Vătămarea corporală din culpă. Art. 184 C.p.. Decizia nr. 477/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 477/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 25-03-2015 în dosarul nr. 477/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A II-A PENALĂ
DOSAR NR._ (_ )
DECIZIA PENALĂ NR. 477/A
Ședința publică din data de 25.03.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – O. B.
JUDECĂTOR – C. S.
GREFIER – I. D.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a fost reprezentat de procuror C. A..
Pe rol se află soluționarea cauzei penale având ca obiect apelul formulat de partea civilăI. Ș. L. împotriva sentinței penale nr. 402/09.05.2014, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr._ .
Dezbaterile asupra apelului au avut loc în ședința publică de la termenul din 23.03.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea a stabilit termen de pronunțare pentru astăzi, 25.03.2015.
CURTEA,
Asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prinsentința penală nr. 402/09.05.2014, Judecătoria Sectorului 1 București, în baza art. 386 alin. 1 C.p.p., a respins, ca neîntemeiate, cererile de schimbare a încadrării juridice.
În baza art. 396 alin. 5 C.p.p. rap. la art. 16 alin. 1 lit. b C.p.p., cu aplic. art. 4 C.p.p. rap. la art. 3 alin.1 din Legea nr.187/2012, a achitat pe inculpata S.C. S. E. MUNTENIA S.A. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, prev. de art. 184 alin. 1, alin. 3 V.C.p.
În baza art. 25 alin. 5 C.p.p. a lăsat nesoluționate acțiunile civile formulate de către părțile civile I. Ș. L. și S. C. de Urgență București.
În baza art. 275 alin. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare avansate de către stat au rămas în sarcina acestuia.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că, prin încheierea pronunțată la data de 06.12.2012, în dosarul nr._ aflat pe rolul Judecătoriei Sector 1 București, s-a dispus în baza art. 2781 alin. 8 lit. c V.C.p.p., admiterea plângerii formulate de către petentul I. Ș. L. în contradictoriu cu intimata S.C. S. E. MUNTENIA S.A., desființarea în parte a ordonanței nr. 2605/P/2008 din data de 25.05.2012 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 1 București și reținerea cauzei spre judecare a intimatei, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, prev. de art. 184 alin. 1, alin. 3 C.p. din 1969.
În considerentele încheierii, s-a reținut în esență, că, la data de 15.12.2007, în jurul orelor 18:35, în timp ce se îndrepta spre Atheneul Român pentru a susține un concert, circulând pe . cu . vătămată L. I. Ș. s-a împiedicat de un cablu electric montat pe trotuar și nesemnalizat, iar în urma căzăturii a suferit leziuni traumatice care au necesitat un număr de 45-50 zile de îngrijiri medicale.
În cursul cercetării judecătorești au fost administrate următoarele mijloace de probă: declarații persoană vătămată, declarații martori C. C., Ș. P., C. M., M. N., G. L., H. I. O., C. V., D. I., Cavasi D. M., C. V. N., Boală T., înscrisuri, raport de expertiză medico-legală nr. A1/169/28.02.2014.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanta de fond a reținut că, la data de 18.02.2008, persoana vătămată I. L. Ș. a formulat plângere prealabilă prin care a solicitat cercetarea inculpatei S.C. S. Muntenia S.A. și a numiților Ș. P., C. M., C. C., M. N. și G. L., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală, prev. de art. 184 C.p. din 1969, arătând, în motivarea acesteia, că la data de 15.12.2007, orele 18:35, într-o zi de sâmbătă, în timp se deplasa de la Hotelul Lido către Atheneul Român, pentru a susține un concert de vioară, după ce a traversat . cca. 20 m. de . colțul cu .-a împiedicat de un cablu electric gros, nesemnalizat, ce fusese pus pe trotuar cu o zi înainte. În urma căzăturii, persoana vătămată și-a fracturat umărul drept.
Prin rezoluția nr. 2605/P/2008 din data de 08.09.2009, P. de pe lângă Judecătoria Sector 1 București, în baza art. 228 alin. 6 C.p.p. din 1968 rap. la art. 10 alin. 1 lit. d C.p.p. din 1968, a dispus neînceperea urmăririi penale față de numiții Ș. P., C. M., C. C., M. N. și G. L., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală, prev. de art. 184 alin. 1, alin. 3 C.p. din 1969, solutie menținută de către prim-procuror.
Prin sentința penală nr. 501/11.05.2010 a Judecătoriei Sector 1 București, definitivă prin decizia penală nr. 1557/R/28.10.2010 a Tribunalului București – Secția I Penală, s-a desființat rezoluția nr. 2605/P/2008 din data de 08.09.2009, dispusă de către P. de pe lângă Judecătoria Sector 1 București și s-a trimis cauza la parchet pentru a se începe urmărirea penală atât pentru persoanele fizice, cât și pentru inculpata S.C. S. Muntenia S.A., sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 184 alin. 1, alin. 3 C.p. din 1969.
Prin ordonanța nr. 2605/P/2008 din data de 25.05.2012, în baza art. 10 lit. b1 C.p.p. din 1968, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a tuturor inculpaților, cu consecința aplicării unei amenzi administrative în valoare de 1.000 lei, pentru inculpata persoană juridică, și 700 lei, pentru inculpata persoană fizică. Soluția procurorului de caz a fost menținută de către prim-procuror prin Rezoluția nr. 3405/II-2/2012 dispusă în data de 25.07.2012.
Împotriva ordonanței nr. 2605/P/2008 din data de 25.05.2012, persoana vătămată a formulat plângere la instanța competentă, admisă prin încheierea din data de 06.12.2012, la care s-a făcut referire anterior.
Potrivit declarațiilor persoanei vătămate, care s-au coroborat cu declarațiile martorilor C. V. N. și Boală T., în data de 15.12.2007, orele 18:35, în timp ce persoana vătămată se deplasa spre Ateneul Român, unde urma să susțină un concert de vioară, după ce a traversat . cca. 20 m de . colțul cu .-a împiedicat de un cablu electric gros, nesemnalizat ce fusese pus pe trotuar cu o zi înainte. Cablul fusese amplasat de către o echipă de muncitori din cadrul S.C. ,,S. E. Muntenia” S.A., deoarece cu o seară înainte, la Ateneul Român, se desfășurase emisiunea ,,10 pentru România”, eveniment desfășurat de Realitatea TV.
Potrivit foii medicale întocmite de către S. Floreasca, persoana vătămată a suferit o fractură cominutivă epifiză proximală humerus drept cu minimă deplasare, iar conform certificatului medico-legal nr. A2/8858/18.12.2007, partea civilă a prezentat o leziune traumatică care se putea produce prin cădere și lovire de un corp dur și care poate data din 15.12.2007, pentru vindecare necesită 35-40 zile de îngrijiri medicale, în condițiile unei evoluții favorabile.
La data de 24.06.2008, s-a efectuat o completare la certificatul medico-legal, potrivit concluziilor căruia persoana vătămată a necesitat 45-50 zile de îngrijiri medicale, deoarece evaluarea medico-legală inițială a inclus etape ale programului de recuperare funcțională, motiv pentru care evoluția a fost una favorabilă.
Având în vedere că actul medico-legal completator are la bază ultimele acte medicale depuse de către parte, instanța a avut în vedere acest înscris. Cu toate acestea, instanța a aplicat principiul in dubio pro reo, reținând numărul de 45 de zile de îngrijiri medicale, adică cel mai mic număr.
Raportul de expertiză medico-legală nr. A1/169/28.02.2014, efectuat în cursul judecății, a confirmat concluziile certificatului medico-legal completator, atestând că, în urma incidentului din data de 15.12.2007, brațul drept al persoanei vătămate și-a pierdut definitiv abilitatea de a susține activități concertistice la nivel de performanță de standard internațional.
Persoana vătămată I. Ș. L. s-a constituit parte civilă cu suma de 300.000 Euro, reprezentând daune morale. De asemenea, S. C. de Urgență s-a constituit parte civilă cu suma de 60,52 lei.
În drept, s-a constatat că fapta dedusă judecății a fost săvârșită în data de 15.12.2007, înainte de . noului Cod penal, existând o . diferențe între dispozițiile art. 184 alin. 1, alin. 3 C.p. din 1968 și dispozițiile art. 196 alin. 2, alin. 3 C.p. Astfel, conform prevederilor art. 184 alin. 1, alin. 3 C.p. din 1969, vătămarea corporală trebuie să necesite pentru vindecare îngrijiri medicale în număr mai mare de 10 zile, iar conform prevederilor art. 196 alin. 2, alin. 3 C.p., vătămarea corporală trebuie să necesite pentru vindecare îngrijiri medicale în număr mai mare de 90 zile.
Potrivit art. 3 alin.1 din Legea nr.187/2012, dispozițiile art. 4 C.p. sunt aplicabile și în situațiile în care o faptă determinată, comisă sub imperiul legii vechi, nu mai constituie infracțiune potrivit legii noi datorită modificării elementelor constitutive ale infracțiunii. Aceste dispoziții sunt incidente în legătură cu infracțiunea de vătămare corporală din culpă, deoarece s-au modificat elementele constitutive ale infracțiunii în varianta tip, în sensul că numărul de zile de îngrijiri medicale a crescut de la 11 zile la 91 de zile.
În prezenta cauză, potrivit certificatului medico-legal completator, ale cărui concluzii au fost susținute de către raportul de expertiză medico-legală nr. A1/169/28.02.2014, după ce s-a împiedicat de cablul amplasat pe . a suferit leziuni la umărul drept care au necesitat 45 de zile de îngrijiri medicale, astfel încât fapta dedusă judecății, în concret, nu este incriminată de dispozițiile art. 196 alin. 2, alin. 3 C.p.
Instanța nu a reținut susținerile apărătorului persoanei vătămate în sensul schimbării încadrării juridice în infracțiunea prev. de art. 196 alin. 2 si 3 C.p. sau art. 184 alin. 2 si 4 C.p. din 1969, deoarece persoanei vătămate nu i s-a cauzat nicio infirmitate. Desi, potrivit noului Cod penal, infirmitatea fizică/psihică nu trebuie să fie permanentă, niciun act medico-legal administrat în cauză nu atestă că persoana vătămată ar fi suferit vreo infirmitate.
Mențiunea existentă în raportul de expertiză medico-legală nr. A1/169/28.02.2014, în sensul că partea și-a pierdut definitiv abilitatea de a susține activități concertistice la nivel de performanță de standard internațional, nu conduce la o altă concluzie. În condițiile în care ambele Coduri penale nu definesc noțiunea de infirmitate, s-a recurs la definiția din limbajul comun, prin infirmitate înțelegându-se un defect fizic congenital sau dobândit în urma unui accident, a unei boli; invaliditate. În prezenta cauză, infirmitatea fizică pretinsă de persoana vătămată a fost contrazisă de concluziile raportului de expertiză medico-legală nr. A1/169/28.02.2014, care atestă că partea prezintă redoare moderată a umărului drept, cu limitarea mișcărilor de rotație externă, abducție, rotație internă și flexie; . cominutivă de humerus drept este consolidată cu ușor varus și ușoară elevare a trabecului mare.
Faptul că acest diagnostic o împiedică pe persoana vătămată să-și exercite atribuțiile sale concertistice nu este de natură să constituie infirmitate fizică, deoarece nu a avut loc o abolire totală a funcțiilor membrului respectiv, ci s-a realizat doar o diminuare temporară a capacității fizice. În plus, deși medicul legist care a întocmit raportul în faza de judecată face referire la pierderea definitivă a abilității de a susține activități concertistice la nivel de performanță de standard internațional, totuși, în opinia instanței, această aserțiune nu poate echivala cu sintagma utilizată de legiuitor, aceea de ,,infirmitate”. Aplicarea elementului circumstanțial agravant prev. de art. 194 alin. 1 lit. a C.p. nu depinde de calitatea persoanei vătămate de violonist de renume internațional, în sensul că trebuie trasat un semn de egalitate între imposibilitatea acestuia de a mai desfășura activități concertistice complexe și noțiunea de infirmitate. Atâta timp cât persoana vătămată poate folosi în activitățile sale zilnice, fără disconfort, umărul drept, atunci acesta nu a suferit nicio infirmitate. În acest sens au fost și concluziile celui de-al doilea raport medico-legal, care atestă că evoluția victimei a fost una favorabilă, deoarece programul de recuperare funcțională pentru care s-a optat a fost eficient.
Instanța a mai apreciat că nu poate fi vorba în prezentul dosar nici de o infirmitate psihică, deoarece persoana vătămată nu a depus la dosar niciun act medical, care să ateste o degradare a stării sale psihice, alta decât cea inerentă nefericitului eveniment.
Totodată, instanța a apreciat că nu sunt incidente în cauză nici dispozițiile art. 196 alin. 2 C.p. rap. la art. 194 alin. 1 lit. c și lit. e C.p., deoarece niciun act medico-legal nu atestă că viața victimei ar fi fost pusă în pericol sau că i s-ar fi produs acesteia vreun prejudiciu estetic.
Apreciind că fapta, astfel cum a fost săvârșită în materialitatea sa, nu mai este incriminată în noul Cod penal, instanța de fond a apreciat că nu se impune analiza argumentelor invocate de ambele părți, referitoare la obligația inculpatei de a ridica, cu o zi înainte de eveniment, sau de a semnaliza cablul de care s-a împiedicat persoana vătămată.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel, în termen legal,partea civilă I. Ș. L., care a criticat soluția instanței pentru motive de netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de apel, subliniind urmările faptei asupra sănătății sale (respectiv redoare moderată a umărului drept, cu limitarea permanentă a mișcărilor de rotație externă, abducție, rotație internă și flexie si pierderea abilității de a susține activități concertistice), partea civilă a apreciat că a suferit o infirmitate. Apelantul a subliniat, în acest sens, că infirmitatea (prejudiciu cu caracter permanent, ce poate fi de ordin strict morfologic, morfo - funcțional sau numai funcțional), se deosebește de noțiunea de invaliditate, care include în mod obligatoriu un deficit funcțional, chiar dacă nu este asociat cu o modificare anatomică. Făcând trimitere și la înțelesul noțiunii de infirmitate, regăsit în jurisprudența instanței supreme, apelantul a concluzionat că se află într-o stare inferioară față de situația sa anterioară, suferind o impotență funcțională a brațului drept, instalată definitiv.
Prin urmare, se impunea schimbarea încadrării juridice prin reținerea art. 184 alin. 2 și 4 Cod penal din 1969, constatarea culpei inculpatei, care a încălcat norme ce reglementau activitatea specifică obiectului său, montând pe spațiul public un cablu gros de mare tensiune nesemnalizat si nu a respectat orarul prestabilit pentru decablare si, în final, condamnarea acesteia.
Cu privire la latura civilă a cauzei, având în vedere consecințele grave produse, faptul că a trebuit să se pensioneze înainte de termen și nu mai poate concerta la nivelul anterior incidentului, fapt care a produs o schimbare dramatică în stilul său de viată, apelantul a solicitat acordarea daunelor morale în sumă de 300.000 euro.
În vederea soluționării apelului, Curtea a dispus din oficiu audierea medicului legist F. A. în conformitate cu dispozițiile art. 179 C.pr.pen., în vederea lămuririi chestiunii „infirmității”.
Examinând actele dosarului și sentința penală apelată, prin prisma criticilor formulate, dar și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, în conformitate cu dispozițiile art. 417 alin. 2 C.pr.pen., Curtea apreciază nefondat apelul declarat de partea civilă, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Soluția de achitare dispusă de instanța de fond constituie expresia valorificării juste a exigentelor art. 3 alin. 1 din Legea nr. 187/2012, grefată pe un examen comparativ, preponderent formal, al conținutului concret al faptei de vătămare corporală din culpă imputată inculpatei . S.A, pe de o parte, si al conținutului juridic al infracțiunii incriminate în prezent de art. 196 alin. 1, respectiv alin. 2 si 3 C.pen., pe de altă parte. Cenzura instanței de apel trebuie să vizeze, așadar, în principal, această chestiune esențial de drept, numai subsecvent eventualei constatări a netemeiniciei soluției de achitare dispusă de judecătorie putându-se reexamina și aspecte esențialmente de fond, cum ar fi culpa inculpatei în prezenta cauză ori existenta unor dispoziții legale sau măsuri de prevedere a căror nesocotire ar putea fi imputată penal acestei persoane juridice.
În speță, concluzia primei instanțe, în sensul că fapta de vătămare corporală reclamată de partea civilă I. Ș. L. a fost dezincriminată, s-a bazat, în mod fundamental, pe un unic argument faptic, și anume acela că leziunile traumatice suferite la data de 15.12.2007 au necesitat un număr de 45 de zile de îngrijiri medicale și nu au cauzat victimei o infirmitate – fizică sau psihică – nemaifiind întrunit, prin urmare, unul dintre elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 196 alin. 2, 3 C.pen.
O atare concluzie are în totalitate suport în probatoriul administrat, Curtea constatând, la rândul său, că ansamblul actelor medico-legale efectuate în primul grad de jurisdicție, coroborate cu lămuririle oferite de expertul audiat nemijlocit în apel, confirmă mai presus de orice îndoială rezonabilă că vătămările suferite de partea civilă I. Ș. L. nu se circumscriu noțiunii de ”infirmitate” în sensul normei de incriminare anterior menționate.
Fără a relua detaliat concluziile examinărilor medico-legale la care apelantul a fost supus succesiv, instanța de control judiciar notează că, în esență, căderea părtii civile la data incidentului i-a provocat acesteia leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare 45 de zile de îngrijiri medicale, actual victima prezentând „redoare moderată a umărului drept, cu limitarea mișcărilor de rotație externă, abducție, rotație internă și flexie. . cominutivă de humerus drept s-a consolidat cu ușor varus și ușoară elevare a trabecului mare”.
Urmările astfel configurate nu au însă valoarea unei „infirmități”, întrucât, în sens medico-legal, acest din urmă rezultat ar fi survenit doar în ipoteza în care apelantul ar fi suferit o „anchiloză (blocare) a umărului”, ipoteză inexistentă în speță, astfel cum medicul legist, audiat nemijlocit în actuala procedură, a precizat explicit.
Or dacă, prin redoarea umărului și limitarea mișcărilor brațului drept, inconvenientele incontestabile create părții civile în planul vieții sale artistice par a avea un caracter continuu, o atare împrejurare nu are însă semnificația instalării unei infirmități, înțeleasă ca o stare anormală cu caracter permanent, în care victima nu se mai poate folosi în mod obișnuit de o parte a corpului său. Partea civilă I. Ș. L. si-a păstrat însă relativ intacte atât membrul superior drept, cât si capacitatea funcțională a acestuia, incidentul din data de 15.12.2007 afectând exclusiv aptitudinea sa de a manipula un instrument muzical la standardul impus de activitatea concertistică anterior vătămării.
Din perspectiva rigorilor specifice performantei muzicale, o atare afectare a fost, în mod evident, percepută de către apelant ca având dimensiunea unui veritabil handicap, însă percepția sa este una influențată semnificativ de factori subiectivi, nefiind obiectivată si din punct de vedere medico-legal în actuala procedură.
În acest context, Curtea subliniază că, având caracter obiectiv, răspunderea penală poate interveni doar atunci când o faptă concret determinată se subsumează integral, în mod real, exigențelor unei norme de incriminare, nu și atunci când o atare relație de subordonare constituie doar reflexia percepției victimei, fără un suport obiectiv corelativ.
Prin urmare, dând eficiență probelor cu caracter știintific administrate în cauză, singurele apte a atesta existenta unei infirmități, Curtea concluzionează că o atare urmare nu a intervenit în urma incidentului dedus judecătii, partea civilă suferind leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare 45 de zile de îngrijiri medicale, fapta astfel configurată nemaifiind incriminată de art. 196 din Codul penal și nici de o altă lege în vigoare în prezent.
Așa cum just a reținut judecătoria, din economia prevederilor cuprinse în alineatele 1-5 ale articolului 196 coroborate cu art. 193 – art. 194 C.pen., rezultă că faptele de natura celei reclamate de apelant, prin care se produc, din culpă, leziuni traumatice a căror vindecare necesită un număr de zile de îngrijiri medicale mai mic sau cel mult egal cu 90 ar poate constitui infracțiunea de vătămare corporală analizată doar în ipoteza în care: a) au fost comise de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice/a substanțelor psihoactive ori b) în desfășurarea unei activități ce constituie prin ea însăși infracțiune.
Niciuna dintre acest două ipoteze nu este însă incidentă în speță, apelantul invocând tocmai în acest context necesitatea schimbării încadrării juridice în art. 196 alin. 2 C.pen., variantă calificată a infracțiunii de vătămare corporală, în care răspunderea penală nu mai este condiționată de incidenta uneia dintre cele două situații menționate anterior, fiind suficientă, în schimb, simpla constatare a existenței uneia dintre urmările alternativ prevăzute de art. 194 C.pen.
Neconstatându-se intervenirea, în speță, a unei urmări de această natură, criticile principale formulate în apel de către partea civilă sunt neîntemeiate si impun respingerea ca atare a căii de atac formulate.
Curtea apreciază că o eventuală examinare a chestiunilor subsidiare invocate de apelant – referitoare la culpa inculpatei ori la nesocotirea de către aceasta a unor măsuri de prevedere – ar exceda limitelor în care prima instanță a analizat efectiv prezenta cauză, echivalând cu antamarea, direct în apel, a unor chestiuni de fond, ce nu au făcut obiectul unei cenzuri efective în primul grad de jurisdicție. Distinct de măsura în care s-ar pune astfel în discuție echitatea procedurii din perspectiva dreptului la un dublu grad de jurisdictie, un atare demers ar fi și complet inutil, în condițiile în care, indiferent dacă inculpata intimată a avut sau nu o culpă în evenimentul din data de 15.12.2007, urmările efectiv suferite de partea civilă nu au gravitatea celor obiectiv prevăzute de art. 196 alin. 2 C.pen. ca o cerință esențială a incriminării.
Legalitatea soluției dispuse pe latură penală relevă caracterul similar și al soluției de aplicare a dispozițiilor art. 25 alin. 5 C.pr.pen. si de lăsare nesoluționată a acțiunilor civile, neexistând motive de anulare a sentinței nici sub acest aspect.
Pentru toate aceste considerente, în baza art. 421 pct.1 lit. b Cod procedură penală, Curtea va respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelantul-parte civilă I. Ș. L. și, în baza art. 275 alin. 2 C.pr.pen., îl va obliga pe aceasta la plata sumei de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelantul-parte civilă I. Ș. L. împotriva sentinței penale nr. 402/09.05.2014, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București.
Obligă apelantul la plata sumei de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 25.03.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
O. B. S. C.
GREFIER,
I. D.
Red.S.C.
Tehnored.V.D./5 ex./08.04.2015
Jud.Sect.1 – jud.A.G.
| ← Acord de recunoaştere a vinovăţiei. Art.483 NCPP. Decizia nr.... | Trafic de droguri. Legea 143/2000 art. 2. Decizia nr. 492/2015.... → |
|---|
