Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 253/2013. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 253/2013 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 14-03-2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA PENALĂ NR. 253/R DOSAR NR._
Ședința publică din 14 martie 2013
Instanța constituită din:
Complet de judecată CR4:
PREȘEDINTE: A. P. D. - judecător
Judecător: C. C. G.
Judecător: A. C. M.
Grefier: A. O.
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public – procuror L. T. – din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel B..
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de P. de pe lângă Judecătoria B. împotriva sentinței penale nr. 2424/S din data de 19 decembrie 2012 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul penal nr._ .
Dezbaterile asupra cauzei s-au efectuat în conformitate cu prevederile art. 304 Cod procedură penală, respectiv prin înregistrarea pe suport audio-video.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 07 martie 2013, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate prin încheierea de ședință din acea dată, iar instanța din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru data de 14 martie 2013.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului penal de față constată următoarele
Prin sentința penală nr.2424/19.12.2012 pronunțată în dosarul penal nr._ al Judecătoriei B. s-au hotărât următoarele:
În baza art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 republicată cu aplicarea art. 320 indice 1 alin. 7 Cod procedură penală și reținerea art. 74 alin. 1 lit. a și 74 alin. 2 Cod penal raportat la art. 76 alin. 1 lit. e) Cod penal a condamnat inculpatul G. P. DAN (cu datele personale) la pedeapsa de 500 lei amendă penală pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80g/l alcool pur în sânge.
A pus în vedere inculpatului dispozițiile art. 63 indice 1 Cod penal privind înlocuirea acestei pedepse cu pedeapsa închisorii în caz de sustragere cu rea credință de la executarea amenzii.
În baza art. 191 alin 1 Cod procedură penală a obligat inculpatul la plata sumei de sumei de 150 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a pronunța această sentință s-au reținut următoarele:
Prin rechizitoriul cu numărul 978/P/2012 din data de 23.10.2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul B., înregistrat pe rolul acestei instanțe la data de 01.11.2012 sub nr. de mai sus, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatului G. P. D. (fiul lui D. și O., născut la data de 17.02.1993 în mun. Tg. M., domiciliat în ., ., ., jud. M., elev, fără antecedente penale, necăsătorit, CNP_) pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80g/l alcool pur în sânge, prevăzută de art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 republicată.
În sarcina inculpatului s-a reținut că în data de 01.06.2012, în jurul orelor 04.25, a condus autoturismul marca BMW 318D cu nr. de înmatriculare_ pe . mun. B. și a fost oprit la un control de organele de poliție. Fiind testat cu aparatul etilotest, rezultatul a fost de 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat iar în urma recoltării a două probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, rezultatul a fost de 1,25 g/l alcool pur în sânge la ora 04.45 și de 1,00 g/l alcool pur în sânge la ora 05.45.
Situația de fapt expusă mai sus a fost reținută în rechizitoriu pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală.
La termenul din 11.12.2012 inculpatul a solicitat, înainte de citirea actului de sesizare, ca judecata în prezenta cauză să se facă în conformitate cu prevederile art. 320 ind. 1 Cod procedură penală, numai pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală și a înscrisurilor depuse în circumstanțiere la termen, cerere admisă de instanță. Cu aceiași ocazie inculpatul a arătat că recunoaște în totalitate faptele pentru care a fost trimis în judecată astfel cum acestea sunt descrise în actul de sesizare.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarea situație de fapt:
În data de 01.06.2012, în jurul orelor 04.25, inculpatul G. P. D. conducea autoturismul marca BMW 318D cu nr. de înmatriculare_ pe . mun. B. și a fost oprit pentru control de organele de poliție. Inculpatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul a fost de 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat iar în urma recoltării a două probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, rezultatul a fost de 1,25 g/l alcool pur în sânge la ora 04.45 și de 1,00 g/l alcool pur în sânge la ora 05.45.
Situația de fapt mai sus expusă a fost reținută de instanță pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală.
Astfel, fiind audiat în faza de urmărire penală, inculpatul a recunoscut că în seara precedentă a consumat băuturi alcoolice la balul de absolvire a liceului de unde se întorcea în momentul în care a fost oprit în trafic, recunoaștere menținută în fața instanței cu ocazia solicitării aplicării dispozițiilor art. 320 indice 1 Cod procedură penală.
Aceste probe s-a coroborat cu rezultatul consemnat pe bonul etilotest și cu buletinul de analiză toxicologică a alcoolemiei privindu-l pe inculpat, rezultatul fiind de 1,25 g/l alcool pur în sânge la ora 04.45 și de 1,00 g/l alcool pur în sânge la ora 05.45.
În drept, fapta inculpatului G. P. D. care, în data de 01.06.2012, în jurul orelor 04.25, a condus autoturismul marca BMW 318D cu nr. de înmatriculare_ pe . mun. B. având o îmbibație alcoolică de 1,25 g/l alcool pur în sânge la ora 04.45 și de 1,00 g/l alcool pur în sânge la ora 05.45, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80g/l alcool pur în sânge, prevăzută de art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 republicată.
Sub aspectul laturii subiective instanța a constatat că inculpatul a acționat cu vinovăție în forma intenției indirecte.
La individualizarea pedepsei aplicată inculpatului pentru această infracțiune, instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de dispozițiile art. 72 Cod penal, gradul mediu de pericol social concret al faptei ce rezultă în mod obiectiv din modul și împrejurările concrete ale comiterii acesteia – inculpatul a fost oprit pentru control la o oră când traficul este redus - persoana inculpatului, care este la prima confruntare cu legea penală, vârsta acestuia și împrejurările în care a comis fapta – se întorcea de la balul de absolvire – gradul scăzut de îmbibație alcoolică stabilită în urma recoltării probelor de sânge precum și faptul că din buletinul de examina clinică rezultă că acesta nu pare sub influența alcoolului.
În ce privește limitele de pedeapsă, instanța a reținut că acestea sunt închisoare de la 8 luni la 3 ani și 4 luni, în raport de dispozițiile art. 320 indice 1 alin. 7 Cod procedură penală.
De asemenea, instanța a reținut că inculpatul, la data săvârșirii faptei, absolvise liceul cu rezultate care i-au permis să promoveze concursul de admitere la UMF Tg. M., în prezent fiind student la cursuri de zi, specialitatea medicină, astfel că instanța va reține dispozițiile art. 74 alin. 1 lit. a Cod penal referitoare la comportamentul bun în societate anterior săvârșirii faptei precum ale art. 74 alin. 2 Cod penal referitoare la faptul că în prezent are un grad de integrare socială ridicat, reținerea acestor circumstanțe atenuante determinând consecința aplicării unei pedepse sub minimul special redus prevăzut de lege în condițiile art. 76 lit. e) Cod penal.
Așa fiind, în baza art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 republicată cu aplicarea art. 320 indice 1 alin. 7 Cod procedură penală și reținerea art. 74 alin. 1 lit. a și 74 alin. 2 Cod penal raportat la art. 76 alin. 1 lit. e) Cod penal a condamnat inculpatul G. P. D. la pedeapsa de 500 lei amendă penală pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80g/l alcool pur în sânge.
A pus în vedere inculpatului dispozițiile art. 63 indice 1 Cod penal privind înlocuirea acestei pedepse cu pedeapsa închisorii în caz de sustragere cu rea credință de la executarea amenzii.
Văzând dispozițiile art. 191 alin 1 Cod procedură penală instanța a obligat inculpatul la plata sumei de 150 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs P. de pe lângă Judecătoria B. care a solicitat casarea sentinței atacate și, rejudecând cauza, să se aplice o pedeapsă mai severă, apreciind că nu se justificau reținerea de circumstanțe atenuante judiciare întrucât inculpatul a săvârșit o infracțiune de pericol și are o vârstă tânără, neprezentând garanții că are capacitatea de a conștientiza consecințele faptei comise dată fiind aplicarea unei pedepse ușoare cu o amendă ușor de achitat, împrejurarea că este student și se întorcea de la balul de absolvire nefiind împrejurări care să conducă la concluzia că fapta prezintă un grad mai redus de pericol social concret astfel cum a reținut prima instanță.
Analizând recursul formulat, în conformitate cu dispozițiile art. 385/6 și următoarele Cod procedură penală, Curtea constată că acestea este nefondat pentru considerentele ce urmează:
Prima instanță a stabilit, prin coroborarea tuturor probelor administrate, o stare de fapt și o încadrare juridică corectă a infracțiunilor pentru care este condamnat inculpatul G. P. D..
Recursul vizează pedeapsa aplicată inculpatului de instanța de fond.
Curtea constată că instanța de fond a făcut o judicioasă aplicare a dispozițiilor art.320/1 Cod procedură penală privind scăderea cu a treime a limitelor de pedeapsă stabilite de legiuitor pentru infracțiunea săvârșită și a prevederilor art. 72 Cod procedură penală privind criteriile de individualizare a pedepsei.
Au fost reținute vârsta tânără a inculpatului, alcoolemia redusă, împrejurarea că fapta a fost comisă în contextul în care inculpatul se întorcea de la balul de absolvire, fapta fiind un incident izolat în viața inculpatului, circumstanțele personale ale inculpatului care face parte dintr-o familie integrată în societate și este student la UMF Tg M., aceste aspecte favorabile inculpatului motivând reținerea circumstanțelor atenuante judiciare prevăzute de art. 74 lit. a și art. 74 alin 2 cod penal coroborate cu art 76 lit. e Cod penal și aplicarea unei pedepse cu amenda pe care Curtea o apreciază ca suficientă pentru atingerea scopului de prevenție generală și specială prevăzut de art. 52 Cod penal, neimpunându-se înlocuirea sau majorarea acesteia, criticile aduse în recursurile parchetului fiind nefondate.
Față de cele arătate, în baza art. 385/15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală va respinge,, ca nefondat, recursul declarat de P. de pe lângă Judecătoria B. împotriva sentinței penale nr. 2424/19.12.2012 pronunțată în dosarul penal nr_ al Judecătoriei B., pe care o va menține.
În baza art. 189 Cod procedură penală onorariul avocatului din oficiu, în sumă de 200 de lei va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.
În baza art. 192 alin.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat în recurs vor rămâne în sarcina acestuia.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de P. de pe lângă Judecătoria B. împotriva sentinței penale nr. 2424/19.12.2012 pronunțată în dosarul penal nr_ al Judecătoriei B., pe care o menține.
În baza art. 189 Cod procedură pen.ală onorariul avocatului din oficiu, în sumă de 200 de lei va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.
În baza art. 192 alin.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat în recurs rămân în sarcina acestuia.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 14.03.2013.
Președinte Judecător Judecător
A. P. D. C. C. G. A. C. M.
Grefier
A. O.
red.AD/20.03.2013
tehnoredact.AO/01.04.2013/2 ex.
jud.fond.M. M. I.
| ← Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 206/2013.... | Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor... → |
|---|








