Ucidere din culpă (art.178 C.p.). Decizia nr. 255/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Curtea de Apel BUCUREŞTI - Sentințe și decizii penale / 2015

Decizia nr. 255/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 16-02-2015 în dosarul nr. 9811/303/2014

Dosar nr._

5059/2014

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA I PENALĂ

DECIZIA PENALĂ NR.255/A

Ședința publică din data de 16 februarie 2015

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: C.-V. G.

JUDECĂTOR: O. R.-N.

GREFIER: D. S.

Ministerul Public - P. de pe lângă Curtea de Apel București este reprezentat de procuror M. M..

Pe rol, se află pronunțarea asupra cauzei penale având ca obiect apelurile declarate de P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 București, partea responsabilă civilmente S.C. A. R. - Asirom Vienna Insurance Group S.A. și de părțile civile P. N., G. C., G. C.-I. și G. R. C., împotriva Sentinței penale nr.577 din data de 17 noiembrie 2014, pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București - Secția penală în Dosarul nr._ .

Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 09 februarie 2015 și au fost consemnate în încheierea întocmită la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie penală, iar Curtea, în temeiul dispozițiilor art.391 alin.1 din Codul de procedură penală, a stabilit pronunțarea hotărârii la data de astăzi, 16 februarie 2015, când, în aceeași compunere, a decis astfel:

CURTEA

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr.577/17.11.2014, pronunțată în Dosarul nr._, Judecătoria Sectorului 6 București, a hotărât astfel:

„În temeiul art. 386 alin. 1 C.pr.pen. admite cererea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 de schimbare a încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpatului Ș. A., din infracțiunea de ucidere din culpă prev. de art. 192 alin. 2 C.pen. 2009 în infracțiunea de ucidere din culpă prev. de art. 178 alin. 2 C.pen. 1969 cu aplic. art. 5 C.pen. 2009.

În temeiul art. 396 alin. 2 și 10 C.pr.pen. condamnă pe inculpatul Ș. A. (fiul lui N. și M., născut la data de 30.09.1949, în Căzănești, jud. Ialomița, CNP_, domiciliat în București, . nr. 3C, ., ., sect. 5, cetățean român, studii 10 clase, pensionar, fără antecedente penale) pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă prev.de art. 178 alin. 2 C.pen. 1969 cu aplic. art. 5 C.pen. 2009 la pedeapsa de 1 (un) an și 4 (patru) luni închisoare (faptă săvârșită pe data de 05.10.2011, persoana vătămată P. E.)

În baza art. 71 C.pen. 1969 rap. la art. 12 alin. 1 din Legea nr. 187/2012, interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și lit. b C.pen. 1969, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat.

Potrivit art. 81 C.pen. 1969 cu aplicarea art. 5 C.pen. 2009, suspendă condiționat executarea pedepsei închisorii, pe un termen de încercare de 3 (trei) ani și 4 (patru) luni, stabilit conform art. 82 C.pen 1969.

În temeiul art. 71 alin. 5 C.pen. 1969 executare pedepsei accesorii se suspendă pe durata termenului de încercare.

Conform art. 404 alin. 2 C.pr.pen., atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C.pen. 1969 referitoare la revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni pe durata termenului de încercare.

Constată că inculpatul a fost cercetat și judecat în stare de libertate.

În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008, dispune prelevarea probelor biologice de la inculpatul Ș. A. în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Național de Date Genetice și Judiciare.

Stabilește culpa în producerea accidentului în proporție de 20% în sarcina inculpatului Ș. A. și în proporție de 80% în sarcina persoanei vătămate P. E..

În temeiul art. 397 alin. 1 coroborat cu art. 25 alin. 1 C.pr.pen. rap. la art. 1357 C.civ. și art. 49, 50 din Legea nr. 136/1995 admite în parte acțiunile civile formulate de către P. N.,G. C., G. R. C. și G. C. I. și în consecință obligă partea responsabilă civilmente S.C. A. R. – Asirom Vienna Insurance Group S.A. la plata următoarelor sume, corespunzătoare culpei inculpatului de 20% în producerea accidentului:

-către partea civilă P. N. suma de 416 lei reprezentând cheltuieli ocazionate de înmormântarea persoanei vătămate.

-către partea civilă G. C. suma de 20.000 EURO (echivalentul în lei la cursul BNR din ziua plății) reprezentând daune morale.

-către partea civilă minoră G. R. C., prin reprezentant legal, o prestație periodică lunară în cuantum de 400 lei cu începere de la data faptei, 05.10.2011, și până la împlinirea vârstei de 18 ani și suma de 20.000 EURO (echivalentul în lei la cursul BNR din ziua plății) reprezentând daune morale.

-către partea civilă minoră G. C. I., prin reprezentant legal, o prestație periodică lunară în cuantum de 400 lei cu începere de la data faptei, 05.10.2011, și până la împlinirea vârstei de 18 ani și suma de 20.000 EURO (echivalentul în lei la cursul BNR din ziua plății) reprezentând daune morale.

În temeiul art. 397 alin. 1 coroborat cu art. 25 alin. 1 C.pr.pen. rap. la art. 1357 C.civ. și art. 49, 50 din Legea nr. 136/1995 rap. art. 313 alin. 1 din Legea nr. 95/2006 admite în parte acțiunea civilă formulată de către S. U. de Urgență București și în consecință obligă partea responsabilă civilmente S.C. A. R. – Asirom Vienna Insurance Group S.A. la plata sumei de 652,10 lei către S. U. de Urgență București.

În temeiul art. 272 rap. la art. 274 alin. 1 C.pr.pen. obligă inculpatul la plata către stat a sumei de 3500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

În baza art. 274 alin. 1 teza finală rap. la art. 272 alin. 2 C.pr.pen., onorariul parțial al avocatului din oficiu în cuantum de 100 lei va fi avansat din fondurile Ministerului de Justiție și va rămâne în sarcina statului.

În temeiul art. 276 alin. 1 – 2 C.pr.pen. rap, la art. 26 alin. 1 lit. d din Ordinul CSA nr. 5/2010 obligă partea responsabilă civilmente S.C. A. R. – Asirom Vienna Insurance Group S.A. la plata sumei de 29,20 lei reprezentând taxe pentru acte medico-legale, conform chitanței .._/07.10.2011 către partea civilă P. N..

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei de pe minută.”

Pentru a pronunța această hotărâre, Judecătoria a constatat că prin rechizitoriul nr._/P/2011 din 26.05.2014, întocmit de P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 București și înregistrat pe rolul acestei instanțe sub nr._ din data de 04.08.2014, a fost trimis în judecată, în stare de libertate, inculpatul Ș. A. pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă prev. de art. 192 alin. 2 C.pen. 2009.

În actul de sesizare s-a reținut în esență că inculpatul Ș. A., pe data de 05.10.2011, în jurul orei 06:45, în timp ce conducea tramvaiul V3AM cu numărul B-_, pe linia 41 al Regiei Autonome de Transport București pe . de mers dinspre . . a se asigura temeinic la plecarea din stația RATB, a surprins-o pe numita P. E., angajată în traversarea străzii pe culoarea roșie a semaforului pietonal, cu consecința prinderii acesteia în grilajul de protecție al liniei de tramvai și tramvaiul condus, fapt ce a avut ca urmare decesul persoanei vătămate.

Prin încheierea din data de 8 septembrie 2014 (f. 14 dj) judecătorul de cameră preliminară a dispus începerea judecării cauzei, constatând legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății cu privire la inculpatul Ș. A..

La primul termen de judecată, cu procedura legal îndeplinită, ulterior citirii actului de sesizare, instanța a adus la cunoștința inculpatului dispozițiile art. 374 alin.(4) rap. la art. 396 alin.(10) C.pr.pen., privind judecata în procedură simplificată, precum și soluțiile posibile ca urmare a acestei proceduri.

Inculpatul a arătat că solicită ca judecata să aibă loc conform procedurii simplificate, prevăzută de art. 374 alin.(4) C.pr.pen. (f. 39 dj)

În faza de judecată, ca urmare a admiterii cererii formulate de inculpat, cauza a fost soluționată pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale.

Cu privire la latura civilă, a fost încuviințată proba testimonială cu un martor pentru părțile civile. Martorul D. I. a fost audiat în ședința publică din data de 22 octombrie 2014, declarația acestuia fiind atașată la dosarul cauzei.

Analizând mijloacele de probă administrate, prima instanță a reținut următoarele:

Din declarația inculpatului (f. 84 dup) coroborată cu adresa emisă de RATB (f. 79 dup) instanța reține că pe data de 05.10.2011, inculpatul se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu, conducând tramvaiul nr. B02253 pe linia 41 pe str. B., dinspre . Lujerului.

Din raportul de expertiză tehnică judiciară (f. 113 dup, f. 131 dup) coroborat cu raportul de expertiză medico-legală (f. 67 – 71 dup) și în parte cu declarația martorului N. I. (f. 100 dup) instanța reține că tramvaiul condus de către inculpat a ajuns în stația liniei 41 „. ușilor a coborât din tramvai persoana vătămată și martorul N. I..

Persoana vătămată a coborât de pe refugiul stației de tramvai, traversând linia pe care se afla tramvaiul condus de inculpat prin fața acestuia, îndreptându-se diagonal-stânga spre trecerea de pietoni. La momentul angajării în traversare, semaforul electric destinat pietonilor arăta culoarea roșie. În momentul în care persoana vătămată a ajuns în dreptul gardului despărțitor situat între cele două sensuri de mers ale tramvaielor, semaforul electric adresat tramvaiului arăta culoarea verde iar inculpatul a pus în mișcare tramvaiul, prinzând-o pe persoana vătămată între gardul despărțitor situate între cele două sensuri de mers al tramvaielor și partea stângă a tramvaiului condus de inculpat.

Instanța de fond a înlăturat în parte relatarea martorului N. I. (f. 100 dup) care a arătat că persoana vătămată a traversat șinele prin zona marcajului longitudinal pietonal, întrucât din planșa foto efectuată cu ocazia cercetării la fața locului și cu ocazia reconstituirii (f. 49 dup foto 5 și 6, f. 125 dup foto 2) instanța de fond a constatat că în zona trecerii de pietoni nu există gard despărțitor între cele două sensuri de mers ale tramvaielor. Astfel cum rezultă și din schița efectuată la fața locului (f. 45 dup) gardul despărțitor între cele două sensuri se termină la o distanță apreciabilă de zona trecerii de pietoni. Prin urmare, singura modalitate în care persoana vătămată ar fi putut fi prinsă între gardul despărțitor și partea stângă a vagonul tramvaiului este cea descrisă de către prima instanță și reținută în rechizitoriu, în care persoana vătămată a coborât de pe refugiul stației de tramvai înainte de zona pietonală, traversând primul rând de șine prin fața tramvaiului și îndreptându-se spre sfârșitul gardului despărțitor pentru a putea traversa și celălalt rând de șine.

În acest sens este și concluzia raportului de expertiză tehnică judiciară (f. 117 dup) care a arătat că impactul s-a produs pe sensul de mers către Pasajul Lujerului, la o distanță transversală de aprox. 2 metri față de bordura inferioară a refugiului pietonal, pe spațiul cuprins între partea lateral stânga a tramvaiului și nivelul de sfârșit al gardului metalic ce separă sensurile de deplasare ale tramvaielor.

Sintetizând, instanța de fond a apreciat că persoana vătămată s-a angajat în traversare la culoarea roșie a semaforului electric care se adresa pietonilor și în afara locului amenajat și marcat corespunzător pentru traversarea străzii. Aceasta este și situația de fapt reținută în rechizitoriu, în care se arată că persoana vătămată s-a angajat în traversare prin fața tramvaiului.

Din procesul-verbal de reconstituire precum și planșele foto (f. 122-132 dup) rezultă că din cabina vagonului tramvaiului, inculpatul avea vizibilitate pentru a observa o persoană de înălțimea persoanei vătămate, respectiv 1,64m, în orice unghi al cabinei s-ar fi aflat. Prin urmare, instanța acceptă apărarea inculpatului, în sensul că nu a văzut persoana vătămată care era angajată în traversare prin loc nepermis, însă este convingerea instanței întemeiată pe concluziile raportului de expertiză judiciară și reconstituirea realizată în cauză că în care s-ar fi asigurat temeinic atât în partea dreaptă a cabinei cât și în partea stângă, atunci ar fi putut evita impactul cu persoana vătămată.

Încadrarea juridică a faptelor reținută de către instanță

În ceea ce privește cererile de schimbare a încadrării juridice formulate în cauză, instanța de fond a constatat că în conformitate cu art. 104 din Legea nr. 255/2013 privind Legea de punere în aplicare a C.pr.pen. (LPANCPP), pe data de 1 februarie 2014 a intrat în vigoare Legea nr. 135/2010 privind Noul Cod de Procedură Penală. Conform art. 246 din Legea nr. 187/2012, de la aceeași dată a intrat în vigoare și Legea nr. 286/2009 privind Codul Penal.

Referitor la modalitate de aplicare a legii penale mai favorabile, instanța de fond a constatat că prin decizia nr. 265/6 mai 2014, publicată în M.Of. nr. 372/20.05.2014, Curtea Constituțională a stabilit că dispozițiile art.5 din Codul penal sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile.

În ceea ce privește infracțiunea de ucidere din culpă prev. de art. 178 alin. 2 C.pen. 1969 - 192 alin. 2 C.pen. 2009, limitele de pedeapsă sunt identice potrivit celor două legi [2 – 7 ani]. Prin urmare, prima instanță s-a raportat la individualizarea judiciară care va fi realizată pentru a stabili legea penală mai favorabilă. Având în vedere criteriile care vor fi ulterior dezvoltate de către instanță nu este necesară executarea pedepsei închisorii care va fi stabilită, fiind suficientă suspendarea condiționată a executării, fără stabilirea unor obligații suplimentare pentru inculpat. Așadar, instanța constată că singura instituție care permite stabilirea unei astfel de răspunderi penale este prev. de art. 81 C.pen. 1969 privind suspendarea condiționată a pedepsei închisorii, întrucât din perspectiva noii legislații penale este posibilă numai suspendarea executării pedepsei sub supraveghere prev. de art. 91 C.pen. 2009, modalitate de executare mai severă, având în vedere că este însoțită obligatoriu de prestarea muncii neremunerate în folosul comunității iar la sfârșitul termenului de supraveghere inculpatul nu se consideră reabilitat de drept.

Față de acestea, instanța de fond a admis cererea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 de schimbare a încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpatului Ș. A., din infracțiunea de ucidere din culpă prev. de art. 192 alin. 2 C.pen. 2009 în infracțiunea de ucidere din culpă prev. de art. 178 alin. 2 C.pen. 1969 cu aplic. art. 5 C.pen. 2009.

Fapta inculpatului Ș. A., constând în aceea că la data de 05.10.2011, în jurul orei 06:30, a condus tramvaiul V3AM cu numărul de înmatriculare B-_, alocat liniei 41 a RATB, pe . de mers dinspre .. Timișoara și nu s-a asigurat temeinic la plecarea de pe loc din stația „. pe persoana vătămată P. E., care s-a angajat în traversare prin loc nepermis și la culoare roșie a semaforului electric adresat pietonilor întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de ucidere din culpă prev.de art. 178 alin. 2 C.pen. 1969 cu aplic. art. 5 C.pen. 2009.

Elementul material al infracțiunii este reprezentat de orice acțiune sau inacțiune susceptibilă de a produce, direct sau indirect, decesul unei persoane, iar în cauză constă în acțiunea inculpatului de a pune în mișcare tramvaiul fără a se asigura temeinic și prinderea persoanei vătămată între gardul despărțitor și vagonul tramvaiului.

Acțiunea a fost săvârșită cu ocazia efectuării unei activități – aceea de conducere a unui tramvai pe drumurile publice, pentru exercitarea căreia sunt stabilite reguli prin acte normative – O.U.G. nr. 195/2002 și H.G. nr. 1391/2006.

Totodată, acțiunea a fost efectuată cu nerespectarea dispozițiilor legale pentru efectuarea activității de conducere a unui tramvai – art. 151 lit. d din Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002 (forma în vigoare la data săvârșirii faptei): Conducătorul de autovehicul sau de tramvai care efectuează transport public de persoane este obligat să repună în mișcare autovehiculul sau tramvaiul din stație după ce a semnalizat intenția și s-a asigurat că poate efectua în siguranță această manevră.

Instanța de fond a considerat că a existat o legătură de cauzalitate între dispoziția legală nerespectată și urmare imediată produsă, în cazul în care inculpatul s-ar fi asigurat temeinic la plecare de pe loc și în zona stânga-față ar fi observat-o pe persoana vătămată și ar fi putut evita impactul.

Urmarea imediată este reprezentată de decesul persoanei vătămate.

Legătura de cauzalitate între acțiunile inculpatului și urmarea imediată rezultă din raportul medico-legal de necropsie nr. A_ efectuat de Institutul Național de Medicină Legală „M. Minovici” (f. 67 dup) din care rezultă că leziunile traumatice constatate s-au putut produce prin lovire cu și de corp/plan dur, posibil prin comprimare între planuri dur și posibil în condițiile unui accident rutier, existând o legătură de cauzalitate directă necondiționată între leziunile traumatice și cauza medicală a decesului.

În ceea ce privește latura subiectivă, inculpatul a săvârșit fapta cu vinovăție în forma culpei fără prevedere [art. 19 pct. 2 lit. b C.pen. 1969] având în vedere că inculpatul nu a prevăzut rezultatul faptei sale, deși trebuia să prevadă posibilitatea că o persoană se putea afla pe șinele de tramvai aflate în dreptul refugiului de pietoni și prin urmare plecarea de pe loc fără asigurarea temeinică poate determina accidentarea unei persoane. Totodată, inculpatul putea să prevadă producerea accidentului, având în vedere că din procesul-verbal de reconstituire și planșele foto rezultă că din cabina de control a inculpatului acesta putea observa o persoană cu aceeași înălțime cu cea a persoanei vătămate.

Împrejurarea că și persoana vătămată a traversat prin loc nepermis nu duce la exonerarea inculpatului de răspundere penală în prezenta cauză întrucât aceasta este o împrejurare care putea fi prevăzută de către inculpat, astfel cum a fost arătat acesta aflându-se staționat în stație la momentul în care persoana vătămată traversa linia de tramvai, iar în cazul în care inculpatul s-ar fi asigurat nu ar mai fi plecat de pe loc.

Această concluzie este susținută și de dispozițiile art. 72 alin. 4 din OUG 195/2002 conform căruia pietonii surprinși și accidentați ca urmare a traversării prin locuri nepermise, la culoarea roșie a semaforului destinat acestora, sau a nerespectării altor obligații stabilite de normele rutiere poartă întreaga răspundere a accidentării lor, în condițiile în care conducătorul vehiculului respectiv a respectat prevederile legale privind circulația prin acel sector. Astfel spus, lipsa răspunderii penale a șoferului poate fi constată numai dacă acesta a respectat prevederile legale privind circulația pe acel sector sau obligațiile nerespectate nu au nicio legătură cu producerea accidentului. Cum în cauza de față obligațiile nerespectate sunt în legătură de cauzalitate directă cu accidentarea persoanei vătămate, fapta întrunește elementele de tipicitate ale infracțiunii de ucidere din culpă.

Individualizarea judiciară a pedepsei

Prima instanță a avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72 C.pen.1969, respectiv gravitatea infracțiunii săvârșite și periculozitatea infractorului, care se evaluează în funcție de împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și de mijloacele folosite, natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit, natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal, nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.

Fapta inculpatul a avut ca urmare decesului unei persoane, infracțiunea de ucidere din culpă fiind săvârșită prin încălcarea unor norme importante privind circulația pe drumurile publice. Astfel, inculpatul a încălcat obligația de a pune în mișcare tramvaiul pe care îl conducea numai după ce s-a asigurat că poate face această manevră în condiții de siguranță.

Cu toate acestea, prima instanță a considerat că circumstanțele reale în care a fost săvârșită infracțiunea diminuează în mod considerabil gravitatea infracțiunii și a periculozității inculpatului. Astfel cum a fost reținut în cadrul situației de fapt, persoana vătămată P. E. a traversat prin fața tramvaiului condus de către inculpat, printr-un loc nepermis și în condițiile în care semaforul electric pentru pietoni arăta culoarea roșie iar pentru autovehicul culoarea verde. Conform art. 72 alin. 3 din OUG 195/2002 traversarea drumului public de către pietoni se face perpendicular pe axa acestuia, numai prin locurile special amenajate și semnalizate corespunzător, iar în lipsa acestora, în localități, pe la colțul străzii, numai după ce s-au asigurat că o pot face fără pericol pentru ei și pentru ceilalți participanți la trafic. În condițiile nerespectării acestei reguli fundamentale în traversarea drumului public, instanța consideră proporția culpei în producerea accidentului este mai mare în sarcina persoanei vătămate.

Totodată, în ceea ce privește persoana inculpatului, instanța reține că acesta are o vârstă de 65 de ani, a fost angajat al Regiei Autonome de Transport București în funcția de conducător de tramvai între anii 1979 – 2014 (f. 83 dj). De asemenea, din cazierul auto al inculpatului (f. 66 dj) instanța reține că deși acesta are permis de conducere pentru tramvaie de 36 de ani și pentru vehicule categoria B de 7 ani, a fost sancționat contravențional numai de 3 ori, ceea ce conduce instanța la concluzia că inculpatul exercită în mod obișnuit activitatea de conducere pe drumurile publice cu respect față de cadrul legal și cu responsabilitate față de riscurile pe care le implică această activitate.

Deși nu poate duce la înlăturarea completă a răspunderii penale reținută în sarcina inculpatului, prima instanță a reținut că modalitatea concretă în care a fost săvârșită fapta diminuează gravitatea faptei, fiind necesară și proporțională numai aplicarea unei pedepse cu închisoarea la limita minimului special. Având în vedere diminuarea limitelor de pedeapsă cu o treime conf. art. 396 alin. 10 C.pr.pen., instanța va aplica pedeapsa de de 1 (un) an și 4 (patru) luni închisoare.

Totodată, prima instanță a subliniat că în stabilirea pedepsei, este avut în vedere timpul considerabil care a trecut de la momentul săvârșirii faptei. Astfel, deși infracțiunea a fost comisă pe 05.10.2011, rechizitoriul a fost emis pe data de 26.05.2014, adică la aproximativ 2 ani și 6 luni de la momentul săvârșirii faptei. Aceasta în condițiile în care Ministerul Public nu a avut de administrat un probatoriu complex iar atitudinea inculpatului a fost aceea de recunoaștere deplină. De asemenea, prima instanță a constatat lungi perioade de inactivitate în desfășurarea urmăririi penale (spre ex., deși ultimul procedeu probatoriu a fost administrat pe data de 26.10.2013, procurorul a avut nevoie de mai bine de 6 luni pentru redactarea unui rechizitoriu de 3 file) deși nu există împrejurări obiective care să determine temporizarea procedurilor.

În ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei, prima instanță a considerat că, având în vedere că pedeapsa principală aplicată inculpatului nu depășește 3 ani închisoare, iar acesta nu a mai fost condamnat anterior, ținând seama circumstanțele personale anterior expuse precum și de atitudinea procesuală avută de la momentul comiterii faptei până în prezent, scopul pedepsei și reinserția socială pot fi atinse fără privarea de libertate a inculpatului, pronunțarea condamnării constituind un avertisment ce îl va determina să nu mai săvârșească infracțiuni.

Referitor la forma de suspendare a executării pedepsei închisorii, instanța de fond nu a apreciat necesară supravegherea inculpatului și impunerea unor obligații în conf. cu art. 86³ C.pr.pen. întrucât nu există nici un indiciu rezonabil din care să rezulte că că este necesară supravegherea conduitei inculpatului în viitor. Prin urmare, instanța consideră că este suficientă suspendarea condiționat executarea pedepsei închisorii, pe un termen de încercare de 3 (trei) ani și 4 (patru) luni, stabilit conform art. 82 C.pen 1969.

În ceea ce privește pedepsele complementare și accesorii, conform art. 12 alin. 1 din Legea nr. 187/2012 în cazul succesiunii de legi penale intervenite până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, pedepsele accesorii și complementare se aplică potrivit legii care a fost identificată ca lege mai favorabilă în raport cu infracțiunea comisă.

Având în vedere că în cauza de față a fost identificată lege mai favorabilă cu este legea veche, instanța va analiza aplicarea pedepselor accesorii și complementare conform C.pen. 1969.

În privința pedeapselor accesoriii, natura și gravitatea faptelor conduc la concluzia nedemnității în exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau funcții elective publice și de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, prevăzute de art.64, lit.a, teza a doua și lit.b. C.pen. Prin urmarea, instanța de fond a aplicat, cu titlu de pedeapsă accesorie, interzicerea exercitării drepturilorilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și lit. b C.pen. 1969, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat.

În temeiul art. 71 alin. 5 C.pen. 1969 executarea pedepsei accesorii se suspendă pe durata termenului de încercare.

Conform art. 404 alin. 2 C.pr.pen., a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C.pen. 1969 referitoare la revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni pe durata termenului de încercare.

În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008, a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpatul Ș. A. în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Național de Date Genetice și Judiciare, luând în considare că potrivit deciziei nr. 18/2013 pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție într-un recurs în interesul legii, prelevarea poate fi dispusă și în ipoteza în care executarea pedepsei este suspendată condiționat sau sub supraveghere.

Latura civilă

În timpul urmăririi penale s-au constituit părți civile P. N., G. C., G. C. I. prin reprezentant legal și G. R. C. prin reprezentant legal împotriva inculpatului, a părții responsabile civilmente R. A. de Transport București și S.C. A. R. – Asirom Vienna Insurance Group S.A. (f. 61 dup) În timpul judecății, părțile civile au depus o cerere precizatoare (f. 40 dj) prin care au arătat că solicită 20.000 lei daune materiale, 900.000 EURO daune morale și stabilirea unei prestații periodice lunare în favoarea celor doi copii minori ai persoanei vătămate.

Instanța de fond a constatat că potrivit certificatului de înmatriculare (f. 93 dup) tramvaiul condus de către inculpat este proprietatea Regiei Autonome de Transport București, fiind asigurat de către partea responsabilă civilemente A. R. Asirom Vienna Insurance Group S.A. la data săvârșirii faptei. (f. 95 dup)

Problema principală ridicată în cauza de față constă în modalitatea în care vor răspunde persoanele împotriva căreia a fost formulată cerere de constituire parte civilă. Astfel, conform art. 86 C.pr.pen. persoana care, potrivit legii civile, are obligația legală sau convențională de a repara în întregime sau în parte, singură sau în solidar, prejudiciul cauzat prin infracțiune și care este chemată să răspundă în proces este parte în procesul penal și se numește parte responsabilă civilmente. Așadar, spre deosebire de art. 24 alin. 3 C.pr.pen. care făcea trimitere numai la răspunderea potrivit legii civile, noua lege procesuală precizează în mod expres că în cadrul procesului penal vor răspunde în calitate de parte responsabilă civilmente persoanele care în temeiul unui contract, au obligația de a repara prejudiciul cauzat de către inculpat.

Art. 24 alin. 3 C.pr.pen. 1969 a fost interpretat prin Decizia nr. I/2005 pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție – Secțiile Unite, prin care a fost statuat că, formularea textului trimite, în mod obligatoriu, la dispozițiile art. 1000 alin. 1 și 3 din Codul civil 1864, care reglementează o răspundere civile. Or, natura juridică a obligației pe care și-o asumă societatea de asigurare prin încheierea contractului de asigurare cu asiguratul este total diferită de răspunderea pentru fapta altuia, reglementată prin art. 1000 alin. 1 din Codul civil, precum și de răspunderea comitenților, pentru prejudiciul cauzat de prepușii lor, la care se referă alin. 3 al aceluiași articol.

Având în vedere acestea, instanța de fond a reținut că prin reformularea art. 86 C.pr.pen. intenția expresă a legiuitorului a fost aceea de a include în cadrul noțiunii de parte responsabilă civilmente și acele persoane care, în temeiul unui contract au obligația de a repara în întregime sau în parte, singură sau în solidar, prejudiciul creat de către inculpat prin săvârșirea infracțiunii, cum sunt societățile de asigurare, care conform art. 49 alin. 1 din Legea nr. 136/1995 acordă despagubiri, in baza contractului de asigurare, pentru prejudiciile de care asiguratii raspund fata de terte persoane pagubite prin accidente de vehicule.

Față de această modificare a textului legal, instanța de fond a reținut că sunt incidente dispozițiile art. 474¹ C.pr.pen. 2010 privind încetarea efectelor recursului în interesul legii pronunțat prin Decizia nr. I/2005 pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție – Secțiile Unite, dispoziții conform cărora efectele deciziei încetează în cazul abrogării, constatării neconstituționalității ori modificării dispoziției legale care a generat problema de drept dezlegată, cu excepția cazului în care aceasta subzistă în noua reglementare.

Cu toate acestea, clarificarea calității procesuale a asigurătorului nu tranșează și modalitatea în care acesta răspunde față de terțe persoane. Astfel, contrar susținerilor procurorului, instanța de fond a considerat că simpla calitate de parte responsabilă civilmente nu atrage în mod obligatoriu o răspundere civilă solidară, întrucât chiar din art. 83 C.pr.pen. rezultă că partea responsabilă civilmente poate răspunde singură sau în solidar.

Instanța consideră că partea responsabilă civilmente S.C. A. R. Asirom Vienna Insurance Group S.A. răspunde pentru prejudiciul creat de către inculpat, răspunderea societății de asigurare fiind o răspundere directă, decurgând din achiesarea asigurătorului la riscurile conduitei asiguratului. De aceea, prin acoperirea prejudiciului suferit de terțul victimă a accidentului de circulație, asigurătorul nu face o plată pentru făptuitor și nici alături de acesta, ci își îndeplinește obligația proprie, asumată prin contractul de asigurare, el suportând în mod efectiv și definitiv întregul prejudiciu cauzat din culpa inculpatului.

Așadar, prima instanță a apreciat că în prezenta cauză asigurătorul autovehiculului inculpatului va fi obligat direct către persoanele prejudiciate prin producerea accidentului rutier de către inculpat. O asemenea interpretarea este în consonanță și cu soluțiile pronunțate de către Secția Penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție care a reținut că în situația existenței unor prejudicii de care asiguratul răspunde față de terțe persoane păgubite prin accidente de vehicule, la plata acestor despăgubiri va fi obligat numai asigurătorul, nu și inculpatul. (ICCJ, Secția penală, decizia nr. 968/11 Martie 2011)

Față de acestea, instanța de fond a constatat că prin încheierea contractului de asigurare, partea responsabilă civilmente R. A. de Transport București a asigurat riscul creat prin activitatea inculpatului precum și prejudiciile care ar putea fi cauzate prin lucrul asupra căruia exercită paza juridică și prin urmare răspunderea sa este înlăturată de răspunderea prioritară a părții responsabile civilmente S.C. A. R. Asirom Vienna Insurance Group S.A. conform dispozițiilor speciale prev. de art. 55 alin. 1 din Legea nr. 136/1995 care arată că despăgubirile se plătesc de către asigurător persoanelor fizice sau juridice păgubite. Nu în ultimul rând, având în vedere că răspunderea părții responsabile civilmente S.C. A. R. Asirom Vienna Insurance Group S.A. nu este o răspundere civilă delictuală, nu există nici un temei pentru reținerea solidarității, întrucât prezumția de solidaritate operează numai în materie delictuală, conf. art. 1382 C.civ.

Analizând temeinicia constituirii de parte civilă, instanța de fond a constatat că, astfel cum a fost arătat la momentul expunerii situației de fapt, victima P. E. a traversat pe culoare roșie a semaforului care era adresat pietonilor și printr-un loc nepermis. Astfel, persoana vătămată și-a încălcat obligația prev. de art. 72 alin. 4 C.pr.pen. din OUG 195/2002. Față de acestea, instanța consideră că sunt incidente prev. de art. 1371 alin. 1 C.civ. conform cărora în cazul în care victima a contribuit cu intenție sau din culpă la cauzarea ori la mărirea prejudiciului sau nu le-a evitat, în tot sau în parte, deși putea să o facă, cel chemat să răspundă va fi ținut numai pentru partea de prejudiciu pe care a pricinuit-o.

În stabilirea culpelor instanța de fond a avut în vedere că inculpatul Ș. A. a exercitat o activitate pentru care este necesară urmarea unor cursuri de pregătire precum și promovarea unui examen. Astfel, instanța de fond a considerat că inculpatul este cel care trebuie să manifeste o atitudine precaută și un stil de condus preventiv. Cu toate acestea, instanța de fond a considerat că deși inculpatului îi este reținută încălcarea obligației prev. de art. 151 lit. d din Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002, persoana vătămată a încălcat două obligații fundamentele privind circulația pe drumurile publice, contribuind în mare măsură la producerea accidentului. Este opinia instanței că prin crearea stării de pericol potențial, persoana vătămată este cea care a creat premisele producerii accidentului, culpa inculpatului fiind una secundară în lanțul cauzal care a dus la producerea accidentului.

În ceea ce privește daunele materiale, instanța de fond a constatat că în conformitate cu art. 1392 C.civ. cel care a făcut cheltuieli pentru îngrijirea sănătății victimei sau, în caz de deces al acesteia, pentru înmormântare are dreptul la înapoierea lor de la cel care răspunde pentru fapta ce a prilejuit aceste cheltuieli. Conform art. 99 alin. 1 C.pr.pen. sarcina probei în cadrul acțiunii civile aparține părții civile ori, după caz, procurorului care exercită acțiunea civilă în cazul în care persoana vătămată este lipsită de capacitate de exercițiu sau are capacitate de exercițiu restrânsă. În cauza de față, având în vedere că nu suntem în prezența unei ipoteze de exercitare a acțiunii civile din oficiu, sarcina probei revine exclusiv părților civile.

Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei (f. 43-54 dj) rezultă că părțile civile au probat efectuarea unor cheltuieli în valoare de 2080 lei după cum urmează:- suma de 480 de lei, reprezentând cost efectuat cu achiziționarea sicriului( chitanța fila nr. 50), - suma de 100 de lei, reprezentând cheltuieli de înmormântare( fila nr. 49), - suma de 1500 de lei, reprezentând cost al locului de înhumare. Declarația martorului D. I. nu poate fi avută în vedere de către instanță pentru stabilirea daunelor materiale întrucât martorul nu a avut cunoștință de cheltuielile efectuate de către părțile civile și nu a putut indica nicio sumă care să fie avută în vedere de către instanță. Instanța de fond a reținut că sumele menționate în chitanțe au fost plătite de P. N., numele acestuia figurând pe chitanțele eliberate. De asemenea, deși partea civilă P. N. a menționat existența altor cheltuieli, incidente atât la momentul înmormântării, cât și ulterior, cu ocazia efectuării mai multor parastase, nu a fost făcută dovada certitudinii prejudiciului, cuantumul acestuia rămânând neprobat. Astfel, prejudiciul probat este în cuantum de 2080 de lei, iar dreptul la recuperarea acestuia revine părții civile în cuantum de 416 lei, prin raportare la gradul de vinovăție reținut în sarcina inculpatului de 20%.

Cu privire la pretențiile invocate de partea civilă G. C., instanța de fond a constatat că întinderea prejudiciului material nu a fost probată, astfel încât solicitările cu privire la suma de 5000 de lei nu sunt întemeiate.

În ceea ce privește daunele morale solicitate de către părțile civile, prima instanță a avut în vedere prevederile art. 1391 alin. 2 C.civ. poate acorda despăgubiri ascendenților, descendenților, fraților, surorilor și soțului, pentru durerea încercată prin moartea victimei, precum și oricărei alte persoane care, la rândul ei, ar putea dovedi existența unui asemenea prejudiciu. Astfel iprima nstanță a reținut că suferințele psihice pe care le încearcă rudele apropiate prin moartea a unui membru de familie, rămânând lipsiți de bucuriile și mulțumirile firești procurate de defunctă și, nu în ultimul rând, de suportul moral și afecțiunea reciprocă pe care și-o datorau în virtutea relațiilor de rudenie, dau drept la despăgubiri ca o compensare a suferințelor produse.

În cauza de față au solicitat daune morale partea civilă P. N., G. C., concubinul persoanei vătămate, și copii persoanei vătămate G. C. I. (f.87 dj) și G. R. – C. (f. 88 dj).

Prima instanță a înlăturat apărarea formulată de către partea responsabilă civilmente A. R. Asirom Vienna Insurance Group S.A. în sensul că G. C. este concubinul persoanei vătămate și nu poate primi despăgubiri morale, întrucât art. 1391 alin. 2 C.civ. prevede în mod expres că pot fi acordate despăgubiri oricărei alte persoane în afara rudelor și soțului care ar putea dovedi durerea încercată prin moartea victimei. Având în vedere că relația de concubinaj a părții civile cu persoana vătămată a fost dovedită prin faptul că cei doi au împreună doi copii, pe G. R. C. și G. C. I., prima instanță a considerat că partea civilă G. C. este îndreptăți la primirea daunelor morale.

În ceea ce privește solicitarea de acordare a daunelor morale formulată de către P. N., prima instanță a constatat din fișa DEPABD a persoanei vătămate P. E. că numele tatălui acesteia este N.. Totodată, din fișa DEPABD a părții civile P. N. nu rezultă că acesta ar avea copii. Prin urmare, având în vedere că partea civilă nu a depus înscrisuri din care să rezulte legătura de rudenie cu persoana vătămată și nici legătura de afecțiune cu aceasta, instanța de fond nu a acordat părții civile P. N. daune morale.

Evaluarea bănească a suferințelor părților civile este însă dificil de realizat, mai ales în lipsa unor minime criterii legale și în contextul unei jurisprudențe variate. De aceea, la stabilirea sumei acordate, instanța de fond a statuat în echitate și a ținut seama de circumstanțele concrete ale speței, respectiv: legătura foarte apropiată de rudenie, vârsta victimei, relațiile strânse ce existau între părțile civile, astfel cum a fost arătat în declarația martorului D. I. (f. 81 dj)

Totodată instanța de fond a avut în vedere că nicio sumă de bani nu poate compensa în totalitate suferințele încercate de partea civilă, precum și că daunele morale nu trebuie să constituie o sancțiune excesivă pentru cel care este obligat și nici o sursă de îmbogățire nejustificată pentru cel căruia i se acordă.

În consecință, păstrând un just echilibru între interesele părților, instanța a considerat că despăgubiri morale pentru părțile civile G. C., G. G. R. C., G. C. I. ar trebui stabilite la nivelul sumei de 100.000 EUR, însă aceasta va fi redusă la procentul de 20%, corespunzătoare culpei inculpatului de în producerea accidentului, părțile civile urmând să le fie acordate câte 20.000 EUR (echivalent în lei, la cursul BNR din data plății), reprezentând daune morale.

Cu privire la părțile civile G. I. și G. R. C., copiii minori ai defunctei, instanța de fond a constatat că acestea sunt îndreptățite la obținerea unei sume periodice care să acopere prejudiciul material cauzat prin decesul mamei, în condițiile art. 1390 alin. 2 C.civ.

Scopul acordării sumelor de bani periodice este acela de a acoperi prejudiciul cauzat minorilor prin lipsirea acestora de contribuția lunară pe care victima o avea în întreținerea acestora. În condițiile în care victima ar fi fost în viață, aceasta era obligată, cf. art. 516 C Civ. și 499 C. Civ., să presteze întreținere copiilor minori până la momentul împlinirii de către aceștia a vârstei de 18 ani.

În stabilirea cuantumului prestației periodice care se cuvine minorilor, instanța a avut în vedere criteriile stipulate în art. 529 C civ. În acest sens, prima instanță a constatat că, deși neîncadrată în muncă, persoana vătămată era aptă de muncă și se putea ocupa de creșterea și educarea minorilor. În consecință, instanța a apreciat că suma care se impune a fi plătită cu titlu de prestație periodică este în cuantum de 400 de lei, pentru fiecare minor. Suma va fi plătită începând cu data de 05.10.2011, data decesului, până la împlinirea de către minori a vârstei de 18 ani.

În legătură cu durata în timp a prestațiilor datorate, instanța de fond a reținut că acțiunea civilă a fost formulată de reprezentantul legal, urmând a fi limitată la timpul necesar împlinirii vârstei de 18 ani, după împlinirea acestei vârste, exercițiul acțiunii civile în răspundere civilă aparține exclusiv persoanelor în cauză, acestea putând solicita plata în continuare, în condițiile în care vor proba continuarea studiilor. Mai mult, un alt aspect care determină netemeinicia susținerilor reprezentantului legal, ca suma să fie plătită până la împlinirea de către copii a vârstei de 26 de ani, constă în incertitudinea continuării studiilor ulterior vârstei de 18 ani, condiție necesară pentru ca victima să fi fost obligată la prestarea întreținerii către copii, incertitudine care face ca însăși prejudiciul să fie incert.

Prin urmare, În temeiul art. 397 alin. 1 coroborat cu art. 25 alin. 1 C.pr.pen. rap. la art. 1357 C.civ. și art. 49, 50 din Legea nr. 136/1995 a admis în parte acțiunile civile formulate de către P. N., G. C., G. R. C. și G. C. I. și în consecință a obligat partea responsabilă civilmente S.C. A. R. – Asirom Vienna Insurance Group S.A. la plata următoarelor sume, corespunzătoare culpei inculpatului de 20% în producerea accidentului: (i) către partea civilă P. N. suma de 416 lei reprezentând cheltuieli ocazionate de înmormântarea persoanei vătămate. (ii) către partea civilă G. C. suma de 20.000 EURO (echivalentul în lei la cursul BNR din ziua plății) reprezentând daune morale. (iii) către partea civilă minoră G. R. C., prin reprezentant legal, o prestație periodică lunară în cuantum de 400 lei cu începere de la data faptei, 05.10.2011, și până la împlinirea vârstei de 18 ani și suma de 20.000 EURO (echivalentul în lei la cursul BNR din ziua plății) reprezentând daune morale. (iv) către partea civilă minoră G. C. I., prin reprezentant legal, o prestație periodică lunară în cuantum de 400 lei cu începere de la data faptei, 05.10.2011, și până la împlinirea vârstei de 18 ani și suma de 20.000 EURO (echivalentul în lei la cursul BNR din ziua plății) reprezentând daune morale.

În ceea ce privește acțiunea civilă formulată de către S. de Urgență București (f. 31 dj) conform art. 313 alin. 1 din Legea nr. 495/2006 privind reforma în domeniul sănătății, persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane răspund potrivit legii și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată. Sumele reprezentând cheltuielile efective vor fi recuperate de către furnizorii de servicii medicale. Pentru litigiile având ca obiect recuperarea acestor sume, furnizorii de servicii medicale se subrogă în toate drepturile și obligațiile procesuale ale caselor de asigurări de sănătate și dobândesc calitatea procesuală a acestora, în toate procesele și cererile aflate pe rolul instanțelor judecătorești, indiferent de faza de judecată.

Având în vedere că prin comiterea de către inculpat a faptei ilicite s-au produs leziuni părții vătămate, aceasta necesitând îngrijiri medicale care au ocazionat cheltuieli suportate de către furnizorul de servicii medicale constituit ca parte civilă, cheltuieli dovedite prin fișa de internare, evoluție și tratament a victimei și decontul de plată, reiese că în cauză sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale a inculpatului privitoare la faptă, prejudiciu, raportul de cauzalitate și vinovăția acestuia.

Totodată, prima instanță a avut în vedere și dispozițiile art. 49 pct. 1 lit. d din Ordinul CSA nr. 5/2010 conform cărora la stabilirea despăgubirilor pentru vătămări corporale se au în vedere și eventualele cheltuieli prilejuite de accident, respectiv cele efectuate cu spitalizarea persoanei vătămate, aceasta fiind acoperite astfel de către asigurător.

Prin urmare, în temeiul art. 397 alin. 1 coroborat cu art. 25 alin. 1 C.pr.pen. rap. la art. 1357 C.civ. și art. 49, 50 din Legea nr. 136/1995 rap. art. 313 alin. 1 din Legea nr. 95/2006 a admis în parte acțiunea civilă formulată de către S. U. de Urgență București și în consecință a obligat partea responsabilă civilmente S.C. A. R. – Asirom Vienna Insurance Group S.A. la plata sumei de 652,10 lei către S. U. de Urgență București, corespunzător culpei de 20% a inculpatului în producerea accidentului.

Cheltuieli judiciare

În temeiul art. 272 rap. la art. 274 alin. 1 C.pr.pen. l-a obligat pe inculpat la plata către stat a sumei de 3500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

În temeiul art. 276 alin. 1 – 2 C.pr.pen. rap, la art. 26 alin. 1 lit. d din Ordinul CSA nr. 5/2010 a obligat partea responsabilă civilmente S.C. A. R. – Asirom Vienna Insurance Group S.A. la plata sumei de 29,20 lei reprezentând taxe pentru acte medico-legale, conform chitanței .._/07.10.2011 către partea civilă P. N..

Împotriva sentinței penale anterior menționate, au declarat apel în termenul legal, la data de24.11.2014 P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 6, București, la data de 21.11.2014 părțile civile P. N., G. C., G. R. C. și G. C. I., iar la data de 27.11.2014 partea responsabilă civilmente S.C. A. R. – Asirom Vienna Insurance Group S.A.

Cererile de apel au fost înaintate de Judecătorie și înregistrate pe rolul acestei Curți la data de 19 decembrie 2014.

Prin motivele de apel depuse la data de 18 decembrie 2014 P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 București a criticat sentința penală apelată sub aspectul modalității în care prima instanță a soluționat latura civilă.

În dezvoltarea motivelor de apel P. a invocat că în mod netemeinic prima instanță a soluționat acțiunea civilă în sensul în care a obligat doar asiguratorul la repararea prejudiciului. De asemenea, s-a apreciat că în mod netemeinic prima instanță a stabilit proporția culpei în cuantum de 20% în sarcina inculpatului și de 80% în sarcina victimei.

Prin motivele de apel depuse la data de 12.01.2015, părțile civile P. N., G. C., G. R. C. și G. C. I. au criticat sentința penală apelată sub aspectul modalității în care prima instanță a soluționat latura civilă

În dezvoltarea motivelor de apel, s-a invocat că hotărârea este netemeinică deoarece nu au fost acordate daune morale tatălui victimei, numitului P. N.. S-a precizat că scrierea greșită a numelui tatălui în certificatul de deces nu dă legalitate acestei decizii, la dosarul cauzei existând dovada legăturilor de sânge, aspect ce rezultă atât din declarația de martor a numitei M. R., cât și din actul de constituire de părți civile, prin care toți semnatarii confirmă acest lucru, precum și din declarația martorului D. I.. Mai mult, partea civilă a precizat că victima a locuit în același domiciliu cu P. N., iar de asemenea, simplu fapt că a efectuat cheltuieli cu privire la decesul victimei, iar ulterior a contribuit la îndeplinirea datinilor creștinești, ar fi trebuit să conducă prima instanță la o altă concluzie. S-a mai arătat că prima instanță a realizat doar minime verificări cu privire la relația de rudenie dintre această parte civilă și victima, iar calitatea procesuală a acestei părți civile nu a fost niciodată pusă în discuție.

S-a mai invocat că hotărârea primei instanțe este netemeinică sub aspectul stabilirii proporționalității culpei, deoarece s-a apreciat că inculpatul are o culpă de 20%, iar victima are o culpă de 80% în producerea infracțiunii, în condițiile în care s-a stabilit că inculpatul a încălcat o normă rutieră, iar victima două norme rutiere. Apelanții au precizat că în mod greșit prima instanță a apreciat că victima a încălcat două norme rutiere, în condițiile în care traversarea prin loc nepermis și traversarea pe culoarea roșie a semaforului electric se exclud chiar prin definiția termenilor. Mai mult, în ceea ce îl privește pe inculpat, acesta fiind șofer profesionist, are o culpă agravantă constând în aceea că nu a respectat regulile interne, care stabilesc că un conducător de tramvai trebuie să se asigure suplimentar la plecarea din stație prin privirea către uși și către extremitățile tramvaiului, fapt ce nu s-a întâmplat. S-a precizat totodată că Ș. A. ar fi singurul vinovat de producerea accidentului în condițiile în care la circa 3 ani de la data producerii accidentului, în continuare persoanele traversează în același mod, fără a fi ucise sau accidentate de alte tramvaie, probabil datorită atenției vatmanului în manipularea tramvaiului. S-a mai apreciat că cel care poate stabili proporționalitatea culpei este expertul care a întocmit raportul de expertiză, singurul în măsură să spună ce norme au fost încălcate și de către cine și în ce măsură. Cu privire la locul producerii accidentului, părțile civile au considerat că acesta este un loc permis pentru traversare, în situația în care victima traversa la culoarea verde a semaforului electric, după studierea schiței accidentului rezultând că victima nu trebuia și nu putea să prevadă că amplasamentul trecerii de pietoni este unul în „L” și că nu trebuia să treacă prin acel loc, respectiv prin fața tramvaiului, spațiul existent permițându-i acest lucru, marcajul pietonal neexistând.

În final, părțile civile apelante au invocat că hotărârea primei instanțe este netemeinică deoarece nu au fost acordate în întregime daunele morale și materiale solicitate. S-a apreciat că în mod greșit prima instanță a acordat daunele materiale doar în măsura în care au fost stabilite cu înscrisuri, în condițiile în care în astfel de situații, când familia este foarte îndurerată și luată prin surprindere, este de notorietate că nimeni nu se gândește să păstreze înscrisurile doveditoare, iar achiziționarea produselor de la vecini sau de a piață nu generează documente justificative. Argumentul primei instanțe conform căruia se respinge cererea de acordare a daunelor materiale formulată de partea civilă G. C., pe motiv că martorul nu a știut să indice suma care a fost cheltuită nu poate fi primit, deoarece faptul că martorul nu a cunoscut suma exactă nu înseamnă că nu s-a efectuat nicio cheltuială. În ceea ce privește acordarea daunelor morale, cuantumul de 100.000 euro pentru minorii rămași timpuriu fără mama lor și care nu vor mai fi niciodată la fel este în opinia apelanților insuficient.

Prin motivele de apel depuse la data de 17 noiembrie2014 partea responsabilă civilmente S.C. A. R. – Asirom Vienna Insurance Group S.A. a criticat sentința penală apelată sub aspectul modalității în care prima instanță a soluționat latura civilă.

În dezvoltarea motivelor de apel, s-a contestat prestația periodică acordată celor doi minori, întrucât pe de o parte, potrivit art.49 alin.2 din Ordinul CSA nr.5/2010 asiguratorul nu acordă prestații periodice, acesta fiind obligat să suporte doar prejudiciul material dovedit cu acte justificative, iar pe de altă parte părțile civile nu au probat că victima avea un venit lunar la data decesului.

Referitor la daunele morale, apelanta a invocat că acestea nu pot constitui un motiv de îmbogățire fără justă cauză, ele trebuind să acopere prejudiciul moral dovedit și argumentat. S-a considerat că sumele invocat de instanța de fond sunt nejustificat de mari. Chiar dacă prima instanță a considerat că suma acordată cu titlu de daune morale trebuie să aducă persoanei vătămate o anumită satisfacție compensatorie de natură a-i atenua suferințele, totuși sumele acordate sunt prea mari, deoarece în cauze similare, instanțele de judecată au acordat părților civile sume cu mult mai mici.

În final, apelanta a solicitat înlăturarea dispoziției instanței de fond de obligare la plata daunelor morale față de G. C., care avea doar calitatea de concubin al victimei, acesta nefăcând parte din membrii familiei, nefiind îndreptățit să primească aceste despăgubiri față de legislația în vigoare la data producerii accidentului.

La termenul de judecată de astăzi, intimatul apelant, fiind în mod expres întrebat, a precizat că nu dorește să dea o nouă declarație, că își menține declarația de recunoaștere a faptelor, formulată în fața primei instanțe.

Cu ocazia judecării apelului, Curtea a procedat la audierea martorului M. R..

A încuviințat administrarea probei cu înscrisuri. S-a depus la dosarul cauzei declarația numiților P. D. și B. V. autentificată sub nr.34/07.01.2015 de Societatea Profesională Notarială C. și V..

Prin motivele de apel susținute oral, reprezentantul Ministerului Public a arătat că nu mai susține motivul de apel privind modalitatea de stabilire a proporției culpelor, apreciind că în mod corect a fost stabilită proporția culpelor de către instanța de fond, având în vedere că victima a traversat prin loc nepermis și la culoarea roșie a semaforului, creând o stare de pericol.

Analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu motivele anterior menționate, precum și din oficiu, potrivit art.417 alin.2 NCPP, sub toate celelalte aspecte de fapt și de drept ale cauzei, Curtea constată că apelurile declarate în cauză de P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 6, București, partea responsabilă civilmente S.C. A. R. – Asirom Vienna Insurance Group S.A. și partea civilă P. N. cu care judecarea cărora a fost învestită sunt fondate, pentru următoarele considerente:

Cu privire la situația de fapt, Curtea constată, pe baza probatoriului administrat în faza de urmărire penală (necontestat) și a declarațiilor constante, de recunoaștere, ale inculpatului apelant, că la data de 05.10.2011, în jurul orei 06:30, inculpatul Ș. A. a condus tramvaiul V3AM cu numărul de înmatriculare B-_, alocat liniei 41 a RATB, pe . de mers dinspre .. Timișoara și nu s-a asigurat temeinic la plecarea de pe loc din stația „. mortal pe persoana vătămată P. E., care s-a angajat în traversare prin loc nepermis și la culoare roșie a semaforului electric adresat pietonilor.

Curtea constată că apelurile formulate în cauză nu privesc decât modalitatea în care prima instanță a înțeles să soluționeze latura civilă a cauzei, Curtea nefiind învestită cu o cale de atac privind modalitatea de soluționare a laturii penale dispusă de prima instanță.

În ceea ce privește apelul părții civile P. N., Curtea constată că în mod necorespunzător prima instanță a apreciat că această partea civilă nu a depus înscrisuri din care să rezulte legătura de rudenie cu persoana vătămată și nici legătura de afecțiune cu aceasta, și prin urmare nu a acordat părții civile P. N. daune morale.

Conform certificatului de naștere elibertat la data de 29.11.1994, numita P. E. a fost născută la data de 18.01.1975, având menționați părinții P. N. și G. V.. Conform declarației de notorietate autentificată sub nr.34/07.01.2015 de Societatea Profesională Notarială C. și V. (fila 68 dosar apel) numiții P. D. și B. V. au certificat că P. N., fratele primului și vecinul celui de-al doilea, este cunoscut de peste 20 de ani și sub numele de P. N. și P. N., iar acesta a avut o fiică pe numele de P. E., decedată într-un accident rutier la sfârșitul anului 2011. De asemenea, din declarația martorei M. R. (fila 75 dosar apel) Curtea reține că aceasta este în prezent concubina părții civile P. N., cu care conviețuiește de 7 ani. Martora a relatat că victima P. E. este fiica părții civile P. N., că aceasta a locuit împreună cu copii ei alături de martoră și de concubinul său. În același sunt și susținerile părților civile G. C., concubinul victimei și G. R. C. și G. C. I. (copiii victimei), prin reprezentantul legal.

Prin urmare, Curtea consideră că mențiunea din certificatul de naștere elibertat la data de 29.11.1994 al victimei P. E. privind numele tatălui P. N. este o simplă eroare materială, mijloacele de probă sus-menționate formând opinia prezentei instanțe că partea civilă P. N. este tatăl victimei P. E., calitate în care poate îndreptățit la obținerea unor daune morale ca urmare a decesului fiicei sale.

În ceea ce privește critica părților civile P. N., G. C., G. R. C. și G. C. I. privind modalitatea în care a fost stabilită proporționalitatea culpei în producerea accidentului soldat cu decesul victimei P. E., Curtea apreciază că în mod corespunzător prima instanță a apreciat că victimei îi revine o culpă de 80% în producerea accidentului, iar inculpatului o culpă de numai 20%.

Cu valoare de principiu, Curtea apreciază că singura în măsură să aprecieze proporția culpelor în producerea unui accident rutier soldat cu moartea unei persoane este instanța de judecată, iar nu expertul desemnat în realizarea unei expertize tehnice, cum în mod greșit au invocat părțile civile apelante. Expertul judiciar este chemat să răspundă cu privire la aspecte tehnice privind modalitatea de producere a accidentului respectiv dinamica producerii accidentului, viteza de deplasare a tramvaiului și a pietonului, locul impactului, momentul apariției stării de pericol, cine a creat-o, posibilitățile tehnice de evitare a accidentului avute la dispoziție de persoanele implicate. Expertul tehnic judiciar poate indica care au fost normele privind regimul rutier care au fost încălcate în cauză și care au determinat producerea accidentului. Însă, aprecierea gravității culpei în producerea accidentului îi revine întotdeauna instanței de judecată, pe baza întregului material administrat în cursul procesului penal.

În cauză, în mod corespunzător prima instanță a considerat că persoana vătămată P. E. a traversat prin fața tramvaiului condus de către inculpat, printr-un loc nepermis și în condițiile în care semaforul electric pentru pietoni arăta culoarea roșie iar pentru autovehicul culoarea verde, având o contribuție importantă în producerea acestui accident rutier.

Astfel, victima trebuia să respecte regulile impuse pietonilor în traversarea drumurilor publice. Conform art. 72 alin. 3 din OUG 195/2002 traversarea drumului public de către pietoni se face perpendicular pe axa acestuia, numai prin locurile special amenajate și semnalizate corespunzător, iar în lipsa acestora, în localități, pe la colțul străzii, numai după ce s-au asigurat că o pot face fără pericol pentru ei și pentru ceilalți participanți la trafic.

În cauză, victima nu a traversat printr-un loc special amenajat și semnalizat corespunzător. Planșele fotografice efectuate în cauză, schița accidentului, raportul de cercetare la fața locului, precum și expertiza judiciară efectuată în cursul urmăririi penale confirmă fără nici un dubiu că în momentul în care tramvaiul condus de inculpat a ajuns în stația RATB „. P. E. a coborât din tramvai, însă nu s-a îndreptat spre trecerea de pietoni marcat și semnalizată atât prin semafor electric, cât și prin marcaj pietonal, ci a ales să treacă direct prin fața tramvaiului care se afla oprit în stație, fiind accidentată mortal chiar în acel moment.

Susținerile părților civile apelante în sensul că traversarea prin loc nepermis și traversarea pe culoarea roșie a semaforului electric se exclud chiar prin definiția termenilor sunt neîntemeiate în condițiile în care accidentul rutier s-a produs atât prin încălcarea obligației de a trece doar pe culoarea roșie a semaforului electric, cât și a obligației de a trece prin locuri special amenajate. Astfel, dacă în momentul în care victima se angaja în traversarea străzii prin acel loc nepermis culoarea verde a semaforului era verde pentru pietoni și roșie pentru tramvai, inculpatul nu ar fi pus în mișcare tramvaiul, fiind împiedicat de culoarea roșie a semaforului electric care îi era destinată. În același timp, dacă victima ar fi traversat prin locul destinat circulației pietonale, conducătorul tramvaiului ar fi avut timp suficient la dispoziție pentru a observa victima și a frâna în mod corespunzător. În realitate inculpatul nu a putut observa în mod corespunzător victima, care a trecut la doar câțiva centimetri prin fața tramvaiului și nu a prevăzut comportament haotic al victimei care a înțeles să traverseze partea carosabilă, chiar dacă semaforul indica culoarea verde pentru tramvai și cea roșie pentru pietoni. Este adevărat că inculpatul trebuia să se asigure într-un mod corespunzător atunci când a înțeles să pună în mișcare tramvaiul pe care îl conducea, cu atât mai mult cu cât acesta avea calitatea de șofer profesionist și putea să prevadă într-o mai mare măsură comportamentul pietonilor care se angajau în traversarea străzii la nivelul stației RATB „., acest aspect nu înlătură grava neglijență a victimei P. E., care a ignorat cu desăvârșire normele rutiere destinate pietonilor, traversând pe culoarea roșie a semaforului electric și prin loc nepermis.

Lipsite de orice fundament logic sunt și susținerile părților civile apelante în sensul că în situații similare, prin traversarea pietonilor prin fața tramvaiului în locul producerii accidentului, iar nu prin locul special marcat, nu au existat victime, mai multe persoane fiind surprinse când au realizat același gen de traversare ca cel al victimei, astfel încât singurul vinovat de producerea accidentului este inculpatul care nu s-a asigurat în mod temeinic. Faptul că în continuare în acel segment de drum pietoni adoptă un comportament haotic nu validează încălcarea regulilor de circulație impuse de către normele rutiere. Pietonii au obligația de traversa prin locuri special amenajate și marcate corespunzător și doar pe culoarea verde a semaforului electric destinată lor. Încălcarea acestor obligații în mod repetat de către pietoni pe un anumit segment de drum nu poate reprezenta o uzanța, un obicei care să înlăture efectele normei legale sus-menționate, fiecare pieton asumându-și responsabilitatea pentru modul neregulamentar în care a înțeles să traverseze . mai are în vedere că lipsită de orice fundament logic, dar și de orice fundament legal este și susținerea părților civile apelante în sensul că după studierea schiței accidentului rezultă că victima nu trebuia și nu putea să prevadă că amplasamentul trecerii de pietoni este unul în „L” și că nu trebuia să treacă prin acel loc, respectiv prin fața tramvaiului, spațiul existent permițându-i acest lucru, marcajul pietonal neexistând. În primul rând, pietonul nu are „dreptul” de a traversa un drum public prin orice loc care îl consideră adecvat, doar că nu are o barieră, un parapet, sau orice alt gard despărțitor care să îi blocheze trecerea. Acesta este obligat să traverseze . impuse de art. 72 alin. 3 din OUG 195/2002 sus-menționate. În al doilea rând, victima putea și trebuia să prevadă că amplasamentul trecerii de pietoni este în altă parte decât cel prin care aceasta se angajase în traversare, în condițiile în care trecerea de pietoni din dreptul stației RATB „. situată la circa 2 metri de locul accidentului, fiind marcată corespunzător stradal și semaforizată electric. Locul în care aceasta se angajase în traversarea străzii nu conținea nici un indiciu temeinic care să formeze opinia victimei că acesta ar reprezenta un loc special amenajat pentru trecerea de pietoni.

În condițiile nerespectării acestei reguli fundamentale în traversarea drumului public, instanța de apel consideră de asemenea că proporția culpei în producerea accidentului este mult mai mare în sarcina persoanei vătămate, fiind stabilită adecvat proporția de 80% în sarcina victimei P. E..

În ceea ce privește criticile aduse sentinței penale apelate privind cuantumul daunelor morale și materiale acordate în cauză, Curtea reține următoarele:

Cu privire la daunele materiale, instanța de apel constată că orice sumă solicitată cu acest titlu trebuie să fie reflectată în mijloacele de probă existente la dosarul cauzei. Spre deosebire de daunele morale, acordarea daunelor materiale este condiționată de dovedirea întinderii lor. Curtea consideră că în mod corespunzător prima instanță a apreciat că acestea se ridică la suma de 2080 lei după cum urmează: suma de 480 de lei, reprezentând cost efectuat cu achiziționarea sicriului( chitanța fila nr. 50); suma de 100 de lei, reprezentând cheltuieli de înmormântare( fila nr. 49); suma de 1500 de lei, reprezentând cost al locului de înhumare.

De asemenea, în mod corespunzător prima instanță a înlăturat declarația martorului D. I. sub aspectul stabilirii daunelor materiale. Este adevărat că acest martor a cunoscut de efectuarea unor cheltuieli legate de înmormântarea victimei P. E. și de realizarea pomenilor conform tradiției creștine, totuși acesta nu a putut indica cuantumul acestor cheltuieli. Dacă Curtea acceptă că este greu de cerut rudelor unui decedat să păstreze toate înscrisurile care atestă plata cheltuielilor legate de tradițiile creștine privind înmormântarea și pomenile realizate, în condițiile în care aceste cheltuieli sunt efectuate nu în scopul de a fi recuperate ulterior de la persoana vinovată, ci pentru a cinsti memoria defunctului conform tradiției creștine, putând primi administrarea oricăror mijloace de probă pentru dovedirea cuantumului acestor cheltuieli, nu mai puțin adevărat este că prin administrarea unor astfel de mijloace de probă trebuie să rezulte cu certitudine întinderea acestor cheltuieli. Simpla declarație a unui martor în sensul că acesta cunoaște că au fost realizate anumite cheltuieli nu echivalează cu dovedirea cuantumului acestora, iar în absența unor mijloace de probă suplimentare, C. consideră că restul daunelor materiale solicitate în cauză nu au fost dovedite, apelul formulat cu privire la acest aspect fiind nefondat.

Cu privire la daunele morale cu valoare de principiu, Curtea apreciază că nu se poate stabili un preț pe viața persoanei decedate, prețul durerii pentru pierderea unei persoane apropiate neputând fi cuantificat, orice sumă de bani neputând realiza dezideratul aducerii înapoi la viață a victimei. Mai mult, cuantumul daunelor morale nu poate constitui un prilej de îmbogățire fără just temei pentru părțile civile.

În stabilirea cuantumului daunelor morale, nu se pot folosi mijloace de probă pentru dovedirea existenței și întinderii acestora.

În aprecierea daunelor morale, Curtea va reține că decesul victimei a produs o anumită suferință copiilor victimei G. R. C. și G. C. I. care nu se mai pot bucura de prezența figurii materne în viața lor, în condițiile în care aceștia au încă o vârstă fragedă, fiind lipsiți definitiv de atenția și dragostea pe care orice mamă o manifestă în creșterea și educarea propriilor copii. De asemenea, o anumită suferință s-a produs și tatălui victimei, părții civile P. N., în condițiile în care din declarațiile martorei M. R. rezultă că victima avea o relație apropiată cu tatăl ei, locuind împreună cu cei doi copii minori la domiciliului acestuia, tatăl victimei îngrijindu-se de creșterea și educarea celor doi copii. O dovadă suplimentară de afecțiune o reprezintă și faptul că mijloacele de probă administrate în cauză au demonstrat că această parte civilă s-a ocupat de cheltuielile ocazionate de înmormântarea și realizarea datinilor creștine pentru victimă. Nu în ultimul rând, o suferință morală a încercat și concubinul victimei, G. C., persoană legată afectiv de victimă cu care avea doi copii minori. Curtea nu poate reține susținerile apelantei părți responsabile civilmente S.C. A. R. – Asirom Vienna Insurance Group S.A. în sensul că această parte civilă nu avea calitatea cerută de normele în vigoare la data producerii accidentului pentru a primi despăgubiri morale.

În acord cu prima instanță, Curtea reține că accidentul rutier s-a produs la data de 05.10.2011, atunci când deja intrase în vigoare noul cod civil (începând cu 01.10.2011), iar conform art. 1391 alin. 2 C.civ. instanța judecătoarească poate acorda despăgubiri pentru prejudiciul nepatrimonial ascendenților, descendenților, fraților, surorilor și soțului, pentru durerea încercată prin moartea victimei, precum și oricărei alte persoane care, la rândul ei, ar putea dovedi existența unui asemenea prejudiciu. Or, concubinul victimei, partea civilă G. C. este o asemenea persoană care a dovedit în cauză existența unui prejudiciu nepatrimonial prin prisma relațiilor de afectivitate care îl legau de victimă.

Cu toate acestea, Curtea apreciază ca în mod necorespunzător prima instanță a stabilit cuantumul despăgubirilor morale pentru părțile civile G. C., G. G. R. C., G. C. I. la nivelul sumei de 100.000 EUR, redusă la procentul de 20%, corespunzătoare culpei inculpatului în producerea accidentului, acordând părților civile câte 20.000 EUR (echivalent în lei, la cursul BNR din data plății), reprezentând daune morale.

Curtea apreciază că se impune modificarea cuantumului daunelor morale acordate concubinului victimei precum și celor doi copiii ai acesteia, fiind în mod vădit exagerat. De asemenea, se impune acordarea unor daune morale și tatălui victimei.

Fără a pune la îndoială suferința psihică pricinuită de moartea prematură și intempestivă a victimei și nici repercusiunile, de ordin afectiv, pe care le va avea lipsa victimei din sânul familiei, Curtea precizează că daunele morale nu au rolul de a asigura suportul material al existenței persoanelor respective, pentru întreaga lor viață, ci de a compensa, într-un mod lipsit de ostentație, durerea pricinuită de pierderea unei persoane dragi sau apropiate, astfel încât cuantumul lor trebuie să fie moderat, fără a se constitui într-un prilej de etalare a unei bogății nemeritate, obținute de pe urma decesului acelei persoane.

Luând în considerare cele expuse anterior precum și proporția culpei stabilite în sarcina victimei la producerea accidentului Curtea apreciază că se impune o reindividualizare a sumelor acordate cu titlu de daune morale, în sensul acordării părților civile P. N. și G. C. a sumei de 5.000 euro fiecare (echivalentul în lei la cursul BNR din ziua plății), iar părților civile G. R. C. și G. C. I. a sumei de 15.000 euro fiecare (echivalentul în lei la cursul BNR din ziua plății) cu titlu de daune morale pentru prejudiciul nepatrimonial suferit ca urmare a decesului victimei P. E..

Referitor la prestațiile periodice stabilite de prima instanță, Curtea observă, în prealabil, că partea responsabilă civilmente S.C. A. R. – Asirom Vienna Insurance Group S.A. a solicitat în principal neacordarea acestora, iar în subsidiar diminuarea amândurora, prin cuantificarea lor în raport cu salariul minim pe economie, în condițiile în care, la data accidentului victima (mama minorilor G. R. C. și G. C. I.) nu era angajată în muncă și nu avea alte surse declarate de venituri.

Solicitarea părții responsabile civilmente este fondată în parte.

Curtea nu poate primi susținerile părții responsabile civilmente în sensul că nu poate fi obligată la plata prestațiilor periodice către cei doi copii minori ai victimei, această posibilitate nefiind prevăzută de art.49 alin.2 din Ordinul CSA nr.5/2010, în vigoare la data producerii accidentului rutier.

Conform art.1388 cod civil, normă juridică cu forță juridică superioară Ordinului CSA nr.5/2010 „Despăgubirea pentru pierderea sau nerealizarea câștigului din muncă se va stabili pe baza venitului mediu lunar net din muncă al celui păgubit din ultimul an înainte de pierderea sau reducerea capacității sale de muncă ori, în lipsă, pe baza venitului lunar net pe care l-ar fi putut realiza, ținându-se seama de calificarea profesională pe care o avea sau ar fi avut-o la terminarea pregătirii pe care era în curs să o primească. (…) (3) Dacă cel păgubit nu avea o calificare profesională și nici nu era în curs să o primească, despăgubirea se va stabili pe baza salariului minim net pe economie.”

Prin urmare, aceste dispoziții ale Codului civil în vigoare la data producerii accidentului, permit ca în caz de producere a unui prejudiciu, despăgubirea să reprezinte și contravaloarea veniturilor pe care persoana vătămată le realiza, iar în cazul în care aceasta nu realiza vreun venit să fie avută în vedere valoarea salariului minim pe economie.

Faptul că dispozițiile art.49 alin.2 din Ordinul CSA nr.5/2010 limitează daunele materiale pentru cheltuieli de înmormântare, inclusiv piatra funerară, precum și cele efectuate de îndeplinirea ritualurilor religioase, probate cu documente justificative, precum și veniturile nete nerealizate și alte eventuale cheltuieli rezultate în perioada de la data producerii accidentului și până la data decesului, nu înseamnă că aceste dispoziții lipsesc de orice fel de efect juridic prevederile unui act normativ cu forță juridică superioară, care permit acordarea despăgubirilor pentru pierderea sau nerealizarea câștigului din muncă. NU prezintă importanță împrejurarea că acest câștig nu este acordat direct victimei, ci celor doi copiii ai victimei, deoarece, aceștia aveau dreptul de a primi suportul financiar al mamei, dacă aceasta se mai afla în viață, legea prezumând că mama punea obține măcar salariul minim pe economie, conform art.1388 alin.3 cod civil.

Curtea găsește întemeiate susținerile părți responsabile civilmente privind modalitatea necorespunzătoare în care prima instanță a stabilit valoarea prestațiilor periodice. Astfel, prima instanță nu a avut în vedere pe de o parte că la dosarul cauzei nu au fost administrate mijloace de probă din care să rezulte că victima desfășura activități aducătoare de venituri sau că beneficia de alte surse de venituri. Pe de altă parte, prima instanță nu a înțeles să reducă aceste pretații periodice proporțional cu gradul de participație reținut în sarcina victimei la producerea accidentului de 80%.

Astfel fiind, determinarea cuantumului prestațiilor periodice nu se poate realiza, în mod echitabil, decât prin raportare la salariul minim pe economie, care, începând cu data săvârșirii faptei ilicite și până în prezent, a avut următoarele valori:

- 670 lei, în perioada octombrie 2011 – decembrie 2011, conform HG nr.193/2010;

- 700 lei, în perioada ianuarie 2012 – ianuarie 2013, potrivit HG nr.1225/2011;

- 750 lei, în perioada ianuarie februarie 2013 – decembrie 2013, conform HG nr.23/2013

- 850 lei, în perioada ianuarie 2014 – iunie 2014, conform HG 871/2013

- 900 lei, în perioada iulie 2014 – decembrie 2014, conform HG 871/2013

- 975 lei, începând cu data de 01 ianuarie 2014 și până la împlinirea vârstei de 18 ani, conform HG 1091/2014.

Pornind de la această premisă, Curtea constată că, în cazul celor două părți civile minore G. R. C. și G. C. I., prestația periodică trebuie stabilită la nivelul unui procent de 1/6 pentru fiecare copil (prevăzut de legislația civilă pentru pensia de întreținere datorată de un părinte copilului său, art.529 cod civil, respectiv 1/3 pentru 2 copii) din salariul minim pe economie, corespunzător perioadelor anterior menționate.

De asemenea, acest procent de 1/6 din salariul minim pe economie trebuie raportat și la procentul de 20%, corespunzător culpei inculpatului în producerea accidentului, motiv pentru care Curtea va determina cuantumul prestațiilor periodice pentru fiecare copil minor al victimei astfel: suma de 22,33 lei lunar pentru perioada octombrie 2011 – decembrie 2011, suma de 23,33 lei lunar pentru perioada ianuarie 2012 – ianuarie 2013, suma de 25 lei lunar pentru perioada februarie 2013 – decembrie 2013, suma de 28,33 lei lunar pentru perioada ianuarie 2014 – iunie 2014, suma de 30 lei lunar pentru perioada iulie 2014 – decembrie 2014, suma de 32,5 lei lunar începând cu data de 01 ianuarie 2014 și până la împlinirea vârstei de 18 ani

În ceea ce privește modalitatea în care prima instanță a înțeles să stabilească obligația de plată direct în sarcina persoanei responsabile civilmente S.C. A. R. – Asirom Vienna Insurance Group S.A., Curtea apreciază ca fiind fondat motivul de apel formulat de P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 București, în condițiile în care despăgubirile se acordă nu în baza raportului dintre asigurator și victimă, între cei doi neexistând vreo relație contractuală sau delictuală, ci în baza raportului existent între inculpat și asigurator.

Pentru a interveni răspunderea contractuală a asiguratorului RCA S.C. A. R. – Asirom Vienna Insurance Group S.A., în calitate de parte responsabilă civilmente, trebuie mai întâi să fie stabilită o răspundere civilă delictuală în sarcina inculpatului pentru accidentul rutier produs în data de 05.10.2011.

În acest sens, conform art.1357 cod civil Cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare. Reținând o culpă de 20% în producerea accidentului rutier în sarcina inculpatului Ș. A., acestuia îi revine în principal obligația de reparare a prejudiciului moral și material cauzat succesorilor în drepturi ai victimei P. E..

Alături de inculpat, în calitate de parte responsabilă civilmente ar trebui să răspundă și angajatorul inculpatului, respectiv R. A. de Transport București. Conform art.1373 alin.1 și 2 cod civil „(1) Comitentul este obligat să repare prejudiciul cauzat de prepușii săi ori de câte ori fapta săvârșită de aceștia are legătură cu atribuțiile sau cu scopul funcțiilor încredințate. (2) Este comitent cel care, în virtutea unui contract sau în temeiul legii, exercită direcția, supravegherea și controlul asupra celui care îndeplinește anumite funcții sau însărcinări în interesul său ori al altuia.”

Pentru a fi antrenată răspunderea comitentului pentru fapta prepusului (răspundere concepută ca o garanție din partea comitentului victimei, ca o posibilitate concretă de a obține repararea promptă și integrală a prejudiciului suferit prin fapta ilicită a prepusului, punând-o la adăpost de pericolul unei eventuale insolvabilități a prepusului) se cer a fi întrunite cerințele răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie în persoana prepusului, precum și două cerințe particulare – existența unui raport de prepușenie și săvârșirea faptei de către prepus în funcțiile ce i s-au încredințat de către comitent.

Pentru ca o persoană să aibă calitatea de prepus este necesar a se stabili existența unui raport de prepușenie, de subordonare, deci dacă inculpatului i s-a încredințat o anumită însărcinare din care să decurgă posibilitatea pentru reprezentantul societății angajatoare R. A. de Transport București ca în calitate de comitent de a da instrucțiuni, de a direcționa, de a îndruma și de a controla activitatea prepusului, acesta din urmă având obligația de a urma îndrumările și directivele primite.

Inculpatul a fost angajat în calitate de conducător auto de către R. A. de Transport București, iar la data accidentului rutier din 05.10.2011 produs în timp ce acesta se afla la conducerea tramvaiul V3AM cu numărul de înmatriculare B-_, alocat liniei 41 a RATB, pe . în executarea sarcinilor de serviciu, așadar, a avut calitatea de prepus al regiei autonome menționate și a săvârșit fapta în funcțiile ce i s-au încredințat de către reprezentantul societății unde era angajat.

În consecință, apreciind că în cauză sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale reglementate de art. 1373, precum și dispozițiile art. 1382 Cod civil (potrivit cărora „Cei care răspund pentru o faptă prejudiciabilă sunt ținuți solidar la reparație față de cel prejudicia”), inculpatul trebuie obligat în solidar cu partea responsabilă civilmente R. A. de Transport București la plata sumelor stabilite cu titlu de daune civile, morale și materiale.

Sub un al doilea aspect, Curtea, având în vedere dispozițiile legale în vigoare la data producerii accidentului rutier (05 octombrie 2011), constată că obligația de plată a daunelor (materiale și morale) aparține inculpatului, ca autor al faptei ilicite care le-a generat, răspunderea lui, în raport cu partea respectivă, fiind una delictuală, ale cărei condiții de existență nu se regăsesc în persoana asigurătorului RCA. Pe de altă parte, răspunderea asigurătorului este exclusiv de natură contractuală, întemeindu-se pe raportul juridic stabilit de acesta numai cu inculpatul, prin încheierea contractului de asigurare, astfel că, potrivit art.49 și art.50 din Legea nr.136/1995, asigurătorul are obligația să suporte, pentru asiguratul său, despăgubirile și cheltuielile de judecată pe care acesta din urmă este obligat să le plătească terței persoane păgubite.

Această concluzie rămâne valabilă chiar dacă între momentul producerii accidentului și momentul soluționării cauzei a intrat în vigoare noul cod de procedură penală care lipsește de efecte dispozițiile Deciziei nr. I/2005 pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție – Secțiile Unite, prin care a fost statuat că societatea de asigurare participă în procesul penal în calitate de asigurator.

Este adevărat că prin introducerea art.86 cod proc.pen., intenția expresă a legiuitorului a fost aceea de a include în cadrul noțiunii de parte responsabilă civilmente și acele persoane care, în temeiul unui contract au obligația de a repara în întregime sau în parte, singură sau în solidar, prejudiciul creat de către inculpat prin săvârșirea infracțiunii, cum sunt societățile de asigurare, care conform art. 49 alin. 1 din Legea nr. 136/1995 acordă despagubiri, in baza contractului de asigurare, pentru prejudiciile de care asiguratii raspund fata de terte persoane pagubite prin accidente de vehicule.

Însă participarea în calitate de parte responsabilă civilmente poate avea loc doar în condițiile stabilite de răspunderea civilă conform codului civil, în care principala obligația de a răspunde pentru prejudiciul produs prin fapta ilicită cauzatoare de prejudiciu o are persoana vinovată, partea responsabilă civilmente răspunzând în calitate de asigurator pentru fapta inculpatului, iar nu în locul inculpatului, răspunderea derivând nu în baza raportului civil delictual, ci în baza raportului civil contractual izvorât din contractul de asigurare pentru răspundere civilă obligatorie RCA.

În consecință, reformând în mod corespunzător sentința primei instanțe, Curtea îl va obliga pe inculpat în solidar cu partea responsabilă civilmente R. A. de Transport București să plătească părților civile sumele stabilite anterior, iar pe asigurătorul parte responsabilă civilmente, pentru cei dintâi.

D. urmare, Curtea, în temeiul art.421 alin.1 pct.2 lit.a cod proc.pen. va admite apelurile declarate de P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 6, București, partea responsabilă civilmente S.C. A. R. – Asirom Vienna Insurance Group S.A. și partea civilă P. N. împotriva sentinței penale nr.577/17.11.2014 a Judecătoriei Sectorului 6, București.

Va desființa în parte sentința penală apelată doar sub aspectul laturii civile și rejudecând în fond:

În temeiul art. 397 alin. 1 coroborat cu art. 25 alin. 1 C.pr.pen. rap. la art. 1357 C.civ. și art. 49, 50 din Legea nr. 136/1995 va admite în parte acțiunile civile formulate de către P. N., G. C., G. R. C. și G. C. I. și în consecință va obliga pe inculpatul Ș. A. în solidar cu partea responsabilă civilmente R. A. de Transport București la plata următoarelor sume, corespunzătoare culpei inculpatului de 20% în producerea accidentului:

- către partea civilă P. N. suma de 416 lei reprezentând cheltuieli ocazionate de înmormântarea persoanei vătămate și suma de 5.000 de euro (echivalentul în lei la cursul BNR din ziua plății) reprezentând daune morale.

- către partea civilă G. C. suma de 5.000 de euro (echivalentul în lei la cursul BNR din ziua plății) reprezentând daune morale.

- către partea civilă minoră G. R. C., prin reprezentant legal, o prestație periodică compusă din suma de 22,33 lei lunar pentru perioada octombrie 2011 – decembrie 2011, suma de 23,33 lei lunar pentru perioada ianuarie 2012 – ianuarie 2013, suma de 25 lei lunar pentru perioada februarie 2013 – decembrie 2013, suma de 28,33 lei lunar pentru perioada ianuarie 2014 – iunie 2014, suma de 30 lei lunar pentru perioada iulie 2014 – decembrie 2014, suma de 32,5 lei lunar începând cu data de 01 ianuarie 2014 și până la împlinirea vârstei de 18 ani, precum și suma de 15.000 EURO (echivalentul în lei la cursul BNR din ziua plății) reprezentând daune morale.

- către partea civilă minoră G. C. I., prin reprezentant legal, o prestație periodică compusă din suma de 22,33 lei lunar pentru perioada octombrie 2011 – decembrie 2011, suma de 23,33 lei lunar pentru perioada ianuarie 2012 – ianuarie 2013, suma de 25 lei lunar pentru perioada februarie 2013 – decembrie 2013, suma de 28,33 lei lunar pentru perioada ianuarie 2014 – iunie 2014, suma de 30 lei lunar pentru perioada iulie 2014 – decembrie 2014, suma de 32,5 lei lunar începând cu data de 01 ianuarie 2014 și până la împlinirea vârstei de 18 ani, precum și suma de 15.000 EURO (echivalentul în lei la cursul BNR din ziua plății) reprezentând daune morale.

În temeiul art. 397 alin. 1 coroborat cu art. 25 alin. 1 C.pr.pen. rap. la art. 1357 C.civ. și art. 49, 50 din Legea nr. 136/1995 rap. art. 313 alin. 1 din Legea nr. 95/2006 va admite în parte acțiunea civilă formulată de către S. U. de Urgență București și în consecință va obliga pe inculpatul Ș. A. în solidar cu partea responsabilă civilmente R. A. de Transport București la plata sumei de 652,10 lei către S. U. de Urgență București.

Va constata că despăgubirile civile la care a fost obligat inculpatul Ș. A. în solidar cu partea responsabilă civilmente R. A. de Transport București urmează a fi achitate de către partea responsabilă civilmente S.C. A. R. – Asirom Vienna Insurance Group S.A. în limita plafonului impus de Ordinul CSA nr.5/2010 în vigoare la data producerii accidentului.

Vor fi menține restul dispozițiilor sentinței penale apelate.

În baza art. 275 alin.3 cod proc.pen. cheltuielile judiciare aferente apelurilor declarate de P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 6, București, partea responsabilă civilmente S.C. A. R. – Asirom Vienna Insurance Group S.A. și partea civilă P. N. vor rămâne în sarcina statului.

În temeiul art.275 alin.2 cod proc.pen. va obliga pe partea civilă apelantă G. C. la plata sumei de 100 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare, iar pe părțile civile apelante G. R. C. și G. C. I., prin reprezentant legal G. C., la plata sumei de 100 de lei fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE :

I.În temeiul art.421 alin.1 pct.2 lit.a cod proc.pen. admite apelurile declarate de P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 6, București, partea responsabilă civilmente S.C. A. R. – Asirom Vienna Insurance Group S.A. și partea civilă P. N. împotriva sentinței penale nr.577/17.11.2014 a Judecătoriei Sectorului 6, București.

Desființează în parte sentința penală apelată doar sub aspectul laturii civile și rejudecând în fond:

În temeiul art. 397 alin. 1 coroborat cu art. 25 alin. 1 C.pr.pen. rap. la art. 1357 C.civ. și art. 49, 50 din Legea nr. 136/1995 admite în parte acțiunile civile formulate de către P. N., G. C., G. R. C. și G. C. I. și în consecință obligă pe inculpatul Ș. A. în solidar cu partea responsabilă civilmente R. A. de Transport București la plata următoarelor sume, corespunzătoare culpei inculpatului de 20% în producerea accidentului:

- către partea civilă G. C. suma de 5.000 de euro (echivalentul în lei la cursul BNR din ziua plății) reprezentând daune morale.

În temeiul art. 397 alin. 1 coroborat cu art. 25 alin. 1 C.pr.pen. rap. la art. 1357 C.civ. și art. 49, 50 din Legea nr. 136/1995 rap. art. 313 alin. 1 din Legea nr. 95/2006 admite în parte acțiunea civilă formulată de către S. U. de Urgență București și în consecință obligă pe inculpatul Ș. A. în solidar cu partea responsabilă civilmente R. A. de Transport București la plata sumei de 652,10 lei către S. U. de Urgență București.

Constată că despăgubirile civile la care a fost obligat inculpatul Ș. A. în solidar cu partea responsabilă civilmente R. A. de Transport București urmează a fi achitate de către partea responsabilă civilmente S.C. A. R. – Asirom Vienna Insurance Group S.A. în limita plafonului impus de Ordinul CSA nr.5/2010 în vigoare la data producerii accidentului.

Menține restul dispozițiilor sentinței penale apelate.

II.În temeiul art.421 alin.1 pct.1 lit.b cod proc.pen. respinge ca nefondate apelurile formulate de către părțile civile apelante G. C., G. R. C. și G. C. I..

În temeiul art.275 alin.2 cod proc.pen. obligă pe partea civilă apelantă G. C. la plata sumei de 100 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare, iar pe părțile civile apelante G. R. C. și G. C. I., prin reprezentant legal G. C., la plata sumei de 100 de lei fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 16.02.2015.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

C. V. G. R. – N. O.

GREFIER,

D. S.

Red. jud.R.N.O.

Ex.2 /26 februarie 2015

C. V. H. D. – J. Sectorului 6 București.

← Vătămarea corporală din culpă (art. 184 C.p.). Decizia nr....		Contestaţie la executare (art.598 NCPP). Decizia nr. 301/2015.... →

Ucidere din culpă (art.178 C.p.). Decizia nr. 255/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Ucidere din culpă (art.178 C.p.). Decizia nr. 255/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI