student la Facultatea de Medicina S., necăsătorit, ,având CNP_, domiciliat în mun.Zalau, ., ., etaj 3, . si ffl in mun.S., .,jud.S., posesor al C.I. ., nr._ eliberat de Politia Zalau, fără antecedente penale,
la o pedeapsa de 6 luni închisoare.
În baza art. 71 alin. 2 Cod penal s-au interzisinculpatului drepturile civile prevăzute de art. 64 lit. a, teza a-II-a, și b Cod penal, respectiv:
- dreptul de a fi ales in autoritățile publice sau in funcții elective publice;
- dreptul de a ocupa o funcție implicând autoritățile de stat.
În baza art. 81 alin. 1 Cod penal s-a suspendat condiționat executarea pedepsei pe o durată de 2 ani si 6 luni, care constituie termen de încercare stabilit potrivit art. 82 alin.1 Cod penal.
În baza art.71 alin. 5 Cod penal pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei principale s-a suspendat și executarea pedepsei accesorii.
În baza art. 359 Cod procedură penală s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 Cod penal privind cazurile de revocare a beneficiului suspendării condiționate în cazul săvârșirii de noi infracțiuni.
În baza art. 191 alin. 1 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul la plata sumei de 275 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe langa J. S. întocmit la data de 26.02.2013, in dosarul nr.3862/P/2012,s-a dispus trimiterea in judecata a inculpatului T. I. E. cetatean roman, fiul lui I. și N., născut la data de 23.03.1991 în Negrești, jud.Satu M., studii liceale, student la Facultatea de Medicina S., necăsătorit, având CNP_, domiciliat în mun.Zalau, ., ., etaj 3, . si ffl in mun.S., .,jud.S., posesor al C.I. ., nr._ eliberat de Politia Zalau, fără antecedente penale, pentru comiterea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul cu o îmbibație alcoolică peste limita legală, prevăzută și ped. de art. 87 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 rep.
S-a reținut prin actul de sesizare a instanței ca la data de 30.06.2012, în jurul orelor 07:10,inculpatul T. I. E. se deplasa pe DN 14, în zona Viile Sibiului la volanul autoturismului marca VW Passat cu nr. de înmatriculare_, avându-i în calitate de pasageri pe martorii F. P. A., V. M. A. și C. I., timp în care a fost oprit în trafic de organele de poliție.
In prezența martorului asistent O. I., s-a procedat la testarea inculpatului cu aparatul etilotest marca Drager, . 0054, iar conform testului nr. 164, rezultatul a fost de 0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat, drept pentru care a fost condus la Spitalul Clinic Județean S. în vederea recoltării de probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei.
Conform buletinului de analiză toxicologică a alcoolemiei nr. IX/a/783/2012 a rezultat că acesta avea o îmbibație alcoolică de 1,90 g/l alcool pur în sânge - proba I (la ora 07:55), respectiv 1,75 g/l alcool pur în sânge - proba II (la ora 08:55).
Fiind audiat, învinuitul a recunoscut săvârșirea faptei, arătând că, la data de 29.06.2012, aflându-se la un festival al studenților în mun. Târgu-M., în intervalul orar 11:00-23:00 a consumat băuturi alcoolice, iar în dimineața zilei de 30.06.2012 a urcat la volanul autoturismului cu intenția de a se întoarce la domiciliul din mun. S..
S-a reținut ca pe parcursul urmăririi penale inculpatul a avut o atitudine de cooperare cu organele de cercetare penală, recunoscând și regretând fapta comisă.
Analizând materialul probator administrat in cauza instanța a reținut următoarea stare de fapt:
La data de 30.06.2012, în jurul orelor 07:10, inculpatul T. I. E. se deplasa pe DN 14, în zona Viile Sibiului la volanul autoturismului marca VW Passat cu nr. de înmatriculare_, avându-i în calitate de pasageri pe martorii F. P. A., V. M. A. și C. I., timp în care a fost oprit în trafic de organele de poliție.
In prezența martorului asistent O. I., s-a procedat la testarea inculpatului cu aparatul etilotest marca Drager, . 0054, iar conform testului nr. 164, rezultatul a fost de 0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat, drept pentru care a fost condus la Spitalul Clinic Județean S. în vederea recoltării de probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei.
Conform buletinului de analiză toxicologică a alcoolemiei nr. IX/a/783/2012(fila 11 u.p.) a rezultat că acesta avea o îmbibație alcoolică de 1,90 g/l alcool pur în sânge - proba I (la ora 07:55), respectiv 1,75 g/l alcool pur în sânge - proba II (la ora 08:55).
Fiind audiat în faza de urmărire penală inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei, arătând că, în data de 29.06.2012, aflându-se la un festival al studenților în mun. Târgu-M., în intervalul orar 11:00-23:00 a consumat băuturi alcoolice,(filele 26, 28 u.p.) iar în dimineața zilei de 30.06.2012, a urcat la volanul autoturismului cu intenția de a se întoarce la domiciliul din mun. S..
Starea de fapt mai sus enunțata este dovedita in baza următoarelor mijloace de probă:proces-verbal de constatare a infracțiunii flagrante ( filele nr. 6-7);dovada testării cu aparatul etilotest a învinuitului - 0,91 mg/l (fila nr. 8);proces-verbal de prelevare și buletinul de examinare clinică și recoltare a probelor biologice de sânge (filele nr. 9-10);buletin de analiză toxicologică - l,90%o și 1,75 g%o (fila nr. 11);declarațiile martorului asistent O. I. (filele nr. 13-15);declarațiile martorilor F. P. A. (fila nr. 16), V. M. A. (fila nr. 17) și C. I. (fila nr. 18);declarațiile învinuitului T. I. E. care recunoaște și regretă săvașirea faptei (filele nr. 26-28).
Audiat în faza de judecată, inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei reținute in sarcina sa si a solicitat aplicarea disp.art.320 ind.1 alin. 7 C.pr.pen.,fara a se proceda la administrarea altor probe decât cele deja administrate in faza urmăririi penale, având drept consecința reducerea cu 1/3 a limitelor de pedeapsa prevăzute de lege,cerere care s-a admis de instanța.
In drept: s-a apreciat că fapta inculpatului T. I. E. care la data de 30.06.2012, în jurul orelor 07:10 a condus un autovehicul, respectiv autoturismul marca VW Pas cu nr. de înmatriculare_, pe drumurile publice (DN 14) având o îmbibe alcoolică de 1,90 g/l alcool pur în sânge - proba I (la ora 07:55), respectiv 1,75 g/l alcool pur în sânge - proba II (la ora 08:55).
întrunește, atât sub aspectul laturii obiective cât și subiective, elementele constitutive ale infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul cu o îmbibație alcoolică peste limita legală, prevăzută și ped. de art. 87 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 rep.
Elementul material al laturii obiective a infracțiunii prevăzute de art.87 alin.1 O.U.G.nr.195/2002 republicată s-a realizat prin activitatea inculpatului care, deși consumase băuturi alcoolice și avea în sânge o îmbibație alcoolică de 1,90 g/l alcool pur la prima probă și de 1,75 g/l alcool pur la cea de-a doua probă, a condus autoturismul pe drumul public din mun. S. .
Urmarea imediată, ca element al laturii obiective, este prezumată de lege, astfel că este suficientă stabilirea săvârșirii de către inculpat a faptei incriminate de lege pentru a subînțelege starea de pericol pentru siguranța traficului rutier generată de conduita inculpatului.
În ceea ce privește latura subiectivă, intenția inculpatului a rezultat din împrejurarea că, deși știa că se află sub influența băuturilor alcoolice, întrucât consumase în prealabil băuturi alcoolice, a decis totuși să se urce la volanul autoturismului și să îl conducă pe drumurile publice.
Din analiza fișei de cazier a inculpatului (fila 8) rezultă că acesta nu a mai suferit condamnări anterioare, fiind la prima confruntare cu legea penală.
Reținând vinovăția inculpatului ce rezulta în mod indubitabil din analiza coroborata a probelor testimoniale administrate, instanța a dispus condamnarea acestuia pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală, faptă prevăzută de art.87 alin.1 O.U.G.nr.195/2002 republicată.
La individualizarea sancțiunii și proporționalizarea acesteia, instanța a avut în vedere disp.art.72 alin.1 și art.52 Cod penal, respectiv gradul de pericol social al faptei (având în vedere faptul că acesta a condus autoturismul având în sânge o alcoolemie de 1,90 gr/l alcool in sânge si respectiv 1,75 gr/l alcool in sânge, persoana inculpatului ( fără antecedente penale, a recunoscut și regretat comiterea faptei) si împrejurările care ar atenua răspunderea penala (nu este cunoscut cu antecedente penale).
Buna comportare a inculpatului în societate, lipsa antecedentelor penale, atitudinea inculpatului de recunoaștere a faptei, comportarea sinceră în cursul urmăririi penale cât și în fața instanței, precum și regretul manifestat, justifică în speță, în raport cu pericolul social concret al faptei, calificarea acestora drept circumstanțe atenuante în favoarea inculpatului, motiv pentru care vor fi reținute ca atare în cauză.
Astfel, instanța i-a aplicat inculpatului pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul, având in sânge o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală prevăzute de art. 87 alin 1 din OUG 195/2002, cu aplicarea art.74 lit.a, c, art.76 lit.e Cod pen.
Se va face aplicarea art.71 si 64 a teza II și b Cp. în ceea ce privește pedeapsa accesorie, deși art. 71 al.2 Cp s-a impus interzicerea automată a drepturilor prevăzute în art. 64 lit. a și c, în cazul condamnării inculpatului la pedeapsa închisorii, în momentul în care hotărârea de condamnare a rămas definitivă și până la terminarea executării pedepsei, până la grațierea totală sau a restului de pedeapsă ori până la împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei, instanța a avut în vedere Decizia nr. 74/05.11.2007 pronunțată de Înalta Curte de casație și Justiție în recurs în interesul legii, precum și prevederile art.3 din Protocolul 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului dezvoltată pe marginea acestui articol (de exemplu, cauza Hirst contra Marii Britanii), reținând că o instituire a unei interdicții pentru inculpat de a vota în cadrul alegerilor parlamentare ar constitui o măsură disproporționată, față de natura infracțiunii săvârșite de inculpat și de persoana inculpatului. Potrivit Curții Europene a Drepturilor Omului, „deținuții continuă să se bucure de toate drepturile și libertățile fundamentale garantate de Convenție, cu excepția dreptului la libertate (…). Orice alt fel de restricție la alte drepturi trebuie să fie justificată”. Curtea acceptă că o societate democratică are posibilitatea de a lua măsuri pentru a se proteja împotriva activităților care urmăresc distrugerea drepturilor și libertăților enunțate de Convenție, o situație în care instituirea unor restricții în privința drepturilor electorale este apreciată ca justificată fiind aceea în care un individ a comis grave abuzuri în exercitarea funcțiilor publice, sau a avut un comportament prin care a pus în pericol starea de drept sau bazele democrației. Instanța apreciază că prin săvârșirea infracțiunii care face obiectul prezentei cauze, dar și prin datele personale, inculpatul nu a pus în pericol grav ordinea de drept și, cu atât mai puțin, bazele democrației.
Instanța a apreciat că, întrucât inculpatul nu s-a folosit la săvârșirea prezentei infracțiuni de o funcție pe care o ocupa, de o profesie pe care o exercita sau de o activitate pe care o desfășura la momentul respectiv, interzicerea, ca pedeapsă accesorie, a dreptului prevăzut de art.64 alin.1 lit.c) Cod penal este lipsită de obiect.
De asemenea, instanța a reținut că fapta inculpatului care formează obiectul prezentei cauze nu probează incapacitatea acestuia de a exercita în mod corespunzător drepturile părintești sau dreptul de a fi tutore sau curator, motiv pentru care nu a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 alin.1 lit.d) și e) Cod penal.
Așadar, în raport de împrejurările săvârșirii faptei si datele favorabile ce caracterizează pe inculpat, există suficiente temeiuri pentru a concluziona că realizarea scopului pedepsei, așa cum este definit in art. 52 Cp, e posibil si prin aplicarea unei pedepse neprivative de libertate, motiv pentru care s-a analizat îndeplinirea în cauză a condițiilor necesare aplicării suspendării condiționate a executării pedepsei, prevăzute de art.81 Cod penal. În consecință, pedeapsa închisorii ce urmează să fie executată este de 6 luni închisoare, încadrându-se în dispozițiile art.81 alin.1 lit.a) Cod penal.
Din fișa de cazier existentă la dosar rezultă că inculpatul nu are antecedente penale și, în consecință, nu este recidivist, îndeplinind astfel cerința prevăzută de art.81 alin.1 lit.b) Cod penal.
În privința scopului preventiv și educativ al pedepsei consacrat de art.52 Cod penal, instanța a considerat că acest scop poate fi atins fără a fi necesară executarea în regim de detenție, ci doar prin simpla condamnare a inculpatului, întrucât acestuia i s-a atras atenția asupra gravității și a consecințelor nefaste ale faptei, condamnarea constituind un avertisment la adresa inculpatului. Dincolo de acest rol al condamnării, instanța a apreciat că executarea efectivă a pedepsei nu se justifică, întrucât aceasta ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra aspectelor personale și profesionale ale inculpatului, ori, rolul condamnării este tocmai acela de a atrage atenția asupra importanței respectării relațiilor în societate, rol care nu s-ar realiza în totalitate în cazul executării pedepsei în regim de detenție, fiind îndeplinită astfel și condiția prevăzute de art.81 alin.1 lit.c Cod penal.
Ca urmare, constatând că sunt îndeplinite în mod cumulativ toate condițiile reglementate de art.81 Cod penal, instanța s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei, pe durata unui termen de încercare de 2 ani si 6 luni , termen calculat potrivit prevederilor art.82 alin.1 Cod penal.
În același timp, având în vedere că pedepsele accesorii sunt alăturate pedepsei principale a închisorii, constând în interzicerea unor drepturi pe durata executării pedepsei și că s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei principale aplicate inculpatului, în baza art.71 alin.5 Cod penal, instanța a suspendat și executarea pedepselor accesorii.
În baza art.359 Cod procedură penală, s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.83 Cod penal, a căror nerespectare are drept urmare revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei. Pe cale de consecință, în ipoteza în care inculpatul nu va săvârși o nouă infracțiune pe parcursul termenului de încercare și nici nu se va pronunța revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei, acesta va fi reabilitat de drept la expirarea termenului de încercare, conform art.86 Cod penal.
În baza art.191 alin.1 Cod procedură penală, instanța a obligat inculpatul la plata sumei de 275 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat .
Împotriva hotărârii pronunțate de prima instanță a declarat recurs P. de pe lângă J. S..
Recursul a fost declarat în termen și a fost motivat în scris.
În motivarea recursului parchetul a criticat sentința penală atacată, sub aspectul laturii penale, privind individualizarea judiciară a pedepsei, susținând că s-a reținut în mod greșit circumstanțe atenuante în favoarea inculpatului și s-a aplicat o pedeapsă prea mică raportat la pericolul social al faptei.
Recursul parchetului este fondat din următoarele considerente:
Prima instanță a reținut în mod greșit în favoarea inculpatului circumstanțele atenuante prev. de art.74 alin.1 lit.a și c Cod pena, în condițiile în care inculpatul a condus pe drumurile publice, un autovehicul, deși avea o îmbibație alcoolică peste limita legală, respectiv 1,90 ‰ la prima recoltare și 1,75 ‰ la a doua recoltare. Gradul ridicat de alcoolemie reliefează pericolul social al faptei, evidențiind o periclitare gravă a siguranței rutiere.
În condițiile în care prima instanță a făcut aplicarea dispozițiilor art.320/1 Cod procedură penală, pentru o justă individualizare judiciară a pedepsei, precum și pentru realizarea scopului și îndeplinirea funcțiilor pedepsei, instanța de recurs apreciază că stabilirea unei pedepse de 8 luni închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 8 luni.
Având în vedere considerentele de mai sus în temeiul art.385/15 alin.1 pct.2 lit.d Cod procedură penală instanța va admite recrusul parchetului, va casa sentința penală atacată sub aspectul laturii penale, privind individualizarea judiciară a pedepsei, și în rejudecare va aplica inculpatului o pedeapsă de 8 luni închisoare pe care o va suspenda condiționat pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 8 luni, înlăturând și circumstanțele atenuante prev. de art.74 alin.1 lit.a și c Cod penal.
În temeiul art. 192 alin.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat în recurs rămân în sarcina acestuia.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE:
Admite recursul declarat de P. de pe lângă J. S. împotriva sentinței penale nr.211/2013 pronunțată de J. S. în dosar nr._ .
Casează sentința recurată numai în ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpatului și procedând la rejudecare în aceste limite:
Stabilește la 8 luni închisoare pedeapsa aplicată inculpatului T. I. E. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.87 alin.1 OUG nr.195/2002 prin înlăturarea circumstanțelor atenuante prev. de art.74 lit.a și c Cod penal și la 2 ani și 8 luni termenul de încercare al suspendării condiționate.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică din 27 iunie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
M. E. C. L. C. A. L.
GREFIER
T. C.
Red. LC
Tehnored. CT 2 ex/2.07.2013
J.F. C. E. B.
← Infracţiuni de corupţie. Legea nr. 78/2000. Decizia nr.... | Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 867/2015.... → |
---|