Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP. Decizia nr. 783/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 783/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 27-05-2015 în dosarul nr. 783/2015

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A II A PENALĂ

Dosar nr._ (_ )

DECIZIA PENALĂ NR. 783/A

Ședința publică din data de 27.05.2015

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: L. C. C.

JUDECĂTOR: V. C.

GREFIER: E. L. N.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București reprezentat de procuror B. E. Eliana.

Pe rol se află cauza penală având ca obiect soluționarea apelului declarat de inculpatul I. F. împotriva sentinței penale nr. 112/20.01.2015 pronunțată de Judecătoria sectorului 4 București în dosarul nr._ .

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns apelantul-inculpat I. F., personal și asistat de apărător ales L. A. cu împuternicire avocațială la fila nr. 8 din dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că a fost înaintat de către Direcția generală de poliție a municipiului București – Brigada rutieră rezultatul interogării aplicației de Evidență a permiselor străine privind abaterile la regimul circulației săvârșite de inculpat pe teritoriul României.

Nefiind cereri prealabile de formulat și excepții de invocat, Curtea acordă cuvântul în dezbateri.

Apărătorul ales al apelantului-inculpat I. F. precizează că apelul declarat vizează pedeapsa aplicată și apreciază că în raport de criteriile de individualizare a pedepsei așa cum sunt prevăzute de art. 74 Cod penal inculpatului i se putea aplica o pedeapsă mai blândă, respectiv amenda penală raportat la pericolul social al faptei, la urmările produse, la conduita acestuia și circumstanțele personale care îi sunt favorabile.

Arată că inculpatul a recunoscut fapta și solicită aplicarea unei amenzi penale precum și să se aibă în vedere că acesta are copii minori și are nevoie de permis.

Reprezentantul Ministerului Public consideră că s-a realizat o interpretare coroborată și corectă a dispozițiilor art. 74 Cod penal în condițiile aplicării art. 396 alin. 10 Cod procedură penală.

Apreciază apelul nefondat și solicită menținerea hotărârii pronunțate de instanța de fond ca legală și temeinică.

Apelantul-inculpat I. F., având ultimul cuvânt, arată că a greșit în anul 2010, că a avut în custodie de la un prieten acea mașină, că pedeapsa îl va afecta foarte mult, că nu cunoaște legea și solicită aplicarea unei pedepse mai blânde.

CURTEA

Asupra apelului penal de față, deliberând constată următoarele:

Prin sentința penală nr.112 din 20.01.2015 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București s-a făcut aplicarea art.396 alin.1, 4 și 10 C. pr. pen., stabilindu-se în sarcina inculpatului I. F. pedeapsa de 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism sub influența alcoolului, prev. de art.336 alin.1 din C. pen., cu aplicarea art.5 din C. pen. (faptă comisă în data de 24.03.2010).

În baza art.83 alin.1 C. pen. cu aplic. art. 5 C. pen. s-a amânat aplicarea pedepsei pe un termen de supraveghere de 2 ani calculat, conform art. 84 C. pen., de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În baza art. 85 alin. 1 C. pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul a trebuit să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul I., la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 85 alin. 2 lit. g C. pen. s-a impus inculpatului ca pe durata termenului de încercare să nu conducă niciun vehicul cu tracțiune mecanică.

În baza art. 86 alin. 1 C. pen., pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute la în art. 85 alin. 1 lit. c-e s-au comunicat Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul I..

În baza art. 404 alin. 3 C. pr. pen. s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 88 C. pen. privind consecințele nerespectării măsurilor de supraveghere impuse și ale săvârșirii de noi infracțiuni în cursul termenului de supraveghere.

Pentru a dispune astfel, instanța de fond, analizând actele și lucrările dosarului, a reținut următoarele:

La data de 24.03.2010, în jurul orei 04.00, inculpatul I. F., după ce anterior consumase băuturi alcoolice, a condus autoturismul marca BMW, cu nr. de înmatriculare OF . Văcărești, sector 4, iar cu ocazia unui control de rutină al organelor de poliție, a fost oprit în trafic și a fost testat cu aparatul alcooltest, care a indicat, la ora 04.12, o valoare de 0,59 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Inculpatul a fost condus la INML „M. Minovici” unde, în urma recoltării probelor biologice, s-a stabilit că acesta, la prima probă, recoltată la orele 05.10 a indicat existența unei concentrații de alcool în sânge de 1,45 g %o alcool pur în sânge, iar cea de-a doua probă, la orele 06.10, a relevat o alcoolemie de 1,25 g %o alcool pur în sânge, astfel cum a rezultat din buletinul de analiză toxicologică-alcoolemie nr. A12/2967.

Împotriva acestei sentințe inculpatul a declarat în termen legal apelul motivat de față solicitând ca în rejudecare să i se aplice o sancțiune mai blândă, aceea a unei amenzi penale.

A arătat că este administrator la o societate comercială, permisul de conducere fiindu-i absolut necesar, că are trei copii minori în întreținere, iar circumstanțele sale personale sunt favorabile, inclusiv prin prisma lipsei antecedentelor penale.

Apelantul inculpat a depus la dosarul cauzei, în copie, ca înscrisuri în circumstanțiere, actul constitutiv al societății comerciale, certificatul de înregistrare a acesteia și certificatele de naștere ale celor trei minori.

Curtea a solicitat, din oficiu, relații de la organele de poliție rutiere privind comportamentul anterior al inculpatului în raport de legislația în domeniu.

Examinând actele și lucrările dosarului în contextul motivelor de apel invocate, Curtea reține următoarele:

Instanța de fond a făcut o analiză corectă și completă a materialului probator administrat, stabilind dincolo de orice dubiu săvârșirea infracțiunii de către inculpat și vinovăția acestuia. De asemenea, încadrarea juridică, precum și considerarea noului Cod penal ca lege mai favorabilă, în contextul aplicării art.5 din Cod, sunt corecte și la adăpost de orice critică.

În ceea ce privește individualizarea pedepsei aplicate apelantului inculpat, se constată că au fost respectate criteriile generale instituite prin art.74 C. pen., adecvate în raport de ansamblul circumstanțelor concrete, reale și personale, incidente în cauză.

Instanța de fond a aplicat inculpatului pedeapsa minimă cu închisoarea, și ca efect al incidenței art.375 alin.1 și art.396 alin.10 C. pr. pen. a stabilit o sancțiune finală de 8 luni închisoare, dispunând amânarea aplicării ei sub supraveghere pe o perioadă de 2 ani.

Acest regim sancționator nu poate fi în niciun caz socotit ca fiind prea sever, instanța de fond manifestând față de inculpat o clemență justificată prin circumstanțele sale personale favorabile.

Solicitarea sa de a i se aplica o amendă penală nu poate fi primită, gradul de pericol social al faptei – generic și concret – fiind ridicat. Inculpatul a condus un autoturism puternic, de mare viteză, într-o zonă centrală a Capitalei, cu o alcoolemie de 1,70 %0 și numai o întâmplare fericită a făcut ca în aceste condiții să nu se producă un accident.

Pe de altă parte, interdicția aplicată de instanța de fond în baza art.82 alin.2 lit.g C. pen., de a nu conduce pe durata termenului de supraveghere niciun vehicul cu tracțiune mecanică este justificată și oportună prin raportare la natura și gravitatea faptei comise, dincolo de interesul real al apelantului inculpat de a se folosi de un astfel de vehicul.

Această măsură se impune cu atât mai mult cu cât din evidențele poliției rutiere, solicitate din oficiu de către Curte, rezultă că apelantul inculpat a mai săvârșit în ultimii 5 ani un număr de 7 abateri constatate de la regulile circulației pe drumurile publice.

Așa fiind, cum sentința atacată este legală și temeinică sub toate aspectele, apelul va fi respins ca nefondat, conform prevederilor art.421 pct.1 lit.b C. pr. pen.

Văzând și dispozițiile art.275 alin.2 C. pr. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul I. F. împotriva sentinței penale nr. 112/20.01.2015 pronunțată de Judecătoria sectorului 4 București în dosarul nr._ .

Obligă inculpatul apelant la 400 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 27.05.2015.

PREȘEDINTE,JUDECĂTOR,

L. C. ConstantinescuViorica C.

GREFIER,

E. L. N.

Red. C.V.

Dact. A.L. 2 ex./01.07.2015

Jud. Sect. 4 București – jud.: Giurchița S.D.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP. Decizia nr. 783/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI