Contestaţie la executare (art.598 NCPP). Sentința nr. 18/2015. Curtea de Apel BACĂU

Sentința nr. 18/2015 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 12-02-2015 în dosarul nr. 14/32/2015

Dosar nr. ­­­­­­­­­­­_

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA PENALĂ, CAUZE MINORI SI FAMILIE

SENTINȚA PENALĂ NR. 18/2015

Ședința publică din 12 Februarie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE – M. A. A.

GREFIER – F. C.-A.

Ministerul Public – P. de pe lângă Curtea de Apel Bacău

– legal reprezentat de N. S. - procuror

Pe rol fiind soluționarea sesizării din data de 07.01.2015, formulată de Judecătorul delegat de la C. executări penale de la Curtea de Apel Bacău, privind contestația la executare, referitoare la executarea sentinței penale nr. 58 din data de 10.04.2014, pronunțată de Curtea de Apel Bacău în dosarul nr._, privind-o pe persoana transferabilă H. I. C..

Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art.369 al.1 Cod proc.pen., în sensul că au fost înregistrate pe suport magnetic.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă intimatul-condamnat H. I. C., aflat în stare de detenție, asistat de apărătorul desemnat din oficiu, avocat M. F..

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Apărătorul intimatului-condamnat și reprezentantul Ministerului Public, pe rând, precizează că nu mai au alte cereri de formulat.

Nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.

Avocat M. F. pentru intimatul-condamnat H. I. C. solicită admiterea contestației și deducerea din pedeapsa de 27 ani închisoare, a 540 de zile admise de Tribunalul italian privind eliberarea anticipată a acestuia.

Depune la dosar referatul pentru acordarea onorariului pentru asistența juridică în sumă de 100 lei, din fondurile Ministerului Justiției, referat ce a fost avizat prin semnătura președintelui de complet.

Reprezentantul Ministerului Public, solicită admiterea contestației și deducerea din pedeapsa de executat de 27 de ani închisoare a celor 540 de zile conform celor sesizate de autoritatea italiană.

Intimatul-condamnat H. I. C. arată că nu mai are nimic de adăugat.

S-au declarat dezbaterile închise trecându-se la deliberare.

CURTEA

- deliberând –

Prin sesizarea formulată de Biroul Executări Penale din cadrul instanței Curtea de Apel Bacău s-a formulat contestație la executare cu privire la executarea sentinței penale nr. 58 din 10.04.2014 pronunțată de Curtea de Apel Bacău în dosarul nr._ .

În sesizarea s-au arătat următoarele:

Prin sentința penală nr. 58 din 10.04.2014, pronunțată de Curtea de Apel Bacău în dosarul nr._, rămasă definitivă prin neapelare la data de 05.05.2014, s-a dispus:

„În temeiul art. 154 pct. 6 lit. a din Legea 302/2004 ( republicată) admite cererea formulată de Ministerul Justiției din Italia și, în consecință:

Dispune recunoașterea hotărârii judecătorești pronunțate de Tribunalul Ordinar din Tivoli, Italia, reformată la 28.02.2008 de Curtea de Apel din R., secția I, rămasă definitivă și irevocabilă la 01.10.2008 prin care s-a dispus condamnarea persoanei H. I. C., fiul lui G. și A., născut la 04.03.1985 în Bacău domiciliat în com. N., ., CNP_ la o pedeapsă de 30 ani închisoare.

Constată că prin ordonanța nr. 19/2009 a Curții cu Juri de Apel din R. pedeapsa a fost amnistiată în parte, respectiv pentru 3 ani închisoare

Pedeapsă de executat 27 ani închisoare.

Dispune transferarea în România a persoanei condamnate pentru executarea în continuare a pedepsei mai sus menționate.

Deduce din pedeapsă perioada executată de la 08.02.2006 la zi.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Cu apel în 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 10.04.2014.”.

Ca urmare a rămânerii definitive a hotărârii, în conformitate cu dispozițiile art. 154 alin. 12 din Legea nr. 302/2004, pentru punerea în executare, s-a emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 66 din 07.05.2014 și s-au făcut comunicările prevăzute de textul de lege menționat mai sus.

La data de 20.11.2014, P. București Rahova cu adresa nr._/17.11.2014, a confirmat înmatricularea susnumitului în penitenciar precizând că executarea pedepsei începe la data de 08.02.2006 și expiră la data de 07.02.2033.

Prin încheierea de îndreptare a erorii materiale din data de 12.12.2014 pronunțată de Curtea de Apel Bacău în același dosar, rămasă definitivă prin neapelare la data de 05.01.2015, s-a dispus:

„În temeiul art. 278 C .p .p . dispune îndreptarea erorii materiale din dispozitivul sentinței penale nr. 58 din data de 10.04.2014 a Curții de Apel Bacău în sensul că al. 2 va fi consemnat astfel:

„Dispune recunoașterea hotărârii judecătorești pronunțată de Tribunalul Ordianar din Tivoli, Italia, reformată la 28.02.2008 de Curtea de Apel din R., secția I, rămasă definitivă și irevocabilă la 01.10.2008 prin care s-a dispus condamnarea persoanei H. I. C., fiul lui G. și A., născut la 04.03.1985 în Bacău, județul Bacău, domiciliat în com, N., ., CNP_ la o pedeapsă de 30 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de, tâlhărie calificată, omor calificat, lovire sau alte violențe, tentativă de distrugere, fapte prevăzute de art. 110, 628, 576, 423, 614 din Codul penal italian, respectiv art. 188,189 lit. d, art. 193 al. 2,, art. 234 al. 1 lit. a, d, f și art. 32 raportat la art. 253 al. 4 din Codul penal român .

Cu apel în 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 12.12.2014.”

La data de 05.01.2015, autoritatea judiciară italiană ne-a sesizat cu un certificat privind stadiul executării pedepsei din care rezultă că persoanei condamnate i s-a admis eliberarea anticipată cu 540 zile care ar putea fi deduse din pedeapsa de 27 ani închisoare.

Se reține că la dosarul cauzei a fost depusă, în traducere, adresa înaintată de către autoritățile judiciare italiene, Ministerul Justiției – Italia – Departamentul pentru afacerile de justiție – Direcția Generală a Justiției Penale, prin care se face cunoscut stadiul de executare a pedepsei adus la zi pentru H. I. C., în conformitate cu datele stabilite de către Procuratura de pe lângă Tribunalul Ordinar din Tivoli cu nr. SIPE 226/2008 din 15.10.2014, din care rezultă că din pedeapsa aplicată persoanei menționate a fost scăzută perioada de 540 zile, considerată ca „ eliberare anticipată”.

Procedura mai sus menționată aplicată de către autoritățile judiciare italiene are semnificația unei cauze de micșorare a pedepsei, în conformitate cu prevederile art. 598 al. 1 lit. d C.p.p., motiv pentru care va fi admisă contestația la executare formulată de C. Executări Penale din cadrul Curții de Apel Bacău și în consecință:

Va deduce din pedeapsa de 27 ani închisoare aplicată persoanei H. I. C., fiului lui G. și A., născut la 04.03.1985 în Bacău, CNP_ prin hotărârea judecătorească pronunțată de Tribunalul Ordinar din Tivoli, Italia, reformată la 28.02.2008 de Curtea de Apel din R., secția I, recunoscută prin sentința penală 58 din 10.04.2014 a Curții de Apel Bacău, perioada de 540 zile închisoare de eliberare anticipată, astfel cum a fost stabilită de autoritățile judiciare italiene, repsectiv Procuratura Republicii de pe lângă Tribunalul Ordinar din Tivoli.

Cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În temeiul art. 598 al. 1 lit. d C.p.p. admite contestația la executare formulată de C. Executări Penale din cadrul Curții de Apel Bacău și în consecință:

Deduce din pedeapsa de 27 ani închisoare aplicată persoanei H. I. C., fiului lui G. și A., născut la 04.03.1985 în Bacău, CNP_ prin hotărârea judecătorească pronunțată de Tribunalul Ordinar din Tivoli, Italia, reformată la 28.02.2008 de Curtea de Apel din R., secția I, recunoscută prin sentința penală 58 din 10.04.2014 a Curții de Apel Bacău, perioada de 540 zile închisoare de eliberare anticipată, astfel cum a fost stabilită de autoritățile judiciare italiene, repsectiv Procuratura Republicii de pe lângă Tribunalul Ordinar din Tivoli.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Cu drept de contestație în 3 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 12.02.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

A. A. M. C.-A. F.

Red sent. M.A.A.

Tehnored. F.C.A./04.03.2015/ 5 ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare (art.598 NCPP). Sentința nr. 18/2015. Curtea de Apel BACĂU