Tâlhărie. Art.233 NCP. Decizia nr. 64/2016. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 64/2016 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 05-02-2016 în dosarul nr. 64/2016
Cod ECLI ECLI:RO:CABRV:2016:002._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR.64/Ap DOSAR NR._
Ședința publică din data de 05 februarie 2016
Instanța constituită din:
- Complet de judecată AM1:
Președinte – A. D. - judecător
Judecător – A. M.
- Grefier – A. I. P.
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public – A. C.- procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel B..
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra apelurilor declarate de către P. DE PE L. JUDECĂTORIA B. și inculpații B. R. M., P. G. și P. A. împotriva sentinței penale nr.1373 pronunțată de Judecătoria B. la data de 30 iulie 2015 în dosarul penal nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 07 ianuarie 2016 când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi care face parte integrantă din prezenta, iar instanța în vederea deliberării, a amânat pronunțarea pentru 14 ianuarie 2016 iar apoi pentru datele de 22 ianuarie 2016 și 05 februarie 2016, când,
CURTEA
Asupra apelurilor penale de față constată următoarele:
Constată că prin sentința penală nr. 1373/30.07.2015, pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei B. s-au hotărât următoarele:
În temeiul art. 386 alin. 1 Noul cod procedură penală, s-a admis cererea formulată din oficiu având ca obiect schimbarea încadrării juridice a faptei reținută în sarcina inculpatului B. R. M. din infracțiunea de furt calificat, faptă prevăzută și pedepsită de art. 228 alin. 1 raportat la art. 229 alin. 1 lit. b și d Noul cod penal, cu aplicarea art. 77 lit. a Noul cod penal în infracțiunea de furt calificat, faptă prevăzută și pedepsită de art. 228 alin. 1 raportat la art. 229 alin. 1 lit. b, c și d Noul cod penal, alin. 2 lit.b Noul cod penal cu aplicarea art. 77 lit. a Noul cod penal.
În temeiul art. 228 alin. 1 raportat la art. 229 alin. 1 lit. b, c și d Noul cod penal, alin. 2 lit.b Noul cod penal, cu aplicarea art. 75 alin. 2 lit. a, art. 77 lit. a și art. 79 alin. 3 Noul cod penal, cu incidența art. 374 alin.4 raportat la art. 396 alin.10 Noul cod procedură penală, s-a dispus condamnarea inculpatului B. R. M., la pedeapsa în cuantum de 1 (un) și 3 (trei) luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de furt calificat (faptă din data de 08.01.2015 săvârșită în dauna persoanei vătămate P. M.-D.).
S-aconstatat că, fapta din prezenta cauză a fost săvârșită în termenul de încercare al suspendării executării pedepsei în cuantum de 1 an și 6 luni închisoare aplicată inculpatului în baza sentinței penale nr. 386/06.03.2013 pronunțată de Judecătoria B. în dosar penal nr._/197/2012, definitivă prin nerecurare la data de 26.03.2013.
În temeiul art. 22 alin. 4 din Legea nr. 187/2012, s-a revocat măsura constând în suspendarea condiționată a executării pedepsei în cuantum de 1 an și 6 luni închisoare aplicată în baza sentinței penale nr. 386/06.03.2013, definitivă prin nerecurare la data de 26.03.2013.
În temeiul art. 22 alin. 2 și 4 din Legea nr. 187/2012, s-a înlocuit pedeapsa în cuantum de 1 an și 6 luni închisoare cu măsura educativă a internării într-un centru educativ pe o perioadă de 1 an și 6 luni (egală cu durata pedepsei aplicată inițial).
În temeiul art. 22 alin. 4 lit. b din Legea nr. 187/2012, raportat la art. 129 alin.2 lit.b Noul cod penal, s-a majorat pedeapsa în cuantum de 1 an și 3 luni închisoare stabilită în cauză cu o durată de 6 luni (reprezentând o treime din durata măsurii educative a internării într-un centru educativ pe o perioadă de 1 an și 6 luni), urmând ca în final inculpatul B. R. M. să execute pedeapsa în cuantum de 1 (un) an și 9 (nouă) luni închisoare.
În temeiul art. 399 alin. 1 Noul cod procedură penală, s-a menținut măsura controlului judiciar dispusă față de inculpatul B. R. M., prin încheierea pronunțată la data de 01.07.2015 de Judecătoria B. în dosar penal nr._, definitivă prin decizia nr. 235/Contestație/06.07.2015 a Tribunalului B..
În temeiul art. 72 alin. 1 Noul cod penal, s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului, perioada reținerii, durata arestului preventiv și a arestului la domiciliu, începând cu data de 09.01.2015 până la data de 06.07.2015.
În temeiul art. 386 alin. 1 Noul cod procedură penală, s-a admis cererea formulată din oficiu având ca obiect schimbarea încadrării juridice a faptei reținută în sarcina inculpatului P. A., din infracțiunea decomplicitate la furt calificat, faptă prevăzută și pedepsită de art. 48 alin. 1 Noul cod penal raportat la art.228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b și d Noul Cod penal, cu aplicarea art. 77 lit.a și art. 41 alin.1 Noul cod penal în infracțiunea de complicitate la furt calificat, faptă prevăzută și pedepsită de art. 48 alin. 1 Noul cod penal raportat la art.228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b, c, d Noul Cod penal și alin. 2 lit. b, cu aplicarea art. 41 alin. 1 și art. 77 lit. a Noul cod penal.
În temeiul art. 48 alin. 1 Noul cod penal raportat la art.228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b, c, d Noul Cod penal și alin. 2 lit. b, cu aplicarea art. 41 alin. 1, art. 75 alin. 2 lit. b, art. 77 lit.a Noul cod penal, cu incidența art. 43 alin. 5 și art. 79 alin. 3 Noul cod penal, s-a dispus condamnarea inculpatul P. A. la pedeapsa în cuantum de 2 (doi) ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de complicitate la furt calificat (faptă din data de 08.01.2015 săvârșită în dauna persoanei vătămate P. M.-D.).
În temeiul art. 399 alin. 1 Noul cod procedură penală raportat la art. 242 alin. 1 Noul cod procedură penală, s-a menținut măsura controlului judiciar dispusă față de inculpatul P. A. prin încheierea nr. 8/16.01.2015 pronunțată de judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei B. în dosar penal nr._, definitivă prin încheierea nr. 5/UP/Contestație/17.01.2015 a Tribunalului B., respingând cererea de revocare a acestei măsuri
În temeiul art. 72 alin. 1 Noul cod penal, s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului, perioada reținerii începând cu data de 16.01.2015 până la data de 17.01.2015.
În temeiul art. 386 alin. 1 Noul cod procedură penală, s-a admis cererea formulată din oficiu având ca obiect schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpatului P. G., din infracțiunile de tâlhărie calificată, faptă prevăzută și pedepsită de art. 233 raportat la art. 234 alin. 1 lit. c și d Noul Cod penal,ultraj, faptă prevăzută și pedepsită de art. 257 alin. 1, 4 Noul Cod penal raportat la art. 193 alin. 2 Noul cod penal, ultraj, faptă prevăzută și pedepsită art. 257 alin. 1, 4 Noul Cod penal raportat la art. 193 alin. 1 Noul Cod penal, cu aplicarea art. 38 alin. 1 și 2 Noul cod penal, în infracțiunile de tâlhărie calificată, faptă prevăzută și pedepsită de art. 233 raportat la art. 234 alin. 1 lit. c d și f Noul cod penal, ultraj, faptă prevăzută și pedepsită de art. 257 alin. 1, 4 Noul Cod penal raportat la art. 193 alin. 2 Noul cod penal și ultraj, faptă prevăzută și pedepsită art. 257 alin. 1, 4 Noul Cod penal raportat la art. 193 alin. 1 Noul Cod penal cu aplicarea art. 38 alin. 1 și 2 Noul cod penal.
În temeiul art. 233 raportat la art. 234 alin. 1 lit. c d și f Noul cod penal, cu aplicarea art. 75 alin. 2 lit. a și art. 76 alin. 1 Noul cod penal, s-a dispus condamnarea inculpatul P. G., la pedeapsa în cuantum de 2 (doi) ani și 3 (trei) luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie calificată (faptă din data de 08.01.2015).
În temeiul art. 67 alin. 1 Noul cod penal, s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b Noul cod penal, respectiv interzicerea exercitării dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, precum și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o durată de 1 an.
În temeiul art. 257 alin. 1, 4 Noul Cod penal raportat la art. 193 alin. 2 Noul cod penal, s-a dispus condamnarea inculpatul P. G. la pedeapsa în cuantum de 1 (un) an închisoare pentru comiterea infracțiunii de ultraj (fapta din data de 08.01.2015, persoană vătămată M. R. F.).
În temeiul art. 257 alin. 1, 4 Noul Cod penal raportat la art. 193 alin. 1 Noul Cod penal, s-a dispus condamnarea inculpatul P. G. la pedeapsa în cuantum de 8 (opt) luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de ultraj (fapta din data de 08.01.2015, persoană vătămată P. B. S.).
În temeiul art.38 alin.1, art. 39 alin. 1 lit, b Noul cod penal, s-a aplicat pedeapsa cea mai grea de 2 ani și 3 luni închisoare, la care s-a adăugă un spor obligatoriu de o treime din totalul pedepselor aplicate în cauză (respectiv o pedeapsă în cuantum de 1 an închisoare și o pedeapsă în cuantum de 8 luni închisoare), urmând ca în final inculpatul P. G. să execute pedeapsa în cuantum de 2 (doi) ani și 9 (nouă) luni închisoare.
În temeiul art. 45 alin. 1 Noul cod penal, s-a aplicat alături de pedeapsa principală stabilită în cauză, pedeapsa complementară constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b Noul cod penal, respectiv interzicerea exercitării dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, precum și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o durată de 1 an.
În temeiul art. 65 alin. 1 Noul cod penal, s-a interzis ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b Noul cod penal, respectiv interzicerea exercitării dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, precum și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.
În baza art. 91 Noul Cod penal, s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și s-a stabilit un termen de supraveghere de 4 ani, conform dispozițiilor art. 92 Noul cod penal.
În baza art. 93 alin. 1 Noul Cod penal, a obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul B. la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În baza art. 93 alin. 2 lit. b Noul cod penal, a impus condamnatului să execute următoarea obligație: să frecventeze unul dintre programele de reintegrare socială derulate de către Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul B. sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate.
În baza art. 93 alin. 3 Noul cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității, în cadrul activităților organizate de către Primăria Municipiului B. sau în cadrul Fundației pentru promovarea sancțiunilor comunitare-Atelierul MFC B., pe o perioadă de 80 de zile lucrătoare.
În baza art. 91 alin. 4 Noul cod penal,a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 Noul cod penal.
În temeiul art. 68 alin. 1 lit. b Noul cod penal, pedeapsa complementară stabilită în cauză se execută pe o durată de 1 an de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
Pedeapsa accesorie aplicată în cauză se va putea executa, doar în condițiile în care se va dispune anularea sau revocarea măsurii constând în suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.
În temeiul art. 399 alin. 1 Noul cod procedură penală raportat la art. 241 alin. 1 lit. b Noul cod penal, s-a constatat ca fiind încetată de drept măsura controlului judiciar dispusă față de inculpatul P. G., prin încheierea pronunțată la data de 01.07.2015 de Judecătoria B. în dosar penal nr._, definitivă prin decizia nr. 235/Contestație/06.07.2015 a Tribunalului B..
În temeiul art. 72 alin. 1 Noul cod penal, s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului, perioada reținerii, durata arestului preventiv și a arestului la domiciliu, începând cu data de 09.01.2015 până la data de 06.07.2015.
Pe latura civilă a cauzei, în temeiul art. 19 Noul cod procedură penală și art. 397 Noul cod procedură penală raportat la prevederile art. 1357 Noul Cod Civil, s-a admis acțiunea civilă formulată de persoana vătămată Pătrascu M. D., domiciliat în mun. București, Sector 2, .-24, ., . consecință:
S-a dispus obligarea inculpaților B. R.-M., P. G. și P. A. la plata, în solidar a sumei în cuantum de 15.000 lei, reprezentând daune materiale.
În temeiul art. 19 Noul cod procedură penală și art. 397 Noul cod procedură penală raportat la prevederile art. 1357 Noul Cod Civil, s-a admis acțiunea civilă formulată de persoana vătămată P. B., domiciliat în municipiul B., ..13, ., și în consecință:
S-a dispus obligarea inculpatului P. G. la plata sumei în cuantum de 200 lei, reprezentând daune morale.
În temeiul art. 19 Noul cod procedură penală și art. 397 Noul cod procedură penală raportat la prevederile art. 1357 Noul Cod Civil, s-a admis acțiunea civilă formulată de persoana vătămată M. R. F., domiciliat în mun. B., ., . consecință:
S-a dispus obligarea inculpatului P. G. la plata sumei în cuantum de 1000 lei, reprezentând daune morale.
În temeiul art. 162 alin. 3 Noul cod procedură penală, mijloacele materiale de probă se păstrează până la rămânerea definitivă a prezentei.
În temeiul art. 274 alin. 1 și 2 Noul cod procedură penală, a obligat inculpații la plata cheltuielilor judiciare în cuantum de 3600 lei, dintre care suma de 3.113 lei, reprezentând cheltuieli judiciare efectuate în fază de urmărire penală, stabilind în sarcina fiecărui inculpat suma în cuantum de câte 1.200 lei cu titlul de cheltuieli judiciare.
În temeiul art. 399 alin. 4 Noul cod procedură penală, s-a stabilit că prezenta hotărâre este executorie în privința dispozițiilor referitoare la măsura controlului judiciar.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 202/P/2015 întocmit la data de 02.02.2015 de către P. de pe lângă Judecătoria B., înregistrat pe rolul acestei instanțe la data de 03.02.2015 sub dosar nr._, s-a dispus trimiterea în judecată, a inculpaților: B. R. M., în stare de arest preventiv, sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat, faptă prevăzută și pedepsită de art. 228 alin. 1 raportat la art. 229 alin. 1 lit. b și d Noul cod penal, cu aplicarea art. 77 lit. a Noul cod penal, P. G., în stare de arest preventiv, sub aspectul comiterii infracțiunilor de tâlhărie calificată, faptă prevăzută și pedepsită de art. 233 raportat la art. 234 alin. 1 lit. c și d Noul Cod penal, ultraj, faptă prevăzută și pedepsită de art. 257 alin. 1, 4 Noul Cod penal raportat la art. 193 alin. 1 Noul cod penal (persoană vătămată P. B. S.), ultraj, faptă prevăzută și pedepsită art. 257 alin. 1, 4 Noul Cod penal raportat la art. 193 alin. 2 Noul Cod penal (persoană vătămată M. R. F.), toate cu aplicarea art. 38 alin. 1 și 2 Noul cod penal și P. A., sub control judiciar, pentru comiterea infracțiunii de complicitate la furt calificat, faptă prevăzută și pedepsită de art. 48 alin. 1 Noul cod penal raportat la art.228 alin.1, art. 229 alin. 1 lit. b și d Noul Cod penal, cu aplicarea art. 77 lit.a și art. 41 alin.1 Noul cod penal.
În actul de sesizare s-au reținut următoarele:
La data de 08.01.2015, în jurul orei 19:15, inculpații B. R.-M., P. G. și P. A. au fost depistați în trafic de către organele de poliție, pe raza municipiului B., . . ce se deplasau cu autoturismul marca VW Golf 3, cu nr. de înmatriculare_, după ce au sustras un televizor din casa de vacanță a persoanei vătămate P. M.-D., situată în aceeași localitate.
După ce echipajul de poliție s-a angajat în urmărirea autoturismului suspect, inculpatul B. R.-M., aflat la volan, a mărit viteza de deplasare și a provocat un accident rutier intrând în coliziune cu un alt autoturism parcat în afara carosabilului. În continuare, inculpații au părăsit autoturismul în care se aflau, fără a se conforma somațiilor de oprire ale agenților de poliție.
Pentru a-și asigura scăparea, inculpatul P. G. a exercitat violențe asupra agenților de poliție P. B. S. și M. R. F., aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, provocându-le primului suferințe fizice și deteriorarea uniformei de serviciu, respectiv celui de-al doilea, leziuni traumatice faciale și corporale, care au necesitat pentru vindecare un număr de 2-3 zile de îngrijiri medicale.
Situația de fapt mai sus menționată se susține cu mijloace de probă, administrate în fază de urmărire penală, respectiv: proces verbal de constatare a infracțiunii flagrante și ridicare bunuri (filele 96-98 dosar urmărire penală), proces verbal de cercetare la fața locului (locul săvârșirii furtului din imobilul aparținând persoanei vătămate P. M.-D.) și planșe foto aferente (filele 100-127 dosar urmărire penală), proces verbal de cercetare la fața locului (locul depistării inculpaților – autoturism marca VW Golf 3 nr. de înmatriculare_ ) și planșă foto (filele 128-171 dosar urmărire penală), raport de constatare criminalistică nr._/16.01.2015 privind identificarea persoanei care a creat fragmentul de urmă papilară ridicat de pe bunul sustras (filele 176-182 dosar urmărire penală), raport de constatare criminalistică de natură traseologică nr._/29.01.2015 (filele 183-190 dosar urmărire penală), planșă fotografică cu aspectele fixate în urma examinării vizuale a persoanei vătămate M. R. F. (filele 236-239 dosar urmărire penală), raport de expertiză medico-legală nr. 74/E din 9.01.2015 privind examinarea fizică a persoanei vătămate M. R. F. (fila 235 dosar urmărire penală), planșă fotografică cu aspectele fixate cu ocazia examinării vizuale a obiectului de îmbrăcăminte aparținând persoanei vătămate P. B. S. (filele 240-242 dosar urmărire penală), proces verbal de confruntare dintre inculpații P. G. și P. A. (filele 221-222), proces verbal de reconstituire din data de 28.01.2015 – versiunea inc. P. A. privind prezența sa în autoturismul VW Golf 3_, planșe foto și suport optic ce cuprinde înregistrarea reconstituirii (filele 267-276 dosar urmărire penală), adresa nr._ din data de 09.01.2015 a Postului de Poliție S. și înscrisurile anexe (filele 278-283 dosar urmărire penală), înscrisuri constând în copii certificate ale documentelor întocmite de agentul constatator din cadrul IPJ B. – Post Poliție S. cu ocazia constatării faptei contravenționale săvârșite de B. R. M., Proces verbal . nr._, declarație scrisă contravenient B. R.-M. ( filele 284-286 dosar urmărire penală), proces verbal de vizionare a imaginilor ridicate de la martorul R. M. ce surprind momentul prinderii în flagrant (filele 289-290 dosar urmărire penală) și suport optic CD-R marca Sony seria_ (fila 291 dosar urmărire penală), proces verbal de vizionare a imaginilor ridicate de la numitul P. S. A. ce surprind imagini din zona prinderii în flagrant și fuga unuia dintre inculpați în data de 08.01.2015 intervalul orar 19:18:00-19:18:08 și suporturi optice CD-R marca Sony seriile_,_ și_ (file 293-294 dosar urmărire penală), proces verbal de reconstituire din data de 30.01.2015 privind săvârșirea furtului din imobilul aparținând persoanei vătămate P. M.-D., suport optic ce cuprinde înregistrarea reconstituirii (filele 295-296 dosar urmărire penală), declarații martori R. M. (file 243-244 dosar urmărire penală), O. C. (fila 245 dosar urmărire penală ), A. C. (filele 246-248, 249-251 dosar urmărire penală), B. M. (filele 252-255 dosar urmărire penală), P. B. S. (filele 256-259 dosar urmărire penală), M. R. F. (filele 260-262 dosar urmărire penală), C. M. (filele 263-264 dosar urmărire penală), L. M. (filele 265-266 dosar urmărire penală), declarații persoane vătămate P. M.-D. (file 223-225 dosar urmărire penală), P. B. S. (file 226-228 dosar urmărire penală), M. R. F. (filele 229-231 dosar urmărire penală), declarații inculpați P. G. (file 192, 199, 200-201 dosar urmărire penală), B. R. M. (file 203, 206, 208 dosar urmărire penală), P. A. (file 212, 215-216, 217-218 dosar urmărire penală).
Sub aspectul măsurilor preventive dispuse în cauză, se constată faptul că, prin ordonanțele organului de cercetare penală din data de 09.01.2015, s-a dispus reținerea inculpaților P. G. și B. R. M. pe o durată de 24 de ore, începând cu data de 09.01.2015 orele 02:35, respectiv 02:50.
Prin încheierea nr. 2/09.01.2015 pronunțată de judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei B. în dosar penal nr._, definitivă prin încheierea nr. 2/UP/Contestație/15.01.2015 a Tribunalului B., s-a dispus luarea măsurii arestării preventive față de inculpații B. R. M. și P. G. pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 09.01.2015 până la data de 07.02.2015 inclusiv.
Prin încheierea de ședință pronunțată la data de 24.03.2015 în dosar penal nr._, definitivă prin necontestare, s-a dispus, cu privire la situația inculpaților B. R. M. și P. G., înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu.
La termenul de judecată din data de 01.07.2015, măsura arestului la domiciliu, dispusă față de inculpații B. R. M. și P. G., a fost înlocuită cu măsura controlului judiciar, soluție rămasă definitivă prin decizia nr. 235/Contestație/06.07.2015 a Tribunalului B..
Cu privire la situația inculpatului P. A., s-a constatat că, prin ordonanța organului de cercetare penală din data de 16.01.2015, s-a dispus reținerea acestuia pe o durată de 24 de ore începând cu data de 16.01.2015 orele 12.05.
Prin încheierea nr. 8 din data de 16.01.2015 pronunțată de judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei B. în dosar penal nr._, definitivă prin încheierea nr. 5/UP/Contestație/17.01.2015 a Tribunalului B., a fost respinsă propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria B. privind luarea față de inculpatul P. A. a măsurii arestării preventive, față de acesta fiind luată măsura controlului judiciar.
Referitor la poziția procesuală adoptată de inculpații B. R. M., P. G. și P. A., pe parcursul desfășurării urmăririi penale, s-au constatat următoarele.
În mod constant, pe parcursul urmăririi penale, inculpatul B. R. M. a recunoscut fapta reținută în sarcina sa, aceeași atitudine procesuală fiind adoptată și de coinculpatul P. G..
În privința inculpatului P. A., s-a constatat că acesta nu a recunoscut fapta reținută în sarcina sa, colaborând, însă, cu organele judiciare în scopul lămuririi cauzei.
În urma înregistrării rechizitoriului nr. 202/P/2015, pe rolul Judecătoriei B. s-a format dosarul penal nr._ care a urmat etapele procesuale desprinse din prevederile art. 3 alin. 1 lit. c și d Noul cod procedură penală, respectiv procedura de cameră preliminară și judecată în fond.
Prin încheierea judecătorului de cameră preliminară pronunțată la data de 02.03.2015, s-a dispus începerea judecății, constatându-se legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul nr. 202/P/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria B. ( filele 64-68).
La dosarul cauzei, au fost depuse fișele de cazier judiciar ale inculpaților B. R. M., P. G. și P. A. (filele 86-87, fil.88-89, fil.90-91), sentința penală nr. 386/06.03.2013 pronunțată de Judecătoria B. (filele 94-96).
Inculpatul B. R. M. a fost audiat în faza de urmărire penală, recunoscând săvârșirea faptei, iar în cursul judecății, la termenul din data de 20.04.2015 s-a prezentat în fața instanței și a recunoscut comiterea infracțiunii precum și vinovăția sa, conform declarației consemnată și redată la fila 134 din dosar.
Ca urmare a admiterii cererii formulată de inculpatul B. R. M., cauza a fost soluționată, în privința sa, în baza materialului probator administrat în fază de urmărire penală.
În privința inculpatului P. G., se constată că acesta a recunoscut faptele reținute în sarcina sa cu prilejul audierilor efectuate în fază de urmărire penală, cu anumite nuanțări privitoare la învinuirea relativ la comiterea faptelor de ultraj.
În cursul judecății, la termenul din data de 20.04.2015, inculpatul P. G. s-a prezentat în fața instanței și a solicitat soluționarea cauzei prin aplicarea procedurii simplificate.
Întrucât, din cuprinsul declarației formulată în sensul aplicării procedurii simplificate, astfel cum aceasta este redată la fila 133 din dosar, s-a putut constata împrejurarea potrivit căreia, inculpatul nu a recunoscut infracțiunile de ultraj săvârșite în dauna persoanelor vătămate P. B. S. și M. R. F., în forma în care aceste fapte au fost descrise în actul de sesizare, instanța a respins solicitarea inculpatului, cauza fiind soluționată, în privința sa, prin aplicarea procedurii simplificate.
Sub aspectul poziției procesuale adoptată de inculpatul P. A., s-a constatat că, în mod comun fazei de urmărire penală, la termenul de judecată din data de 20.04.2015, acesta a adoptat o atitudine de nerecunoaștere a faptei, solicitând în mod expres ca, în privința sa, cauza să fie soluționată prin aplicarea procedurii de drept comun.
Pe parcursul cercetării judecătorești, la termenul de judecată din data de 20.04.2015, instanța, în raport de prevederile cuprinse în art. 374 Noul cod procedură penală, s-a constatat faptul că, probele administrate în fază de urmărire penală au fost contestate de către inculpatul P. A., care a solicitat reaudierea celor trei inculpați, precum și vizualizarea înregistrărilor video puse la dispoziția organelor de cercetare penală de martorul R. M., înregistrare aflată la fila 291 dosar urmărire penală (filele 135-137).
Față de prevederile cuprinse în art. 100 Noul cod procedură penală raportat la art. 374 Noul cod procedură penală, instanța a încuviințat cererea în probațiune formulată de inculpatul P. A., dispunând reaudierea inculpaților.
La termenul de judecată din data de 20.04.2015, din oficiu, instanța a dispus reaudierea persoanelor vătămate Pinilie B. S. și M. R. F., precum și readministrarea probei testimoniale constând în audierea martorilor R. M. și C. M..
La termenul de judecată din data de 15.07.2015, instanța a respins solicitarea inculpatului Pususc A. privind vizualizarea suportului optic CD-R marca Sony seria_, aflat la fila 291 dosar urmărire penală, dispunând, prin raportare la prevederile art. 383 Noul cod procedură penală, renunțarea la audierea martorului C. M..
Sub aspect procedural, la termenul de judecată din data de 23.03.2015, instanța a încuviințat cererea formulată de persoanele vătămate P. B. S. și M. R. F. în sensul desemnării unui apărător din oficiu, care să le asigure asistența juridică pe parcursul procedurilor desfășurate în cauză (filele 102-104).
În urma adresei emisă către Baroul B., a fost desemnat apărător din oficiu Apafi L. E., cu specificarea potrivit căreia, în cursul procedurii de cameră preliminară același apărător a fost desemnat din oficiu pentru asigurarea asistenței juridice cu privire la situația inculpatului B. R. M.. Cu toate acestea, întrucât apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpatul B. R. nu a formulat concluzii în cauză privitoare la situația acestuia, delegația încetând la primul termen de judecată stabilit în procedura de cameră preliminară prin prezentarea apărătorului ales, instanța a apreciat în sensul că, interesele persoanelor vătămate pot fi susținute în condiții de legalitate de către apărătorul desemnat din oficiu în condițiile mai sus precizate.
La termenul de judecată din data de 20.04.2015, instanța a clarificat cadrul procesual prin raportare la pretențiile civile formulate de martorul R. M. în fază de urmărire penală, cu referire la distrugerile provocate autoturismului său marca Dacia Solenza, în urma accidentului rutier provocat de inculpatul B. R.. În acest sens, s-a constatat că, pretențiile civile în cuantum de 1.500 Euro, nu se află în legătură directă cu faptele pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților, împrejurare de natură să excludă posibilitatea promovării acțiunii civile în cadrul procedurilor desfășurate în prezenta cauză.
Probatoriile încuviințate în cauză au fost administrate după cum urmează:
La termenul de judecată din data de 18.05.2015, instanța a procedat la audierea inculpatului P. A., declarația acestuia consemnată în condițiile art. 378 Noul cod procedură penală, fiind redată la filele 140-141 din dosar.
La același termen de judecată, instanța a procedat la audierea inculpatului B. R. M., declarația acestuia fiind redată la filele 142-143 din dosar.
La termenul de judecată din data de 15.06.2015, instanța a procedat la audierea inculpatului P. G., declarația acestuia consemnată în condițiile art. 378 Noul cod procedură penală, fiind redată la filele 163-164 din dosar.
La termenul de judecată din data de 15.07.2015, instanța a procedat la audierea persoanelor vătămate M. R. F. și P. B. S., declarațiile acestora consemnate în condițiile art. 380 Noul cod procedură penală, fiind redate la filele 196-198, 199-201 din dosar.
La termenul de judecată din data de 15.07.2015, instanța a procedat la audierea martorului R. M., declarația acestuia consemnată în condițiile art. 381 Noul cod procedură penală, fiind redată la fila 202 din dosar.
Pe latura civilă a cauzei, s-a constatat faptul că, persoana vătămată Pătrascu M. D. s-a constituit parte civilă pentru suma în cuantum de 15.000 lei, reprezentând daune materiale.
Sub același aspect, s-a constatat că, la termenul de judecată din data de 23.03.2015, persoana vătămată P. B. S. și-a menținut pretențiile civile formulate în fază de urmărire penală la nivelul sumei în cuantum de 200 lei, persoana vătămată M. R. F. constituindu-se parte civilă pentru suma în cuantum de 1.000 lei, reprezentând daune morale (fila 102 verso, dosar instanță).
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut următoarea situație de fapt:
La data de 08.01.2015, inculpații P. G. și P. A. s-au deplasat cu autoturismul VW Golf 3, cu nr. de înmatriculare_, la volanul căruia se afla inculpatul B. R. M., spre casa de vacanță a persoanei vătămate P. M.-D., situată în . B., de unde au sustras un televizor marca Samsung tip LED.
Inculpații au fost depistați în trafic, în timp ce se întorceau de la locul faptei, de către echipajul compus din agenții de poliție A. C., P. B. S. și M. R. F., care au pornit în urmărirea autoturismului marca VW Golf 3.
În aceste condiții, inculpatul B. R.-M., aflat la volanul autoturismului, a mărit viteza de deplasare, provocând un accident rutier, soldat cu pagube materiale.
În urma incidentului rutier, inculpații au părăsit autoturismul în care se aflau, fără a se conforma somațiilor de oprire ale agenților de poliție, care au reușit să-l identifice și să-l rețină pe inculpatul P. G..
Încercând să-și asigure scăparea, inculpatul P. G. a exercitat acte de violență asupra agentului de poliție P. B. S., provocând deterioarea uniformei cu care acesta era îmbrăcat, actele de violență fiind exercitate și asupra agentului de poliție M. R. F., căruia i-au fost cauzate leziuni care au necesitat pentru vindecare un număr de 2-3 zile îngrijiri medicale.
Pentru a reține această situație de fapt, instanța a avut în vedere materialul probator administrat în cauză.
Relatările inculpaților B. R. M. și P. G. care, cu prilejul audierilor efectuate în cauză, au precizat că, la data de 08.01.2015, în jurul orei 18:30, s-au deplasat cu autoturismul marca VW Golf 3, cu nr. de înmatriculare_, spre casa de vacanță situată în ., nr.82, aparținând persoanei vătămate P. M.-D., iar prin forțarea ușii de acces au pătruns în interior, sustrâgând un televizor marca Samsung tip Led, se coroboreză cu aspctele fixate în cuprinsul procesului verbal de cercetare la fața locului, însoțit de planșa foto aferentă ( filele 203, 206, 208 dosar urmărire penală, filele 142-143 dosar instanță, fila 192, 199, 200-201 dosar urmărire penală, filele 163-164 dosar instanță, filele 100-127 dosar urmărire penală).
În acest sens, împrejurările fixate în cuprinsul procesului verbal de cercetare la fața locului întocmit la data de 08.01.2015 de către organele de cercetare penală din cadrul Secției 1 Poliție Feldioara, au relevat prezența unor urme de forțare la nivelul ușii de acces pe terasa de la camerele situate la primul etaj al imobilului aparținând persoanei vătămate P. M.-D., cu precizarea că, în toate camerele locuinței, sertarele și ușile mobilerului au fost găsite în poziție deschis.
De la fața locului au fost ridicate două tipuri de urme de încălțăminte descoperite pe terasele de la parter și primul etaj al imobilului, urme care au fost examinate cu prilejul întocmirii raportului de constatare criminalistică de natură traseologică nr._/29.01.2015, concluzionându-se în sensul că, urma în litigiu prezintă în zonele imprimate același gen de model antiderapant ca și încălțămintea ridicată de la inculpatul P. G. (filele 183-190 dosar urmărire penală).
În privința pagubelor efectiv produse, prezintă relevanță deosebită declarația persoanei vătămate P. M.-D. care, cu prilejul audierii efectuată în fază de urmărire penală, a indicat că, la data de 09.01.2015, fiind anunțat de către vecinul său, B. S., cu privire la faptul că, persoane necunoscute au pătruns în imobilul său, a constatat că din interiorul casei de vacanță, situată în comuna S., ., lipsea un televizor marca Samsung și telecomanda aferentă, precum și un lănțic din material de culoare argintie, aparținând fiicei sale, estimându-se un prejudiciu în cuantum de 15.000 lei, compus din valoarea bunurilor sustrase și distrugerile provocate (filele 223-225 dosar urmărire penală).
Din analiza aceluiași mijloc de probă, s-a constatat că, imobilul în care au pătruns inculpații în scopul sustragerii unor bunuri, aparținea persoanei vătămate P. M.-D., având destinația de casă de vacanță, imobilul fiind mobilat și amenjat corespunzător în scopul locuirii.
S-a reținut, totodată, împrejurarea potrivit căreia, casa de vacanță era folosită uzual, în timpul week-end-urilor și al vacanțelor, la data de 22.12.2014, persoana vătămată deplasându-se la această adresă pentru a-și petrece sărbătorile de iarnă.
În privința infracțiunii de furt comisă în dauna persoanei vătămate P. M.-D., prezintă relevanță probatorie, pentru conturarea situației de fapt instituită ulterior săvârșirii infracțiunii, împrejurările fixate în cuprinsul procesului verbal de constatare a infracțiunii flagrante întocmit de organele de cercetare penală din cadrul Postului de Poliție S. (filele 96-98 dosar urmărire penală).
Potrivit împrejurărilor redate în cuprinsul procesului verbal analizat, la data de 08.01.2015, în jurul orei 19:15, în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu, echipajul de poliție format din agenții P. B. S., M. R. F. și A. C., a constatat prezența autoturismului marca VW Golf 3, cu nr. de înmatriculare_, care se deplasa din direcția municipiul B. spre . prezența a trei persoane în interiorul vehiculului.
Din analiza aceluiași mijloc de probă, se reține faptul că, la un moment dat, aflându-se pe . . VW Golf 3 a efectuat o manevră la stânga pe . viteza de deplasare în momentul în care autospeciala echipajului de poliție a pornit în urmărirea sa, cu declanșarea semnalelor acustice și luminoase.
La un moment dat, conducătorul autoturismului marca VW Golf 3 a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, intrând în coliziune frontală cu autoturismul marca Dacia Solenza cu numărul de înmatriculare_, care era parcat în afara părții carosabile, în dreptul imobilului cu nr.31.
Sub acest aspect, conținutul procesului verbal de constatare a infracțiunii flagrante este susținut prin precizările martorului R. M., în calitate de proprietar al autoturismului marca Dacia Solenza, care, fiind audiat pe parcursul procedurilor desfășurate în cauză, a indicat faptul că, la data de 08.01.2015, în jurul orei 19:00, aflându-se la adresa de domiciliu situată în comuna S., ., a auzit un zgomot puternic care i-a atras atenția, determinându-l să iasă din locuință, prilej cu care a putut constata accidentul produs (filele 243-244 dosar urmărire penală, fila 202 dosar instanță).
În continuarea declarațiilor, martorul a indicat faptul că, a putut observa prezența unui echipaj de poliție aflat în urma autoturismului marca VW Golf 3, din interiorul căruia, în urma accidentului produs pe . trei persoane, acestea îndreptânu-se spre o fundătură situată în imediata vecinătate.
Pentru a asigura prinderea celor trei persoane, agenții de poliție P. B. S. și M. R. F. au pornit în urmărirea lor, aceștia reușind să-l depisteze doar pe inculpatul P. G..
Din cuprinsul declarațiilor formulate de persoanele vătămate P. B. S. și M. R. F. în fază de urmărire penală, menținute în cursul judecății, se constată că, pentru a-și asigura scăparea inculpatul P. G. a exercitat acte de violență asupra acestora (file 226-228 dosar urmărire penală, filele 199-201 dosar instanță).
Relevante sub acest aspect, sunt concluziile expuse în conținutul planșei fotografice cu aspectele fixate cu ocazia examinării vizuale a uniformei aparținând persoanei vătămate P. B. S., fiind evidențiate urme de rupere la nivelul pantalonilor, precum și constatările din cuprinsul raportului de expertiză medico-legală nr. 74/E din 9.01.2015 întocmit de Serviciul Județean de Medicină Legală B., care au evidențiat leziunile traumatice și faciale suferite de către persoana vătămată M. R. F., leziuni care au necesitat pentru vindecare un număr de 2-3 zile îngrijiri medicale (filele 240-242 dosar urmărire penală, fila 235 dosar urmărire penală).
Din conținutul actului medical precizat, se constată că, leziunile victimei s-au putut produce prin lovire cu un corp dur, precum și posibil mușcătură de om, data posibilă a producerii lor fiind 08.01.2015.
Totodată, se impun a fi avute în vedere și probatoriile testimoniale administrate în cauză, constând în declarația martorului R. M. și A. C., care au confirmat atitudinea recalcitrantă a inculpatului P. G., care, fiind înconjurat de agenții de poliție P. B. S. și M. R. F., i-a aplicat celui dintâi o lovitură în zona toracelui, iar celui din urmă o lovitură cu pumnul în zona feței (filele 246-248, 249-251 dosar urmărire penală).
De altfel, într-o manieră nuanțată, inculpatul P. G. a precizat faptul că, fiind oprit de către cei doi agenți de poliție este posibil să-i fi lovit, în timp ce încerca să-și asigure scăparea, excluzând posibilitatea de a fi mușcat pe vreunul dintre ei. Poziția inculpatului este, însă, înlăturată prin raportare la probatoriile analizate, concluziile certificatului medico-legal întocmit în cauză, precum și aspectele fixate în urma examinării vizuale a persoanei vătămate M. R. F., evidențiind că prezența unor leziuni produse prin mușcătură de om (filele 236-239 dosar urmărire penală).
În urma controlului corporal efectuat asupra inculpatului P. G. au fost găsite mai multe bunuri, printre care și o telecomandă de televizor marca Samsung, acesta refuzând să ofere explicații privitoare la proveniența bunului.
Potrivit aspectelor consemnate în cuprinsul procesului verbal de constatare a infracțiunii flagrante întocmit la data de 08.01.2015, s-a reținut faptul că, la scurt timp după producerea evenimentelor redate mai sus, inculpatul B. R. M. s-a prezentat la postul de poliție S., precizând că a condus autoturismul VW Golf 3, cu nr. de înmatriculare_, la momentul surpinderii în trafic de către organele de cercetare penală.
Procedându-se la examinarea autoturismului marca VW Golf 3, in interiorul acestuia s-a putut constata prezența unui televizor tip Led, marca Samsung și a unui cablu de alimentare aferent, o cagulă de culoare neagră și o pereche de mănuși cauciucate, după cum se constată din conținutul procesului verbal de cercetare întocmit la data de 08.01.2015 (filele 128-171 dosar urmărire penală).
Aceste detalii, privitoare la bunurile depistate în interiorul autoturismului cu care inculpații s-au deplasat la locul comiterii faptei, prezintă importanță semnificativă în redarea modului în care aceștia au acționat.
În acest sens, în mod comun declarațiilor formulate de către persoanele vătămate P. B. S. și M. R. F., martorul R. M. a precizat, cu prilejul audierilor efectuate în cauză, împrejurarea potrivit căreia, persoana care a ieșit din autoturismul marca VW Golf 3, și care a fost prinsă de către agenții de poliție, avea fața acoperită cu un fular.
De altfel, după cum se poate constata din cuprinsul declarațiilor formulate de persoana vătămată M. R. F. în fază de urmărire penală, ceea ce i-a atras atenția în mod deosebit la cele trei persoane care se puteau distinge in interiorul autoturismului marca VW Golf 3, a constat în faptul că, acestea aveau glugi pe cap, iar fețele acoperite cu fulare (fila 230 dosar urmărire penală).
Identificarea celei de-a treia persoane care a participat la comiterea faptei în dauna persoanei vătămate Pătrascu M.-D., s-a realizat pe baza concluziilor formulate în urma întocmirii raportului de constatare criminalistică nr._/16.01.2015 privind identificarea persoanei care a creat fragmentul de urmă papilară ridicat de pe televizorul marca Samsung, cu prilejul activității de examinare a autovehiculului condus de inculpatul B. R. M. (filele 176-182 dosar urmărire penală).
În acest sens, potrivit concluziilor redate în cuprinsul raportului menționat, fragmentele de urmă papilară au fost create de către inculpatul P. A., care, pe parcursul actelor de cercetare efectuate în cauză, a infirmat orice implicare în comiterea faptei.
Astfel, cu prilejul audierilor efectuate în cauză, inculpatul P. A. a precizat faptul că, la data de 08.01.2015, în jurul orei 19:00, aflându-se în stația de autobuz amenajată pe . . autoturismul condus de inculpatul B. R., in care se mai afla și fratele său, respectiv inculpatul P. G.. După staționarea autoturismului, inculpatul s-ar fi urcat pe locul din dreapta față, atenția fiindu-i atrasă de televizorul situat pe bancheta din spate, pe care a pus mâna în mod spontan, fără un motiv anume (filele 212, 215-216, 217-218 dosar urmărire penală, filele 140-141 dosar instanță).
Cu toate că, alegațiile inculpatului sunt susținute prin declarațiile formulate de coinculpații P. G. și B. R. M., acestea nu pot fi reținute în favoarea sa, fiind contrazise de materialul probator administrat în cauză.
În acest sens, deși, inculpatul, a susținut faptul că, la data de 08.01.2015, în jurul orei 18:30, se afla în stația de autobuz, întorcându-se de la magazinul second hand amenajat în zona străzii Z. B. din . declarațiilor formulate de martora L. M., în calitate de gestionar al magazinului menționat, se constată că, pe timp de iarnă programul de lucru al întreprinderii individuale L. C. G., este cuprins între orele 09:00-17:00, activitatea fiind redusă cu o oră comparativ programului de vară, care se prelungește până la ora 18:00 (filele 265-266 dosar urmărire penală).
Totodată, cu toate că, inculpatul a susținut că s-a urcat în autoturismul marca VW Golf 3, după ce acesta a staționat pentru câteva secunde în zona stației de autobuz situată pe . conținutul declarațiilor formulate de persoanele vătămate P. B. și M. R. F., în fază de urmărire penală și menținute în cursul judecății, se constată că autoturismul condus de inculpatul B. R. s-a aflat în mod neîntrerupt sub supravegherea lor, excluzând posibilitatea ca acesta să fi staționat, în deplasarea sa pe . și ulterior, pe . s-a îndreptat autoturismul.
Nu mai puțin, de observat este faptul că, deși, inculpatul P. A. a susținut că s-a urcat în autoturism, ocupând locul din dreapta față, cu prilejul audierilor efectuate în cauză, inculpatul B. R. a indicat că acesta s-a urcat pe locul din spate, în dreapta sa aflându-se coinculpatul P. G.. Totodată, de observat este faptul că, detaliile poziției procesuale adoptată de inculpatul P. A. nu au putut fi redate cu precizie nici de către coinculpatul P. G., care, în fază de cercetare judecătorească, a precizat împrejurarea conform căreia, după ce inculpatul s-ar fi urcat în autoturism, acesta nu și-a îndreptat atenția asupra televizorului aflat pe bancheta din spate a vehiculului, bun pe care inculpatul P. A. nu l-ar atins.
Toate aceste inadvertențe, precum și modul în care s-au derulat evenimentele, respectiv urmărirea autoturismului marca VW Golf 3, cu nr. de înmatriculare_, consecutiv săvârșii faptei, în condiții de natură să exludă posibilitatea staționării sale, pentru a permite urcarea unei alte persoane, relevă caracterul neîntemeiat al susținerilor inculpatului P. A., care s-a deplasat alături de coinculpații P. G. și B. R. la casa de vacanță aparținând persoanei vătămate P. M.-D., asigurând paza locului și contibuind la transportul bunului sustras.
În drept, fapta inculpatului B. R. care, la data de 08.01.2015, în jurul orei 19:00, a pătruns în casa de vacanță aparținând persoanei vătămate Pătrascu M. D., de unde a sustras, alături de coinculpații P. A. și P. G., un televizor marca Samsung, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat, faptă prevăzută și pedepsită de art. 228 alin. 1 raportat la art. 229 alin. 1 lit. b, c și d Noul cod penal, alin. 2 lit.b Noul cod penal cu aplicarea art. 77 lit. a Noul cod penal.
Sub aspectul laturii obiective, instanța a constatat faptul că, a fost dovedită acțiunea inculpatului care, beneficiind de activitatea coordonată a coinculpaților P. A. și P. G., a pătruns în casa de vacanță aparținând persoanei vătămate Pătrascu M. D., de unde a sustras un televizor marca Samsung, identificat de către organele de cercetare penală cu prilejul depistării inculpaților în trafic, în timp ce aceștia se întorceau de la locul faptei.
Întrucât, activitatea infracțională s-a desfășurat în jurul orei 19:00, după instalarea efectivă a întunericului ca urmare a particularităților astronomice ale anotimpului de iarnă, inculpații pătrunzând în casa de vacanță aparținând victimei prin forțarea ușii de acces pe terasa aferentă primului etaj al imobilului, în cauză se justifică reținerea elementelor circumstanțiale agravante prevăzută de art. 229 alin. 1 lit. b și d Noul cod penal, referitoare la comiterea faptei pe timp de noapte și prin efracție.
Referitor la același aspect, suplimentar față de încadrarea juridică oferită prin actul de sesizare al instanței, în cauză s-a reținut elementul circumstanțial agravant prevăzut de art. 229 alin. 1 lit. c Noul cod penal, referitor la comiterea faptei de către o persoană mascată, deghizată sau travestită.
Astfel, din analiza coroborată a probelor administrate în cauză, s-a putut desprinde faptul că, în momentul surprinderii în trafic, în timpul în care inculpații se întorceau de la locul faptei, aflându-se în autoturismul marca VW Golf 3, cu nr. de înmatriculare_, aceștia au putut fi observați purtând glugi pe cap, fețele fiindu-le acoperite de fulare pe care le purtau.
Cu toate că, inculpații au încercat să acrediteze ideea conform căreia, motivul pentru care purtau articolele vestimentare mai sus menționate a fost determinat de temperatura scăzută specfifică lunii ianuarie, instanța apreciază în sensul că, intenția reală a inculpaților a fost în sensul de a pătrunde în locuința victimei într-un mod care să nu permită recunoșterea lor ulterioară.
În sprijinul aceleiași concluzii se află și constatarea potrivit căreia, în urma percheziției efectuată asupra vehiculului VW Golf 3 având numărul de înmatriculare_, a putut fi identificată o cagulă de culoare neagră și o pereche de mănuși cauciucate, aspecte care sublinează caracterul organizat al activității infracționale, care a presupus, inclusiv, dotarea inculpaților cu obiecte de natură să asigure accesul inculpaților fără ca aceștia să poată fi recunoscuți.
Sub aspectul elementului circumstanțial agravant prevăzut de art. 229 alin. 2 lit.b Noul cod penal, reținut suplimentar față de încadrarea juridică oferită prin rechizitoriu, analiza situației de fapt a relevat împrejurarea conform căreia, activitatea infracțională, constând în sustragerea unui televizor marca Samsung tip Led, s-a desfășurat în casa de vacanță situată în comuna S., ., aparținând persoanei vătămate Pătrascu M. D..
La data comiterii faptei, casa de vacanță aparținând victimei era mobilată și amenjată corespunzător în scopul locuirii, fiind folosită uzual, în timpul week-end-urilor și al vacanțelor de către persoana vătămată al cărui domiciliu efectiv se afla în municipiul București.
Toate aceste aspecte conturează concluzia potrivit căreia, spațiul în care s-a desfășurat activitatea infracțională avea destinația de domiciliu, în accepțiunea oferită de dreptul intern, interpretat conform principiilor desprinse din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.
În acest sens, de observat este faptul că, în opinia Curții, „domiciliul” vizează nu doar spațiul legal ocupat sau dobândit, dar și orice alt spațiu de locuit, dacă există legături suficiente și continue. Elocventă în acest sens este și cauza Demades contra Turcia, în care reclamantul invoca încălcarea inviolabilității unei case de vacanță pe care nu o mai utilizase de mulți ani. În motivarea soluției, Curtea a considerat că noțiunea de „domiciliu” trebuie să primească o interpretare extensivă și poate să includă și reședința secundară sau casa de vacanță a unei persoane, întrucât persoana în cauză dezvoltă legături emoționale puternice cu acea casă.
Referitor la cele mai sus redate, instanța a constatat faptul că, prevederile Convenției fac parte integrantă din ordinea juridică internă a statelor semnatare, statul prin instanțele de judecată și organele administrative având obligația de a asigura efectul deplin al normelor acesteia, asigurându-le preeminența față de orice altă prevedere contrară din legislația națională.
Mai mult decât atât, de observat este faptul că, spațiul în care inculpații au pătruns fără să beneficieze de consimțământul victimei, se circumscrie noțiunii de domiciliu inclusiv prin raportare strictă la cerințele dreptului intern, cu precizarea potrivit căreia, în dreptul constituțional, respectiv penal, noțiunea de „domiciliu” are o accepțiune diferită de cea pe care i-o dă dreptul civil.
În acest sens, de observat este faptul că, ocrotirea domiciliului nu privește locuința considerată în materialitatea sa, ci faptul că acest imobil este ocupat de o persoană, a cărei liniștită folosință se cuvine respectată. Este vizată locuirea efectivă, cu caracter de continuitate, fără să fie instituită exigența privind folosirea în concret a imobilului la data pătrunderii pe nedrept, în contextul în care, similar speței analizate, victima păstrează legături constante cu acest spațiu, dotat în mod corespunzător în vederea locuirii și ocupat în mod frecvent pe durata week-end-urilor și a vacanțelor.
Întrucât, activitatea infracțională s-a desfășurat prin activitatea coordonată a trei persoane, care au contribuit efectiv la comiterea faptei, în cauză se va reține circumstanța agravantă privind comiterea faptei de către trei sau mai multe persoane împreună.
Prin raportare la cele mai sus analizate, instanța a admis cererea formulată din oficiu, având ca obiect schimbarea încadrării juridice a faptei reținută în sarcina inculpatului B. R. M. din infracțiunea de furt calificat, faptă prevăzută și pedepsită de art. 228 alin. 1 raportat la art. 229 alin. 1 lit. b și d Noul cod penal, cu aplicarea art. 77 lit. a Noul cod penal în infracțiunea de furt calificat, faptă prevăzută și pedepsită de art. 228 alin. 1 raportat la art. 229 alin. 1 lit. b, c și d Noul cod penal, alin. 2 lit.b Noul cod penal cu aplicarea art. 77 lit. a Noul cod penal.
Legătura de cauzalitate între urmarea imediată, constând în prejudicierea victimei, și acțiunea inculpatului rezultă din materialitatea faptei.
Sub aspectul laturii subiective, instanța a reținut că inculpatul a acționat cu intenție directă, formă de vinovăție prevăzută de art. 16 alin. 3 pct. 1 lit. a Noul cod penal, calificată prin scopul urmărit și realizat constând în sustragerea unui bun.
În drept, fapta inculpatului P. A. care, la data de 08.01.2015, în jurul orei 19:00, după o înțelegere prealabilă, a asigurat paza locului faptei, în timp ce inculpații B. R. și P. G. au pătruns prin efracție și având fețele acoperite în casa de vacanță aparținând persoanei vătămate Pătrascu M. D., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la furt calificat, faptă prevăzută și pedepsită de art. 48 alin. 1 Noul cod penal raportat la art.228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b, c, d Noul Cod penal și alin. 2 lit. b, cu aplicarea art. 41 alin. 1 și art. 77 lit. a Noul cod penal.
Sub aspectul laturii obiective, instanța a constatat că a fost dovedită acțiunea inculpatului P. A., care s-a aflat în prezența inculpaților B. R. și P. G. cunoscând planurile infracționale ale acestora, constând în intenția comună de a pătrunde în casa de vacanță aparținând victimei Pătrascu M. D. în vederea sustragerii unor bunuri.
Situația de fapt reținută în cauză, a evidențiat contribuția indirectă a inculpatului la comiterea faptei, care a înlesnit activitatea infracțională prin asigurarea pazei și facilitarea transportului bunului sustras spre autoturismul marca VW Golf 3, cu nr. de înmatriculare_, aparținând inculpatului B. R..
Cu privire la modul în care fapta a fost comisă, respectiv prin pătrunderea, pe timp de noapte și prin efracție, în imobilul aparținând victimei, în condițiile în care coinculpații B. R. și P. G. aveau fețele acoperite pentru a nu putea fi recunoscuți, instanța a apreciat în sensul că, inculpatul P. A. a cunoscut toate detaliile activității infracționale, la care a consimțit să participe în mod indirect.
În consecință, devin incidente prevederile art. 50 alin.2 Noul cod penal, potrivit cărora circumstanțele privitoare la faptă se răsfrâng asupra autorului și a participanților numai în măsura în care aceștia le-au cunoscut sau le-au prevăzut.
În consecință, la încadrarea juridică oferită faptei reținută în sarcina inculpatului P. A., se vor reține elementele circumstanțiale agravante prevăzute de art. 229 alin. 1 lit. b, c, d Noul Cod penal și alin. 2 lit. b, referitoare la comiterea faptei pe timp de noapte, de către o persoană mascată, prin efracție si violare de domiciliu.
Având în vedere similitudinea de situație juridică, instanța a făcut o trimitere corespunzătoare la analiza elementelor circumstanțiale reținute la încadrarea juridică oferită faptei pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului B. R..
Prin raportare la împrejurarea potrivit căreia, infracțiunea a fost comisă prin contribuția efectivă și coordonată a trei persoane, în cauză s-a reținut circumstanța agravantă prevăzută de art. 77 lit. a Noul cod penal.
În considerarea celor mai sus expuse, instanța a admis cererea formulată din oficiu având ca obiect schimbarea încadrării juridice a faptei reținută în sarcina inculpatului P. A., din infracțiunea de complicitate la furt calificat, faptă prevăzută și pedepsită de art. 48 alin. 1 Noul cod penal raportat la art.228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b și d Noul Cod penal, cu aplicarea art. 77 lit.a și art. 41 alin.1 Noul cod penal în infracțiunea de complicitate la furt calificat, faptă prevăzută și pedepsită de art. 48 alin. 1 Noul cod penal raportat la art.228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b, c, d Noul Cod penal și alin. 2 lit. b, cu aplicarea art. 41 alin. 1 și art. 77 lit. a Noul cod penal, fiind reținute în suplimentar elementele circumstanțiale agravante privind comiterea faptei de către o persoană mascată și prin violare de domiciliu.
Legătura de cauzalitate între urmarea imediată, constând în prejudicierea victimei, și acțiunea inculpatului rezultă din materialitatea faptei.
Sub aspectul laturii subiective, se constată că, inculpatul a acționat cu intenție directă, formă de vinovăție prevăzută de art. 16 alin. 3 pct. 1 lit. a Noul cod penal, calificată prin scopul urmărit și realizat constând în sustragerea unui bun.
Sub aspectul stării de recidivă postexecutorie, din conținutul fișei de cazier judiciar se constată că, prin sentința penală nr. 577/S/04.11.2005 pronunțată de Tribunalul B. în dosar penal nr. 1188/2005, definitivă prin decizia penală nr. 52/15.02.2006 a Curții de Apel B., inculpatul P. A. a fost condamnat la pedeapsa în cuantum de 9 ani închisoare, fiind liberat condiționat la data de 07.09.2010, cu rest rămas de executat de 1333 zile.
Față de cele mai sus arătate, instanța a constatat ca fiind îndeplinite condițiile stării de recidivă postexecutorie, inculpatul săvârșind la data de 08.01.2015, o nouă infracțiune cu intenție, infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 1 an anterior împlinirii termenului de reabilitare pentru condamnarea pronunțată în baza sentinței penale nr. 577/S04.11.2005.
În drept, faptele inculpatului P. G. care, la data de 08.01.2015, în jurul orei 19:00 a pătruns în casa de vacanță aparținând persoanei vătămate Pătrascu M. D., de unde a sustras alături de coinculpații P. A. și B. R. un televizor marca Samsung, fapta fiind urmată de întrebuințarea unor acte de violență asupra victimelor P. B. S. și M. R. F., în calitate de agenți de poliție aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, în scopul de a-și asigura scăparea întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de tâlhărie calificată, faptă prevăzută și pedepsită de art. 233 raportat la art. 234 alin. 1 lit. c d și f Noul cod penal, ultraj, faptă prevăzută și pedepsită de art. 257 alin. 1, 4 Noul Cod penal raportat la art. 193 alin. 2 Noul cod penal și ultraj, faptă prevăzută și pedepsită art. 257 alin. 1, 4 Noul Cod penal raportat la art. 193 alin. 1 Noul Cod penal cu aplicarea art. 38 alin. 1 și 2 Noul cod penal.
Sub aspectul laturii obiective a infracțiunii de tâlhărie, situația de fapt reținută în cauză a relevat existența celor două acțiuni care formează conținutul infracțiunii analizate, respectiv acțiunea principală constând în furtul comis în dauna persoanei vătămate Pătrascu M. D. și acțiunea secundară constând în actele de violență exercitate asupra agenților de poliție P. B. S. și M. R. F., în scopul ca inculpatul să-și asigure scăparea.
Referitor la acțiunea principală, probatoriul administrat în cauză, a relevat împrejurarea conform căreia, inculpatul P. G. a pătruns în casa de vacanță aparținând persoanei vătămate Pătrascu M. D., de unde a sustras un televizor tip Led și telecomanda aferentă, inculpatul beneficiind de sprijinul coinculpaților B. R. și P. A..
În mod similar faptei reținută în sarcina inculpatului B. R., instanța a constatat că, acțiunea inculpatului s-a desfășurat la data de 08.01.2015, în jurul orei 19:00, după instalarea efectivă a întunericului, accesul în imobilul victimei realizându-se prin forțarea ușii de acces aferentă terasei de la primul etaj al construcției, în condițiile în care chipul inculpatului era acoperit cu un fular, pe care acesta îl purta spre zona feței, în scopul de a nu putea fi recunoscut.
Totodată, instanța a reținut că, infracțiunea a fost comisă într-un imobil având destinația de casă de vacanță, folosit în mod frecvent de către persoana vătămată Pătrascu M. D., care s-a aflat ultima dată anterior comiterii faptei în cadrul acestei locații, în preajma datei de 22.12.2014, petrecându-și aici sărbătorile de iarnă.
Având în vedere aceste precizări, precum și considerentele de ordin teoretic expuse cu prilejul analizei faptei reținută în sarcina coinculpatului B. R., instanța a apreciat în sensul că la încadrarea juridică oferită faptei de tâlhărie comisă de inculpatul P. G. se impune reținerea elementului circumstanțial agravant prevăzut de art. 234 alin. 1 f Noul cod penal, privind comiterea faptei prin violare de domiciliu.
În privința activității secundare, de natură să determine încadrarea activității infracționale în dispozițiile art. 233-234, referitoare la infracțiunea de tâlhărie calificată, probatoriul administrat în cauză a evidențiat împrejurarea conform căreia, după comiterea faptei, autovehiculul în care se aflau cei trei inculpați, a fost depistat în trafic de către echipajul de poliție în a cărui compunere se aflau agenții de poliție P. B. S., M. R. F. și A. C..
Încercând să evite prinderea și imobilizarea sa, inculpatul a exercitat acte de violență asupra victimelor P. B. S. și M. R. F., provocându-le suferințe fizice și leziuni care, în cazul celei de-a doua victime au necesitat pentru vindecare un număr de 2-3 zile de îngrijiri medicale.
Urmarea imediată, a constat în prejudicierea victimei Pătrascu M. D., precum și în lezarea integrității fizice a persoanelor vătămate P. B. S. și M. R. F., legătura de cauzalitate rezultând din materialitatea faptei.
Sub aspectul laturii subiective, se constată că, inculpatul a acționat cu intenție directă, formă de vinovăție prevăzută de art. 16 alin. 3 pct. 1 lit. a Noul cod penal, calificată prin scopul urmărit constând în sustragerea unui bun și asigurarea scăpării în urma activității de urmărire desfășurată de agenții de poliție, inclusiv prin întrebuințarea unor acte de violență.
Sub aspectul laturii obiective a infracțiunii dc ultraj comisă în dauna persoanei vătămate M. R. F., situația de fapt stabilită în cauză a relevat împrejurarea conform căreia, pentru a-și asigura scăpărarea de sub atenția echipajului de poliție aflat în urmărirea autoturismului cu care inculpații s-au deplasat de la locul comiterii infracțiunii de furt, inculpatul P. G. a manifestat o atitudine violentă, exercitând acte de lovire asupra agentului de poliție M. R. F., care se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu, îndeplinindu-și obligațiile profesionale în limita dispozițiilor legale.
Urmarea imediată a constat în starea de pericol instituită cu privire la respectul datorat autorității statului precum și în suferințele fizice provocate victimei, din conținutul raportului de expertiză medico-legală nr. 74/E din 9.01.2015 întocmit de Serviciul Județean de Medicină Legală B., rezultând împrejurarea conform căreia, leziunile traumatice și faciale suferite de către persoana vătămată M. R. F. au necesitat pentru vindecare un număr de 2-3 zile îngrijiri medicale.
Fiind o infracțiune de pericol, urmarea imediată rezultă din materialitatea faptei.
Sub aspectul laturii subiective, se constată că, inculpatul a acționat cu intenție directă, formă de vinovăție prevăzută de art. 16 alin. 3 pct. 1 lit. a Noul cod penal, inculpatul urmărind și acceptând ca prin actele de violență exercitate asupra victimei să-i cauzeze acesteia suferințe, instituind, astfel, o stare de pericol pentru ordinea de drept.
Sub aspectul laturii obiective a infracțiunii de ultraj comisă în dauna persoanei vătămate P. B. S., s-a constatat ca fiind dovedită acțiunea inculpatului care, cu prilejul actelor de violență exercitate asupra victimei M. R. F., a manifestat un comportament similar și față de agentul de poliție P. B. S., acesta făcând parte din compunerea echipajului de poliție aflat în urmărirea celor trei inculpați.
Încercând să evite prinderea și imobilizarea sa, inculpatul P. G. a adoptat o atitudine recalcitrantă, aplicând victimei P. B. S. o lovitură în zona toracelui, provocând, totodată, degradarea uniformei pe care persoana vătămată o purta la data faptei.
Întrucât, suferințele fizice provocate victimei nu au putut fi evaluate prin zile de îngrijiri medicale, infracțiunea de ultraj reținută în sarcina inculpatului s-a raportat la fapta de lovire sau alte violențe în forma de bază prevăzută de art. 193 alin. 1 Noul cod penal.
Pentru similitudine de situație juridică precizările efectuate cu referire la urmarea imediată, legătura de cauzalitate și latura subiectivă, expuse în privința infracțiunii de ultraj comisă în dauna persoanei vătămate M. R. F. își mențin relevanță juridică și în privința infracțiunii de ultraj săvârșită împotriva victimei P. B. S..
Având în vedere precizările efectuate cu prilejul analizei infracțiunii de tâlhărie referitoare la împrejurarea reținută în suplimentar față de cuprinsul rechizitorului, privitoare la comiterea faptei prin violare de domiciliu, instanța a admis cererea formulată din oficiu având ca obiect schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpatului P. G., din infracțiunile de tâlhărie calificată, faptă prevăzută și pedepsită de art. 233 raportat la art. 234 alin. 1 lit. c și d Noul Cod penal, ultraj, faptă prevăzută și pedepsită de art. 257 alin. 1, 4 Noul Cod penal raportat la art. 193 alin. 2 Noul cod penal, ultraj, faptă prevăzută și pedepsită art. 257 alin. 1, 4 Noul Cod penal raportat la art. 193 alin. 1 Noul Cod penal, cu aplicarea art. 38 alin. 1 și 2 Noul cod penal, în infracțiunile de tâlhărie calificată, faptă prevăzută și pedepsită de art. 233 raportat la art. 234 alin. 1 lit. c d și f Noul cod penal, ultraj, faptă prevăzută și pedepsită de art. 257 alin. 1, 4 Noul Cod penal raportat la art. 193 alin. 2 Noul cod penal și ultraj, faptă prevăzută și pedepsită art. 257 alin. 1, 4 Noul Cod penal raportat la art. 193 alin. 1 Noul Cod penal cu aplicarea art. 38 alin. 1 și 2 Noul cod penal.
Întrucât, faptele din prezenta cauză au fost comise de către aceeași persoană, anterior condamnării sale definitive pentru vreuna dintre ele, devin incidente prevederile cuprinse în art. 38 Noul cod penal, referitoare la pluralitatea de infracțiuni sub forma concursului real și ideal, această din urmă formă a concursului de infracțiuni fiind justificată de împrejurarea conform căreia, actele de violență exercitate de către inculpat asupra membrilor echipajului de poliție au condus la realizarea conținutului constitutiv al infracțiunii de tâlhărie, precum și la întrunirea elementelor constitutive ale infracțiunilor de ultraj, după cum s-a analizat în cuprinsul prezentei.
La individualizarea pedepselor ce se vor aplica inculpaților pentru infracțiunile reținute în sarcina lor, instanța a avut în vedere dispozițiile art. 74 Noul cod penal, respectiv dispozițiile din partea generală a Codului penal, limitele de pedeapsă prevăzute în conținutul normelor de încriminare reținute în cauză, gradul de pericol social concret al infracțiunilor săvârșite, modul și împrejurările concrete ale comiterii acestora, motivul comiterii infracțiunilor și scopul urmărit, urmarea care s-ar fi putut produce, persoana inculpaților și conduita după comiterea infracțiunii și în cursul procesului penal.
Cu privire la periculozitatea faptelor, instanța a avut în vedere că, în abstract, gradul de pericol social al infracțiunilor este unul ridicat, având în vedere faptul că, în privința infracțiunilor de furt și tâlhărie comise în formă calificată, sunt periclitate valori sociale de o maxima importanta cum sunt viata, integritatea corporala și sănătatea persoanei și inviolabilitatea domiciliului.
În cauza analizată, periculozitatea faptelor este sporită prin atitudinea comună adoptată de către cei trei inculpați, care, fiind somați de echipajul de poliție aflat în urmărirea lor, și-au continuat deplasarea cu autoturismul VW Golf 3, cu nr. de înmatriculare_, la volanul căruia se afla inculpatul B. R. M., provocând un accident rutier soldat cu pagube materiale.
Cu privire la același aspect, de observat este faptul că, atitudinea inculpaților a continuat și după momentul în care au coborât din autoturismul care provocase evenimentul rutier menționat mai sus, agenții de poliție reușind să-l depisteze doar pe inculpatul P. G. care, refuzând să colaboreze cu organele judiciare, a adoptat o atitudine agresivă exercitând acte de lovire asupra victimelor P. B. S. și M. R. F..
În privința situației personale a inculpatului B. R., care nu se află la primul contact cu legea penală, instanța a acordat eficiență juridică faptului că acesta a adoptat o atitudine de recunoaștere a faptei, colaborând cu organele judiciare.
Sub același aspect, de observat este atitudinea inculpatului care, pe durata procedurilor desfășurate în cauză și-a manifestat intenția în sensul de a repara prejudiciul cauzat persoanei vătămate P. M.-D. prin acordarea pretențiilor formulate pe latură civilă.
Cu toate că, prejudiciul cauzat nu a putut fi reperat în acestă manieră, ca urmare a refuzului exptimat de către persoana vătămată, instanța a reținut în favoarea inculpatului circumstanța judiciară atenuantă prevăzută de art. 75 alin. 1 lit. a Noul cod penal, referitoare la eforturile depuse de inculpat pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor infracțiunii.
Referitor la situația inculpatului P. A., instanța a interpretat în mod favorabil acestuia atitudinea adoptată în cauză, în sensul de a colabora cu organele judiciare, cu toate că, în mod constant, inculpatul a negat orice implicare în comiterea faptei reținută în sarcina sa.
Totodată, instanța a reținut împrejurarea conform căreia, deși inculpatul este cunoscut cu antecedente penale, acesta fiind recidivist, fapta din prezenta cauză a fost comisă prin acte de executare mediate, care au fost de natură să contribuie indirect la aplicarea planului infracțional înfăptuit în mod direct de către coinculpații B. R. și P. G..
Cu privire la același aspect, de observat este situația personală a inculpatului, acesta fiind văduv și având în întreținere un copil minor, în privința căruia a manifestat un interes real și constant pe parcursul procedurilor desfășurate în cauză.
Prin raportare la prevederile cuprinse în art. 75 alin. 2 lit.b Noul cod penal, instanța a apreciat că împrejurările mai sus redate constituie aspecte de natură să imprime faptei o periculozitate mai scăzută, urmând ca în favoarea inculpatului să fie reținută circumstanța atenuantă judiciară instituită prin dispozițiile menționate.
În ceea ce privește situația inculpatului P. G., s-a reținut faptul că, acesta nu este cunoscut cu antecedente penale, iar pe parcursul procedurilor a adoptat a atitudine de recunoaștere a faptelor reținute în sarcina sa, cu anumite nuanțări referitoare la infracțiunile de ultraj pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată.
Întrucât, relatările inculpatului referitoare la infracțiunea comisă în dauna persoanei vătămate Pătrascu M. D. au fost de natură să contribuie la aflarea adevărului în cauză, indicând împrejurarea că acesta a înțeles consecințele faptei sale, cu privire la infracțiunea de tâlhărie instanța va reține circumstanța judiciară atenuantă prevăzută de 75 alin. 1 lit. a Noul cod penal referitoare la eforturile depuse de inculpat pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor infracțiunii.
Referitor la infracțiunile de ultraj comise în dauna agenților de poliție P. B. S. și M. R. F., instanța a apreciat în sensul că, prezentarea nuanțată a situației de fapt dedusă judecății de către inculpatul P. G., care nu a recunoscut în totalitate actele de violență exercitate asupra victimelor, constituie împrejurări de natură să contureze lipsa asumării responsabilității în raport de faptele comise, excluzându-se posibilitatea reținerii circumstanțelor judiciare atenuante prevăzute de art. 75 alin. 2 Noul cod penal.
Față de elementele analizate mai sus și reținând incidența prevederilor cuprinse în art. 79 alin. 3 Noul cod penal, respectiv art. 374 alin.4 raportat la art. 396 alin.10 Noul cod procedură penală, privind mecanismul de aplicare a pedepsei în cazul în care în privința aceleiași infracțiuni sunt reținute atât cauze de atenuare, cât și cauze de agravare a răspunderii penale, instanța a dispus condamnarea inculpatul B. R. M. la pedeapsa în cuantum de 1 (un) și 3 (trei) luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de furt calificat, faptă prevăzută și pedepsită de art. 228 alin. 1 raportat la art. 229 alin. 1 lit. b, c și d Noul cod penal, alin. 2 lit.b Noul cod penal, cu aplicarea art. 75 alin. 2 lit. a, art. 77 lit. a cod penal.
Sub aspectul pedepselor complementare și accesorii, instanța s-a raportat la prevederile cuprinse în art. 65-70 Noul cod penal.
Față de prevederile art. 66 alin.1 Noul cod penal, potrivit cărora pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi poate fi aplicată dacă pedeapsa principală stabilită este închisoarea sau amenda și instanța constată că, față de natura și gravitatea infracțiunii, împrejurările cauzei și persoana infractorului, această pedeapsă este necesară, instanța a apreciat în sensul că, nu se impune interzicerea unora dintre drepturile prevăzute de art. 66 alin. 1 Noul cod penal, aplicarea pedepsei principale având un caracter suficient pentru realizarea scopului educativ și preventiv al sancțiunilor penale.
Întrucât, potrivit art. 65 alin. 1 Noul cod penal, pedeapsa accesorie constă în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. a), b) și d) - o), a căror exercitare a fost interzisă ca pedeapsă complementară, instanța a constatat că, aplicarea acestei pedepse în cauza analizată nu se impune.
Prin raportare la conținutul fișei de cazier judiciar, a constatat că, fapta din prezenta cauză a fost săvârșită în termenul de încercare al suspendării executării pedepsei în cuantum de 1 an și 6 luni închisoare aplicată inculpatului în baza sentinței penale nr. 386/06.03.2013 pronunțată de Judecătoria B. în dosar penal nr._/197/2012, definitivă prin nerecurare la data de 26.03.2013.
În temeiul art. 22 alin. 4 din Legea nr. 187/2012, a revocat măsura constând în suspendarea condiționată a executării pedepsei în cuantum de 1 an și 6 luni închisoare aplicată în baza sentinței penale nr. 386/06.03.2013, definitivă prin nerecurare la data de 26.03.2013, iar în temeiul art. 22 alin. 2 și 4 din Legea nr. 187/2012, a înlocuit pedeapsa în cuantum de 1 an și 6 luni închisoare cu măsura educativă a internării într-un centru educativ pe o perioadă de 1 an și 6 luni (egală cu durata pedepsei aplicată inițial).
În temeiul art. 22 alin. 4 lit. b din Legea nr. 187/2012, raportat la art. 129 alin.2 lit.b Noul cod penal, a majorat pedeapsa în cuantum de 1 an și 3 luni închisoare stabilită în cauză cu o durată de 6 luni (reprezentând o treime din durata măsurii educative a internării într-un centru educativ pe o perioadă de 1 an și 6 luni), urmând ca în final inculpatul B. R. M. să execute pedeapsa în cuantum de 1 (un) an și 9 (nouă) luni închisoare.
Sub aspectul incidenței prevederilor cuprinse în art.83 Noul cod penal, respectiv art. 91 Noul cod penal, privind instituția amânării pedepsei și a suspendării executării pedepsei sub supraveghere, a căror aplicabilitate este autorizată prin efectul prevederilor cuprinse în art. 9 alin.2 din Legea nr. 187/2012, instanța a apreciat în sensul că, prin raportare la gravitatea faptei, evidențiată prin urmărire produse și modul de acțiune al inculpatului, care nu se află la primul contact cu legea penală, nu se justifică aplicabilitatea măsurilor de individualizare menționate.
Astfel, necesitatea instituirii unei protecții corespunzătoare asupra valorilor sociale periclitate prin modul în care inculpatul a acționat, precum și circumstanțele reale în care fapta a fost comisă, impune pronunțarea unei soluții de condamnare la pedeapsa închisorii cu executare efectivă, care să contribuie la realizarea scopului educativ și preventiv al sancțiunilor penale.
Prin raportare la măsurile preventive dispuse în cauză, astfel cum s-a menționat în cuprinsul prezentei, în temeiul art. 72 alin. 1 Noul cod penal, a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului, perioada reținerii, durata arestului preventiv și a arestului la domiciliu, începând cu data de 09.01.2015 până la data de 06.07.2015.
Având în vedere soluția de condamnare pronunțată în cauză, precum și necesitatea menținerii unei supravegheri corespunzătoare în privința inculpatului, instanța a apreciat în sensul că se impune, menținerea în continuare a măsurii controlului judiciar dispusă față de inculpatul B. R. M., prin încheierea pronunțată la data de 01.07.2015 de Judecătoria B. în dosar penal nr._, definitivă prin decizia nr. 235/Contestație/06.07.2015 a Tribunalului B., al cărei caracter legal și temeinic subzistă în continuare.
În raport de cele mai sus analizate în cuprinsul prezentei și reținând incidența prevederilor cuprinse în art. 43 alin. 5 și art. 79 alin. 3 Noul cod penal, referitoare la regimul sancționator al stării de recidivă postexecutorie și la mecanismul de aplicare a pedepsei în cazul în care în privința aceleiași infracțiuni sunt reținute atât cauze de atenuare, cât și cauze de agravare a răspunderii penale, instanța a dispus condamnarea inculpatul P. A. la pedeapsa în cuantum de 2 (doi) ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de complicitate la furt calificat, faptă prevăzută și pedepsită de art. 48 alin. 1 Noul cod penal raportat la art.228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b, c, d Noul Cod penal și alin. 2 lit. b, cu aplicarea art. 41 alin. 1, art. 75 alin. 2 lit. b, art. 77 lit.a Noul cod penal, cu incidența art. 43 alin. 5 și art. 79 alin. 3 cod penal.
Având în vedere conținutul prevederilor cuprinse în art. 66 alin.1 Noul cod penal, instanța a apreciat în sensul că nu se impune interzicerea unora dintre drepturile prevăzute de art. 66 alin. 1 Noul cod penal, aplicarea pedepsei principale având un caracter suficient pentru realizarea scopului educativ și preventiv al sancțiunilor penale, constatându-se caracterul inaplicabil al pedepsei accesorii prin raportare la prevederile cuprinse în art. 65 alin. 1 Noul cod penal.
Întrucât, în prezenta cauză, inculpatul a fost reținut pentru o durată de 24 de ore, începând cu data de 16.01.2015 până la data de 17.01.2015, în aplicarea art. 72 Noul cod penal, instanța a dedus din durata pedepsei perioada măsurii preventive menționate.
Având în vedere soluția de condamnare a inculpatului la pedeapsa închisorii cu executare efectivă, precum și caracterul nedefinitiv al acestei pedepse, pentru a se evita riscul unei posibile sustrageri a inculpatului de la procedurile care s-ar putea desfășura în continuare prin exercitarea dreptului de a promova calea de atac instituită de lege împotriva prezentei sentințe, instanța a apreciat în sensul că se impune menținerea în continuare a măsurii controlului judiciar dispusă față de inculpatul P. A. prin încheierea nr. 8/16.01.2015 pronunțată de judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei B. în dosar penal nr._, definitivă prin încheierea nr. 5/UP/Contestație/17.01.2015 a Tribunalului B., respingând cererea de revocare a acestei măsuri.
Cu toate că, inculpatul a precizat că revocarea acestei măsuri s-ar impune pentru a se prezenta în fața autorităților italiene pentru soluționarea unor aspecte juridice decurgând din decesul soției sale, din conținutul actelor aflate la dosarul cauzei nu se poate constata data la care s-ar impune prezența personală a inculpatului în acest scop, împrejurare de natură să înlăture caracterul urgent și imperativ al chestiunilor juridice aflate în desfășurare pe teritoriul statului italian.
Prin raportare la cele mai sus analizate și reținând incidența prevederilor cuprinse în art. 76 alin. 1 Noul cod penal, privind efectele circumstanțelor atenuante, instanța a dispus condamnarea inculpatul P. G. la pedeapsa în cuantum de 2 (doi) ani și 3 (trei) luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie calificată, faptă prevăzută și pedepsită de art. 233 raportat la art. 234 alin. 1 lit. c d și f Noul cod penal, cu aplicarea art. 75 alin. 2 lit. a și art. 76 alin. 1 Noul cod penal.
În temeiul art. 257 alin. 1, 4 Noul Cod penal raportat la art. 193 alin. 2 Noul cod penal, a dispus condamnarea inculpatul P. G. la pedeapsa în cuantum de 1 (un) an închisoare pentru comiterea infracțiunii de ultraj (fapta din data de 08.01.2015, persoană vătămată M. R. F.), iar în temeiul art. 257 alin. 1, 4 Noul Cod penal raportat la art. 193 alin. 1 Noul Cod penal, a condamnat același inculpat la pedeapsa în cuantum de 8 (opt) luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de ultraj (fapta din data de 08.01.2015, persoană vătămată P. B. S.).
Având în vedere prevederile cuprinse în art. 67 alin. 2 Noul cod penal, potrivit cărora aplicarea pedepsei interzicerii exercitării unor drepturi este obligatorie când legea prevede această pedeapsă pentru infracțiunea săvârșită, prin raportare la prevederile cuprinse în art. 234 alin. 1 Noul cod penal, a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b Noul cod penal, respectiv interzicerea exercitării dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, precum și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o durată de 1 an.
Aplicând regulile privitoare la tratamentul sancționator al concursului de infracțiuni, a aplicat pedeapsa cea mai grea de 2 ani și 3 luni închisoare, la care a adăugat un spor obligatoriu de o treime din totalul pedepselor aplicate în cauză (respectiv o pedeapsă în cuantum de 1 an închisoare și o pedeapsă în cuantum de 8 luni închisoare), urmând ca în final inculpatul P. G. să execute pedeapsa în cuantum de 2 (doi) ani și 9 (nouă) luni închisoare.
În temeiul art. 45 alin. 1 Noul cod penal, a aplicat alături de pedeapsa principală stabilită în cauză, pedeapsa complementară constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b Noul cod penal, respectiv interzicerea exercitării dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, precum și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o durată de 1 an.
În temeiul art. 65 alin. 1 Noul cod penal, a interzis ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b Ncp, respectiv interzicerea exercitării dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, precum și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.
În ceea ce privește modalitatea de individualizare a executării pedepsei, instanța a constatat faptul că, sunt îndeplinite condițiile desprinse din prevederile cuprinse în art. 91 alin.1 Noul cod penal, privitoare la suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.
Astfel, instanța a reținut faptul că pedeapsa stabilită nu depășește 3 ani închisoare, inculpatul nu a fost condamnat anterior și, raportat la circumstanțele de ordin personal, se poate aprecia că scopul pedepsei poate fi atins chiar fără executarea pedepsei.
În acest sens, instanța a constatat faptul că, inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale, iar pe parcursul procesului penal, deși a încercat să limiteze intensitatea actelor de lovire exercitate asupra agenților de poliție P. B. S. și M. R. F., acesta a colaborat cu organele de cercetare penală, asumându-și răspunederea în raport de consecințele faptei comisă în dauna persoanei vătămate Pătrascu M.-D..
Toate aceste aspecte instituie premisele necesare în vederea reeducării inculpatului prin instituirea unei modalități de individualizare a executării pedepsei, de natură să permită includerea acestuia în supravegerea Serviciului de Probațiune și supunerea sa unor obligații care vor contribui la responsabilizarea acestuia.
Față de toate acestea, instanța a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani, conform dispozițiilor art. 92 Noul cod penal.
În baza art. 93 alin. 1 Noul Cod penal, a obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul B. la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În baza art. 93 alin. 2 lit. b Noul cod penal, a impus condamnatului să execute următoarea obligație: să frecventeze unul dintre programele de reintegrare socială derulate de către Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul B. sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate.
În baza art. 93 alin. 3 Noul cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității, în cadrul activităților organizate de către Primăria Municipiului B. sau în cadrul Fundației pentru promovarea sancțiunilor comunitare-Atelierul MFC B., pe o perioadă de 80 de zile lucrătoare.
În baza art. 91 alin. 4 Noul cod penal, a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 Noul cod penal.
În temeiul art. 68 alin. 1 lit. b Noul cod penal, pedeapsa complementară stabilită în cauză se va executa pe o durată de 1 an de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
Pedeapsa accesorie aplicată în cauză se va putea executa, doar în condițiile în care se va dispune anularea sau revocarea măsurii constând în suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.
Având în vedere modalitatea de individualizare a executării pedepsei stabilită în cauză, în temeiul art. 399 alin. 1 Noul cod procedură penală raportat la art. 241 alin. 1 lit. b Noul cod penal, a constatat ca fiind încetată de drept măsura controlului judiciar dispusă față de inculpatul P. G., prin încheierea pronunțată la data de 01.07.2015 de Judecătoria B. în dosar penal nr._, definitivă prin decizia nr. 235/Contestație/06.07.2015 a Tribunalului B..
În temeiul art. 72 alin. 1 Noul cod penal, a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului, perioada reținerii, durata arestului preventiv și a arestului la domiciliu, începând cu data de 09.01.2015 până la data de 06.07.2015.
Pe latura civilă a cauzei, instanța a constatat faptul că în cauză, sunt îndeplinite condițiile desprinse din prevederile art. 19 Noul cod procedură penală raportat la art. 1357 Noul Cod civil, pentru admisibilitatea acțiunii civile promovată în cadrul procesului penal, condiții referitoare la existența unei fapte ilicite, a prejudiciului și a vinovăției, precum și a raportului de cauzalitate.
În acest sens, instanța a reținut existența unor fapte ilicite - infracțiunile de furt și de ultraj, după cum s-a analizat mai sus în cuprinsul prezentei, prejudiciul creat, legătura directă de cauzalitate dintre acțiune și prejudiciu precum și vinovăția inculpaților sub forma intenției directe.
Cu privire la pretențiile civile formulate de persoana vătămată Pătrascu M., materialul probator administrat în cauză, susținut prin declarațiile inculpaților B. R. M. și P. G., a relevat împrejurarea conform căreia, aceștia au pătruns în casa de vacanță situată în comuna S., ., nr.82 aparținând victimei, iar prin forțarea ușii de acces au pătruns în interior, de unde au sustras un televizor marca Samsung tip Led.
Modul în care inculpații au acționat, respectiv prin pătrunderea prin efracție în locuința victimei, provocând distrugeri la nivelul ușii de acces, a fost evidențiat și prin aspectele fixate în cuprinsul procesului verbal de cercetare la fața locului, însoțit de planșa foto aferentă întocmit la data de 08.01.2015, care au relevat prezența unor urme de forțare la nivelul ușii de acces pe terasa de la camerele situate la primul etaj al imobilului aparținând persoanei vătămate P. M.-D., cu precizarea că, în toate camerele locuinței, sertarele și ușile mobilerului au fost găsite în poziție deschis.
Având în vedere valoare curentă a bunului sustras, precum și distrugerile provocate, se constată ca fiind dovedit prejudiciul cauzat victimei, pretențiile formulate la nivelul sumei în cuantum de 15.000 lei fiind întemeiate.
Cu toate că, în cuantumul prejudiciului, victima a inclus și valoarea unui lănțic în privința căruia a susținut că a fost sustras în urma activității infracționale desfășurată la data de 08.01.2015, materialul probator administrat în cauză nu a condus la stabilirea responsabilității penale a celor trei inculpați, sub aspectul sustragerii acestuia bun. Această împrejurare nu este de natură să atragă diminuarea pretențiilor civile formulate în cauză, având în vedere valoarea nesemnificativă sub aspect material a bunului menționat, în privința căruia, victima a precizat că aparținea fiicei sale, fiind confecționat dintr-un material de culoarea argintie (fila 224 dosar urmărire penală).
Prin raportare la cele mai sus analizate, instanța a admis acțiunea civilă formulată în cauză și a dispus obligarea inculpaților B. R.-M., P. G. și P. A. la plata sumei în cuantum de 15.000 lei, reprezentând daune materiale datorate persoanei vătămate P. M.-D..
Sub aspectul pretențiilor civile formulate de persoanele vătămate P. B. S. și M. R. F., situația de fapt reținută în cauză, a evidențiat împrejurarea potrivit căreia, în încercarea de a-și asigura scăparea, inculpatul Puscuc G. a exercitat acte de violență asupra agentului de poliție P. B. S., provocând deteriorarea uniformei cu care acesta era îmbrăcat, actele de lovire fiind exercitate și asupra agentului de poliție M. R. F., căruia i-au fost cauzate leziuni care au necesitat pentru vindecare un număr de 2-3 zile îngrijiri medicale.
Pentru ca aprecierea prejudiciului moral să nu dobândească un caracter arbitrar, instanța
a avut în vedere suferințele fizice și morale susceptibile, în mod rezonabil, au fost cauzate prin fapta inculpatului, precum și starea de temere instituită victimelor.
Având în vedere precizările de mai sus, precum și împrejurările în care au fost comise faptele, respectiv în timpul în care persoanele vătămate se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, fiind cauzată rănirea acestora, instanța a admis acțiunile civile formulate în cauză și a dispus obligarea inculpatului P. G. la plata sumei în cuantum de 200 lei, reprezentând daune morale datorate persoanei vătămate P. B. S., respectiv la plata sumei în cuantum de 1.000 lei, reprezentând daune morale datorate persoanei vătămate M. R. F..
Prin raportare la soluțiile pronunțate pe latura penală a cauzei și având în vedere prevederile cuprinse în art. 274 Noul cod procedură penală, instanța a dispus obligarea inculpaților la plata cheltuielilor judiciare în cuantum de 3600 lei, dintre care suma de 3.113 lei, reprezentând cheltuieli judiciare efectuate în fază de urmărire penală, stabilind în sarcina fiecărui inculpat suma în cuantum de câte 1.200 lei cu titlul de cheltuieli judiciare.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel P. de pe lângă Judecătoriei B. care a solicitat desființarea parțială a sentinței apelate, invocând ca prim motiv de nelegalitate împrejurarea că instanța de fond nu a pronunțat o pedeapsă legală, ca urmare a aplicării regulilor privind concursul de infracțiuni, respectiv nu a calculat corect sporul obligatoriu de o treime din totalul celorlalte pedepse aplicate în cauză, astfel cum prevede art.39 alin.1 lit.b Cod penal. În mod greșit prima instanță a aplicat sporul de 6 luni, deși o treime din totalul pedepselor de 1 an, respectiv de 8 luni este de 6 luni și 20 de zile. În aceste condiții, pedeapsa minimă care trebuia aplicată în cauză era de 2 ani 9 luni și 20 de zile Un al doilea motiv de nelegalitate invocat a vizat împrejurarea neaplicării dispozițiilor art.7 din Legea nr.76/2008 cu privire la prelevarea probelor biologice, deși infracțiunea de ultraj, reținută în sarcina inculpatului, este prevăzută în anexa la Legea nr.76/2008.
Împotriva aceleași sentințe a declarat apel și inculpatul P. G. care a solicitat desființarea sentinței apelate, iar în cadrul rejudecării, aplicarea dispozițiilor art.374 alin.4 Cod procedură penală cu consecința reducerii limitelor de pedeapsă. S-a arătat că instanța de fond, în mod netemeinic, nu a luat în considerare declarația inculpatului, aflată la fila 132 din dosarul judecătoriei, prin care acesta a recunoscut săvârșirea faptelor, astfel cum au fost reținute prin rechizitoriu. Instanța de fond a respins cererea inculpatului de aplicare a dispozițiilor art.374 alin.4 Cod procedură penală motivând că, în cauză, nu sunt întrunite condițiile pentru aplicarea procedurii simplificate, apreciindu-se că, din cuprinsul declarației inculpatului, nu se poate desprinde concluzia că acesta a recunoscut în totalitate faptele reținute în sarcina sa, deoarece a nuanțat aspecte privitoare la situația părții vătămate P. B. și M. R.. În realitate aceste aspecte sunt contrazise chiar de conținutul declarației inculpatului, aflată la fila 132 din dosarul de fond. Pentru aceste considerente, apărătorul ales al apelantului inculpat P. G. a solicitat admiterea apelului formulat.
Împotriva aceleași sentințe au formulat apel și inculpații B. R. M. și P. A. care au solicitat desființarea sentinței apelate iar, în cadrul rejudecării, încetarea procesului penal, în temeiul art.396 alin.6 Cod procedură penală cu aplicarea art.16 lit.g Cod procedură penală, având în vedere acordurile de mediere încheiate, la data de 28.11.2015, de acești inculpați cu partea civilă P. M. D., precum și dispozițiile Deciziei nr.9/2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Analizând apelurile formulate, prin prisma motivelor invocate, în conformitate cu dispozițiile art. 416 și urm. Cod de procedură penală, Curtea constată următoarele:
Din considerente ce țin de logica argumentării, instanța se va referi întâi la apelurile inculpaților.
Prima instanță a stabilit o stare de fapt corectă, urmare a coroborării probelor administrate în cauză, dând o încadrare juridică legală infracțiunilor deduse judecății.
În ceea ce-i privește pe inculpații B. R. M. și P. A., aceștia au încheiat acordurile de mediere, din data de 28.11.2015, în baza contractelor de mediere nr. 2 și 4 din data de 28.11.2015, cu persoana vătămată P. M. D..
Deoarece infracțiunea de furt calificat prevăzută de art. 228 alin. 1 raportat la art. 229 alin. 1 lit. b, c și d, alin. 2 lit. b cu aplicarea art. 77 lit. a Noul Cod penal (faptă din data de 08.01.2015 săvârșită în dauna persoanei vătămate P. M.-D.) este susceptibilă de mediere, conform art 67 alin. 2 din Legea nr. 192/2006 modif. rap. la art. 231 alin. 2 Cod penal (având în vedere și Decizia nr. 9/17.04.2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție), împrejurarea că inculpații s-au înțeles cu persoana vătămată pe latura penală și civilă raportat la această infracțiune conduce la pronunțarea unei soluții de încetare a procesului penal pornit împotriva inculpaților B. R. M. și P. A. pentru comiterea infracțiunii de furt calificat prevăzută de art. 228 alin. 1 raportat la art. 229 alin. 1 lit. b, c și d, alin. 2 lit. b cu aplicarea art. 77 lit. a Noul Cod penal (faptă din data de 08.01.2015 săvârșită în dauna persoanei vătămate P. M.-D.), în temeiul art. 396 alin. 6 Cod procedură penală raportat la art. 16 lit. g Cod procedură penală.
În ceea ce-l privește pe inculpatul P. G. se va lua act de încheierea unui acord de mediere între acest inculpat și persoana vătămată P. M. D. numai pe latura civilă a cauzei deoarece infracțiunea de tâlhărie calificată prevăzută de art. 233 raportat la art. 234 alin. 1 lit. c d și f Noul Cod penal, în care a fost încadrată fapta acestui inculpat în dauna persoanei vătămate P. M. D., nu este susceptibilă de mediere și pe latura penală a cauzei
În schimb, se va constata că inculpatul P. G. a recunoscut în totalitate infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată, în declarația dată de acesta și aflată la fila 132 dosar fond neexistând nici un fel de nuanțări la care a făcut referire prima instanță care a respins, astfel, nejustificat, cererea inculpatului de judecare potrivit procedurii de la art. 375 Cod procedură penală.
Curtea va admite cererea inculpatului de aplicare a acestei proceduri și, procedând la reindividualizarea pedepselor ce i-au fost aplicate inculpatului, în raport de limitele reduse conform art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, apreciind corectă reținerea în favoarea acestuia a circumstanțelor de la art. 75 alin. 2 lit. a și art. 76 alin. 1 Noul Cod penal în raport cu infracțiunea de tâlhărie, raportat la gravitatea concretă a faptei și circumstanțele comiterii acesteia, va reduce pedepsele aplicate inculpatului pentru această infracțiune și pentru infracțiunile de ultraj pentru care inculpatul a fost condamnat.
Aplicând prevederile art. 396 alin. 10 raportat la art. 375 Cod procedură penală se vor reduce de la 2 ani și 3 luni închisoare la 1 an și 4 luni închisoare pedeapsa aplicată inculpatului P. G. pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată prevăzută de art. art. 233 raportat la art. 234 alin. 1 lit. c d și f Noul Cod penal cu aplicarea art. 75 alin. 2 lit. a și art. 76 alin. 1 Noul Cod penal (faptă din data de 08.01.2015). Se va reduce de la 1 an închisoare la 8 luni închisoare pedeapsa aplicată aceluiași inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj prevăzută de art. 257 alin. 1, 4 raportat la art. 193 alin. 2 Noul Cod penal (fapta din data de 08.01.2015, persoană vătămată M. R. F.) și de la8 luni închisoare la 7 luni închisoare pedeapsa aplicată aceluiași inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj prevăzută de art. 257 alin. 1, 4 raportat la art. 193 alin. 1 Noul Cod penal (fapta din data de 08.01.2015, persoană vătămată P. B. S.).
Se apreciază că, raportat la atitudinea de regret manifestată de inculpat raportat la comiterea acestor fapte și la stăruințele acestuia de a repara prejudiciul cauzat, cuantumul acestor pedepse, cât și al pedepsei rezultate (1 an și 9 luni închisoare) este suficientă pentru reeducarea inculpatului, cu atât mai mult cu cât executarea se va face în detenție efectivă.
Față de aceste considerente apelurile inculpaților sunt fondate și vor fi admise.
În cea ce privește apelul parchetului, primul motiv de nelegalitate invocat nu se impune a mai fi analizat deoarece instanța a modificat limitele pedepselor aplicate. Cel de-al doilea motiv este fondat. Se impune aplicarea dispozițiilor art.7 din Legea nr.76/2008 cu privire la prelevarea probelor biologice, deoarece infracțiunea de ultraj, reținută în sarcina inculpatului, este prevăzută în anexa la Legea nr.76/2008.
Față de cele arătate, în baza art. 421 pct. 2 lit. a Cod procedură penală va admite apelurile declarate de P. de pe lângă Judecătoria B. și inculpații B. R. M., P. A. și P. G. împotriva sentinței penale nr.1373/30.07.2015 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._ pe care o va desființa în privința soluției date pe latura penală a cauzei în ceea ce-i privește pe inculpații B. R. M. și P. A., în ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpatului P. G. și a neaplicării dispozițiilor art. 396 alin. 10 Cod procedură penală și a prevederilor art. 7 din Legea nr. 76/2008 în ceea ce-l privește pe acest inculpat, rejudecând:
În baza art. 396 alin. 6 Cod procedură penală raportat la art. 16 lit. g Cod procedură penală va înceta procesului penal pornit împotriva inculpatului B. R. M., CNP_, pentru comiterea infracțiunii de furt calificat prevăzută de art. 228 alin. 1 raportat la art. 229 alin. 1 lit. b, c și d, alin. 2 lit. b cu aplicarea art. 77 lit. a Noul Cod penal (faptă din data de 08.01.2015 săvârșită în dauna persoanei vătămate P. M.-D.), întrucât a fost încheiat acordul de mediere din data de 28.11.2015 în baza contractului de mediere nr. 2 din data de 28.11.2015.
Va înlătura, din sentința apelată, dispoziția de revocare, în temeiul art. 22 alin. 4 din Legea nr. 187/2012, a suspendării condiționate a executării pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare aplicată inculpatului B. R. M. în baza sentinței penale nr. 386/06.03.2013, definitivă prin nerecurare la data de 26.03.2013 și dispoziția de înlocuire a acestei pedepse cu măsura educativă a internării într-un centru educativ pe o perioadă de 1 an și 6 luni.
În baza art. 396 alin. 6 Cod procedură penală raportat la art. 16 lit. g Cod procedură penală va înceta procesului penal pornit împotriva inculpatului P. A., CNP_, pentru comiterea infracțiunii de complicitate la furt calificat prevăzută de art. 48 alin. 1 raportat la art.228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b, c, d, alin. 2 lit. b, cu aplicarea art. 41 alin. 1 și art. 77 lit. a Noul Cod penal (faptă din data de 08.01.2015 săvârșită în dauna persoanei vătămate P. M.-D.) ), întrucât a fost încheiat acordul de mediere din data de 28.11.2015 în baza contractului de mediere nr. 4 din data de 28.11.2015.
Aplicând prevederile art. 396 alin. 10 raportat la art. 375 Cod procedură penală va reduce de la 2 ani și 3 luni închisoare la 1 an și 4 luni închisoare pedeapsa aplicată inculpatului P. G., CNP_, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată prevăzută de art. art. 233 raportat la art. 234 alin. 1 lit. c d și f Noul Cod penal cu aplicarea art. 75 alin. 2 lit. a și art. 76 alin. 1 Noul Cod penal (faptă din data de 08.01.2015).
Aplicând prevederile art. 396 alin. 10 raportat la art. 375 Cod procedură penală va reduce de la 1 an închisoare la 8 luni închisoare pedeapsa aplicată inculpatului P. G., CNP_, pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj prevăzută de art. 257 alin. 1, 4 raportat la art. 193 alin. 2 Noul Cod penal (fapta din data de 08.01.2015, persoană vătămată M. R. F.).
Aplicând prevederile art. 396 alin. 10 raportat la art. 375 Cod procedură penală va reduce de la 8 luni închisoare la 7 luni închisoare pedeapsa aplicată inculpatului P. G., CNP_, pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj prevăzută de art. 257 alin. 1, 4 raportat la art. 193 alin. 1 Noul Cod penal condamnă inculpatul P. G. la pedeapsa în cuantum de 8 (opt) luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de ultraj (fapta din data de 08.01.2015, persoană vătămată P. B. S.).
În temeiul art.38 alin.1, art. 39 alin. 1 lit, b Noul Cod Penal va aplica pedeapsa cea mai grea de 1 ani și 4 luni închisoare, la care adăugă un spor de o treime din totalul pedepselor aplicate în cauză, respectiv 5 luni, urmând ca în final inculpatul P. G. să execute pedeapsa principală în cuantum de 1( unu) an și 9 (nouă) luni închisoare.
În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 va dispune prelevarea de probe biologice de la inculpatul P. G. în vederea introducerii profilelor genetice în S.N.D.G.J.
Va lasă nesoluționată acțiunea civilă formulată de persoana vătămată Pătrascu M. D., conform art. 25 alin. 5 Cod procedură penală..
Va menține restul dispozițiilor sentinței atacate.
Cheltuielile judiciare în apel vor rămâne în sarcina statului
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Admite apelurile declarate de P. de pe lângă Judecătoria B. și inculpații B. R. M., P. A. și P. G. împotriva sentinței penale nr.1373/30.07.2015 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._ pe care o desființează în privința soluției date pe latura penală a cauzei în ceea ce-i privește pe inculpații B. R. M. și P. A., în ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpatului P. G. și a neaplicării dispozițiilor art. 396 alin. 10 Cod procedură penală și a prevederilor art. 7 din Legea nr. 76/2008 în ceea ce-l privește pe acest inculpat, rejudecând:
În baza art. 396 alin. 6 Cod procedură penală raportat la art. 16 lit. g Cod procedură penală încetează procesului penal pornit împotriva inculpatului B. R. M., CNP_, pentru comiterea infracțiunii de furt calificat prevăzută de art. 228 alin. 1 raportat la art. 229 alin. 1 lit. b, c și d, alin. 2 lit. b cu aplicarea art. 77 lit. a Noul Cod penal (faptă din data de 08.01.2015 săvârșită în dauna persoanei vătămate P. M.-D.), întrucât a fost încheiat acordul de mediere din data de 28.11.2015 în baza contractului de mediere nr. 2 din data de 28.11.2015.
Înlătură, din sentința apelată, dispoziția de revocare, în temeiul art. 22 alin. 4 din Legea nr. 187/2012, a suspendării condiționate a executării pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare aplicată inculpatului B. R. M. în baza sentinței penale nr. 386/06.03.2013, definitivă prin nerecurare la data de 26.03.2013 și dispoziția de înlocuire a acestei pedepse cu măsura educativă a internării într-un centru educativ pe o perioadă de 1 an și 6 luni.
În baza art. 396 alin. 6 Cod procedură penală raportat la art. 16 lit. g Cod procedură penală încetează procesului penal pornit împotriva inculpatului P. A., CNP_, pentru comiterea infracțiunii de complicitate la furt calificat prevăzută de art. . 48 alin. 1 raportat la art.228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b, c, d, alin. 2 lit. b, cu aplicarea art. 41 alin. 1 și art. 77 lit. a Noul Cod penal (faptă din data de 08.01.2015 săvârșită în dauna persoanei vătămate P. M.-D.) ), întrucât a fost încheiat acordul de mediere din data de 28.11.2015 în baza contractului de mediere nr. 4 din data de 28.11.2015.
Aplicând prevederile art. 396 alin. 10 raportat la art. 375 Cod procedură penală reduce de la 2 ani și 3 luni închisoare la 1 an și 4 luni închisoare pedeapsa aplicată inculpatului P. G., CNP_, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată prevăzută de art. art. 233 raportat la art. 234 alin. 1 lit. c d și f Noul Cod penal cu aplicarea art. 75 alin. 2 lit. a și art. 76 alin. 1 Noul Cod penal (faptă din data de 08.01.2015).
Aplicând prevederile art. 396 alin. 10 raportat la art. 375 Cod procedură penală reduce de la 1 an închisoare la 8 luni închisoare pedeapsa aplicată inculpatului P. G., CNP_, pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj prevăzută de art. 257 alin. 1, 4 raportat la art. 193 alin. 2 Noul Cod penal (fapta din data de 08.01.2015, persoană vătămată M. R. F.).
Aplicând prevederile art. 396 alin. 10 raportat la art. 375 Cod procedură penală reduce de la 8 luni închisoare la 7 luni închisoare pedeapsa aplicată inculpatului P. G., CNP_, pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj prevăzută de art. 257 alin. 1, 4 raportat la art. 193 alin. 1 Noul Cod penal condamnă inculpatul P. G. la pedeapsa în cuantum de 8 (opt) luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de ultraj (fapta din data de 08.01.2015, persoană vătămată P. B. S.).
În temeiul art.38 alin.1, art. 39 alin. 1 lit, b Noul cod penal, aplică pedeapsa cea mai grea de 1 ani și 4 luni închisoare, la care adăugă un spor de o treime din totalul pedepselor aplicate în cauză, respectiv 5 luni, urmând ca în final inculpatul P. G. să execute pedeapsa principală în cuantum de 1( unu) an și 9 (nouă) luni închisoare.
În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 dispune prelevarea de probe biologice de la inculpatul P. G. în vederea introducerii profilelor genetice în S.N.D.G.J.
Lasă nesoluționată acțiunea civilă formulată de persoana vătămată Pătrascu M. D..
Menține restul dispozițiilor sentinței atacate.
Cheltuielile judiciare în apel rămân în sarcina statului
Pronunțată în ședința publică din data de 05.02.2016.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
A. D. A. M.
GREFIER
A. I. P.
Red.A.D./08.02.2016;Dact.C.Gh./08.02.2016;2 ex.;Jud fond/T. C.
| ← Conducere fără permis. Art.335 NCP. Decizia nr. 72/2016.... | Refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice.... → |
|---|








