Ucidere din culpă. Art.178 C.p.. Decizia nr. 1345/2013. Curtea de Apel BACĂU

Curtea de Apel BACĂU - Sentințe și decizii penale / 2013

Decizia nr. 1345/2013 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 12-12-2013 în dosarul nr. 8460/279/2011*

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA PENALĂ, CAUZE MINORI SI FAMILIE

DECIZIA PENALĂ NR.1345

Ședința publică din 12 decembrie 2013

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: M. A. A.

JUDECĂTOR: V. M.

JUDECĂTOR: C. C.

*********************************************

GREFIER: A. D. - I.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău a fost reprezentat legal de P. V. – procuror.

Pe rol judecarea recursurilor declarate de părțile civile V. E. și S. A., precum și de recurenta - parte responsabilă civilmente Asociația F. de Protecția Victimelor Străzii împotriva sentinței penale nr.392 din data de 23.08.2013, pronunțată de Judecătoria Piatra N. în dosarul nr._ .

Dezbaterile în cauză s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art.304 Cod proc.penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului, pe suport magnetic.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă apărătorul ales al recurentelor - părți civile, avocat A. S. I. și apărătorul ales al intimatului - inculpat, avocat M. S., lipsă fiind părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Nemaifiind alte cereri prealabile, Curtea constată recursurile în stare de judecată și acordă cuvântul pe dezbateri.

Apărătorul recurentelor - părți civile, avocat A. S. I., solicită admiterea recursului părților civile și cel al Asociației F. de Protecție a Victimelor Străzii(FPVS), pentru lipsa calității procesuale pasive a acestei asociații. Arată că are calitate procesuală pasivă B. A. de Autovehicule din România(BAR). În ce privește daunele acordate, solicită admiterea recursurilor declarate de părțile civile și respingerea recursului FPVS, pentru motivele invocate în scris. Precizează că daunele acordate sunt foarte mici. Victima avea 42 de ani, își construia o casă, era ajutorul mamei sale. Arată că sunt prejudicii de viață, victima era tânără și-și întreținea familia iar partea civilă V. este lipsită de susținerea financiară a fiului său. Susține că daunele sunt foarte mici și raportat la jurisprudența în materie. Solicită admiterea recursului. Nu solicită cheltuieli.

Apărătorul intimatului - inculpat, avocat M. S., cu privire la recursul părților civile, solicită respingerea acestuia în totalitate. Arată că în mod corect instanța de fond a apreciat că FPVS are calitate procesuală pasivă. Cu privire la despăgubiri, precizează că recursul nu este fondat. Susține că instanța de fond a reținut culpa comună. În ce privește recursul FPVS, afirmă că este de acord în parte, sub aspectul reducerii daunelor civile și respingerea pentru motivul referitor la lipsa calității procesuale pasive.

Reprezentantul Ministerului Public arată că în mod corect instanța de fond a constatat că FPVS are calitatea de parte responsabilă civilmente și în mod corect a soluționat latura civilă, sumele acordate reprezentând o măsură reparatorie rezonabilă. Pune concluzii de respingere a recursurilor ca nefondate.

S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.

CURTEA

- deliberând -

Prin sentința penală nr. 392 din data de 23.08.2013 pronunțată de Judecătoria Piatra N. în dosarul penal nr._ s-a dispus:

S-a constatat că B. Național din Carte V. din Italia – reprezentat prin mandatar B. A. de Autovehicule din România (cu sediul în București, .. 40 – 40bis, etaj 6, sector 2) nu are legitimare procesuală în prezenta cauză și nu poate fi obligat la plata despăgubirilor solicitate de părțile civile.

În temeiul art. 251 alin. 10 din Legea nr. 32/2000 privind societățile de asigurare și supravegherea asigurărilor, raportat la art. 61 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările din România, art. 4 alin. 1 litera a din Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 1/2008 pentru punerea în aplicare a Normelor privind F. de Protecție a Victimelor Străzii, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de partea responsabilă civilmente F. de Protecție a Victimelor Străzii (cu sediul în București, .. 40 – 40bis, etaj 5, sector 2).

În temeiul art. 14 și art. 346 alin. 1 Cod procedură penală, raportat la art. 998-999 Cod civil, art. 251 alin. 10 din Legea nr. 32/2000 privind societățile de asigurare și supravegherea asigurărilor, raportat la art. 61 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările din România, art. 3 și art. 4 alin. 1 litera a din Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 1/2008 pentru punerea în aplicare a Normelor privind F. de Protecție a Victimelor Străzii, a fost admisă, în parte, acțiunea civilă formulată de părțile civile V. E. (domiciliată în .) și S. A. (domiciliată în comuna Bodești, .) și a fost obligată partea responsabilă civilmente F. de Protecție a Victimelor Străzii să plătească părților civile menționate suma globală de 10.000 lei(zece mii lei), reprezentând daune materiale, părții civile V. E. suma de 35.000 lei (treizeci și cinci mii lei) cu titlu de daune morale, iar părții civile S. A. suma de 20.000 lei (douăzeci mii lei) reprezentând daune morale.

Au fost respinse celelalte pretenții formulate de părțile civile V. E. și S. A., ca nefondate.

În temeiul art. 14 și art. 346 alin. 1 Cod procedură penală, au fost respinse, ca inadmisibile, acțiunile civile formulate de părțile civile S. Județean de Ambulanță N. (cu sediul în Piatra N., .. 151, jud. N.), S. Județean de Urgență Piatra N. (cu sediul în municipiul Piatra N., Bulevardul T., nr. 1-3, județul N.) și S. C. de Recuperare Iași (cu sediul în Iași, .. 14, județul Iași).

În temeiul art. 191 alin. 1 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul Z. A. I. la plata sumei de400 (patru sute) lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat (cheltuieli pentru efectuarea actelor de procedură) în prezentul dosar.

În temeiul art. 193 Cod procedură penală, a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea părților civile V. E. și S. A. de restituire a cheltuielilor judiciare efectuate în prezenta cauză.

Pentru a hotărî astfel prima instanța a avut în vedere că prin rechizitoriul nr. 1768/P/2010 din data de 14.09.2011, întocmit de P. de pe lângă Judecătoria Piatra N. și înregistrat pe rolul instanței sub nr._ la data de 06.10.2011, inculpatul Z. A. I. a fost trimis în judecată, în stare de libertate, pentru săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă, prevăzută de art. 178 alin. 1 și 2 din Codul penal, și de conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană având permis necorespunzător categoriei, faptă prevăzută de art. 86 alin. 2 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, cu aplicarea art. 33 litera b Cod penal.

Prin Sentința penală nr. 183/02.04.2012 pronunțată de Judecătoria Piatra N. în dosarul nr._ 2010, instanța:

- l-a condamnat pe inculpatul Z. A. I., la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, prevăzută de art. 178 alin. 1 și 2 Cod penal, cu aplicarea art. 3201 Cod procedură penală;

- l-a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 5 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 86 alin. 2 din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplicarea art. 3201 Cod procedură penală;

- în temeiul art. 33 litera b raportat la art. 34 litera b Cod penal, a contopit pedepsele aplicate și a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 1 an și 6 luni închisoare;

- în temeiul art. 71 Cod penal, a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 litera a teza a II-a și litera b Cod penal, pe durata executării pedepsei principale;

- în temeiul art. 81 Cod penal, a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare aplicate inculpatuluiZ. A. I., pe durata unui termen de încercare de 3 ani și 6 luni, stabilit potrivit dispozițiilor art. 82 Cod penal, suspendând, totodată, și executarea pedepsei accesorii.

- în temeiul art. 14 Cod procedură penală raportat la art. 251 din Legea nr. 32/2000 și art. 4 din ordinul nr. 1/2000 al Președintelui C.S.A., a admis în parte pretențiile civile și a obligat F. de Protecție a Victimelor Străzii să plătească: părții civile V. E. suma de 12.000 lei despăgubiri civile și suma de 60.000 lei daune morale; părții civile S. A. suma de 60.000 daune morale; Serviciului de Ambulanță Județean N. suma de 421,60 lei cu titlu de cheltuieli de transport și asistență medicală; Spitalului de Urgență Județean N. suma de 4231,60 lei cu titlu de cheltuieli de spitalizare, iar Spitalului C. de Recuperare Iași suma de 85 lei, reprezentând cheltuieli de spitalizare.

Anterior pronunțării acestei hotărâri, prin Încheierea din data de 19.03.2012, instanța a dispus disjungerea laturii civile, constituindu-se, ca urmare, dosarul nr._ .

Prin Decizia penală nr. 979/27.09.2012 pronunțată de Curtea de Apel Bacău în același dosar, instanța de control judiciar a admis recursul declarat de F. de Protecție a Victimelor Străzii împotriva Sentinței penale nr. 183/02.04.2012 a Judecătoriei Piatra N., a casat sentința penală doar cu privire la latura civilă și a trimis cauza spre rejudecare la prima instanță, menținând actele procedurale efectuate în cauză.

Ca urmare, dosarul a fost reînregistrat pe rolul Judecătoriei Piatra N. sub nr._, la data de 15.10.2012, fiind repartizat spre soluționare prezentului complet de judecată, care a dispus conexarea dosarului nr._ la prezenta cauză, în vederea soluționării unitare.

Pentru justa soluționare a cauzei și pentru a se conforma dispozițiilor obligatorii date de instanța de recurs, instanța a efectuat verificări pentru a stabili cadrul procesual cu privire la partea chemată să suporte despăgubirile (F. de Protecție a Victimelor Străzii sau B. A. de Autovehicule din România) – filele 20-29, 39-40, 47, 49-51, 70-81, 94-96 -, a încuviințat și administrat proba testimonială, fiind audiați martorii T. T. C. și C. I., ale căror declarații au fost consemnate și atașate la dosarul cauzei (filele 88-89).

Observând că, în primul ciclu procesual, F. de Protecție a Victimelor Străzii a invocat lipsa calității procesuale pasive, iar B. A. de Autovehicule din România a solicitat a fi introdus în cauză, instanța a dispus ca probatoriul să fie administrat în contradictoriu cu ambele instituții (aspect adus la cunoștința Fondului de Protecție a Victimelor Străzii, conform adresei de la fila 92), efectuând verificările necesare pentru lămurirea cadrului procesual, urmând a se pronunța prin prezenta sentință asupra excepției și a stabili partea căreia îi revine obligația de a suporta despăgubirile.

Au fost avute în vedere și apărările formulate de F. de Protecție a Victimelor Străzii prin înscrisurile atașate cererii de recurs (filele 3-20 din dosarul Curții de Apel Bacău).

D. urmare, analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanța a reținut următoarele:

Situația de fapt care a determinat condamnarea inculpatului Z. A. I. a fost stabilită, cu caracter definitiv, prin Sentința penală nr. 183/02.04.2012 pronunțată de Judecătoria Piatra N. în dosarul nr._ (hotărâre care, sub aspectul laturii penale, nu a fost recurată de niciuna dintre părți).

Astfel, s-a reținut că, la data de 16.04.2010, în jurul orelor 18:30, numitul V. V. s-a deplasat la domiciliul inculpatului Z. A. I., pentru a verifica și, eventual, a cumpăra o motocicletă marca Yamaha, proprietatea inculpatului. Pentru verificare, inculpatul, împreună cu V. V., au plecat cu motocicleta, circulând pe drumurile de pe raza comunei Bodești și pe islazul aflat pe malul râului Cracău, iar aici au testat motocicleta. În jurul orelor 20:40, observând că se întunecă, au pornit spre domiciliu, însă, în jurul orelor 20:55, în timp ce conducea motocicleta pe DJ 155G cu viteza de aproximativ 80km/h, inculpatul l-a acroșat și accidentat mortal pe numitul V. C., care circula bicicleta.

Potrivit Raportului de Expertiză Tehnică efectuat în cauză, s-a stabilit că inculpatul, însoțit de martorul V. V., aflat pe motocicletă, în spate, se deplasa cu aproximativ 85 km/h spre domiciliu, a observat că în fața sa circula un biciclist și, deoarece din sens opus nu se apropiau alte vehicule, inculpatul a inițiat manevra de depășire a biciclistului. În același timp, conducătorul bicicletei, V. C., fără a semnaliza, a efectuat manevra de schimbare a direcției de mers, efectuând un viraj la dreapta. Datorită distanței reduse, inculpatul nu a mai putut evita impactul, în urma accidentului producându-se decesul numitului V. C..

Instanța învestită cu soluționarea laturii penale a cauzei a reținut faptul că, în producerea accidentului, culpa revine ambelor părți, în proporție egală, deoarece inculpatul a circulat cu viteza de 85km/h în localitate, într-o zonă în care viteza maximă admisă era de 50km/h, și poseda permis de conducere necorespunzător categoriei, încălcând astfel prevederile art. 49 punctul 1 și ale art. 86 alin. 2 din O.U.G. nr. 195/2002.

Victima V. C. nu avea bicicleta echipată cu lumini corespunzătoare, nu purta obiecte de îmbrăcăminte cu elemente reflectorizante și nu s-a asigurat sau nu a semnalizat schimbarea direcției de mers, încălcând prevederile art. 41 punctul 1, art. 70 punctul 3, art. 54 punctele 1 și 2 din O.U.G. nr. 195/2002.

În urma analizării probelor administrate pe parcursul urmăririi penale, instanța a constatat, că, în drept, faptele inculpatului Z. A. I., expusă anterior, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de ucidere din culpă, prevăzută de art. 178 alin. 1 și 2 din Codul penal, și de conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană având permis necorespunzător categoriei, faptă prevăzută de art. 86 alin. 2 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, cu aplicarea art. 33 litera a Cod penal.

Părțile civile V. E. (mama victimei V. C.) și S. A. (sora victimei) s-au constituit părți civile în procesul penal, solicitând inițial obligarea Fondului de Protecție a Victimelor Străzii, iar apoi a Biroului A. de Autovehicule din România, la plata daunelor materiale în cuantum de 20.000 lei, reprezentând cheltuieli de înmormântare și parastase ulterioare, și a daunelor morale, în cuantum de 700.000 lei (partea civilă V. E.) și 500.000 lei (partea civilă S. A.).

De asemenea, S. de Ambulanță Județean N. s-a constituit parte civilă cu suma de 421,60 lei, reprezentând cheltuielile de transport și asistență medicală efectuate pentru inculpatul Z. A. I.; S. Județean de Urgență Piatra N. a formulat pretenții civile în cuantum de 4231,6 lei (reprezentând cheltuieli de spitalizare pentru inculpatul Z. A. I. și V. V.), iar S. C. de Recuperare Iași s-a constituit parte civilă cu suma de 85 lei, reprezentând cheltuieli aferente îngrijirilor medicale acordate inculpatului Z. A. I..

În conformitate cu dispozițiile art. 998 – art. 999 cod civil (în vigoare la data săvârșirii faptei), orice faptă a omului, care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara, omul fiind responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar și de acela ce a cauzat prin neglijența sau prin imprudența sa.

Sunt aplicabile în speță și prevederile art. 14 din Codul de procedură penală, potrivit cărora acțiunea civilă are ca obiect tragerea la răspundere civilă a inculpatului, inclusiv pentru repararea daunelor morale, repararea pagubei putându-se realiza în natură sau prin plata unei despăgubiri bănești, în măsura în care repararea în natură nu mai este cu putință.

Dând eficiență acestor dispoziții, instanța a constatat că, în cauză, sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale, respectiv: fapta inculpatului are caracter ilicit (constituie infracțiunea de ucidere din culpă), a cauzat părților civile prejudicii care nu au fost încă reparate, a fost comisă cu vinovăție (sub forma culpei fără previziune), iar între acțiunea ilicită a inculpatului și prejudiciile materiale și morale pretinse de părțile civile există legătură de cauzalitate.

Astfel, fapta ilicită a inculpatului Z. A. I. constă în aceea că, la data de 16.04.2010, după lăsarea întunericului, în timp ce conducea motocicleta Yamaha cu număr de înmatriculare TO_ pe DJ 155G, cu viteza de aproximativ 80km/h, l-a acroșat și accidentat mortal pe numitul V. C., care circula cu bicicleta.

Potrivit raportului de expertiză tehnică efectuat în cauză, s-a stabilit că inculpatul, însoțit de martorul V. V., aflat pe motocicletă, în spate, se deplasa cu aproximativ 85 km/h spre domiciliu, a observat că în fața sa circula un biciclist și, deoarece din sens opus nu se apropiau alte vehicule, inculpatul a inițiat manevra de depășire a biciclistului. În același timp, conducătorul bicicletei, V. C., fără a semnaliza, a efectuat manevra de schimbare a direcției de mers, efectuând un viraj la dreapta. Datorită distanței reduse, inculpatul nu a mai putut evita impactul.

Inculpatul Z. A. I. a încălcat prevederile art. 49 punctul 1 și ale art. 86 alin. 2 din O.U.G. nr. 195/2002, întrucât a condus motocicleta pe drumurile publice cu o viteză peste limita legală admisă pe sectorul de drum și fără a deține permis de conducere corespunzător acestei categorii de vehicule, iar victima V. C. nu avea bicicleta echipată cu lumini corespunzătoare, nu purta obiecte de îmbrăcăminte cu elemente reflectorizante și nu s-a asigurat sau nu a semnalizat schimbarea direcției de mers, încălcând astfel prevederile art. 41 punctul 1, art. 70 punctul 3, art. 54 punctele 1 și 2 din O.U.G. nr. 195/2002.

S-a reținut că această faptă ilicită a inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de ucidere din culpă, prevăzută de art. 178 alin. 1 și 2 Cod penal.

Referitor la existența prejudiciului, instanța a arătat că noțiunea de prejudiciu înglobează toate efectele negative resimțite de o persoană ca urmare a săvârșirii unei fapte ilicite de către o altă persoană, iar pentru a fi susceptibil de reparare prejudiciul trebuie să îndeplinească două condiții: să fie cert (existența sa și posibilitățile de evaluare să fie sigure, respectiv prejudiciul să se fi produs deja la data la care se solicită a fi acoperit ori producerea sa în viitor să fie sigură, nu eventuală) și să nu fi fost încă reparat.

Procedând la analizarea pretențiilor formulate de părțile civile V. E. și S. A. în cauza de față, instanța a constatat că acestea se concretizează în solicitarea reparării integrale atât a prejudiciului material, cât și a prejudiciului moral subsecvent comiterii faptei ilicite care întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de ucidere din culpă a fiului, respectiv a fratelui lor, V. C..

Acoperirea prejudiciului material vizează restituirea sumelor de bani pe care cele două părți civile au fost nevoite să le cheltuiască pentru organizarea ritualurilor de înmormântare și de comemorare a victimei.

Principiul general, aplicabil și în cauză, este acela al reparării integrale a prejudiciului cauzat de fapta ilicită, în sensul că autorul prejudiciului este obligat să acopere nu numai prejudiciul efectiv (damnum emergens), dar și beneficiul nerealizat (lucrum cessans), răspunderea sa fiind antrenată atât pentru prejudiciile previzibile, dar și pentru cele neprevizibile la data comiterii faptei ilicite.

La stabilirea cuantumului despăgubirilor, instanța a ținut cont de culpa inculpatului în producerea accidentului, deoarece instanța care l-a condamnat a reținut că inculpatul Z. A. I. și victima V. C. sunt egal răspunzători de producerea evenimentului rutier, ceea ce se va răsfrânge asupra laturii civile a cauzei (în sensul diminuării la jumătate a despăgubirilor), în contextul în care hotărârea definitivă a instanței penale are autoritate de lucru judecat în ceea ce privește vinovăția inculpatului.

Or, în speță, deși părțile civile au susținut contrariul, instanța a remarcat faptul că, în considerentele Sentinței penale nr. 183/02.04.2012 pronunțate de Judecătoria Piatra N. cu privire la infracțiunile reținute în sarcina inculpatului Z. A. I., s-a consemnat că „se reține faptul că, în producerea accidentului, culpa revine ambelor părți, în proporție egală”. Instanța care soluționează latura civilă nu poate repune în discuție acest aspect, stabilit cu caracter definitiv în hotărârea de condamnare, cu atât mai mult cu cât părțile nu au contestat sentința din această perspectivă, însușindu-și astfel, argumentele instanței.

D. urmare, inculpatul fiind numai 50% responsabil, în acest procent se justifică atragerea răspunderii civile delictuale și obligarea la acoperirea prejudiciilor a căror existență și întindere au fost dovedite de părțile civile.

Întrucât în accidentul rutier la producerea căruia a contribuit inculpatul Z. A. I., soldat cu decesul victimei V. C., a fost implicată motocicleta marca Yamaha cu număr de înmatriculare TO_, care nu era asigurat pentru răspundere civilă auto la data de 16.04.2010, instanța are îndatorirea de a stabili partea responsabilă civilmente chemată să acopere prejudiciile cauzate părților civile în urma faptei ilicite (infracțiunii) săvârșite de inculpat.

În acest demers, instanța a pornit de la prevederile art. 3 alin. 1 din Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 1/04.03.2008 pentru punerea în aplicare a Normelor privind F. de Protecție a Victimelor Străzii, potrivit cărora F. acordă despăgubiri persoanelor păgubite prin accidente de vehicule, dacă vehiculul, respectiv tramvaiul, care a provocat accidentul a rămas neidentificat ori nu era asigurat pentru răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, cu toate că legea prevedea obligativitatea asigurării.

În speță, din probele administrate, a rezultat că motocicleta marca Yamaha cu numărul de înmatriculare TO_ a fost achiziționată de inculpatul Z. A. I. în anul 2009 din Italia, a fost adusă pe teritoriul României, fără a se încheia poliță de asigurare pentru răspundere civilă, deși pentru această categorie de vehicule legea prevede obligativitatea asigurării.

Ordinul menționat mai sus detaliază, în cuprinsul art. 4, condițiile în care F. acordă despăgubiri în condițiile art. 3, respectiv pentru prejudiciile cauzate prin accidente de vehicule produse pe teritoriul României, de autori neidentificați ori de vehicule neasigurate care au locul obișnuit de staționare în România. În scopul lichidării daunelor produse prin accidente pe teritoriul României, se consideră că au locul obișnuit de staționare în România și vehiculele neasigurate care nu au o plăcuță de înmatriculare sau au o plăcuță de înmatriculare care nu corespunde ori nu mai corespunde vehiculului respectiv.

În același sens, art. 11 punctul 11.1 din Secțiunea III din Regulamentul General al Consiliului Birourilor Naționale ale A. definește conceptul de „staționat în mod normal” astfel: dacă un vehicul supus înmatriculării nu are plăcuțe, sau plăcuțele nu corespund sau nu mai corespund autovehiculului și acesta a fost implicat într-un accident, pentru plata oricărei pretenții de despăgubire, teritoriul în care s-a produs accidentul se consideră a fi teritoriul în care vehiculul este staționat în mod normal.

Problema esențială de rezolvat în cauză este tocmai a stabili valabilitatea numărului de înmatriculare aplicat motocicletei marca Yamaha implicate în accidentul rutier, în contextul în care este vorba despre un număr de înmatriculare eliberat de autoritățile din Italia, iar inculpatul a declarat în cursul urmăririi penale că vehiculul nu era înmatriculat în România și că, dată fiind această situație, avea cunoștință de interdicția de a circula pe drumurile publice în astfel de condiții.

În urma verificărilor efectuate pe parcursul soluționării cauzei, s-a comunicat faptul că numărul de înmatriculare TO_ era un număr cu caracter permanent emis de autoritățile italiene, valid în Italia la data producerii accidentului rutier pe teritoriul României.

Aparent, această informație ar fi de natură să conducă la concluzia că motocicleta era înmatriculată în străinătate și, prin urmare, în conformitate cu prevederile, întrucât vehiculul nu era asigurat, ar fi incidentă răspunderea Biroului A. de Autovehicule din România.

B. A. de Autovehicule din România ar fi fost ținut să acorde despăgubiri în condițiile art. 54 alin. 2 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările din România, care prevede că drepturile persoanelor păgubite prin accidente produse pe teritoriul României de autovehicule aflate în proprietatea persoanelor asigurate în străinătate se exercită împotriva asigurătorului prin reprezentanțele de despăgubiri sau prin B. A. de Autovehicule din România, după caz, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 48 alin. 2 din aceeași lege (potrivit căruia persoanele care intră pe teritoriul României cu vehicule înmatriculate/înregistrate în afara teritoriului României, se consideră asigurate, în condițiile prezentei legi, în una dintre următoarele situații: dacă numărul de înmatriculare/înregistrare atestă asigurarea potrivit legii statului în care este înmatriculat/înregistrat vehiculul sau acordurilor internaționale de asigurare valabile în România ori dacă posedă documente internaționale de asigurare valabile în România).

Aceste prevederi legale ar fi fost aplicabile în ipoteza în care ar fi rezultat, din probele administrate în cauză, că locul obișnuit de staționare al motocicletei marca Yamaha cu număr de înmatriculare TO_ era în Italia, iar nu în România, ceea ce ar fi atras și aplicarea regulilor instituite prin Acordul Multilateral de Garantare, acord prin care birourile semnatare garantează plata despăgubirilor la care au dreptul persoanele prejudiciate prin accidente produse de autovehicule care au locul obișnuit de staționare în aria lor de competență (în principal care sunt înmatriculate în țara biroului) și care nu sunt asigurate pentru RCA/Carte V..

S-a apreciat, de către B. A. de Autovehicule din România și de F. de Protecție a Victimelor Străzii, că locul obișnuit de staționare al vehiculului menționat era în Italia, apreciere întemeiată exclusiv pe evidențele deținute de autoritățile italiene, din care motocicleta nu a fost radiată și unde vehiculul figurează ca legal înmatriculat (pe numele vechiului proprietar, Polastro Marco, domiciliat în Torino), deși datele deținute de aceste autorități nu mai corespund situației actuale.

În realitate, inculpatul Z. A. I. a devenit proprietar al motocicletei în cursul anului 2009 (el intrând în posesia vehiculului și a certificatului de înmatriculare), însă părțile contractante nu și-au îndeplinit obligațiile de a radia vehiculul din evidențele autorităților italiene, respectiv de a-l înmatricula pe numele noului proprietar (al inculpatului) în România, astfel încât au schimbat doar faptic situația juridică a motocicletei implicate în accident, fără a întreprinde demersurile necesare pentru ca noua situație juridică să fie adusă la cunoștința organelor statului.

În conformitate cu prevederile art. 82 din O.U.G. nr. 195/2002, autovehiculele înmatriculate în alte state, deținute de persoane care au domiciliul în România, pot fi conduse pe drumurile publice pe o perioadă de maxim 90 de zile de la introducerea în țară, dacă sunt asigurate pentru cazurile de răspundere civilă ca urmare a pagubelor produse prin accidente de circulație.

După expirarea acestei perioade, vehiculul nu mai poate circula pe drumurile publice din România dacă nu este înmatriculat cu respectarea prevederilor legislației naționale în domeniu.

În concret, observând că accidentul rutier în urma căruia a decedat victima V. C. s-a produs după un interval de timp mai mare de 3 luni de la data introducerii motocicletei în țară, instanța a constatat că acesta nu era legal înmatriculat la data de 26.04.2010, sau, cel mult, purta o plăcuță de înmatriculare care nu mai corespundea vehiculului respectiv, deoarece acesta nu a fost înmatriculat și înscris în evidențele autorităților din România, deși acest lucru era obligatoriu după expirarea celor 90 de zile, potrivit legislației care reglementează circulația pe drumurile publice, în condițiile în care deținătorul are domiciliul în România.

În atari condiții, este incidentă obligația de a acorda despăgubiri instituită de lege în sarcina Fondului de Protecție a Victimelor Străzii, întrucât sunt întrunite cumulativ condițiile impuse de art. 4 alin. 1 litera a din Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 1/04.03.2008 pentru punerea în aplicare a Normelor privind F. de Protecție a Victimelor Străzii: accidentul rutier s-a produs pe teritoriul României, de un vehicul neasigurat, al cărui loc obișnuit de staționare era în România, dat fiind faptul că plăcuța de înmatriculare nu mai corespunde situației juridice reale a vehiculului, care era deținut, de mai mult de 90 de zile, de inculpatul domiciliat în România.

Prin urmare, dispozițiile art. 10 din Regulamentul General al Consiliului Birourilor, invocate de F. de Protecție a Victimelor Străzii (care instituie obligația Birourilor de a garanta, pe baza reciproce în totalitate, rambursarea tuturor sumelor plătibile conform Regulamentului și care provin din orice accident ce implică un vehicul staționat în mod normal pe teritoriul statului pentru care fiecare dintre aceste Birouri are competență, fie că este asigurat sau nu), nu pot fi luate în considerare în speță, deoarece nu includ un aspect important, cel al valabilității/nevalabilității numărului de înmatriculare, de natură a influența în mod decisiv, așa cum s-a arătat mai sus, stabilirea entității ținute la plata despăgubirilor civile.

În consecință, instanța a constatat că B. Național de Carte V. din Italia – reprezentat prin B. A. de Autovehicule din România nu are legitimare procesuală și nu poate fi obligat la plata despăgubirilor solicitate de părțile civile, întrucât această obligație revine Fondului de Protecție a Victimelor Străzii.

Astfel fiind, în temeiul art. 251 alin. 10 din Legea nr. 32/2000 privind societățile de asigurare și supravegherea asigurărilor, raportat la art. 61 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările din România, art. 4 alin. 1 litera a din Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 1/2008 pentru punerea în aplicare a Normelor privind F. de Protecție a Victimelor Străzii, instanța a respins, ca nefondată, excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de partea responsabilă civilmente F. de Protecție a Victimelor Străzii.

În conformitate cu prevederile art. 6 din Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 1/04.03.2008 pentru punerea în aplicare a Normelor privind F. de Protecție a Victimelor Străzii, cuantumul prejudiciului suferit de persoanele păgubite prin accidente de vehicule produse pe teritoriul României se stabilește în strictă conformitate cu prevederile normelor privind aplicarea legii în domeniul asigurărilor obligatorii de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, în vigoare în România la data producerii accidentului.

Instanța a ținut seama și de interpretarea dată dispozițiilor art. 251 din Legea nr. 32/2000 prin Decizia nr. 3/2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secțiile Unite, decizia prin care s-a stabilit, cu caracter obligatoriu pentru instanțe, că în procesul penal, F. de Protecție a Victimelor Străzii are calitatea de parte responsabilă civilmente și poate fi obligat singur, iar nu în solidar cu inculpatul, la plata despăgubirilor civile către persoanele păgubite prin accidente de vehicule neasigurate.

Astfel, în cazul decesului unei persoane, la stabilirea despăgubirilor trebuie avute în vedere următoarele: cheltuielile de înmormântare, inclusiv pentru piatra funerară, precum și cele efectuate pentru îndeplinirea ritualurilor religioase, probate cu documente justificative, cheltuielile de transport al cadavrului, inclusiv cele de îmbălsămare, probate cu documente justificative, de la localitatea unde a avut loc decesul până la localitatea în care se face înmormântarea (conform prevederilor art. 49 punctul 2 din Normele puse în aplicare prin Ordinul Președintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 21/2009).

Părțile civile V. E. și S. A. au solicitat, cu acest titlu, suma de 20.000 lei, înțelegând să probeze cheltuielile efectuate prin administrarea probei testimoniale, în lipsa oricăror înscrisuri justificative.

În privința cheltuielilor de înmormântare și a celor efectuate cu îndeplinirea ritualurilor religioase, instanța a reținut că prezentarea de către părțile civile a unor înscrisuri doveditoare pentru cheltuielile realizate cu ocazia înmormântării, precum și cu îndeplinirea ritualurilor religioase, ar reprezenta o sarcină excesivă și disproporționată pentru acestea.

Or, în condițiile pierderii fiului, respectiv a fratelui, eveniment intempestiv care a provocat o durere greu de surprins în cuvinte celor două părți civile, apare ca nerezonabilă obligarea acestora de a face dovada prin înscrisuri a cheltuielilor pe care le-au efectuat, în condițiile în care normele menționate mai sus nu înlătură, ci se completează cu regulile generale de probațiune, care permit și administrarea altor mijloace de probă.

De altfel, ceremonialul religios de înmormântare, remunerarea preoților, organizarea parastaselor la diferite intervale de timp, reprezintă tradiții recunoscute pentru comemorarea și cinstirea persoanelor decedate, general acceptate și notorii în cazul popor creștin ortodox, cum este, în majoritate, poporul român.

De asemenea, pentru sumele de bani achitate, conform datinilor creștine, și în cazul de față, pentru îndeplinirea ritualurilor enumerate mai sus, de regulă nu se eliberează documente justificative, astfel încât instanța a apreciat că părțile civile s-au aflat în imposibilitate obiectivă de a procura înscrisuri care să constate efectuarea acestor cheltuieli, motiv pentru care a avut în vedere depozițiile martorilor audiați sub aspectul analizat.

Părțile civile au precizat că, din suma totală de 20.000 lei solicitată cu titlu de daune materiale, suma de 9050 lei reprezintă cheltuielile de înmormântare, iar diferența constituie totalul sumelor cheltuite pentru cele patru pomeniri efectuate potrivit obiceiului.

Martorii T. T. C. și C. I. au confirmat că părțile civile au îndeplinit toate ritualurile creștinești pentru comemorarea victimei (la 8 zile, la 40 de zile, la 3 luni, la 6 luni, la 9 luni și la un an de la decesul acesteia), că, în general, în mediul rural, la astfel de evenimente participă un număr mare de persoane și că nivelul cheltuielilor ocazionate de acestea se situează în jurul valorilor indicate de părțile civile (7.000 lei – 10.000 lei cheltuieli de înmormântare, 2000 lei – 4000 lei cheltuieli pentru fiecare pomenire) – filele 88-89 dosar instanță.

Instanța, luând în considerare aceste declarații și raportându-le la situația de fapt reținută, a apreciat că părțile civile V. E. și S. A. au făcut dovada daunelor materiale solicitate, în cuantum de 20.000 lei, însă despăgubirile pe care F. de Protecție a Victimelor Străzii urmează a fi obligat să le plătească acestora au fost reduse la jumătate (respectiv la suma de 10.000 lei), în condițiile existenței culpei concurente și egale a victimei V. C., astfel cum s-a arătat mai sus.

Fapta ilicită a inculpatului, constând în suprimarea vieții unei persoane, ca urmare a nerespectării regulilor de circulație pe drumurile publice, a fost de natură a cauza nu doar un prejudiciu material, ci și un prejudiciu moral părților civile, membri ai familiei victimei.

Repararea integrală a prejudiciului reprezintă, așa cum s-a arătat, principiul de bază al răspunderii civile delictuale, consacrat de dispozițiile art. 998 Cod civil, în termeni preciși și cuprinzători, ce evocă neîndoielnic ideea reparării daunei în totalitatea sa, fără nicio restrângere sau limitare în raport de natura intrinsecă a acestuia.

De asemenea, potrivit art. 14 alin. 5 Cod procedură penală, acțiunea civilă poate avea ca obiect și tragerea la răspundere civilă pentru repararea daunelor morale, potrivit legii civile.

Deși cuantificarea prejudiciului moral nu este supusă unor criterii legale de determinare, daunele morale se stabilesc prin apreciere de către judecător, ca urmare a aplicării criteriilor referitoare la consecințele negative suferite de cei în cauză în plan psihic și afectiv, importanța valorilor lezate, măsura în care acestea au fost lezate, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării.

Este de necontestat că, prin natura sa nepecuniară, prejudiciul moral nu poate fi exprimat în bani, dar nici nu este oportună sau posibilă, în cazul de față, o altă modalitate de reparare a acestei categorii de prejudicii. Așa fiind, fără a face abuz de aplicarea unor reguli arbitrare, instanța a considerat că, pentru a se asigura o reparație bazată pe un raport echitabil între faptă și prejudiciul suferit pe plan psihic, nu se impune a se analiza sarcina probei în mod rigid.

Toate aceste criterii se subordonează conotației aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real și efectiv produs, astfel încât să nu se ajungă la obținerea unor venituri nejustificate de către cei care pretind daunele morale.

La aprecierea cuantumului acestora, instanța s-a raportat la importanța valorii lezate (dreptul la viață), la legăturile strânse ale victimei cu mama și cu sora sa (mai ales în contextul în care V. C. nu era căsătorit și nu avea descendenți), ținând cont de vârsta la care a survenit decesul acesteia (40 de ani), de caracterul violent al morții, aspect de natură a accentua trauma psihică a părților civile.

Victima era o persoană tânără, locuia împreună cu mama sa, fiind singurul sprijin al acesteia, era apreciat în comunitate și presta diferite activități pentru a obține veniturile necesare întreținerii gospodăriei.

Instanța a mai ținut cont de culpa inculpatului în producerea accidentului, de faptul că părțile civile au resimțit puternic consecințele negative ale accidentului rutier, dar și de aspectul că participarea lor la viața socială a fost profund afectată (fapt confirmat și de declarațiile martorilor audiați în cauză).

Astfel, consecințele negative suferite de cele două părți civile, în plan psihic și afectiv, prin pierderea unei persoane atât de dragi și apropiate, sunt extrem de dificil de cuantificat, fiind de netăgăduit suferința puternică, persistentă în timp, provocată de pierderea unui fiu sau a unui frate.

Deși suferința morală este, practic, ireparabilă, instanța a apreciat că acordarea sumei de 35.000 lei părții civile V. A. (mama victimei) și a sumei de 20.000 lei părții civile S. A. (sora victimei), reprezentând daune morale, reprezintă o măsură reparatorie rezonabilă pentru a reprezenta o compensare a suferinței și a lipsei sprijinului afectiv al fiului, respectiv al fratelui.

La stabilirea acestor sume, instanța a avut în vedere, pe lângă aspectele arătate mai sus, procentul de 50% reținut drept culpă a inculpatului Z. A. I. la producerea accidentului rutier soldat cu decesul victimei V. C..

Pentru aceste argumente, în temeiul art. 14 și art. 346 alin. 1 Cod procedură penală, raportat la art. 998-999 Cod civil, art. 251 alin. 10 din Legea nr. 32/2000 privind societățile de asigurare și supravegherea asigurărilor, raportat la art. 61 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările din România, art. 3 și art. 4 alin. 1 litera a din Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 1/2008 pentru punerea în aplicare a Normelor privind F. de Protecție a Victimelor Străzii, instanța a admis, în parte, acțiunea civilă formulată de părțile civile V. E. și S. A. și a obligat pe partea responsabilă civilmente F. de Protecție a Victimelor Străzii să plătească părților civile menționate suma globală de 10.000 lei(zece mii lei), reprezentând daune materiale, părții civile V. E. suma de 35.000 lei (treizeci și cinci mii lei) cu titlu de daune morale, iar părții civile S. A. suma de 20.000 lei (douăzeci mii lei) reprezentând daune morale.

Față de aspectele reținute, a respins celelalte pretenții formulate de cele două părți civile, ca nefondate, apreciind că ar fi excesivă și disproporționată stabilirea unor daune morale într-un cuantum mai ridicat, dată fiind și culpa concurentă egală a victimei.

Deși legea recunoaște Fondului de Protecție a Victimelor Străzii dreptul de regres împotriva persoanei responsabile de producerea prejudiciului, în procesul penal, F. este obligat singur față de victime la plata despăgubirilor, urmând ca ulterior, după efectuarea efectivă a plății, F. să se întoarcă, prin acțiune în regres, împotriva autorului, pentru recuperarea sumelor plătite.

Acțiunea în regres este ulterioară efectuării plății, aspect ce rezultă din conținutul art. 251 din Legea nr. 32/2000 și al art. 13 din Ordinul Comisiei pentru Supravegherea Asigurărilor nr. 1/2008, iar cadrul procesual penal de față are ca scop doar acoperirea prejudiciului cauzat părților vătămate, motiv pentru care nu s-ar justifica, așa cum a solicitat partea responsabilă civilmente, obligarea in solidum a Fondului și a inculpatului la plata despăgubirilor către părțile civile.

În ceea ce privește pretențiile Serviciului Județean de Ambulanță N., ale Spitalului Județean de Urgență Piatra N. și ale Spitalului C. de Recuperare Iași, din înscrisurile atașate la dosarul cauzei, se observă că niciuna dintre aceste părți civile nu a efectuat cheltuieli pentru transportul sau asistența medicală acordată victimei, inculpatul Z. A. I. și martorul V. V. fiind beneficiarii tuturor acestor servicii medicale.

Astfel, se impune a fi avute în vedere prevederile art. 313 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, potrivit cărora persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane răspund potrivit legii și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată.

Este lesne de observat că nu sunt îndeplinite cerințele legale pentru admisibilitatea acestor acțiuni civile, întrucât cheltuielile solicitate de instituțiile medicale menționate nu au fost efectuate în beneficiul victimei infracțiunii comise de inculpat, ci chiar pentru restabilirea sănătății acestuia din urmă și a unui martor care îl însoțea, ca urmare a faptei ilicite comise chiar de inculpat, motiv pentru care aceste pretenții, formulate în procesul penal, sunt inadmisibile, urmând a fi respinse în consecință.

Referitor la cheltuielile judiciare efectuate de părți, în conformitate cu prevederile art. 193 alin. 1 și 2 Cod procedură penală, inculpatul este obligat să plătească părții vătămate, în caz de condamnare, precum și părții civile căreia i s-a admis acțiunea civilă, cheltuielile judiciare efectuate de acestea; când acțiunea civilă este admisă numai în parte, instanța poate obliga pe inculpat la plata totală sau parțială a cheltuielilor judiciare.

Față de aceste prevederi legale, pentru ca instanța să poată dispune în acest sens, părțile civile aveau obligația de a indica și a dovedi cuantumul cheltuielilor de judecată efectuate, prin depunerea la dosar a unor chitanțe sau a altor documente justificative, obligații pe care însă nu și le-au îndeplinit. Consecința acestei omisiuni este respingerea, ca neîntemeiată, a cererii de restituire a cheltuielilor judiciare efectuate în prezenta cauză.

În ceea ce privește cheltuielile judiciare avansate de stat, în temeiul art. 191 alin. 1 Cod procedură penală, l-a obligat pe inculpatul Z. A. I. la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat în prezenta cauză (cheltuieli pentru efectuarea actelor de procedură).

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs părțile civile V. E. și S. A. și partea responsabile civilmente asiguratorul ASOCIAȚIA F. DE PROTECȚIA VICTIMELOR STRĂZII, motivele de recurs comune și solicitările recurenților vizând cuantumul despăgubirilor materiale și morale acordate părților civile. Recurenta – parte responsabilă civilmente a invocat și lipsa calității procesuale pasive și obligarea la despăgubiri a Biroului Național Carte V. din Italia, pentru considerente similare cu cele arătate în fața primei instanțe.

Procedând la analiza sentinței penale recurate în raport de criticile formulate și de actele și lucrările aflate la dosarul cauzei se apreciază în sensul netemeiniciei recursurilor pentru considerentele ce preced:

În ceea ce privește lipsa calității procesuale invocate de recurenta – parte responsabilă civilmente se observă că argumentele expuse de către judecătorie, pe care instanța de recurs și le însușește în întregime, sunt în strictă conformitate cu dispozițiile legale în materia asigurărilor, calitatea de parte responsabilă civilmente a ASOCIAȚIEI F. DE PROTECȚIA VICTIMELOR STRĂZII fiind atrasă de împrejurarea că motocicleta aparținând inculpatului nu a fost înmatriculată în România.

Referitor la cuantumul daunelor morale stabilite de către prima instanță, Curtea apreciază că și sub acest aspect prima instanță a procedat la o justă soluționare a cauzei, neimpunându-se modificarea cuantumului stabilit prin sentința recurată.

Cuantificarea daunelor morale în cazul accidentelor auto cu victime nu este supusă în prezent unor criterii legale ,prin ordinul succesive ale CSA fiind stabilită doar limita maximă până la care acestea pot fi acordate, pentru vătămări corporale și decese, inclusiv pentru prejudicii fără caracter patrimonial produse în unul și același accident, indiferent de numărul persoanelor prejudiciate.

În această situație, revine practicii judiciare sarcina identificării unor criterii pentru înlăturarea, pe cât posibil, a subiectivismului, cu ocazia stabilirii unor astfel de despăgubiri, criterii pe care instanța de fond le-a menționat în considerentele sentinței și pe care le-a avut în vedere în mod corespunzător la soluționarea laturii civile.

Totodată, la aprecierea asupra cuantumului daunelor morale trebuie avută în vedere și practica instanțelor în materie, în special cu privire la hotărârile pronunțate de către instanțele de control judiciar, cuantumul stabilit fiind în conformitate și cu orientarea jurisprudențială.

Prin urmare, în conformitate cu prevederile art. 385 ind. 15 pct. 1 lit. b C.p.p. vor fi respinse ca nefondate recursurile declarate în cauză și vor fi obligați recurenții la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

În temeiul art. 385 ind. 15 pct. 1 lit. b C .p .p. respinge ca nefondate recursurile declarate de recurentele – părți civile V. E. și S. A. și recurenta – parte responsabilă civilmente Asociația F. de Protecția a Victimelor Străzii împotriva sentinței penale nr. 392 din 23.08.2013 pronunțată de Judecătoria Piatra N. în dosarul nr._ .

În conformitate cu prevederile art. 192 al. 2 C .p .p . obligă recurenții să plătească statului câte 100 lei cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 12.12.2013.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

M. A. A. Pt. V. M., aflată în C.O.

Semnează președintele completului

M. A. A.

C. C.

GREFIER

A. D. - I.

Pron.sent.pen.B. M.M.

Red.d.r. M.A.A.

Tehnored. A.D.I.

2 ex.

23.12.2013

← Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 915/2013. Curtea de...  Ucidere din culpă. Art.178 C.p.. Decizia nr. 173/2013. Curtea... →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Ucidere din culpă. Art.178 C.p.. Decizia nr. 1345/2013. Curtea de Apel BACĂU