Verificare măsuri preventive (art.206 NCPP). Decizia nr. 100/2015. Curtea de Apel BACĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 100/2015 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 29-07-2015 în dosarul nr. 950/103/2015*/a1
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA PENALĂ NR. 100/C/2014
Ședința publică din data de: 29.07.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: D. P.
GREFIER: S. N. T.
Ministerul Public - P. de pe lângă Curtea de Apel Bacău
reprezentat prin PROCUROR: S. M.
Pe rol fiind judecarea contestației declarate de inculpatul R. G., împotriva încheierii din data de 22.07.2015, pronunțată de Tribunalul N., în dosarul nr._ 5*.
La apelul nominal făcut în ședința publică, s-au prezentat contestator – inculpat R. G. aflat în stare de arest preventiv, asistat de apărător desemnat din oficiu, av. B. D..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei, după care:
Fiind interpelat contestatorul – inculpat R. G. învederează instanței că își menține contestația formulată în cauză și că este de acord să fie reprezentat de apărătorul desemnat din oficiu.
Apărătorul contestatorului - inculpat și reprezentantul Ministerului Public, pe rând, arată că nu au alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea constată contestația în stare de judecată și acordă cuvântul părților pentru dezbateri:
Avocat B. D., pentru contestatorul-inculpat R. G., având cuvântul, solicită admiterea contestației formulate împotriva încheierii din 22.07.2015 a Tribunalului N. și să se constate netemeinicia acesteia în ceea ce privește menținerea măsurii arestului preventiv. Cu privire la prevederile art. 206 alin. 7, așa cum s-a solicitat și în fața instanței de fond, solicită ca atunci când se va admite contestația, să se dispună înlocuirea măsurii arestului preventiv cu o măsură preventivă mai puțin restrictivă. În acest sens solicită să se aibă în vedere, pe lângă situația de fapt reținută la dosarul cauzei, care într-adevăr validează luarea măsurii la momentul inițial, că în baza criteriilor prevăzute de art. 223 alin. 2 Cod procedură penală, la acest moment al judecății cauzei instanța poate aprecia faptul că acele temeiuri nu mai subzistă. Arată că într-adevăr este vorba despre o infracțiune de omor, dar raportat la poziția pe care inculpatul a avut-o în fața organelor de cercetare, la stadiul în care se află cauza la acest moment, o rejudecare dispusă de instanța de control judiciar în condițiile în care s-a impus doar citarea părților vătămate, circumstanțele reținute în actul de sesizare și toată chestiunea care a dus la consecința aceasta nefericită, consideră că toate sunt argumente pe care instanța, raportându-se la prevederile art. 223 alin. 2, ar putea să le reanalizeze, în ceea ce privește utilitatea acestei măsuri. Prin prisma acelorași argumente apreciază că o măsură preventivă mai puțin restrictivă ar fi de natură și să nu aducă atingere bunei desfășurări a procesului în condițiile în care inculpatul nu mai are cu ce să impieteze asupra bunei desfășurări a procesului penal, și chiar dacă următorul termen fixat în fața instanței de fond este unul foarte apropiat, acest lucru nu înseamnă că dosarul nu ar putea trena și inculpatul nu ar putea să beneficieze de prevederile legale invocate anterior. Cu onorariu din fondurile M.J.L.C., conform referatului pe care îl depune la dosarul cauzei.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea contestației formulate de către inculpat și menținerea încheierii din data de 22.07.2014 a Tribunalului N.. Consideră că menținerea măsurii arestului preventiv dispusă față de inculpat se impune întrucât temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri subzistă și în prezent, iar din probatoriul administrat la dosarul cauzei rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată, iar privarea acestuia este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică, stare de pericol care rezidă din gravitatea infracțiunii săvârșite, modul și împrejurările în care aceasta a fost comisă, urmarea produsă, antecedentele penale ale inculpatului și limitele de pedeapsă prevăzute pentru infracțiunea comisă. În temeiul art. 275 alin. 2 Cod procedură penală solicită și obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare avansate de către stat.
Contestatorul-inculpat R. G., în ultimul cuvânt, arată că regretă fapta, dar subliniază că a fost provocat de victimă.
CURTEA
- deliberând -
Asupra contestației de față, Curtea reține următoarele:
Prin încheierea din data de 22.07.2015, pronunțată de Tribunalul N., în temeiul art. 362 alin. 2 Cod procedură penală, raportat la art. 208 alin. 4 Cod procedură penală, s-a menținut ca legală și temeinică măsura arestării preventive luată față de inculpatul R. G., fiul lui I. și E., născut la data de 19.05.1974 în ., CNP -_, cu domiciliul în ., județul N., trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de omor, prevăzută de art. 188, raportat la art. 199 alin. 1 Cod penal.
Pentru a pronunța această încheiere Tribunalul N. a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 19/P/2015 al Parchetului de pe lângă Tribunalul N., înregistrat la această instanță sub nr._ 5, la data de 11.03.2015, s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului R. G., pentru săvârșirea infracțiunii de omor, prevăzută de art. 188 alin. 1, raportat la art. 199 alin. 1 Cod penal.
În actul de sesizare a instanței s-a reținut în fapt că, în seara zilei de 20.01.2015, pe fondul unui conflict spontan, inculpatul R. G. i-a aplicat fratelui său, R. N., o lovitură cu un cuțit în zona supraclaviculară stângă, provocându-i o plagă înjunghiată toracică, cu interesare pleuro-pulmonară, hemotorax masiv și șoc hemoragic, precum și alte leziuni determinate de căderea victimei, rezultând decesul acesteia după șapte zile de spitalizare.
Prin încheierea nr. 40/CP din 08.04.2015, s-a constatat în procedura de cameră preliminară, legalitatea administrării probelor, a efectuării actelor de urmărire penală și a sesizării instanței, dispunându-se începerea judecății cauzei.
Prin sentința penală nr. 42/P din 29.04.2015, pronunțată de Tribunalul N., inculpatul R. G. a fost condamnat la pedeapsa principală de 8 (opt) ani închisoare și 3 (trei) ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b și h Cod penal, pentru săvârșirea infracțiunii de violență în familie, prevăzută de art. 199 alin.1 Cod penal, raportat la art. 188 Cod penal, cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, prin schimbarea încadrării juridice a faptei, din infracțiunea de omor, prevăzută de art.188, raportat la art. 199 alin. 1 Cod penal, menținându-se starea de arest a acestuia.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel, P. de pe lângă Tribunalul N. și inculpatul R. G..
Prin decizia penală nr. 562 din 02.06.2015, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, au fost admise ambele apeluri, a fost desființată în totalitate sentința apelată și s-a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul N., pe motiv că nu au fost citați moștenitorii victimei, care aveau posibilitatea să se constituie părți civile în cauză, menținându-se totodată arestarea preventivă a inculpatului.
Cauza a fost înregistrată la Tribunalul N. la data de 15.07.2015, sub nr._ 5*, și cum până la primul termen de judecată, stabilit la data de 12.08.2015, urma să expire durata arestării preventive a inculpatului, instanța, în temeiul art. 362 alin. 2 Cod procedură penală, a dispus din oficiu, verificarea legalității și temeiniciei acestei măsuri, constatând că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului R. G. subzistă și în prezent, impunând în continuare privarea de libertate a acestuia.
Astfel, s-a reținut că, prin încheierea nr. 2/U din 22.01.2015 a Tribunalului N., s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului R. G., pe o perioadă de 30 zile, începând cu data de 23.01.2015 și până la data de 21.02.2015, fiind emis mandatul de arestare preventivă nr. 3/U/22.01.2015.
În motivarea încheierii prin care s-a admis propunerea de arestare preventivă a inculpatului s-a reținut că, în cauză erau întrunite condițiile prevăzute de art. 223 alin. 1 Cod procedură penală, deoarece existau probe și indicii temeinice, din care rezulta suspiciunea rezonabilă că inculpatul ar putea fi autorul infracțiunii pentru care era cercetat, precum și condițiile prevăzute de art. 223 alin. 2 Cod procedură penală, întrucât pentru infracțiunea pentru care inculpatul era cercetat se putea dispune măsura arestării preventive, iar privarea sa de libertate era necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică. Acest ultim aspect s-a reținut că rezultă din gravitatea deosebită a faptei, din natura relațiilor sociale vătămate, precum și din consecințele produse prin activitatea infracțională.
Ulterior, arestarea preventivă a inculpatului a fost menținută în procedura de cameră preliminară, iar apoi de instanța de fond și cea de control judiciar.
Analizând măsura preventivă luată față de inculpatul R. G., în raport cu actele și lucrările dosarului, cu dispozițiile art. 362 alin. 2 Cod procedură penală, raportat la art. 208 alin. 4 Cod procedură penală și, evaluând împrejurările concrete ale cauzei, precum și conduita procesuală a inculpatului, tribunalul reține că în cauză nu s-au modificat temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive.
Față de infracțiunea de omor, prevăzută de art. 188 alin. 1, raportat la art. 199 alin. 1 Cod penal, pentru care inculpatul a fost trimis în judecată și de probele administrate la urmărirea penală, respectiv: procesul verbal de constatare a infracțiunii flagrante, procesul verbal de cercetare la fața locului și planșa fotografică anexă, rapoartele de expertiză medico-legale nr. A-_ și A-_, întocmite de S.J.M.L. N. și planșa fotografică cu aspecte de la autopsia victimei R. N., declarațiile martorilor R. C. M., Cheorleu C., R. C., M. E. și R. E. I., declarațiile inculpatului R. G., corpul delict - cuțit de bucătărie, cu lama de 20 cm și lățimea de 4 cm și urmele biologice ridicate de la fața locului, aflate în plicurile atașate, Tribunalul constatând că în cauză există în continuare indicii temeinice că acesta ar putea fi autorul infracțiunii reținute în sarcina sa.
În cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 223 Cod procedură penală, referitoare la măsura arestării preventive și subzistă în continuare temeiurile pentru care s-a dispus această măsură, întrucât s-a săvârșit o faptă prevăzută în mod expres de dispozițiile alin. 2 teza I din textul de lege menționat, iar privarea de libertate a inculpatului este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.
Starea de pericol pentru ordinea publică rezultă din gravitatea deosebită a infracțiunii care se reține a fi comisă de inculpat prin violență, care a condus în mod nejustificat la suprimarea vieții fratelui său.
De asemenea, starea de pericol pentru ordinea publică rezultă și din rezonanța produsă în comunitate, găsindu-și expresia în sentimentul de insecuritate socială generat de faptul că o persoană bănuită de săvârșirea unei astfel de infracțiuni este judecată în stare de libertate.
Raportat la gravitatea infracțiunii, la împrejurarea că fapta s-a produs pe fondul consumului de alcool de către inculpat și al existenței unui conflict verbal banal anterior agresiunii, se constată că nici o altă măsură preventivă nu poate duce la atingerea scopului prevăzut de art. 202 Cod procedură penală.
Împotriva acestei încheieri, la pronunțare, a formulat contestație inculpatul.
Contestația nu a fost motivată în scris, iar în susținerile făcute și prin avocat a fost criticată încheierea supusă contestației pentru motivele reținute în preambulul prezentei decizii, astfel că nu vor mai fi reluate.
Analizând încheierea contestată în raport de motivele invocate și examinând-o sub toate aspectele de fapt și de drept, Curtea constată că, contestația este nefondată și urmează a fi respinsă, pentru considerentele care vor fi prezentate.
Analizând încheierea contestată și examinând actele și lucrările dosarului, Curtea constată că prima instanța a făcut o corectă aplicare, a dispozițiilor Codului de procedură penală și din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, referitoare la verificarea legalității și temeiniciei arestării în cursul judecății și a motivat corespunzător încheierea contestată, atât din perspectiva dreptului intern, cât și a Convenției Europene a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale și a practicii, în materie, a Curții Europene a Drepturilor Omului, motivare pe care Curtea și-o însușește, desigur cu completările care vor fi făcute.
În conformitate cu dispozițiile art.362 alin.2 Cod procedură penală: „În cauzele în care față de inculpat s-a dispus o măsură preventivă, instanța este datoare să verifice, în cursul judecății, în ședință publică, legalitatea și temeinicia măsurii preventive, procedând potrivit art. 208”, iar potrivit acestui din urmă text: „Instanța de judecată verifică din oficiu dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea, prelungirea sau menținerea măsurii preventive, înainte de expirarea duratei acesteia, cu citarea inculpatului. Dispozițiile art.207 alin. 3-5 se aplică în mod corespunzător. În tot cursul judecății, instanța, din oficiu, prin încheiere, verifică periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, dacă subzistă temeiurile care au determinat menținerea măsurii arestării preventive și a măsurii arestului la domiciliu dispuse față de inculpat.”
Potrivit art. 207 alin. 4 Cod procedură penală: „Când constată că temeiurile care au determinat luarea măsurii preventive se mențin sau există temeiuri noi care justifică o măsură preventivă, judecătorul dispune prin încheiere menținerea măsurii preventive față de inculpat.”
În fine, în conformitate cu dispozițiile art. 420 alin. 11 Cod procedură penală: „La judecarea apelului se aplică regulile de la judecat în fond, în măsura în care prezentul titlu nu există dispoziții contrare”.
Deci, pentru a se menține stare de arest trebuie îndeplinite două condiții:
a)fie se mențin temeiurile care au determinat luarea măsurii preventive;
b)fie există temeiuri noi care justifică măsura preventivă luată.
Menținerea măsurii preventive se apreciază ca judicioasă și necesară pentru apărarea unui interes public, în sensul că alte măsuri, în acest stadiu al judecării cauzei, se dovedesc a fi insuficiente pentru a proteja în mod eficient acest interes și pentru buna desfășurare a judecării cauzei, neimpunându-se luarea unei măsuri preventive mai ușoare.
Analizând actele și lucrărilor dosarului, Curtea constată că măsura preventiva a arestului preventiv luată împotriva inculpatului a fost legal dispusă și menținută, atât în procedura camerei preliminare, cât și pe parcursul soluționării cauzei de instanța de fond, iar temeiurile avute în vedere la luarea acestei măsuri nu s-au schimbat.
Pe parcursul procesului penal, atât Tribunalul N., în primul ciclu procesual, cât și Curtea de Apel Bacău, ca instanță de apel, au examinat, din perspectiva dispozițiilor legale enunțate mai sus, legalitatea și temeinicia stării de arest a inculpatului, ultima verificare fiind realizată de Curtea de Apel Bacău, la data de 02.06.2015, când, prin decizia penală nr. 562, au fost admise ambele apelurile declarate de P. de pe lângă Tribunlaul N. și de inculpat, a fost desființată în totalitate sentința penală nr. 42/P din 29.04.2015, pronunțată de Tribunalul N., inculpatul R. G. a fost condamnat la pedeapsa principală de 8 (opt) ani închisoare, a fost desființată această sentință de condamnare a inculpatului și s-a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul N., dar s-a menținut arestarea preventivă a inculpatului.
Din probatoriul administrat în cursul urmăririi penale, rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit faptele pentru care a fost trimis în judecată.
Din examinarea încheierii nr. 2/U din data de 22.01.2015, pronunțată de Judecătorul de drepturi și libertăți de la Tribunalului N., la luarea măsurii arestului preventiv împotriva inculpatului s-au avut în vedere ca temei în drept, dispozițiile art. 223 alin. 2 Cod procedură penală.
În conformitate cu aceste dispoziții legale: „Măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată și dacă din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că acesta a săvârșit o infracțiune intenționată contra vieții, o infracțiune prin care s-a cauzat vătămarea corporală sau moartea unei persoane, o infracțiune contra securității naționale prevăzută de Codul penal și alte legi speciale, o infracțiune de trafic de stupefiante, trafic de arme, trafic de persoane, acte de terorism spălare de bani, falsificare de monede sau alte valori, șantaj, viol lipsire de libertate, evaziune fiscală, ultraj, ultraj judiciar, o infracțiune de corupție, o infracțiune săvârșită prin mijloace de comunicare electronică sau altă infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 5 ani sau mai mare și, pe baza evaluării gravității faptei, a modului și circumstanțelor de comitere a acesteia, a anturajului și mediului din car provine, a antecedentelor penale și a altor împrejurări privitoare la persoana acestuia, se constată că privarea de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.”
Prin operațiunea logică a interpretării, temeiurile prevăzute de art. 223 alin. 1 și 2 Cod procedură penală trebuie examinate prin raportare la probele administrate prin intermediul mijloacelor de probă, acestea fiind cele care conferă elemente în susținerea faptului că privarea inculpatului de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică, pericolul pentru ordinea publică fiind real și actual și acest lucru justifică menținerea măsurii arestului preventiv.
În cadrul criteriilor complementare, starea de pericol pentru ordinea publică trebuie privită și prin prisma unor circumstanțe concrete ale cauzei.
Faptele pentru care este cercetat penal inculpatul prezintă o gravitatea deosebită, prin împrejurările în care se presupune că a fost comisă, consecințele produse, suprimarea vieții unei persoane și chiar a fratelui său și prin rezonanță produsă în comunitatea în care locuiau părțile.
Desigur că trebuie făcută distincție între pericolul social al infracțiunii pentru care este trimis în judecată inculpatul și starea de pericol pentru ordinea publică pe care trebuie să prezinte lăsarea în libertate a inculpatului.
În mod evident, această distincție trebuie făcută, dar nu trebuie pierdut din vedere și faptul că în cazul unora dintre infracțiuni starea de pericol pentru ordinea publică rezultă în mod evident și din gravitatea infracțiunii pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, împrejurările concrete în care se presupune că a fost comisă fapta, gravitatea acesteia dedusă și din consecințele produse, respectiv, suprimarea vieții victimei.
Ori, infracțiunea pentru care este trimis în judecată inculpatul, respectiv infracțiunea de omor, prevăzută de art. 188 alin. 1 Cod penal, raportat la art. 199 alin. 1 Cod penal, este o infracțiune, care, în raport și de evaluarea gravității faptelor, modul și circumstanțele în care se presupune că s-au comis acestea, justifică faptul că privarea inculpatului de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.
Din probe rezultă că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 223 Cod procedură penală.
În jurisprudența sa Curtea Europeană a Drepturilor Omului a expus patru motive fundamentale acceptabile pentru arestarea și desigur menținerea acestei măsuri a unui inculpat suspectat că a comis o infracțiune: pericolul ca acuzatul să fugă(Stogmuller împotriva Austriei Hotărârea din 10.11.1969), riscul ca acuzatul, odată pus în libertate, să împiedice aplicarea justiției (Wemhoff împotriva Germaniei, Hotărârea din 27.06.1968), riscul să comită noi infracțiuni (Matzenetter împotriva Austriei), sau să tulbure ordinea publică(Letellier împotriva Franței, Hotărârea din 26.06.1991 și Hendriks împotriva Olandei, Hotărârea nr._ din 05.07.2007).
Curtea constată că, în raport de aspectele mai sus arătate, în cauză este îndeplinită una dintre aceste condiții, respectiv, pericolul ca „acuzatul” să tulbure ordinea publică.
În plus, principiul proporționalității(Hotărârea Ambruszkiewicz contra Poloniei) impune ca atunci când se ia o măsură privativă de libertate, să se aibă în vedere necesitatea realizării unui echilibru între necesitatea într-o societate democratică de apărarea interesului public și importanța dreptului la libertate.
Curtea constată că în cauza dedusă judecății acest echilibru este respectat, măsura preventivă luată și menținută împotriva inculpatului nefiind disproporționată cu necesitatea apărării într-o societate democratică a interesului public.
În ceea ce privește trecerea timpului și estomparea pericolul pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a inculpatului, față de și data arestării, Curtea reține următoarele:
Este adevărat că prin trecerea timpului rezonanța socială negativă produsă de săvârșirea infracțiunii imputate se diminuează, însă pentru a se dispune revocarea măsurii arestului preventiv sau înlocuirea acestei măsuri cu altă măsură neprivativă de libertate, trebuie ca punerea în libertate la inculpatului să nu ducă la o stare de pericol pentru ordinea publică.
Ori, în raport de aspectele mai sus prezentate, Curtea constată că trecerea timpului nu este de natură, în această cauză și în acest moment să fi determinat stingerea rezonanței sociale negative produsă de săvârșirea presupuselor infracțiuni pentru care inculpatul a fost trimis în judecată.
Nu se poate susține că le va fi indiferent rudelor și concetățenilor, care au luat cunoștință de presupusele fapte săvârșite de inculpat să-l vadă în libertate, nu dosar urmărire penală foarte mult timp de la luarea măsurii arestării preventive.
Mai degrabă, reacția nu poate fi decât extrem de negativă și va fi apreciată, cu certitudine, ca o lipsă de fermitate a organelor judiciare față de presupuse fapte de o gravitate deosebită, care nu se poate răsfrânge decât negativ asupra ordinei de drept și a încrederii în organele judiciare chemat să contribuie la apărarea ordinii de drept, la apărarea persoanei și drepturilor și libertăților acesteia, precum și la educarea cetățenilor în spiritul respectării legilor.
În ceea ce privește înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura preventivă mai ușoară, solicitare formulată de inculpat, prin avocat, Curtea reține următoarele:
În conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 Cod procedură penală:
„Măsura preventivă se înlocuiește, din oficiu sau la cerere, cu o măsură preventivă mai ușoară, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru luarea acesteia și, în urma evaluării împrejurărilor concrete ale cauzei și a conduitei procesuale a inculpatului, se apreciază că măsura preventivă mai ușoară este suficientă pentru realizarea scopului prevăzut la art. 202 alin. (1).”
Din examinarea acestui text rezultă că pentru a se dispune înlocuirea unei măsuri preventive cu o altă măsură preventivă mai ușoară, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții:
a) sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru luarea măsurii preventive în executarea căreia se află inculpatul;
b) în urma evaluării împrejurărilor concrete ale cauzei și a conduitei procesuale a inculpaților, se apreciază că măsura preventivă mai ușoară este suficientă pentru realizarea scopului prevăzut la art. 202 alin. (1).”
Desigur că în raport și de obiectul cererii și contestatorul-inculpat a apreciat că este îndeplinită prima condiție, astfel că nu se vor mai face referiri cu privire la acest aspect.
Așa cum se arăta mai sus, o altă condițiile care trebuie îndeplinită pentru se dispune înlocuirea unei măsuri preventive cu o altă măsură preventivă mai ușoară, este aceea ca în urma evaluării împrejurărilor concrete ale cauzei și a conduitei procesuale a inculpaților, se apreciază că măsura preventivă mai ușoară este suficientă pentru realizarea scopului prevăzut la art. 202 alin. (1).
Analizând și această condiție, se observă că legiuitorul a prevăzut a fi întrunite două aspecte și acestea cumulativ, respectiv:
a) să se impună înlocuirea cu o măsură preventivă mai ușoară în urma evaluării împrejurărilor concrete ale cauzei și;
b) conduita procesuală a inculpatului să se fi schimbat;
În condițiile în care atât instanța de fond, cât și instanța de apel, au examinat, în conformitate cu dispozițiile procedurale, periodic legalitatea și temeinicia arestului preventiv și au apreciat că subzistă temeiurile arestării preventive și nu se impune înlocuirea acestei măsuri preventive cu o altă măsură preventivă mai ușoară, pentru a se dispune ulterior înlocuirea acestei măsuri, cu o măsură preventivă mai ușoară, trebuie ca cele două condiții, respectiv: evaluarea împrejurărilor concrete ale cauzei și conduita procesuală a inculpaților să se fi schimbat, să fi survenit după ultima încheiere prin care s-a menținut starea de arest a inculpaților.
Ori, din examinarea lucrărilor dosarului, Curtea constată că din momentele în care s-a menținut ultima dată starea de arest preventiv a inculpatului, respectiv, 02.06.2015, nu a apărut nici o împrejurare nouă și nici conduita procesuală a acestuia nu s-a schimbat, astfel încât să se ajungă la concluzia că nu se mai justifică menținerea arestării preventive și că se impune înlocuirea acestei măsuri preventive cu o măsură preventivă mai ușoară.
Curtea, pentru aspectele mai sus prezentate, constată că scopul măsurilor preventive nu poate fi atins prin luarea unei măsuri preventive mai ușoare.
Sub aspectul termenului rezonabil, prevăzut de art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Curtea reține următoarele:
În ceea ce privește dispozițiile art. 5 pct. 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, modificat prin Protocolul nr.11, text potrivit cărora „orice persoană arestată sau deținută, în condițiile prevăzute de paragraf 1 lit. c din prezentul articol, trebuie adusă de îndată înaintea unui judecător și are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii”, din examinarea acestui text, rezultă că pentru cauza dedusă judecății, un inculpat arestat trebuie să fie judecat într-un termen rezonabil sau eliberat în cursul procedurii.
Referindu-se la „criteriile dosar urmărire penală care se apreciază termenul rezonabil al unei proceduri penale”, C.E.D.O. a statut că acestea sunt similare cu cele referitoare și la procedurile din materie civilă, adică: complexitatea cauzei, comportamentul inculpatului și comportamentul autorităților competente (decizia C.E.D.O. din 31 martie 1998).
Referitor la determinarea momentului de la care începe calculul acestui termen, instanța europeană a statuat că acest moment este „data la care o persoană este acuzată”, adică data sesizării instanței competente, potrivit dispozițiilor legii naționale sau „o dată anterioară” (data deschiderii unei anchete preliminare, data arestării sau orice altă dată, potrivit normelor procesuale ale statelor contractante). În această privință, Curtea Europeană face precizarea că noțiunea de „acuzație penală”, în sensul art.6 alin.1 din Convenție, semnifică notificarea oficială care emană de la autoritatea competentă; adică a învinuirii de a fi comis o faptă penală, idee ce este corelativă și noțiunii de „urmări importante” privitoare la situația învinuitului (decizia CEDO din 25 mai 1998 cauza Hozee c.Olandei).
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului rezultă că organele judiciare au întreprins toate măsurile legale pentru soluționarea cauzei într-un termen rezonabil.
Cât privește data finalizării procedurii în materie penală, luată în considerare pentru calculul „termenului rezonabil”, Curtea a statuat că aceasta este data pronunțării unei hotărârii de condamnare sau de achitare a celui interesat (decizia din 27 iunie 1968 în cauza Eckle contra Germaniei).
Aplicând aceste principii la speța de față, durata arestării preventive a contestatorului-inculpat nu poate fi apreciată că a depășit un termen rezonabil, așa cum este prevăzut de art. 5 paragraf 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, organele judiciare luând toate măsurile procedurale pentru soluționare cu celeritate a cauzei, astfel că măsura menținerii măsurii arestului preventiv este conformă și cu aceste dispoziții și cu prevederile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil.
În ce privește respectarea dreptului la libertate al inculpatului, este adevărat că detenția preventivă trebuie să aibă un caracter excepțional, starea de libertate fiind starea normală – și ea nu trebuie să se prelungească dincolo de limitele rezonabile – independent de faptul că ea se va computa sau nu din pedeapsă, însă în jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului, aprecierea limitelor rezonabile ale unei detenții provizorii se face luându-se în considerare circumstanțele concrete ale fiecărui caz, pentru a vedea în ce măsură: „există indicii precise cu privire la un interes public real care, fără a fi adusă atingere prezumției de nevinovăție, are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate”.
Prin urmare, instanța este obligată să vegheze la un just echilibru între măsura privării de libertate pe de o parte și interesul public de protecție a cetățenilor împotriva comiterii de infracțiuni grave, dedus din modul de săvârșire al faptelor și din consecințele acesteia. În condițiile speței, la acest moment interesul general prevalează în raport cu interesul inculpatului de a fi pus în stare de libertate, prin buna administrare a probelor.
Buna desfășurare a procesului penal impune privarea de libertate a inculpatului, iar eliberarea sa, chiar subsumată unor obligații sau garanții specifice altor măsuri preventive alternative, ar provoca o reală tulburare a ordinii și liniștii publice.
Protejarea libertății individuale împotriva ingerințelor arbitrare ale autorităților nu trebuie să stânjenească eforturile organelor judiciare în administrarea probelor și desfășurarea procesului în bune condiții.
Instanța europeană a afirmat adeseori în jurisprudența sa că: „orice privare de libertate trebuie să fie făcută în conformitate cu normele de fond și de procedură prevăzute de legislația națională”, dar în același timp, trebuie să respecte scopul esențial al art.5: protejarea individului împotriva arbitrariului autorităților statale.
Principiile de securitate juridică și de protecție împotriva arbitrariului impun fundamentarea fiecărei privațiuni de libertate pe o bază legală specifică.
Așa cum se arăta mai sus, prin menținerea acestei măsuri nu trebuie să se înțeleagă că inculpatului i se impută săvârșirea infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată, ci că există probe și indicii considerate temeinice în acest sens, în raport cu stadiul în care se află procesul penal.
În spiritul Convenției, prezumția de nevinovăție nu exclude arestarea preventivă și menținerea stării de arest preventiv.
Modalitatea în care au fost comise faptele și natura relațiilor socio – umane afectate, încălcări grave, cu deosebire, a dreptului la viață, impun concluzia că lăsarea în libertate a inculpatului ar genera o stare de insecuritate, privarea sa de libertate fiind necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică; în acest moment procesual, interesul social al protejării societății primează interesului personal al inculpatului de a fi judecat în stare de libertate.
Pentru toate aceste considerente, Curtea, evaluând și gravitatea faptelor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul, modul și circumstanțele în care se presupune că au fost săvârșite faptele, consecințele produse, anturajul și mediul din care provine inculpatul, reacția publică declanșată și starea de nesiguranță care ar putea fi generată de punerea în libertate a acestuia, constată că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestului preventiv subzistă, astfel că privarea sa de libertate, în această fază a procesului penal este legitimă și necesară.
Asigurarea unui grad de severitate corespunzător, în cazul săvârșirii de fapte penale grave, sau de către infractori cu un sporit grad de anti-sociabilitate, se realizează prin fermitatea și promptitudinea pârghiilor exercitabile, în situația de față identificându-se ca oportună antrenarea cu rigurozitate a măsurilor procesuale care se impun și care se concretizează în lipsirea de libertate a subiecților infracționali menționați.
Desigur că, în conformitate cu prevederile art. 208 alin. 4 Cod de procedură penală, instanța de fond are obligația de a verifica periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea și temeinicia arestării preventive a inculpatului și va aprecia, în raport și de împrejurările concrete ale cauzei, de probele care vor fi administrate și de conduita procesuală a inculpatului, dacă se mai impune menținerea acestei măsuri preventive, înlocuirea sau revocarea acesteia.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 425/1 alin. 7 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, cu art. 206 Cod procedură penală, va fi respinsă ca nefondată contestația formulată de contestatorul-inculpat.
Văzând și dispozițiile art. 275 alin. 2 Cod procedură penală;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În temeiul art. 425/1 alin. 7 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, cu art. 206 Cod procedură penală, respinge ca nefondată contestația formulată de contestatorul – inculpat R. G. împotriva încheierii din data de 22.07.2015, pronunțată de Tribunalul N. în dosarul nr._ 5*.
În baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală, obligă contestatorul – inculpat să plătească statului suma de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.
Definitivă
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29.07.2015, în prezența contestatorului – inculpat.
PREȘEDINTE, GREFIER,
D. P. S. N. T.
Red. înch.: V. M.
Red. dec.: D.P. – 30.07.2015
Tehnored.: SNT – 2 ex.
30.07.2015
| ← Verificare măsuri preventive (art.206 NCPP). Decizia nr.... | Furt. Art.228 NCP. Decizia nr. 722/2015. Curtea de Apel BACĂU → |
|---|
