Furtul. Art.208 C.p.. Decizia nr. 445/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 445/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 23-03-2015 în dosarul nr. 445/2015
Dosar nr._
_
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA I PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR.445/A
Ședința publică din data de 23 martie 2015
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: O. R.-N.
JUDECĂTOR: C.-V. G.
GREFIER: D. S.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București este reprezentat de procuror M. M..
Pe rol, se află judecarea cauzei penale având ca obiect apelul declarat de P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 București împotriva Sentinței penale nr.628 din data de 18 decembrie 2014, pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București în Dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns intimatul inculpat M. C.-C., personal, aflat în stare de libertate și asistat juridic de apărătorul ales, avocat L.-M. P., din cadrul Baroului București, în baza împuternicirii . nr._/2015 (atașată la fila 25 din dosar) și de apărătorul desemnat din oficiu, avocat E. D., în baza delegației nr._/2015, emisă de Baroul București (atașată la fila 23 din dosar), lipsă fiind intimatul inculpat V. N., care a fost reprezentat juridic de apărătorul desemnat din oficiu, avocat C. S., în baza delegației nr._/2015, emisă de Baroul București (atașată la fila 26 din dosar).
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat atașarea la dosar a procesului-verbal întocmit de către organele de poliție cu privire la imposibilitatea executării mandatului de aducere emis pe numele intimatului inculpat V. N., în care se menționează că acesta este plecat din țară, de aproximativ 2 luni, în Spania sau în Germania și nu se cunoaște data revenirii sale (filele 38-40), după care:
Curtea ia act de încetarea delegației apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat M. C.-C., ca urmare a prezentării avocatului ales al acestuia.
Nefiind cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe noi de propus și administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri asupra apelului cu care a fost sesizată.
Reprezentantul Ministerului Public, susținând apelul declarat de P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 București, critică hotărârea primei instanțe, pe motive de nelegalitate și netemeinicie.
Astfel, sub un prim aspect, arată că, în speță, s-a făcut o greșită încadrare juridică a faptei, în sensul omisiunii reținerii variantei agravante a săvârșirii acesteia în timpul nopții, conform art.229 alin.1 lit.b din noul Cod penal. Susține că fapta de furt ce face obiectul judecății a fost comisă la data de 21 octombrie 2012, între orele 1951-2000, fiind din notorietate că, la acel moment, era deja noapte. Arată că, în mod greșit, prima instanță a preluat niște informații de pe Internet și a ținut seama de un anumit crepuscul, atunci când a apreciat că nu se justifică reținerea variantei agravante a săvârșirii faptei de furt pe timp de noapte, în condițiile în care, în practica judiciară consolidată de-a lungul timpului, cu privire la existența acestei situații, nu s-a avut în vedere niciodată criteriul crepusculului, ci anotimpul, luna, ziua și ora de comitere a faptei. În consecință, solicită ca, în încadrarea juridică a faptei săvârșite de ambii inculpați, să fie reținută incidența dispozițiilor art.229 alin.1 lit.b din noul Cod penal.
Sub un al doilea aspect, arată că prima instanță a aplicat ambilor inculpați pedepse greșit individualizate. Astfel, în ceea ce îl privește pe inculpatul M. C.-C., consideră că, față de gravitatea infracțiunii săvârșite, modul de operare și mijlocul folosit (o plasă de securitate în care au fost introduse bunurile sustrase, pentru a face astfel posibilă trecerea lor dincolo de zona caselor de marcat, fără semnalizare), care dovedește o acțiune premeditată, se impune stabilirea pedepsei închisorii, cu executare efectivă, în regim de detenție. Apreciază că, în cazul acestui inculpat, legea penală mai favorabilă este cea nouă, care prevede limite speciale de pedeapsă mai mici, în comparație cu legea penală anterioară. Precizează că, deși în motivele scrise de apel s-a solicitat, cu privire la inculpatul M. C.-C., amânarea aplicării pedepsei, acordarea unui astfel de beneficiu contravine dispozițiilor legale, întrucât acesta s-a sustras de la judecata în primă instanță. Referitor la inculpatul V. N., solicită, de asemenea, reținerea legii noi ca lege penală mai favorabilă și aplicarea unei pedepse înăuntrul limitelor speciale prevăzute în textul incriminator.
Sub un al treilea aspect, invocă omisiunea aplicării pedepsei accesorii în cazul inculpatului M. C.-C., arătând că este obligatorie interzicerea, cu acest titlu, a exercitării drepturilor interzise ca pedeapsă complementară.
În consecință, solicită admiterea apelului declarat de P., desființarea parțială a sentinței penale atacate și, în rejudecarea pe fond a cauzei, pronunțarea unei hotărâri legale și temeinice, în sensul celor anterior precizate.
Apărătorul din oficiu al intimatului inculpat V. N. susține că, în mod corect, prima instanță a motivat de ce nu se justifică reținerea variantei agravante prevăzute de art.229 alin.1 lit.b din noul Cod penal, motiv pentru care, sub acest aspect, solicită respingerea apelului declarat de P., ca nefondat. Referitor la legea penală mai favorabilă, lasă soluția la aprecierea Curții, arătând că nu pot fi avute în vedere doar limitele speciale de pedeapsă, ci și condamnarea definitivă pe care inculpatul a suferit-o în anul 2012.
Apărătorul ales al intimatului inculpat M. C.-C. susține că declarațiile de martori nu îl pun pe acesta într-o situație de conivență infracțională pe coinculpatul V. N. și că soluția primei instanțe, deși neatacată, se bazează numai pe declarația acestuia din urmă. Or, în opinia apărării, acea declarație singulară nu ar fi trebuit să conducă la pronunțarea unei hotărâri de condamnare a inculpatului pe care îl asistă juridic. D. urmare, consideră că instanța de control judiciar are posibilitatea de a reevalua probatoriul cauzei, inclusiv în apelul Parchetului și de a pronunța o nouă soluție pe fondul acuzației, în raport cu dispozițiile art.386 din Codul de procedură penală. Consideră că legea penală mai favorabilă inculpatului este cea nouă, întrucât limitele speciale de pedeapsă sunt mai mici. Concluzionând, solicită respingerea apelului declarat de P., ca nefondat.
Intimatul inculpat M. C.-C., personal, în ultimul cuvânt, afirmă că nu a avut intenția să sustragă produse din acel magazin și că, în cei 35 de ani de viață, nu a avut niciodată probleme cu legea.
După închiderea dezbaterilor, ca urmare a prezentării intimatului inculpat V. N., Curtea a dispus repunerea cauzei pe rol, astfel că, la apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns acesta, personal (legitimat cu C.I. . nr._, eliberată la data de 15 martie 2010, CNP_), aflat în stare de libertate și asistat juridic de apărătorul desemnat din oficiu, avocat S. C., în baza delegației nr._/2015, emisă de Baroul București (atașată la fila 26 din dosar).
Fiind întrebat, intimatul inculpat V. N. este de acord să dea declarație în fața Curții, astfel că s-a procedat la ascultarea nemijlocită a acestuia, declarația sa fiind consemnată în scris, citită, semnată de declarant și de apărătorul din oficiu, iar, în final, atașată la dosar (fila 45).
Nefiind cereri de formulat, excepții de invocat sau probe noi de solicitat din partea intimatului inculpat V. N., Curtea dispune reluarea dezbaterilor cu privire la acesta.
Reprezentantul Ministerului Public susține, din nou, că încadrarea juridică a faptei este greșită, întrucât, în mod neîntemeiat, a fost omisă de către prima instanță varianta agravantă a săvârșirii furtului în timpul nopții, reafirmând că, la stabilirea acestei situații, trebuie avute în vedere anotimpul, luna, ziua și ora de comitere a faptei. Or, în speță, la data de 21 octombrie 2012, între orele 1951și 2000, când s-a consumat fapta de furt, noaptea era deja instalată. În consecință, solicită admiterea apelului declarat de P., desființarea parțială a sentinței penale atacate și, în rejudecarea pe fond a cauzei, condamnarea inculpatului V. N. pentru infracțiunea de furt calificat, cu reținerea variantei agravante prevăzute de art.229 alin.1 lit.b din noul Cod penal, la o pedeapsă situată între limitele speciale menționate în textul incriminator.
Apărătorul din oficiu al intimatului inculpat V. N., având din nou cuvântul, susține că, în mod corect, a fost înlăturată varianta agravantă prevăzută de art.229 alin.1 lit.b din noul Cod penal, apelul Parchetului sub acest aspect fiind considerat, în consecință, nefondat. Arată că raționamentul pentru care legiuitorul a dorit aplicarea unei pedepse mai mari pentru faptele săvârșite pe timpul nopții a fost acela că, după lăsarea întunericului, autorul ar avea o încredere mai mare de a acționa și ar putea să scape mai ușor. Or, în speță, raportat la momentul comiterii faptei ce face obiectul judecății, dar și la locul săvârșirii ei efective, întunericul nu i-a creat inculpatului niciun avantaj. Cu privire la legea penală mai favorabilă, arată, din nou, că lasă soluția la aprecierea Curții.
Intimatul inculpat V. N., personal, în ultimul cuvânt, precizează că nu mai are nimic de spus.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
P. Sentința penală nr.628 din data de 18 decembrie 2014, pronunțată în Dosarul nr._, Judecătoria Sectorului 6 București a hotărât astfel:
A respins, ca neîntemeiată, cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatului M. C.-C. din infracțiunea de furt calificat, prevăzută de art.208 alin.1 - 209 alin.1 lit.a, e din vechiul Cod penal în infracțiunea de furt calificat, prevăzută de art.228 alin.1 - 229 alin.1 lit.b din noul Cod penal și, respectiv, a faptei reținute în sarcina inculpatului V. N. din infracțiunea de furt calificat, prevăzută de art.208 alin.1 - 209 alin.1 lit.a, e cu aplic. art.37 alin.1 lit.a din vechiul Cod penal în infracțiunea de furt calificat, prevăzută de art.228 alin.1 - 229 alin.1 lit.b cu aplic. art.43 alin.1 din noul Cod penal.
În temeiul art.386 alin.1 din Codul de procedură penală, a schimbat încadrarea juridică a faptei reținute în sarcina inculpatului M. C.-C. din infracțiunea de furt calificat, prevăzută de art.208 alin.1 - 209 alin.1 lit.a, e din vechiul Cod penal în infracțiunea de furt, prevăzută de art.228 alin.1 cu aplic. art.5 din noul Cod penal și, respectiv, a faptei reținute în sarcina inculpatului V. N. din infracțiunea de furt calificat, prevăzută de art.208 alin.1 - 209 alin.1 lit.a, e cu aplic. art.37 alin.1 lit.a din vechiul Cod penal în infracțiunea de furt, prevăzută de art.228 alin.1 cu aplic. art.43 alin.1 și art.5 din noul Cod penal.
În temeiul art.396 alin.2 din Codul de procedură penală, a condamnat pe inculpatul M. C.-C. (fiul lui C. și N., născut la data de 22 iulie 1979 în municipiul București, CNP_), pentru săvârșirea infracțiunii de furt, prevăzută de art.228 alin.1 cu aplic. art.5 din noul Cod penal, la pedeapsa amenzii în cuantum de 2.000 lei (200 zile amendă x 10 lei).
În temeiul art.67 alin.1 din Codul penal, a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, pe o durată de 2 ani după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, exercitarea drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a, b din același cod.
A atras atenția inculpatului că neexecutarea cu rea-credință a pedepsei amenzii, în tot sau în parte, atrage înlocuirea zilelor amendă neexecutate cu un număr corespunzător de zile de închisoare.
În temeiul art.396 alin.2 din Codul de procedură penală, a condamnat pe inculpatul V. N. (fiul lui A. și A., născut la data de 14 septembrie 1981 în municipiul București, CNP_), pentru săvârșirea infracțiunii de furt în stare de recidivă postcondamnatorie, prevăzută de art.228 alin.1 cu aplic. art.43 alin.1 și art.5 din noul Cod penal, la pedeapsa de 1 an închisoare.
În temeiul art.96 alin.4 din Codul penal, a revocat suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată inculpatului prin Sentința penală 691/2012 a Judecătoriei Sectorului 3 București (rămasă definitivă prin nerecurare la data de 11 septembrie 2012).
În temeiul art.67 alin.1 din Codul penal, a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei închisorii, exercitarea drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a, b din același cod.
În temeiul art.65 alin.1 din Codul penal, a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea acelorași drepturi.
În temeiul art.43 alin.1 și art.45 alin.3 lit.b din Codul penal, a adăugat pedeapsa de 1 an închisoare, stabilită în prezenta cauză, la pedeapsa anterioară de 2 ani închisoare, dispunând ca inculpatul să execute pedeapsa de 3 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a, b din același cod, pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei închisorii.
În temeiul art.45 alin.5 din Codul penal, a dispus ca pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a, b din același cod să fie executată până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii.
În temeiul art.72 din Codul penal, a dedus din pedeapsa aplicată acestui inculpat durata reținerii și arestării preventive din Dosarul nr._/301/2012 al Judecătoriei Sectorului 3 București (în care a fost pronunțată Sentința penală 691/2012), de la data de 02 aprilie 2012 până la data de 14 august 2012.
A luat act că persoana vătămată . nu s-a constituit parte civilă în procesul penal, prejudiciul fiind recuperat.
În temeiul art.274 alin.1 din Codul de procedură penală, a obligat pe fiecare inculpat la plata către stat a sumei de 1.000 lei, reprezentând cheltuieli judiciare, onorariile avocaților din oficiu, în cuantum de câte 300 lei, avansate din fondul Ministerului Justiției, rămânând în sarcina statului, potrivit art.272 alin.2 din același cod.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță (sesizată prin Rechizitoriul nr._/P/2012 din data de 21 noiembrie 2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 București) a reținut următoarea situație de fapt (stabilită pe baza procesului-verbal de vizionare a înregistrărilor video din centrul comercial AUCHAN și declarației martorului S. M.):
La data de 21 octombrie 2012, ora 1951, inculpații M. C.-C. și V. N. au sustras din magazinul AUCHAN, situat pe Bulevardul I. M., mai multe bunuri (6 bucăți de cașcaval marca Hochland, 3 bucăți de mușchi file, 3 bucăți de mușchiuleț, un baton de salam, o bucată de somon și icre), în valoare totală de 798,09 lei.
Astfel, la ora 1915, ambii inculpați au intrat în centrul comercial, inculpatul M. C.-C. având asupra sa un căruț mare, destinat transportului produselor, dar și o folie de securitate, ce aparținea acelui magazin, iar inculpatul V. N. având asupra sa un coș mic, pentru produse. Ulterior, inculpatul M. C.-C. s-a apropiat de raionul cu produse alimentare, luând de pe rafturi bunurile anterior menționate, pe care le-a plasat în căruțul de cumpărături. Cei doi inculpați s-au întâlnit, în scurt timp, în zona raionului cu produse textile, unde inculpatul M. C.-C. a abandonat căruțul în care se aflau se aflau produsele și a luat coșul gol al inculpatului V. N.. Inculpatul M. C.-C. a continuat să se plimbe printre raioanele de produse, părăsind magazinul la ora 1946, când a fost reținut de către agenții de pază. Căruțul cu produsele sustrase, introduse în folia de securitate, a fost preluat de inculpatul V. N., acesta fiind cel care a trecut de casa de marcat, achitând în prealabil anumite produse, aflate în afara foliei de securitate, la ora 1951. Inculpatul V. N. a fost și el reținut de către agenții de pază, produsele sustrase fiind găsite în căruțul deținut de acesta, recuperate și restituite apoi reprezentantului legal al persoanei vătămate.
În declarația din faza de urmărire penală, inculpatul V. N. a relatat modul în care a fost comisă fapta, împreună cu celălalt inculpat, aspectele redate de acesta coroborându-se cu imaginile din înregistrarea video captată de camerele plasate în interiorul magazinului și cu declarația martorei S. M..
Cu privire la încadrarea juridică, prima instanță a evidențiat că, potrivit art.99 alin.1 din Codul de procedură penală, în acțiunea penală, sarcina probei aparține, în principal, procurorului. În mod corelativ, instanța administrează probe din oficiu numai în mod subsidiar, atunci când consideră necesar pentru formarea convingerii sale, conform art.100 alin.2 din Codul de procedură penală. Totodată, din art.100 alin.4 lit.c din Codul de procedură penală, rezultă că, în privința faptelor notorii, nu este necesară administrarea de mijloace de probă în fața instanței de judecată, cu excepția cazului în care notorietatea faptului este contestată. În această situație, părții sau participantului la procesul penal care contestă notorietatea unui anumit fapt îi incumbă sarcina probei.
În speță, prima instanță a constatat că este de notorietate, conform mai multor surse de informare (spre exemplu, http://www.sunrisesunset.. data de 21 octombrie 2012, soarele a apus la ora 1821, însă crepusculul (perioada de timp cuprinsă între apusul soarelui și lăsarea nopții, amurgul) a durat între orele 1821 și 1958. Elementul circumstanțial agravant al săvârșirii faptei în timpul nopții trebuie reținut numai atunci când infracțiunea este comisă în timpul efectiv al nopții, adică din momentul în care întunericul a luat, în mod efectiv, locul luminii. P. raportare la momentul săvârșirii faptei deduse judecății (data de 21 octombrie 2012, ora 1951 - când, în mod cert, potrivit înregistrării video, bunurile au fost trecute de linia caselor de marcat, realizându-se astfel consumarea faptei respective) și luând în considerare informațiile obținute (conform cărora, la data anterior menționată, întunericul s-a instalat la ora 1959), prima instanță a considerat că, în speță, nu poate fi reținut elementul circumstanțial agravant al comiterii faptei în timpul nopții, nefiind posibilă astfel încadrarea juridică a faptei în infracțiunea de furt calificat, prevăzută de art.228 alin.1 - 229 alin.1 lit.b din noul Cod penal, astfel cum a solicitat P..
La determinarea legii penale mai favorabile, prima instanță a avut în vedere limitele de pedeapsă, dar și tratamentul sancționator al pluralității de infracțiuni.
Astfel, în cazul inculpatului M. C.-C., prima instanță a constatat că legea penală mai favorabilă este cea nouă, potrivit căreia fapta acestuia constituie infracțiunea de furt, prevăzută de art.228 alin.1 din Codul penal și pedepsită cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă, în condițiile în care, conform legii vechi, aceeași faptă constituia infracțiunea de furt calificat, prevăzută de art.208 alin.1 - 209 alin.1 lit.a, e din Codul penal anterior și pedepsită cu închisoare de la 3 la 15 ani.
În cazul inculpatului V. N., prima instanță a avut în vedere, pe lângă aspectele anterior menționate (valabile și cu privire la el), împrejurarea că, anterior, acesta a fost condamnat, prin Sentința penală nr.691/2012 a Judecătoriei Sectorului 3 București (rămasă definitivă la data de 11 septembrie 2012), la pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare, a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere pe un termen de încercare de 5 ani, potrivit art.861 și urm. din vechiul Cod penal, infracțiunea din prezenta cauză fiind comisă înăuntrul acelui termen de încercare. Raportat la dispozițiile art.10 din Legea nr.187/2012 și la cele ale art.96 alin.4, 5 din Codul penal actual (care stabilesc un mecanism de aplicare a pedepsei ce coincide cu cel reglementat de art.864 rap. la art.83 din vechiul Cod penal, în condițiile în care, conform ambelor legi succesive, sunt îndeplinite condițiile reținerii stării de recidivă postcondamnatorie), prima instanță a apreciat că, și în cazul acestui inculpat, legea penală mai favorabilă, în mod global, este cea nouă.
D. urmare, prima instanță a constatat că fapta inculpatului M. C.-C. întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt, prevăzută de art.228 alin.1 din noul Cod penal, iar fapta inculpatului V. N. întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt, în stare de recidivă postcondamnatorie, prevăzută de art.228 alin.1 cu aplic. art.43 alin.1 din același cod.
S-a arătat de către prima instanță că actele materiale realizate de inculpatul M. C.-C., prin care acesta a participat în mod nemijlocit la săvârșirea faptei, corespund elementului material al infracțiunii de furt. Astfel, acest inculpat a luat bunurile de pe rafturile magazinului și le-a plasat într-o pungă de securitate, după care le-a lăsat în posesia celuilalt inculpat, care le-a scos în afara acelui magazin. Chiar dacă actul material final, care a condus la consumarea infracțiunii, nu a fost realizat de inculpatul M. C.-C., prima instanță a apreciat că modalitatea în care a fost comisă infracțiunea demonstrează existența unei participații penale sub forma coautoratului, întrucât acțiunile celor doi inculpați au fost succesive și convergente, completându-se în vederea realizării unicului scop urmărit.
La individualizarea pedepselor principale, prima instanță a avut în vedere dispozițiile și criteriile menționate în art.74 din Codul penal în vigoare, reținând că infracțiunea a fost săvârșită cu participația a doi inculpați, care s-au înțeles cum anume să procedeze, într-un loc și la un moment când era permis accesul publicului (ceea ce dovedește lipsa de stânjenire a acestora și accentuează starea de pericol creată), că recuperarea prejudiciului nu a fost realizată în urma unei acțiuni libere a inculpaților, ci numai prin intervenția agenților de pază, că inculpatul M. C.-C. s-a folosit de un mijloc anume pregătit (plasa de securitate în care au fost introduse produsele sustrase, ce permitea trecerea lor peste linia caselor de marcat, fără semnalizarea acestui fapt) și, pentru a înlătura posibile suspiciuni asupra sa, i-a plasat căruțul cu acele produse celuilalt inculpat, că același inculpat nu are antecedente penale și, respectiv, că inculpatul V. N. a mai încălcat și anterior legea penală, fiind chiar recidivist, în raport cu condamnarea definitivă deja precizată.
În consecință, inculpatul M. C.-C. a fost condamnat la pedeapsa amenzii, pe care prima instanță a apreciat-o a fi proporțională cu gravitatea infracțiunii comise, aptă să-l determine să-și reconsidere atitudinea față de normele de drept și mult mai eficientă decât pedeapsa închisorii cu suspendare de executare ori cu amânare de aplicare, iar inculpatului V. N. i-a fost aplicată pedeapsa închisorii, la care a fost adăugată, prin cumul, pedeapsa anterioară.
Împotriva sentinței penale anterior menționate, a declarat apel în termenul legal (la data de 23 decembrie 2014) numai P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 București.
Cererea de apel a Parchetului, însoțită de motivele scrise, a fost înaintată de Judecătorie și înregistrată pe rolul acestei Curți la data de 26 ianuarie 2015.
Potrivit acelor motive (atașate la filele 4-13 din dosar), astfel cum au fost modificate și susținute oral de către reprezentantul Ministerului Public în dezbaterile de la termenul de astăzi (consemnate în practicaua acestei decizii), P. a criticat sentința primei instanțe sub următoarele aspecte: greșita încadrare juridică a faptei săvârșite de fiecare inculpat (solicitând să se constate că fapta respectivă întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat, în incriminarea prevăzută de art.228 alin.1 - 229 alin.1 lit.b din Codul penal actual, prin reținerea variantei agravante a comiterii acesteia în timpul nopții); greșita individualizare a pedepsei principale aplicate inculpatului M. C.-C. (solicitând condamnarea acestuia la pedeapsa închisorii, cu executare în regim de detenție, în condițiile în care sustragerea lui de la judecata în primă instanță împiedică atât amânarea aplicării pedepsei respective, cât și suspendarea sub supraveghere a executării acesteia); omisiunea aplicării pedepsei accesorii în cazul aceluiași inculpat (solicitând să i se interzică, cu acest titlu, exercitarea acelorași drepturi al căror exercițiu i-a fost interzis ca pedeapsă complementară).
Cu ocazia judecării apelului Parchetului, Curtea a procedat în mod nemijlocit, conform dispozițiilor art.420 alin.4 din Codul de procedură penală, la ascultarea ambilor inculpați intimați, care, în declarațiile formulate la termenele din datele de 23 februarie 2015 și, respectiv, astăzi, 23 martie 2015 (filele 28 și 45, d.a.), au negat săvârșirea infracțiunii imputate.
Astfel, inculpatul M. C.-C. a susținut că nu a avut intenția de a sustrage bunurile (pe care a recunoscut, totuși, că el le-a luat de pe rafturi și le-a pus în căruciorul de cumpărături, după ce le-a așezat într-o plasă securizată, pretins primită de la celălalt inculpat, la indicația acestuia), susținând că acele produse urmau să fie folosite la organizarea de către un prieten comun a unui parastas (care, în final, nu a mai avut loc) și că, înainte de a ieși singur din zona spațiilor comerciale, le-a lăsat asupra celuilalt inculpat, fără a cunoaște intenția acestuia de a nu le plăti.
În schimb, inculpatul V. N. a susținut că intenția de comitere a faptei i-a aparținut primului inculpat și că, deși el este cel care a trecut cu căruciorul în care se aflau produsele luate din magazin de linia caselor de marcat, nu a cunoscut că cele așezate în plasa securizată de către inculpatul respectiv, nu fuseseră plătite.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma criticilor formulate de P., precum și din oficiu, potrivit art.417 alin.2 din Codul de procedură penală, sub toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei, Curtea constată că apelul cu judecarea căruia a fost sesizată este fondat, pentru considerentele care se vor arăta în cele ce urmează:
Prima instanță a stabilit o situație de fapt corespunzătoare probatoriului cauzei, fiind indubitabil că, la data de 21 octombrie 2012, ora 1951, cei doi inculpați, acționând conform unui plan comun și coordonându-și acțiunile, au sustras împreună, din complexul comercial AUCHAN, situat pe Bulevardul I. M. din municipiul București, sectorul 6, produse alimentare în valoare totală de 798,09 lei, luate de pe rafturi și așezate într-o plasă securizată, anume pregătită, de către inculpatul M. C.-C. și trecute apoi, fără a fi plătite, de zona caselor de marcat, de către inculpatul V. N..
Cei doi inculpați, în pofida declarațiilor din fața instanței de apel (deja prezentate), nu au contestat această situație de fapt, niciunul dintre ei neatacând cu apel sentința primei instanțe. În plus, declarațiile respective, în care inculpații se acuză reciproc, fiecare încercând să obțină exonerarea de răspunderea penală în detrimentul celuilalt, sunt în mod vădit mincinoase. În concret, declarația unui inculpat este contrazisă, în mod flagrant, de declarația celuilalt inculpat, astfel că singurele probe obiective și întru-totul credibile, sub aspectul situației de fapt, sunt cele avute în vedere de către prima instanță, și anume imaginile video captate de camerele de supraveghere din incinta complexului comercial anterior menționat, care redau cu fidelitate acțiunile fiecăruia (filele 16-19, d.u.p.) și declarațiile martorei S. M., dispecer în cadrul acelui stabiliment, care a relatat, la rândul său, acțiunile celor doi inculpați, astfel cum le-a perceput în mod direct, vizionându-le în timp real prin sistemul video al unității (filele 20-23, d.u.p. și fila 119, d.f.).
Referitor la încadrarea juridică a faptei săvârșite cu participația de coautori a celor doi inculpați (corect reținută prin sentința penală apelată), Curtea, însușindu-și critica Parchetului, constată că a fost nelegal stabilită, prima instanță apreciind în mod vădit eronat că fapta respectivă nu a fost comisă în timpul nopții, prin raportare la un parametru abstract, obținut prin accesarea unei pagini de Internet, și anume acela al crepusculului astronomic (fila 130, d.f.), fără nicio legătură cu fenomenul natural, perceptibil, al instalării efective a întunericului la nivelul suprafeței pământului (troposferei), despre care este de notorietate (netrebuind astfel a fi dovedit, potrivit art.100 alin.4 lit.c din Codul de procedură penală) că, la data și locul acelei fapte (21 octombrie 2012, municipiul București), era deja produs la momentul consumării infracțiunii (ora 1951) de cel puțin o oră. De altfel, din chiar informațiile culese de prima instanță de pe aceeași pagină de Internet, rezultă că, la data și locul faptei, apusul soarelui a intervenit la ora 1821 și că singura formă a crepusculului cu relevanță din perspectiva fenomenului natural anterior menționat, posibil de perceput de ochiul uman, și anume aceea civilă, s-a produs, la data și locul faptei, la ora 1851, celelalte două forme (astronomică și nautică) prezentând doar o valoarea științifică, uzitată în domenii specifice și, în mod evident, neavută în vedere de către cei doi inculpați (lipsiți de asemenea cunoștințe superioare), care, încă de la momentul pătrunderii în centrul comercial (ora 1915), erau pe deplin conștienți de lăsarea totală a întunericului.
Astfel fiind, Curtea constată că fapta comisă de fiecare inculpat realizează, potrivit legii penale noi (corect determinată a fi cea favorabilă), elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat (cu reținerea variantei agravante a săvârșirii acesteia în timpul nopții), prevăzută de art.228 alin.1 - 229 alin.1 lit.b din Codul penal.
D. urmare, în cazul fiecărui inculpat, Curtea, în temeiul art.386 alin.1 din Codul de procedură penală, va schimba încadrarea juridică menționată în actul de trimitere în judecată, din infracțiunea prevăzută de art.208 alin.1 - 209 alin.1 lit.a, e din vechiul Cod penal în infracțiunea prevăzută de art.228 alin.1 - 229 alin.1 lit.b cu aplic. art.5 din Codul penal în vigoare, cu privire la inculpatul V. N. reținându-se și incidența dispozițiilor art.43 alin.1 din acest ultim cod, în raport cu starea de recidivă postcondamnatorie (legal stabilită și de prima instanță).
De asemenea, având în vedere încadrarea juridică anterior menționată, Curtea va pronunța noi soluții de condamnare a inculpaților.
Astfel, inculpatului M. C.-C. îi va fi aplicată pedeapsa principală de 1 an închisoare, cu executare în regim de detenție, astfel cum s-a solicitat în apelul Parchetului. În acest sens, Curtea reține că norma de incriminare și sancționare a infracțiunii de furt calificat ce a fost săvârșită de inculpatul anterior nominalizat prevede, ca pedeapsă unică, închisoarea (cu limite cuprinse între 1 an și 5 ani), nefiind posibilă, prin urmare, aplicarea pedepsei amenzii. De asemenea, Curtea constată că sustragerea inculpatului de la judecata în primă instanță, în condițiile în care acesta a fost informat, personal, despre procesul penal declanșat împotriva sa (fila 36, d.f.), împiedică amânarea aplicării pedepsei anterior menționate și, de asemenea, suspendarea sub supraveghere a executării acesteia, potrivit art.83 alin.2 teza a II-a și, respectiv, art.91 alin.3 lit.c teza I din actualul Cod penal. În plus, acordarea vreunuia dintre beneficiile anterior menționate nici nu se justifică, întrucât inculpatul, fiind audiat de către instanța de apel, nu și-a asumat responsabilitatea faptei comise, pe care a încercat să o atribuie, în exclusivitate, celuilalt inculpat, ceea ce dovedește că nu i-a înțeles nici gravitatea, nici consecințele, astfel că, în lipsa detenției, acesta poate repeta oricând același tip de comportament infracțional, sens în care Curtea reține, pe baza mențiunilor din fișa de cazier judiciar (fila 21, d.f.), ignorate de prima instanță, și împrejurarea că inculpatul respectiv nu se află la prima încălcare a legii penale, acesta fiind sancționat, în anii 2012-2013, cu două amenzi administrative, pentru fapte similare cu cea dedusă în prezent judecății. Ultimele argumente expuse constituie și motivul pentru care Curtea nu a reținut, ca lege penală mai favorabilă inculpatului în discuție, legea veche, care, chiar în situația sustragerii de la judecată, permitea, teoretic, suspendarea executării pedepsei (având însă limite speciale mult mai mari, cea minimă fiind de 3 ani), fie condiționat, fie sub supraveghere, în condițiile art.81 și, respectiv, art.861 din Codul penal anterior.
În cazul aceluiași inculpat, remediind un alt aspect de nelegalitate din dispozitivul sentinței penale atacate (invocat în apelul Parchetului), Curtea va interzice acestuia, potrivit art.65 alin.1, 3 din Codul penal, și ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a, b din același cod, al căror exercițiu i-a fost interzis de prima instanță numai ca pedeapsă complementară, în pofida mențiunilor din considerentele acelei sentințe, cu care dispozitivul său se află în contradicție.
Inculpatului V. N. îi va fi aplicată, pentru infracțiunea ce face obiectul judecății, pedeapsa principală de 1 an închisoare (care se încadrează și în limitele legale atrase de încadrarea juridică schimbată), aceasta fiind identică cu cea stabilită de prima instanță, pe care P. nu a contestat-o.
În temeiul art.96 alin.4 din Codul penal, va fi revocată suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale de 2 ani închisoare, aplicată inculpatului respectiv, pentru 7 infracțiuni concurente săvârșite cu intenție (înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals), prin Sentința penală nr.691/2012 a Judecătoriei Sectorului 3 București (rămasă definitivă la data de 11 septembrie 2012) și, potrivit art.96 alin.5 rap. la art.43 alin.1 din același cod (care prevede un mecanism sancționator identic cu cel reglementat de legea veche în art.83 alin.1 din Codul penal anterior), acea pedeapsă va fi adăugată pedepsei principale stabilite în prezenta cauză, astfel că inculpatul va executa, în regim de detenție, pedeapsa principală de 3 ani închisoare.
În temeiul art.45 alin.3 lit.b din Codul penal, se va dispune executarea pedepsei complementare a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a, b din același cod, deja aplicată prin sentința penală apelată, pe o perioadă de 2 ani, în condițiile art.68 alin.1 lit.c din Codul penal.
De asemenea, în temeiul art.45 alin.5 din Codul penal, se va dispune executarea pedepsei accesorii a interzicerii exercitării acelorași drepturi, și aceasta aplicată prin sentința respectivă, în condițiile art.65 alin.3 din același cod.
Conform art.72 alin.1 din Codul penal, se va deduce din pedeapsa principală de 3 ani închisoare durata cât inculpatul în discuție a fost reținut și arestat preventiv în cauza soluționată prin Sentința penală nr.691/2012 a Judecătoriei Sectorului 3 București, începând cu data de 02 aprilie 2012 până la data de 14 august 2012.
Față de considerentele anterior expuse, Curtea, în temeiul art.421 pct.2 lit.a din Codul de procedură penală, va admite apelul declarat de P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 București, va desființa, în parte, sentința penală atacată, în limitele deja precizate, iar, în rejudecarea pe fond a cauzei, va hotărî în sensul celor anterior menționate.
Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate, în privința cărora nu se constată, nici din oficiu, motive de reformare.
În temeiul art.275 alin.3 din Codul de procedură penală, cheltuielile judiciare ocazionate de judecarea apelului admis al Parchetului vor rămâne în sarcina statului.
Potrivit art.272 alin.1, 2 din Codul de procedură penală, onorariul avocatului din oficiu desemnat pentru inculpatul V. N., precum și onorariul parțial al avocatului din oficiu desemnat pentru inculpatul M. C.-C. (până la prezentarea apărătorului ales al acestuia din urmă) vor fi acoperite din sumele avansate din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
În temeiul art.421 pct.2 lit.a din Codul de procedură penală, admite apelul declarat de P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 București împotriva Sentinței penale nr.628 din data de 18 decembrie 2014, pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București în Dosarul nr._ .
Desființează, în parte, sentința penală apelată și, în fond, rejudecând:
Înlătură schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina celor doi inculpați, dispusă prin sentința penală apelată.
În temeiul art.386 alin.1 din Codul de procedură penală, schimbă încadrarea juridică din rechizitoriu, astfel:
- în cazul inculpatului M. C.-C., din infracțiunea prevăzută de art.208 alin.1 - 209 alin.1 lit.a, e din vechiul Cod penal în infracțiunea prevăzută de art.228 alin.1 - 229 alin.1 lit.b cu aplic. art.5 din Codul penal;
- în cazul inculpatului V. N., din infracțiunea prevăzută de art.208 alin.1 - 209 alin.1 lit.a, e cu aplic. art.37 alin.1 lit.a din vechiul Cod penal în infracțiunea prevăzută de art.228 alin.1 - 229 alin.1 lit.b cu aplic. art.43 alin.1 și art.5 din Codul penal.
1. În temeiul art.228 alin.1 - 229 alin.1 lit.b cu aplic. art.5 din Codul penal, condamnă pe inculpatul M. C.-C. la pedeapsa principală de 1 an închisoare, cu executare în regim de detenție, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
În temeiul art.65 alin.1 din Codul penal, interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a, b din același cod și ca pedeapsă accesorie, în condițiile art.65 alin.3 din Codul penal.
2. În temeiul art.228 alin.1 - 229 alin.1 lit.b cu aplic. art.43 alin.1 și art.5 din Codul penal, condamnă pe inculpatul V. N. la pedeapsa principală de 1 an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, în stare de recidivă postcondamnatorie.
În temeiul art.96 alin.4 din Codul penal, revocă suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale de 2 ani închisoare, aplicată prin Sentința penală nr.691/2012 a Judecătoriei Sectorului 3 București (rămasă definitivă la data de 11 septembrie 2012) și, potrivit art.96 alin.5 rap. la art.43 alin.1 din același cod, adaugă pedeapsa respectivă la pedeapsa principală stabilită în prezenta cauză, inculpatul urmând să execute, în regim de detenție, pedeapsa principală de 3 ani închisoare.
În temeiul art.45 alin.3 lit.b din Codul penal, dispune executarea pedepsei complementare a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a, b din același cod pe o perioadă de 2 ani, în condițiile art.68 alin.1 lit.c din Codul penal.
În temeiul art.45 alin.5 din Codul penal, dispune executarea pedepsei accesorii a interzicerii exercitării acelorași drepturi, în condițiile art.65 alin.3 din același cod.
În temeiul art.72 alin.1 din Codul penal, deduce din pedeapsa principală de 3 ani închisoare durata reținerii și arestării preventive din cauza soluționată prin Sentința penală nr.691/2012 a Judecătoriei Sectorului 3 București, începând cu data de 02 aprilie 2012 până la data de 14 august 2012.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.
În temeiul art.275 alin.3 din Codul de procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
În temeiul art.272 alin.1, 2 din Codul de procedură penală, onorariul avocatului din oficiu desemnat pentru inculpatul V. N., în cuantum de 300 lei, precum și onorariul parțial al avocatului din oficiu desemnat pentru inculpatul M. C.-C., în cuantum de 75 lei, se acoperă din sumele avansate din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 martie 2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
O. R.-N. C.-V. G.
GREFIER,
D. S.
Red.jud.C.V.G. / Th.red.jud.C.V.G./gref.V.M.C.
Ex.2 / 26 aprilie 2015
J.S.6.București - jud.V.H.D.C.
| ← Trafic de droguri. Legea 143/2000 art. 2. Decizia nr. 453/2015.... | Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Decizia nr. 276/2015.... → |
|---|
