Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Decizia nr. 50/2015. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 50/2015 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 12-05-2015 în dosarul nr. 6458/62/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
Secția penală
DECIZIA PENALĂ NR. 50/C DOSAR NR._
Ședința publică din data de 12 mai 2015
Instanța constituită din:
- Completul de judecată C9:
Președinte – M. L. - judecător
- Grefier – D. C.
Cu participarea reprezentantei Ministerului Public – C. D. – procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel B.
Pentru astăzi fiind amânată soluționarea contestațiilor formulate de P. DE PE L. TRIBUNALUL B. și contestator – inculpat D. ANTOANELLA M. împotriva sentinței penale nr. 37/S din data de 11 februarie 2015 pronunțată de Tribunalul B. în dosarul nr._ .
Dezbaterile asupra cauzei s-au efectuat în conformitate cu prevederile art. 304 Cod procedură penală, respectiv prin înregistrarea pe suport audio-video.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 28 aprilie 2015, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate prin încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, iar instanța din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru data de 12 mai 2015, când,
CURTEA
Constată că prin sentința penală nr. 37/S/11.02.2015, Tribunalul B. a admis cererea formulată de contestatoarea D. ANTOANELLA M. având ca obiect contestație la executarea sentinței penale nr. 106/S/2008 a Tribunalului B. astfel cum a rămas definitivă prin decizia penală nr. 4062/10.12.2012 pronunțată de ICCJ secția penală în dosarul nr._ și în consecință:
A constatat că pentru fapta de neglijență în serviciu prevăzută de art. 249 al. 2 Cod penal anterior pentru care a fost condamnată definitiv contestatoarea prin sentința penală nr. 106/S/2008 a Tribunalului B. astfel cum a rămas definitivă prin decizia penală nr. 4062/10.12.2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție Secția penală în dosarul nr._ a intervenit grațierea conform legii 543/2002.
În baza art. 120 al. 2 Cod penal anterior termenul de încercare corespunzător pedepsei grațiate a fost redus la 3 ani.
În baza art. 86/2 raportat la art. 82 al. 3 Cod penal anterior a constatat că termenul de încercare a început să curgă la data de 10.12.2012 și se împlinește la 10.12.2015.
Onorariul parțial de 50 lei al apărătorului din oficiu V. Almina s-a avansat din fondurile Ministerului Justiției și s-a inclus în cheltuielile judiciare, cheltuielile judiciare avansate de stat rămânând în sarcina statului.
Pentru a pronunța această hotărâre tribunalul a reținut că prin cererea înregistrată la această instanță sub nr._ contestatoarea condamnată D. ANTOANELLA MARYEANE a formulat contestație privind executarea sentinței penale nr. 106/2008 a Tribunalului B., definitivă prin decizia penală nr. 4062 din 10.12.2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în dosarul penal nr._ .
Examinând cauza, Tribunalul a constatat că prin sentința penală nr. 106/S/2008, Tribunalul B. a dispus:
În baza art. 334 Cod procedura penală, pentru inculpata D. Antoanella Maryeane, schimbarea încadrării juridice din două infracțiuni prevăzute de art. 248 Cod penal in două infracțiuni prevăzute de art. 249 al 1 Cod penal si din o infracțiune prevăzută de art. 248 Cod penal combinat cu art. 248/1 Cod procedura penală în o infracțiune prevăzută de art. 249 al 2 Cod penal.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. d Cod procedura penală a dispus achitarea inculpatei D. Antoanella Maryeane (fosta B.), pentru săvârșirea a doua infracțiuni de neglijență în serviciu prevăzută de art. 249 al 1 Cod penal și o infracțiune de neglijență în serviciu în forma calificată prevăzută de art. 249 al 2 Cod penal.
Prin decizia penală nr. 162 din 15.07.2011 a Curții de Apel C., pronunțată în dosarul penal nr._, s-au admis apelurile formulate de parchet și de inculpatul D. L. C., s-a respins apelul formulat de Statul Român prin A.N.A.F. reprezentat D.G.F.P. D., s-a luat act de retragerea apelului formulat de inculpatul M. D., s-a desființat în parte sentința penală în ceea ce privește latura penală și latura civilă.
Cu privire la inculpata D. Antoanella Maryeane s-a dispus:
În baza art. 11 pct. 2 lit. a Cod procedură penală raportat la art. 10 lit. d Cod procedură penală a fost achitată inculpata D. Antoanella Maryeane, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 249 alin. 1 Cod penal (fapta de data de 27.04.2000).
În baza art. 11 pct. 2 lit. a Cod procedură penală raportat la art. 10 lit. g Cod procedură penală a dispus încetarea procesului penal împotriva inculpatei D. Antoanella Maryeane pentru infracțiunea prevăzută de art. 249 alin. 1 Cod penal (fapta din 03.07.2000) ca urmare a intervenirii prescripției speciale.
În baza art. 249 alin. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 13 Cod penal a condamnat pe aceeași inculpată la pedeapsa de 6 ani închisoare (fapta din 25.05.2000). I s-a interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal, pe durata prevăzută de art. 71 Cod penal.
Prin decizia penală nr. 4062 din 10.12.2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în dosarul penal nr._ s-a admis recursul declarat de inculpata D. Antoanella Maryeane împotriva deciziei penale nr.162 din 7 iulie 2011 a Curții de Apel C. – Secția Penala si pentru Cauze cu Minori, s-a casat, în parte, decizia penala atacata, în ceea ce privește cuantumul pedepsei aplicate inculpatei D. Antoanella Maryeane precum si modalitatea de executare a acesteia si, rejudecând în aceste limite, s-a redus pedeapsa aplicata inculpatei D. Antoanella Maryeane pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.249 al. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 13 Cod penal, de la 6 ani închisoare la 3 ani închisoare.
A făcut aplicarea dispozițiilor art. 71, art. 64 lit. a teza a II-a si lit. b Cod penal.
În baza art. 86/1 alin. 1 Cod penal, cu referire la art. 86/2 si art. 82 alin. 3 Cod penal Cod penal, Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatei D. Antoanella Maryeane, pe durata unui termen de încercare de 6 ani.
În baza art. 86/3 alin. 1 Cod penal a dispus ca pe durata termenului de încercare, inculpata să se supună următoarelor masuri de supraveghere: - sa se prezinte trimestrial la judecătorul desemnat cu supravegherea de la Tribunalul B.; - sa anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședința sau locuința si orice deplasare care depășește 8 zile, precum si întoarcerea; - sa comunice si sa justifice schimbarea locului de munca; - sa comunice informații de natura a putea fi controlate mijloacele sale de existenta; În baza art. 359 Cod procedura penala pune în vedere inculpatei dispozițiile art. 86/4 Cod penal. În baza art. 71 alin. 5 Cod penal, pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii se suspenda si executarea pedepsei accesorii.
A menținut celelalte dispoziții ale deciziei penale atacate.
Instanța de fond a apreciat că este întemeiată susținerea contestatoarei în sensul că instanțele au omis să constate grațiată în temeiul art. 1 din Legea nr. 543/2002 pedeapsa de 3 ani închisoare ce i-a fost aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.249 al. 2 Cod penal anterior, cu aplicarea art. 13 Cod penal anterior.
Fapta penală prevăzută de art.249 al. 2 Cod penal anterior, cu aplicarea art. 13 Cod penal pentru care contestatoarea a fost condamnată definitiv la pedeapsa de 3 ani închisoare cu suspendarea sub supraveghere este o faptă săvârșită în anul 2000, potrivit art. 1, 2, 8 din legea 542/2002, această faptă cade sub incidența legii de grațiere menționată, nefiind exclusă de la grațiere în mod expres conform dispozițiilor art. 4 din aceeași lege.
S-a constatat așadar că instanțele care au soluționat pe fond cauza în care contestatoarea a fost condamnată au omis să constate existența grațierii pedepsei aplicate, contestația la executare fiind, la acest moment - după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare singurul remediu procesual în lumina art. 6 Convenția Europeană a Drepturilor Omului conform căruia orice persoană are dreptul la un proces echitabil.
Deși potrivit art. 598 al. 1 lit. d Cod procedură penală este inadmisibilă contestația la executare prin care se solicită a se constata grațiată pedeapsa aplicată, atunci când sentința de condamnare este ulterioară actului de grațiere întrucât sentința de condamnare se bucură de autoritate de lucru judecat, instanța a constatat că, în prezent legislația nu prevede expres o cale de atac în cadrul căreia să poată fi înlăturate nelegalitățile existente în hotărârile rămase definitive anterior intrării în vigoare a actualelor reglementări procesual penale, astfel că practicienii dreptului sunt chemați să procedeze la o interpretare extensivă a dispozițiilor procedurale în vigoare pentru justa soluționare a statului juridic al oricărei persoane condamnate.
În aceste condiții, instanța, într-o interpretare extensivă a art. 598 al. 1 lit. d Cod procedură penală din perspectiva art. 6 CEDO a apreciat că această contestație la executare este admisibilă.
Instanța de fond a făcut aplicațiunea art. 120 al. 2 Cod penal anterior, acesta fiind textul legal incident în raport cu pedeapsa pronunțată și modalitatea de executare a acesteia aleasă de instanța de condamnare și nu art. 120 al. 1 Cod penal anterior care viza pedepsele pronunțate cu executare efectivă. În plus, o analiză a efectelor grațierii din perspectiva art. 5 Noul Cod penal astfel cum solicită apărătoarea contestatoarei nu este posibilă întrucât acest text legal reglementează aplicarea legii penale mai favorabile în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii și până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, momentul judecării definitive a cauzei fiind depășit.
Împotriva acestei sentințe a formulat contestație Ministerul Public și condamnata.
Reprezentanta Ministerului Public a invocat nelegalitatea sentinței atacate, arătând că dispozițiilor art. 598 Cod procedură penală nu se aplică în prezenta cauză, întrucât nu este vorba de un incident în cursul executării. La momentul pronunțării soluției de condamnare, legea grațierii era în vigoare, prin urmare nu sunt aplicabile dispozițiile art. 598 Cod procedură penală, iar instanța de fond trebuia să respingă cererea ca inadmisibilă.
Condamnata D. Antoanella, prin avocat ales, în susținerea orală a contestației formulată în scris, a solicitat admiterea contestației împotriva sentinței penale nr. 37/S din data de 11 februarie 2015 pronunțată de Tribunalul B. în dosarul nr._, desființarea parțială a hotărârii contestate și, prin urmare să se constate că se produc efecte și asupra măsurilor de supraveghere și asupra termenului de încercare dispuse prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție din anul 2012. A precizat că este vorba de o infracțiune prevăzută de art. 249 alin. 2 din Vechiul Cod penal, cu privire la care prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție din anul 2012 s-a pronunțat o pedeapsă de 3 ani închisoare cu suspendarea sub supraveghere. În ceea ce privește aspectele pe care le invocă în contestație, respectiv aplicarea art. 5 alin. 1 din Codul penal, față de care instanța de fond a considerat că acestea nu sunt incidente în sensul în care nu se vorbește de o soluționare definitivă a cauzei, or se face confuzia în ceea ce privește această sintagmă, fiind vorba de o altă cauză penală decât cea de fond care a făcut obiectul deciziei Înaltei Curți de Casație și anume de o contestație la executare, care are ca obiect constatarea grațierii. Având în vedere textul care reglementează legea penală mai favorabilă și anume faptul că existența unor astfel de legi speciale favorabile între anul 2000 și 2015, duce la aplicarea unor prevederi mai favorabile. Menționează că, există conflict între prevederile art. 160 din Noul Cod penal și prevederile art. 120 din Vechiul Cod penal, astfel încât art. 160 la care se face referire cu privire la grațiere, are ca efect înlăturarea în tot sau în parte a executării pedepsei, ori comutarea acesteia în alta mai ușoară, iar la alin. 4 se menționează că grațierea nu are efecte asupra pedepselor a căror executare este suspendată sub supraveghere în cazul în care se dispune altfel în actul de grațiere. Or, legea la care se face trimitere care stabilește domeniul de aplicare al acesteia se referă la grațierea unor pedepse și înlăturarea unor măsuri și sancțiuni. Dacă s-ar face aplicarea doar în ceea ce privește grațierea ignorându-se măsurile de supraveghere, apreciază că ne-am afla într-o situație ilogică, întrucât o pedeapsă care are ca consecințe sancțiunea cu suspendarea într-o astfel de situație în ipoteza a aplicării grațierii, dar a rămânerii acestor măsuri, ar conduce la o situație ilogică în raport cu o eventuală condamnare de 3 ani închisoare cu executare asupra căreia dacă ar fi intervenit grațierii, nu ar mai fi existat un termen de încercare și măsură de supraveghere. De asemenea, a solicitat a se avea în vedere art. 8 din Legea nr. 543/2002, care se referă la termenul de încercare care ar trebui să fie aplicat în acest sens.
Analizând motivele de contestație, instanța de control judiciar reține că prin sentința penală nr. 106/S/2008, a Tribunalului B., definitivă prin decizia penală nr. 4062 din 10.12.2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în dosarul penal nr._, a fost condamnată inculpata D. Antoanella Maryeane pentru savârșirea infracțiunii prevăzută de art.249 al. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 13 Cod penal, la o pedeapsă de 3 ani închisoare, fapta fiind săvârșită în anul 2000.
În baza art. 86/1 alin. 1 Cod penal, cu referire la art. 86/2 si art. 82 alin. 3 Cod penal Cod penal, Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatei D. Antoanella Maryeane, pe durata unui termen de încercare de 6 ani, iar, în baza art. 86/3 alin. 1 Cod penal a dispus ca pe durata termenului de încercare, inculpata să se supună mai multor masuri de supraveghere.
Infracțiunea și pedeapsa la care inculpata a fost condamnată în anul 2012, pentru o faptă săvârșită în anul 2000, intrau sub incidența Legii nr. 543/2002, în sensul că Înalta Curte ar fi trebuit, odată cu reducerea pedepsei de la 6 ani la 3 ani, să constate grațiată pedeapsa. Neaplicând acest text legal, hotărârea de condamnare apare ca fiind nelegală, iar instanța de executare este chemată, prin cererea condamnatei, să înlăture această nelegalitate.
Instanța, analizând motivul de contestație formulat de procuror, va reține că dispozițiile art. 598 alineat 1 litera d Cod de procedură penală nou nu mai cuprind expres, spre deosebire de reglementarea anterioară din art. 461 alineat 1 litera d, condiția ca amnistia, grațierea, prescripția sau orice altă cauză de stingere sau micșorare a pedepsei să se ivit în cursul executării.
Prin urmare, și în condițiile în care nu există nici un remediu procesual pentru înlăturarea unei erori constând în condamnarea unei persoane pentru o faptă pentru care ar fi trebuit să se constate intervenită grațierea, fără a se constata și grațiată pedeapsa aplicată, instanța va interpreta articolul 598 alineat 1 litera d Cod de procedură penală în sensul că nu este incident numai în situația în care grațierea intervine după rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare, dar și în situația, precum cea din speță, în care grațierea era intervenită înainte de rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, iar instanța de control judiciar, din eroare, a omis să constate grațiată pedeapsa aplicată inculpatei.
Pentru acest motiv, instanța va considera că în mod corect și legal s-a constatat de către prima instanță că a intervenit grațierea pedepsei de 3 ani aplicată inculpatei pentru infracțiunea săvârșită, urmând a respinge ca nefondată contestația formulată de Ministerul Public.
Cu privire la contestația formulată de condamnată, instanța reține că în mod corect a fost aplicată legea penală veche, din moment ce faptele au fost săvârșite, hotărârea, în care s-a omis să se constate grațiată pedeapsa, a devenit definitivă, iar grațierea a intervenit, înainte de data intrării în vigoare a noului cod penal. Prin urmare, întreg procesul în care inculpata a fost condamnată și care trebuia să se încheie cu constatarea intervenirii grațierii, s-a desfășurat pe vechiul cod penal. Aspectul că inculpata a înțeles să formuleze contestație după . noului cod penal, deci la mult timp după ce s-a născut dreptul său la acțiune, nu poate atrage stabilirea legii penale mai favorabile ca fiind legea penală nouă, din moment ce toate aceste elemente s-au produs și epuizat înainte de 01 februarie 2014.
Nu se impune efectuarea unei discuții cu privire la legea penală mai favorabilă din moment ce, astfel cum a subliniat și prima instanță, nu suntem în ipoteza art. 5 Cod penal, judecata fiind definitivă la nivelul anului 2012 și nici în ipoteza art. 6 din Codul Penal. Apărarea a invocat faptul că ne aflăm în situația unei noi judecăți, deci s-ar aplica art. 5 Cod penal, numai că acest text legal se referă expres și strict la ipoteza când de la data săvârșirii infracțiunii și până la judecarea definitivă a cauzei a intervenit o lege mai favorabilă. Cum hotărârea a rămas definitivă în anul 2012, este evident că pe parcursul judecății cauzei nu a intervenit nicio lege mai favorabilă, astfel că nu există nici un motiv pentru care să se aplice noul cod penal, din moment ce întreaga situație juridică care a creat problema de drept ce face obiectul judecății s-a produs și epuizat mai înainte de . noului cod penal.
Instanța consideră deci că procedeul identificării legii penale mai favorabile nu trebuie aplicat în speță, întreaga discuție pe marginea acestui subiect excede problemei de drept dezbătute, iar legea penală ce se aplică este cea din momentul în care s-a născut problema de drept ce se dorește a fi rezolvată în această cauză.
În aceste condiții, soluția dată de instanța de fond este în concordanță cu cea stabilită prin art. 120 alineat 2 Cod penal din 1968, reducându-se termenul de încercare corespunzător cu durata pedepsei ce a fost grațiată, urmând ca, la sfârșitul termenului de încercare astfel redus să intervină reabilitarea de drept.
Discuția privind inechitatea între un condamnat la o pedeapsă cu executarea efectivă și altul condamnat la o pedeapsă cu suspendare sub supraveghere, cel din urmă rămânând să execute măsurile de supraveghere, iar primul scapă de executarea pedepsei, nu este o consecință a aplicării legii de grațiere de către instanță, ci este expresia voinței legiuitorului, care a prevăzut astfel de efecte ale unui act de grațiere în rândul condamnaților.
Pentru aceste motive, contestația formulată de condamnată va fi considerată neîntemeiată.
Va obliga contestatoarea la plata sumei de 100 de lei reprezentând cheltuielile judiciare avansate de stat, restul cheltuielilor avansate de stat rămânând în sarcina acestuia, conform art. 275 alineat 3 Cod de procedură penală.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE
În baza art. 597 alineat 8 Cod de procedură penală respinge ca nefondate contestațiile formulate de P. de pe lângă Tribunalul B. și contestatoarea D. Antoanella M. împotriva sentinței penale nr. 37/S/11.02.2015, pronunțată de Tribunalul B. în dosarul penal nr._ și menține sentința atacată ca fiind legală și temeinică.
În baza art. 275 alineat 2 Cod de procedură penală obligă contestatoarea la plata sumei de 100 de lei reprezentând cheltuielile judiciare avansate de stat, restul cheltuielilor avansate de stat rămânând în sarcina acestuia, conform art. 275 alineat 3 Cod de procedură penală.
Definitivă
Pronunțată în ședință publică azi, 12.05.2015
Președinte Grefier
M. L. D. C.
Red.M.L./12.06.2015
Dact.D.C./19.06.2015/4 exemplare
Jud.fond. M.G.D.
| ← Acord de recunoaştere a vinovăţiei. Art.483 NCPP. Decizia nr.... | Conducere fără permis (art.335 NCP). Decizia nr. 412/2015.... → |
|---|
