Verificare măsuri preventive (art.206 NCPP). Decizia nr. 84/2015. Curtea de Apel BACĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 84/2015 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 16-06-2015 în dosarul nr. 386/110/2015/a8
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA PENALĂ NR. 84/C/2015
Ședința publică din data de: 16.06.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: D. P.
GREFIER: N. T. S.
MINISTERUL PUBLIC – P. de pe lângă ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE – Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - reprezentat de PROCUROR: V. V.
Pe rol fiind pronunțarea asupra contestației declarate de inculpatul D. L. M., împotriva încheierii din data de 10.06.2015, pronunțată de Tribunalul N., în dosarul nr._ 15.
Dezbaterile au avut loc la data de 15.06.2015, fiind consemnate prin încheierea de amânare a pronunțării de la acea dată ce face parte integrantă din prezenta decizie.
Se declară dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.
CURTEA
- deliberând -
Asupra contestației de față, Curtea reține următoarele:
Prin încheierea din data de 10.06.2015, pronunțată de Tribunalul N., în temeiul art. 208 alin. 2 Cod procedură penală, raportat la art. 242 alin. 2 Cod procedură penală, a fost respinsă, ca nefondată, cererea formulată de inculpatul D. L. – M. de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a arestului la domiciliu sau a controlului judiciar.
S-a constatat că inculpatul a fost asistat de avocat ales și, în baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 50 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunța această încheiere, Tribunalul a reținut următoarele:
Prin cererea formulată la data de 03.06.2015, în dosarul penal nr._ 15, inculpatul D. L. - M. a solicitat prin avocat înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu sau a controlului judiciar.
În motivarea cererii, precum și în declarația dată în fața instanței, inculpatul a arătat că este arestat preventiv de la data de 07.10.2014, pentru comiterea infracțiunilor de:
a) operațiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice prevăzută de art. 365 alin. 1, 2 Cod penal;
b) deținere de instrumente în vederea falsificării de valori, prevăzută de art. 314 alin. 2 Cod penal și;
c) tentativă de falsificare de instrumente de plată, prevăzută de art. 311 alin. 2 Cod penal.
Inculpatul a arătat că de la luarea măsurii arestării preventive și până în prezent s-au schimbat temeiurile arestării și nu au intervenit temeiuri noi care să justifice în continuare privarea sa de libertate, iar o măsură preventivă mai ușoară este suficientă pentru realizarea scopului prevăzut de art. 202 alin. 1 Cod procedură penală.
Menținerea stării de arest preventiv este netemeinică în raport de art. 5 paragraf 3 din C.E.D.O., respectiv teza juridică conform căreia detenția nu este legitimă întrucât a depășit un termen rezonabil.
Din jurisprudența Curții Europene se desprinde obligația pentru instanțe de a lua în discuție după trecerea unei perioade de detenție preventivă, posibilitatea luării unor măsuri alternative, neprivative de libertate, în situația în care, de la data luării măsurii arestării preventive, nu au intervenit noi temeiuri pentru justificarea privării de libertate.
În raport de circumstanțele sale personale, respectiv, starea precară de sănătate, împrejurarea că nu are antecedente penale, a recunoscut și regretă comiterea infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată, intenționând să se prevaleze de procedura simplificată, în cauză sunt suficiente temeiuri să se dispună înlocuirea măsurii arestării preventive cu altă măsură preventivă mai blândă.
În susținerea cererii, inculpatul a depus o caracterizare de la Primăria comunei Doljești, județul N. și o ofertă de angajare.
Pentru motivele invocate, inculpatul a solicitat admiterea cererii și înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu sau a controlului judiciar.
Analizând motivele invocate de inculpat, în raport cu probatoriul administrat în urmărirea penală, dar și cu poziția procesuală adoptată în cursul cercetărilor, s-a reținut ca fiind neîntemeiată cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive formulată de inculpat în cauză, pentru următoarele considerente:
În examinarea cererii de înlocuire a măsurii arestării preventive cu o altă măsură preventivă mai ușoară, în cazul în care se constată că temeiurile care au determinat arestarea preventivă subzistă, instanța trebuie să verifice în ce măsură buna desfășurare a procesului penal este, ori nu împiedicată de punerea în libertate a inculpatului, ca urmare a înlocuirii arestării preventive cu o măsură preventivă neprivativă de libertate dintre cele prevăzute de art. 202 alin. 4 lit. b-d Cod procedură penală.
Potrivit dispozițiilor art. 242 alin. 1 Cod procedură penală, măsura preventivă a inculpatului se revocă, din oficiu, sau la cerere, în cazul în care au încetat temeiurile care au determinat-o, ori au apărut împrejurări noi din care rezultă nelegalitatea măsurii.
Potrivit dispozițiilor art. 242 alin. 2 Cod procedură penală, măsura preventivă se înlocuiește, din oficiu sau la cerere, cu o măsură preventivă mai ușoară, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru luarea acesteia și, în urma evaluării împrejurărilor concrete ale cauzei și a conduitei procesuale a inculpatului, se apreciază că măsura preventivă mai ușoară este suficientă pentru realizarea scopului prevăzut la art. 202 alin. 1 Cod procedură penală.
Aprecierea îndeplinirii condițiilor prevăzute la art. 242 alin. 2 Cod procedură penală, se face ținându-se seama de gradul de pericol al infracțiunilor, de scopul măsurii, de sănătatea, vârsta, situația familială și alte împrejurări privind persoana față de care se ia măsura.
Dispozițiile art. 218 Cod procedură penală prevăd că: ,,arestul la domiciliu se dispune de către judecătorul de drepturi și libertăți, de către judecătorul de cameră preliminară sau de către instanța de judecată, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 223 și luarea acestei măsurieste necesară și suficientăpentru realizarea unuia dintre scopurile prevăzute la art. 202 alin. 1 Cod procedură penală.
În mod similar, prin dispozițiile art.211 Cod procedură penală, se poate dispune măsura controlului judiciar față de inculpat, dacă această măsură preventivă este necesară pentru realizarea scopului prevăzut la art.202 alin.1 Cod procedură penală.
Din probele care s-au administrat în urmărirea penală până în acest stadiu, rezultă indicii în sensul dispozițiilor art. 223 alin. 1 Cod procedură penală, că inculpatul ar fi săvârșit infracțiunile reținute în sarcina sa, respectiv operațiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice prevăzută de art.365 alin.1 și 2 Cod penal, deținerea de instrumente în vederea falsificării de valori, prevăzută de art. 314 alin. 2 Cod penal și tentativă de falsificare de instrumente de plată, prevăzută de art. 311 alin. 2 Cod penal.
Inculpatul D. L. M. a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, prin rechizitoriul nr. 117/D/P/2014 din 30.01.2015 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiției - Direcția de Investigații a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Bacău, pentru comiterea infracțiunilor sus menționate.
Inculpatul a fost arestat preventiv, prin încheierea nr. 123/2014 din 07.10.2014 a Tribunalului Bacău, pronunțată în dosarul penal nr._, pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 07.10.2014 și până la data de 5.11.2014.
S-a reținut în fapt că, la data de 10.09.2014, în jurul orelor 10:55, numitul AN 1 - identificat ulterior ca fiind inculpatul D. L. M., s-a aflat în municipiul R., județul N., la intersecția străzilor R. M. și D. V., după care s-a deplasat până în curtea sucursalei BCR situată în apropiere, unde a efectuat o operațiune la bancomat.
În jurul orelor 11:04, inculpatul D. L. M. a luat legătura cu șoferul unui autoturism VW Caddy, inscripționat „FAN CURIER”, cu numărul de înmatriculare_, de la care a luat un pachet cu dimensiune de aproximativ 20X15X10 cm, după care s-a deplasat pe jos până în apropierea hotelului „R.” unde a urcat la volanul autoturismului marca Mercedes C220, de culoare gri, cu numărul de înmatriculare_ .
Inculpatul D. L. M. a stat la volanul autoturismului aproximativ 10 minute, timp în care a desfăcut coletul și a studiat conținutul, iar în jurul orelor 11:15 s-a deplasat la un magazin „Copy Center” situat pe . intrat în magazin (fără a avea asupra sa ceva la vedere), iar după aproximativ 5 minute a revenit la autoturismul cu numărul de înmatriculare_ .
În continuare, inculpatul D. L. M. s-a deplasat la hipermarketul „Kauffland”, unde a efectuat diferite cumpărături, iar în jurul orei 11:50, s-a deplasat cu autoturismul până pe . după ce a parcat mașina a intrat în blocul nr. 3, scara A de pe .>
Din datele și probele existente în cauză rezultă indicii rezonabile că în perioada august - septembrie 2014, inculpatul D. L. M. a produs și deținut dispozitive de citire a cardurilor bancare și de captare a codului PIN (respectiv dispozitive de skimming), având intenția ca în perioada următoare să se deplaseze în străinătate în scopul de a instala respectivele dispozitive la bancomate din străinătate pentru a obține în mod ilegal date de carduri.
La data de 06.10.2014, a fost efectuată o percheziție domiciliară la locuința inculpatului D. L. M. (unde acesta locuia fără forme legale), situată în municipiul R., .. 3, ., județul N., ocazie cu care au fost descoperite mai multe dispozitive apte să capteze datele de identificare ale instrumentelor de plată electronică (printre care dispozitive confecționate artizanal din plastic ce imitau fanta de intrare a unui card bancar într-un bancomat, prevăzute cu componente electronice, acumulatori și mufe de conectare), dispozitive destinate să capteze acțiunea de tastare a codurilor PIN (printre care ansambluri electronice confecționate artizanal formate din acumulator, minicameră video și cabluri de conectare), echipamente, atât hardware cât și software, folosite la falsificarea instrumentelor de plată electronică (dispozitive de reinscripționat banda magnetică ale unor carduri tip MSR E206, programe informatice tip „Exeba”, carduri cu bandă magnetică tip „blank”) precum și instrumente și componente folosite la fabricarea acestor dispozitive (schițe ale unor dispozitive apte să capteze datele de identificare ale instrumentelor de plată electronică, ciocan de lipit, truse de găurit și șlefuit, acumulatori, cabluri, mufe, cap de citire bandă magnetică, tuburi conținând spray-uri cu vopsea, etc.).
Prin încheierea din 25.03.2015, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Bacău, în temeiul art. 345 Cod procedură penală, a respins excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Bacău, a nulității absolute a proceselor verbale de percheziție informatică întocmite în zilele de 20.10.2014 și 21.10.2014, întocmite de IGPR- BCCO Bacău, a Raportului de constatare tehnico-științifică întocmit de Institutul pentru Tehnologii Avansate București, precum și solicitarea de restituire a cauzei la P., formulate de inculpatul D. L. M., prin avocatul ales.
În baza art. 346 alin.(1) Cod procedură penală, a constatat legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală, cu rechizitoriul nr. 117/D/P/2014 din 30.01.2015 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Bacău, privind pe inculpatul D. L. M., trimis în judecată în stare de arest preventiv pentru comiterea infracțiunilor de operațiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice, prevăzută de art. 365 alin. 1, 2 Cod penal, deținerea de instrumente în vederea falsificării de valori, prevăzută de art. 314 alin. 2 Cod penal și tentativă de falsificare de instrumente de plată, prevăzută de art. 311 alin. 2 Cod penal, totul cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal, dispunându-se începerea judecății.
În temeiul art. 215 Cod procedură penală, art. 202 alin. 4 lit. b
Cod procedură penală, a fost înlocuit arestul preventiv al inculpatului D. L. M., cu măsura controlului judiciar.
Prin încheierea din 22.04.2015, pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel Bacău, a fost desființată în totalitatea încheierea contestată, iar în temeiul art. 348, raportat la art. 207 alin. 6 Cod procedură penală, a fost menținută măsura arestului preventiv luată împotriva inculpatului D. L. M..
Prin încheierea din 13.05.2015, pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel Bacău a fost desființată în parte încheierea din data de 25.03.2015, pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Bacău, a fost admisă excepția de necompetență teritorială și s-a dispus trimiterea cauzei la Tribunalul N., pentru judecata în primă instanță.
După înregistrarea dosarului la această instanță, prin încheierea din 20.05.2015, în temeiul art.208 alin.2, raportat la art.242 alin.2 Cod procedură penală, s-a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpatului D. L. M., cu măsura arestului la domiciliu, prevăzută de art. 218 Cod penal.
În temeiul art. 221 alin. 1 Cod procedură penală, s-a impus inculpatului obligația de a nu părăsi imobilul din municipiul R., .. 3, ., fără permisiunea instanței.
În temeiul art.221 alin.2 Cod procedură penală, pe durata arestului la domiciliu, inculpatului i-au fost stabilite următoarele obligații:
a) să se prezinte în fața instanței de judecată ori de câte ori este chemat;
b) să nu comunice cu martorii N. A. I., F. C. M. și B. M..
În temeiul art. 221 alin. 4 Cod procedură penală, s-a atras atenția inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care îi revin, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive.
Prin decizia penală nr. 69/C din 21.05.2015, pronunțată de Curtea de apel Bacău, în temeiul art. 425/1 alin. 7 pct. 2 lit. a Cod procedură penală, s-a admis contestația formulată de Ministerul Public - P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial N., împotriva încheierii din 20.05.2015, pronunțată de Tribunalul N., s-a desființat în totalitatea încheierea contestată, iar în temeiul art. 362 alin. 2 și art. 208 Cod procedură penală, s-a menținut măsura arestului preventiv luată împotriva inculpatului D. L. M..
În temeiul art.425/1 alin. 7 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, s-a respins, ca nefondată, contestația formulată de inculpat împotriva aceleași încheieri.
S-a reținut în considerentele deciziei că, evaluând gravitatea infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul, modul și circumstanțele în care se presupune că au fost săvârșite faptele, consecințele produse și care s-ar fi putut produce, dacă nu interveneau organele de cercetare penală, care au stopat presupusa activitate infracțională a inculpatului, anturajul și mediul din care provine inculpatul, reacția publică declanșată și starea de nesiguranță care ar putea fi generată de punerea în libertate a acestuia, numărul foarte mare de echipamente și dispozitive de citire a cardurilor bancare și de captare a codului PIN, de dispozitive de falsificare a instrumentelor de plată electronice, precum și numărul mare de date de identificare ale unor carduri bancare aparținând unor cetățeni străini (aproximativ un număr de 524 de date carduri bancare, cu privire la care, în rechizitoriu se reține că există date că au fost obținute prin activități ilegale de skimming efectuate în Suedia și Danemarca), de caracterul transfrontalier al activității infracționale, faptul că se pare că o parte dintre membrii grupării, pentru care s-a dispus de P. disjungerea cercetărilor, deoarece aceștia acționează în străinătate și se sustrag urmăririi penale, de frecvența infracțiunilor de același gen și de necesitatea unei prevenții generale, s-a constatat că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestului preventiv subzistă, astfel că privarea de libertate a inculpatului în această fază a procesului penal, este legitimă și necesară și nu se impune înlocuirea cu o altă măsură preventivă mai ușoară. (Hotărârea din 25.01.2007, Hesse contra Austriei).
Referitor la motivul privind starea de sănătate invocat de inculpat în cererea de înlocuire a măsurii arestului preventiv cu o altă măsură preventivă mai ușoară, respectiv afecțiunea de la genunchiul stâng, Curtea a reținut că în conformitate cu dispozițiile art.240 Cod procedură penală: „În cazul în care, pe baza actelor medicale, se constată că cel arestat preventiv suferă de o boală care nu poate fi tratată în rețeaua medicală a Administrației Naționale a Penitenciarelor, administrația locului de deținere dispune efectuarea tratamentului sub pază permanentă în rețeaua medicală a Ministerului Sănătății Publice. Motivele care au determinat luarea acestei măsuri sunt comunicate de îndată procurorului, în cursul urmăririi penale, sau instanței de judecată, în cursul judecății”.
Prin urmare, în condițiile în care afecțiunile de care suferă nu pot fi tratate în rețeaua medicală a Administrației Naționale a Penitenciarelor, inculpatul va putea solicita locului de deținere internarea sa sub pază permanentă într-o unitate medicală din rețeaua Ministerului Sănătății Publice.
Analizând cererea formulată de inculpat, în raport cu actele și lucrările dosarului, dar și cu dispozițiile legale menționate mai sus, precum și evaluând împrejurările concrete ale cauzei și conduita procesuală a inculpatului, Tribunalul a apreciat că scopul urmărit prin luarea măsurii preventive nu va putea fi realizat, în acest stadiu procesual, prin dispunerea unei alte măsuri preventive mai ușoare.
Din examinarea lucrărilor dosarului rezultă că măsura arestării preventive a inculpatului a fost luată în conformitate cu exigențele dreptului intern, în cauză existând indicii temeinice că acesta ar putea fi autorul infracțiunilor pentru care a fost cercetat și ulterior trimis în judecată.
În același timp, în mod corect s-a apreciat la luarea măsurii preventive că lăsarea în libertate a inculpatului ar genera o stare de insecuritate socială, având în vedere gravitatea și amploarea faptelor reținute în sarcina sa, precum și rezonanța acestora în societate.
Cu privire la privarea unei persoane de libertate, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că detenția preventivă trebuie să aibă un caracter excepțional și nu trebuie să se prelungească dincolo de limitele rezonabile, independent de faptul că detenția preventivă se va computa sau nu din pedeapsă.
Inculpatul, prin avocat și prin susținerile orale de la acest termen, a arătat că are intenția să recunoască în totalitate faptele pentru care a fost trimis în judecată, urmând să solicite ca judecata cauzei să se facă în baza probelor administrate la urmărirea penală.
În speță s-a constatat că față de perioada arestării preventive a inculpatului, din data de 07.10.2014 și până în prezent, nu s-a împlinit termenul rezonabil prevăzut de art. 239 alin. 1 Cod procedură penală, care reglementează durata maximă a arestării preventive a inculpatului în cursul judecății în primă instanță.
În prezent inculpatul este cercetat și pentru alte infracțiuni disjunse din dosarul de urmărire penală de față, având emis mandat european de arestare din partea autorităților judiciare daneze.
Instanța a reținut în acest cadru procesual, sub imperiul cerințelor legale de aplicare a măsurii arestării preventive, că temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpatului D. L. - M. se mențin în continuare, pentru considerentele intrate în puterea lucrului judecat, analizate prin încheierile de arestare, prelungire și menținere arestare preventivă, așa încât nu există motive întemeiate de înlocuire a arestării preventive, cu o altă măsură preventivă mai blândă.
Deși inculpatul a invocat și elementele pozitive privind situația sa personală, acestea nu anihilează gravitatea faptelor și nici pericolul pe care îl prezintă pentru ordinea publică, nefiind apte să garanteze buna desfășurare a procesului penal, față de toate împrejurările expuse mai sus.
Împotriva acestei încheieri, la pronunțare a formulat contestație inculpatul.
În motivele scrise și în susținerile orale făcute și prin avocatul ales a fost criticată încheierea contestată pentru motivele reținute în încheierea de amânare a deliberării și a pronunțării, care face parte integrantă din prezenta decizie, astfel că nu vor mai fi reluate.
Analizând încheierea contestată în raport de motivele invocate și examinând-o și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept, Curtea constată că urmează a fi respinsă contestația pentru considerentele care vor fi prezentate.
Analizând actele și lucrările dosarului în care inculpatul a fost trimis în judecată și sentința penală nr. 60/MEA din data de 08.05.2015, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, constată că Tribunalul N. a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale referitoare la înlocuirea măsurii arestului preventiv cu o măsură preventivă mai ușoară.
Curtea de Apel Bacău, prin încheieri succesive, ultima pronunțată la data de 21.05.2015, a menținut starea de arest a inculpatului.
În conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 Cod procedură penală: „Măsura preventivă se înlocuiește, din oficiu sau la cerere, cu o măsură preventivă mai ușoară, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru luarea acesteia și, în urma evaluării împrejurărilor concrete ale cauzei și a conduitei procesuale a inculpatului, se apreciază că măsura preventivă mai ușoară este suficientă pentru realizarea scopului prevăzut la art. 202 alin. (1).”
Din examinarea acestui text rezultă că pentru a se dispune înlocuirea unei măsuri preventive cu o altă măsură preventivă mai ușoară, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții:
a) sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru luarea măsurii preventive în executarea căreia se află inculpatul;
b) în urma evaluării împrejurărilor concrete ale cauzei și a conduitei procesuale a inculpaților, se apreciază că măsura preventivă mai ușoară este suficientă pentru realizarea scopului prevăzut la art. 202 alin. (1).”
Desigur că în raport și de obiectul cererii, Curtea nu va mai face referi și nu va mai analiza prima condiție, cea privind legalitatea măsurii arestului preventiv și a faptului că subzistă temeiurile avute în vedere la luarea acestei măsuri preventive.
De altfel, analizând dosarul cauzei, așa cum se arăta și încheierea prin care s-a respins contestația inculpatului împotriva încheierii pronunțate de Judecătorul de drepturi și libertăți de la Tribunalul Bacău prin care s-a luat măsura arestului preventiv și, respectiv, s-a prelungit durata acestei măsuri, sau s-a menținut această măsură preventivă, se constată că luarea și prelungirea măsuri arestării preventive față de inculpat s-a luat, respectiv, prelungit, cu respectarea tuturor dispozițiilor legale în vigoare, atât sub aspectul condițiilor de fond, cât și sub aspectul condițiilor de procedură și întinderii în timp a măsurii.
Așa cum se arăta mai sus, o altă condițiile care trebuie îndeplinită pentru se admite o cerere de înlocuire a unei măsuri preventive cu o altă măsură preventivă mai ușoară, este aceea ca în urma evaluării împrejurărilor concrete ale cauzei și a conduitei procesuale a inculpatului, se apreciază că măsura preventivă mai ușoară este suficientă pentru realizarea scopului prevăzut la art. 202 alin. (1).
Analizând și această condiție, se observă că legiuitorul a prevăzut a fi întrunite două aspecte și acestea cumulativ, respectiv:
a) să se impună înlocuirea cu o măsură preventivă mai ușoară în urma evaluării împrejurărilor concrete ale cauzei;
b) conduita procesuală a inculpatului să se fi schimbat;
c) să se aprecieze că măsura preventivă mai ușoară este suficientă pentru realizarea scopului prevăzut.
Curtea constată că situația juridică a inculpatului, prin referire la dispozițiile art. 242 alin. 2 Cod procedură penală, a făcut obiectul unei analize judiciare finalizată la data de 21.05.2015 prin încheierea nr. 69/C, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, când, în temeiul art. 425/1 alin. 7 pct. 2 lit. a Cod procedură penală, a fost admisă contestația formulată de Ministerul Public – P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial N. împotriva încheierii din data de 20.05.2015, pronunțată de Tribunalul N., a fost desființată în totalitate încheierea contestată, s-a reținut cauza spre rejudecare și, în baza art. 362 alin. 2 și art. 208 Cod procedură penală, a fost menținută măsura arestului preventiv luată împotriva inculpatului. S-a apreciat de Curte că nu sunt realizate condițiile normative impuse de art. 242 alin. 2 Cod procedură penală, context in care cererea inculpatului nu poate fi primită favorabil.
În atare condiții, chiar dacă în materia măsurilor preventive hotărârile judecătorești nu au efectul de autoritate de lucru judecat, situația juridică a inculpatului prin raportare la realizarea condițiilor care implică necesitatea si oportunitatea măsurii preventive se impune a fi analizate strict la data sesizării organului judiciar competent, dar numai prin observarea împrejurărilor cu relevantă juridică ivite după verificarea judiciară anterioară. Prin urmare, verificarea judiciară a măsurii preventive din perspectiva art.208 Cod procedură penală, respectiv a dispozițiilor art. 242 alin. 2 Cod procedură penală, se impune a fi realizată prin raportare evaluarea situației juridice a inculpatului la data sesizării cu observarea împrejurărilor relevante care apărute după ultimul examen de legalitate efectuat în cauză pe această linie.
În atare condiții, Curtea constată că potrivit art. 242 alin. 2 Cod procedură penală, înlocuirea măsurii preventive pendinte cu o măsură preventivă mai ușoară se justifică în raport de următoarele condiții:
a) existența unor împrejurări favorabile concrete ale cauzei;
b) conduita inculpatului;
Pe fondul realizării celor două condiții normative scopul măsurii preventive prevăzut de art. 202 Cod procedură penală poate fi atins și printr-o măsură preventivă mai ușoară.
În cauză Curtea constată că de la data de 21.05.2015, când a avut loc ultimul examen judiciar pe această linie, nu a intervenit împrejurări relevante procesual în sensul art. 242 alin. 2 Cod procedură penală. De altfel, nici inculpatul nu a fost în măsură să releve care împrejurările favorabile cauzei și care a fost conduita sa, care să fi intervenit ulterior pronunțării deciziei nr. 69/C din data de 21.05.2015, pronunțată de Curtea de Apel Bacău și care să justifice înlocuirea măsurii arestului preventiv, cu o măsură preventivă mai ușoară.
Din examinarea considerentelor deciziei nr. 69/C din data de 21.05.2015 și a încheierii de amânare a deliberării și a pronunțării din data de 15.06.2015, precum și încheierilor anterioare prin care au fost respinse alte cereri de înlocuire a măsurii arestului preventiv cu o altă măsură preventivă mai ușoară și s-a menținut starea de arest preventiv, se constată că sunt invocate aceleași aspecte care au fost avute în vedere de Curtea și la pronunțarea deciziei din data de 21.05.2015.
De altfel, trebuie arătat că inculpatul a formulat prezenta cerere de înlocuire a măsurii a arestului preventiv cu o altă măsură preventivă mai ușoară la doar câteva zile de la data pronunțării deciziei din data de 21.05.2015, respectiv, la data de 03.06.2015.
În acest moment procesual, ceea ce poate fi suspus analizei în cadrul cererii de înlocuire a măsurii arestului preventiv cu o altă măsură preventivă mai ușoară este împrejurarea dacă de la ultima menținere a măsurii arestului preventiv, dispusă cu autoritate de lucru judecat pentru perioada de până la data de 21.05.2015 și până la data analizării cererii inculpatului au intervenit împrejurării ale cauzei noi, care să releve că o măsură preventivă mai ușoară asigură scopul măsurilor preventive prevăzut de art.202 alin.1 Cod procedură penală, deoarece detenția nu mai este rezonabilă sau legitimă din motive pertinente și suficient.
Trecerea timpului de la data luării măsurii arestării preventive nu constituie o condiție suficientă pentru a justifica înlocuirea măsurii preventive.
Prin urmare, nici împrejurările cauzei și nici conduita inculpatului – pur defensivă – nu susțin înlocuirea măsurii preventive ceea ce face ca încheierea Tribunalului N. să fie legală și temeinică.
În conformitate cu dispozițiile art. 208 alin. 2 și 3, raportat la art. 207 alin. 4 Cod procedură penală, când constată că temeiurile care au determinat luarea măsurii se mențin sau există temeiuri noi care justifică o măsură preventivă, prin încheiere se menține măsura preventivă față de inculpat.
Instanța dispune menținerea măsurii preventive în următoarele situații:
a) se menține temeiurile care au determinat luarea măsurii;
b) sau există temeiuri noi care justifică o măsură preventivă.
Inculpatul a fost arestat preventiv, reținându-se ca realizată condiția obiectivă prevăzută de art. 223 alin. 2 Cod procedură penală, dedusă din gravitatea faptelor pentru care a fost trimis în judecată – pedeapsa prevăzută de lege peste de 2-7 ani închisoare, respectiv 3-10 ani închisoare. Această cerință normativă rămâne în continuare realizată.
De asemenea modul și circumstanțele comiterii faptelor care constituie capetele de acuzare – folosirea de echipamente electronice – prin activități specializate. Prin urmare, temeiurile care au sta la baza luării măsurii arestării preventive a inculpatului se mențin ceea ce justifică rămânerea acestuia în arest preventiv.
Simpla trecerea a timpului nu poate să ducă la concluzia că pericolul social ar fi scăzut în intensitate și nu constituie o condiție suficientă pentru a justifica înlocuirea măsurii arestului preventiv cu o altă măsură preventivă mai ușoară.
Dimpotrivă, pericolul social se află în legătură cu persoana inculpatului, mijloacele în care se presupune că s-au săvârșit faptele, etc. și nicidecum cu trecerea timpului.
Diminuarea pericolului concret pentru ordinea publică nu se prezumă prin raportare la trecerea timpului, ci prin raportare la probe, care să releve elemente diferite de cele avute în vedere la luarea, prelungirea și menținerea stării de arest.
Deși măsura preventivă a arestării este vremelnică, în soluționarea unei cereri de înlocuire a măsurii arestului preventiv instanța ar trebui să indice punctual, din perspectiva dispozițiilor art.242 alin.2 Cod procedură penală, temeiurile de fapt rezultând din împrejurările cauzei și conduita inculpatului datorită cărora, de la ultima menținere a arestului preventiv să justifice admiterea cererii.
Așa cum se arăta și în decizia nr. 69/C din data de 21.05.2015, prin sentința penală nr. 60/MEA din data de 08.05.2015, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, în temeiul art. 107 din Legea nr.302/2004 a fost admisă cererea formulată de Ministerul Justiției din Danemarca, privind executarea mandantului european de arestare, emis împotriva inculpatului și s-a dispus predarea acestuia autorităților judiciare daneze, însă, în baza art. 112 alin. 1 din Legea nr. 302/2004, s-a dispus amânarea predării până la soluționarea definitivă a cauzei care face obiectul prezentei cauze, respectiv dosarul nr._ 15, iar în caz de condamnare cu executare pedepsei în regim de detenție, s-a amânat predarea până la punerea în libertate ca urmare a liberării condiționate sau până la executarea pedepsei la termen.
În baza art.103 alin.10 din Legea nr.302/2004 s-a dispus arestarea inculpatului, în vederea predării către autoritățile judiciare daneze, mandatul de arestare urmând a fi pus în executare la data încetării motivului care a justificat amânarea predării.
Din examinarea acestei sentințe rezultă că inculpatul D. L.-M. este urmărit penal de Curtea din Esbjereg din Danemarca, fiind arestat în lipsă la data de 23.01.2015.
În fapt, în mandatul european de arestare se reține, în esență, următoarele:
1. în data de 22.11.2012, la Banegarden, Banegradenpladsen, 6600 Vejen, a instalat un echipament direct la aparatul care emitea bilete de călătorie cu scopul de a colecta informații cu privire la numerele de carduri de credit, cât și informații cu privire la codurile pin aferente acestora;
2. în timp ce inculpatul urma să fie arestată pentru infracțiunea de la pct.1, nerespectând ordinele, acesta a fugit de poliție, amestecându-se printre alte persoane și a aruncat cu un obiect metalic în capul sergentului Jeppe Aa. Madsen și;
3. la data de 18.10.2012, la benzinăria F22, Stradvejen, 7000 Fredericia, în mod ilegal a fost modificată, adăugată, sau ștearsă informația pentru uzul electronic de date și astfel a folosit un Dankort falsificat pentru a plăti benzina în valoare de 554,40 DDK, pentru vehiculul cu numărul de înmatriculare VZ 38 733.
Mandatul european de arestare s-a emis de Ministerul de Justiție din Danemarca în baza hotărârii din data de 23.01.2015, din dosarul nr.31-235/2015 a Curții din Esbjerg.
Ori, aceste aspecte vin să circumscrie o dată în plus, persoana inculpatului, predispoziția sa spre comiterea de fapte penale nu numai în țară, ci și în străinătate, personalitatea s-a cu caracteristici violente, manifestate, chiar și în fața instanței de control judiciar și cu ocazia soluționării contestației din data de 22.04.2015 și faptul că inculpatul prezintă un pericol concret, real și actual, nu numai pentru ordinea publică din Românie, ci și a altor state europene, justificând necesitatea menținerii în stare de arest preventiv a acestuia.
Inculpatul nu prezintă, în prezent, garanții care să justifice înlocuirea măsurii arestului preventiv cu o altă măsură preventivă mai ușoară.
Curtea apreciază că lăsarea în libertate a inculpatului ar aduce atingere dezideratelor impuse de legea penală, creându-se un climat de insecuritate socială și neîncredere a cetățenilor în actul de justiție. Mai mult decât atât, manifestările de nejustificată clemență nu ar duce decât să încurajeze, la modul general, astfel de timpuri de comportament antisocial și să afecteze încrederea societății în instituțiile statului chemate să vegheze la respectarea și aplicarea legilor.
Sub aspectul termenului rezonabil, prevăzut și de art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, Curtea reține următoarele:
În ceea ce privește dispozițiile art. 5 pct. 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, modificat prin Protocolul nr.11, text potrivit cărora: “orice persoană arestată sau deținută, în condițiile prevăzute de paragraf 1 lit. c din prezentul articol, trebuie adusă de îndată înaintea unui judecător și are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii”, din examinarea acestui text, rezultă că pentru cauza dedusă judecății, un inculpat arestat trebuie să fie judecat într-un termen rezonabil sau eliberat în cursul procedurii.
Referindu-se la „criteriile după care se apreciază termenul rezonabil al unei proceduri penale”, C.E.D.O. a statut că acestea sunt similare cu cele referitoare și la procedurile din materie civilă, adică: complexitatea cauzei, comportamentul inculpatului și comportamentul autorităților competente (decizia C.E.D.O. din 31 martie 1998).
Referitor la determinarea momentului de la care începe calculul acestui termen, instanța europeană a statuat că acest moment este „data la care o persoană este acuzată”, adică data sesizării instanței competente, potrivit dispozițiilor legii naționale sau „o dată anterioară” (data deschiderii unei anchete preliminare, data arestării sau orice altă dată, potrivit normelor procesuale ale statelor contractante). În această privință, Curtea Europeană face precizarea că noțiunea de „acuzație penală”, în sensul art.6 alin.1 din Convenție, semnifică notificarea oficială care emană de la autoritatea competentă; adică a învinuirii de a fi comis o faptă penală, idee ce este corelativă și noțiunii de „urmări importante” privitoare la situația învinuitului (decizia CEDO din 25 mai 1998 cauza Hozee c. Olandei).
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului rezultă că organele judiciare au întreprins toate măsurile legale pentru soluționarea cauzei într-un termen rezonabil.
Cât privește data finalizării procedurii în materie penală, luată în considerare pentru calculul „termenului rezonabil”, Curtea a statuat că aceasta este data pronunțării unei hotărârii de condamnare sau de achitare a celui interesat (decizia din 27 iunie 1968 în cauza Eckle contra Germaniei).
Aplicând aceste principii la speța de față, durata arestării preventive a contestatorului-inculpat nu poate fi apreciată că a depășit un termen rezonabil, așa cum este prevăzut de art. 5 paragraf 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, organele judiciare luând toate măsurile procedurale pentru soluționare cu celeritate a cauzei, astfel că măsura menținerii măsurii arestului preventiv este conformă și cu aceste dispoziții și cu prevederile art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil.
În cauză cercetările și procedura camerei preliminare s-a derulat consecvent și continuu, probatoriul necesar lămuririi cauzei fiind administrat continuu (în acest sens –Arestarea preventivă și detenția în jurisprudența C.E.D.O., ediția a 2-a revăzută și adăugită, de D. B., Editura Hamangiu, București, 2011, pag.176-177).
În ce privește respectarea dreptului la libertate al inculpatului, este adevărat că detenția preventivă trebuie să aibă un caracter excepțional, starea de libertate fiind starea normală – și ea nu trebuie să se prelungească dincolo de limitele rezonabile – independent de faptul că ea se va computa sau nu din pedeapsă, însă în jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului, aprecierea limitelor rezonabile ale unei detenții provizorii se face luându-se în considerare circumstanțele concrete ale fiecărui caz, pentru a vedea în ce măsură: „există indicii precise cu privire la un interes public real care, fără a fi adusă atingere prezumției de nevinovăție, are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate”.
Prin urmare, instanța este obligată să vegheze la un just echilibru între măsura privării de libertate pe de o parte și interesul public de protecție a cetățenilor împotriva comiterii de infracțiuni grave, dedus din modul de săvârșire al faptelor și din consecințele acesteia. În condițiile speței, la acest moment interesul general prevalează în raport cu interesul inculpatului de a fi pus în stare de libertate, prin buna administrare a probelor.
Buna desfășurare a procesului penal impune privarea de libertate a inculpatului, iar eliberarea sa, chiar subsumată unor obligații sau garanții specifice altor măsuri preventive alternative, ar provoca o reală tulburare a ordinii și liniștii publice, precum și posibilitatea reiterării activităților infracționale, aspect dedus și din faptul că inculpatul urma să părăsească teritoriul României și să se deplaseze în străinătate pentru a săvârși infracțiuni de același gen.
Se impune a se arăta că, așa cum rezultă din actul de sesizare a instanței, în urma solicitărilor adresate autorităților judiciare din Danemarca, cu privire la inculpat, a reieșit faptul că în data de 03.10.2012, profilul ADN al acestuia a fost identificat pe un dispozitiv de skimming instalat la un automat de vânzare bilete din gara Fredericia și pe numele acestuia s-a emis un mandat național de arestare și Ministerul Public – P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Bacău, prin același rechizitoriu, prin care a dispus trimiterea în judecată a inculpatului, a dispus disjungerea cercetărilor cu privire la acest inculpat, la numitul N. A. I. și autori necunoscuți, pentru infracțiunile de constituire a unui grup infracțional organizat, prevăzută de art.367 Cod procedură penală, accesul ilegal la un sistem informatic, prevăzută de art.360 Cod penal, falsificarea de titluri de credit sau instrumente de plată, prevăzută de art.311 alin.2 Cod penal, punerea în circulație de valori falsificate, prevăzută de art.313 Cod penal și efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos, prevăzută de art.250 alin.1 și 3 Cod penal.
Din declarația martorei F. C. M., concubina inculpatului, rezultă că inculpatul a fost plecat de mai multe ori în străinătate (în Olanda, Danemarca, Suedia, Cambogia și alte țări), iar în săptămâna în care acesta a fost reținut de organele de urmărire penală în această cauză urma să se deplaseze în Suedia, existând, astfel, riscul ca inculpatul să se sustragă judecării cauzei.
Așa cum se arăta mai sus, prin rechizitoriul prin care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului, s-a dispus disjungerea cercetărilor cu privire la inculpat, dar și la numitul N. A. I. și autori necunoscuți, pentru infracțiunile de constituire a unui grup infracțional organizat, prevăzută de art.367 Cod procedură penală, accesul ilegal la un sistem informatic, prevăzută de art.360 Cod penal, falsificarea de titluri de credit sau instrumente de plată, prevăzută de art.311 alin.2 Cod penal, punerea în circulație de valori falsificate, prevăzută de art.313 Cod penal și efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos, prevăzută de art.250 alin.1 și 3 Cod penal.
În aceste condiții, față și aspectele relevate de actul de sesizare și de lucrările dosarului, există riscul ca inculpatul să influențeze și alți participanți la comiterea infracțiunilor, sau martorii și chiar să reitereze comportamentul infracțional (a se vedea numărul foarte mare de echipamente și dispozitive de citire a cardurilor bancare și de captare a codului PIN, de dispozitive de falsificare a instrumentelor de plată electronice și aspectele transmise de autoritățile judiciare din Danemarca).
Referitor la riscul realizării unor înțelegeri între inculpat și ceilalți participanți, sau chiar martori, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că jurisdicțiile naționale au apreciat în mod justificat acest risc prin raportare la natura infracțiunilor de care era acuzat inculpatul și complexitate a cauzei (Cauza Wemoff vs. Germania).
Instanța europeană a afirmat adeseori în jurisprudența sa că: „orice privare de libertate trebuie să fie făcută în conformitate cu normele de fond și de procedură prevăzute de legislația națională”, dar în același timp, trebuie să respecte scopul esențial al art.5: protejarea individului împotriva arbitrariului autorităților statale.
Principiile de securitate juridică și de protecție împotriva arbitrariului impun fundamentarea fiecărei privațiuni de libertate pe o bază legală specifică.
Așa cum se arăta mai sus, prin menținerea acestei măsuri nu trebuie să se înțeleagă că inculpatului i se impută săvârșirea infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată, ci că există probe și indicii considerate temeinice în acest sens, în raport cu stadiul în care se află procesul penal.
În spiritul Convenției, prezumția de nevinovăție nu exclude arestarea preventivă și menținerea stării de arest preventiv.
Modalitatea în care se presupune că au fost comise faptele și natura relațiilor socio – umane afectate, impun concluzia că lăsarea în libertate a inculpatului, în acest stadiu de soluționare a cauzei penale, ar genera o stare de insecuritate, privarea sa de libertate fiind necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică; în acest moment procesual, interesul social al protejării societății primează interesului personal al inculpatului de a fi judecat în stare de libertate.
Asigurarea unui grad de severitate corespunzător, în cazul săvârșirii de fapte penale grave, sau de către infractori cu un sporit grad de anti-sociabilitate, se realizează prin fermitatea și promptitudinea pârghiilor exercitabile, în situația de față identificându-se ca oportună antrenarea cu rigurozitate a măsurilor procesuale care se impun și care se concretizează în lipsirea de libertate a subiecților infracționali menționați.
S-a susținut că inculpatul se va prevala de procedura simplificată a recunoașterii învinuirii.
Desigur că acest aspect nu poate fi discutat în prezent, însă se impune a se arăta că inculpatul a formulat, în conformitate cu dispozițiile art. 344 și următoarele Cod procedură penală, contestație, invocând necompetența Tribunalului Bacău, precum și nulitatea absolută a proceselor verbale de percheziție informatică din 20.10.2014 și din 21.10.2014, precum și Raportul de constatare tehnico-științifică întocmit de Institutul pentru tehnologii avansate București și a solicitat restituirea cauzei la parchet.
De asemenea, nemulțumit de încheierea nr. 52/P/2015 din data de 25.03.2015, pronunțată de Judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul Bacău, prin care, în baza art.346 alin.1 Cod procedură penală, s-a constatat legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și s-a dispus începerea judecății, a formulat contestație.
Spre deosebire de Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului J. contra România din martie 2010, unde s-a considerat nejustificată menținerea în stare de arest a inculpatului o perioadă mai mare de 11 luni, după momentul audierii martorilor, când nu mia era periclitată cercetarea judecătorească, în cauza dedusă judecății, este de remarcat că judecata în primă instanță nu a început audierea inculpatului nu a avut loc, atitudinea sa procesuală fiind doar intuită ca fiind de sinceritate, regret și cooperare cu organele judiciare doar din susținerile acestuia, este justificată momentan măsura arestului preventiv, subzistând temeiurile inițiale care au impus-o.
Circumstanțele personale ale inculpatului nu pot constitui temei al reconsiderării privării sale de libertate, acestea fiind cunoscute organelor judiciare și momentul luării măsurii arestului preventiv, al prelungirii duratei acesteia și la menținerea stării de arest. Apoi, acestea trebuie evaluate în contextul gravității sporite a presupuselor fapte de care este acuzat și a scopului urmărit prin măsura preventivă dispusă, respectiv, asigurarea unei bune desfășurări a procesului penal.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statut în mod constant că dacă indicii concrete impun luarea în considerare a unui interes public care ar fi protejat precumpănitor, în pofida prezumției de nevinovăție, față de regula respectării libertății individuale fixate de Convenție, prelungirea detenției unui acuzat este legitimă (cauza Vrencev c. Serbia, 2361/05, 23.09.2008, Letellier c. Franța, 26.06.1991, Labita c. Italia, MC,_/95, Kudla c. Polonia, V. der tang c. Spania, Pantano c. Italia).
Contestatorul-inculpat a susținut că față de faptele pentru care este judecat nu prezintă pericol pentru ordinea publică.
Plecând de la jurisprudența C.E.D.O, instanțele interne au definit de-a lungul timpului criterii și elemente care trebuie avute în vedere în analiza existenței „pericolului pentru ordinea publică”, printre care reacția colectivă declanșată din cauza faptelor comise, starea de nesiguranță care ar putea fi generată prin lăsarea în libertate a inculpatului, precum și profilul personal al acestuia etc.
Inculpatul a mai invocat în susținerea cererii sale de înlocuire a măsurii arestului preventiv cu o altă măsură preventivă mai ușoară, starea sa de sănătate.
Desigur, fără a ne putea pronunța cu privire la aspectul invocat din punct de vedere medical, trebuie arătat că în conformitate cu dispozițiile art.240 Cod procedură penală: „În cazul în care, pe baza actelor medicale, se constată că cel arestat preventiv suferă de o boală care nu poate fi tratată în rețeaua medicală a Administrației Naționale a Penitenciarelor, administrația locului de deținere dispune efectuarea tratamentului sub pază permanentă în rețeaua medicală a Ministerului Sănătății Publice. Motivele care au determinat luarea acestei măsuri sunt comunicate de îndată procurorului, în cursul urmăririi penale, sau instanței de judecată, în cursul judecății”.
Astfel că, în condițiile în care apreciază că afecțiunile de care suferă nu pot fi tratate în rețeaua medicală a Administrației Naționale a Penitenciarelor, va putea solicita locului de deținere internarea sa sub pază permanentă într-o unitate medicală din rețeaua Ministerului Sănătății Publice.
Deși și prin încheierile sau deciziile anterioare i s-a recomandat ca în condițiile în care apreciază că afecțiunile nu pot tratat în rețeaua medicală a Administrației Naționale a Penitenciarelor, să se adreseze administrația locului de deținere pentru dispune efectuarea tratamentului sub pază permanentă în rețeaua medicală a Ministerului Sănătății Publice, acesta nu a susținut că ar fi făcut astfel de demersuri, mulțumindu-se să formuleze cereri repetate de înlocuire a măsurii arestului preventiv.
Din examinarea susținerilor inculpatului cu ocazia ultimului cuvânt, acesta a invocat, în susținerea cererii sale de înlocuire a măsurii arestului preventiv, cu o altă măsură preventivă mai ușoară condițiile de detenție.
Desigur că, față de aspectele invocate și dispozițiile legale, Curtea constată că acestea nu pot justifica admiterea cererii inculpatului. Așa cum se arăta mai sus, Curtea trebuie să verifice doar dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.242 alin.2 Cod procedură penală. În ceea ce privește condițiile de detenție inculpatul are la îndemână alte mijloace legale pentru respectarea pretinselor drepturi încălcate.
Contestatorul-inculpat a mai invocat epuizarea resurselor financiare, însă, nici acest motiv nu justifică admiterea cererii de înlocuire a măsurii arestului preventiv.
Curtea, evaluând și gravitatea faptelor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul, modul și circumstanțele în care se presupune că au fost săvârșite faptele, consecințele produse și s-ar fi putut produce, dacă nu interveneau organele de cercetare penală, care au stopat presupusa activitate infracțională a inculpatului, anturajul și mediul din care provine inculpatul (a se vedea în acest sens și convorbirile telefonice transcrise), reacția publică declanșată și starea de nesiguranță care ar putea fi generată de punerea în libertate a acestuia, numărul mare de echipamente și dispozitive de citire a cardurilor bancare și de captare a codului PIN, de dispozitive de falsificare a instrumentelor de plată electronice, precum și numărul mare de date de identificare ale unor carduri bancare aparținând unor cetățeni străini (respectiv aproximativ un număr de 524 de date carduri bancare, cu privire la care, în rechizitoriu se reține că există date că au fost obținute prin activități ilegale de skimming efectuate în Suedia și Danemarca), de caracterul transfrontalier al activității infracționale, faptul că pentru fapte similare presupuse a fi comise în Danemarca s-a dispus arestarea preventivă și de autoritățile judiciare daneze, în procedura executării mandatului european de arestare Curtea de Apel Bacău a dispus, de asemenea, arestarea acestuia, constată că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestului preventiv subzistă, astfel că privarea sa de libertate, în această fază a procesului penal, este legitimă și necesară și nu se impune înlocuirea cu o altă măsură preventivă mai ușoară.
Curtea constată că măsura arestului preventiv este proporțională cu gravitatea presupuselor acuzații penale aduse inculpatului și, totodată, necesară pentru realizarea scopului urmărit prin dispunerea sa, iar pe de altă parte eventualele circumstanțe personale ale inculpatului vor fi avute în vedere cu ocazia judecății pe fond a cauzei, în acest moment procesual, aceste neconstituind temei pentru înlocuirea privării de libertate cu arestul la domiciliu și cu atât mai puțin cu, controlul judiciar.
Desigur că, în conformitate cu prevederile art. 208 alin. 4 din noul Cod de procedură penală, instanța de fond are obligația de a verifica periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea și temeinicia arestării preventive a inculpatului și se va aprecia, în raport și de împrejurările concrete ale cauzei și de conduita procesuală a inculpatului, dacă se mai impune menținerea stării de arest preventiv, înlocuirea sau revocarea acestei măsuri preventive.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 425/1 alin. 7 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, va fi respinsă ca nefondată contestația formulată.
Văzând și dispozițiile art. 275 alin. 2 Cod procedură penală;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În temeiul art. 425/1 alin. 7 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, respinge ca nefondată contestația formulată de contestatorul-inculpat D. L.-M. împotriva încheierii din data de 10.06.2015, pronunțată de Tribunalul N..
În temeiul art. 275 alin. 2 Cod procedură penală, obligă contestatorul-inculpat să plătească statului sume de 250 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16.06.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
D. P. N. T. S.
Red. înch.: V. M.
Red. dec.: D.P. – 16.06.2015
Tehnored. S.N.T. – 2 ex.
17.06.2015
| ← Ucidere din culpă (art.178 C.p.). Decizia nr. 586/2015. Curtea... | Furtul calificat (art. 209 C.p.). Decizia nr. 563/2015. Curtea... → |
|---|
