Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Decizia nr. 1691/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1691/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 10-12-2015
DOSAR NR._ /2013
(_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA I PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR.1691
Ședința publică din data de 10 decembrie 2015
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: I.-T. C. B.
JUDECĂTOR: M. D. G.
GREFIER: D. T.
Ministerul Public – P. de pe lângă Curtea de Apel București este reprezentat de procuror A. C..
Pe rol, soluționarea apelurilor formulate de partea civilă S. R. prin A.N.A.F. și de inculpatul C. Ș. împotriva sentinței penale nr.196 din data de 31.03.2015 pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns apelantul-inculpat C. Ș., personal și asistat de apărător ales, avocat I. P., lipsă fiind apelantul-parte civilă S. R. prin A.N.A.F.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat că au fost depuse motive de apel formulate de inculpat.
Întrebat fiind, apelantul-inculpat C. Ș., personal, precizează că își menține declarațiile date și nu mai are nimic de adăugat în fața instanței de apel.
Nefiind cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe noi de administrat, Curtea acordă cuvântul în dezbatere asupra apelurilor.
Apărătorul ales al apelantului-inculpat C. Ș. solicită admiterea apelului, desființarea hotărârii apelate, apreciind că în mod greșit a fost condamnat inculpatul pentru multiple fapte, majoritatea dintre acestea care nu îndeplinesc cerințele prevăzute de lege pentru a fi considerate a fi infracțiuni.
Astfel, solicită a se avea în vedere actul de trimitere în judecată, respectiv împrejurarea că se reține infracțiunea prevăzută de Legea nr.241/2005, fără a se referire la vreo operațiune nereală.
Precizează că prima faptă reținută vizează pretinsa plată pe care ar fi făcut-o societatea S.C. L. Trans S.R.L. pentru achiziționarea unei mașini în leasing pentru o persoană fizică, respectiv G. F.. Se face referire că s-ar fi dobândit acest autoturism în leasing pentru G. F., care și-ar fi achitat în fiecare lună ratele și nu ar fi făcut decât acest serviciu de a depune în numele acestuia. Față de cele precizate, apreciază că nu există niciun element al infracțiunii de evaziune fiscală.
De asemenea, se reține că s-au evidențiat cheltuieli nereale, în ce privește amenzile care au fost achitate, însă acestea nu reprezintă operațiuni nereale, fiscale, întrucât acestea au fost achitate și au fost incluse în contabilitate la plăți.
În ceea ce privește vânzarea de terenuri, apărarea precizează că aceasta este o operațiune reală, care există.
Prin urmare, consideră că judecătorul instanței de fond nu a analizat apărările inculpatului temeinic, solicitând a se avea în vedere cele arătate pe larg în motivele de apel depuse.
Față de aceste elemente, solicită a se avea în vedere că toate aceste fapte nu reprezintă infracțiuni de evaziune fiscală, motiv pentru care solicită, în principal, admiterea apelului, desființarea sentinței penale și, rejudecând, achitarea inculpatului în baza art. 16 lit. b din Codul de procedură penală, iar, în subsidiar, reducerea prejudiciului de la 196.000 lei.
De asemenea, critică hotărârea instanței de fond pentru faptul că nu a pus în discuție aplicarea legii penale mai favorabile, apreciind că este mai favorabil Codul penal anterior, din punct de vedere al circumstanțelor atenuante și al suspendării condiționate a executării pedepsei. Astfel, în condițiile în care se va reține Codul penal anterior, solicită aplicarea dispozițiilor art.81-82 din Codul penal anterior, respectiv suspendarea condiționată a executării pedepsei.
Totodată, solicită înlăturarea măsurilor dispuse cu ocazia suspendării sub supraveghere, respectiv interdicția de a profesa și interdicția de a părăsi teritoriul României.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea apelului declarat de inculpat, ca fiind nefondat.
Apreciază că prin solicitarea de achitare a inculpatului, apărarea acceptă posibilitatea evaziunii fiscale, făcându-se menționarea în scriptele contabile a unor cheltuielile deductibile care au influențat declararea veniturilor și au făcut posibilă sustragerea de la plata TVA-ului și a impozitului.
Consideră că cele menționate de către instanța de fond la fila 3 din hotărâre sunt elocvente cu privire la toate aceste cheltuieli care au influențat reținerile din impozit și TVA și care reprezintă evaziune fiscală.
Arată că în cauză au fost efectuate două expertize contabile din care rezultă existența infracțiunii de evaziune fiscală.
Astfel, având în vedere probele administrate – expertize, declarații martori - consideră că există dovada existenței infracțiunii de evaziune fiscală.
Consideră însă că apelul inculpatului este întemeiat cu privire la aplicarea legii penale mai favorabile.
Astfel, fapta fiind săvârșită sub imperiul reglementărilor de drept penal din Codul Penal vechi, acestea sunt mai favorabile decât modalitatea de executare a pedepsei – suspendare sub supraveghere reținută potrivit Noului Cod penal.
Așadar apreciază că se impune admiterea apelului sub acest aspect și aplicarea unei pedepse de 2 ani închisoare potrivit art. 81 din Codul penal pentru un termen de încercare de 4 ani, urmând a menține celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
În ceea ce privește apelul declarat de partea-civilă A.N.A.F. solicită respingerea acestuia, având în vedere că prejudiciul pe care îl pretinde nu este corespunzător raportului de expertiză care a fost efectuat în cauză.
Apărătorul ales al apelantului-inculpat C. Ș. solicită respingerea apelului declarat de partea-civilă A.N.A.F., având în vedere că prejudiciul a fost corect stabilit prin expertiza efectuată în cauză.
Întrebat fiind, apelantul-inculpat C. Ș., personal, arată că, în situația în care va fi găsit vinovat, este de acord să achite acest prejudiciu.
Apelantului-inculpat C. Ș., personal, având ultimul cuvânt, consideră că nu este vinovat. Arată că va respecta hotărârea care se va dispune.
CURTEA,
Deliberând asupra apelurilor penale de față, din actele și lucrările dosarului, constată și reține următoarele:
Prin sentința penală nr.196 din data de 31.03.2015 pronunțată de Tribunalul G., în baza art. 9 alin. 1 lit. b și c din Legea nr.241/2005, cu aplic. art. 35 alin.1 Cod penal, a fost condamnat inculpatul C. Ș. la 2 (doi) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală.
A fost interzisă inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit.a, b, g Cod penal, pe o perioadă de 2 ani, de la rămânerea definitivă a sentinței.
În baza art. 65 alin. 1 Cod penal, a fost interzisă inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b și g Cod penal, de la rămânerea definitivă a sentinței și până când pedeapsa principală este executată sau considerată executată.
În baza art. 91-92 Cod penal, s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, stabilind un termen de supraveghere de 2 ani.
În baza art. 93 alin. 1 Cod penal, a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri:
a - să se prezinte la Serviciul de Probațiune G. la datele fixate de acesta;
b - să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c - să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;
d - să comunice schimbarea locului de muncă;
e - să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În baza art. 93 alin. 2 lit. d Cod penal, s-a impus inculpatului să nu părăsească teritoriul României fără acordul instanței.
În baza art. 93 alin. 3 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul a fost obligat să presteze muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul S.C. ”Întreținerea peisagistică a spațiilor G.” S.A., pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare câte 4 ore pe zi.
În baza art. 91 alin. 4 Cod penal, s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 Cod penal.
În baza art. 72 Cod penal și art. 404 alin. 3 lit.a Cod procedură penală, s-a dedus din durata pedepsei aplicate inculpatului durata reținerii acestuia, de 24 ore, de la 13.10.2010 la 14.10.2010.
În baza art. 397 alin. 1 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 196.981 lei către partea civilă S. R. prin ANAF, plus dobânda legală și penalitățile aferente, de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la achitarea integrală a sumei.
A fost menținut sechestrul asigurător asupra bunurilor imobile ale inculpatului dispus prin Ordonanța din 21.10.2010 a Parchetului de pe lângă Tribunalul G., până la concurența sumei de 196.981 lei.
S-a dispus ridicarea sechestrului asigurător instituit asupra bunurilor mobile și imobile ale S.C.”L. Trans” S.R.L. G. prin ordonanța din 21.10.2010 a Parchetului de pe lângă Tribunalul G. (fila 632/Vol.III).
În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1.500 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această sentință, judecătorul fondului a reținut, în esență, următoarea situație de fapt:
În intervalul anilor 2006-2009, inculpatul C. Ș., în calitate de administrator al S.C. L. Trans S.R.L. G., în mod continuat, în realizarea aceleași rezoluții infracționale și împotriva aceluiași subiectiv pasiv, a înregistrat în contabilitate cheltuieli nedeductibile în sumă de 1.894.282 lei și nu a înregistrat venituri impozabile în sumă de 46.922 lei, fapt ce a determinat calcularea unui impozit pe profit suplimentar în sumă de 194.603 lei; nu a aplicat măsurile de simplificare privind tva-ul deductibil în sumă de 958 lei și a dedus tva în sumă de 1.420 lei, în baza unor documente emise de furnizori neplătitori de tva, astfel încât, pentru aceeași perioadă, datorează tva în sumă de 2.378 lei, provocând astfel un prejudiciu bugetului consolidat al statului în cuantum total de 196.981 lei.
În concret, s-a arătat că prin Raportul de expertiză nr. 71.147/21.01.2014, expertul desemnat din cadrul Biroului de expertize de pe lângă Tribunalul București a stabilit un prejudiciu adus bugetului consolidat al statului de inculpatul C. Ș., în calitate de administrator al S.C. L. Trans S.R.L., în sumă de 194.603,00 lei, reprezentând impozit pe profit aferent anilor 2006 - 2008 în sumă de 192.770 lei și suma de 1.833 aferentă anului 2009 prin neînregistrarea impozitului minim aferent trimestrului 4.
Totodată, pentru perioada 2006 - 2008, expertul a precizat că expertiza nu are elemente din care să stabilească realitatea operațiunii, nu se poate pronunța asupra justificării scutirii tva, aferente livrării autovehiculelor către L. Trans LTD Bulgaria, de L. Trans SRL România, deci pentru perioada verificată iunie 2006 - decembrie 2009, va trebui să datoreze un tva în sumă de 153.254 lei.
Cu privire la realitatea acestor livrări efectuate de S.C. L. Trans S.R.L. România către L. Trans LTD Bulgaria, inculpatul C. Ș. a depus la dosarul cauzei documente, respectiv, ordine de deplasare, foi de parcurs și contracte de vânzare cumpărare care atestă realitatea operațiunilor menționate. De asemenea, în cauză au fost audiați, în calitate de martori, conducătorii auto care au transportat autovehiculele în cauză la firma din Bulgaria și care confirmă desfășurarea în realitate a operațiunii.
De asemenea, societatea nu a aplicat măsurile de simplificare privind tva-ul deductibil în sumă de 958 lei și a dedus tva în sumă de 1420 lei în baza unor documente emise de furnizori neplătitori de tva, astfel încât, pentru aceeași perioada, datorează tva în sumă de 2.378 lei.
Având în vedere cele menționate, prejudiciul total adus bugetului de stat se ridică la suma de 196.981 lei, reprezentând impozit pe profit în sumă de 194.603,00 lei și tva în sumă de 2.378 lei.
Expertul a răspuns și la obiectivele stabilite prin Rezoluția nr. 450/P/2010 din 07.08.2012 a Parchetului de pe lângă Tribunalul G., constatând că procesul verbal de control a fost încheiat la data de 03.07.2008 și face referire la soldul scriptic de la data de 25.06.2008, astfel că nu poate exista comparabilitate a datelor. Expertul a stabilit că: societatea își înregistra încasările în numerar de la clienți, în baza facturilor sau biletelor de călătorie emise; eliberarea numerarului necesar acoperirii cheltuielilor cu efectuarea curselor se realiza fără a se întocmi dispoziție de plată, către casierie, șoferilor care plecau în cursă, de unde rezultă că neînregistrând avansurile respective în registrul de casă, banii existau numai scriptic nu și faptic; ulterior la încheierea curselor, șoferii depuneau la casieria societății documentele justificative pentru cheltuielile ocazionate de efectuarea cursei, acestea fiind operate direct în registrul de casă, nu în decontul de cheltuieli cum ar fi fost normal.
Față de această situație, expertul nu a putut stabili diferențele decât scriptic, dar faptic această sumă nu reflectă realitatea.
Din verificarea registrului de casă, expertul nu a constatat sume ridicate de către administrator din casieria societății.
Acest raport de expertiză a fost adus la cunoștința părților, DGFP G. și-a menținut constatările inițiale, iar inculpatul C. Ș. a contestat faptul că este atrasă răspunderea numai cu privire la persoana sa, în condițiile în care bilanțurile contabile ale societății au fost semnate și de alte două persoane.
Conform adresei ITM G. nr. 1266/08.02.2014, persoanele la care se face referire - G. E.-V. și I. M. au fost angajate în calitate de secretar și respectiv economist, fără atribuții privind întocmirea/semnarea raportărilor contabile ale societății, așa după cum rezultă din fișele de post anexate adresei ITM G..
Aceste lămuriri au fost formulate de expertul desemnat, cu ocazia audierii în calitate de martor, adăugând totodată că susținerile DGFP G. cu privire la justificarea scutirii de tva, sunt eronate deoarece Ordinul Ministerului Finanțelor Publice s-a aplicat retroactiv începând cu 01.01.2007. Acest ordin a clarificat unele prevederi ale OMFP 2222/2006 referitoare la vizarea documentelor de transport în punctele vamale, vize care au dispărut odată cu . Europeană.
Văzând toate aceste constatări financiar-contabile, coroborat cu restul mijloacelor de probă administrate în cauză, s-a reținut ca expresie a realității obiective Raportul de expertiză financiar-contabilă întocmit de expertul B. D. la 17.01.2014, precum și răspunsurile acesteia la obiecțiunile ridicate, materialul prezentând acuratețea necesară pentru lămurirea cauzei.
În referire la apărarea inculpatului C. L., privind faptul că martorele G. E.-V. și I. M. se fac vinovate de întocmirea documentelor incriminatoare, aceasta a fost înlăturată de probele administrate în cauză.
Cele două martore au fost angajate în calitate de secretar și respectiv economist, fără atribuții privind întocmirea și semnarea raportărilor contabile ale societății, aspect ce rezultă din fișele postului și din restul mijloacelor de probă din cauză.
Astfel, față de martorele G. E.-V. și I. M., în temeiul art. 16 alin. 1 lit. a C.pr.pen., s-a dispus clasarea sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. 1 lit. b și f din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 35 alin. 1 C.pen.
Aceeași soluție a fost adoptată față de suspectul S.C. L. Trans S.R.L., deoarece din probele administrate nu a rezultat că actele materiale derulate de entitatea economică sunt de natură penală. Astfel, în temeiul art. 16 alin. 1 lit. b Cod procedură penală, s-a dispus clasarea sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de evaziune fiscală și folosirea cu rea credință a creditelor societății, fapte prev și ped. de art. art. 9 lit. b și c din Legea nr.241/2005 cu aplic art. 35 alin. 1 C.pen. și art. 5 alin. 1 C.pen. cu ref. la art. 41 alin. 2 C.pen. (1968) și art. 272 alin. 1 pct. 2 din Legea nr.31/1990 rep., toate cu aplic. art. 38 alin.1 C.pen. și art. 5 alin. 1 C.pen. cu ref. la art. 33 lit. a C.pen. (1968).
Împrejurarea pe care inculpatul a inserat-o în declarația dată în fața procurorului la data de 27.03.2014, privind faptul că nu știa în detaliu datoriile societății, a fost combătută tot de aceasta în declarația dată în fața organului de cercetare penală la data de 13.10.2010, unde a redat detalii care au condus la concluzia că inculpatul cunoștea în detaliu mecanismul de funcționare al societății și era singurul la îndemâna căruia erau actele de dispoziție.
S-a arătat că declarațiile martorilor G. E. și I. M. conțin date care întăresc concluzia că inculpatul C. Ș. controla activitatea în societate și cunoștea toate detaliile privind fluxul financiar.
Martorii A. P. și N. G. - angajați ai S.C. L. Trans S.R.L. - au redat faptul că în cursul anului 2008, din dispoziția inculpatului C. L., au transportat la S.C. L. Trans LTD Bulgaria mai multe tir-uri, precum și faptul că nu au achitat taxa de pod G. - R..
Martorei B. D., având calitate anterioară în cauză de expert, i s-a consemnat o declarație în care a completat și expus faptul că martorele G. E. și latan Mírela nu aveau atribuții în privința bilanțului contabil, precum și întregirea formulării răspunsului la obiecțiunile raportului de expertiză financiar-contabilă.
De asemenea, instanța de fond a arătat că împrejurarea că inculpatul C. Ș. a încercat să își asigure o poziție procesuală mai favorabilă prin afirmația că prejudiciul s-a produs din cauza întârzierii cu care organele fiscale au efectuat controlul, nu poate fi reținut decât ca cel mult un simulacru de apărare.
Situația de fapt, astfel cum a fost descrisă, a fost temeinic dovedită, pe baza mijloacelor de probă administrate în ambele faze ale procesului penal – urmărire penală și cercetare judecătorească – probe care se află la dosar, iar instanța de fond le-a individualizat și analizat pe larg.
Judecătorul fondului a concluzionat că, în drept, faptele inculpatului C. Ș. realizează conținutul constitutiv al infracțiunii de evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. 1 lit. b și c din Legea nr.241/2005 cu aplic art. 35 alin. 1 din C.P..
Din examinarea tuturor elementelor, instanța de fond a constatat că pentru inculpat este mai favorabilă legea penală anterioară, astfel că, pe baza acesteia, a dispus condamnarea inculpatului, aplicând o pedeapsă corespunzătoare, la individualizarea căreia s-a avut în vedere atât pericolul social al faptei, cât și persoana inculpatului, vârsta acestuia și împrejurarea că nu este înscris în cazierul judiciar.
În ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei, instanța de fond a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins fără privare de liberare în condițiile art. 91, 92 Cod penal, cu impunerea măsurilor prev. de art. 93 Cod penal.
Procedând la soluționarea laturii civile a cauzei, judecătorul fondului – analizând cererea de constituire de parte civilă a A.N.A.F. – a apreciat-o întemeiată în parte, respectiv pentru suma de 196.981 lei, sumă cu care a fost prejudiciat statul român cu intenție, prin săvârșirea infracțiunii, celelalte obligații fiscale urmând a fi recuperate separat de la inculpat.
Cu privire la cererea de menținere a sechestrului asigurător, instanța de fond a arătat că se impune a fi menținută numai în ceea ce privește bunurile imobile ale inculpatului, valoarea acestora fiind îndestulătoare și ca o consecință, a dispus ridicarea sechestrului instituit asupra bunurilor societății S.C. „L. Trans” S.R.L., față de care s-a dispus clasarea.
Împotriva acestei sentințe, în termenul legal, au declarat apel partea civilă S. R. prin A.N.A.F. și inculpatul C. Ș., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, atât sub aspectul laturii penale (inculpatul), cât și al laturii civile (partea civilă).
Motivele prezentei căi de atac au fost arătate pe larg în scris și depuse la dosarul cauzei de fiecare apelant.
Analizând hotărârea pronunțată de instanța de fond, în raport cu toate actele și lucrările dosarului, cu motivele susținute cu ocazia dezbaterilor orale, dar și în conformitate cu art.417 și următoarele din Codul de procedură penală, Curtea constată că apelul declarat de partea civilă este fondat, iar cel declarat de inculpat este nefondat, în limitele și în considerarea următoarelor argumente:
Curtea reține, în esență, că hotărârea instanței de fond s-a fundamentat pe probele administrate din care rezultă vinovăția inculpatului C. Ș. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală.
Cu privire la încadrarea juridică a faptei, Curtea o apreciază ca fiind corectă, inculpatul săvârșind infracțiunea în formă continuată pe durata la care s-a făcut referire în sentință.
Materialul probator administrat în cauză confirmă acuzațiile reținute în sarcina inculpatului, instanța de fond stabilind o stare de fapt corectă, atribuind faptei săvârșite o încadrare juridică legală.
Potrivit dispozițiilor art. 9 alin. (1) lit.b și c) constituie infracțiunea de evaziune fiscală, evidențierea în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operațiuni reale ori evidențierea altor operațiuni fictive, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale.
Elementul material al laturii obiective constă în evidențierea în actele contabile sau în alte documente legale, a unor operațiuni fictive.
În art. 2 lit. f) din aceeași lege, este dată și definiția operațiunii fictive ca fiind disimularea realității prin crearea aparenței existenței unei operațiuni care în fapt nu există.
Operațiunea fictivă poate să constea, printre altele, și în cheltuieli care nu au existat în realitate sau care sunt mai mari decât cele reale ori cheltuieli pentru care nu există documente justificative, dar care sunt înregistrate în documentele legale.
A evidenția operațiuni fictive înseamnă a înregistra anumite operațiuni care nu au existat în documentele legale, cum ar fi, spre exemplu, cheltuieli care nu au la bază operațiuni reale. Înregistrarea operațiunilor fictive se poate realiza fie prin întocmirea de documente justificative privind o operațiune fictivă, urmată de înscrierea în documentele legale a documentului justificativ întocmit care cuprinde o operațiune fictivă, fie prin înscrierea în documentele legale a unei operațiuni fictive pentru care nu există document justificativ.
Documentul justificativ reprezintă înscrisul în care se consemnează orice operațiune patrimonială în momentul efectuării ei și care stă la baza înregistrărilor în contabilitate.
În ceea ce privește subiectul activ al infracțiunii analizate în prezentul apel, Curtea reține că spre deosebire de infracțiunile prev. de art. 3 și art. 8 din Legea nr. 241/2005 unde legiuitorul vorbește despre fapta contribuabilului – prin urmare pentru aceste infracțiuni subiectul activ este contribuabilul – la celelalte infracțiuni, inclusiv cea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b și c), legiuitorul nu mai arată cine ar trebui să fie autorul faptei.
În cauza dedusă judecății, inculpatul – practic - recunoaște săvârșirea faptei, prin aceea că, menționarea în scriptele contabile a unor cheltuieli deductibile au influențat declararea veniturilor și au făcut posibilă sustragerea de la plata TVA-ului și a impozitului.
Pe întreaga perioadă, inculpatul, în baza unei rezoluții infracționale unice, a înregistrat în evidența contabilă a societății operațiuni comerciale nereale, în sensul că a înregistrat în contabilitate cheltuieli nedeductibile în sumă de 1.894.282 lei și nu a înregistrat venituri impozabile în sumă de 46.922 lei, fapt ce a determinat calcularea unui impozit pe profit suplimentar în sumă de 194.603 lei; nu a aplicat măsurile de simplificare privind tva-ul deductibil în sumă de 958 lei și a dedus tva în sumă de 1.420 lei, în baza unor documente emise de furnizori neplătitori de tva, astfel încât, pentru aceeași perioadă, datorează tva în sumă de 2.378 lei, provocând astfel un prejudiciu bugetului consolidat al statului în cuantum total de 196.981 lei.
În aceste condiții, va respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpat, susținerile apărării nefiind însoțite de probe care să combată concluziile dezvoltate anterior.
În ceea ce privește apelul declarat de partea civilă S. R. prin A.N.A.F., Curtea constată că acesta este întemeiat, în parte.
Potrivit deciziei nr.17 din 5 octombrie 2015, pronunțată în recurs în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție a decis în sensul că în cauzele penale având ca obiect infracțiunile de evaziune fiscală prevăzute în Legea nr. 241/2005, instanța, soluționând acțiunea civilă, dispune obligarea inculpatului condamnat pentru săvârșirea acestor infracțiuni la plata sumelor reprezentând obligația fiscală principală datorată și la plata sumelor reprezentând obligațiile fiscale accesorii datorate, în condițiile Codului de procedură fiscală.
Completul competent să judece recursul în interesul legii a analizat, prin aceeași decizie, și momentul de la care încep să curgă dobânzile aferente sumelor constatate cu titlu de prejudiciu, pronunțându-se în sensul că „Obligația de plată a taxelor și impozitelor se naște la data realizării activității, încasării venitului supus impozitării și devine scadentă la termenul prevăzut de lege, moment de la care autoritatea fiscală are dreptul de a percepe accesoriile creanței fiscale".
Decizia nr. 17 din 5 octombrie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a Completului competent să judece recursul în interesul legii a apărut în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 875 din 23 noiembrie 2015 și este obligatorie pentru toate instanțele de la momentul publicării.
Deși în motivarea sentinței, instanța de fond arată că „Cu privire la cererea de constituire de parte civilă a ANAF instanța urmează să o admită în parte, pentru suma de 196.981 lei, sumă cu care a fost prejudiciat statul român cu intenție, prin săvârșirea infracțiunii, celelalte obligații fiscale urmând a fi recuperate separat de la inculpat.”, potrivit dispozitivului sentinței penale atacate, s-a hotărât: „În baza art. 397 alin. 1 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 196.981 lei către partea civilă S. R. prin ANAF, plus dobânda legală și penalitățile aferente, de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la achitarea integrală a sumei.”
Trecând peste neconcordanțele dintre motivare și dispozitiv, Curtea – cu luarea în considerare a deciziei nr.17/5.10.2015 a Î.C.C.J., va reforma hotărârea atacată, în sensul că va obliga pe inculpatul C. Ș. la plata sumei de 196.981 lei către S. R. prin ANAF, la care se va adăuga dobânda legală și penalitățile aferente începând cu data de 30.06.2008 și până la data achitării integrale a prejudiciului.
Pentru toate aceste considerente, Curtea va admite apelul formulat de partea civilă S. R. prin A.N.A.F. împotriva sentinței penale nr.196 din data de 31.03.2015, pronunțată de Tribunalul G., în dosarul nr._, pe care o va desființa, în parte, și în fond, rejudecând, va proceda în sensul celor ce preced.
Constatând culpa procesuală a inculpatului, Curtea va face aplicarea art.275 alin.2 Cod procedură penală, cu privire la cheltuielile efectuate de stat în prezentul proces.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite apelul formulat de partea civilă S. R. prin A.N.A.F. împotriva sentinței penale nr.196 din data de 31.03.2015, pronunțată de Tribunalul G., în dosarul nr._ .
Desființează, în parte, sentința apelată și în fond, rejudecând:
Obligă inculpatul la plata sumei de 196.981 lei către S. R. prin ANAF, la care se va adăuga dobânda legală și penalitățile aferente începând cu data de 30.06.2008 și până la data achitării integrale a prejudiciului.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
Respinge, ca nefondat, apelul formulat de inculpat.
Obligă inculpatul la 500 lei cheltuieli judiciare statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 10.12.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
I.-T. C. B. M. D. G.
GREFIER,
D. T.
red.I.T.C.B.
dact.L.G.
ex.5
red.G.P.-Trib.G.
| ← Constituire grup infracţional organizat. Art.367 NCP. Decizia... | Trafic de droguri. Legea 143/2000 art. 2. Decizia nr. 1284/2015.... → |
|---|
