Sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013. Decizia nr. 63/2014. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 63/2014 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 16-05-2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA PENALĂ NR. 63/C DOSAR NR._
Ședința publică din 16 mai 2014
Instanța constituită din:
- Complet de judecată CC6:
Președinte – C. G. - judecător
- Grefier – R. G.
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public – C. I. – procuror în cadrul Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism
– S. T. B.
Pe rol fiind soluționarea contestației formulată de persoana condamnată S. L. E. împotriva sentinței penale nr. 43/S din 19.02.2014 pronunțată de Tribunalul B. în dosarul penal nr._ .
Dezbaterile în cauză au avut loc în conformitate cu dispozițiile art. 369 Cod procedură penală, în sensul că toate afirmațiile, întrebările și susținerile celor prezenți, inclusiv cele ale președintelui completului de judecată, au fost înregistrate prin mijloace tehnice audio-video, în sistem computerizat.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă contestatorul condamnat S. L. E. în stare de arest (deținut în Penitenciarul C.) asistat de apărătorul desemnat din oficiu, avocat B. M..
Întrebați fiind, apărătorul desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat S. L. E. și reprezentantul Ministerului Public arată că nu au alte chestiuni prealabile și cereri de formulat.
Nemaifiind cereri de formulat, instanța constantă cauza în stare de soluționare și, în conformitate cu dispozițiile art. 4251 Cod de procedură penală acordă cuvântul în susținerea contestației formulată în cauză.
Avocat din oficiu B. M., pentru contestatorul condamnat S. L. E., având cuvântul, solicită admiterea contestației formulată împotriva sentinței penale nr. 43/S/19.02.2014 pronunțată de Tribunalul B. în temeiul art. 598 alin. 1 lit. d Cod procedură penală.
Mai solicită, ca urmare a admiterii contestației la executare, potrivit art. 599 alin. 4 Cod procedură penală să se pronunțe o nouă hotărâre cu punere în executare conform procedurii prevăzute de prezentul titlu.
Reprezentantul Ministerului Public arată că, având în vedere decizia nr. 4/12.05.2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, care stipulează că prevederile art. 22 alin. 4 lit. b din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, cu referire la art. 129 alin. 2 lit. b din Codul penal, nu sunt aplicabile faptelor definitiv judecate la data de 01.02.2014, situație întâlnită în prezentul dosar.
Față de dispozițiile deciziei pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, solicită respingerea contestației formulată de persoana condamnată, având în vedere că prezentul dosar privește o situație similară.
Contestatorul condamnat S. L. E., având ultimul cuvânt, arată că lasă la aprecierea instanței soluția ce se va da.
CURTEA
Constată că prin sentința penală nr. 43/S/19.02.2014 a Tribunalului B. s-a respins contestația formulată de Comisia din cadrul Penitenciarului C., constituită conform HG nr. 836/2013, de evaluare a incidenței aplicării legii mai favorabile cu referire la condamnatul S. L. E., fiul lui E. și D., născut la 15.05.1988 în prezent aflat în executarea pedepsei aplicate prin sentința penală nr. 117/2011 a Tribunalului B..
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că prin sentința penală nr. 105/2006 Tribunalul pentru minori și familie a dispus condamnarea lui S. L. E., CNP_, la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 211 al 1, 2 lit. b, c, al. 2/1 lit. a Cod penal cu aplicarea art. 99 Cod penal – actualmente art. 234 Cod penal (pedepsit de legiuitor cu închisoare de la 3 la 10 ani); pedeapsa a fost suspendată condiționat și s-au pus în vedere dispozițiile art. 83 Cod penal. Prin sentința penală nr. 117/2011 Tribunalul B. a dispus condamnarea aceluiași inculpat pentru infracțiuni comise în majorat, respectiv prevăzute de art. 2 al 1 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal și art. 320/1 Cod procedură penală, art. 16 din Legea nr. 143/2000 și prevăzută de art. 4 al 1 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 320/1 Cod procedură penală și art. 16 din Legea nr. 143/2000 la pedepsele principale de 1 an închisoare, respectiv 1 lună închisoare.
Prin aceeași sentință s-a dispus revocarea conform art. 83 Cod penal a pedepsei aplicate prin sentința penală nr. 105/2006 a Tribunalului pentru Minori și familie B., pedeapsă care a fost adăugată la fiecare dintre pedepsele aplicate prin sentința penală nr. 117/2011 a Tribunalului B., în final dispunându-se ca potrivit art. 33, 34 Cod penal condamnatul să execute pedeapsa de 3 ani închisoare.
La data de 29.08.2012 condamnatul a început executarea pedepsei de 3 ani închisoare.
Tribunalul a constatat sesizarea formulată ca neîntemeiată pentru următoarele considerente: potrivit art. 21 din Legea nr. 187/2012 pedeapsa închisorii executabilă în condițiile Codului penal din 1969 pentru infracțiuni comise în timpul minorității se înlocuiește cu măsura educativă a internării într-un centru de detenție pe o perioadă egală cu durata pedepsei închisorii. Tribunalul a constatat că pedeapsa închisorii aplicată prin sentința penală nr. 105/2006 a TMF B. nu este executabilă, ci se execută efectiv în cadrul pedepsei închisorii de 5 ani stabilită urmare a aplicării dispozițiilor art. 83 Cod penal. Prin urmare, pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 93/2006 a TMF B. și-a pierdut individualitatea, astfel încât ea nu mai poate fi înlocuită, în același sens instanța a avut în vedere și dispozițiile art. 22 din Legea nr. 187/2012 care, la al. 1 dispun că: „Măsura suspendării executării pedepselor aplicate în baza Codului penal din 1969 pentru infracțiuni comise în timpul minorității se menține și după . Codului penal”. Alineatul 2 al articolului menționat arată că „în cazul în care suspendarea executării unei pedepse cu închisoarea prevăzute la alin. (1) se revocă din alte cauze decât comiterea unei noi infracțiuni, pedeapsa închisorii se înlocuiește cu măsura educativă a internării într-un centru educativ pe o perioadă egală cu durata pedepsei suspendate, dar nu mai mult de 3 ani”. Este de observat că dispozițiile art. 83 Cod penal au fost deja aplicate prin sentința penală nr. 117/2011 a Tribunalului B., astfel încât nu se mai impune a se dispune încă o dată revocarea aceleiași măsuri. D. dacă minorul, condamnat potrivit dispozițiilor din vechiul cod cu suspendarea condiționată sau sub supraveghere a executării pedepsei (nerevocată), comite în termenul de încercare o nouă infracțiune se aplică dispozițiile art. 22 al 2 din Legea nr. 187/2012 sau dispozițiile art. 22 al. 4 din Legea nr. 187/2012 care dispun: „Dacă în termenul de încercare al suspendării executării unei pedepse pentru infracțiuni comise în timpul minorității condamnatul a săvârșit din nou o infracțiune, instanța revocă suspendarea și înlocuiește pedeapsa potrivit alin. (2) sau (3), după care: a) dacă noua infracțiune a fost comisă în timpul minorității, se stabilește și pentru aceasta o măsură educativă, iar apoi se aplică măsura educativă cea mai grea; b) dacă noua infracțiune a fost comisă după majorat, se aplică o sancțiune rezultantă stabilită potrivit art. 129 alin. (2) din Codul penal.”.
Chiar și în situația în care s-ar îmbrățișa soluția propusă de comisia din cadrul Penitenciarului C., în cauză ar putea deveni incidente dispozițiile art. 129 al 4 noul Cod penal, deși nu aceasta a fost intenția legiuitorului; nici în această situație pedeapsa nu va fi redusă, devenind aplicabile dispozițiile art. 21 al 1 din Legea nr. 187/2012 coroborat cu art. 129 al 4 noul Cod penal.
Împotriva acestei sentințe a formulat contestație condamnatul S. L., care a reiterat în esență motivele invocate în fața primei instanțe pentru admiterea sesizării.
Analizând actele și lucrările dosarului Curtea constată că nu este întemeiată contestația condamnatului, pentru următoarele motive.
Principala problemă pe care o ridică sesizarea este aceea dacă prevederile art. 22 alin.4 lit. b din Legea nr. 187 din 24 octombrie 2012, pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, cu referire la art. 129 alin. 2 lit. b din Noul Cod penal, pot fi interpretate în sensul că sunt aplicabile și în cazul faptelor definitiv judecate la data de 01 februarie 2014, așa cum este cazul în cauza supusă judecății.
Or, la această problemă de drept a răspuns Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 4/12.05.2014 dată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. Prin această decizie s-a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel București Secția I Penală prin încheierea din data de 20 februarie 2014, în dosarul nr._, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a problemei de drept vizând aplicarea dispozițiilor art.22 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 187 din 24 octombrie 2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal cu referire la art. 129 alin. (2) lit. b) din Codul penal în cazul faptelor definitiv judecate la data de 1 februarie 2014 și s-a stabilit că: ”Prevederile art. 22 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 187 din 24 octombrie 2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal cu referire la art. 129 alin. (2) lit. b) din Codul penal nu sunt aplicabile faptelor definitiv judecate la data de 1 februarie 2014.”
Cum această decizie a instanței supreme este obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 477 alin. (3) din Codul de procedură penală, curtea de apel este ținută de ea în interpretarea problemei de drept supuse judecății. Așadar, în cauză nu sunt aplicabile art. 22 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 187 din 24 octombrie 2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, deoarece condamnatul a fost definitiv judecat anterior datei de 1 februarie 2014, când a intrat în vigoare noul Cod penal și noul Cod de procedură penală. În consecință, nu se poate dispune în cauză înlocuirea pedepsei cu închisoarea aplicată condamnatului, cu una dintre măsurile educative prevăzute de lege.
Instanța de fond a dezvoltat în motivarea sa argumentele pentru care a constatat că nu se impune în cauză înlocuirea pedepsei cu închisoarea, aplicată pentru o faptă comisă în minorat, cu o măsură educativă. Cum instanța supremă a validat această soluție, prin hotărârea prealabilă pronunțată, curtea de apel își însușește motivarea instanței de fond cu privire la soluția adoptată în cauză. Așadar, în urma revocării suspendării condiționate și efectuării contopirii pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 93/2006 a TMF B. și-a pierdut individualitatea, astfel încât ea nu mai poate fi înlocuită cu măsura educativă. De altfel, într-o astfel de situație ar fi imposibil de stabilit ce a executat condamnatul până la acest moment, respectiv pedeapsa închisorii sau măsura educativă privativă de libertate. Din aceste motive curtea constată că este temeinică respingerea sesizării comisiei din cadrul Penitenciarului C., în ceea ce-l privește pe condamnatul S. L. E..
Pentru aceste motive se va respinge contestația condamnatului S. L. E. ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În temeiul art. 4251 alin. 7 pct. 1 lit. b Cod procedură penală respinge contestația formulată de condamnatul S. L. E. împotriva sentinței penale nr. 43/S/19.02.2014 a Tribunalului B., dată în dosarul nr._, pe care o menține.
În temeiul art. 272 Cod procedură penală onorariul avocatului din oficiu desemnat pentru condamnat, în cuantum de 100 de lei, va fi suportat din fondurile Ministerului Justiției.
În temeiul art. 275 alin. 2 Cod procedură penală obligă contestatorul la plata sumei de 200 de lei, cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, azi 16.05.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
C. G. R. G.
Red. C.G./22.05.2014
Dact. R.G./23.05.2014
Jud.fond.E.M.T.
| ← Omorul calificat. Art.189 NCP. Decizia nr. 183/2014. Curtea de... | Omor. Art.188 NCP. Decizia nr. 374/2015. Curtea de Apel BRAŞOV → |
|---|
