Reabilitare judecătorească. Art.527 NCPP. Sentința nr. 147/2014. Curtea de Apel ALBA IULIA
Comentarii |
|
Sentința nr. 147/2014 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 11-12-2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
Dosar nr._
SENTINȚA PENALĂ Nr. 147/2014
Ședința publică de la 11 Decembrie 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: L. C.
Grefier: I. M.
D.N.A. – Serviciul Teritorial A. I., reprezentat de:
P.: A. R.
Pe rol se află soluționarea cererii formulate de petentul L. D. prin care acesta solicită să se constate intervenită reabilitarea sa de drept.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă petentul L. D..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care arată că s-a primit la dosar prin serviciul de registratură al instanței din partea I.P.J. Hunedoara fișa de cazier judiciar a inculpatului L. D..
De asemenea, grefierul de ședință învederează că s-a acvirat dosarul nr._ al Curții de Apel A. I. în care a fost pronunțată sentința penală nr. 64/28.04.2011 prin care inculpatul L. D. a fost condamnat la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare cu suspendare, hotărâre rămasă definitivă prin nerecurare la data de 09.05.2011.
Instanța constată că nu sunt cereri de formulat, împrejurare față de care acordă cuvântul în dezbateri.
Petentul L. D., prezent în instanță, solicită admiterea cererii formulate și să se constate intervenită reabilitarea sa de drept, precizând că s-a îndeplinit termenul de reabilitare prevăzut de lege, el fiind condamnat definitiv din mai 2011, nu a intervenit o nouă condamnare, își câștigă existența prin muncă, a avut o conduită bună în tot acest interval de timp, s-a căsătorit și are un copil.
Concluzionând, petentul solicită să fie repus în drepturi.
Reprezentanta D.N.A. solicită admiterea cererii formulate și să se constate că a intervenit reabilitarea de drept.
Reprezentanta D.N.A. solicită instanței să observe că a intervenit într-adevăr o altă lege penală care cuprinde dispoziții mai puțin favorabile decât reglementarea anterioară.
Totodată, reprezentanta D.N.A. solicită instanței să aibă în vedere că în actuala reglementare nu mai este prevăzută instituția suspendării condiționate, apreciind și din această perspectivă că se impune analizarea cererii petentului prin prisma legii anterioare.
Petentul L. D., având ultimul cuvânt, solicită să se constate intervenită reabilitarea sa de drept.
CURTEA DE APEL
Asupra cererii de reabilitare,
Examinând actele și lucrările aflate la dosarul cauzei, constată următoarele:
Prin cererea de reabilitare formulată de petentul L. D., înregistrată la această instanță sub nr._, s-a solicitat constatarea reabilitării de drept, deoarece s-a împlinit durata termenului de încercare de 3 ani și 6 luni dispus prin sentința penală nr.64/2011 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosar nr.258/57/201, iar înăuntrul termenului de încercare nu a săvârșit din nou infracțiuni și nu s-a pronunțat revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.
Din înscrisurile anexate la cerere rezultă că petentul nu a suferit o condamnare (filele 8-9 certificate de cazier judiciar) și este angajat la Termoficare V. pe durată nedeterminată (fila 11), având în întreținere pe minora L. D. Alesia născută în 14.02.2014.
Cererea petentului este întemeiată din următoarele considerente:
Prin sentința penală nr.64/2014 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia dosar nr._ petentul a fost condamnat la 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, iar pedeapsa închisorii a fost suspendată pe durata unui termen de încercare de 3 ani și 6 luni.
Sentința a rămas definitivă prin nerecurare la data de 09.05.2011.
Potrivit art.86 C. pen din 1968 dacă condamnatul nu a săvârșit din nou o infracțiune înăuntrul termenului de încercare și nici nu s-a pronunțat revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei în baza art.83 și 84 C. pen din 1968, el este reabilitat de drept.
În temeiul art.15 alin.2 din Legea nr.187/2012 regimul suspendării condiționate a executării pedepsei aplicate în baza Codului penal din 1968, se menține și după . Codului penal.
Luând în considerare dispozițiile invocate mai sus, instanța apreciază că regimul suspendării condiționate a executării pedepsei este aplicabil și dispozițiilor art. 86 C. pen. din 1968 privind reabilitarea în cazul suspendării condiționate a executării pedepsei.
Dintr-o altă perspectivă dispozițiile art.86 C. pen din 1968 sunt mai favorabile comparativ cu dispozițiile art.165 din Codul penal privind reabilitarea de drept.
Având în vedere considerentele de mai sus instanța va admite cererea de reabilitare formulată de petentul L. D. și va constata că a intervenit reabilitarea de drept.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea de reabilitare formulată de petentul L. D. și în consecință,
Constată că petentul L. D., care a fost condamnat prin sentința penală nr. 64/2011 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosar nr._ la 1 an și 6 luni închisoare cu suspendare condiționată a pedepsei închisorii pe durata unui termen de încercare de 3 ani și 6 luni, este reabilitat de drept, potrivit art. 86 Cod penal din 1968, deoarece condamnatul nu a săvârșit din nou infracțiuni înăuntrul termenului de încercare și nici nu s-a pronunțat revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei în baza art. 83, 84 Cod penal din 1968.
Dispune ca Inspectoratul de Poliție a Județului Hunedoara, care ține evidența cazierului judiciar, să șteargă mențiunile privind pedeapsa aplicată condamnatului.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 11.12.2014.
Președinte, Grefier,
L. C. I. M.
Red. LC
Tehnored. IM/2 ex./15.02.2014
← Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 962/2014. Curtea de... | Mărturia mincinoasă. Art.273 NCP. Decizia nr. 745/2015. Curtea... → |
---|