Verificare măsuri preventive. Art.206 NCPP. Decizia nr. 195/2015. Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 195/2015 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 28-12-2015 în dosarul nr. 195/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
Dosar nr._
DECIZIA PENALĂ NR. 195/2015
Sedința publică de la 28 decembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: E. B.
Grefier: T. C.
D.- Serviciul Teritorial A. I. a fost reprezentat de procuror
I. F.
Pe rol se află contestația formulată de inculpatul D. L. împotriva încheierii din data de 21.12.2015 pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._ 15.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul contestator D. L., în stare de arest preventiv, din Penitenciarul A., asistat de avocat P. A., în substituirea avocatului C. A., apărător ales.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, inculpatul contestator D. L. depune la dosar concluzii scrise.
Instanța solicită participanților să precizeze dacă au cereri de formulat.
Apărătorul ales al inculpatului contestator și reprezentantul D. ST A. I. învederează că nu au cereri de formulat, împrejurare față de care instanța acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat P. A., în substituirea avocatului C. A., apărătorul ales al inculpatului D. L. solicită admiterea contestației, desființarea încheierii penale atacate și rejudecând a se lua față de inculpat măsura preventivă a arestului la domiciliu.
Arată că nu contestă la acest moment luarea față de inculpat a unei măsuri preventive, poziția inculpatului fiind constantă sub acest aspect în fața instanței de fond și a celei de control judiciar cu referire la necesitatea unei măsuri preventive.
Susține că la momentul zero s-a solicitat luarea măsurii arestului la domiciliu, astfel că și la acest moment solicită a fi luată această măsură.
Critică încheierea penală atacată sub următoarele aspecte:
Încheierea prin care s-a menținut măsura arestării preventive nu este motivată suficient, raportat atât la motivele necesare cât și prin prisma apărărilor formulate. În esență, instanța de fond a înțeles să motiveze încheierea prin care s-a menținut arestul preventiv, pe dispozițiile art. 223 alin.2 Cod procedură penală, apreciind că sunt îndeplinite acele condiții cumulative și este necesară privarea de libertate a inculpatului pentru a înlătura un pericol pentru ordinea publică dar și pentru a se evita un risc de fugă. În ce privește existența acestui risc de fugă, arată că este pentru prima dată când apare individualizat într-una din încheierile de măsuri preventive, acesta nefiind individualizat la momentul când s-a solicitat luarea măsurii arestării preventive și nici ulterior, în fața judecătorului de drepturi și libertăți sau în fața instanței. Mai susține că instanța de fond nu a făcut nicio trimitere la vreo presupunere rezonabilă că inculpatul ar prezenta un risc de fugă.
Mai rămân doar două aspecte, respectiv circumstanțele prevăzute de teza I al art. 223 alin.2 Cod procedură penală și pericolul pentru ordinea publică care ar justifica la acest moment menținerea măsurii arestării preventive.
Precizează că, deși teoretic, ca și gravitate, fapta se încadrează pentru luarea măsurii arestului preventiv, faptic, raportat la situația expusă efectiv în rechizitoriu, fără a se face referire la probe, apreciază că măsura arestului la domiciliu, este cel puțin la acest moment suficientă și proporțională pentru îndeplinirea scopului prev. de art. 202 Cod procedură penală și ar îndeplini și exigențele prevăzute de practica CEDO, în materie.
În continuare, arată că instanța urmează a aprecia în principal asupra gravității faptei, acesta fiind motivul esențial reținut, respectiv actele de violență.
Într-adevăr, asupra victimei din prezentul dosar, s-a efectuat o constatare medico-legală care a individualizat anumite vânătăi care puteau să provină din luna a zecea a anului curent și care au necesitat anumite zile de îngrijiri medicale.
Inculpatul este trimis în judecată pentru infracțiunea de trafic de persoane iar referitor la actele de violență exercitate asupra presupuselor persoane traficate, însăși rechizitoriul lămurește sub acest aspect întrucât se reține că singurele urme identificate asupra persoanei vătămate, nefiind mai vechi de o zi. Este cert că dacă acuzarea ar fi fost corespunzătoare, ar fi identificat și alte urme asupra persoanei vătămate.
În ceea ce privește modul și circumstanțele de comitere a faptei, din nou rechizitoriul ajută la motivarea solicitării de înlocuire a arestului preventiv cu arestul la domiciliu. Se reține în rechizitoriul o interceptare care are relevanță, respectiv discuția dintre inculpat și persoana vătămată, iar comanda inculpatului este următoarea „încercă și vezi dacă poți”. Nu este vorba despre un ordin, ci despre o rugăminte.
Mai arată că instanța de fond a făcut o afirmație care aproape echivalează cu o antepronunțare, respectiv „contrar aparențelor, inculpatul este o persoană periculoasă”. La momentul la care instanța verifică măsura preventivă nu se poate discuta despre fondul cauzei ci doar despre aparențe, despre indicii că inculpatul ar fi săvârșit o faptă, iar acesta a recunoscut o anumită stare de fapt reținută în rechizitoriu, mai puțin actele de violență, însă nu se pot face afirmații certe în sensul că inculpatul este o persoană periculoasă. Nu s-a administrat nicio probă în sensul că inculpatul ar fi violent, aceasta ținând de fondul cauzei.
În prezent se discută despre prezumții, iar în cauză există prezumția că s-a săvârșit o faptă iar inculpatul o confirmă parțial dar există o singură persoană vătămată, nefiind vorba despre un grup infracțional structurat și nu există acte de violență descrise efectiv în rechizitoriu ca să se poată trage concluzia că inculpatul este într-atât de periculos, întrucât este necesară lipsirea sa de libertate prin menținerea măsurii arestului preventiv.
S-a mai reținut de către instanța de fond că este necesar a fi înlăturat un pericol pentru ordinea publică, însă apreciază că nu poate fi vorba de un asemenea pericol raportat la împrejurarea că persoana vătămată este din Republica M. și despre fapte care s-au petrecut pe teritoriul statului italian.
Susține că în opinia publică din România nu au putut să ajungă informații care să producă o tulburare, astfel că apreciază că nici acesta nu constituie un motiv pentru a se menține cea mai gravă dintre măsurile preventive.
Concluzionând, relevă că măsura arestului la domiciliu este suficientă pentru îndeplinirea scopului prevăzut de art. 202 Cod procedură penală și pentru asigurarea bunei desfășurări a procesului penal.
Reprezentantul D.- ST A. I. solicită respingerea contestației ca nefondate și a se menține ca legală și temeinică încheierea penală atacată.
Susține că în mod corect, prin raportare la probele care au dus la punerea inculpatului sub acuzare și trimiterea acestuia în judecată pentru infracțiunea de trafic de persoane, reținând circumstanțele și modalitatea de comitere a faptei în dauna persoanei vătămate, că se justifică pe deplin menținerea până la acest moment a măsurii arestului preventiv, având în vedere cercetarea judecătorească ce urmează a fi efectuată în cauză.
Totodată, în mod corect a fost reținută de către instanța de fond, ca argument pentru menținerea măsurii arestării preventive și antecedența penală a inculpatului, constând în sancțiuni penale cu suspendare, aplicate de organele judiciare din Germania și Italia, fiind cercetat pentru fapte similare.
Concluzionând, susține că încheierea atacată este motivată și este necesară menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului.
Inculpatul D. L., având ultimul cuvânt precizează că orice ar spune va fi folosit împotriva sa, chiar dacă încearcă să spună adevărul și să-și arate nevinovăția în fața Curții.
Precizează că din toate probele dosarului, inclusiv declarația sa se poate observa că există multe confuzii.
Solicită înlocuirea arestului preventiv cu arestul la domiciliu până la soluționarea cauzei.
CURTEA DE APEL
Asupra contestației de față
Constată că prin Încheierea nr. 97/CP/2015 pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului A. în dosar nr._ 15, în baza art. 346 alin. 2 Cod procedură penală s-a constatat legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul nr. 75D/P/2015 al D. – Serviciul Teritorial A. I. privind pe inculpatul D. L., pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane, prev. de art. 210 alin. 1 lit. a Cod penal, precum și legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală.
S-a dispus începerea judecății cauzei privind pe inculpatul D. L., stabilind termen de judecată la data de 11.01.2016, pentru când s-au citat inculpatul D. L. și persoana vătămată A. E. (cu mențiunea de a preciza dacă se constituie parte civilă, iar în caz afirmativ, cu ce sumă) și s-au încunoștințat apărătorii aleși ai inculpatului, av. C. A. și av. B. I. V..
Judecătorul instanței de fond verificând legalitatea și temeinicia arestării preventive a inculpatului în contextul art. 208 NCPP,a reținut în esență că inculpatul D. L. a fost trimis în judecată prin rechizitoriul nr. 75D/P/2015 al D.–Serviciul Teritorial A. I., pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane, prev. de art. 210 alin. 1 lit. a Cod penal.
S-a reținut în motivarea actului de sesizare că inculpatul D. L., în cursul lunii iunie 2015, a recrutat-o prin promisiuni de ajutor (să scape de la alte persoane care o exploatau sexual), în Italia, pe persoana vătămată A. E., cetățean al Republicii M., în scopul exploatării acesteia, fata fiind exploatată sexual în perioada iunie 2015 - 12 octombrie 2015 prin practicarea prostituției în Italia și România, a cazat-o, a transportat-o la stradă, i-a luat pașaportul, a supravegheat-o la stradă, i-a luat banii obținuți din practicarea prostituției, a bătut-o și a amenințat-o cu acte de violență asupra sa și a fiicei sale minore, pentru a o determina să continue să se prostitueze pentru el.
Procedând la verificarea din oficiu a subzistenței temeiurilor care au determinat luarea, prelungirea sau menținerea măsurii preventive, conform art. 208 alin. 2 NCPP instanța de fond a considerat că temeiurile care au determinat luarea măsurii nu au încetat,acestea au fost întărite de formularea acuzării prin trimiterea dosarului la judecătorul de cameră preliminară, etapă care s-a finalizat, fiind dispusă începerea judecății cauzei privindu-l pe inculpat
S-a reținut că fapta de trafic de persoane pentru care inculpatul este cercetat este cuprinsă între infracțiunile enumerate în art. 223 alin. 2 Cod procedură penală, iar legea prevede pentru aceasta o pedeapsă mai mare de 5 ani și pe baza evaluării gravității faptei, a modului și a circumstanțelor de comitere a acesteia, a anturajului și a mediului din care provine inculpatul și a altor împrejurări privitoare la persoana acestuia, se constată că privarea de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.
Astfel, modul și circumstanțele de comitere a faptei denotă că inculpatul, contrar aparențelor, este o persoană periculoasă, această idee fiind transmisă și de antecedentele penale (condamnare cu suspendare în Germania) și de împrejurarea că este cercetat pentru fapte similare de organele judiciare italiene.
De asemenea,s-a reținut de judecătorul fondului că măsura este proporțională cu scopul urmărit, prev. de art. 202 alin. 1 NCPP fiind necesară ocrotirea ordinii publice de săvârșirea unor infracțiuni foarte grave, cum sunt cele de trafic de persoane.
În acest sens, date fiind particularitățile cauzei și persoana inculpatului, s-a apreciat de către instanța de fond că nu există garanția că printr-o altă măsură preventivă, mai puțin restrictivă, se poate asigura buna desfășurare a procesului penal, poate fi împiedicat inculpatul să se sustragă și poate fi prevenită săvârșirea unei alte infracțiuni.
Concluzionând s-a reținut că, nu se impune luarea unei măsuri mai puțin restrictive raportat la toate elementele ce țin de persoana inculpatului: antecedente penale, persistența infracțională și cele legate de faptă: gravitatea relevată de violența cu care victima a fost constrânsă la prostituție, urmările asupra acesteia și rezonanța socială negativă a faptei, motiv pentru care elementele de natură socială invocate de inculpat nu pot prima celor care conduc la concluzia că menținerea arestării preventive este necesară pentru asigurarea bunei desfășurări a procesului penal și evitarea pericolului de fugă a inculpatului
Împotriva încheierii din data de 21 12 2015 pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._ . a declarat contestație inculpatul D. L. solicitând desființarea încheierii penale atacate și rejudecând să se ia față de inculpat măsura preventivă a arestului la domiciliu.
În motivarea contestației se arată că inculpatul nu contestă la acest moment luarea față de inculpat a unei măsuri preventive, însă solicită luarea măsurii arestului la domiciliu.
Critică încheierea atacată ca fiind motivată insuficient precum și că instanța de fond nu a făcut nici o trimitere la vreo presupunere rezonabilă că inculpatul ar prezenta un risc de fugă.
În ce privește teza I al art. 223 alin.2 Cod procedură penală și pericolul pentru ordinea publică care ar justifica la acest moment menținerea măsurii arestării preventive contestatorul precizează că, deși teoretic,fapta pentru care este trimis în judecată ca și gravitate, se încadrează în ipotezele legale care permit luarea măsurii arestului preventiv, faptic, raportat la situația expusă efectiv în rechizitoriu,măsura arestului la domiciliu, este cel puțin la acest moment suficientă și proporțională pentru îndeplinirea scopului prev. de art. 202 Cod procedură penală și ar îndeplini și exigențele prevăzute de practica CEDO, în materie.
Sub aspectul gravității faptei ,contestatorul învederează că în cauză deși inculpatul recunoaște parțial fapta pentru care este trimis în judecată aceasta nu poate fi caracterizată ca fiind o faptă extrem de periculoasă întrucât există o singură persoană vătămată, nefiind vorba despre un grup infracțional structurat și nu există acte de violență descrise efectiv în rechizitoriu care să conducă la concluzia că inculpatul este într-atât de periculos, întrucât este necesară lipsirea sa de libertate prin menținerea măsurii arestului preventiv.
Se susține că asemenea pericolul social concret nu există pentru ordinea publică de pe teritoriul statului român raportat la împrejurarea că persoana vătămată este din Republica M. iar faptele s-au petrecut pe teritoriul statului italian.
Deliberând supra contestației Curtea reține următoarele:
În mod judicios judecătorul de la instanța de fond a reținut că măsura arestării preventive luată față de inculpat este legală și menținerea ei se impune în continuare.
Criticile inculpatului legate de greșita apreciere a oportunității menținerii acestei măsuri sunt neîntemeiate raportat la activitatea infracțională reținută prin actul de sesizare a instanței,constând în faptul că în cursul lunii iunie 2015 a recrutat-o prin promisiuni de ajutor(să scape de la alte persoane care o exploatau sexual), în Italia, pe persoana vătămată A. E., cetățean moldovean, în scopul exploatării acesteia. Persoana vătămată a fost exploatată sexual în perioada iunie-octombrie 2015 prin practicarea prostituției în Italia și România, perioadă de timp în care inculpatul a cazat-o, a transportat-o în stradă, i-a luat pașaportul, a supravegheat-o, i-a luat banii obținuți din practicarea prostituției, a bătut-o și a amenințat-o cu acte de violență, atât asupra ei cât și asupra fiicei sale minore, pentru a o determina să continue să se prostitueze în folosul său.
Raportat la această stare de fapt ,Curtea reține că se impune privarea în continuare de libertate a inculpatului din prezenta cauză, pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal dar și pentru a împiedica o eventuală sustragere a inculpatului de la judecată precum și săvârșirea de noi infracțiuni de același gen având în vedere că inculpatul obișnuiește pentru perioade lungi de timp să se deplaseze în afara teritoriului național(în Italia) dar și pe întreg teritoriul național în vederea sexuale a persoanei vătămate .
Curtea constată că s-a făcut o evaluare judicioasă a nevoii menținerii inculpatului în stare de arest preventiv prin raportare atât la gravitatea acuzațiilor aduse acestuia cât și la persoana inculpatului.
Chiar dacă în speță acuzațiile se referă la traficarea unei singure persoane ele au o gravitatea sporită din perspectiva modului în care se susține că a acționat inculpatul și durata de timp în care ar fi fost săvârșită fapta.
În ce privește persoana inculpatului justificat s-a reținut că există temeiuri de a se aprecia că o altă măsură preventivă nu ar fi de natură să asigure o protecție reală ordinii publice și să împiedece riscul săvârșirii unor noi fapte penale se reține potrivit fișei de cazier judiciar a inculpatului că inculpatul nu este la prima confruntare cu legea penală și a mai fost cercetat pentru fapte similare de jurisdicțiile altor state. Menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului este în concordanță și cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului. În jurisprudența sa, inclusiv în cauza C. împotriva României, Curtea a expus patru motive fundamentale acceptabile pentru arestarea preventivă a unui acuzat suspectat că a comis o infracțiune: pericolul ca acuzatul să fugă (Stögmuller împotriva Austriei, Hotărârea din 10 noiembrie 1969, . nr. 9, paragraful 15) ; riscul ca acuzatul, odată repus în libertate, să împiedice aplicarea justiției (Wemhoff împotriva Germaniei, Hotărârea din 27 iunie 1968, . nr. 7, paragraful 14), să comită noi infracțiuni (Matzenetter împotriva Austriei, Hotărârea din 10 noiembrie 1969, . nr. 10, paragraful 9) sau să tulbure ordinea publică (Letellier împotriva Franței, Hotărârea din 26 iunie 1991, . nr. 207, paragraful 51 și Hendriks împotriva Olandei (Hotărârea), nr._/04, 5 iulie 2007).
Pericolul de a împiedica buna derulare a procesului penal nu poate fi invocat în mod abstract de autorități, ci trebuie să se bazeze pe probe faptice (Beccies împotriva Moldovei, nr. 9190/03, paragraful 59, 4 octombrie 2005). La fel se întâmplă în cazul tulburărilor aduse ordinii publice: dacă un asemenea motiv poate fi luat în calcul potrivit art. 5 în circumstanțe excepționale și în măsura în care dreptul intern recunoaște această noțiune, acesta nu poate fi considerat relevant și suficient decât dacă se bazează pe fapte de natură să indice că eliberarea deținutului ar tulbura cu adevărat ordinea publică (Letellier, citată anterior, paragraful 51).
În raport de acestea apreciam că în acest moment procesual singura măsură preventivă aptă să asigure realizarea scopului prev. de art. 202 din codul de procedură penală este măsura arestării preventive.
Față de cele ce preced, va respinge ca nefondată contestația formulată de inculpatul D. L. împotriva încheierii penale de 21 12 2015 pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._ 15.
În temeiul art. 275 alin.2 din Codul de procedură penală va obliga pe inculpat să plătească statului suma 100 lei cu titlu de cheltuiri judiciare avansate de stat.
ÎN NUMELE LEGII
Decide:
Respinge contestația formulată de inculpatul D. L. împotriva încheierii din data de 21 12 2015 pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._ .
În baza disp. art. 275 alin. 2 din Codul de procedură penală obligă contestatorul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în sumă de 100 lei
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 28 12.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
E. B. T. C.
Red. EB
Tehnored. CT 5 ex /28.01.2016
J.F. S. D. M.
| ← Revocare măsură preventivă. Art.242 NCPP. Decizia nr.... | Furt calificat. Art.229 NCP. Decizia nr. 112/2016. Curtea de... → |
|---|
