Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP. Decizia nr. 537/2015. Curtea de Apel BACĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 537/2015 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 28-05-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI SI DE FAMILIE
DECIZIA PENALĂ NR.537
Ședința publică din 28 mai 2015
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: C. C.
JUDECĂTOR: M. A. A.
*********************************************
GREFIER: A. D. - I.
Ministerul Public – P. de pe lângă Curtea de Apel Bacău a fost reprezentat legal de B. G. – procuror.
Pe rol judecarea apelului declarat de inculpatul E. C. împotriva sentintei penale nr. 108/10.03.2015 pronunțată de Judecătoria Moinești în dosarul nr._ ..
Dezbaterile în cauză s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art.369 al.1 Cod proc.penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului, pe suport magnetic.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă apelantul – inculpat E. C., asistat de apărător ales, avocat B. D..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nemaifiind alte cereri prealabile, Curtea constată apelul în stare de judecată și acordă cuvântul pe dezbateri.
Apărătorul apelantului – inculpat arată că motivele de apel vizează netemeinicia sentinței atacate, respectiv modalitatea de individualizare a pedepsei aplicate. În baza art.421 pct 2 lit.a Cpp, solicită desființarea sentinței atacate și reindividualizarea sancțiunii aplicate. Precizează că prin prisma prevederilor art.74, aplicarea unei sancțiuni cu amenda, cum prevede art.336 Cp, pe criteriile prev. de art.74 Cp, este suficientă pentru a atinge scopul pedepsei. Susține că inculpatul mai are o condamnare pentru o infracțiune similară și sancțiunea se va concretiza în executare în penitenciar măcar numai a acelei pedepse. Solicită clemența instanței și să fie reindividualizat cuantumul pedepsei de 8 luni. Afirmă că pe lângă poziția de recunoaștere în totalitate, apărarea inculpatului este obiectivă –, nu a condus în sensul că a existat un gest necugetat, ci a existat o situație apreciată ca fiind obiectivă. Menționează că martorul a declarat că inculpatul, la momentul când conducea mașina, era coerent și orientat. Învederează faptul că pedeapsa rezultantă de 11 luni, cu executare, este prea severă. Solicită aplicarea unei sancțiuni cu amenda, sancțiune solicitată și de reprezentantul Parchetului la fond.
Reprezentantul Ministerului Public arată că, față de natura infracțiunii, pericolul social concret al faptei, pedeapsa este temeinică. Precizează că aplicarea art.83 Vcp cu art.15 al.2 din Legea nr.187/2012 este legală față și de dispozițiile deciziei nr.13/06.05.2015 dată în dezlegarea unor probleme de drept. Susține că instanța de fond a dezbătut cauza pe fond la data de 03.03.2015 și pronunțarea s-a făcut la data de 10.03.2015. Afirmă că între 03.03 și 10.03.2015 nu există încheiere de amânare a pronunțării, instanța spunând doar că reține cauza în pronunțare conform art.391 Cpp. Menționează că în art.391 alin.1 Cpp se prevede că deliberarea și pronunțarea se fac în ziua când au loc dezbaterile în fond iar mențiunea „la o dată ulterioară” se referă la faptul că dacă în ziua respectivă nu are loc pronunțarea, obligatoriu se impune întocmirea minutei de amânare a pronunțării, ce trebuie pronunțată în ședință publică și care nu există la dosar. Învederează faptul că prin nepronunțarea încheierii de amânare a pronunțării s-au încălcat dispozițiile privind continuitatea completului de judecată, compunerea completului de judecată și există astfel un caz de nulitate absolută potrivit art.281 lit.a Cpp. Arată că nu se poate verifica dacă membrii completului care au participat la dezbateri pe fond sunt aceeași cu cei care au dat pronunțarea. Dacă instanța va împărtăși acest punct de vedere, solicită aplicarea art.421 pct.2 lit.b Cpp, desființarea sentinței penale atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare. În caz contrar, în baza art.421 pct.1 lit.b Cpp solicită respingerea ca nefondat a apelului, pedeapsa fiind legală și temeinică.
Apelantul – inculpat E. C. arată că regretă.
S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.
CURTEA
- deliberând -
Prin sentința penală nr. 108 din 10.03.2015 pronunțată de Judecătoria Moinești în dosarul penal nr._ s-a dispus, în baza art. 336 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 375 rap. la art. 396 alin. (10) C.proc.pen condamnarea inculpatului E. C., la pedeapsa de 8 luni închisoare.
În baza art. 83 alin. 1 Cod penal coroborat cu art. 15 alin. 2 din Legea nr. 187/2012, s-a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 3 luni închisoare aplicată prin sentința penală 27/20.01.2012 pronunțată de Judecătoria Moinești în dosarul nr. 7640/2011, rămasă definitivă la data de 17.05.2012.
În baza art. 83 alin. 1 teza ultimă Cod penal s-a dispus executarea pedepsei de 3 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 27/20.01.2012 a Judecătoriei Moinești alături de pedeapsa de 8 luni închisoare aplicată prin prezenta, pedeapsa rezultantă fiind de 11 luni închisoare.
Inculpatul execută o pedeapsă de 11 luni închisoare.
În baza art. 65 și art. 67 alin. 1 și 2 Cod penal, i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a și b Cod penal, în condițiile și pe durata art. 65 Cod penal.
În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a avut în vedere că prin rechizitoriul nr. 440/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Moinești s-a dispus trimiterea în judecată a E. C. pentru săvârșirea infracțiunii prev. și ped de art. 336 alin. 1 Cod penal.
S-a reținut prin actul de sesizare a instanței că la data de 09.10.2013, inculpatul conducea autoturismul cu nr._ și a fost oprit în trafic . mun.Moinești.
Întrucât emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la Spital, unde i s-au recoltat două probe biologice de sânge.
Conform buletinului de analiză toxicologică-alcoolemie nr.301/2014 emis de SML Bacău, rezultă că la prima probă recoltată inculpatul avea o alcoolemie de 1,50 gr.%o, iar la cea de-a doua probă 1,30 gr.%o, acestea nefiind contestate de către inculpat.
Inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei în cursul urmăririi penale.
După înregistrarea dosarului pe rolul instanței, a fost parcursă procedura de cameră preliminară, a fost comunicat rechizitoriul către inculpat, acesta nu a contestat actul de sesizare și nici probatoriul administrat.
Inculpatul nu s-a prezentat pentru a da declarație în fața instanței, dar a depus la dosar o declarație autentică prin care arată că recunoaște săvârșirea faptei.
Din actele și lucrările dosarului, prin prisma probatoriul administrat în cauză, instanța a reținut următoarele:
La data 09.02.2014 organele de poliție au oprit pentru control pe . Moinești, jud. Bacău, un autoturism cu nr. De înmatriculare_ condus de inculpat.
După prezentarea documentelor i s-a solicitat inculpatului să sufle în aparatul etilotest, rezultatul analizei a fost de 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat.
După aceea inculpatul a fost condus la Spitalul Moinești unde i-au fost prelevate două probe biologice de sânge, rezultatul analizei se află la fila 10 dosar urmărire penală, și potrivit acestuia inculpatul prezenta o alcoolemie de 1,50, respectiv 1,30 gr%.
Săvârșirea faptei în forma descrisă mai sus a fost recunoscută și de inculpat, în cursul urmăririi penale, și se coroborează cu celelalte probe administrate, respectiv analiza probei de sânge, precum și declarația martorului audiat în cursul urmăririi penale.
Martorul M. N. C. a declarat că la data de 09.02.2014 se afla în autoturismul condus de inculpat, că acesta a fost oprit de organele de poliție și că a asistat la testarea inculpatului cu aparatul alcooltest . A mai declarat martorul că inculpatul a recunoscut că înainte de a conduce autoturismul consumase băuturi alcoolice.
Din toate cele menționate instanța a constatat că inculpatul se face vinovat de săvârșirea faptei pentru care a fost trimis în judecată, iar în drept, fapta întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 336 alin. 1 Cod penal.
În cauză s-a făcut aplicarea prev. art. 375 Cod procedură penală raportat la art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de lege.
S-a mai constatat că inculpatul a mai fost anterior condamnat la pedeapsa de 3 luni închisoare și s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei, stabilindu-se un termen de încercare de 2 ani și 3 luni, prin sentința penală nr. 27/20.01.2012 pronunțată de Judecătoria Moinești și rămasă definitivă la data de 17.05.2012.
Având în vedere că termenul de încercare ce 2 ani și 3 luni a început să curgă de la data de 17.05.2012, iar fapta pentru care a fost trimis în judecată inculpatul a fost săvârșită la data de 09.02.2014, rezultă că fapta a fost săvârșită în cursul termenului de încercare.
Conform art. 15 alin. 2 din Legea nr. 187/2012 „regimul suspendării condiționate a executării pedepsei prevăzute la alin. (1), inclusiv sub aspectul revocării sau anulării acesteia, este cel prevăzut de Codul penal din 1969”.
În aceste condiții, în baza art. 336 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 374 alin. 4 și art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 8 luni închisoare.
În baza art. 83 alin. 1 Cod penal din 1969 coroborat cu art. 15 alin. 2 din Legea nr. 187/2012, s-a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 3 luni închisoare aplicată prin sentința penală 27/20.01.2012 pronunțată de Judecătoria Moinești în dosarul nr. 7640/2011, rămasă definitivă la data de 17.05.2013.
În baza art. 83 alin. 1 teza ultimă Cod penal s-a dispus executarea pedepsei de 3 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 27/20.01.2012 a Judecătoriei Moinești, alături de pedeapsa de 8 luni închisoare aplicată prin prezenta, astfel că inculpatul va executa o pedeapsă de 11 luni închisoare.
În baza art. 65 și art. 67 alin. 1 și 2 Cod penal, i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a și b Cod penal, în condițiile și pe durata art. 65 Cod penal.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul E. C., motivele de apel expuse în preambulul prezentei decizii făcând referire la aspecte de netemeinicie, respectiv s-a arătat că pedeapsa de 11 luni închisoare este prea severă.
Procedând la verificarea sentinței apelate în raport de actele și lucrările dosarului și de motivele de apel invocate Curtea apreciază în sensul netemeiniciei criticilor invocate.
În ceea ce privește natura și durata pedepsei se apreciază că aceasta a fost corect stabilită de către instanța de fond, cu respectarea criteriilor de individualizare, motiv pentru care nu se impune redozarea.
În acest sens se au în vedere împrejurările concrete în care a fost săvârșită fapta, și mai ales perseverența infracțională a inculpatului care anterior a fost condamnat pentru o faptă similară.
În aceste condiții nu se justifică aplicarea unei tratament sancționator mai blând, întrucât inculpatul a sfidat practic ordinea de drept, săvârșind o faptă de aceeași natură în condițiile în care anterior beneficiase de regimul favorabil al suspendării condiționate.
Prin urmare, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. b C. proc. pen., va fi respins ca nefondat apelul declarat de apelantul inculpat E. C. împotriva sentintei penale nr. 108/10.03.2015 pronunțată de Judecătoria Moinești și va fi obligat apelantul inculpat să plătească statului suma de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În temeiul art. 421 pct. 1 lit. b C. proc. pen., respinge ca nefondat apelul declarat de apelantul inculpat E. C. împotriva sentintei penale nr. 108/10.03.2015 pronunțată de Judecătoria Moinești.
În temeiul art. 275 alin.2 C. proc. pen. obligă apelantul inculpat să plătească statului suma de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 28.05.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
C. C. M. A. A.
GREFIER
A. D. - I.
Pron.sent.pen.P. A.
Red.d.a.M.A.A.
Tehnored.A.D.I.
2 ex.
24.06.2015/25.06.2015
| ← Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 1220/2015.... | Violarea de domiciliu. Art.192 C.p.. Decizia nr. 655/2015.... → |
|---|








