Recunoaştere hotărâre penală / alte acte judiciare străine (Legea 302/2004). Sentința nr. 125/2015. Curtea de Apel BACĂU

Sentința nr. 125/2015 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 23-09-2015 în dosarul nr. 588/32/2015

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI SI DE FAMILIE

Dosar nr._

SENTINȚA PENALĂ NR.125

ȘEDINȚA DIN CAMERA DE CONSILIU DIN: 23 septembrie 2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE - V. M.

************************

GREFIER - A. D. - I.

MINISTERUL PUBLIC - P. DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BACĂU

reprezentat de procuror S. M.

Pe rol soluționarea cererii formulată de autoritățile judiciare din Austria, privind recunoașterea sentinței penale din data de 17.03.2015 pronunțată de Tribunalul Landului Wels - Austria, precum și transferarea persoanei condamnate V. I. fiul lui D. si V., nascut la 6.01.1978 in mun. Bacau, cu acelasi domiciliu .. 5/A/3 jud. Bacau CNP_, pentru continuarea executării pedepsei într-un penitenciar din România.

La apelul nominal făcut în camera de consiliu se prezintă apărătorul ales al persoanei condamnate, avocat C. L..

Procedura legal îndeplinită fără citare.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat, Curtea a constatat cauza în stare de judecată și a acordat cuvântul pe fond.

Reprezentantul Ministerului Public arată că este îndeplinită condiția dublei incriminări, prev. de art.136 lit.b din Legea nr.302/2004 și art.7 din Decizia cadru 2008/909/JAI, faptele reținute în sarcina condamnatului având corespondent în legislația română și realizând conținutul constitutiv al infracțiunilor de tâlhărie calificată și nerespectarea regimului armelor și munițiilor, prev. de art.234 Cp și 342 al.1-5 Cp. În temeiul art.154 al.6 lit.a și d solicită recunoașterea sentinței pronunțată de Tribunalul Landului Wels, Austria și potrivit art.154 al.8 lit.b din Legea nr.302/2004 reducerea pedepsei aplicate de Tribunalul Landului Wels până la limita maximă prevăzută pentru infracțiunea similară, respectiv 10 ani închisoare. Solicită transferarea persoanei condamnate într-un penitenciar din România în vederea executării pedepsei și deducerea perioadei executate la zi.

Apărătorul persoanei condamnate, avocat C. L., formulează aceleași concluzii. Arată că există corespondent pentru infracțiunea săvârșită în Austria. Solicită să se aplice o pedeapsă orientată nu spre maxim. Precizează că persoana condamnată și-a dat acordul să execute pedeapsa în România. Solicită recunoașterea hotărârii.

S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.

CURTEA

- deliberând –

La data de 16.09.2015 s-a înregistrat rezoluția nr. 2612/II/5/2015 din 14.09.2015 prin care P. de pe lângă Curtea de Apel Bacău a sesizat această instanță în vederea recunoașterii sentinței penale din 17.03.2015 definitiva la 21.03.2015 pronunțată de Tribunalul Landului Wels Austria prin care numitul V. I. fiul lui D. si V., nascut la 6.01.1978 in mun. Bacau, cu acelasi domiciliu .. 5/A/3 jud. Bacau CNP_ a fost condamnat la pedeapsa de 11 ani inchisoare ( 4015 zile ) pentru savarsirea infractiunilor de talharie calificata, spalare de bani si incalcarea regimului armelor

În motivarea rezoluției s-a arătat că, prin adresa nr._/2015/13c/DC909 din 1.09.2015, Ministerul Justiției - Direcția D. Internațional și Cooperare Judiciară, a transmis Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 302/2004, republicată, cererea formulată de Ministerul Justiției din Austria prin care se solicită transferarea persoanei condamnate V. I. în prezent deținut într-un Penitenciar din Austria, într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei cu închisoarea aplicată de către instanțele din statul solicitant.

Cererea formulată de autoritățile judiciare din Austria .a fost însoțită de documentele prevăzute în art. 6 paragraf 2 din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg în anul 1983, respectiv copia certificată pentru conformitate de pe hotărârea de condamnare, de pe dispozițiile legale aplicabile, indicarea duratei condamnării deja executate, declarația prin care persoana condamnată a consimțit la transferarea într-un penitenciar din România în vederea executării pedepsei.

Instanța constată că este îndeplinită condiția prevăzută în art. 3 paragraf 1 lit. a) din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg și art. 143 lit. a) din Legea nr. 302/2004, republicată.

Din informațiile și documentele comunicate de statul de condamnare în aplicarea Convenției europene asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg în anul 1983, rezultă următoarele:

- prin sentința penală din 17.03.2015 definitiva la 21.03.2015 pronunțată de Tribunalul Landului Wels Austria a condamnat pe numitul V. I. la pedeapsa de 11 ani inchisoare ( 4015 zile ) pentru savarsirea infractiunilor de talharie calificata, spalare de bani si incalcarea regimului armelor

Având în vedere cele expuse mai sus instanța constatată că este îndeplinită condiția prevăzută în art. 3 paragraf lit. b) din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg și Decizia –cadru 2008-2009 /JAI a Consiliului din 27 noiembrie 200 8 privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce în cazul hotărârilor judecătorești în materie penală și art. 155 lit.a ) din Legea nr. 302/2004, republicată.

Referitor la situația executării pedepsei, s-a constatat din examinarea sentinței de condamnare că numitul V. I. a fost arestat la data de 2.06.2014,

În consecință, este îndeplinită condiția prevăzută în art. 3 paragraf 1 lit. c) din Convenția europeana asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg și art. 155 lit. b ) din Legea nr. 302/2004, republicată potrivit căruia fapta pentru care s-a aplicat pedeapsa ar fi constituit, în cazul în care ar fi fost săvârșită pe teritoriul României, o infracțiune și autorul ar fi fost sancționabil. În cazul în care pedeapsa a fost aplicată pentru mai multe infracțiuni, verificarea condiției se face pentru fiecare infracțiune în parte;

În fapt, prin sentința de condamnare s-a reținut că la data de 02.06.2014, împreună cu I. C., în Marchtrenk, a poziționat un autoturism furat în fața Băncii Sparkasse Marchtrenk ca protecție împotriva vizualizării, au intrat apoi prin efracție în bancă, mascându-se și așteptând acolo sosirea angajaților firmei Loomis Austria SRL, iar apoi le-au cerut sub amenințarea cu arma să le predea bani, sustrăgând de la angajata firmei Loomis Austria SRL pistolul marca Glock 17, împingându-i pe ceilalți angajați ai firmei de siguranță la pământ și legându-i, sustrăgând prin constrângere suma de 268.500 de euro cu intenția ca prin însușirea banilor să se îmbogățească pe nedrept; prin acțiunea deschisă anterior au sustras de la angajații firmei Loomis Austria SRL un breloc de chei, un pistol marca Glock și un telefon mobil. V. I., I. C. și P. C. G., la 02.06.2014, în Viena, au ascuns cei 268.500 de euro în cartoane de detergenți, pentru a fi transportați pe ascuns peste graniță. V. I. și I. C. au posedat până la data de 02.06.2014 o armă și material de război.

Examinând materialul cauzei Curtea constatată că este îndeplinită condiția dublei incriminări prevăzută în art. 143 lit. e) din Legea nr. 302/2004, republicată și art. 3 paragraf 1 lit. e) din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg, faptele reținute având corespondent în legislația penală română, realizând conținutul constitutiv al infracțiunii de talharie calificata, spalare de bani si incalcarea regimului armelor, prevăzute în art. 234 si 342 A. 1-5 din Cp C. pen., pedepsite cu închisoarea de pana la 10 ani.

Conform cererii de la dosar numitul V. I. a consimțit la transferarea sa într-un penitenciar din România, fiind îndeplinită condiția prevăzută în art. 155 lit. d) din Legea nr. 302/2004, republicată.////// Potrivit aceluiași text de lege consimțământul nu este necesar atunci când persoana condamnată este cetățean român și trăiește pe teritoriul României sau, deși nu trăiește pe teritoriul României, va fi expulzată în România

În consecință, Curtea constată îndeplinirea condițiilor pentru recunoaștere și a condițiilor pentru transfer prevăzute în art. 155 din Legea nr. 302/2004, republicată.

Astfel, având în vedere că România și-a asumat printr-un tratat internațional la care este parte obligația recunoașterii hotărârii penale pronunțare în străinătate (Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg la 21 martie 1983 fiind ratificată prin Legea nr. 76 din 12 iulie 1996) dar a și implementat în mod direct Decizia –cadru 2008-2009 /JAI a Consiliului din 27 noiembrie 200 8 privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce în cazul hotărârilor judecătorești în materie penală, persoanei condamnate i-a fost respectat dreptul la un proces echitabil, pedeapsa aplicată nu a fost pronunțată pentru o infracțiune politică sau militară, hotărârea pronunțată în străinătate respectă ordinea publică a statului român și produce efecte juridice în România, de asemenea, nu există date cu privire la pronunțarea unei hotărâri de condamnare pentru aceleași fapte a persoanei condamnate în România sau într-un alt stat, care a fost recunoscută în România, Curtea va dispune recunoașterea sentinței penale din 17.03.2015 definitiva la 21.03.2015 pronunțată de Tribunalul Landului Wels Austria prin care persoana transferabilă a fost condamnată la pedeapsa de 11 ani inchisoare

De asemenea, având în vedere că persoana condamnată este cetățean român, hotărârea pronunțată în străinătate este definitivă, la data primirii cererii de transfer, condamnatul are de executat mai mult de 6 luni din durata pedepsei potrivit art 152 lit i din Legea nr. 302/2004, acesta a consimțit să fie transferat pentru executarea restului de pedeapsă într-un penitenciar din România, iar fapta care a atras condamnarea constituie infracțiune potrivit legi române, Curtea va dispune transferul persoanei condamnate.

Referitor Ia cuantumul pedepsei ce urmează a fi executat de persoana transferabilă în România, Curtea constată că durata pedepsei pronunțată de către autoritățile judiciare străine este incompatibilă cu legea română și se impune adaptarea acesteia. Astfel, pentru infracțiunile comise s-a dispus pedeapsa unică de 11 ani închisoare, iar pedeapsa maximă prevăzută de legea română pentru infracțiunile de tâlhărie calificată prev de art 234 alin 1 NCP și spălare de bani prev de art 29 din Legea nr 656 /2002 este închisoarea de maxim 10 de ani.

Astfel, Curtea va dispune transferul condamnatului în vederea executării pedepsei închisorii prevăzute de legea română, adaptând pedeapsa din hotărârea de condamnare în acest sens.

La adaptarea pedepsei aplicate condamnatului Curtea va avea în vedere criteriile prevăzute în art. 154 alin 8 și 9 din Legea nr. 302/2004, dar și necesitatea de a asigura o sancționare corespunzătoare a persoanei condamnate și aplicarea unei pedepse cât mai apropiate de cea din statul de transfer.

În consecință, Curtea va proceda Ia adaptarea pedepsei de 11 ani aplicată condamnatului la sancțiunea prevăzută de legea română pentru fapta care a atras condamnarea, respectiv pedeapsa închisorii de 10 de ani

Față de cele arătate, în baza art 154 alin 6 lit a din Legea nr. 302/2004 republicată va recunoaște sentința penală din 17.03.2015 definitiva la 21.03.2015 pronunțată de Tribunalul Landului Wels Austria prin care persoana transferabilă V. I. fiul lui D. si V., nascut la 6.01.1978 in mun. Bacau, cu acelasi domiciliu .. 5/A/3 jud. Bacau CNP_ a fost condamnată la pedeapsa de 10 ani inchisoare pentru savarsirea infractiunilor de talharie calificata, spalare de bani si incalcarea regimului armelor

Va dispune transferarea persoanei condamnate V. I. într-un penitenciar din România în vederea executării pedepsei de 10 ani inchisoare .

În baza art 72 Cp va deduce perioada executată de la data de 2.06.2014 la zi

În baza art 275 alin 3 Cpp cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului .

Pentru aceste motive;

În numele legii;

HOTĂRĂȘTE :

În baza art 154 alin 6 lit a din Legea nr. 302/2004 republicată recunoaște sentința penală din 17.03.2015 definitiva la 21.03.2015 pronunțată de Tribunalul Landului Wels Austria prin care persoana transferabilă V. I. fiul lui D. si V., nascut la 6.01.1978 in mun. Bacau, cu acelasi domiciliu .. 5/A/3 jud. Bacau CNP_ a fost condamnată la pedeapsa de 11 ani inchisoare ( 4015 zile ) pentru savarsirea infractiunilor de talharie calificata, spalare de bani si incalcarea regimului armelor

În baza art 154 alin 6 lit b Legea nr. 302/2004 adaptează pedeapsa de 11 ani închisoare la sancțiunea prevăzută de legea română pentru fapta care a atras condamnarea și anume pedeapsa de 10 ani închisoare .

Dispune transferarea persoanei condamnate V. I. într-un penitenciar din România în vederea executării pedepsei de 10 ani inchisoare .

În baza art 72 Cp deduce perioada executată de la data de 2.06.2014 la zi

În baza art 275 alin 3 Cpp cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului .

Cu drept de apel în 10 zile de la pronunțare pentru procuror și de la comunicare pentru persoana condamnată .

Pronunțată în ședință publică azi, 23.09.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

M. V.D. - I. A.

Red.sent.V.M.

Tehnoredactat A.D.I.

23.09.2015/24.09.2015

2 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Recunoaştere hotărâre penală / alte acte judiciare străine (Legea 302/2004). Sentința nr. 125/2015. Curtea de Apel BACĂU