Furt. Art.228 NCP. Decizia nr. 722/2015. Curtea de Apel BACĂU

Curtea de Apel BACĂU - Sentințe și decizii penale / 2015

Decizia nr. 722/2015 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 09-07-2015 în dosarul nr. 3427/180/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL B.

SECȚIA PENALĂ, CAUZE MINORI SI FAMILIE

DECIZIA PENALĂ NR. 722/2015

Ședința publică din data de: 9 iulie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: D. P.

JUDECĂTOR: M. V.

GREFIER: S. N. T.

Ministerul Public - P. de pe lângă Curtea de Apel B.

Reprezentat prin PROCUROR: V. P.

Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de inculpata M. M. I., împotriva sentinței penale nr. 801 din 25.05.2015, pronunțată de Judecătoria B., în dosarul nr._ .

Dezbaterile în cauză s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art. 369 al. 1 Cod procedură penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului, pe suport magnetic.

La apelul nominal făcut în ședință publică, s-au prezentat: apelanta – inculpată M. M. I. aflată în stare de arest preventiv, asistată de apărător desemnat din oficiu, av. D. O. și intimata – persoană vătămată Tamașu C..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Se procedează la legitimarea intimatei – persoană vătămată Tamașu C. cu cartea de identitate . nr._.

Fiind interpelată, apelanta – inculpată M. M. I. învederează instanței că insistă în apelul formulat și că este de acord să fie asistată de apărătorul desemnat din oficiu.

Avocat D. O., pentru apelanta – inculpată M. M. I. depune la dosar un înscris medical reprezentând copie xerox după buletin de analize nr. 4325 emis de S.C. MADISAN TEST S.R.L. Tg. Ocna privind pe apelanta – inculpată.

Apărătorul apelantei – inculpată și reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, pe rând, arată că nu mai sunt cereri de formulat în cauză.

Nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea constată apelul în stare de judecată și acordă cuvântul părților, pentru dezbateri:

Avocat D. O., pentru apelanta – inculpată M. M. I., având cuvântul, solicită admiterea apelului, desființarea sentinței penale pronunțate de Judecătoria B. în ceea ce privește cuantumul pedepsei aplicate, iar, pe fond, să se dispună reducerea acestei pedepse. Solicită să se aibă în vedere că inculpata a recunoscut săvârșirea faptei și că prejudiciul a fost recuperat în totalitate. De asemenea, arată că în motivarea sentinței apelate se reține că inculpata a dat dovadă de îndrăzneală în momentul în care a săvârșit această faptă, însă din cuprinsul acestei motivări nu reiese faptul că inculpata are un handicap accentuat, această afecțiune afectându-i discernământul. Totodată, subliniază că din fișa psihologică depusă la dosarul cauzei reiese faptul că inculpata are o incapacitate de concentrare pe perioade mari de timp. Față de aceste aspecte și având în vedere modalitatea în care a fost săvârșită fapta se întreabă dacă inculpata la momentul comiterii infracțiunii și-a dat seama de ceea ce face, cu atât mai mult cu cât atunci când a fost surprinsă de partea vătămată aceasta nu a dorit să restituie telefonul decât în prezența organelor de poliție. Totodată, se întreabă dacă inculpata realizează efectiv ce pedeapsă a luat în acest moment, nefăcându-se nici o evaluare psihologică a acesteia și existând doar actele medicale care au fost depuse la dosarul cauzei. Consideră că pedeapsa de 1 an și 3 luni, raportat la faptul că aceasta a recunoscut săvârșirea faptei, este una destul de severă motiv pentru care solicită să se facă o nouă reindividualizare a acesteia și să se aplice o pedeapsă spre minimul prevăzut de lege. Cu onorariu din fondurile M.J.L.C., conform referatului pe care îl depune la dosarul cauzei.

Intimata – persoană vătămată Tamașu C., având cuvântul, lasă soluția la aprecierea instanței.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, arată că sentința penală nr. 801/2015 a fost criticată de apelanta - inculpată sub aspectul netemeiniciei, respectiv pedeapsa aplicată, durata și cuantumul acesteia nu a fost corect individualizată și a solicitat reducerea. Subliniază că la individualizarea pedepsei, în raport de criteriile prevăzute de art. 74, s-a ținut seama de o anumită gravitate a infracțiunii săvârșite, dar aspectul cel mai important, care consideră că susține această proporționalitate este natura și frecvența antecedentelor penale ale inculpatei, aceasta fiind condamnată prin sentința penală nr. 81/20.01.2011 a Judecătoriei B. la 6 luni închisoare și fiind liberată condiționat la data de 10.09.2014, rămânând un rest de pedeapsă de 598 zile. Ori, în această perioadă inculpata a săvârșit din nou o infracțiuni, apreciind, raportat la acest fapt, că pedeapsa aplicată își îndeplinește funcția de constrângere și este proporțională cu natura acesteia. Pentru aceste motive consideră că apelul nu este fondat și solicită respingerea acestuia.

Apelanta – inculpată M. M. I., în ultimul cuvânt, arată că mai are un rest de pedeapsă și solicită reducerea cuantumului pedepsei.

CURTEA

- deliberând -

Asupra apelului penal de față, Curtea reține următoarele:

Prin sentința penală nr. 801/2015 din data de 26.05.2015, pronunțată de Judecătoria B., s-a dispus condamnarea inculpatei M. M. I., fiica lui M. și B., născută la data de 06.11.1990 în municipiul Bârlad, jud. V., C.N.P. –_, domiciliată în municipiul Bârlad, . nr. 27, ., ., cetățean român, recidivistă, studii 6 clase, fără ocupație, pentru săvârșirea infracțiunii de furt prevăzută de art. 228 alin. 1, cu art. 41 alin.1 Cod penal și cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, la pedeapsa principală de 1 (un) an și 3 (trei) luni închisoare.

În baza art.67 alin.1 Cod penal, s-a interzis, cu titlu de pedeapsă complementară, pe o durată de 2 (doi) ani, după executarea pedepsei închisorii, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit. a (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice) și lit. b (dreptul de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat).

În temeiul art. 66 alin. 1 Cod penal, s-a interzis, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a și b Cod penal, în condițiile prevăzute de art. 65 alin. 1 și alin. 3 Cod penal.

S-a dispus revocarea liberării condiționate privind restul de pedeapsă rămas de executat, în cuantum de 528 zile de închisoare, din pedeapsa aplicată prin sentința penală nr. 81/2011, pronunțată de Judecătoria B., definitivă prin nerecurare la data de 08.02.2011.

În temeiul art.41 alin.1 Cod penal, raportat la art. 43 Cod penal, s-a adăugat la pedeapsa de 1 (un) an și 3 (trei) luni închisoare, stabilită în prezenta cauză, restul rămas neexecutat, în cuantum de 528 zile de închisoare, din pedeapsa aplicată prin sentința penală nr. 81/2011, pronunțată de Judecătoria B., definitivă prin nerecurare la data de 08.02.2011, inculpata M. M. I. urmând a executa pedeapsa rezultantă de 1 (un) an 3 (trei) luni și 528 zile de închisoare.

În baza art. 45 alin. 3 lit. a Cod penal, s-a aplicat inculpatei pedeapsă complementară cea mai grea, respectiv interzicerea, pe o durată de 2 (doi) ani după executarea pedepsei închisorii, a exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a și b Cod penal.

În temeiul art. 45 alin. 5 Cod penal, s-a aplicat inculpatei pedeapsă accesorie cea mai grea, respectiv interzicerea cu titlu de pedeapsă accesorie a drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a și b Cod penal, în condițiile prevăzute de art. 65 alin. 1 și alin. 3 Cod penal.

În temeiul art. 404 alin. 4 lit. a Cod procedură penală, raportat la art. 72 Cod penal, s-a computat din durata pedepsei închisorii aplicată prin prezenta, duratei reținerii și a arestării preventive de la data de 23.02.2015 la zi.

În baza art. 399 alin. 1 Cod procedură penală, cu referire la art. 362 alin. 2 Cod procedură penală, raportat la art. 208 alin. 4 Cod procedură penală, s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatei M. M. I., dispusă prin încheierea de ședință din data de 24.02.2015 a Judecătorului de drepturi și libertăți de la Judecătoria B., în dosarul numărul_ .

S-a luat act că persoana vătămată Tamașu C. nu s-a constitut parte civilă în prezenta cauză, prejudiciul fiind recuperat integral prin restituirea bunurilor sustrase.

În conformitate cu dispozițiile art. 272 alin. 1 și art. 274 alin.1 Cod procedură penală, a fost obligată inculpata M. M. I. la plata sumei de 1.060 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care 260 lei cheltuieli efectuate în cursul urmăririi penale și 800 lei în cursul judecății.

De asemenea, prin aceeași hotărâre, s-a dispus plata onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpata M. M. I. – av. F. V., delegație nr. 626/28.04.2015, în cuantum de 200 lei, să se avanseze din fondurile Ministerului Justiției și să fie lăsat în sarcina statului.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

I. Situația de fapt și încadrarea juridică reținută prin rechizitoriu

Prin rechizitoriul din data de 13.03.2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria B. în dosar nr. 1737/P/2015 și înregistrat pe rolul acestei instanțe sub nr._ la data de 17.03.2015, s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatei M. M. I. pentru săvârșirea infracțiunii de furt prevăzută de art. 228 alin. 1 cu aplicarea art. 41 alin. 1 din Cod penal.

În cuprinsul actului de sesizare al instanței s-a reținut, în esență, că la data de 23.02.2015, în jurul orelor 15,40, în timp ce se afla în magazinul Lidl de pe . mun. B., inculpata M. M. I. a sustras din geanta persoanei vătămate Tamașu C. un telefon mobil marca LG.

Pentru dovedirea situației de fapt au fost administrate următoarele mijloace de probă în cursul urmăririi penale: declarații persoană vătămată Tamașu C. (fl. 6, 11 dosar urmărire penală); proces-verbal de constatare a infracțiunii flagrante (fl. 7-8 dosar urmărire penală); declarație martor G. A. (fl. 13 dosar urmărire penală); procese-verbale de predare-primire a telefonului mobil sustras (fl. 15-16 dosar urmărire penală); fișă cazier judiciar (fl. 43-44 dosar urmărire penală); declarație inculpată M. M. I. (fl. 50-51, 55 dosar urmărire penală).

II. Camera preliminară

Prin Încheierea din data de 19.03.2015, judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive dispusă față de inculpata M. M. I. prin Încheierea din data de 24.02.2015 a judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei B. și a menținut măsura preventivă.

Prin încheierea din data de 15.04.2015 (fl. 25-26 dosar instanță) judecătorul de cameră preliminară a dispus începerea judecării cauzei, constatând legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală privindu-l pe inculpata M. M. I., menținând în continuare măsura arestării preventive a acesteia.

De asemenea, judecătorul de cameră preliminară a constat că nu au fost formulate cereri ori invocate excepții de către inculpată sau apărătorul acesteia cu privire la legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală.

III. Desfășurarea cercetării judecătorești

Prezentă la judecarea cauzei, instanța i-a adus ca cunoștință inculpatei M. M. I. învinuirea care i se aduce prin actul de sesizare al instanței, precum și faptul că are dreptul să nu facă nici o declarație, că tot ce declară poate fi folosit și împotriva sa, iar dacă acceptă să dea declarații are obligația să spună tot ce știe cu privire la învinuirile care i se aduc.

Astfel, la primul termen de judecată cu procedura legal îndeplinită, ulterior citirii în extras de către grefierul de ședință, în baza art. 374 Cod procedură penală a actului de sesizare a instanței, instanța a întrebat-o pe inculpata M. M. I. dacă solicită ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a înscrisurilor prezentate de părți, aducându-i la cunoștință dispozițiile art. 396, alin. 10 Cod procedură penală.

În prezența apărătorului desemnat din oficiu, inculpata a declarat în mod expres că recunoaște săvârșirea infracțiunii pentru care a fost trimisă în judecată, că regretă fapta comisă și că înțelege să fie judecată în conformitate cu dispozițiile art. 374 și art. 375 Cod procedură penală, doar în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, pe care le cunoaște și pe care și le însușește în integralitatea lor.

După punerea în discuția părților a cererii inculpatei, instanța a constatat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 374 alin. 4 și art. 375 alin. 1 Cod procedură penală și a admis cererea formulată de aceasta.

Astfel, cu privire la manifestarea de voință a inculpatei în sensul judecării cauzei potrivit procedurii speciale, instanța a reținut că unul dintre principiile care stau la baza procedurii penale, astfel cum este statuat în cuprinsul art. 6 paragraf 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului îl constituie dreptul la judecarea în mod echitabil și într-un termen rezonabil al cauzei, iar conform art. 3, lit. d din Convenția europeană, referitor la drepturile persoanelor acuzate, se prevede că acestea pot: „să întrebe sau să solicite audierea martorilor acuzării și să obțină citarea și audierea martorilor apărării în aceleași condiții ca și martorii acuzării”.

În atare situație, în prezența declarației de recunoaștere a învinuirii, de însușire a probelor administrate în cursul urmăririi penale și a solicitării de a fi judecată doar pe baza acestora, fără administrare de probatorii noi, ori de readministrare în mod nemijlocit de către instanța de judecată a probatoriului din cursul urmăririi penale, inculpata nu va putea reclama ulterior vătămarea drepturilor la un proces echitabil sau încălcarea dreptului la apărare (Cauza Brandstetter contra Austriei – hotărârea CEDO din 28 august 1991).

Totodată, instanța a reținut că la același termen de judecată, persoana vătămată Tamașu C. a declarat că nu se constituie parte civilă în cauză întrucât bunul sustras i-a fost restituit, însă nu dorește să se împace cu inculpata și solicită tragerea la răspundere penală a acesteia.

IV. Situația de fapt reținută de instanță

Având în vedere că pe parcursul desfășurării procedurii de cameră preliminară nu au fost invocate excepții cu privire la legalitatea administrării probelor, că în cursul judecății nu au fost contestate probele și nici nu s-a propus administrarea unor noi probe, iar inculpata M. M. I. a recunoscut săvârșirea infracțiunii pentru care a fost trimisă în judecată, instanța urmează a reține aceeași situație de fapt precum cea indicată în actul de sesizare.

Astfel, instanța a reținut că la data de 23.02.2015, numita Tamașu C. a sesizat organele de cercetare penală din cadrul Poliției Mun. B. – Biroul de Investigații Criminale cu privire la faptul că în data de 23.02.2015, în jurul orelor 15.40, în timp ce se afla în incinta magazinului Lidl de pe . mun. B., o persoană necunoscută i-a sustras din geanta pe care o avea pe umăr un terminal telefonic marca LG în valoare de 1.100 lei.

În urma cercetărilor efectuate în cauză a fost identificată autorul faptei în persoana inculpatei M. M. I..

Din verificările efectuate în cauză și probele administrate a reieșit că la data de 23.02.2015, în jurul orelor 15,40, inculpata M. M. I. se afla în incinta magazinului Lidl situat în mun. B., . cu care a remarcat-o pe persoana vătămată Tamașu C. având o geantă pe umăr în al cărui buzunar lateral se observa un telefon mobil. Profitând de neatenția persoanei vătămate, inculpata i-a sustras telefonul mobil după care s-a îndepărtat.

Persoana vătămată Tamașu C. a simțit că-i umblă cineva la geantă și a observat-o pe inculpată, urmând-o și cerându-i să-i restituie telefonul. Întrucât inculpata a refuzat, martora G. A. care o însoțea pe persoana vătămată a apelat numărul de telefon al acesteia și telefonul a început să sune, fiind astfel localizat în buzunarul inculpatei.

Întrucât chiar și în acest moment, inculpata a refuzat să restituie telefonul, au fost anunțate organele de poliție care s-au deplasat la fața locului și i-au solicitat inculpatei să predea telefonul sustras. Acesta a fost apoi restituit persoanei vătămate, așa cum rezultă din dovezile de predare-primire atașate la dosar.

În cursul urmăririi penale a fost audiată martora G. A. care a auzit-o pe persoana vătămată Tamașu C. spunându-i că i s-a furat telefonul din geantă și a observat-o pe aceasta ducându-se în grabă după inculpata M. M. I.. La solicitarea persoanei vătămate, martora a apelat numărul de telefon al persoanei vătămate, auzind astfel telefonul acesteia sunând în buzunarul gecii cu care inculpata era îmbrăcată.

Fiind audiată în cursul urmăririi penale, inculpata M. M. I. a recunoscut fapta reținută în sarcina ei și a relatat modul cum a acționat.

V. Încadrarea juridică a faptelor reținută de către instanță

În drept, fapta inculpatei M. M. I. constând în aceea că în baza aceleiași rezoluții infracționale și prin același mod de operare, că la data de 23.02.2015, în jurul orelor 15,40, în timp ce se afla în magazinul Lidl de pe . mun. B., a sustras din geanta persoanei vătămate Tamașu C. un telefon mobil marca LG întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt prevăzută de art. 228 alin. 1 cu aplicarea art. 41 alin. 1 Cod penal.

Sub aspectul elementului material al laturii obiective, instanța a reținut că inculpata M. M. I. a sustras bunuri din patrimoniul persoanei vătămate Tamașu C., fiind îndeplinită condiția deposedării, iar ulterior a trecut telefonul mobil marca LG sustras în sfera sa de stăpânire și a dispus de acesta ca de bunurile proprii, fiind realizată astfel și componenta imposedării.

Referitor la latura subiectivă, inculpata a acționat cu intenție directă calificată prin scopul însușirii pe nedrept a bunurilor.

Urmarea imediată o constituie producerea unui prejudiciu în patrimoniul persoanei vătămate, recuperat prin restituirea bunului, iar legătura de cauzalitate între faptă și consecințele socialmente periculoase există.

VI. Individualizarea judiciară a pedepselor

Constatând așadar că sunt îndeplinite condițiile cumulativ prevăzute de art. 396, alin. 2 Cod procedură penală, întrucât s-a stabilit dincolo de orice îndoială rezonabilă că fapta există, constituie infracțiune, sub aspectul laturii obiective și subiective, și a fost săvârșită de către inculpata M. M. I. cu forma de vinovăție prevăzută de lege, instanța a dispus condamnarea acesteia.

Instanța a avut în vedere că funcțiile de constrângere și de reeducare, precum și scopul preventiv al pedepsei pot fi realizate numai printr-o corectă proporționare a acesteia, ținând seama și de persoana căreia îi este destinată în vederea reintegrării în societate. S-a urmărit formarea unei atitudini corecte față de muncă, față de ordinea de drept și față de regulile de conviețuire socială.

Pedeapsa stabilită de lege pentru săvârșirea infracțiunii de furt, prevăzută de art. 228 Cod penal este închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amenda. Având în vedere că inculpata M. M. I. a recunoscut săvârșirea faptei, instanța va da eficiență prevederilor art. 396, alin. 10 Cod procedură penală, s-au redus limitele de pedeapsă aplicabile cu o treime, astfel încât limitele de pedeapsă ce au fost avute în vedere la individualizarea pedepsei sunt cuprinse între 4 luni și 2 ani închisoare, respectiv amenda, cu limitele reduse cu o pătrime.

Instanța a reținut pericolul social concret al infracțiunii comise, evidențiat în principal prin modul de operare al inculpatei. Astfel, aceasta a săvârșit infracțiunea în timpul zilei, într-un loc public, dând dovadă de îndrăzneală, în sensul că a observat geanta persoanei vătămate, a urmărit-o în incinta magazinului și a sustras telefonul, iar ulterior nu a recunoscut săvârșirea faptei și a refuzat să restituie bunul, până la sosirea organelor de poliție.

La individualizarea pedepsei au fost avute în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 Cod penal, în cuprinsul căruia se arată că stabilirea duratei ori a cuantumului pedepsei se face în raport cu gravitatea infracțiunii săvârșite și cu periculozitatea infractorului, care se evaluează după următoarele criterii: împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite; starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită; natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii; motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit; natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului; conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal; nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.

Chiar dacă individualizarea pedepsei este un proces interior, strict personal al judecătorului, ea nu este totuși un proces arbitrar, subiectiv, ci dimpotrivă, el trebuie să fie rezultatul unui examen obiectiv al întregului material probatoriu, studiat după reguli și criterii precis determinate de lege. Înscrierea în lege a criteriilor generale de individualizare a pedepsei înseamnă consacrarea explicită a principiului stabilirii acesteia, așa încât respectarea lui este obligatorie pentru instanță. De altfel, ca să-și poată îndeplini funcțiile care-i sunt atribuite în vederea realizării scopului său și al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) și duratei, atât gravității faptei și potențialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana infractorului, cât și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența pedepsei.

Funcțiile de constrângere și de reeducare, precum și scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancțiunii, care să țină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condițiile socio-etice impuse de societate.

Față de întreaga activitate infracțională derulată, inculpata trebuia să știe că, pe lângă drepturi, are și o . datorii, obligații, răspunderi, care caracterizează comportamentul său în fața societății.

Exemplaritatea pedepsei produce efecte atât asupra conduitei infractorului, contribuind la reeducarea sa, cât și asupra altor persoane care, văzând constrângerea la care este supus acesta, sunt puse în situația de a reflecta asupra propriei lor comportări viitoare și de a se abține de la săvârșirea de infracțiuni. Fermitatea cu care o pedeapsă este aplicată și pusă în executare, intensitatea și generalitatea dezaprobării morale a faptei și făptuitorului, condiționează caracterul preventiv al pedepsei care, totdeauna, prin mărimea privațiunii, trebuie să reflecte gravitatea infracțiunii și gradul de vinovăție a făptuitorului.

D. o pedeapsă justă și proporțională este de natură să creeze aptitudinea subiectivă a inculpatului de a se corija și elibera de deprinderile antisociale care l-au antrenat pe calea săvârșirii de infracțiuni. Prin raportare la cele prezentate, respectiv pericolul social concret al infracțiunii, atitudinea inculpatului, circumstanțele reale și personale reținute, instanța s-a orientat către mediu în ceea ce privește limitele de pedeapsă prevăzute de lege, reduse ca urmare a cauzei de atenuare și inculpata M. M. I. a fost condamnată la pedeapsa de 1 an și 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt prevăzută de art. 228 alin. 1, cu art. 41 alin. 1 Cod penal și cu aplicarea art. 396, alin. 10 Cod procedură penală.

Pentru a dispune astfel, instanța a avut în vedere și antecedența penală a inculpatei, din cuprinsul fișei de cazier judiciar rezultând că aceasta a mai fost condamnată anterior pentru săvârșirea unor infracțiuni îndreptate împotriva patrimoniului persoanelor.

Instanța a constatat că fapta dedusă judecății în prezenta cauză a fost comisă în cursul termenului de liberare condiționată din pedeapsa aplicată prin sentința penală nr. 81/2011 pronunțată de Judecătoria B., definitivă prin nerecurare la data de 08.02.2011, din care a rămas un rest de executat în cuantum de 528 zile de închisoare.

Conform prevederilor art. 41 alin. 1 Cod penal: „dacă înainte ca pedeapsa anterioară să fi fost executată sau considerată ca executată se săvârșește o nouă infracțiune în stare de recidivă, pedeapsa stabilită pentru aceasta se adaugă la pedeapsa anterioară neexecutată ori la restul rămas neexecutat din aceasta.”

Astfel, având în vedere că fapta ce face obiectul prezentei cauze a fost comisă în stare de recidivă postcondamnatorie, instanța a dispus revocarea liberării condiționate privind restul de pedeapsă rămas de executat, iar în temeiul art. 41 alin. 1 Cod penal, raportat la art. 43 Cod penal, s-a adăugat la pedeapsa de 1 an și 3 luni închisoare stabilită în cauză, restul rămas neexecutat în cuantum de 528 zile de închisoare din pedeapsa aplicată prin sentința penală nr. 81/2011 pronunțată de Judecătoria B., definitivă prin nerecurare la data de 08.02.2011, inculpata M. M. I. urmând a executa pedeapsa rezultantă de 1 an, 3 luni și 528 zile de închisoare.

În opinia instanței, având în vedere perseverența infracțională pe care inculpata o dovedește și pentru a se atinge funcțiile educative și represive ale pedepsei în ceea ce o privește pe inculpată, unica modalitate de ispășire a pedepsei este cea cu executare efectivă.

La stabilirea pedepsei accesorii, instanța a avut în vedere nu doar dispozițiile naționale, ci și normele europene, astfel cum au fost interpretate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

În cauza C. și M. împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că interdicția tuturor drepturilor ca pedeapsă accesorie, nu poate fi aplicată în mod automat oricărei persoane condamnate la pedeapsa închisorii, indiferent de infracțiunea pentru care se aplică pedeapsa principală și fără a fi supusă controlului instanțelor în ceea ce privește necesitatea, nefiind adecvată și nu se justifică în raport cu natura infracțiunilor pentru care s-a angajat răspunderea penală a reclamanților din cauza respectivă.

În hotărârea pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza C. împotriva României, instanța europeană și-a exprimat dubiul față de eficiența recurgerii la interdicția de a vota pentru a atinge scopurile indicate de Guvern (de prevenire a infracțiunilor, de pedepsire a infractorilor și de respectare a statului de drept, persoanele care au încălcat regulile societății fiind lipsite de dreptul de a-și exprima opinia asupra elaborării acestor reguli în timpul executării pedepsei lor cu închisoarea), și a arătat că aceste scopuri nu pot fi calificate ca incompatibile prin ele însele cu dreptul garantat de art. 3 din Protocolul nr. 1. Curtea a reamintit că art. 3 din Protocolul nr. 1, care consfințește capacitatea individului de a influența compunerea corpului legislativ, nu exclude aplicarea unor restricții ale drepturilor electorale unui individ care, de exemplu, a comis grave abuzuri în exercitarea funcțiilor publice sau al cărui comportament a amenințat să submineze statul de drept sau fundamentele democrației. Cu toate acestea, nu trebuie să se recurgă cu ușurință la măsura extrem de severă pe care o constituie lipsirea de dreptul de vot. Pe de altă parte, principiul proporționalității impune existența unei legături perceptibile și suficiente între sancțiune și comportament, precum și față de situația persoanei afectate. Totodată Curtea a adus în discuție și recomandarea Comisiei de la Veneția, conform căreia suprimarea drepturilor politice trebuie pronunțată de o instanță judecătorească într-o hotărâre specifică, întrucât o instanță independentă, care aplică o procedură cu respectarea contradictorialității, oferă o garanție solidă împotriva arbitrarului. Aceste aspecte pot fi regăsite și în hotărârea dată în cauza Hirst contra Marii Britanii.

În hotărârea pronunțată în cauza S. și P. împotriva României, s-a stabilit că în ceea ce privește interzicerea exercitării drepturilor părintești trebuie să se demonstreze că retragerea absolută a drepturilor părintești corespunde unei necesități primordiale privind interesele copilului și că, în consecință, urmărește un scop legitim, anume protecția sănătății, moralei sau a educației minorilor.

Față de toate acestea, instanța trebuie să analizeze în concret dacă se impune interzicerea unor drepturi inculpatei M. M. I. și care anume dintre cele prevăzute de lege.

Natura faptei comise de inculpată denotă o atitudine de sfidare a valorilor sociale ocrotite de norma penală, ceea ce relevă existența unei nedemnități în exercitarea drepturilor de natură electorală prevăzute de art. art. 66, alin. 1, lit. a (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice) și lit. b (dreptul de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat).

În schimb, în ceea ce privește dreptul de a alege, instanța a apreciat că în raport cu natura concretă a faptelor comise de către inculpată, aceasta nu este nedemnă să exercite dreptul de a alege, motiv pentru care nu i-a interzis exercițiul acestui drept. Totodată, ținând cont de împrejurarea că fapta în discuție nu a fost săvârșită de inculpată folosindu-se de funcția sau profesia sa în scopul săvârșirii infracțiunii, neavând nici o legătură cu exercitarea autorității părintești, în lumina jurisprudenței Curțiie Europene a Drepturilor Omului în materie, apreciază că nu se impune interzicerea pentru inculpată a exercitării vreunui alt drept dintre cele prevăzute de art. 66, alin. 1 Cod penal.

Prin urmare, în baza art. 67, alin. 1 Cod penal instanța a interzis cu titlu de pedeapsă complementară, pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei închisorii, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66, alin. 1, lit. a (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice) și lit. b (dreptul de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat), iar în temeiul art. 66, alin. 1 Cod penal i-a interzis inculpatei M. M. I. cu titlu de pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 66, alin. 1 lit. a, b Cod penal, în condițiile prevăzute de art. 65 alin. 1 și alin. 3 Cod penal.

VII Alte măsuri dispuse de instanță

În ceea ce privește măsura arestării preventive, instanța a reținut că prin încheierea de ședință prin Încheierea de ședință din data de 24.02.2015 a Judecătorului de drepturi și libertăți de la Judecătoria B., s-a dispus arestarea preventivă a inculpatei inculpaților pe o durată de 30 de zile. Măsura arestării preventive a fost menținută pe durata camerei preliminare și a judecății.

Apreciind că subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, respectiv există probe cu privire la săvârșirea infracțiunii pentru care inculpata este cercetată, iar privarea de libertate a acesteia este necesară pentru înlăturarea stării de pericol pentru ordinea publică, aspect ce rezultă din fapta penală de care este acuzată, raportat, conform art. 223 alin. 3 Cod procedură penală, la gravitatea faptei, modul și circumstanțele de comitere a infracțiunii, aspectele analizate privitoare la persoana inculpaților și văzând prevederile art. 399 alin. 1, cu referire la art. 362 alin. 2, raportat la art. 208, alin. 4 Cod procedură penală, instanța a menținut măsura arestării preventive a inculpatei M. M. I..

De asemenea, în baza art. 404 alin. 4 lit. a Cod procedură penală, s-a computat din durata pedepsei închisorii aplicată prin prezenta duratei reținerii și a arestării preventive a inculpatei, de la data de 23.02.2015 la zi.

VIII. Soluționarea acțiunii civile

Instanța a luat act că persoana vătămată Tamașu C. nu s-a constituit parte civilă în prezenta cauză, prejudiciul fiind recuperat integral prin restituirea telefonului mobil marca LG sustras de către inculpată.

IX. Cheltuieli de judecată

Față de soluția de condamnare dispusă în cauză și văzând prevederile art. 272 alin.1 și art. 274 alin.1 Cod procedură penală, instanța a obligat pe inculpata M. M. I. la plata sumei de 1.060 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 260 lei cheltuieli efectuate în cursul urmăririi penale și suma de 800 lei în cursul judecății, iar onorariul apărătorului desemnat din oficiu – av. F. V., delegație nr. 626/28.04.2015 – în cuantum de 200 lei s-a avansat din fondurile Ministerului Justiției și a rămas în sarcina statului.

Împotriva acestei hotărâri, în cadrul termenului legal, a declarat apel inculpata.

Apelul nu a ost motivat în scris, iar în susținerile orale făcute și prin avocatul desemnat din oficiu a fost criticată hotărârea apelată pentru motivele reținute în preambulul prezentei decizii, astfel că nu vor mai fi reluate.

Analizând hotărârea apelată, în raport de motivele de apel invocate și examinând-o și din oficiu, în conformitate cu prevederile art. 417 alin. 2 Cod procedură penală, sub toate aspectele de fapt și de drept, Curtea constată că apelul urmează a fi respins, pentru considerentele care vor fi prezentate.

În cauză, instanța de fond a reținut o situație de fapt corespunzătoare probelor administrate, a dat faptei săvârșite de apelanta-inculpată o corectă încadrare juridică și a făcut o judicioasă individualizare a pedepsei, atât sub aspectul cuantumului, cât și a modalității de executare.

Instanța de fond a respectat dispozițiile procedurale referitoare la motivarea hotărârii, în sensul că a descris fapta săvârșită, cu arătarea timpului și locului unde a fost comisă, încadrarea juridică dată acesteia; de asemenea a analizat probelor care au servit ca temei pentru soluționarea laturii penale a cauzei și a arătat temeiurilor de drept care justifică soluțiile date în cauză.

Instanța de control judiciar își însușește motivarea hotărârii apelate făcută de instanța de fond, desigur cu completările care vor fi făcute.

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului rezultă pe deplin vinovăția apelantei-inculpate.

De altfel, inculpata a declarat, înainte de începerea cercetării judecătorești, că recunoaște săvârșirea infracțiunii pentru care a fost trimisă în judecată, așa cum a fost reținută în actul de sesizare a instanței, că solicită ca judecata să aibă loc pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a cerut aplicarea procedurii simplificate a recunoașterii învinuirii, cerere care, în mod legal, a fost admisă de instanța de fond.

În aceste condiții, Curtea nu va mai face referi cu privire la situația de fapt și nici la încadrarea juridică dată faptei săvârșite.

În ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepsei aplicate pentru infracțiunea dedusă judecății, Curtea reține următoarele:

În conformitate cu prevederile art. 74 alin. 1 Cod penal, stabilirea duratei sau a cuantumului pedepsei se face în raport cu gravitatea infracțiunii săvârșite și cu periculozitatea infractorului, care se evaluează după următoarele criterii:

a) împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite;

b) starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită;

c) natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii;

d) motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit;

e) natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedentele penale infractorului;

f) conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal;

g) nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.

În raport de actele și lucrările dosarului și de criterii de individualizare enunțate mai sus, cu deosebire, împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura și gravitatea rezultatului produs, natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedentele penale ale inculpatei, Curtea constată, așa cum se arăta mai sus, că instanța de fond a făcut, pentru infracțiunea dedusă judecății, o corectă individualizare a pedepsei.

Referitor la natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedentele penale ale inculpatei, din examinarea fișei de cazier judiciar - fl. 36 dosar instanța de fond, rezultă că inculpata a cunoscut de mai multe ori rigorile legii penale, atât pentru fapte comise în perioada minorității, cât și după împlinirea vârstei majoratului, pentru infracțiuni de furt calificat, dar și mai multe infracțiuni de tâlhărie, suferind mai multe condamnări, că a beneficiat de clemență, dispunându-se la prima condamnare suspendarea condiționată a executării pedepsei, apoi, a beneficiat de liberare condiționată, dar la intervale scurte de timp a reiterat comportamentul antisocial, comițând alte infracțiuni, de același gen, ceea ce dovedește o perseverență infracțională deosebită și nesocotire flagrantă a normelor de drept.

Curtea constată că nu se impunea reținerea în favoarea apelantei-inculpate a circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 75 Cod penal, și pe cale de consecință nu sunt incidente în cauză dispozițiile art. 76 alin. 1 Cod penal, referitoare la efectele circumstanțelor atenuante, în sensul reducerii limitelor speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru infracțiunea săvârșită cu o treime.

Așa cum este cunoscut, pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului, în scopul prevenirii săvârșirii de infracțiuni.

Ca măsură de constrângere, pedeapsa are pe lângă scopul său represiv și o finalitate de exemplaritate, ea concretizând dezaprobarea legală și judiciară, atât în ceea ce privește fapta penală săvârșită, cât și în ce privește comportamentul inculpatului.

Fermitatea cu care o pedeapsă este aplicată și pusă în executare, intensitatea și generalitatea dezaprobării morale a faptei și făptuitorului, condiționează caracterul preventiv al pedepsei care, totdeauna, prin mărimea privațiunii, trebuie să reflecte gravitatea infracțiunii și gradul de vinovăție a făptuitorului.

Numai o pedeapsă justă și proporțională este de natură să asigure atât exemplaritatea, cât și finalitatea acesteia, prevenția specială și generală înscrise și în Codul penal român.

În mod corect instanța de fond a reținut că inculpata a săvârșit infracțiunea dedusă judecății în stare de recidivă, prevăzută de art. 41 alin. 1 Cod penal.

În aceste condiții, în conformitate cu dispozițiile art. 43 Cod penal, deoarece infracțiunea dedusă judecății a fost săvârșită după liberarea condiționată din pedeapsa de 6 (șase) ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 81 din data de 20.01.2011, pronunțată de Judecătoria B., legal, s-a dispus revocarea beneficiului liberării condiționate pentru restul de pedeapsă de 528 zile închisoare, rest care, în baza art. 43 alin. 1 Cod penal, a fost adăugat la pedeapsa principală aplicată în cauză.

Sub aspectul modalității de executare a pedepsei principale aplicate, în raport de aspectele mai sus arătate, Curtea constată că în mod corect și legal s-a apreciat de instanța de fond că scopul pedepsei poate fi atins doar prin executarea pedepsei principale în regim de detenție.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, va fi respins ca nefondat apelul declarat de apelanta-inculpată.

În baza art.422 Cod procedură penală, se va deduce, în continuare, din pedeapsa principală aplicată apelantei-inculpate și perioada executată prin arest preventiv, începând cu data pronunțării sentinței penale apelate, respectiv, de la data de 26.05.2015, la zi.

Văzând și dispozițiile art. 275 alin. 2 Cod procedură penală;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

În temeiul art.421 pct.1 lit.b Cod procedură penală, respinge ca nefondat apelul declarat de apelanta-inculpată M. M. I. împotriva sentinței penale nr.801/2015 din data de 26.05.2015, pronunțată de Judecătoria B..

În temeiul art.422 Cod procedură penală, deduce, în continuare, din pedeapsa principală aplicată apelantei-inculpate și perioada executată prin arest preventiv, începând cu data pronunțării sentinței penale apelate, respectiv, de la data de 26.05.2015, la zi.

În baza art.275 alin.2 Cod procedură penală, obligă apelanta-inculpată să plătească statului suma de 600 lei, cu titlul de cheltuieli.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 09.07.2015.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

D. P. M. V.

GREFIER,

N. T. S.

Red. sent. E. S. C.

Red. dec. D.P. – 17.07.2015

Tehnored. S.N.T. – 2 ex.

20.07.2015

← Verificare măsuri preventive (art.206 NCPP). Decizia nr....		Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP). Sentința nr.... →

Furt. Art.228 NCP. Decizia nr. 722/2015. Curtea de Apel BACĂU

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Furt. Art.228 NCP. Decizia nr. 722/2015. Curtea de Apel BACĂU