Recunoaştere hotărâre penală / alte acte judiciare străine (Legea 302/2004). Sentința nr. 8/2015. Curtea de Apel BACĂU

Sentința nr. 8/2015 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 22-01-2015 în dosarul nr. 34/32/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA PENALĂ SI PENTRU CAUZE CU MINORI SI DE FAMILIE

SENTINȚA PENALĂ Nr. 8/2015

Ședința din Camera de Consiliu din data de 22 Ianuarie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE -M. V.

GREFIER- L. G.

&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&

Ministerul Public- P. de pe lângă Curtea de Apel Bacău

Reprezentat legal prin procuror M. G.

*

Pe rol fiind soluționarea cererii formulată de autoritățile judiciare din Norvegia, pentru recunoașterea și punerea în executare a sentinței penale nr. 14-068645MED-OTIR /06 din 20.05.2014 definitivă la data de 31.07.2014 pronunțată de Tribunalul Municipal din Oslo, Norvegia, prin care persoana transferabilă O. C., a fost condamnată la 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de viol prevăzută de paragraful 192, art întâi, litera a, C penal norvegian ( art 218 alin 3 lit f Cp român ), pentru continuarea executării pedepsei într-un penitenciar din România.

La apelul nominal făcut în camera de consiliu a lipsit persoana condamnată O. C. pentru care a răspuns avocat oficiu L. A. E..

Procedura este legal îndeplinită, fără citarea persoanei condamnate.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Reprezentantul Ministerului Public, precizează că nu mai are alte cereri de formulat.

Nefiind alte cereri de formulat, Curtea, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.

Reprezentantul Ministerului Public, solicită în temeiul art.156, alin.6, lit.a Cod pr.penală, admiterea cererii autorităților judiciare norvegiene, privind recunoașterea hotărârii pronunțată de Tribunalul Municipal Oslo, prin care persoana condamnată O. C. a fost condamnată la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de viol, în temeiul art.72 Cod penal, deducerea perioadei executate în număr de 443 zile, transferarea persoanei condamnate, în vederea continuarea executării pedepsei într-un penitenciar din România, întrucât sunt îndeplinite dispozițiile art. 155 alin. 1 din Legea nr.302/2004 și nu există niciunul dintre cazurile de nerecunoaștere ori neexecutare dintre cele prevăzute la art. 151 din Legea nr. 302/2004, iar pedeapsa rezultantă se încadrează în limitele codului penal român.

Avocat oficiu L. A., având cuvântul pentru persoana condamnată O. C., solicită a se avea în vedere faptul că deja execută pedeapsa într-un Penitenciar din Halden, Norvegia și nu este de acord să fie transferat în România întrucât are acolo rude care să-l viziteze la locul de deținere. Prin urmare, solicită respingerea cererii de transfer formulată de autoritățile judiciare din Norvegia pentru transferarea persoanei condamnate într-un penitenciar din România în vedere continuării restului de pedeapsă.

Solicită onorar avocat oficiu din fondurile M.J. potrivit referatului depus, avizat de instanță și față de care s-a dispus plata sumei de 100 lei.

S-au declarat dezbaterile închise trecându-se la deliberare.

CURTEA

DELIBERÂND

La data de 16.01.2015 s-a înregistrat rezoluția nr. 3324/II/2/2014 din 14.01.2015 prin care P. de pe lângă Curtea de Apel Bacău a sesizat această instanță în vederea recunoașterii sentinței penale din penală 14-068645MED-OTIR /06 din 20.05.2014 definitivă la data de 31.07.2014 pronunțată de Tribunalul Municipal din Oslo Norvegia prin care numitul O. C. fiul lui O. și Șeherezada, n. la 28.05.1989, în ., domiciliat în com. Valea Seacă, ._ a fost condamnat la pedeapsa de 5 Ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de 5 ani, prevăzută în paragraful 192, art întâi, litera a, C penal norvegian ( art 218 alin 1 Cp român )

În motivarea rezoluției s-a arătat că, prin adresa din_/2014/DR/13c din 19.12.2014 Ministerul Justiției - Direcția D. Internațional și Cooperare Judiciară, a transmis Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 302/2004, republicată, cererea formulată de Ministerul Justiției din Norvegia prin care se solicită transferarea persoanei condamnate O. C. în prezent deținut în P. Halden, într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei cu închisoarea aplicată de către instanțele din statul solicitant.

Cererea formulată de autoritățile judiciare din Norvegia a fost însoțită de documentele prevăzute în art. 6 paragraf 2 din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg în anul 1983, respectiv copia certificată pentru conformitate de pe hotărârea de condamnare, de pe dispozițiile legale aplicabile, indicarea duratei condamnării deja executate, declarația prin care persoana condamnată nu a consimțit la transferarea într-un penitenciar din România în vederea executării pedepsei motivând că familia sa se află în Norvegia.

Instanța constată că este îndeplinită condiția prevăzută în art. 3 paragraf 1 lit. a) din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg și art. 143 lit. a) din Legea nr. 302/2004, republicată.

Din informațiile și documentele comunicate de statul de condamnare în aplicarea Convenției europene asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg în anul 1983, rezultă următoarele:

- prin sentința penală 14-068645MED-OTIR /06 din 20.05.2014 definitivă la data de 31.07.2014 Tribunalul Municipal din Oslo Norvegia a condamnat pe numitul O. C. Ia pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de viol prevăzută în paragraful 192, art întâi, litera a, C penal norvegian ( art 218 alin 1 Cp român ).

- sentința penală a rămas definitivă la data de 20.05.2014

Având în vedere cele expuse mai sus instanța constatată că este îndeplinită condiția prevăzută în art. 3 paragraf lit. b) din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg și Decizia –cadru 2008-2009 /JAI a Consiliului din 27 noiembrie 200 8 privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce în cazul hotărârilor judecătorești în materie penală și art. 155 lit.a ) din Legea nr. 302/2004, republicată.

Referitor la situația executării pedepsei, s-a constatat din examinarea sentinței de condamnare că numitul O. C. a fost arestat la data de 5.09.2013, iar condamnarea va fi executată integral la 26.08.2018 .

În consecință, este îndeplinită condiția prevăzută în art. 3 paragraf 1 lit. c) din Convenția europeana asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg și art. 155 lit. b din Legea nr. 302/2004, republicată potrivit căruia fapta pentru care s-a aplicat pedeapsa ar fi constituit, în cazul în care ar fi fost săvârșită pe teritoriul României, o infracțiune și autorul ar fi fost sancționabil. În cazul în care pedeapsa a fost aplicată pentru mai multe infracțiuni, verificarea condiției se face pentru fiecare infracțiune în parte;

În fapt, prin sentința de condamnare s-a reținut că la data de 18.decembrie 2012 împreună cu două persoane neidentificate a violat partea vătămată Helene Wilhemsen, analiza ADN identificând fără dubiu participarea inculpatului O..

Examinând materialul cauzei Curtea constatată că este îndeplinită condiția dublei incriminări prevăzută în art. 143 lit. e) din Legea nr. 302/2004, republicată și art. 3 paragraf 1 lit. e) din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg, faptele reținute în sarcina numitului O. C. având corespondent în legislația penală română, realizând conținutul constitutiv al infracțiunii de viol prevăzută în art. 218 alin3 lit f C. pen., pedepsită cu închisoarea de la 5 la 12 ani.

Conform cererii din data de 7.08.2014, numitul O. C. a consimțit la transferarea sa într-un penitenciar din România, fiind îndeplinită condiția prevăzută în art. 155 lit. d) din Legea nr. 302/2004, republicată. Potrivit aceluiași text de lege consimțământul nu este necesar atunci când persoana condamnată este cetățean român și trăiește pe teritoriul României sau, deși nu trăiește pe teritoriul României, va fi expulzată în România.

În consecință, Curtea constată îndeplinirea condițiilor pentru recunoaștere și a condițiilor pentru transfer prevăzute în art. 155 din Legea nr. 302/2004, republicată.

Astfel, având în vedere că România și-a asumat printr-un tratat internațional la care este parte obligația recunoașterii hotărârii penale pronunțare în străinătate (Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg la 21 martie 1983 fiind ratificată prin Legea nr. 76 din 12 iulie 1996) dar a și implementat în mod direct Decizia –cadru 2008-2009 /JAI a Consiliului din 27 noiembrie 200 8 privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce în cazul hotărârilor judecătorești în materie penală, persoanei condamnate i-a fost respectat dreptul la un proces echitabil, pedeapsa aplicată nu a fost pronunțată pentru o infracțiune politică sau militară, hotărârea pronunțată în străinătate respectă ordinea publică a statului român și produce efecte juridice în România, de asemenea, nu există date cu privire la pronunțarea unei hotărâri de condamnare pentru aceleași fapte a persoanei condamnate în România sau într-un alt stat, care a fost recunoscută în România, Curtea va dispune recunoașterea sentinței penale din 14-068645MED-OTIR/06 din 20.05.2014 definitivă la data de 31.07.2014 Tribunalul Municipal din Oslo prin care persoana transferabilă a fost condamnată la pedeapsa de 5 ani închisoare.

De asemenea, având în vedere că persoana condamnată este cetățean român, hotărârea pronunțată în străinătate este definitivă, la data primirii cererii de transfer, condamnatul are de executat mai mult de 6 luni din durata pedepsei potrivit art 152 lit i din Legea nr. 302/2004, acesta a consimțit să fie transferat pentru executarea restului de pedeapsă într-un penitenciar din România, iar fapta care a atras condamnarea constituie infracțiune potrivit legi române, Curtea va dispune transferul persoanei condamnate.

Față de cele arătate, în baza art 154 alin 6 lit a din Legea nr. 302/2004 republicată va recunoaște sentința penală 14-068645MED-OTIR /06 din 20.05.2014 definitivă la data de 31.07.2014 pronunțată de Tribunalul Municipal din Oslo, Norvegia prin care persoana transferabilă O. C. fiul lui O. și Șeherezada, n. la 28.05.1989, în ., domiciliat în com. Valea Seacă, ._ a fost condamnată la 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de viol prevăzută de paragraful 192, art întâi, litera a, C penal norvegian ( art 218 alin 3 lit f Cp român ).

Va dispune transferarea persoanei condamnate O. C. într-un penitenciar din România în vederea executării pedepsei de 5 ani închisoare .

În baza art 72 Cp va deduce perioada executată de un număr de 443 zile.

În baza art 275 alin 3 Cpp cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

-HOTĂRĂȘTE-

În baza art 154 alin 6 lit a din Legea nr. 302/2004, republicată recunoaște sentința penală 14-068645MED-OTIR /06 din 20.05.2014 definitivă la data de 31.07.2014 pronunțată de Tribunalul Municipal din Oslo, Norvegia prin care persoana transferabilă O. C. fiul lui O. și Șeherezada, n. la 28.05.1989, în ., domiciliat în com. Valea Seacă, ._ a fost condamnată la 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de viol prevăzută de paragraful 192, art întâi, litera a, C penal norvegian ( art 218 alin 3 lit f Cp român ).

Dispune transferarea persoanei condamnate O. C. într-un penitenciar din România în vederea executării pedepsei de 5 ani închisoare.

În baza art 72 Cp deduce perioada executată un număr de 443 zile.

În baza art 275 alin 3 Cpp cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului .

Cu drept de apel în 10 zile de la pronunțare pentru procuror și de la comunicare pentru persoana condamnată .

Pronunțată în ședință publică azi, 22.01.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

M. V. L. G.

Red.s.p. M.V./ 22.01.2015.

Tehnored. L.G./ 22.01.2015.

3 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Recunoaştere hotărâre penală / alte acte judiciare străine (Legea 302/2004). Sentința nr. 8/2015. Curtea de Apel BACĂU