Furtul. Art.208 C.p.. Decizia nr. 786/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 786/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 27-05-2015 în dosarul nr. 786/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A II-A PENALĂ
Dosar nr._ (_ )
DECIZIA PENALĂ NR. 786/A
Ședința publică din data de 27.05.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: L. C. C.
JUDECĂTOR: V. C.
GREFIER: E. L. N.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București reprezentat de procuror B. E. Eliana.
Pe rol se află cauza penală având ca obiect soluționarea apelului declarat de partea civilă T. D. împotriva sentinței penale nr. 89 din data de 12.03.2015 pronunțată de Judecătoria Călărași în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns intimatul-inculpat N. C., personal și asistat de apărător desemnat din oficiu avocat D. Florența care depune delegația la dosar și părinții N. M., personal și N. A., personal, lipsind apelantul-parte civilă T. D. și S. de probațiune de pe lângă Tribunalul Călărași.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că au fost depuse la dosar motivele de apel de către apelantul-parte civilă T. D..
Nefiind cereri prealabile de formulat și excepții de invocat, Curtea acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea apelului și menținerea hotărârii apelate așa cum a fost pronunțată de prima instanță atât pe latură penală cât și pe latură civilă.
Apărătorul intimatului-inculpat N. C., în temeiul art. 421 alin. 1 lit. b Cod procedură penală, solicită respingerea apelului declarat de partea civilă și menținerea hotărârii atacate ca legală și temeinică.
Intimatul-inculpat N. C., având ultimul cuvânt, arată că regretă faptele săvârșite.
CURTEA
Asupra apelului penal de față:
Prin sentința penală nr. 89 din 12.03.2015, pronunțată de Judecătoria Călărași, în baza art. 374 pct. 4 N.C.Pr.P. rap la art.375 NCPP cu aplic. art. 396 pct. 10 NCPP a fost admisă cererea inculpatului minor N. C. privind judecarea cauzei potrivit procedurii recunoașterii învinuirii.
A fost admisă cererea Parchetului de pe lângă Judecătoria Călărași privind schimbarea încadrării juridice data faptelor pentru care inculpatul minor N. C. a fost trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Călărași din infracțiunea de furt calificat prev. de art.228 al 1-229 al 1 lit b C. p. cu aplic. art 35 alin 1 C.p., art 113 C. p. și art 5 C.p. în infracțiunea de furt calificat prev de art 208 al 1- 209 al 1 lit i V.C.p. cu aplic. art 41-42 c.p.VCP și art 99 și urm V.C.p. și art 5 NCP.
A fost condamnat inculpatul (minor la data săvârșirii faptelor) N. C. pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art 208 al 1- 209 al 1 lit i V.C.p. cu aplic. art. 41-42 V.c.p. și art 99 și urm. V.C.p. art 5 NCP și a art. 396 pct. 10 C.p.p. la 1 an și 6 luni închisoare.
S-a constatat că infracțiunea din prezența sentință este concurentă cu infracțiunile pentru care inculpatul minor N. C. a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 1 an și 6 luni închisoare cu art. 81-110 V.C.p. pe o durată de 3 ani și 6 luni pronunțată prin sentința penală nr. 179/10 mai 2012 a Judecătoriei Călărași.
În baza art. 85 V.Cp s-a dispus anularea suspendării condiționate a executării susmenționatei pedepse .
S-a dispus descontopirea pedepsei rezultante de 1 an și 6 luni închisoare pronunțată prin sentința penală nr.179/10 mai 2012 a Judecătoriei Călărași repunând infracțiunile în individualitatea lor după cum urmează: 1 an și 6 luni închisoare pentru art. 208 al 1-209 al.1 lit. g, i C.p. cu aplic. art. 99 și urm C.p.; 1 an și 6 luni închisoare pentru art. 208 al 1-209 al.1 lit. i C.p. cu aplic. art. 99 și urm C.p.: 1 an și 6 luni închisoare pentru art.208 al.1-209 al.1 lit. i C.p. cu aplic. art. 99 și urm C.p.; 1 an și 6 luni închisoare pentru art. 208 al 1-209 al.1 lit. g și i CP cu aplic. art. 99 și urm. C.P.
În baza art. 36 V.C.p. s-a dispus contopirea celor 5 pedepse inculpatul minor N. C., având de executat pedeapsa cea mai grea conform art. 33 lit a și art 34 V.C.p. de 1 an și 6 luni închisoare sporită cu 2 luni închisoare.
Inculpatul minor N. C. va avea de executat în total o pedeapsă de 1 an și 8 luni închisoare.
În baza art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului minor N. C. exercițiul drepturilor prev. de art. 64 alin 1 lit. a, teza a II-a lit. b V. Cod penal cu începere de la împlinirea vârstei de 18 ani.
În baza art. 81-110 cod penal și art. 71 alin 5 V.cod penal s-a dispus suspendarea condiționata a executării pedepsei principale cum si a pedepsei accesorii pe o durata de 3 ani și 8 luni, calculată cu începere de la data de 28 mai 2012 data rămânerii definitive a sentinței penale nr. 179/10.05.2012.
S-a atras atenția inculpatului asupra dispoz. art. 83 Cod penal privind revocarea suspendării condiționate a pedepsei.
În baza art. 397 NCP rap la art 25 NCP a fost admisă cererea de despăgubiri civile formulată de partea civilă T. D. și a fost obligat inculpatul minor N. C. în solidar cu părinții N. M. și N. A.) la plata sumei de 15.000 lei către partea civilă T. D..
S-a dispus plata din fondul Ministerului de Justiție a sumei de 400 lei onorariu avocat oficiu către BA Călărași.
În baza art. 274 C. pr. pen. a fost obligat inculpatul în solidar cu părinții N. M. și N. A. la plata sumei de 350 lei cheltuieli judiciare către stat.
În fapt, s-a reținut că în perioada iulie-septembrie 2012, în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții infracționale, inculpatul N. C. a pătruns prin efracție în locuința aparținând persoanei vătămate Tuta D. (imobil nelocuit), de unde a sustras mai multe bunuri, cauzând un prejudiciu de 15.000 lei.
La individualizarea pedepsei, instanța a avut în vedere faptul că inculpatul la data săvârșirii infracțiunii era minor, modalitatea și împrejurările săvârșirii faptei, că acesta provine dintr-o familie numeroasă, cu standard de viață modest chiar precar, asigurându-și existența doar din alocația copiilor; că părinții minorului sunt consumatori de alcool, aceștia având cu minorul o relație rece, distantă, dezinteresându-se total de nevoile minorului privându-l de educație, de suport material și moral, context în care minorul scăpat de sub supraveghere a înțeles să comită fapte antisociale; cuantumul prejudiciului nerecuperat, poziția sinceră de recunoaștere și regret și nu în ultimul rând faptul că de la comiterea faptelor și până la trimiterea în judecată s-au scurs 3 ani, minorul devenind major în prezent.
Împotriva acestei hotărâri a formulat apel partea civilă T. D. susținând, în esență, că se impunea introducerea în cauză, în calitate de parte civilă, a fostei sale soții – L. E., aceasta fiind coproprietar al imobilului din care inculpatul a sustras bunuri.
Curtea, verificând sentința atacată, pe baza materialului probator aflat la dosar, în conformitate cu dispozițiile art. 417 alin. (2) C. proc. pen., constată că apelul este nefondat, in cadrul procesului penal inculpatul putând fi obligat la plata de despăgubiri civile doar către persoana vătămată care s-a constituit parte civilă în condițiile art. 20 din Codul de procedură penală.
Așadar, în baza art.421 pct.1 lit.b C. pr. pen., va respinge apelul ca nefondat, iar în temeiul art.275 alin.2 C. pr. pen. va obliga inculpatul la 400 lei cheltuieli judiciare, în apel, avansate de stat, din care 200 lei - onorariul avocatului din oficiu pentru inculpatul N. C., se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de către partea civilă T. D. împotriva sentinței penale nr. 89 din 12.03.2015, pronunțată de Judecătoria Călărași.
Obligă apelantul parte civilă la 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 200 lei onorariu avocat oficiu pentru inculpatul N. C. se avansează din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 27.05.2015.
PREȘEDINTE,JUDECĂTOR,
L. C. C. V. C.
GREFIER,
E. L. N.
Red. L.C.C.
Dact. A.L. 2 ex.
Jud. Călărași – jud.: A. N.O.
| ← Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP.... | Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor... → |
|---|








