Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 87/2015. Curtea de Apel BACĂU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 87/2015 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 25-06-2015 în dosarul nr. 325/32/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA PENALĂ SI PENTRU CAUZE CU MINORI SI DE FAMILIE
SENTINȚA PENALĂ nr. 87
Ședința publică de la 25 Iunie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: B. A.
GREFIER: E. D.
&&&&&&&&&&&&&&&&&&
Ministerul Public – P. de pe lângă Curtea de Apel Bacău – legal reprezentat prin procuror: C. B.
Pe rol fiind judecarea contestația la executare formulată de petentul P. P. împotriva încheierii penale nr. 37 din 28.04.2015 pronunțată de Curtea de Apel Bacău în dosarul nr._ .
Dezbaterile în cauză s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiilor art. 369 al.1 Cod procedură penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului pe suport magnetic.
La apelul nominal făcut în ședință publică a lipsit contestatorul.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților pentru dezbateri.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea ca inadmisibilă a contestației întrucât motivul invocat nu se regăsește printre cele prevăzute la art.598 C.p.p.
CURTEA
- deliberând –
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Bacă sub nr._, petentul P. P. a formulat contestație la executarea încheierii penale nr. 37 din 28.04.2015 a Curții de Apel Bacău.
În motivarea contestației se arată că petentul și membrii familiei sale sunt pensionari având in nivel de venituri modeste, care îl împiedică să plătească cheltuielile judiciare la care petentul fost obligat prin încheierea contestată.
La dosarul cauzei s-a atașat dosarul_ al Curții de Apel Bacău în care s-a pronunțat încheierea nr. 37 din 28.04.2015.
Analizând actele dosarului, instanța reține următoarele:
Prin încheierea penală nr. 37 din 28.04.2015 pronunțată Curtea de Apel Bacău, definitivă la aceeași dată, s-a dispus respingerea plângerii formulată de petentul P. P. împotriva ordonanței de clasare din data de 15.01.2015 dispusă de procurorul de la P. de pe lângă Curtea de Apel Bacău în dos. 797/P2014 și, în temeiul art. 275 al.2 C.p.p. a fost obligat să plătească statului suma de 200 lei, cheltuieli judiciare.
Potrivit art. 598 alin. (1) C. proc. pen. contestația împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri:
a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă;
b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;
c) când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare;
d) când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei.
Având în vedere că situația arătată de petent în conținutul cererii (veniturile modeste care îl împiedică să plătească cheltuielile judiciare către srat la care a fost obligat) nu se încadrează în nici unul din cazurile prevăzute la art. 598 alin. (1) lit.C. proc. pen., Curtea în baza art. 598 C. proc. pen., va respinge ca neîntemeiată contestația la executare, formulată de contestatorul P. P..
În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În baza art.598 C. proc. pen., respinge ca neîntemeiată contestația la executare formulată de contestatorul P. P.împotriva încheierii penale nr. 37 din 28.04.2015 a Curții de Apel Bacău.
În baza art.275 alin. (2) C. proc. pen., obligă contestatorul la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 25.06.2015.
PREȘEDINTE, Pt.grefier-E. D.-aflată în C.O.
B. A. Semnează P. grefier
Red.s.p. B.A./ 10.07.2015.
Tehnored. L.G./ 10.07.2015.
2 ex.
| ← Uz de fals (art. 291 C.p.). Decizia nr. 700/2015. Curtea de Apel... | Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice (art.336 NCP).... → |
|---|








