Traficul de persoane (art.210 NCP). Decizia nr. 49/2015. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 49/2015 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 27-01-2015 în dosarul nr. 213/1372/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
Secția penală și pentru cauze cu minori
DECIZIA PENALĂ NR. 49/Ap. Dosar nr._
Ședința din Camera de Consiliu din data de 27 ianuarie 2015
Instanța constituită din:
Complet de judecată CAT3:
Președinte: S. F. - judecător
Judecător: M. Ș.
Grefier: A. O.
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public – procuror C. D. – din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel B.
Pe rol fiind soluționarea contestației în anulare formulată de contestatorul P. V. împotriva sentinței penale nr. 11/S din data de 13 martie 2012 pronunțată de Tribunalul pentru Minori și Familie B. în dosarul penal nr._ .
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în conformitate cu dispozițiile art. 369 alin. 1 Cod procedură penală.
Procedura conform art. 431 alin. 1 Cod procedură penală, fără citarea contestatorului.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
La prezentul dosar se află atașat dosarul penal de fond nr._ al Tribunalului pentru Minori și Familie B. împreună cu toate dosarele aferente.
Întrebat fiind, reprezentantul parchetului arată că nu are cereri de formulat.
Nefiind cereri de formulat instanța acordă cuvântul reprezentantului parchetului cu privire la admisibilitatea în principiu a contestației în anulare formulată de condamnatul P. V..
Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul învederează că față de motivele invocate de contestator, în speță ar fi aplicabile dispozițiile art. 426 lit. i din Codul de procedură penală și nu cele de la lit. b așa cum s-a invocat. Mai mult decât atât, contestatorul a mai formulat contestație în anulare în care s-a pronunțat decizia penală nr. 2572/2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, contestația fiind respinsă ca inadmisibilă. Având în vedere motivele invocate de contestatorul P. V. pune concluzii de respingere a admisibilității în principiu a contestației în anulare.
Instanța pune în discuție excepția de necompetență materială față de împrejurarea că se contestată o decizie a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în recurs după apel .
Reprezentantul Ministerului Public precizează că la acest moment Înalta Curte de Casație și Justiție nu mai judecă în recurs, urmează ca instanța să dispună asupra acestei excepții invocate.
Instanța rămâne în pronunțare.
CURTEA,
Asupra cauzei penale de față:
Prin sentința penală nr. 132/S din 20 noiembrie 2014 a Tribunalului pentru Minori și Familie B. în temeiul art. 429 Cod procedură penală, a fost admisă excepția de necompetență materială a Tribunalului pentru Minori și Familie B. și, în consecință, în baza art. 47 și art. 50 Cod procedură penală, a fost declinată competența de soluționare a contestației în anulare formulate de persoana condamnată P. V. împotriva sentinței penale nr. 11/S/13 februarie 2012 a Tribunalului pentru Minori și Familie B., pronunțată în dosarul nr._, definitivă la data de 27 februarie 2013, prin decizia penală nr. 705/27 februarie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în favoarea Curții de Apel B..
Pentru a dispune în acest sens, Tribunalul pentru Minori și Familie B. a reținut că la data de 15 aprilie 2014, P. V. a formulat o contestație în anulare împotriva sentinței penale nr. 11/S/13 martie 2012 a Tribunalului pentru Minori și Familie B., pronunțată în dosarul nr._, definitivă la data de 27 februarie 2013, prin decizia penală nr. 705/27 februarie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
În motivarea contestației în anulare, petentul a arătat că a fost condamnat de instanțele române pentru infracțiunea de trafic de persoane prin hotărârea a cărei anulare se solicită, deși a fost mai întâi judecat în Spania, prin sentința penală nr._/2009 pronunțată la data de 9 februarie 2012 a Judecătoriei de Instrucție Castellion statuându-se cu privire la nevinovăția sa.
În susținerea celor arătate prin contestația în anulare, persoana condamnată a depus la dosar o . înscrisuri în limba spaniolă și traducerea, sub semnătură legalizată, a acestor înscrisuri în limba română de către un traducător autorizat (filele 3-15).
În drept, contestatorul a invocat cazul de contestație în anulare prevăzut de art. 426 lit. b Cod procedură penală.
La dosarul cauzei a fost atașat dosarul de fond, după transmiterea acestuia de către Înalta Curte de Casație și Justiție.
La termenul din 12.11.2014, tribunalul a pus în discuție, din oficiu, excepția necompetenței materiale a Tribunalului pentru Minori și Familie B..
Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul a constatat că prin sentința penală nr. 11/S/13 martie 2012 a Tribunalului pentru Minori și Familie B., pronunțată în dosarul nr._, rămasă definitivă la data de 27 februarie 2013 prin decizia penală nr. 705/27 februarie 2013 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, contestatorul P. V. a fost condamnat la pedeapsa de 8 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane.
Petentul a invocat prin prezenta contestație în anulare motivul prevăzut de art. 426 lit. b Cod procedură penală care reglementează situația inculpatului care a fost condamnat, deși existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal. În fapt, motivele expuse s-ar încadra, mai curând, în prevederile art. 426 lit. i Cod procedură penală care se referă la situația când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă.
În drept, cu privire la competența de soluționare a prezentei contestații în anulare, tribunalul a reținut aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor art. 429 al. 1 Cod procedură penală potrivit cu care „contestația în anulare se introduce la instanța care a pronunțat hotărârea a cărei anulare se cere” (în ceea ce privește cazul de contestație prevăzut de art. 426 lit. b Cod procedură penală), dar și a dispozițiilor art. 429 al. 2 Cod procedură penală, care statuează că „contestația în anulare pentru cazul în care se invocă autoritatea de lucru judecat se introduce la instanța la care a rămas definitivă ultima hotărâre” (în ceea ce privește cazul de contestație prevăzut de art. 426 lit. i Cod procedură penală).
Relativ la competența de soluționare a contestației pentru motivul întemeiat pe prevederile art. 426 lit. b Cod procedură penală, instanța a mai stabilit că, fiind vorba de o hotărâre rămasă definitivă în calea de atac a recursului, este evident că legiuitorul a avut în vedere, în situația dată, acele hotărâri care au fost pronunțate în ultimul grad de jurisdicție, competența de soluționare a căii de atac extraordinare a contestației în anulare aparținând instanței la care a rămas definitivă hotărârea. În caz contrar, s-ar ajunge la situația ca instanța de fond (în speța de față, tribunalul) să procedeze la desființarea unei hotărâri care a parcurs încă două grade de jurisdicție, rămânând definitivă printr-o decizie a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în eventualitatea în care s-ar admite în principiu contestația și, ulterior, s-ar admite, ca fiind întemeiată, această cale extraordinară de atac, concluzie care este inadmisibilă, întrucât ar da unei instanțe ierarhic inferioare posibilitatea de a cenzura hotărârea pronunțată de instanța superioară.
Tribunalul ar fi putut deveni competent în soluționarea contestației în anulare, pentru motivul prevăzut de art. 453 lit. b Cod procedură penală, doar în situația în care hotărârea a cărei anulare se cere ar fi rămas definitivă la prima instanță, prin neexercitarea căilor de atac (or, în speță, s-au exercitat atât apelul, cât și recursul).
Pentru aceste considerente, tribunalul a constatat că aparține curții de apel, ca instanță de ultim grad de jurisdicție ordinară (potrivit dispozițiilor Codului de procedură penală intrat în vigoare la data de 1 februarie 2014), competența de soluționare a contestației în anulare formulate de petentul P. V., în condițiile în care la acest moment Înalta Curte de Casație și Justiție judecă, potrivit art. 40 al. 3 Cod procedură penală, doar recursurile în casație împotriva hotărârilor penale definitive, spre deosebire de Codul de procedură penală din 1968 (sub imperiul căruia s-a pronunțată hotărârea a cărei anulare se cere), care dădea în competența instanței supreme, printre altele, și soluționarea recursurilor împotriva hotărârilor penale pronunțate, ca instanțe de apel, de curțile de apel.
De asemenea, raportat la considerentele mai sus evocate, relativ la competența actuală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanță la care a rămas definitivă hotărârea a cărei anulare se solicită, tribunalul constată competența curții de apel, ca instanță de ultim grad de jurisdicție ordinară (potrivit dispozițiilor Codului de procedură penală intrat în vigoare la data de 1 februarie 2014) și în soluționarea contestației la executare întemeiată pe motivul prevăzut de art. 426 lit. i Cod procedură penală.
Prin urmare, tribunalul a admis excepția de necompetență materială invocată din oficiu, cu consecința declinării competenței de soluționare a contestației în anulare formulate de persoana condamnată P. V. în favoarea Curții de Apel B..
Procedând în conformitate cu art. 431 din Codul de procedură penală la examinarea admiterii în principiu a contestației în anulare promovată de către condamnatul P. V. (după studierea dosarului penal nr._ a Tribunalului pentru Minori și familie B., aflat anexat la dosarul penal nr._ al aceleiași instanțe), Curtea de Apel constată că în cauză competența de soluționare aparține Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru următoarele considerente.
Contestația în anulare, constituind o cale extraordinară de atac de retractare, se judecă de instanța care a soluționat în mod definitiv cauza, prin urmare de către instanța în fața căreia a rămas definitivă hotărârea a cărei anulare de cere, care poate fi, după caz, prima instanță (pentru hotărârile rămase definitive prin neapelare/nerecurare), instanța de apel sau instanța de recurs (pentru hotărârile rămase definitive prin decizia instanței de apel/recurs, conform legii vechi).
Raportat la cauza prezentă, se remarcă faptul că hotărâre penală supusă acestei căi extraordinare de atac a rămas definitivă prin decizia nr. 705/27 februarie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, ce a soluționat recursul împotriva deciziei pronunțate în apel de Curtea de Apel B..
În consecință, luând în considerare motivele invocate de către condamnat (existența unui motiv de încetare a procesului penal, precum și, eventual, existența a două hotărâri definitive privitor la aceeași faptă, prevăzute de art. 426 lit. b și i din Codul de procedură penală), se constată că Înaltei Curți de Casație și Justiție îi revine competența de a soluționa prezenta cale de atac.
Dacă am aprecia în alt sens, am putea ajunge, în cazul admiterii contestației în anulare, în situația nelegală în care o instanță inferioară din punct de vedere jurisdicțional (Curtea de Apel) să poată aduce atingere autorității lucrului judecat a instanței supreme, mai ales în condițiile în care prezenta cale de atac este una de retractare.
Pe de altă parte, argumentația invocată de către Tribunalul pentru Minori și Familie B. în sensul că, în raport de noile prevederi procedurale, calea de atac ordinară a recursului nu mai este reglementată, nu poate fi reținută privitor la dispozițiile art. 429 din Codul de procedură penală, în condițiile în care se constată că hotărârea supusă contestației în anulare a rămas definitivă în fața celei mai înalte instanțe prevăzută de sistemul judiciar.
Chiar dacă în prezent Codul de procedură penală prevede alt grad de jurisdicție ordinară, acest lucru nu are influență asupra competenței materiale de soluționare a acestei căi extraordinare de atac, în situația în care Înalta Curte de Casație și Justiție a soluționat cauza de fond (dosarul nr._ ) în calea ordinară de atac a recursului, în conformitate cu dispozițiile procedurale anterioare datei de 1 februarie 2014.
Astfel, analizând competența materială de soluționare a căii de atac promovată de către condamnatul P. V., Curtea de Apel apreciază că aceasta aparține Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanță căreia dosarul cauzei îi va fi înaintat.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
În baza art. 429 din Codul de procedură penală, raportat la art. 47 și art. 50 Cod procedură penală, declină în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție competența de soluționare a contestației în anulare formulată de către condamnatul P. V. împotriva sentinței penale nr. 11/S/13 februarie 2012 a Tribunalului pentru Minori și Familie B., definitivă prin decizia penală nr. 705/27 februarie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în dosarul penal nr._ .
Dispune trimiterea de îndată a dosarului cauzei Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 27 ianuarie 2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
S. F. M. Ș.
Grefier
A. O.
Red.S.F./27.01.2015
Tehnoredact.A.O./28.01.2015/2 ex.
jud.fond. R. D. S.
| ← Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice (art.336 NCP).... | Tâlhărie (art.233 NCP). Decizia nr. 32/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
