Lovirea sau alte violenţe (art. 180 C.p.). Decizia nr. 320/2015. Curtea de Apel BACĂU

Decizia nr. 320/2015 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 24-03-2015 în dosarul nr. 9817/180/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA PENALĂ SI PENTRU CAUZE CU MINORI SI DE FAMILIE

DECIZIE Nr. 320/2015

Ședința publică de la 24 Martie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE -O. V. P.

JUDECĂTOR- M. V.

GREFIER-L. G.

&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&

Ministerul Public- P. de pe lângă Curtea de Apel Bacău

Reprezentat legal prin procuror G. B.

*

La ordine au venit spre soluționare apelurile declarate de P. de pe lângă Judecătoria Bacău, de inculpatul A. C. și de partea civilă C. N., împotriva sentinței penale nr. 2110 din 22.10.2014, pronunțată de Judecătoria Bacău.

Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art. 369 alin. 1 Cod procedură penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului, pe suport magnetic.

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns apelantul-inculpat A. C., asistat de avocat ales Ț. G. și apelantul-parte civilă C. N..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a expus referatul asupra cauzei, după care:

S-a procedat la identificarea apelantului-inculpat A. C.- C.I. . nr._, CNP-_, și apelantul-parte civilă C. N.- C.I. . nr._, CNP-_.

Curtea, aduce la cunoștință apelantului-inculpat prevederile art.83 lit.a C.pr.penală în sensul că are dreptul de a nu da nicio declarație pe parcursul procesului penal, atrăgându-i-se atenția că dacă refuză să dea declarații nu va suferi nicio consecință defavorabilă, iar dacă va da declarații acestea vor putea fi folosite ca mijloace de probă împotriva sa.

Apelantul-inculpat arată că își menține declarațiile date și nu dorește să dea o nouă declarație în fața instanței de apel.

Nefiind alte cereri de formulat s-au constatat apelurile în stare de judecată și s-a acordat cuvântul pentru dezbateri.

Reprezentantul Ministerului Public solicită în temeiul art.421, pct.2, lit.a C.pr.penală, admiterea apelului declarat de P., desființarea sentinței penale pe motiv de nelegalitate, față de cuantumul pedepsei și a aplicării art.118, lit.b Cod penal 1969, referitor la confiscarea specială. De asemenea, hotărârea pronunțată este netemeinică și nelegală cu privire la minimul special de 2 luni închisoare, redusă în raport de cauzele de atenuare reținute, astfel nu corespunde cu pericolul social concret al infracțiunii, atitudinea inculpatului, circumstanțele reale și personale ale acestuia.

Prin urmare, solicită înlăturarea circumstantelor atenuante și aplicarea pedepsei în limitele speciale de peste 2 luni închisoare ca efect al judecării pe procedura simplificată, menținerea încadrării juridice din vechiul cod penal ca lege penală mai favorabilă.

Se mai solicită și aplicarea art.118 lit.b Cod penal cu privire la confiscarea obiectului folosit la săvârșirea faptei, bunul aparținând unității militare și nu a inculpatului.

Avocat ales Ț. G., pentru apelantul-inculpat, solicită admiterea apelului declarat de inculpat, desființarea hotărârii pe motiv de nelegalitate și netemeinicie. Apreciază că instanța de fond trebuia să coboare cuantumul pedepsei de 2 luni ca urmare a aplicării circumstanțelor atenuante prevăzute de art.74, art. 76 lit.e, art. 74 al.4 Cod penal.

Față de netemeinicia hotărârii, consideră că se impunea să se dispună achitarea inculpatului întrucât a acționat în baza legitimei apărări potrivit art.44 al.3 vechiul cod penal, a săvârșit fapta sub imperiul unei tulburări din partea persoanei vătămate.

Arată faptul că inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei, având în vedere momentul declanșator, fiul inculpatului a venit plângând fapt pentru care inculpatul a reacționat prin actul vătămător. A se avea în vedere circumstanța în care a fost comisă fapta- un minor în vârstă de 4 ani, părțile se cunoșteau și inculpatul a fost determinat în săvârșirea faptei rezultând o reacție spontană.

În subsidiar, solicită achitarea inculpatului, față de art.19 din Legea 255/2013, aplicarea amenzii administrative, având în vedere mediul în care lucrează inculpatul, familia din care provine, închegată, caracterizările depuse de la locul de muncă, atitudinea inculpatului.

Cu privire la latura civilă, pretențiile civile nu au fost dovedite, au fost audiați martori în acest sens, dar prejudiciul trebuia să fie cert, dovedit și prin urmare, solicită respingerea pretențiilor civile.

Cu privire la apelul declarat de P. solicită admiterea în parte pe motiv de nelegalitate, iar pe motiv de netemeinicie solicită respingerea apelului, având în vedere faptul că pedeapsa aplicată este suficientă.

Cu privire la măsura confiscării speciale, motiv invocat de parchet arată că este de acord.

Apelantul-parte civilă, având cuvântul arată că este de acord cu apelul declarat de parchet, solicită admiterea apelului declarat de el față de daunele materiale solicitate. Referitor la apelul declarat de inculpat, lasă soluția la aprecierea instanței.

Reprezentantul Ministerului Public, solicită respingerea apelului declarat de partea civilă ca nefondat, față de cuantumul daunelor materiale acordate raportat la probele administrate. Solicită admiterea apelului declarat pe latură penală a apelului declarat de partea civilă referitor la majorarea pedepsei.

Cu privire la apelul declarat de inculpat solicită respingerea ca nefondat, cu obligarea la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Apelantul-inculpat având cuvântul arată că regretă fapta comisă dar solicită ca instanța să aibă în vedere faptul că fiul său în vârstă de 4 ani a fost violat de partea vătămată și a rămas cu sechele.

S-au declarat dezbaterile închise trecându-se la deliberare.

CURTEA

DELIBERÂND

Asupra apelului penal de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 2110 din 22.10.2014 pronunțată de Judecătoria Bacău în dosarul nr._ s-a dispus:

Condamnarea inculpatului A. C., fiul lui Gherorghe și N., născut la data de 01.07.1974 în mun. Bacău, jud. Bacău, domiciliat în ., jud. Bacău, CNP_, cetățean român, studii 12 clase, ocupația polițist local, locul de muncă Primăria mun. Bacău., fără antecedente penale la o pedeapsă de 2 (două) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de loviri sau alte violențe prevăzută de art. 180, alin. 2 C. pen. de la 1969 cu aplicarea art. 74, alin. 1, lit. a cu referire la art. 76, alin. 1, lit. e C. pen. de la 1969, cu aplicarea art. 374, alin. 4 raportat la art. 396, alin. 10 C. proc. P.., totul cu aplicarea art. 5, alin. 1 C. pen.

În temeiul art. 12 alin. 1 din Legea nr. 187/2012,s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64, alin. 1, lit. a, teza a doua și lit. b C. pen. de la 1969 pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 C. pen. de la 1969.

În baza art. 81 C. pen. de la 1969, cu aplicarea art. 5, alin. 1 C. pen. de la 1969, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate de 2 luni închisoare. În temeiul art. 82 C. pen. de la 1969, fixează termen de încercare pe o durată de 2 ani și 2 luni de la data rămânerii definitive a prezentei sentințe.

Conform art. 71, alin. 5 C. pen. de la 1969, cu aplicarea art. 12, alin. 1 din Legea nr. 187/2012, s-a suspendat executarea pedepselor accesorii pe durata termenului de încercare.

Potrivit art. 404, alin. 2 C. proc. P.., s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83, alin. 1 C. pen. de la 1969, în sensul revocării suspendării condiționate în cazul în care acesta săvârșește din nou o infracțiune în termenul de încercare și cumulării pedepsei de 2 luni închisoare aplicată în prezenta cauză cu cea aplicată pentru noua infracțiune.

În temeiul art. 397, alin. 1 raportat la art. 20 C. proc. P.. cu referire la art. 1349, art. 1357 Cod civil, s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de persoana vătămată constituită parte civilă C. N., domiciliată în mun. Bacău, .. 3, ., jud. Bacău și obligă pe inculpatul A. C. la plata către acesta a sumei de 2.000 lei cu titlu de daune materiale și a sumei de 2.500 lei cu titlu de daune morale. S-au respins restul pretențiilor civile ca neîntemeiate.

În temeiul art. 397, alin. 1 raportat la art. 20 C. proc. P.. cu referire la art. 1349, art. 1357 Cod civil, s-a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Județean de Urgență Bacău și a fost obligat inculpatul A. C. la plata către acesta a sumei de 2.730,42 lei reprezentând contravaloarea serviciilor medicale acordate persoanei vătămate C. N..

În baza art. 118, alin. 1, lit. b C. pen. de la 1969, s-a dispus confiscarea de la inculpatul A. C. a furcii folosite la săvârșirea infracțiunii.

În temeiul art. 272 C. proc. P.. și art. 274 alin. 1 C. proc. P..,a fost obligat inculpatul A. C. la plata către stat a sumei de 450 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 150 lei aferentă urmăririi penale și suma de 300 lei în cursul judecății.

Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut că prin rechizitoriul din data de 04.06.2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău în dosar nr. 4543/P/2011, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului A. C. pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, prevăzută de art. 180, alin. 2 C. pen. de la 1969.

În cuprinsul actului de sesizare al instanței s-a reținut, în esență, că în data de 03.06.2011, în jurul orei 13.00 l-a lovit cu o furcă pe numitul C. N., cauzându-i mai multe leziuni prin lovire și înțepare ce au necesitat pentru vindecare 17-18 zile de îngrijire medicală.

Pentru dovedirea situației de fapt au fost administrate următoarele mijloace de probă în cursul urmăririi penale: proces verbal de cercetare la fața locului (f. 7-12 d.u.p.); declarația persoanei vătămate C. N. (f. 19-22 d.u.p.); declarația învinuitului Angel C. (f. 84, 87-88 d.u.p.); declarație martor Strat D. (f. 107-110 d.u.p.); declarația martorului Ospiru M. C. (f. 113-115 d.u.p.); declarația martorului M. V. D. (f. 118-119 d.u.p.); declarația martorului Hulparu F. (f. 124 d.u.p.); certificat medico legal (f. 34 d.u.p.); acte medicale eliberate de Spitalul Județean Bacău (f. 42-59 d.u.p.); raport de expertiză tehnico-științifică biocriminalistică (f. 99-106 d.u.p.); proces verbal de verificare a Registrului intări-ieșiri din incinta UM_ (f. 132-133 d.u.p.); proces verbal de ridicare a două furci din incinta UM_ (f. 134 d.u.p.); procese verbal de ridicare a uniformei aparținând persoanei vătămate C. N. (f. 138 d.u.p.); proces verbal de recunoaștere după fotografie (f. 126-131 d.u.p.), fișă cazier judiciar (f. 148 d.u.p.).

II. Camera preliminară

Prin încheierea din data de 26.05.2014 f. (64 d.i.) judecătorul de cameră preliminară a dispus începerea judecății, constatând legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală privindu-l pe inculpatul A. C..

De asemenea, judecătorul de cameră preliminară a constat că nu au fost formulate cereri ori invocate excepții de către inculpați sau de către apărătorii acestora cu privire la legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală.

II. Desfășurarea cercetării judecătorești

La termenul din data de 09.12.2013, anterior citirii actului de sesizare, inculpatul A. C. s-a prevalat de procedura simplificată de judecată în cazul recunoașterii învinuirii, arătând că recunoaște în totalitate faptele reținute în actul de sesizare al instanței și a solicitat că judecarea să se desfășoare doar în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, probe pe care le cunoaște și pe care și le însușește.

Anterior, la termenul din data de 28.10.2013, persoana vătămată C. N., a depus la dosarul cauzei o cerere de constituire parte civilă cu suma de 20.000 lei cu titlu de daune materiale, reprezentând contravaloarea tratamentelor medicale, a hranei, a concediului medical pentru perioada iunie-septembrie 2013 și a sumei plătite unei femei pentru a se ocupa de gospodăria mamei sale, precum și cu suma de 20.000 lei cu titlu de daune morale.

Pe parcursul cercetării judecătorești au fost audiați martorii L. E. și D. T., propuși de persoana vătămată, în dovedirea pretențiilor civile.

III. Situația de fapt reținută de instanță

Față de poziția procesuală adoptată de inculpatul A. C., care a recunoscut săvârșirea infracțiunii, instanța a reținut aceeași situație de fapt precum cea expusă în cuprinsul actului de sesizare.

În fapt, la data de 15.06.2011, persoana vătămată C. N. a depus plângere cu privire la faptul că în data de 03.06.2011, în jurul orei 13.00 a fost agresat fizic de inculpatul A. C., care 1-a înțepat cu o furcă, în urma loviturilor primite fiind necesare un număr de 17-18 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.

Instanța a reținut că în data de 03.06.2011, având în vedere relațiile de prietenie existente între inculpat și persoana vătămată C. N., cel din urmă i-a propus să ridice lucerna cosită de pe terenul unității militare_. În acest sens inculpatul A. C., însoțit de fiul său minor, A. O. C. și de tatăl său, martorul A. G., s-au deplasat la U.M._ din Bacău, unde după efectuarea formalităților privind accesul au fost conduse de C. N. în livada unității unde era depozitată iarba .

Având în vedere că iarba era umedă, inculpatul A. C., împreună cu tatăl său au început să o împrăștie pentru a se usca.

Motivat de durata acestei activități, persoana vătămată i-a cerut voie inculpatului A. C. să îl ia pe fiul acestuia, minorul A. O. C., în vârstă de 4 ani pentru a-i arăta tancurile, primind aprobarea inculpatului în acest sens. În prealabil, persoana vătămată le-a dat celor doi, două furci care se aflau în unitate pentru a le fi mai ușor să împrăștie fânul.

În cuprinsul declarațiilor sale, persoana vătămată C. N. a declarat că ocazionat de controlul pe care trebuia să îl facă la anumite magazii 1-a însoțit pe copil, căruia i-a arătat remiza de tancuri, după care i-a achiziționat acestuia o pungă de pufuleți

După aproximativ 30 de minute, minorul s-a întors singur și plângând în zona în care se aflau tatăl și bunicul său. Inculpatul a vrut să afle motivul pentru care fiul său plângea și așa cum reiese din declarația acestuia, a purtat o discuție cu el și a înțeles că minorul acuza dureri în zona anală, motiv pentru care i-a dat jos pantalonii pentru a vedea despre ce este vorba și cu această ocazie a observat că perechea de chiloți cu care era îmbrăcat avea pete de sânge. Deoarece minorul s-a întors neînsoțit, inculpatul s-a uitat înspre parcul de tehnică militară pentru a vedea unde este persoana vătămată, subofițerul C. N., și l-a văzut venind singur dinspre clădirea punctului de acces; a observat că acesta, în timp ce mergea, își aranja pantalonii în zona taliei și a șlițului, fapt pentru care inculpatul a tras pe loc concluzia că sângerarea pe care a văzut-o la fiul său a fost provocată ca urmare a unui act sexual pe care persoana vătămată l-a avut cu minorul în intervalul de timp cât au fost plecați.

Declarația inculpatului, în sensul că nu a lovit persoana vătămată, ci doar l-ar fi îmbrâncit și i-a aplicat o lovitură cu piciorul în zona gleznei, deși se coroborează cu cea a tatălui său, martorul A. G., nu a fost avută în vedere și a fost înlăturată, având în vedere poziția procesuală a inculpatului, care a recunoscut săvârșirea faptei, astfel cum a fost reținută în rechizitoriu.

Cu ocazia efectuării turului de control, persoana vătămată a fost observată de mai mulți angajați ai unității militare, respectiv martorii Ospiru M. C., M. V. D. și Hulparu F.. Din depozițiile acestor persoane care l-au observat în diferite momente din intervalul celor 30 de minute petrecute de persoana vătămată cu minorul A. O. C., rezultă că atât C. N., cât și copilul pe care îl însoțea nu aveau un comportament ciudat (f. nr. 113-115, 118-119, 124 d.u.p.)

Astfel, în cursul urmăririi penale martorul Strat D. a declarat că în data de 03.06.2011, în timp ce se afla în fața comandamentului 1-a observat pe numitul C. N. care era însoțit de două persoane civile, ambele purtând în mână câte o furcă. Una dintre ele, recunoscută ulterior ca fiind inculpatul A. C., era profund revoltată afirmând, în momentul în care a ajuns lângă martorul Strat D., că „nenorocitul acesta mi-a violat copilul". În acel moment martorul a întrebat cui aparțin furcile, persoana vătămată răspunzându-i că sunt ale unității, motiv pentru care Strat D. a cerut celor doi civili să îi fie predate.

Având în vedere aspectele reclamate de inculpatul A. C. au fost sesizate organele de poliție, precum și organele de cercetare specială din cadrul unității militare, însă în urma cercetărilor efectuate nu a rezultat că persoana vătămată ar fi întreținut vreun raport sexual cu minorul.

Ulterior, persoana vătămată C. N. s-a deplasat la Spitalul Județean de Urgență Bacău, unde a fost consultată cu privire la loviturile primite din partea inculpatului A. C.. Motivat de rănile pe care le prezenta a fost internat la secția de chirurgie în perioada 04-13.06.2011 cu diagnosticul „... plăgi înțepate genunchi și gambă dreaptă, infectate; multiple hematoame post-traumatice gambă genunchi bilateral, coapsă antebraț stâng, mână bilateral"

Prin certificatul medico-legal nr. 712A1 din 14.06.2011 al Serviciului de Medicină Legală Bacău s-a concluzionat că persoana vătămată necesită pentru vindecarea leziunilor suferite un număr de 17-18 zile de îngrijiri medicale.

De asemenea, față de nerecunoașterea actelor materiale de către inculpat, în cauză, s-a dispus, în cursul urmării penale, efectuarea unei expertize tehnico-științifice biocriminalistică, ocazie cu care s-a concluzionat că pe una din furcile ridicate cu ocazia cercetării la fața locului există urme de material biologic - sânge, urme ce se evidențiază și pe pantalonii de uniformă militară purtați de persoana vătămată, ridicați cu aceiași ocazie.

În cauză s-a procedat și la prezentarea pentru recunoaștere după fotografie, ocazie cu care martorul Strat D. a indicat pe inculpatul A. C. ca fiind persoana ce purta o furcă în mână în momentul în care se întorcea către punctul de acces.

IV. Încadrarea jurdică a faptelor reținută de către instanță

Fapta inculpatului A. C. constând în aceea că în data de 03.06.2011, în jurul orei 13.00 l-a lovit cu o furcă pe numitul C. N., cauzându-i mai multe leziuni prin înțepare ce au necesitat pentru vindecare 17-18 zile de îngrijire medicală. întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de loviri sau alte violențe, prevăzută de art. 180, alin. 2 C. pen. de la 1969.

Elementul material al laturii obiective a infracțiunii constă în acțiunea de lovire a persoanei vătămate, cu consecința imediată a producerii unei vătămări fizice.

Latura subiectivă a infracțiunii îmbracă forma intenției indirecte, întrucât inculpatul a prevăzut rezultatul faptei sale, respectiv provocarea unei vătămări a integrității corporale a persoanei vătămate, nu l-a urmărit, însă a acceptat eventualitatea producerii sale.

Urmarea socialmente periculoasă o reprezintă atingerea adusă sănătății și integrității corporale a persoanei vătămate, legătura de cauzalitate rezultând din materialitatea faptei.

Instanța a constatat că, în conformitate cu art. 104 din Legea nr. 255/2013 privind Legea de punere în aplicarea a Codului de Procedură Penală, la data de 1 februarie 2014 a intrat în vigoare Legea nr. 135/2010 privind Noul Cod de Procedură Penală, iar conform art. 246 din Legea nr. 187/2012, de la aceeași dată a intrat în vigoare și Legea nr. 286/2009 privind Codul Penal.

Față de momentul săvârșirii faptei, având în vedere și situația tranzitorie creată de noua reglementare în materie penală, instanța a constatat că încadrarea juridică a faptei dedusă judecății în raport cu Noul Cod Penal este aceea de loviri sau alte violențe, prevăzută de art. 193, alin. 1 C. pen., limitele de pedeapsa fiind aceleași ca și în reglementarea anterioară, respectiv închisoare de la 3 luni la 2 ani sau amendă.

Cu privire la legea penală mai favorabilă aplicabilă în cauză, având în vedere și Decizia nr. 265/06.05.2014 pronunțată de Curtea Constituțională a României, prin care s-a stabilit că dispozițiile art. 5 din Codul penal sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile, instanța a facut aplicarea Codului penal de la 1969. Cu toate că nu există deosebiri în ceea ce privește limitele de pedeapsă, in concreto, având în vedere modalitățile de individualizare a executării pedepsei conform C. pen. de la 1969, dar și limitele mai scăzute ale pedepsei amenzii, instanța a apreciat ca fiind mai favorabilă legea veche.

V. Individualizarea judiciară a pedepselor

Constatând așadar că sunt îndeplinite condițiile cumulativ prevăzute de art. 396, alin. 2 C. proc. P.., întrucât s-a stabilit dincolo de orice îndoială rezonabilă că fapta există, constituie infracțiune, sub aspectul laturii obiective și subiective, și a fost săvârșită de către inculpat cu forma de vinovăție prevăzută de lege, instanța a dispus condamnarea acestuia pentru săvârșirea infracțiunii de loviri sau alte violențe, astfel cum a fost reținută în sarcina sa.

Instanța a avut în vedere că funcțiile de constrângere și de reeducare, precum și scopul preventiv al pedepsei pot fi realizate numai printr-o corectă proporționare a acesteia, ținând seama și de persoana căreia îi este destinată în vederea reintegrării în societate. S-a urmărit formarea unei atitudini corecte față de muncă, față de ordinea de drept și față de regulile de conviețuire socială.

La individualizarea pedepsei au fost avute în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. de la 1969, respectiv dispozițiile părții generale ale Codului Penal, limitele de pedeapsă fixate în partea specială, gradul de pericol social al faptelor săvârșite, persoana infractorului și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală, precum și criteriile prevăzute de art. 74 din Noul Cod penal.

Astfel, stabilirea duratei ori a cuantumului pedepsei s-a făcut în raport cu gravitatea infracțiunii săvârșite și cu periculozitatea infractorului, care se evaluează după următoarele criterii: împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite; starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită; natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii; motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit; natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului; conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal; nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.

Instanța a reținut pericolul social concret al infracțiunilor deduse judecății, având în vedere că inculpatul a exercitat acte de violență împotriva persoanei vătămate, folosind o furcă pe care o avea asupra sa.

În raport de conduita procesuală a inculpatului A. C., instanța a apreciat că în favoarea acestuia poate fi reținută circumstanța atenuante legală prevăzută de art. 74, alin. 1, lit. a C. pen. de la 1969, constând în conduita bună a infractorului înainte de săvârșirea infracțiunii.

Totodată, circumstanța atenuantă a provocării ori a legitimei apărări, nu pot fi reținute în favoarea inculpatului având în vedere situația de fapt reținută de instanță. Astfel, simpla presupune a inculpatului, în sensul că persoana vătămată ar fi abuzat de fiul său, chiar dacă i-a provocat o puternică tulburare și, până la un punct poate explica comportamentul violent de care acesta a dat dovadă, nu îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru incidența vreuneia dintre circumstanțele atenuante.

Față de cele ce preced, instanță a apreciat că se impune aplicarea unei pedepse cu închisoarea între limitele legale pentru infracțiunea dedusă judecății, limite ce au fost reduse cu o treime, conform art. 396, alin. 10 C. proc. P..

D. o pedeapsă justă și proporțională este de natură să creeze aptitudinea subiectivă a inculpatului de a se corija și elibera de deprinderile antisociale care l-au antrenat pe calea săvârșirii de infracțiuni. Prin raportare la cele prezentate, respectiv pericolul social concret al infracțiunii, atitudinea inculpatului, circumstanțele reale și personale reținute, instanța a apreciat că pedeapsa amenzii penale nu este nicidecum suficientă pentru ca acesta să conștientizeze gravitatea faptelor sale, astfel încât îi va aplica acestuia o pedeapsă cu închisoarea, orientată spre minim, redusă în raport cu cauzele de atenuare, respectiv de 2 luni de închisoare.

Având în vedere vârsta inculpatului, mediul din care acesta provine, lipsa antecedentelor penale și perspectivele de corijare a comportamentului, instanța a apreciat că scopul pedepsei, constând în principal în prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni, poate fi atins fără ca pedeapsa stabilită să fie executată efectiv.

În opinia instanței, condamnarea inculpatului este de natură să-i atragă atenția asupra importanței respectării legii penale. Perspectiva executării pedepsei închisorii în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni (care ar atrage incidența art. 83 C. pen. de la 1969 în sensul revocării beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei) constituie un veritabil impediment în săvârșirea de noi infracțiuni de către inculpat, instituția suspendării condiționate a executării pedepsei asigurând eficiența și efectivitatea rolului preventiv și educativ al pedepsei.

În consecință, în baza art. 81 C. pen. de la 1969, cu aplicarea art. 5, alin. 1 C. pen., instanța a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei de 2 luni închisoare aplicată în cauză, iar în temeiul art. 82 C. pen. de la 1969, a fixat termen de încercare pe o durată de 2 ani și 2 luni care va începe să curgă de la data rămânerii definitive a prezentei sentințe.

Potrivit art. 12, alin. 1 din Legea nr. 187/2012, în cazul succesiunii de legi penale intervenite până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, pedepsele accesorii și complementare se aplică potrivit legii care a fost identificată ca lege mai favorabilă în raport cu infracțiunea comisă. În cauză a fost identificată ca lege penală mai favorabilă cea anterioară și nu Noul Cod penal.

La stabilirea pedepsei accesorii, instanța a avut în vedere nu doar dispozițiile naționale, ci și normele europene, astfel cum au fost interpretate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

În cauza C. și M. împotriva României, Curtea Europeană a statuat că interdicția tuturor drepturilor prevăzute de art. 64 Cod penal anterior ca pedeapsă nu poate fi aplicată în mod automat oricărei persoane condamnate la pedeapsa închisorii, indiferent de infracțiunea pentru care se aplică pedeapsa principală și fără a fi supusă controlului instanțelor în ceea ce privește necesitatea, nefiind adecvată și nu se justifică în raport cu natura infracțiunilor pentru care s-a angajat răspunderea penală a reclamanților din cauza respectivă.

În hotărârea pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza C. împotriva României, instanța europeană și-a exprimat dubiul față de eficiența recurgerii la interdicția de a vota pentru a atinge scopurile indicate de Guvern (de prevenire a infracțiunilor, de pedepsire a infractorilor și de respectare a statului de drept, persoanele care au încălcat regulile societății fiind lipsite de dreptul de a-și exprima opinia asupra elaborării acestor reguli în timpul executării pedepsei lor cu închisoarea), și a arătat că aceste scopuri nu pot fi calificate ca incompatibile prin ele însele cu dreptul garantat de art. 3 din Protocolul nr. 1. Curtea a reamintit că art. 3 din Protocolul nr. 1, care consfințește capacitatea individului de a influența compunerea corpului legislativ, nu exclude aplicarea unor restricții ale drepturilor electorale unui individ care, de exemplu, a comis grave abuzuri în exercitarea funcțiilor publice sau al cărui comportament a amenințat să submineze statul de drept sau fundamentele democrației. Cu toate acestea, nu trebuie să se recurgă cu ușurință la măsura extrem de severă pe care o constituie lipsirea de dreptul de vot. Pe de altă parte, principiul proporționalității impune existența unei legături perceptibile și suficiente între sancțiune și comportament, precum și față de situația persoanei afectate. Totodată Curtea a adus în discuție și recomandarea Comisiei de la Veneția, conform căreia suprimarea drepturilor politice trebuie pronunțată de o instanță judecătorească într-o hotărâre specifică, întrucât o instanță independentă, care aplică o procedură cu respectarea contradictorialității, oferă o garanție solidă împotriva arbitrarului. Aceste aspecte pot fi regăsite și în hotărârea dată în cauza Hirst contra Marii Britanii.

În hotărârea pronunțată în cauza S. și P. împotriva României, s-a stabilit că în ceea ce privește interzicerea exercitării drepturilor părintești trebuie să se demonstreze că retragerea absolută a drepturilor părintești corespunde unei necesități primordiale privind interesele copilului și că, în consecință, urmărește un scop legitim, anume protecția sănătății, moralei sau a educației minorilor.

Față de toate acestea, instanța trebuie să analizeze în concret dacă se impune interzicerea unor drepturi inculpatului și care anume dintre cele prevăzute de lege.

Natura faptei comise de inculpat denotă o atitudine de sfidare a valorilor sociale importante, ceea ce relevă existența unei nedemnități în exercitarea drepturilor de natură electorală prevăzute de art. 64, lit. a, teza a II-a și lit. b C. pen. de la 1969. Prin urmare, dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, precum și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat i-au fost interzise inculpatului pe durata executării pedepsei principale, sancțiune necesară și proporțională cu scopul urmărit prin aplicarea acesteia.

În schimb, în ceea ce privește dreptul de a alege, instanța a apreciat că în raport cu natura concretă a faptelor comise de către inculpat, acesta nu este nedemn să exercite dreptul de a alege, motiv pentru care nu îi va interzice exercițiul acestui drept.

Totodată, ținând cont de împrejurarea că fapta în discuție nu a fost săvârșită de inculpat folosindu-se de funcția sau profesia lui în scopul săvârșirii infracțiunii, neavând nicio legătură cu exercitarea autorității părintești, instanța față de criteriile prevăzute de art. 71, alin. 3 C. pen. de la 1969, în lumina jurisprudenței C.E.D.O. în materie, a apreciat că nu se impune interzicerea pentru inculpat a exercitării drepturilor prevăzute de art. 64, alin. 1, lit. c, d și e C. pen. de la 1969.

În consecință, potrivit art. 71 C. pen. de la 1969, pe durata executării pedepsei, inculpatului i s-au interzis cu titlu de pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 64, alin. 1, lit. a teza a II-a și b C. pen. de la 1969.

De asemenea, conform art. 71, alin. 5 C. pen. de la 1969, cu aplicarea art. 12 alin. 1 din Legea nr. 187/2012, executarea pedepselor accesorii a fost suspendată pe durata termenului de încercare.

VI. Soluționarea acțiunii civile

Persoana vătămată, în termenul legal, s-a constituit parte civilă cu suma de 20.000 lei cu titlu de daune materiale, reprezentând contravaloarea tratamentelor medicale, a hranei, a concediului medical pentru perioada iunie-septembrie 2013 și a sumei plătite unei femei pentru a se ocupa de gospodăria mamei sale, precum și cu suma de 20.000 lei cu titlu de daune morale.

Potrivit dispozițiilor art. 19, alin. 5 C. proc. P.., repararea prejudiciului material și moral se face „potrivit legii civile” ceea ce înseamnă că legea penală trimite atât la dispozițiile civile de drept material care reglementează răspunderea civilă delictuală, cât și la cele de drept procesual civil, derogările în materie penală rezultate din alăturarea acțiunii civile acțiunii penale fiind expres reglementate în Codul de procedură penală.

Instanța a reținut că răspunderea civilă a inculpatului este întemeiată pe dispozițiile art. 1349 alin. 1 și 2 cod civil potrivit cărora orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și să nu aducă atingere, prin acțiunile ori inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane. Cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral.

Instanța reamintește că acțiunea civilă în procesul penal are ca obiect tragerea la răspundere civilă a inculpatului, în vederea obligării la repararea justă și integrală a pagubelor cauzate prin infracțiunea săvârșită. Conform art. 1357 Cod Civil, “cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare”.

Exercitarea acțiunii civile în cadrul procesului este condiționată de îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții:

a) infracțiunea să fi cauzat un prejudiciu material sau moral;

b) între infracțiunea săvârșită și prejudiciul cerut a fi acoperit să existe o legătură de cauzalitate;

c) prejudiciul trebuie să fie cert;

d) prejudiciul să nu fi fost reparat;

e) în cazul persoanelor fizice cu capacitate deplină de exercițiu să existe cererea de constituire ca parte civilă în cadrul procesului penal.

Prejudiciul reprezintă rezultatul negativ al încălcării ilicite a unui drept subiectiv și potrivit principiului (restitutio in integrum), cel vinovat de producerea faptului prejudiciabil, trebuie obligat la înlăturarea tuturor consecințelor dăunătoare ale faptului ilicit și culpabil, fie ele patrimoniale sau nepatrimoniale, în scopul repunerii, pe cât posibil, în situația anterioară a victimei.

Astfel, în procesul penal în cazul în care părțile civile exercită acțiunea civilă, instanța are obligația de a stabili dacă prin fapta comisă de inculpat cu vinovăție s-a produs un prejudiciu și în caz afirmativ să stabilească întinderea acestuia. În aceste condiții răspunderea civilă delictuală fiind condiționată de existența unui prejudiciu, rezultă că existența acestuia, întinderea lui și legătura de cauzalitate dintre prejudiciu și faptă trebuie dovedite.

Rezultă deci pentru acordarea de despăgubiri civile este necesar să se stabilească prin probe certe atât existența unui prejudiciu, cât și valoarea acestuia.

Astfel, tragerea la răspundere civilă a autorului faptei ilicite nu poate să opereze decât în limita valorii prejudiciului real și efectiv produs, întrucât în caz contrar s-ar transforma într-o îmbogățire fără temei legal a persoanei care solicită plata despăgubirilor.

Instanța a constatat că, în ceea ce privește suma solicitată cu titlul de daune materiale, persoana vătămată constituită parte civilă C. N. nu a depus la dosar documente justificative, prin care să dovedească întinderea prejudiciului pretins și că acestea au fost dovedite doar în parte, prin declarațiile celor doi martori audiați în cauză. Pe de altă parte, instanța a apreciat că ar fi o sarcină excesivă pentru persoanele vătămate în urma unor infracțiuni de violență, obligația de a justifica orice cheltuială efectuată în perioada convalescenței, în condițiile în care o parte dintre aceste cheltuieli nici nu ar putea fi cuantificate în mod obiectiv. Astfel, față de considerentele expuse, instanța urma a admite în parte pretențiile părții civile C. N. și l-a obligat pe inculpat la plata către aceasta a sumei de 2.000 lei cu titlu de daune materiale, apreciind că această sumă este proporțională cu cheltuielile efectuate de aceasta pe durata îngrijirii medicale.

În privința daunelor morale, instanța a reținut că prejudiciul moral, consecința negativă, nesusceptibilă de evaluare pecuniară ce rezultă din lezarea unui drept este măsurat cu oarecare relativitate, iar această evaluare ține de persoana victimei, de consecințele negative suferite de aceasta în plan fizic și psihic, de importanța valorilor morale lezate și de intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării de către victimă.

Dacă în cazul stabilirii răspunderii civile patrimoniale, stabilirea prejudiciul este relativ ușoară, întrucât aceasta este material, evaluabil în bani, în cazul răspunderii civile pentru daune morale, dimpotrivă, prejudiciile sunt nepatrimoniale. Astfel, în privința stabilirii cuantumului despăgubirii acordate pentru repararea daunelor morale este necesară o analiză in concreto și subiectivă a existenței și întinderii prejudiciului, precum și corelarea despăgubirii cu realitatea măsurată a suferințelor îndurate de persoana vătămată.

Atingerea de orice fel adusă integrității fizice, psihice sau sănătății unei persoane se concretizează într-o suită de rezultate negative, între care se pot identifica aproape întotdeauna consecințe de natură morală. În acest sens, vătămarea integrității corporale a unei persoane, atingerea dreptului la integritatea fizică și psihică – ca drept nepatrimonial – are ca rezultat producerea unui prejudiciu nepatrimonial constând în suferințele fizice și psihice încercate prin săvârșirea faptelor culpabile, tratamentul medical aplicat, perioada necesară pentru vindecare, suferințele psihice pe care aceasta le-a încercat ca urmare a modificării cursului firesc al vieții pe care o ducea anterior ca urmare a leziunilor suferite.

Din analiza probatoriului administrat în cauză instanța a reținut că persoanei vătămate i-au fost cauzate leziuni traumatice care au necesitat un număr de 17-18 zile de îngrijiri medicale, aceasta fiind și spitalizată.

Astfel, sub aspectul daunelor morale, ținând cont și de Recomandarea Consiliului Europei din 1959 de la Londra, care sublinia între altele că principiul reparației daunelor morale trebuie recunoscut în cazul leziunilor corporale, despăgubirea având rolul de a oferi o compensare victimei, instanța a avut în vedere că în prezenta cauză au existat prejudicii morale decurgând din suferințele fizice și psihice suferite.

Întinderea daunelor morale a fost stabilită astfel, în raport cu gravitatea leziunilor produse și cu intensitatea suferințelor cauzate, pentru ca suma acordată cu acest titlu să reprezinte o justă satisfacție acordată victimei pentru prejudiciul nepatrimonial încercat, fără însă a constitui pentru acesta o sursă de îmbogățire fără justă cauză.

Raportat la considerentele expuse, instanța a considerat că suma de 2.500 lei cu titlu de daune morale reprezintă o reparare rezonabilă pentru suferințele și consecințele negative pe care le-a resimțit pe plan fizic și psihic ca urmare a atingerii aduse integrității sale. Aspectele evidențiate de apărătorul persoanei vătămate, în sensul că aceasta ar fi fost supusă disprețului public și retrogradată ca urmare a suspendării din funcție pe durata cercetărilor, nu au fost reținute în ceea ce privește întinderea daunelor morale, întrucât nu sunt în legătură directă cu fapta pentru care este cercetat inculpatul.

Totodată, în temeiul art. 397, alin. 1 raportat la art. 20 C. proc. P.. cu referire la art. 1349, art. 1357 Cod civil, instanța a admis și acțiunea civilă formulată de către partea civilă Spitalul Județean de Urgență Bacău și a obligat pe inculpat la plata către acesta a sumei de 2.730,42 lei reprezentând contravaloarea serviciilor medicale acordate persoanei vătămate C. N..

De asemenea, în baza art. 118, alin. 1, lit. b C. pen. de la 1969, instanța a dispus confiscarea de la inculpat a unei furci, obiect folosit la săvârșirea infracțiunii.

Împotriva acestei hotărâri în termen legal a formulat apel P. de pe lângă Judecătoria Bacău, inculpatul și partea vătămată.

În motivarea apelului procurorul a susținut că pedeapsa aplicată nu corespunde cu pericolul social concret al infracțiunii, atitudinea inculpatului, circumstanțele reale și personale ale acestuia, neimpunându-se reținerea circumstanței atenuante prev. de art.74 al.1 lit.a din C.p. Totodată a apreciat ca fiind nelegală dispoziția de confiscare a celor două furci întrucât acestea nu erau proprietatea inculpatului ci a unității militare în care a avut loc incidentul.

Inculpatul a solicitat achitarea sa întrucât era în legitimă apărare, iar în subsidiar pentru că fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni și înlăturarea obligației de plată a daunelor materiale.

Partea vătămată a solicitat aplicarea unei pedepse mai mari pentru inculpat și majorarea daunelor materiale și morale acordate.

Curtea, analizând actele și lucrările dosarului din oficiu, constată că doar apelurile procurorului și al părții vătămate sunt fondat parțial.

Instanța de fond a reținut corect situația de fapt, situație însușită și de inculpat.

Cu toate acestea, în apel acesta a invocat legitima a apărare ca o cauză care înlătură caracterul penal al faptei, situație în care fapta sa nu ar fi constituit infracțiune.

În realitate inculpatul nu s-a aflat în această situație pentru că fapta sa nu a fost comisă pentru înlăturarea unui atac imediat îndreptat asupra sa sau a unei alte persoane așa cum se prevede la art.44 al.2 din C.p. din 1969. Existența acestui atac imediat este necesară și pentru a ne afla în situația excesului neimputabil ca și cauză de neimputabilitate prev. de art.26 din C.p. ( art.44 al. 3 din C.p. din 1969 ), situație în care reacția poate produce consecințe mai grave decât atacul.

Fapta a fost săvârșită pe fondul interpretării eronate a unor împrejurări care sugerau unele evenimente care ar fi avut loc cu mult înainte de fapta sa ( un viol comis asupra fiului său ).

În același timp, raportat la consecințele sale, la obiectul folosit de inculpat ( o furcă ) ce putea cauza leziuni mult mai grave, această faptă prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, nefiind aplicabile dispozițiile art.18 ind.1 din C.p. din 1969.

Acesta a criticat și dispoziția de obligare a sa la plata daunelor materiale în cuantum de 2000 lei, apreciind că persoana vătămată nu a făcut dovada acestora, însă instanța de fond a apreciat corect nivelul acestora în funcție de cele menționate de martorii audiați în acest scop, dar și de evidenta existență a unor asemenea cheltuieli în perioada necesară pentru vindecare ( 17 – 18 zile).

În același timp și criticile părții civile referitoare la cuantumul scăzut al acestor daune materiale sunt nefondate în lipsa unor dovezi cu privire la suma solicitată peste acest nivel.

Raportat la suferința cauzată, la perioada necesară pentru vindecare cu consecința restrângerii posibilităților de viață familială și socială, nivelul daunelor morale stabilit de instanța de fond este corect și nu se impune majorarea sa.

Nejustificată este, însă, reținerea circumstanței atenuante prev. de art. 74 lit.a din C.p., instanța de fond invocând în acest sens atât conduita procesuală a inculpatului cât și conduita anterioară a acestuia.

Primul motiv ar putea reprezenta în realitate, o altă circumstanță, respectiv cea prev. de art. 74 lit.c din C.p., însă acestei conduite ( cea din timpul judecății) i s-a dat eficiență prin reținerea dispozițiilor art. 396 al. 10 din C.p.p. și reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă și mai poate fi avută în vedere, iar în timpul urmăririi penale inculpatul nu a recunoscut comiterea faptei.

Cel de-al doilea motiv nu poate fi avut în vedere, neexistând dovezi ale unei astfel de conduite, cu excepția lipsei antecedentelor penale, insuficientă în acest caz pentru a ne afla în prezența acestei circumstanțe.

Ca urmare această circumstanță urmează a fi înlăturată, fără a influența nivelul pedepsei aplicate, care, în urma acest caz se află la minimul prev. de art.180 al.2 în situația aplicării unei pedepse cu închisoare.

Instanța de fond a făcut o individualizare corespunzătoare a pedepsei, ținând cont de criteriile prev. de art.74 din C.p., iar în contextul în care a avut loc acest incident – interpretarea eronată a unor împrejurări ce păreau a dovedi existența unei agresiuni grave asupra fiului inculpatului ( viol ) – Curtea apreciază că nu se impune majorarea cuantumului acesteia.

În ceea ce privește cele două furci ce au fost ridicate de la fața locului, Curtea constată că nu există dovezi că acestea aparțin unității militare din care face parte persoana vătămată, iar una din acestea avea urme de sânge astfel încât nu se justifică restituirea acestora unității_, apelul procurorului fiind neîntemeiat din acest punct de vedere.

În consecință, vor fi admise apelurile Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău și al persoanei vătămate urmând a se înlătura din hotărârea instanței de fond aplicarea art.74 al.1 lit.a și art.76 lit.e din C.p. din 1969, menținându-se celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

În același timp apelul inculpatului va fi respins ca nefondat, pentru argumentele de mai sus.

În temeiul art.275 al.2 din C.p.p. din C.p.p. va obliga apelantul la plata sumei de 200 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat în apelul său.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

I. În temeiul art.421 pct.2 lit.a Cod procedură penală admite apelul declarat de P. de pe lângă Judecătoria Bacău și persoana vătămată C. N. împotriva sentinței penale nr. 2110 din 22.10.2014 pronunțată de Judecătoria Bacău.

Desființează sentința penală amintită doar în ceea ce reținerea dispozițiilor art.74 al.1 lit.a și art.76 lit.e din C.p. din 1969, reține cauza spre rejudecare și, în fond:

Înlătură aplicarea dispozițiilor art.74 al.1 lit.a și art.76 lit.e din C.p. din 1969 .

Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

În temeiul art.275 al.3 din C.p.p. cheltuielile judiciare avansate de stat în apel rămân în sarcina acestuia.

II. În temeiul art.421 pct.1 lit.b Cod procedură penală respinge ca nefondat apelul declarat de inc. A. C. împotriva sentinței penale nr. 2110 din 22.10.2014 pronunțată de Judecătoria Bacău.

În temeiul art.275 al.2 din C.p.p. din C.p.p. obligă apelantul la plata sumei de 200 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 24.03.2015.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

O. V. P. M. V.

GREFIER,

L. G.

Red.s.p.f. E. S. C.

Red.d.p.a. O.V.P./ 22.04.2015.

Tehnored. L.G./ 22.04.2015.

6 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Lovirea sau alte violenţe (art. 180 C.p.). Decizia nr. 320/2015. Curtea de Apel BACĂU