Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 206/2013. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 206/2013 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 07-03-2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA PENALĂ NR. 206/R Dosar penal nr._
Ședința publică din 7 martie 2013
Instanța constituită din:
- Complet de judecată CR3:
Președinte – S. F. - judecător
Judecător – A. D.
Judecător- A. M.
- Grefier – D. C.
Cu participarea reprezentantei Ministerului Public – procuror A. P. – din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel B.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de recurentul inculpat S. V. A. D. împotriva sentinței penale nr. 227 din data de 7 septembrie 2012 pronunțată de Judecătoria S. G. în dosarul penal nr._ .
Dezbaterile asupra cauzei s-au efectuat în conformitate cu prevederile art. 304 Cod procedură penală, respectiv prin înregistrarea pe suport audio-video.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 21 februarie 2013, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate prin încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, iar instanța din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru data de 7 martie 2013, când,
CURTEA
Prin sentința penală nr. 227/7.09.2012, pronunțată în dosar nr._, Judecătoria S. G. a dispus condamnarea inculpatului S. V. A. D., după cum urmează:
- în baza art. 321 al.1 Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal la pedeapsa de 1 an (un an) închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice;
- în baza art. 2 al.1 pct. 1 din legea nr. 61/1991 cu aplic. art. 37 lit. b Cod penal la pedeapsa de 3 luni ( trei luni ) închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de port fără drept a unui cuțit (obiect confecționat anume pentru tăiere, împungere sau lovire) în împrejurări în care se putea primejdui viața și integritatea corporală a persoanelor ori s-ar putea tulbura ordinea și liniștea publică;
- în baza art. 239 al.2 și 5 Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal la pedeapsa de 3 ani ( trei ani ) închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj;
- în baza art. 239 al.2 și 5 Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal la pedeapsa de 3 ani ( trei ani ) închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj;
- în baza art. 239 al.2 și 5 Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal la pedeapsa de 3 ani ( trei ani ) închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj;
- în baza art. 87 al.1 din OUG nr. 195/2002 cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal la pedeapsa de 1 an și 4 luni (un an și patru luni) închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are în sânge o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală;
- în baza art. 87 al.2 din OUG nr. 195/2002 cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal la pedeapsa de 1 an și 4 luni (un an și patru luni) închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care se află sub influența unor substanțe ori produse stupefiante.
În baza art. 33 lit. a și b Cod penal, art. 34 al.1 lit. b Cod penal a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 3 ani ( trei ani ) închisoare, cu executare în regim de detenție.
A constatat că părțile vătămate D. I. A., P. L., A. M. nu s-au constituit părți civile în cauză.
A dispus confiscarea specială de la inculpat a cuțitului cu lungimea de 28,5 cm, aflat la camera de corpuri delicte a judecătoriei Sf. G., folosit la comiterea faptelor.
A dispus restituirea către inculpat ( după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri) a briceagului cu lungimea de 16,5 cm, a briceagului cu buton și arc cu lungimea de 20,5 cm, a cuțitului tip baionetă cu lungimea de 39 cm, a obiectului tăietor-despicător tip sabie cu lungimea de 68 cm, aflate la camera de corpuri delicte a Judecătoriei Sf. G..
În baza art. 191 al.1 Cod procedură penală a obligat inculpatul la plata către stat a sumei de 750 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
În data de 20.02.2011, orele 02,40, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, patrulând cu autospeciala S.I.R. pe . din mun. Sf. G., părțile vătămate A. M. și P. L. ( lucrători de poliție din cadrul I. C. ), însoțiți de martorii N. N. și I. I., au fost sesizați despre existența unei altercații în cadrul clubului Cinema din mun. Sf. G., altercație în care au fost implicate mai multe persoane, drept pentru care aceștia s-au deplasat la fața locului, observând că din incinta clubului Cinema a ieșit un grup de persoane agitate, care se îmbrânceau reciproc, acestea constituindu-se în două grupuri care își adresau cuvinte injurioase și amenințări, evenimentele degenerând în acte de violență, o persoană fiind chiar trântită la pământ, din cele două grupuri remarcându-se inculpatul – o persoană foarte violentă care a ignorat somația verbală a părților vătămate de a înceta, inculpatul continuând să lovească alte persoane cu pumnii, după care s-a deplasat grăbit la autoturismul cu nr. de înmatriculare_ ce se afla parcat pe stradă.
Inculpatul a luat din autoturism un cuțit cu care a început să gesticuleze, aspect observat de martorul H. A., care i-a comunicat acest lucru martorului M. A.- lucrător de poliție care a solicitat sprijinul serviciului de intervenție rapidă, acesta deplasându-se la autoturismul în care inculpatul se urcase între timp, solicitându-i inculpatului să coboare și să se legitimeze.
În acel moment, inculpatul aflat la volanul autoturismului menționat, a pornit autoturismul, turând motorul, cu toate că . persoane, precum și de lucrătorii de poliție, care puteau astfel să fie loviți de autoturism.
Partea vătămată A. M. – agent de poliție în cadrul serviciului de intervenție rapidă, a intervenit, acordând sprijin martorului M. A., solicitând inculpatului să oprească autoturismul, inculpatul demarând în trombă la volanul autoturismului, acroșând-o pe partea vătămată A. M. cu autovehiculul, în zona brațului stâng.
Inculpatul, aflat la volan, și-a continuat deplasarea, intrând pe contrasens, unde se aflau alți lucrători ai serviciului de intervenție rapidă, respectiv partea vătămată P. L., martorii N. N. și I. I., aceștia doi din urmă reușind să se ferească din fața autoturismului condus de inculpat, partea vătămată P. L. fiind însă acroșată de autoturismul condus de inculpat, în zona genunchiului stând și a brațului drept.
Inculpatul și-a continuat deplasarea, la volanul autoturismului, lucrătorii din cadrul serviciului de intervenție rapidă pornind în urmărirea acestuia, partea vătămată A. M. avertizându-și colegii, astfel încât la intersecția străzilor Podului cu .. Sf. G. s-a constituit un baraj al lucrătorilor de poliție, inculpatul aflat la volan reușind însă evite acest baraj, virând pe . era constituit un al doilea baraj format din lucrători ai poliției rutiere .
Partea vătămată D. I. A. - lucrător de poliție, i-a făcut semn inculpatului să oprească mașina, insă inculpatul a forțat barajul, trecând cu roata dreaptă peste piciorul părții vătămate D. I. A., continuându-și deplasarea pe ., pe .>
Ca urmare a refuzului inculpatului de a opri la somații, organele de poliție au recurs la folosirea armamentului din dotare, fiind astfel trase două focuri de avertisment, ulterior s-a tras în direcția roților autoturismului, reușindu-se astfel oprirea autovehiculului condus de inculpat, acesta refuzând inițial să coboare din mașină, proferând amenințări la adresa organelor de poliție, inculpatul afirmând că dacă ar fi avut o armă de foc asupra sa ar fi tras în organele de poliție.
Inculpatul a fost testat cu etilotestul, rezultatul indicat fiind de 0,67 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior acesta fiind condus la Spitalul Județean Sf. G., unde i s-au recoltat două probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, potrivit buletinului de analiză toxicologică alcoolemie rezultând faptul că la ora 04,27-prima probă, inculpatul prezenta o alcoolemie de 1,15 gr. %0, iar peste o oră valoarea alcoolemiei era de 1,00 gr. %0.
Ulterior, în cauză s-a efectuat și o expertiză medico-legală pentru interpretarea alcoolemiei de către IML Târgu M., conform raportului de expertiză rezultând că la ora surprinderii în trafic ( 03,26), inculpatul a avut o îmbibație alcoolică situată în intervalul 1,25-1,35 gr. %0.
Conform buletinului de analiză toxicologică –toxice emis de SML C. s-a stabilit faptul că inculpatul se afla și sub influența unor substanțe stupefiante ( cocaină).
Potrivit rapoartelor de constatare medico-legale aflate la dosarul cauzei, partea vătămată A. M. a suferit leziuni traumatice care s-au putut produce prin lovire cu corp dur, în zona mâinii drepte, leziunile necesitând 3-4 zile de îngrijiri medicale și putând data din 20.02.2011 ( fila 71), partea vătămată P. L. a suferit leziuni traumatice care s-au putut produce prin lovire cu corp dur, în zona mâinii drepte, leziunile necesitând 3-4 zile de îngrijiri medicale, leziunile putând data din 20.02.2011 (fila 68 dosar), partea vătămată D. I. A. nu prezenta leziuni traumatice, menționându-se însă în cuprinsul raportului de constatare medico-legală faptul că acest aspect nu este de natură a exclude călcarea cu roata unui autoturism pe piciorul stâng încălțat cu bocanc, de altfel reținându-se și faptul că din adeverința medicală eliberată de Spitalul Județean S. G. secția urgențe a rezultat diagnosticul „contuzie picior stâng”.
Starea de fapt astfel reținută a rezultat din materialul probatoriu administrat.
Inculpatul nu a dorit să de o declarație în cursul cercetărilor, neprezentându-se nici în fața instanței.
Pe baza întregului material probatoriu administrat, în sensul celor reținute, instanța a constatat că inculpatul se face vinovat de comiterea cu intenție, a faptelor reținute în sarcina sa prin actul de sesizare, astfel a fost condamnat potrivit dispozitivului hotărârii penale pronunțate.
La individualizarea judiciară a pedepselor, instanța a avut în vedere prevederile art. 72 Cod penal.
Nefiind întrunite condițiile prevăzute de art. 81 Cod penal, sau art. 86/1 Cod penal, s-a dispus executarea pedepsei aplicată în detenție.
În ceea ce privește latura civilă a cauzei, astfel cum rezultă din declarațiile părților vătămate, instanța a constatat că părțile vătămate D. I. A., domiciliat în mun. S. G. .. 59 ., P. L., domiciliat în mun. Sf. G. .. 16 . ., A. M., domiciliat în mun. Sf. G. . nr. 29 . ., nu s-au constituit părți civile în cauză.
Conform art. 118 al.1 lit. b Cod penal instanța a dispus confiscarea specială de la inculpat a cuțitului cu lungimea de 28,5 cm, aflat la camera de corpuri delicte a Judecătoriei S. G., folosit la comiterea faptelor.
Celelalte obiecte – arme albe ridicate de organele de poliție cu ocazia percheziționării autoturismului inculpatului, nefiind folosite la comiterea vreunei fapte deduse judecății, inculpatul nefiind trimis în judecată decât sub aspectul comiterii infracțiunilor menționate anterior, văzând și dispozițiile art. 109 Cod procedură penală, instanța a dispus restituirea către inculpat ( după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri) a briceagului cu lungimea de 16,5 cm, a briceagului cu buton și arc cu lungimea de 20,5 cm, a cuțitului tip baionetă cu lungimea de 39 cm, a obiectului tăietor-despicător tip sabie cu lungimea de 68 cm, aflate la camera de corpuri delicte a Judecătoriei Sf. G..
Împotriva hotărârii menționate a declarat recurs inculpatul S. V. A. D., solicitând achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a Cod procedură penală raportat la art. 10 lit. d Cod procedură penală.
În motivare inculpatul a arătat că nu a avut nicio armă albă, era sub influența băuturilor alcoolice, nicio probă nu dovedește că ar fi trecut cu roata mașinii peste piciorul unuia dintre polițiști ori i-ar fi lovit pe ceilalți.
Cu referire la buletinul de alcoolemie, acesta nu poate fi contestat, însă solicită reducerea cuantumului pedepsei dat fiind faptul că s-a urcat la volanul autoturismului pentru a scăpa de . unei persoane din grup.
Examinând hotărârea atacată, prin prisma motivelor de recurs invocate, dar și sub toate aspectele de fapt și de drept, prevăzute art. 3856 alin. 3 Cod procedură penală, curtea constată următoarele:
Starea de fapt a fost corect reținută, pe baza probelor administrate, iar încadrarea juridică dată faptelor comise de către inculpatul S. V. A. D. este legală.
Astfel, inculpatul în noaptea de 20.02.2011, s-a dedat la manifestări ce au adus atingere bunelor moravuri prin amenințări în public și lovind o persoană, purtând fără drept un cuțit cu care a amenințat un grup de persoane care au participat la discoteca de la Club Cinema, a refuzat să se legitimeze, a ignorat situațiile organelor de poliție, a forțat barajul constituit în vederea opririi sale, a cauzat leziuni traumatice părților vătămate A. M., P. L. și D. A., a condus autoturismul având în sânge o îmbibație alcoolică de 1,25 gr ‰ și aflându-se sub influența substanțelor stupefiante.
Elocvente în reținerea stării de fapt sunt declarațiile părților vătămate coroborate cu declarațiile martorilor H. A., M. A., N. N., I. I., C. D..
Așa cum rezultă din procesul – verbal de constatare datat 20.02.2011, la orele 4.00, organele de cercetare din cadrul Poliției Municipiului S. G. au fost încunoștiințate de faptul că „S. V. A. D., după ce a fost angrenat într-o agresiune în fața discotecii Discret din municipiul S. G., s-a refugiat în autoturismul său, a demarat brusc lovindu-l la brațul stâng pe un polițist, apoi pe un altul, iar pe . cu roata peste piciorul altui organ de poliție”. (fila 6, dosar de urmărire penală)
S-a efectuat și o cercetare la fața locului, ocazie cu care s-a constatat, între altele, și avariile vehiculului Peugeot Partner cu număr de înmatriculare_, acroșat de către inculpat.(fila 7, dosar de urmărire penală)
Părțile vătămate D. A., A. M. și P. L. au fost investigate medico – legal. Potrivit rapoartelor de constatare aflate la filele 68 – 71 dosar de urmărire penală, se reține că P. L. și A. M. au prezentat leziuni traumatice care s-au putut produce prin lovire cu corp dur și au necesitat 3 – 4 zile îngrijiri medicale.
Cu referire la D. A., chiar dacă la data examinării nu a prezentat leziuni traumatice, nu este exclusă călcarea cu roata unui autoturism a piciorului stâng încălțat cu bocanc.
Potrivit buletinului de analiză toxicologică alcoolemie nr. 323 – A12/44 din 21.02.2011 emis de Serviciul de Medicină Legală C. rezultă că la prima probă inculpatul avea o alcoolemie de 1,15 gr ‰ pur în sânge, iar la a doua probă de 1 gr ‰ alcool pur în sânge.
Totodată, buletinul de analiză toxicologică – toxice persoana a stabilit că inculpatul consumase cocaină. (fila 66, dosar de urmărire penală)
În urma efectuării expertizei medico – legale pentru interpretarea alcoolemiei de către I.M.L- Târgu M., a rezultat că la ora surprinderii în trafic, inculpatul a avut o îmbibație alcoolică situată în intervalul 1,25 – 1,35 gr ‰. (filele 82-89, dosar de urmărire penală)
Prin audierea martorului C. L. (fila 156, dosar judecătorie), care a făcut vorbire despre altercația dintre inculpat și un grup de persoane, despre împrejurarea că nu ar fi văzut niciun polițist sau jandarm la fața locului sau ca inculpatul să fi avut asupra sa un cuțit, nu poate rezulta o altă stare de fapt decât cea reținută de către instanța de fond pe baza celorlalte probe administrate în cauză și care dovedesc vinovăția inculpatului și temeinicia soluției de condamnare pentru infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată.
Individualizarea judiciară a pedepsei s-a realizat cu respectarea criteriilor generale prevăzute de lege la art. 72 Cod penal.
În mod judicios, în raport de modalitatea concretă de săvârșire a faptelor, numărul părților vătămate, gravitatea infracțiunilor comise, dar și prin raportare la circumstanțele personale ale inculpatului, curtea constată că pedeapsa aplicată oferă garanții privind realizarea scopului înscris în art. 52 Cod penal, neimpunându-se o reducere a cuantumului acesteia.
Cu referire la circumstanțele ce caracterizează persoana inculpatului, se constată că pe parcursul procesului penal inculpatul s-a prezentat, doar în fața organelor de urmărire penală, când s-a prevalat de dispozițiile art. 70 alin. 2 Cod procedură penală referitoare la dreptul la tăcere.
Din fișa de cazier judiciar, curtea reține că inculpatul a fost condamnat de mai multe ori, astfel sunt aplicabile dispozițiile referitoare la recidiva postexecutorie, prevăzută de art. 37 lit. b Cod penal.
În considerarea celor dezvoltate mai sus, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, se va respinge recursul declarat de inculpatul S. V. A. D. împotriva sentinței penale nr. 227/7.09.2012 a Judecătoriei S. G., pronunțată în dosar nr._, pe care o va menține.
În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală inculpatul va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat în cuantum de 400 lei.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE
Respinge recursul declarat de inculpatul S. V. A. D. împotriva sentinței penale nr. 227/7.09.2012 a Judecătoriei Sf. G., pronunțată în dosar nr._, pe care o menține.
Onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de 200 lei, se suportă din fondurile Ministerului Justiției în favoarea Baroului de Avocați B. și se include în cheltuielile judiciare.
Obligă inculpatul la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 7.03.2013.
Președinte, Judecător,Judecător,
S. F. A. DumitracheAurelia M.
Grefier,
D. C.
Red.A.M./28.03.2013
Dact. D.C./29.03.2013/2 exemplare
Jud.fond.M.G.M.
| ← Violarea de domiciliu. Art.192 C.p.. Decizia nr. 196/2013.... | Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 253/2013.... → |
|---|








