Furt calificat (art.229 NCP). Decizia nr. 190/2015. Curtea de Apel BACĂU

Decizia nr. 190/2015 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 19-02-2015 în dosarul nr. 13954/180/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL B.

SECȚIA PENALĂ, CAUZE MINORI SI FAMILIE

DECIZIA PENALĂ NR.190

Ședința publică din data de: 19 FEBRUARIE 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: D. C.

JUDECĂTOR: A. S.

GREFIER: B. M. D.

Ministerul Public - P. de pe lângă Curtea de Apel B. reprezentat prin PROCUROR: S. N.

Pe rol fiind judecarea apelului declarat de P. de pe lângă Judecătoria B. și inculpatul P. C. C., împotriva sentinței penale nr.2544 din 04.12.2014, pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._ .

Dezbaterile în cauză s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art. 369 al. 1 Cod procedură penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului, pe suport magnetic.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă apelantul inculpat P. C. C., în stare de arest, asistat de apărător desemnat din oficiu, av.B. D., lipsă fiind intimații părți vătămate T. I. și G. A..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Apelantul inculpat P. C., precizează că nu dorește să dea declarație în fața instanței de control judiciar.

Nefiind cereri de formulat, Curtea, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, critică sentința penală sub aspectul modalității, neconforme cu dispozițiile legale, de aplicare a măsurilor complementare și accesorii direct pe lângă pedeapsa rezultantă a închisorii.

Conform disp. art. 45 C.pen. (1) Dacă pentru una din infracțiunile săvârșite s-a stabilit și o pedeapsă complementară, aceasta se aplică alături de pedeapsa principală.

(2) Când s-au stabilit mai multe pedepse complementare de natură diferită sau chiar de aceeași durată, dar cu conținut diferit, acestea se aplică alături de pedeapsa principală.

(3) Dacă s-au stabilit mai multe pedepse complementare de aceeași durată și cu același conținut:

a)în caz de concurs de infracțiuni sau de pluralitate intermediară se aplică cea mai grea dintre acestea;

b)în caz de recidivă, partea neexecutată din pedeapsa complementară anterioară se

adaugă la pedeapsa stabilită pentru noua infracțiune.

(4) în cazul condamnărilor succesive pentru infracțiuni concurente, partea din pedeapsa complementară executată până la data contopirii pedepselor principale se scade din durata pedepsei complementare aplicate pe lângă pedeapsa rezultată.

(5) Dacă pe lângă pedepsele principale au fost stabilite una sau mai multe pedepse accesorii, se aplică dispozițiile alin. 1-3, pedeapsa accesorie rezultată executându-se până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

Din economia dispozițiilor 45 C.pen. rezultă că interzicerea unor drepturi se aplică numai pe lângă o pedeapsă principală stabilită pentru o infracțiune. Aceasta înseamnă că interzicerea unor drepturi nu va putea fi aplicată pe lângă o pedeapsă rezultantă, în caz de pluralitate de infracțiuni, dacă nu a fost mai întâi aplicată pe lângă o pedeapsă stabilită pentru infracțiunile ce au format pluralitatea.

Pentru aceste motive, solicită admiterea apelului și desființarea sentinței penale nr.2544 din 04.12.2014 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei B., privind pe inculpatul P. C. C..

Avocat B. D. având cuvântul pentru apelantul inculpat P. C. C., solicită admiterea apelului, desființarea sentinței penale apelate, reținerea cauzei spre rejudecare și pe fond reducerea pedepsei, având în vedere poziția inculpatului de recunoaștere.

Solicită admiterea apelului parchetului.

Depune referatul pentru plata onorariului din fondurile Ministerului Justiției în sumă de 200 lei.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul solicită respingerea apelului declarat de inculpat, ca nefundat.l

Apelantul inculpat P. C. C., având cuvântul, solicită reducerea pedepsei.

S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.

CURTEA

deliberând

Prin sentința penală nr.2007/09.10.2014, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei B., s-a dispus:

În baza art. 396 C.proc.pen. condamnarea inculpatului P. C. C., fiul lui P. și L., născut la data de 10.03.1986, în mun. B., domiciliat în mun. B., ./C/7, CNP_, la pedeapsa de 9 (nouă) luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de tentativă la furt calificat, prevăzută de art.32 C.pen. raportat la art.228 alin.1-art.229 alin.1 lit.b, d C.pen. cu aplicarea art.41 alin.1 C.pen., art.33 C.pen., art.375 C.proc.pen. cu referire la art.374 alin.4 C.proc.pen. și art.396 alin.10 C.proc.pen. (persoană vătămată T. I.).

În baza art. 396 C.proc.pen. condamnarea inculpatului P. C. C., fiul lui P. și L., născut la data de 10.03.1986, în mun. B., domiciliat în mun. B., ./C/7, CNP_, la pedeapsa de 9 (nouă) luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de tentativă la furt calificat, prevăzută de art.32 C.pen. raportat la art.228 alin.1-art.229 alin.1 lit.b, d C.pen. cu aplicarea art.41 alin.1 C.pen., art.33 C.pen., art.375 C.proc.pen. cu referire la art.374 alin.4 C.proc.pen. și art.396 alin.10 C.proc.pen. (persoană vătămată G. A.).

În baza art.39 alin.1 lit.b C.pen. s-a aplicat inculpatului P. C. C. pedeapsa cea mai grea, anume aceea de 9 luni închisoare, la care adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite (totalul fiind de 9 luni închisoare), anume 3 luni închisoare, obținându-se pedeapsa de 1 (unu) an închisoare.

În baza art. 43 alin.2 C.pen., s-a adăugat la pedeapsa obținută anterior, de 1 (unu) an închisoare, restul de pedeapsă rămas neexecutat de 254 zile închisoare din pedeapsa de 2 ani închisoare, aplicată prin Sentința penală nr.1661/2012 a Judecătoriei B., definitivă la data de 20.12.2012, inculpatul P. C. C., fiul lui P. și L., născut la data de 10.03.1986, în mun. B., domiciliat în mun. B., ./C/7, CNP_, având de executat pedeapsa principală rezultantă unică de 1 (unu) an și 254 (două sute cincizeci și patru) zile închisoare.

În baza art.399 alin.1 C.proc.pen. s-a menținut măsura arestării preventive față de inculpatul P. C. C., fiul lui P. și L., născut la data de 10.03.1986, în mun. B., domiciliat în mun. B., ./C/7, CNP_, măsură care a fost luată prin Încheierea de ședință din 03.07.2014 a Judecătoriei B., pronunțată în dosar nr._, pusă în executare prin mandatul de arestare preventivă nr. 62 din 03.07.2014.

În baza art.72 alin.1 C.pen. s-a scăzut din pedeapsa principală rezultantă unică de 1 (unu) an și 254 (două sute cincizeci și patru) zile închisoare, perioada deja executată prin reținere și arest preventiv, din data de 21.05.2014 (reținere de 24 de ore), precum și începând cu data de 21.08.2014 până la zi.

S-a aplicat inculpatului P. C. C. pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art.66 al.1 lit.a și lit.b C. pen., pe o perioadă de 1 (unu) an, în condițiile prevăzute de art.68 al.1 lit.c C.pen.

S-a aplicat inculpatului P. C. C. pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art.66 al.1 lit.a și lit.b C. pen., în condițiile prevăzute de art.65 alin.1, 3 C.pen.

În baza art.112 alin.1 lit.b C.pen. s-a dispus confiscarea specială a unui levier metalic, aflat la camera de corpuri delicte a I.P.J. B..

În baza art.397 alin.1 C.p.p., art.1357 C.civ, art.1381 C.civ., s-a luat act că persoanele vătămate T. I. și G. A. nu s-au constituit părți civile în procesul penal.

În baza art.274 alin.1 C.p.p. a fost obligat inculpatul P. C. C. la plata sumei de câte 600 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de către stat în cauză.

Pentru a dispune astfel, prima instanță a arătat că, în noaptea de 20/21.05.2014, în jurul orelor 23.05, inculpatul P. C. C.a forțat cu o rangă metalică lacătele de asigurare ale ușilor de acces în garajele persoanelor vătămate T. I. și G. A. situate în spatele imobilului nr. 1 de pe . din mun. B., cu intenția de a sustrage bunuri, fiind surprins în flagrant.

Faptele reținute în sarcina inculpatului sunt dovedite cu următoarele mijloace de probă:

-Proces-verbal de constatare a infracțiunii (f. 4-5); Proces-verbal de cercetare la fața locului și planșe foto (f. 12-17) Proces-verbal de percheziție corporală (f. 6); Dovadă ridicare levier (f.7); Declarații persoană vătămată T. I. (f. 8); Declarații persoană G. A. (f. 10); Dovadă . nr._ (f. 18); Procese-verbale de căutare (f. 37-39, 41); Declarații suspect/inculpat (f. 44, 45); Fișă cazier judiciar inculpat (f. 20-22).

În drept, faptele inculpatului P. C. C., astfel cum au fost reținute de către instanță întrunesc elementele constitutive a două infracțiuni concurente de tentativă la furt calificat, prevăzute de art. 32 Cp. rap. la art. 228 alin. 1-229 alin. 1 lit. b, d Cp. cu aplic. art. 41 alin. 1 Cp., totul cu aplic. art. 38 alin. 1 Cp.

Astfel, întrucât faptele există, constituie infracțiuni și au fost comise cu vinovăție de către inculpatul P. C. C., în temeiul art. 396 C.proc.pen. instanța a dispus condamnarea acestuia pentru comiterea infracțiunilor concurente de tentativă la furt calificat, prevăzute de art. 32 Cp. rap. la art. 228 alin. 1-229 alin. 1 lit. b, d Cp. cu aplic. art. 41 alin. 1 Cp., totul cu aplic. art. 38 alin. 1 Cp.

La alegerea pedepselor precum și la individualizarea cuantumului acestora, instanța, conform art. 74 din C.pen., a avut în vedere pericolul social concret al faptelor săvârșite, determinat atât de modul de producere, cât și de importanța valorilor sociale afectate, limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru această infracțiune, datele ce caracterizează persoana inculpatului, dar și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

În concret instanța a constatat că fapta inculpatului prezintă pericol social concret ridicat pentru valorile ocrotite de art.228-art.229 C.pen. (posesia bunurilor mobile a persoanelor), avându-se în vedere că s-a acționat prin efracție și în timpul nopții.

Totodată instanța a avut în vedere limitele de pedeapsă prevăzute la art. 228 alin. 1-229 alin. 1 lit. b, d Cp., fără reținerea de circumstanțe atenuante, nefiind vreuna incidentă în cauză.

Limitele de pedeapsă au fost reduse cu o doime în cazul infracțiunilor de tentativă la furt calificat potrivit art. 33 Cod Penal, precum și cu o treime în cazul ambelor infracțiuni potrivit art.396 alin.10 C.proc.pen.

Având în vedere aceste aspecte instanța a apreciat că aplicând o pedeapsă de câte 9 luni închisoare pentru comiterea infracțiunilor concurente de tentativă la furt calificat, prevăzute de art. 32 Cp. rap. la art. 228 alin. 1-229 alin. 1 lit. b, d Cp. cu aplic. art. 41 alin. 1 Cp., totul cu aplic. art. 38 alin. 1 Cp., aceste pedepse vor avea aptitudinea concretă de a asigura realizarea scopurilor prevăzute de art.52 din C.pen.-reeducarea și reinserția socială a inculpatului.

În baza art.39 alin.1 lit.b C.pen. a aplicat inculpatului P. C. C. pedeapsa cea mai grea, anume aceea de 9 luni închisoare, la care va adăuga un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite (totalul fiind de 9 luni închisoare), anume 3 luni închisoare, obținându-se pedeapsa de 1 (unu) an închisoare.

În baza art. 43 alin.2 C.pen., a adăugat la pedeapsa obținută anterior, de 1 (unu) an închisoare, restul de pedeapsă rămas neexecutat de 254 zile închisoare din pedeapsa de 2 ani închisoare, aplicată prin Sentința penală nr.1661/2012 a Judecătoriei B., definitivă la data de 20.12.2012, inculpatul P. C. C., având de executat pedeapsa principală rezultantă unică de 1 (unu) an și 254 (două sute cincizeci și patru) zile închisoare.

În baza art.399 alin.1 C.proc.pen., dată fiind prezenta soluție de condamnare, s-a menținut măsura arestării preventive față de inculpatul P. C. C., măsură care a fost luată prin Încheierea de ședință din 03.07.2014 a Judecătoriei B., pronunțată în dosar nr._, pusă în executare prin mandatul de arestare preventivă nr. 62 din 03.07.2014.

În baza art.72 alin.1 C.pen., s-a scăzut din pedeapsa principală rezultantă unică de 1 (unu) an și 254 (două sute cincizeci și patru) zile închisoare, perioada deja executată prin reținere și arest preventiv, din data de 21.05.2014 (reținere de 24 de ore), precum și începând cu data de 21.08.2014 până la zi.

S-a aplicat inculpatului P. C. C. pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art.66 al.1 lit.a și lit.b C. pen., pe o perioadă de 1 (unu) an, în condițiile prevăzute de art.68 al.1 lit.c C.pen., dată fiind perseverența infracțională a inculpatului și modalitatea de comitere a faptelor.

S-a aplicat inculpatului P. C. C. pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art.66 al.1 lit.a și lit.b C. pen., în condițiile prevăzute de art.65 alin.1, 3 C.pen., dată fiind perseverența infracțională a inculpatului și modalitatea de comitere a faptelor.

În baza art.112 alin.1 lit.b C.pen. s-a dispus confiscarea specială a unui levier metalic, aflat la camera de corpuri delicte a I.P.J. B..

Raportat la latura civilă a cauzei, în baza art.397 alin.1 C.p.p., art.1357 C.civ, art.1381 C.civ., s-a lua act că persoanele vătămate T. I. și G. A. nu s-au constituit părți civile în procesul penal.

În baza art.274 alin.1 C.p.p. a fost obligat inculpatul P. C. C. la plata sumei de câte 600 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de către stat în cauză.

În cauză au formulat apel în termen legal P. de pe lângă Judecătoria B. și inculpatul P. C.-C.. În motivele scrise de apel ale procurorului se critică hotărârea apelată sub aspectul modalității, neconforme cu dispozițiile legale, de aplicare a măsurilor complementare și accesorii, direct pe lângă pedeapsa rezultantă a închisorii.

Conform disp. art. 45 C.pen. (1) Dacă pentru una din infracțiunile săvârșite s-a stabilit și o pedeapsă complementară, aceasta se aplică alături de pedeapsa principală.

(2) Când s-au stabilit mai multe pedepse complementare de natură diferită sau chiar de aceeași durată, dar cu conținut diferit, acestea se aplică alături de pedeapsa principală.

(3) Dacă s-au stabilit mai multe pedepse complementare de aceeași durată și cu același conținut:

a)în caz de concurs de infracțiuni sau de pluralitate intermediară se aplică cea mai grea dintre acestea;

b)în caz de recidivă, partea neexecutată din pedeapsa complementară anterioară se adaugă la pedeapsa stabilită pentru noua infracțiune.

(4) în cazul condamnărilor succesive pentru infracțiuni concurente, partea din pedeapsa complementară executată până la data contopirii pedepselor principale se scade din durata pedepsei complementare aplicate pe lângă pedeapsa rezultată.

(5) Dacă pe lângă pedepsele principale au fost stabilite una sau mai multe pedepse accesorii, se aplică dispozițiile alin. 1-3, pedeapsa accesorie rezultată executându-se până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

Din economia dispozițiilor 45 C.pen. rezultă că interzicerea unor drepturi se aplică numai pe lângă o pedeapsă principală stabilită pentru o infracțiune. Aceasta înseamnă că interzicerea unor drepturi nu va putea fi aplicată pe lângă o pedeapsă rezultantă, în caz de pluralitate de infracțiuni, dacă nu a fost mai întâi aplicată pe lângă o pedeapsă stabilită pentru infracțiunile ce au format pluralitatea.

Inculpatul, prin apărător desemnat din oficiu, solicită reducerea pedepsei având în vedere poziția sa de recunoaștere.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința penală apelată, prin prisma motivelor invocate de procuror și inculpat, precum și sub toate aspectele, Curtea de Apel reține următoarele:

Prima instanță a apreciat în mod corect că din probele administrate legal și declarația de recunoaștere a inculpatului rezultă situația de fapt redată în considerentele sentinței penale recurate și vinovăția inculpaților. De asemenea, a dat o încadrare juridică legală, în concordanță cu faptele reținute potrivit procedurii speciale și simplificate de judecare a cauzei în baza recunoașterii vinovăției, în conformitate cu prevederile art.375 c.pr.pen.

Rezultă din întregul materialul probatoriu administrat în cursul urmăririi penale, la care se adaugă pledoaria de vinovăție a inculpatului, că în noaptea de 20/21.05.2014, în jurul orelor 23.05, inculpatul P. C. C.a forțat cu o rangă metalică lacătele de asigurare ale ușilor de acces în garajele persoanelor vătămate T. I. și G. A. situate în spatele imobilului nr. 1 de pe . din mun. B., cu intenția de a sustrage bunuri, fiind surprins în flagrant.

În esență, motivul de apel al procurorului critică hotărârea apelată sub aspectul modalității, neconforme cu dispozițiile legale, de aplicare a măsurilor complementare și accesorii, direct pe lângă pedeapsa rezultantă a închisorii.

Conform disp. art. 45 C.pen. (1) Dacă pentru una din infracțiunile săvârșite s-a stabilit și o pedeapsă complementară, aceasta se aplică alături de pedeapsa principală.

(4) Când s-au stabilit mai multe pedepse complementare de natură diferită sau chiar de aceeași durată, dar cu conținut diferit, acestea se aplică alături de pedeapsa principală.

(5) Dacă s-au stabilit mai multe pedepse complementare de aceeași durată și cu același conținut:

a)în caz de concurs de infracțiuni sau de pluralitate intermediară se aplică cea mai grea dintre acestea;

b)în caz de recidivă, partea neexecutată din pedeapsa complementară anterioară se adaugă la pedeapsa stabilită pentru noua infracțiune.

(6) în cazul condamnărilor succesive pentru infracțiuni concurente, partea din pedeapsa complementară executată până la data contopirii pedepselor principale se scade din durata pedepsei complementare aplicate pe lângă pedeapsa rezultată.

(7) Dacă pe lângă pedepsele principale au fost stabilite una sau mai multe pedepse accesorii, se aplică dispozițiile alin. 1-3, pedeapsa accesorie rezultată executându-se până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

Din economia dispozițiilor 45 C.pen. rezultă că interzicerea unor drepturi se aplică numai pe lângă o pedeapsă principală stabilită pentru o infracțiune. Aceasta înseamnă că interzicerea unor drepturi nu va putea fi aplicată pe lângă o pedeapsă rezultantă, în caz de pluralitate de infracțiuni, dacă nu a fost mai întâi aplicată pe lângă o pedeapsă stabilită pentru infracțiunile ce au format pluralitatea.

Prin urmare, instanța de apel va îndrepta această nelegalitate prin stabilirea de pedepse complementare și accesorii pe lângă fiecare pedeapsă principală, după care va da spre executare una singură, potrivit regulilor deja arătate.

În ceea ce privește apelul inculpatului, Curtea constată că hotărârea primei instanțe ține seama de criteriile de individualizare a pedepsei prevăzute de art.74 c.pen. Se reține pericolul social moderat al infracțiunilor, reflectat în limitele de pedeapsă stabilite de legiuitor și circumstanțele reale în care s-au comis faptele de către inculpat, dar și starea de recidivă a acestuia. Prima instanță s-a orientat deja spre minimul special rezultat ca urmare a reducerii cu o treime, astfel că o nouă reducere de pedeapsă nu mai e posibilă.

Pentru toate aceste considerente, în baza art.421, pct.2, lit.a c.pr.pen., va admite apelul formulat de P. de pe lângă Judecătoria B. împotriva sentinței penale nr.2544/04.12.2014, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei B., în ceea ce privește neaplicarea pedepselor complementare și accesorii pe lângă pedepsele individuale.

Va desființa sentința penală apelată cu privire la acest aspect.

Va reține cauza spre rejudecare și în fond.

Va aplica și pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art.66, alin.1, lit.a și b c.pen., pentru o durată de 1 an, pe lângă pedeapsa principală (persoană vătămată T. I.).

Va aplica și pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art.66, alin.1, lit.a și b c.pen., în condițiile prevăzute de art.65, alin.1 și 3 c.pen., pe lângă pedeapsa principală (persoană vătămată T. I.).

Va aplica și pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art.66, alin.1, lit.a și b c.pen., pentru o durată de 1 an, pe lângă pedeapsa principală (persoană vătămată G. A.).

Va aplica și pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art.66, alin.1, lit.a și b c.pen., în condițiile prevăzute de art.65, alin.1 și 3 c.pen., pe lângă pedeapsa principală (persoană vătămată G. A.).

În baza art.45, alin.2 și 3, lit.a și alin.5 c.pen, va aplica inculpatului P. C. C. și pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art.66, alin.1, lit.a și b c.pen., pentru o durată de 1 an și pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art.66, alin.1, lit.a și b c.pen., în condițiile prevăzute de art.65, alin.1 și 3 c.pen., pe lângă pedeapsa principală rezultată.

Va menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

În baza art.275, alin.3 c.pr.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în apelul procurorului vor rămâne în sarcina acestuia.

II. În baza art.421, pct.1, lit.b c.pr.pen., va respinge apelul formulat de apelantul-inculpat P. C. C. împotriva aceleiași sentințe penale, ca nefondat.

În baza art.422 c.pr.pen., va deduce în continuare arestul preventiv de la 04.12.2014 la zi.

În baza art.275, alin.2 c.pr.pen., va obliga apelantul-inculpat la plata a 400 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

I. În baza art.421, pct.2, lit.a c.pr.pen., admite apelul formulat de P. de pe lângă Judecătoria B. împotriva sentinței penale nr.2544/04.12.2014, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei B., în ceea ce privește neaplicarea pedepselor complementare și accesorii pe lângă pedepsele individuale.

Desființează sentința penală apelată cu privire la acest aspect.

Reține cauza spre rejudecare și în fond.

Aplică și pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art.66, alin.1, lit.a și b c.pen., pentru o durată de 1 an, pe lângă pedeapsa principală (persoană vătămată T. I.).

Aplică și pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art.66, alin.1, lit.a și b c.pen., în condițiile prevăzute de art.65, alin.1 și 3 c.pen., pe lângă pedeapsa principală (persoană vătămată T. I.).

Aplică și pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art.66, alin.1, lit.a și b c.pen., pentru o durată de 1 an, pe lângă pedeapsa principală (persoană vătămată G. A.).

Aplică și pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art.66, alin.1, lit.a și b c.pen., în condițiile prevăzute de art.65, alin.1 și 3 c.pen., pe lângă pedeapsa principală (persoană vătămată G. A.).

În baza art.45, alin.2 și 3, lit.a și alin.5 c.pen, aplică inculpatului P. C. C. și pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art.66, alin.1, lit.a și b c.pen., pentru o durată de 1 an și pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art.66, alin.1, lit.a și b c.pen., în condițiile prevăzute de art.65, alin.1 și 3 c.pen., pe lângă pedeapsa principală rezultată.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

În baza art.275, alin.3 c.pr.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în apelul procurorului rămân în sarcina acestuia.

II. În baza art.421, pct.1, lit.b c.pr.pen., respinge apelul formulat de apelantul-inculpat P. C. C. împotriva aceleiași sentințe penale, ca nefondat.

În baza art.422 c.pr.pen., deduce în continuare arestul preventiv de la 04.12.2014 la zi.

În baza art.275, alin.2 c.pr.pen., obligă apelantul-inculpat la plata a 400 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 19.02.2015.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

D. C. A. S.

GREFIER,

B. M. D.

Red.s.p.J. P.M.

Red.dec.A.S./19.03.2015

Tehnored.B.M.D./ 3 ex.

19.03.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Furt calificat (art.229 NCP). Decizia nr. 190/2015. Curtea de Apel BACĂU