Distrugere. Art.253 NCP. Decizia nr. 339/2015. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 339/2015 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 04-05-2015
ROMÂNIA
C. DE A. B.
Secția penală
DECIZIA PENALĂ NR. 339/ap Dosar nr._
Ședința publică din data de 04 mai 2015
Instanța constituită din:
Complet de judecată A3:
Președinte: N. H.
Judecător: N. Țînț
Grefier: O. S.
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public – procuror C. D. – din cadrul Parchetului de pe lângă C. de A. B..
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra apelului declarat de P. DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA B. împotriva sentinței penale nr. 3005 din data de 23 decembrie 2014 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul penal nr._ .
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în conformitate cu dispozițiile art. 369 alin. 1 Cod procedură penală.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Dezbaterile în cauza penală de față au avut loc în ședința publică din data de 16 aprilie 2015, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate prin încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, iar instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru data de 24 aprilie 2015 și apoi pentru data de astăzi, 04 mai 2015, când
C.,
Deliberând asupra apelului penal de față:
Constată că prin sentința penală nr. 3005/23.12.2014 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul penal nr._, în baza art. 217 alin. 1 Cod penal din 1969, cu aplicarea. art. 41 alin. 2 Cod penal din 1969, art. 5 Cod penal și art. 396 alin. 10 Cod procedură penală a fost condamnat inculpatul B. M. la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 3000 de lei pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere în formă continuată (7 acte materiale).
I s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 631 Cod penal din 1969, potrivit cărora în cazul în care se sustrage cu rea-credință de la executarea amenzii, instanța poate înlocui această pedeapsă cu pedeapsa închisorii.
S-a constatat că inculpatul a fost reținut pentru o perioadă de 24 de ore de către organele de urmărire penală, în data de 08.09.2013, începând cu ora 14:50.
În baza art. 397 alin. 1 Cod procedură penală raportat la art. 19 Cod procedură penală combinat cu art. 1357 cod civil a fost admisă în parte acțiunea civilă exercitată de părțile civile și a fost obligat inculpatul la plata următoarelor sume, cu titlu de despăgubiri civile: către partea civilă G. C. B., suma de 200 de lei, către partea civilă Iudian Livius, suma de 200 de lei, către partea civilă Ș. I. L., suma de 100 de lei, către partea civilă A. M. C., suma de 200 de lei, către partea civilă Răceu P., suma de 500 de lei.
În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cuantum de 700 de lei (care includ și cheltuielile judiciare în cuantum de 500 lei, stabilite prin rechizitoriu).
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că prin rechizitoriul nr._/P/2013 din data de 12.06.2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria B., înregistrat pe rolul Judecătoriei B. la data de 02.07.2014 sub număr de dosar_, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de a libertate, a inculpatului B. M., pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere, prevăzută de art. 217 alin. l Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal din 1969 (7 acte materiale) și s-a adoptat o soluție de clasare a cauzei privind pe B. M. referitor la săvârșirea infracțiunii de distrugere prevăzută de art. 217 alin. 1 Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal din 1969 – pentru 9 acte materiale, întrucât lipsesc plângerile prealabile.
În cuprinsul rechizitoriului s-a reținut că în noaptea de 07/08.09.2013, în jurul orelor 01.45 inculpatul, aflat sub influența băuturilor alcoolice, a provocat distrugeri unui număr de 15 autoturisme staționate pe .. B. și a spart 5 felinare de iluminare și ornament ce aparțineau pensiunii L..
Inculpatul B. M. a fost audiat în cursul urmăririi penale (f. 61-65 dup), ocazie cu care a recunoscut săvârșirea faptei. În cursul judecății inculpatul a menținut declarațiile anterioare, solicitând ca judecata cauzei să se desfășoare în condițiile prevăzute de art. 374 alin. 4 și art. 375 alin. 1 și 2 Cod procedură penală, aplicabile în cazul recunoașterii vinovăției. Raportat la faptul că instanța a admis cererea inculpatului în cauză nu au fost administrate alte probe, hotărârea fiind pronunțată pe baza probelor din cursul urmăririi penale care au fost însușite de către inculpat.
La dosar a fost atașată fișa de cazier judiciar a inculpatului (f. 17).
Pe latură civilă, persoanele vătămate G. C. B., Iudian Livius, Ș. I. L., A. M. C., Răceu P., N. V. L. și Ț. P. s-au constituit părți civile în cauză, solicitând obligarea inculpatului la plata unor daune materiale. Ulterior, numiții Ț. P. și N. V. L. au renunțat la pretențiile civile.
Analizând actele și lucrările dosarului, prima instanță a reținut în fapt că în noaptea de 07/08.09.2013, în jurul orelor 01:45, inculpatul B. M., a fost observată spărgând câteva felinare ce aparțineau Pensiunii ”L.” și provocând distrugeri unor autoturisme parcate pe . B.. În urma unui apel la serviciul 112, la fața locului s-a deplasat o patrulă de poliție care l-a identificat și condus la secție pe inculpat.
În drept, fapta inculpatului B. M. care, la data de 07/08.09.2013, în jurul orei 01:45, aflat sub influența băuturilor alcoolice, în timp ce se afla pe .. B., a provocat distrugeri unui număr de 6 autoturisme și a spart 5 felinare de iluminare și ornament ce aparțineau pensiunii L. întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de distrugere, prevăzută de art. 217 alin. l Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal din 1969 (7 acte materiale).
S-a constatat că de la momentul comiterii faptelor și până la soluționarea cauzei a existat o succesiune de legi penale în timp, în prezent aceeași faptă constituind infracțiunea de distrugere prevăzută de art. 253 alin. 1 Noul Cod penal, ce are un minim special crescut de la 1 lună la 3 luni și un maxim special redus de la 3 ani la 2 ani. În ambele reglementări pedeapsa amenzii este prevăzută alternativ cu pedeapsa închisorii.
Instanța de fond având în vedere dispozițiile art. 52 Cod penal din 1969 a apreciat că aplicarea unei pedepse cu amenda orientată către un minim ușor ridicat, este în măsură să asigure scopul de reeducare a inculpatului și va constitui un avertisment mult mai puternic pentru acesta decât o eventuală condamnare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei în condițiile Cod penal din 1969 (care ar fi mai favorabilă decât amânarea aplicării pedepsei, sau suspendarea sub supraveghere, în condițiile noului Cod penal), ale cărei consecințe nu le-ar suporta într-un mod concret.
Așadar, întrucât instanța s-a orientat spre pedeapsa amenzii, din perspectiva regimului sancționator este evident că vechea reglementare constituie lege mai favorabilă întrucât faptele săvârșite de inculpat constituie o unitate legală, fiind reținută în sarcina sa o infracțiune continuată în timp ce, dacă ar fi avută în vedere noua reglementare, faptele ar constitui un concurs de infracțiuni întrucât sunt implicați subiecți pasivi diferiți, fapt ce ar presupune aplicarea unui spor obligatoriu (conform art. 39 alin. (1) lit. c) Cod penal).
La individualizarea și dozarea pedepsei instanța de fond a arătat că a avut în vedere criteriile generale prevăzută de art. 72 Cod penal din 1969, limitele prevăzute de lege pentru infracțiunea săvârșită – închisoare de la o lună la 3 ani sau amendă (de la 500 de lei la 30.000 de lei potrivit art. 63 alin. (3) teza a II-a Cod penal din 1969), reduse cu o pătrime în cazul amenzii ca urmare a aplicării art. 396 alin. (10) Cod procedură penală, gradul scăzut de pericol social relevat de modalitatea de comitere (fără întrebuințarea unor mijloace sau instrumente speciale) și de prejudiciul relativ scăzut (patrimoniul persoanelor vătămate nu au cunoscut o diminuare considerabilă).
De asemenea, s-a arătat că s-a ținut cont de circumstanțele personale ale inculpatului, respectiv lipsa maturității datorată vârstei, faptul că acesta se află la primul contact cu legea penală precum și de faptul că s-a prezentat de fiecare dată în fața organelor penale, recunoscând săvârșirea faptei și arătând modalitatea de comitere a acesteia.
În consecință, instanța de fond a apreciat că se impune condamnarea inculpatul B. M. pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere în formă continuată la pedeapsa amenzii în cuantum de 3000 de lei, apreciind că această sancțiune este suficientă pentru a asigura reeducarea inculpatului și prevenirea comiterii unor noi infracțiuni.
I s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 631 Cod penal din 1969 referitoare la posibilitatea ca instanța să înlocuiască pedeapsa amenzii cu pedeapsa închisorii în limitele prevăzute pentru infracțiunea săvârșită, în cazul sustragerii cu rea-credință de la executarea amenzii, ținând seama de partea din amendă care a fost achitată.
În ceea ce privește soluționarea laturii civile, prima instanță a constatat că următoarele persoanele vătămate s-au constituit părți civile în cauză: G. C. B. cu suma de 800 de lei, Iudian Livius cu suma de 300 de lei, Ș. I. L. cu suma de 200 de lei, A. M. C. cu suma de 200 de lei și Răceu P. cu suma de 2000 de lei.
Pentru angajarea răspunderii civile delictuale ca temei al obligării la plata de despăgubiri trebuie îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1357 Cod civil respectiv fapta ilicită, prejudiciu, legătura de cauzalitate și vinovăția. În speță, aceste condiții sunt întrunite raportat la faptul că s-a stabilit săvârșirea de către inculpat a unei fapte ilicite – distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuințare a unor bunuri, prejudiciul creat, respectiv contravaloarea bunurilor distruse, legătura de cauzalitate între faptă și prejudiciu precum și vinovăția inculpatului sub forma intenției directe. Așadar, sunt întrunite elementele răspunderii civile delictuale în persoana inculpatului.
Totuși, pe de o parte, părțile civile nu au depus niciun înscris la dosar prin care să-și dovedească pretențiile, deși proba întinderii prejudiciului este în sarcina acestora.
Pe de altă parte, inculpatul a recunoscut pretențiile civile în timpul judecății, acest fapt reprezentând o achiesare pe care instanța a luat-o în considerare. Totodată, deteriorarea bunurilor este demonstrată și de planșele fotografice aflate la dosarul cauzei.
Pentru aceste motive instanța de fond a apreciat că se impune admiterea în parte a acțiunilor civile formulate și menținute în cauză, apreciind că sumele solicitate sunt nejustificate în raport cu probele administrate în cauză.
Împotriva acestei hotărâri a formulat apel P. de pe lângă Judecătoria B. criticând-o pentru netemeinicie și solicitând desființarea ei iar în cadrul rejudecării pronunțarea unei noi hotărâri legale și temeinice prin care să se dispună condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii pentru infracțiunea comisă.
În motivarea apelului formulat P. a arătat în esență că pedeapsa aplicată inculpatului este netemeinică. În cauză instanța de fond i-a aplicat inculpatului B. M. pedeapsa cu amenda penală în cuantum de 3.000 de lei pentru comiterea unei infracțiuni de distrugere în formă calificată prevăzută de art. 217 alin. 1 Cod penal de la 1969 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal de la 1969. Raportat la modalitatea de comitere a faptei, la numărul bunurilor distruse precum și la faptul că inculpatul a fost în stare de ebrietate la momentul comiterii faptei, se impune redozarea pedepsei aplicate acestuia de către instanța de fond și stabilirea unei pedepse cu închisoarea a cărei executare să fie suspendată condiționat având în vedere că fapta a fost comisă sub imperiul legii vechi, iar această lege este mai favorabilă pentru inculpatul B. M..
Verificând hotărârea atacată pe baza actelor și lucrărilor dosarului, prin prisma criticilor formulate, precum și din oficiu sub toate aspectele, astfel cum cer dispozițiile art. 420 alin. 8 Cod procedură penală, dar în limitele prevăzute de art. 417 alin. 1 Cod procedură penală, C. constată că apelul declarat de P. este nefondat pentru următoarele considerente:
Prima instanță soluționând cauza dedusă judecății în procedura simplificată pentru care a optat inculpatul a stabilit, pe baza materialului probator administrat în cursul urmăririi penale coroborat cu recunoașterea inculpatului, o stare de fapt corectă, necontestată de altfel în apel, constând în esență în aceea că la data de 07/08.09.2013, în jurul orei 01:45, inculpatul B. M. aflat sub influența băuturilor alcoolice, a provocat distrugerea unui număr de 6 autoturisme aflate parcate pe .. B. (cărora le-a rupt sau îndoit ștergătoarele de parbriz) și a spart 5 felinare de iluminare și ornament ce aparțineau pensiunii L. situată pe aceeași stradă.
Raportat la starea de fapt reținută, prima instanță a apreciat corect că în drept, sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de distrugere, prevăzută de art. 217 alin. l Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal din 1969 (7 acte materiale) fiind întrunite în speță și condițiile pentru tragerea la răspundere penală a inculpatului pentru infracțiunea comisă.
Legea penală mai favorabilă aplicabilă inculpatului a fost stabilită în mod corect de către prima instanță prin aprecierea globală și comparativă a dispozițiilor penale incidente în speță conținute de cele două acte normative, raportând aceste norme la situația concretă a inculpatului..
Cu privire la individualizarea judiciară a pedepsei C. apreciază că prima instanță a avut în vedere toate criteriile prevăzute de art. 74 Cod penal, aplicându-i inculpatului, contrar susținerilor parchetului o pedeapsă just individualizată în măsură să conducă la reeducarea inculpatului și care, nu se impune a fi modificată; astfel în raport de împrejurările și modul de comitere a infracțiunii (fapta s-a comis pe timp de noapte, inculpatul se afla sub influența băuturilor alcoolice consumate ocazional care i-au diminuat considerabil capacitatea de analiză critică și control a acțiunilor sale și nu a folosit mijloace speciale pentru comiterea faptei), de starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită de legea penală, de prejudiciul total relativ redus creat prin comiterea infracțiunii, vârsta inculpatului, împrejurarea că nu este cunoscut cu antecedente penale, conduita adoptată atât înainte cât și după săvârșirea infracțiunii și de perspectivele crescute de reintegrare pe care inculpatul le are, instanța de apel constată că prima instanță a apreciat în mod judicios că o pedeapsă cu amenda penală este în măsură să contribuie la reeducarea inculpatului și corijarea comportamentului acestuia, neimpunându-se aplicarea unei pedepse cu închisoarea, chiar și în modalitatea suspendării condiționate a executării pedepsei.
Față de această situație C., constatând că este nefondat apelul promovat în cauză de către P. de pe lângă Judecătoria B. îl va respinge conform art. 421 pct. 1 lit. b Cod procedură penală urmând a menține ca legală și temeinică sentința penală nr. 3005/23.12.2014 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul penal nr._
În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat în apel vor rămâne în sarcina acestuia.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul formulat de P. de pe lângă Judecătoria B. împotriva Sentinței penale nr. 3005/23.12.2014 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul penal nr._, pe care o menține.
În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat în apel rămân în sarcina acestuia.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 4.05.2015.
PREȘEDINTEJUDECĂTOR
N. H. pt. N. Țînț aflată în concediu de odihnă semnează
PREȘEDINTE COMPLET
N. H.
Grefier
pt. O. S. aflată în concediu
de odihnă semnează
Grefier șef secție penală
D. B.
Red. NH/22.07.2015
Tehnoredact.DS/24.07.2015/4 ex.
Jud.fond. O. S.
- pentru conformitate -
| ← Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Decizia nr. 668/2015. Curtea... | Refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice.... → |
|---|
