Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 263/2016. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Curtea de Apel BUCUREŞTI - Sentințe și decizii penale / 2016

Decizia nr. 263/2016 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 10-02-2016 în dosarul nr. 263/2016

Dosar nr._

(Număr în format vechi_ )

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA I PENALĂ

DECIZIA PENALĂ NR.263/A

Ședința publică din data de 10.02.2016

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: R. M.

JUDECĂTOR: A. A. R.

GREFIER: L. B.

MINISTERUL PUBLIC – P. de pe lângă Curtea de Apel București a fost reprezentat de procuror N. A.-M..

Pe rol, pronunțarea asupra cauzei penale având ca obiect apelurile declarate de P. DE PE L. JUDECĂTORIA SECTORULUI 1 BUCUREȘTI, de către inculpații M. E. și M. F., precum și de către partea civilă T. A. M. împotriva sentinței penale nr.167 din data de 20.03.2015 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr._ .

Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 27.01.2016 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta, când, în temeiul dispozițiilor art.391 alin. 1 rap. la art. 390 alin. 2 Cod procedură penală, pentru a da posibilitatea apelantei-parte civilă T. A. M. de a depune concluzii scrise, Curtea a stabilit pronunțarea la data de 10.02.2016, moment la care a decis următoarele:

CURTEA,

Prin sentința penală nr. 167/20.03.2015, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București s-au dispus următoarele:

”Respinge cererea formulată de partea civilă T. A. M. de schimbare a încadrării juridice a faptelor pentru care au fost trimiși în judecată inculpații M. E., M. F. și Bureață I. în sensul reținerii în încadrarea juridică a faptelor și a art. 209 alin. (1) lit. i) din Codul penal din 1968.

Admite cererea formulată de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București de schimbare a încadrării juridice a faptelor pentru care au fost trimiși în judecată inculpații M. E., M. F. și Bureață I., astfel:

Pentru inculpata M. E., din infracțiunea de furt calificat în formă continuată prevăzută în art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. a) și alin. (4) din Codul penal din 1968 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din Codul penal din 1968, în infracțiunea de furt în formă continuată, prevăzută în art. 228 alin. (1) din Codul penal, cu aplicarea art. 35 alin. (1), art. 77 lit. a) din Codul penal și art. 5 din Codul penal;

-Pentru inculpatul M. F., din infracțiunea de complicitate la furt calificat în formă continuată prevăzută în art. 26 rap. la art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. a) și alin. (4) din Codul penal din 1968 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din Codul penal din 1968, în infracțiunea de complicitate la furt în formă continuată, prevăzută în art. 48 rap. la art. 228 alin. (1) din Codul penal, cu aplicarea art. 35 alin. (1), art. 77 lit. a) din Codul penal și art. 5 din Codul penal;

-Pentru inculpatul Bureață I., din infracțiunile de tăinuire și complicitate la furt calificat în formă continuată, fapte prevăzute în art. 221 alin. (1) din Codul penal din 1968 și art. 26 rap. la art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. a) și alin. (4) din Codul penal din 1968 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din Codul penal din 1968, în infracțiunile de tăinuire și de complicitate la furt în formă continuată, fapte prevăzute în art.270 alin. (1) din Codul penal și în art. 48 rap. la art. 228 alin. (1) din Codul penal, cu aplicarea art. 35 alin. (1), art. 77 lit. a) din Codul penal și art. 5 din Codul penal, ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1) din Codul penal.

În baza art. 228 alin. (1) din Codul penal, cu aplicarea art. 35 alin. (1), art. 77 lit. a) din Codul penal și art. 5 din Codul penal, precum și cu aplicarea art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală, condamnă pe inculpata M. E. (fiica lui T. și T., născută la data de 01.12.1969 în ., domiciliată în ., jud. Călărași, posesoare a C.I. . nr._, CNP_, cetățean român, fără antecedente penale), la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt în formă continuată.

În baza art. 36 alin. (2) din Codul penal, majorează pedeapsa de 2 ani închisoare cu un spor de 1 an închisoare, urmând ca inculpata M. E. să execute în final pedeapsa de 3 ani închisoare.

În baza art. 67 alin. (1) din Codul penal aplică inculpatei M. E. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a desfășura activitatea de care inculpata s-a folosit pentru a săvârși infracțiunea (activitatea de menajeră), prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) din Codul penal, pe o perioada de 3 (trei) ani, care se calculează conform art. 68 alin. (1) lit. b) din Codul penal.

În baza art. 65 alin. (1) din Codul penal, aplică inculpatei M. E. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a desfășura activitatea de care inculpata s-a folosit pentru a săvârși infracțiunea (activitatea de menajeră), prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) din Codul penal, care se execută, conform art. 65 alin. (3) din Codul penal, de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până când pedeapsa închisorii a fost executată sau considerată ca executată.

În baza art. 91 alin. (1) din Codul penal, suspendă sub supraveghere executarea pedepsei de 3 ani închisoare aplicată inculpatei M. E. pe un termen de supraveghere de 4 (patru) ani, care se calculează conform art. 92 din Codul penal.

În baza art. 93 alin. (1) din Codul penal, pe durata termenului de supraveghere, se impune inculpatei M. E. să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Călărași, la datele fixate de către acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului său de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) din Codul penal, impune inculpatei M. E. obligația de a se frecventa un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probațiune sau în colaborare cu instituții din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) din Codul penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpata M. E. va presta o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Primăriei . sau în cadrul Primăriei Călărași, pe o perioadă de 90 de zile lucrătoare.

În baza art. 91 alin. (4) teza ultimă din Codul penal, atrage atenția inculpatei M. E. asupra dispozițiilor art. 96 din Codul penal privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere cu consecința executării pedepsei închisorii în regim de detenție, în cazul nerespectării, cu rea-credință, a măsurilor de supraveghere sau a obligațiilor impuse de instanță sau stabilite de lege, în cazul în care nu se îndeplinesc integral obligațiile civile stabilite de instanță până la expirarea termenului de supraveghere, precum și în cazul în care inculpatul mai săvârșește o infracțiune pe parcursul termenului de supraveghere.

În baza art. 72 alin. (1) din Codul penal, deduce din pedeapsa aplicată inculpatei M. E. perioada reținerii și arestării preventive din perioada 16.10.2013 la 06.02.2014.

În baza art. 399 alin. (1) din Codul de procedură penală, raportat la art. 241 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală, dispune încetarea de drept a măsurii preventive a controlului judiciar instituit față de inculpată prin Încheierea de ședință din data de 04.02.2014 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr._ .

În baza art. 48 rap. la art. 228 alin. (1) din Codul penal, cu aplicarea art. 35 alin. (1), art. 77 lit. a) din Codul penal și art. 5 din Codul penal, precum și cu aplicarea art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală, condamnă pe inculpatul M. F. (fiul lui E. G. și E., născut la data de 18.04.1990 în mun. București, domiciliat în ., jud. Călărași, posesor al C.I. . nr._, CNP_, cetățean român, fără antecedente penale), la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la furt în formă continuată.

În baza art. 36 alin. (2) din Codul penal, majorează pedeapsa de 2 ani închisoare cu un spor de 1 an închisoare, urmând ca inculpatul M. F. să execute în final pedeapsa de 3 ani închisoare.

În baza art. 67 alin. (1) din Codul penal aplică inculpatului M. F. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din Codul penal, pe o perioada de 3 (trei) ani, care se calculează conform art. 68 alin. (1) lit. b) din Codul penal.

În baza art. 65 alin. (1) din Codul penal, aplică inculpatului M. F. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din Codul penal, care se execută, conform art. 65 alin. (3) din Codul penal, de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până când pedeapsa închisorii a fost executată sau considerată ca executată.

În baza art. 91 alin. (1) din Codul penal, suspendă sub supraveghere executarea pedepsei de 3 ani închisoare aplicată inculpatului M. F. pe un termen de supraveghere de 4 (patru) ani, care se calculează conform art. 92 din Codul penal.

În baza art. 93 alin. (1) din Codul penal, pe durata termenului de supraveghere, se impune inculpatului M. F. să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Călărași, la datele fixate de către acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului său de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) din Codul penal, impune inculpatului M. F. obligația de a se frecventa un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probațiune sau în colaborare cu instituții din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) din Codul penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul M. F. va presta o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Primăriei . sau în cadrul Primăriei Călărași, pe o perioadă de 90 de zile lucrătoare.

În baza art. 91 alin. (4) teza ultimă din Codul penal, atrage atenția inculpatului M. F. asupra dispozițiilor art. 96 din Codul penal privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere cu consecința executării pedepsei închisorii în regim de detenție, în cazul nerespectării, cu rea-credință, a măsurilor de supraveghere sau a obligațiilor impuse de instanță sau stabilite de lege, în cazul în care nu se îndeplinesc integral obligațiile civile stabilite de instanță până la expirarea termenului de supraveghere, precum și în cazul în care inculpatul mai săvârșește o infracțiune pe parcursul termenului de supraveghere.

În baza art. 72 alin. (1) din Codul penal, deduce din pedeapsa aplicată inculpatului M. F. perioada reținerii și arestării preventive din perioada 16.10.2013 la 06.02.2014.

În baza art. 399 alin. (1) din Codul de procedură penală, raportat la art. 241 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală, dispune încetarea de drept a măsurii preventive a controlului judiciar instituit față de inculpat prin Încheierea de ședință din data de 04.02.2014 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr._ .

În baza art. 270 alin. (1) din Codul penal, cu aplicarea art. 5 din Codul penal, condamnă pe inculpatul BUREAȚĂ I. (zis „M. Miliardaru”, fiul lui A. și A., născut la data de 22.02.1949 în ., domiciliat în com. B., ., posesor al C.I. . nr._, CNP_, cetățean român, fără antecedente penale), la pedeapsa de 1 (unu) an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tăinuire.

În baza art. 48 rap. la art. 228 alin. (1) din Codul penal, cu aplicarea art. 35 alin. (1), art. 77 lit. a) din Codul penal și art. 5 din Codul penal, condamnă pe inculpatul BUREAȚĂ I. la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la furt în formă continuată.

În baza art. 36 alin. (2) din Codul penal, majorează pedeapsa de 2 ani închisoare cu un spor de 8 luni închisoare, urmând ca inculpatul BUREAȚĂ I. să execute în final pedeapsa de 2 ani și 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la furt în formă continuată.

În baza art. 67 alin. (1) din Codul penal aplică inculpatului BUREAȚĂ I. pe lângă fiecare pedeapsă principală pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din Codul penal, pe o perioada de 3 (trei) ani, care se calculează conform art. 68 alin. (1) lit. b) din Codul penal.

În baza art. 65 alin. (1) din Codul penal, aplică inculpatului BUREAȚĂ I. pe lângă fiecare pedeapsă principală pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din Codul penal, care se execută, conform art. 65 alin. (3) din Codul penal, de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până când pedeapsa închisorii a fost executată sau considerată ca executată.

În baza art. 38 alin. (1) din Codul penal, constată că cele două infracțiuni deduse judecății sunt infracțiuni concurente.

În baza art. 39 alin. (1) lit. b) din Codul penal, contopește cele două pedepse de 1 an închisoare și 2 ani și 8 luni închisoare în pedeapsa cea mai grea de 2 ani și 8 luni închisoare, la care se adaugă un spor de 4 luni închisoare (o treime din cealaltă pedeapsă), urmând ca inculpatul BUREAȚĂ I. să execute în final pedeapsa de 3 ani închisoare.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) din Codul penal, contopește pedepsele complementare aplicate, inculpatul BUREAȚĂ I. urmând să execute pe lângă pedeapsa principală rezultantă pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din Codul penal, pe o perioada de 1 (unu) an, care se calculează conform art. 68 alin. (1) lit. c) din Codul penal.

În baza art. 45 alin. (5) și alin. (3) lit. a) din Codul penal contopește pedepsele accesorii aplicate, inculpatul urmând să execute pe lângă pedeapsa principală rezultantă pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din Codul penal, care se execută, conform art. 65 alin. (3) din Codul penal, de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până când pedeapsa închisorii a fost executată sau considerată ca executată.

În baza art. 91 alin. (1) din Codul penal, suspendă sub supraveghere executarea pedepsei de 3 ani închisoare aplicată inculpatului BUREAȚĂ I. pe un termen de supraveghere de 4 (patru) ani, care se calculează conform art. 92 din Codul penal.

În baza art. 93 alin. (1) din Codul penal, pe durata termenului de supraveghere, se impune inculpatului BUREAȚĂ I. să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Teleorman, la datele fixate de către acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului său de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) din Codul penal, impune inculpatului BUREAȚĂ I. obligația de a se frecventa un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probațiune sau în colaborare cu instituții din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) din Codul penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul BUREAȚĂ I. va presta o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Primăriei . sau în cadrul Primăriei A., pe o perioadă de 90 de zile lucrătoare.

În baza art. 91 alin. (4) teza ultimă din Codul penal, atrage atenția inculpatului BUREAȚĂ I. asupra dispozițiilor art. 96 din Codul penal privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere cu consecința executării pedepsei închisorii în regim de detenție, în cazul nerespectării, cu rea-credință, a măsurilor de supraveghere sau a obligațiilor impuse de instanță sau stabilite de lege, în cazul în care nu se îndeplinesc integral obligațiile civile stabilite de instanță până la expirarea termenului de supraveghere, precum și în cazul în care inculpatul mai săvârșește o infracțiune pe parcursul termenului de supraveghere.

În baza art. 72 alin. (1) din Codul penal, deduce din pedeapsa aplicată inculpatului BUREAȚĂ I. perioada reținerii și arestării preventive din perioada 14.11.2013 la 06.02.2014.

În baza art. 399 alin. (1) din Codul de procedură penală, raportat la art. 241 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală, dispune încetarea de drept a măsurii preventive a controlului judiciar instituit față de inculpat prin Încheierea de ședință din data de 04.02.2014 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr._ .

În baza art. art. 397 alin. (1) din Codul de procedură penală, cu aplicarea art. 19 și urm. din Codul de procedură penală rap. la art. 1357 din Codul civil, admite în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă T. A. - M. (domiciliată în mun. București, ., ., sector 1) și obligă în solidar pe cei trei inculpați la plata către partea civilă a sumei de 357.572 Euro, în echivalent în lei la cursul BNR din ziua plății, cu titlu de despăgubiri civile – daune materiale.

În baza art. 397 alin. (2) din Codul de procedură penală, menține sechestrul asigurător instituit prin Ordonanța nr._/P/2013 din data de 27.11.2013 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București asupra sumei de 1.800 lei ridicată de la inculpatul Bureață I., depusă la CEC Bank – Sucursala S. Palatului conform recipisei de consemnare . nr._/28.11.2013 (fila 58, vol. II, dosar de urmărire penală).

Menține sechestrul asigurător instituit prin încheierea din data de 22.01.2015 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr._ asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpaților M. E., M. și BUREAȚĂ I., însă numai până la concurența sumei de 357.572 Euro.

În baza art. 397 alin. (3) din Codul de procedură penală, dispune restituirea către partea civilă T. A. - M. a celor 2 mecanisme de ceas ridicate de la inculpatul Bureață I. prin procesul verbal din data de 16.10.2013 – aflate în plicul de la fila 71, vol. I din dosarul de urmărire penală, cu mențiunea că, în conformitate cu prevederile art. 162 alin. (5) din Codul de procedură penală, este obligată să păstreze acest obiect până la soluționarea definitivă a cauzei.

În baza art. 397 alin. (3) din Codul de procedură penală, dispune restituirea către numita C. M. (CNP_) a Contractului de împrumut și garanție nr. 4724/28.10.2013 și a unui carnețel de culoare neagră inscripționat „Gincko” – aflate în plicul de la fila 41, vol. II din dosarul de urmărire penală, cu mențiunea că, în conformitate cu prevederile art. 162 alin. (5) din Codul de procedură penală, este obligată să păstreze acest obiect până la soluționarea definitivă a cauzei.

În baza art. 397 alin. (3) din Codul de procedură penală, dispune restituirea către inculpatul Bureață I. a unui pistol marca Walther PPT cal. 10X22T (introdus în Camera de Corpuri Delicte a DGPMB – SCJSEO conform dovezii . nr._/02.12.2013 – fila 63 vol. II din dosarul de urmărire penală), precum și a celorlalte obiecte ridicate de la inculpatul Bureață I. prin procesul verbal existent la filele 44 – 45 vol. II din dosarul de urmărire penală (existente în sacul de rafie de culoare albă sigilat la data de 26.11.2013 cu sigiliul MAI nr._ în cadrul Poliției Sectorului 1 București – Secția 3 Poliție), cu mențiunea că, în conformitate cu prevederile art. 162 alin. (5) din Codul de procedură penală,inculpatul este obligat să păstreze acest obiect până la soluționarea definitivă a cauzei.

În baza art. 112 alin. (1) lit. c) din Codul penal, dispune confiscarea specială de la inculpații M. E. și M. F. a celor 8 ceasuri imitație introduse în Camera de Corpuri Delicte a Secției 3 Poliție conform dovezii . nr._/26.11.2013 (fila 93 vol. I din dosarul de urmărire penală).

În baza art. 398 rap. la art. 274 alin. (1) și (2) din Codul de procedură penală, obligă pe fiecare inculpat la plata către stat a sumei de 2.000 lei RON reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat (1.667 lei din faza de urmărire penală și 333 lei din faza de cameră preliminară și judecată).

În baza art. 276 alin. (1) și (2) din Codul de procedură penală, admite cererea părții civile privind acordarea cheltuielilor de judecată achitate și obligă pe fiecare inculpat la plata sumei de 2.567 lei fiecare către partea civilă cu titlu de onorariu avocat (conform chitanțelor nr. 19/11.11.2013, nr. 26/17.01.2014 și nr. 27/14.02.2014 eliberate de Cabinet de avocat M. A. și chitanței nr. 252/15.09.2014 eliberată de Cabinet de avocat Ș. C.).”

Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut următoarele:

Actul de sesizare al instanței

Prin Rechizitoriul nr._/P/2013 din data de 09.12.2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București, înregistrat pe rolul instanței sub nr._ din data de 10.12.2013, s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a următorilor inculpați:

- M. E., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „furt calificat” în formă continuată, faptă prevăzută în art. 208 alin. (1) – 209 alin. (1) lit. a) și alin. (4) din Codul penal din 1968 cu aplicarea art. 41 alin. (1) din Codul penal din 1968;

- M. F., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate la „furt calificat” în formă continuată, faptă prevăzută în art. 26 rap. la art. 208 alin. (1) – 209 alin. (1) lit. a) și alin. (4) din Codul penal din 1968 cu aplicarea art. 41 alin. (1) din Codul penal din 1968;

- BUREAȚĂ I., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „tăinuire” și complicitate la „furt calificat” în formă continuată, fapte prevăzute în art. 221 alin. (1) din Codul penal din 1968 și art. 26 rap. la art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. a) și alin. (4) din Codul penal din 1968 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din Codul penal din 1968.

În actul de sesizare a instanței a fost reținută următoarea situație de fapt: în perioada 10.08.2013 – 13.10.2013, inculpata M. E., a sustras în mai multe rânduri 10 ceasuri din locuința părții vătămate T. A. M. căreia îi asigura menajul, după care le-a vândut inculpatului BUREAȚĂ I. pentru suma de 2.000 RON fiecare ceas. Inculpatul M. F., în aceeași perioadă de timp, a ajutat-o pe inculpata M. E. (mama sa) să sustragă cele 10 ceasuri din locuința părții vătămate T. A. M., deplasându-se împreună cu aceasta de două ori în Turcia pentru a achiziționa replici care să înlocuiască ceasurile furate. Inculpatul BUREAȚĂ I., în perioada 10.08.2013 – 13.10.2013, a cumpărat în mai multe rânduri de la inculpata M. E. cele 10 ceasuri sustrase de aceasta din locuința părții vătămate T. A. M. și a promis ulterior primului act de executare că le va cumpăra și pe celelalte ceasuri, în final inculpatul achiziționând toate cele 10 ceasuri.

Situația de fapt a fost reținută în cursul urmăririi penale pe baza următoarelor mijloace de probă: declarațiile părții vătămate; declarațiile inculpaților; declarațiile martorilor; procese verbale de cercetare la fața locului, planșe foto; proces verbal de depistare; procese verbale de recunoaștere de pe planșa foto; proces verbal de percheziție domiciliară; înscrisuri: copii de pe chitanțe, facturi și certificate de garanție ale ceasurilor.

În cursul cercetării judecătorești, respectiv la termenul din data de 17.09.2014, inculpații au solicitat aplicarea dispozițiilor art. 374 alin. (4), art. 375 și art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală, declarațiile acestora de recunoaștere în totalitate a faptelor fiind consemnate și atașate la dosarul cauzei (filele 158-160 vol. I dosar instanță). Prin aceleași declarații, inculpații și-au dat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității, dacă se va impune.

Prin încheierea de ședință de la aceeași dată, având în vedere conținutul declarațiilor inculpaților, instanța a încuviințat, în baza art. 375 alin. (2) din Codul de procedură penală în ceea ce-i privește pe inculpații M. E. și M. F., judecata cauzei potrivit procedurii simplificate, iar în ceea ce-l privește pe inculpatul Bureață I., având în vedere faptul că acesta recunoștea doar o simplă relație contractuală, nu și săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina sa, în baza art. 375 alin. (3) din Codul de procedură penală, instanța a respins cererea acestuia de judecare potrivit procedurii simplificate, dispunând judecarea cauzei potrivit procedurii de drept comun prevăzute în art. 374 alin. (4) – (10) din Codul de procedură penală.

La același termen de judecată însă, apărătorul părții civile a formulat cerere de schimbare a încadrării juridice a faptelor pentru care au fost trimiși în judecată inculpații M. E., M. F. și Bureață I. în sensul reținerii în încadrarea juridică a faptelor și a art. 209 alin. (1) lit. i) din Codul penal din 1968, în acest sens solicitând și încuviințarea de probe.

În aceste condiții, instanța a revenit asupra dispozițiilor anterioare de judecare a cauzei potrivit procedurii simplificate în cazul inculpaților M. E. și M. F., dispunând, în baza art. 377 alin. (5) din Codul de procedură penală judecarea cauzei potrivit procedurii de drept comun prevăzute în art. 374 alin. (4) – (10) din Codul de procedură penală și în cazul acestor doi inculpați.

Analizând ansamblul probator administrat în cauză în faza de urmărire penală și în cursul cercetării judecătorești, prin prisma acuzațiilor și a apărărilor formulate și a dispozițiilor legale în materie, instanța reține următoarele:

În fapt, se rețin următoarele:

În cursul lunii februarie 2013 în urma unui anunț de pe internet, partea vătămată T. A. M. s-a înțeles cu inculpata M. E. ca aceasta să-i facă menajul la cele două apartamente de la parterul imobilului din ., . unde avea amenajat un birou precum și locuința mamei sale. Persoana vătămată mai deținea în imobil un apartament la etajul 1 și unul la etajul 2, toate cele 4 apartamente având sisteme de asigurare individuale.

În perioada 10.08.2013 – 13.10.2013 partea vătămată a plecat în S.U.A., în imobil rămânând mama acesteia și temporar asistenta persoanei vătămate, martora D. G., inculpata M. E. urmând să se prezinte la programul normal de lucru.

La data de 14.10.2013 persoana vătămată a constatat că din apartamentul său (de la etajul 2) îi lipsesc aproximativ 10 ceasuri scumpe, de firmă, nouă din aur și unul din platină, ( 4 Rolex, 2 Cartier, 2 Frank Muller, 2 Patek Philippe), acestea fiind înlocuite cu replici ordinare.

La data de 15.10.2013, persoana vătămată împreună cu finul său – martorul C. D. – au întrebat-o pe inculpata M. E. de dispariția ceasurilor, iar aceasta, după ce inițial a negat orice implicare, a recunoscut faptul că le-a sustras și le-a vândut împreună cu fiul său – inculpatul M. F. – unui bărbat care deținea un amanet (ilegal) în zona Obor (bld. F. nr. 162, sect.2), contra sumei de 2000 lei / bucata.

În continuare, inculpata M. E. s-a deplasat împreună cu martorul C. D. la amanetul respectiv în vederea recuperării ceasurilor, însă bărbatul care le cumpărase a negat faptul că ar mai deține vreunul. Ulterior, martorul C. D. a alertat organele de poliție.

În urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit că bărbatul care cumpărase ceasurile era inculpatul Bureață I..

Din declarațiile inculpaților M. E. și M. F. mai rezultă faptul că aceștia au vândut ceasurile în mai multe etape inculpatului Bureață I. după ce acesta și-a dat seama de valoarea lor și i-a îndemnat pe coinculpați să îi mai aducă și alte ceasuri, promițându-le că le va procura replici cu care aceștia să le înlocuiască pe cele originale.

Inculpatul Bureață I. nu a reușit să le procure inculpaților M. E. și M. F. imitațiile promise, astfel încât aceștia s-au deplasat de două ori în Turcia și au cumpărat replici pe care inculpata M. E. le-a plasat în locul celor originale, în domiciliul părții vătămate T. A. M..

Sintetizând cele arătate mai sus, rezultă următoarele: în perioada 10.08.2013 – 13.10.2013, inculpata M. E. a sustras în mai multe rânduri 10 ceasuri din locuința părții vătămate T. A. M. căreia îi asigura menajul, după care le-a vândut inculpatului BUREAȚĂ I. pentru suma de 2.000 RON fiecare ceas. Inculpatul M. F., în aceeași perioadă de timp, a ajutat-o pe inculpata M. E. (mama sa) să sustragă cele 10 ceasuri din locuința părții vătămate T. A. M., întărindu-i acesteia rezoluția infracțională și deplasându-se împreună cu aceasta de două ori în Turcia pentru a achiziționa replici care să înlocuiască ceasurile furate. Inculpatul BUREAȚĂ I., în perioada 10.08.2013 – 13.10.2013, a cumpărat în mai multe rânduri de la inculpata M. E. cele 10 ceasuri sustrase de aceasta din locuința părții vătămate T. A. M. și a promis ulterior primului act de executare că le va cumpăra și pe celelalte ceasuri, în final inculpatul achiziționând toate cele 10 ceasuri, cunoscând că provin din săvârșirea infracțiunii de furt.

Analiza probatoriului:

Elementele de fapt reținute rezultă din coroborarea tuturor mijloacelor de probă. Situația de fapt expusă rezultă din procesul-verbal de depistare, procesul-verbal de cercetare la fata locului și planșele fotografice aferente, declarațiile inculpaților și cele ale persoanei vătămate T. A. M., declarațiile martorilor.

Astfel, inculpata M. E. a susținut, prin declarațiile sale date atât în fața organelor de politie cât și la P., situația de fapt descrisă anterior și a menționat că recunoaște și regretă fapta comisă și că a recurs la săvârșirea acesteia deoarece nu avea bani suficienți.

Inculpatul M. F. a precizat că a fost prezent de doua ori la întâlnirile dintre mama sa, inculpata M. E., și inculpatul BUREAȚĂ I., ocazii cu care inculpata M. E. i-a dat ceasuri inculpatului BUREAȚĂ I. pentru suma de 2000 RON fiecare.

Persoana vătămată T. A. M. a confirmat de asemenea situația de fapt anterior descrisă, declarația sa coroborându-se cu declarația martorului și cu declarațiile inculpaților M. E. si M. F..

Aceste declarații se coroborează cu procesul-verbal de cercetare la fața locului, procesul-verbal de recunoaștere de pe planșa foto și procesul-verbal de depistare.

Astfel rezultă că inculpatul BUREAȚĂ I. a fost recunoscut de pe planșa foto de inculpații M. E. și M. F. ca fiind persoana căreia aceștia i-au vândut ceasurile sustrase din casa persoanei vătămate T. A. M..

Inculpatul BUREAȚĂ I. nu a recunoscut săvârșirea faptei declarând că nu el a cumpărat ceasurile de la ceilalți doi coinculpați, ci „angajatul” lui, numitul F. M., care le-a și revalorificat ulterior la o casă de amanet situată în apropiere. Inculpatul BUREAȚĂ I. a mai arătat că singura dată când a întâlnit-o pe inculpata M. E. ar fi fost în momentul în care ar fi venit împreună cu „proprietarul ceasurilor” (de fapt cu martorul C. D.) să recupereze ceasurile.

Însă declarațiile sale sunt confirmate de către martorul F. M. care a arătat că el este cel care ar fi cumpărat în 4 tranșe un număr de 6 ceasuri de la inc. M. E. pe care ar fi plătit în total 12.000 lei, pe care le-a distrus și a vândut materialul prețios (aur) unui amanet din zonă.

Declarația martorului este apreciată de către instanță ca fiind neverosimilă, urmând să o înlăture din ansamblul probator, în legătură cu modalitatea în care ar fi procedat în legătură cu ceasurile (le-ar fi distrus, în loc să le revândă întregi pentru a obține un preț mai bun); se constată că declarația martorului F. M. este în contradicție vădită cu restul materialului de urmărire penală (a declarat că a cumpărat ceasurile de la inculpata M. E., fapt contrazis de aceasta precum și de inculpatul M. F.; în declarație martorul nu a menționat că l-a însoțit pe inculpatul Bureață I. în . o căuta pe inculpata M. E. etc.). În consecință, atât declarațiile acestui martor din faza de urmărire penală cât si apărările inculpatului BUREAȚĂ I. urmează a fi înlăturate deoarece sunt contrazise de întregul material probator administrat.

Mai mult decât atât, în faza de judecată, atât martorul F. M., cât și inculpatul Bureață I. au revenit asupra declarațiilor, arătând că inculpatul Bureață I. este cel care a cumpărat ceasurile de la inculpata M. E..

Aceste mijloace de probă se coroborează și cu declarațiile date în cursul judecății de inculpații M. F. și M. E. prin care aceștia recunosc săvârșirea acestei infracțiuni și descriu modalitatea de comitere a acesteia.

În ceea ce privește apărările inculpatului Bureață I. în sensul că nu a cunoscut că bunurile achiziționate provin din săvârșirea infracțiunii de furt, instanța reține următoarele:

Inculpatul Bureață I. era un profesionist, deținea o societate de amanet (chiar dacă era ilegală), și, în această calitate, avea posibilitatea să recunoască valoarea ceasurilor care i-au fost prezentate de către inculpata M. E. (ceea ce s-a și întâmplat, inculpatul acordând inculpaților suma de 70 milioane lei vechi pentru primul ceas – posibil Patek Philippe). Raportat astfel la valoarea ceasului recunoscută de către inculpat și raportat la condițiile de trai, la aspectul inculpaților M. E. și M. F., inculpatul avea toate datele pentru a realiza că inculpații nu aveau acea stare financiară care să le fi permis să achiziționeze, să dețină un ceas de o asemenea valoare. Ca atare, instanța reține că inculpatul a cunoscut încă de la primul act de executare (achiziționarea primului ceas sustras de inculpata M. E.) că bunul respectiv provenea din săvârșirea infracțiunii de furt. În acest sens vin și declarațiile inculpaților M. E. și M. F. din care rezultă că inculpatul Bureață I., după primul act de executare, a întrebat dacă „mai pot face rost de ceasuri similare” și nu „dacă mai dețin astfel de ceasuri”; în acest context în mod indubitabil rezultă că inculpatul Bureață I. a pus la îndoială că inculpații ar fi putut deține în mod legal un ceas de o asemenea valoare. Mai mult decât atât, din declarația martorului C. D. D. (filele 17-18 vol. II dosar instanță) a rezultat că atunci când s-a prezentat la societatea de amanet împreună cu inculpata M. E. pentru a încerca recuperarea ceasurilor, inculpatul Bureață I. s-ar fi adresat inculpatei M. E. în sensul: „ți-am spus să nu vii cu poliția la mine”. Astfel, dacă inculpatul nu ar fi bănuit nicio clipă că bunurile provin din săvârșirea de infracțiuni, nu ar fi fost nevoie să-i comunice inculpatei M. E. să nu conducă organele de poliție la sediul societății sale.

Mai mult decât atât, aceste aspecte rezultă și din conduita inculpatului în cursul procesului penal. Astfel, dacă știa faptul că bunurile au fost corect, legal achiziționate de către el, fără a bănui că provin din săvârșirea de infracțiuni, nu ar fi ascuns inițial (în faza de urmărire penală) faptul că el este cel care achiziționat ceasurile de la inculpata M. E..

Pentru toate aceste considerente, instanța reține că în mod indubitabil inculpatul Bureață I. a săvârșit infracțiunile reținute în sarcina sa, cu vinovăția cerută de lege pentru a se dispune condamnarea sa.

În drept, instanța reține următoarele:
Faptele inculpatei M. E. constând în aceea că în perioada 10.08.2013 – 13.10.2013, a sustras în mai multe rânduri 10 ceasuri din locuința părții civile T. A. M. căreia îi asigura menajul, după care le-a vândut inculpatului BUREAȚĂ I. pentru suma de 2.000 RON fiecare ceas, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de furt în formă continuată, faptă prevăzută în art. 228 alin. (1) din Codul penal, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal, art. 77 lit. a) din Codul penal și art. 5 din Codul penal.

II. Faptele inculpatului M. F. constând în aceea că în perioada 10.08.2013 – 13.10.2013, a ajutat-o pe inculpata M. E. (mama sa) să sustragă cele 10 ceasuri din locuința părții vătămate T. A. M., întărindu-i acesteia rezoluția infracțională și deplasându-se împreună cu aceasta de două ori în Turcia pentru a achiziționa replici care să înlocuiască ceasurile furate, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la furt în formă continuată, faptă prevăzută în art. 48 rap. la art. 228 alin. (1) din Codul penal, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal, art. 77 lit. a) din Codul penal și art. 5 din Codul penal.

III. Faptele inculpatului BUREAȚĂ I. constând în aceea că în perioada 10.08.2013 – 13.10.2013, a cumpărat în mai multe rânduri de la inculpata M. E. cele 10 ceasuri sustrase de aceasta din locuința părții vătămate T. A. M. și a promis ulterior primului act de executare că le va cumpăra și pe celelalte ceasuri, în final inculpatul achiziționând toate cele 10 ceasuri, cunoscând că provin din săvârșirea infracțiunii de furt, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de tăinuire prevăzută în art. 270 alin. (1) din Codul penal cu aplicarea art. 5 din Codul penal și de complicitate la furt în formă continuată, faptă prevăzută în art. 48 rap. la art. 228 alin. (1) din Codul penal, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal, art. 77 lit. a) din Codul penal și art. 5 din Codul penal.

Sub aspectul încadrării juridice a faptelor, instanța reține că de la data săvârșirii infracțiunilor și până la momentul pronunțării prezentei infracțiuni a intervenit o succesiune de reglementări penale, motiv pentru care, în baza art. 5 din Codul penal se impune identificarea legii penale mai favorabile care să fie aplicată în mod global fiecărui inculpat, în raport de dispozițiile Deciziei nr. 265/2014 a Curții Constituționale a României.

Raportat la situația de fapt reținută de instanță în sarcina inculpaților, rezultă că fapta de furt nu mai este prevăzută în noua legislație penală ca fiind calificată ca în vechea lege penală (raportat la săvârșirea faptei de două sau mai multe persoana și raportat la consecințele deosebit de grave produse), în art. 228 alin. (1) din Codul penal infracțiunea de furt fiind pedepsită cu pedeapsa de la 6 luni la 3 ani închisoare sau amenda. Potrivit vechii reglementări penale (art. 208 alin. (1) – 209 alin. (1) lit. a) și alin. (4) din Codul penal din 1968), infracțiunea de furt calificat se pedepsea cu închisoare de la 10 ani la 20 de ani (modalitatea de executare fiind astfel doar în regim de detenție). Raportat la limitele de pedeapsă prevăzute de cele două reglementări penale succesive pentru infracțiunea de furt, în mod evident legea penală mai favorabilă este reprezentată de Codul penal intrat în vigoare la data de 01.02.2014.

Pentru aceste considerente, instanța a admis cererea de schimbare a încadrării juridice formulate de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București și, în baza art. 386 alin. (1) din Codul de procedură penală, a schimbat. încadrarea juridică a faptelor.

În ceea ce privește cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei formulate de partea civilă în sensul reținerii în încadrarea juridică a faptelor și a art. 209 alin. (1) lit. i) din Codul penal din 1968 (săvârșirea faptei de furt prin „efracție, escaladare sau prin folosirea fără drept a unei chei adevărate ori a unei chei mincinoase”), instanța reține că din probele administrate (chiar declarația martorului propus de parte civilă – T. T. – f. 16 vol. II dosar instanță) nu rezultă în mod indubitabil că inculpata M. E. ar fi intrat prin folosirea fără drept a cheilor adevărate de la apartamentul situat la etajul 2 aparținând persoanei vătămate. Astfel, a rezultat că inculpata M. E. asigura menajul și pentru apartamentul situat la etajul 2 aparținând persoanei vătămate, din declarațiile martorei T. T. rezultând că „martora D. G. cobora în biroul ei de la parter și o lăsa singură pe inculpată în apartamentul de la etajul 2 și o lăsa să facă curățenie și o verifica din când în când”. În aceste condiții, existând un dubiu cu privire la folosirea fără drept de către inculpata M. E. a cheilor adevărate de la apartamentul de la etajul 2 al imobilului aparținând părții civile, instanța nu a reținut în încadrarea juridică a faptelor și a acestei agravante, dubiul putând să profite doar inculpaților potrivit art. 4 alin. (2) din Codul de procedură penală. Aceeași este situația și în ceea ce privește scoaterea din funcțiune a sistemului de supraveghere video existent în imobilul aparținând părții civile, în cauză nefiind dovedit aspectul că această scoatere din funcțiune (constatată cu ocazia cercetării la fața locului) a avut loc ca urmare a acțiunilor culpabile ale inculpatei M. E., dubiul asupra acestui aspect putând să profite doar acesteia potrivit textului de lege sus – amintit. Astfel, instanța are în vedere declarația martorului C. D. D. – finul părții civile (filele 17-18 vol. II dosar instanță) din care rezultă că imediat după constatarea sustragerii ceasurilor, a fost chemat de partea civilă, ocazie cu care a procedat la interogarea inculpatei M. E., aceasta inițial negând, iar ulterior recunoscând că a furat ceasurile împreună cu fiul său; cu ocazia întrebărilor adresate inițial inculpatei pentru a recunoaște fapta, martorul i-a spus acesteia că sunt camere de supraveghere video și că se va observa pe aceste camere ce s-a întâmplat și le vor prezenta organelor de poliție. Rezultă din această declarație că dacă inculpata ar fi cunoscut că ar fi scos din funcțiune sistemul de supraveghere, nu avea de ce să se teamă și să recunoască săvârșirea faptei de furt. Din coroborarea declarației martorului cu declarația inculpatei M. E. care a fost sinceră pe parcursul procesului penal, recunoscând întocmai fapta și descriind modalitatea de săvârșire, ajutând și la descoperirea celorlalți participanți, instanța reține că există un dubiu puternic asupra aspectului privind săvârșirea faptei de furt prin scoaterea din funcțiune a sistemului de supraveghere video al locuinței.

Individualizarea pedepselor și a modalității de executare

La individualizarea pedepselor, instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute în art. 74 din Codul penal raportate în prezenta cauză, respectiv gradul de pericol social al faptelor comise, precum și circumstanțele personale ale inculpaților, împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală și limitele de pedeapsă stabilite de lege.

Astfel, instanța a apreciat gradul de pericol social al faptelor comise, modul și mijloacele de săvârșire, scopul urmărit, împrejurările concrete în care s-au comis, precum și urmările produse. În acest context, instanța reține în cauză gradul extrem de ridicat de pericol social al faptelor concretizat în valorile sociale care au fost vătămate – starea de pericol pentru patrimoniul părții civile și relațiile sociale care se formează în jurul acestor valori, cuantumul extrem de ridicat al prejudiciului cauzat părții civile (astfel cum acestea vor fi arătate în considerentele pe latura civilă a cauzei), faptul că inculpata M. E. a profitat de încrederea pe care partea civilă i-a acordat-o întrucât a angajat-o în calitate de menajeră, faptul că inculpații nu au efectuat niciun demers pentru achitarea prejudiciului, precum și faptul că inculpații M. F. și Bureață I. au fost complici la infracțiunea săvârșită de către inculpata M. E..

Totodată, în procesul de individualizare a pedepselor, instanța a avut în vedere circumstanțele personale ale acestora: persoane care nu sunt cunoscute cu antecedente penale, conform fișelor de cazier judiciar (doar inculpatul M. F. având aplicată o sancțiune cu caracter administrativ, însă aplicată în anul 2009), precum și faptul că toți inculpații au posibilitatea de a-și asigura existența prin venituri licite (inculpații M. E. și Main F. depunând la dosar contractele individuale de muncă, iar inculpatul Bureață I. – prin societatea comercială de amanet).

Instanța a apreciat că nu sunt incidente în cauză circumstanțe atenuante legale și judiciare de natură să atragă reducerea limitelor de pedeapsă cu o treime.

De asemenea, instanța a reținut în cazul fiecărei infracțiuni de furt și în cazul fiecărui inculpat circumstanța agravantă prevăzută în art. 77 lit. a) din Codul penal (comiterea faptei de 3 sau mai multe persoane împreună). Astfel, instanța nu a reținut argumentele prezentate de avocatul ales al inculpatului Bureață I. în sensul că în cazul dat nu se poate reține această circumstanță agravantă întrucât, pe de o parte, circumstanța privind săvârșirea faptei de 3 sau mai multe persoane nu are în vedere doar coautorii, ci și ceilalți participanți la săvârșirea faptei (instigatori, complici), iar, pe de altă parte, fiind o circumstanță de fapt, ea se răsfrânge asupra tuturor participanților care au cunoscut-o: instigatori, complici anteriori. În prezenta cauză, instanța reține că inculpatul Bureață I. a cunoscut, la momentul săvârșirii infracțiunii de complicitate la furt, că pe lângă inculpata M. E., la săvârșirea faptei participă și inculpatul M. F. întrucât acest din urmă inculpat a fost și el prezent la vânzarea primului ceas sustras – primul act de executare din partea inculpatului Bureață I.. În cazul reținerii acestei agravante, periculozitatea sporită este dată de faptul că, conlucrarea mai multor persoane contribuie la întărirea rezoluției acestora de a săvârși infracțiunea, mărește forța de intervenție a făptuitorilor, le dă mai multă îndrăzneală și creează condiții favorabile care le pot permite ascunderea bunurilor ori care pot micșora sau chiar anihila posibilitățile de apărare ale posesorului sau detentorului împotriva acestei activități infracționale îndreptate împotriva bunurilor sale, aceste ultime situații fiind pe deplin aplicabile în cauză.

Prin urmare, având în vedere împrejurările mai sus-expuse, instanța apreciază că scopul pedepsei poate fi atins prin aplicarea unor pedepse inculpaților al căror cuantum va fi orientat spre maximul special prevăzut de lege pentru pedeapsa cu închisoarea (amenda penală, raportat la valoarea extrem de ridicată a prejudiciului și la faptul că inculpații nu au achitat acest prejudiciu, nu se poate aplica în cauză). Astfel, în conformitate cu prevederile art. 228 alin. (1) din Codul penal, infracțiunea de furt se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani urmând ca instanța să orienteze pedeapsa în cazul inculpatului Bureață I. între aceste limite; prin reținerea prevederilor art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală incidente în cauză cu privire la inculpații M. E. și M. F. (judecata acestora având loc potrivit dispozițiilor art. 377 alin. (5) din Codul de procedură penală), noile limite devin de la 4 luni la 2 ani închisoare, urmând ca instanța să orienteze pedeapsa în cazul acestor doi inculpați între aceste limite. În conformitate cu prevederile art. 270 alin. (1) din Codul penal, minimul special al infracțiunii de tăinuire este de 1 an închisoare, iar maximul este de 5 ani închisoare, fără ca pedeapsa aplicată tăinuitorului să poată depăși pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta săvârșită de autor (în cazul de față 3 ani închisoare), urmând ca instanța să orienteze pedeapsa între aceste limite.

Instanța apreciază că nu sunt incidente în cauză circumstanțe atenuante legale și judiciare, de natură să atragă reducerea cu o treime a limitelor speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru infracțiunea de furt.

Având în vedere că fiecare dintre inculpați a săvârșit infracțiunea de furt, respectiv complicitate la furt în forma sa continuată prevăzută de art. 35 alin. (1) din Codul penal, ținând cont și de natura bunurilor sustrase la diferitele intervale de timp și valoarea ridicată a acestora, instanța a făcut în cauză aplicarea tratamentului sancționator al aceste forme de infracțiuni prevăzut în art. 36 alin. (1) din Codul penal (adăugarea unui spor facultativ de maxim 3 ani închisoare), urmând să adauge în cazul inculpaților M. E. și M. F. un spor de 1 an închisoare, iar în cazul inculpatului Bureață I. un spor de 8 luni închisoare (rezultând o pedeapsă de 3 ani închisoare în cazul inculpaților M. E. și M. F. și o pedeapsă de 2 ani și 8 luni închisoare în cazul inculpatului Bureață I. pentru infracțiunea de furt, respectiv complicitate la furt în formă continuată).

Instanța a apreciat că atitudinea inculpaților față de valorile sociale sus-menționate vine în contradicție cu exercițiul acestor drepturi – prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din Codul penal. Astfel, în raport de natura faptelor săvârșite și modalitatea de săvârșire a acestora, instanța apreciază că aplicarea pedepsei complementare / accesorii a interzicerii dreptului de a alege, care este o valoare fundamentală într-o societate democratică, nu ar fi proporțională și justificată față de scopul limitării exercițiului acestui drept, motiv pentru care, în baza art. 3 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, instanța a interzis inculpaților, cu titlu de pedeapsă complementară, drepturile prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din Codul penal, pe o perioadă de 3 ani. Din aceleași considerente, a interzis inculpaților exercitarea acestor drepturi și cu titlu de pedeapsă accesorie.

În cazul inculpatei M. E. a interzis, cu titlu de pedeapsă complementară și accesorie și dreptul de a desfășura activitatea de care inculpata s-a folosit pentru a săvârși infracțiunea (activitatea de menajeră), prevăzută în art. 66 alin. (1) lit. g) din Codul penal, având în vedere că aceasta nu s-a arătat demnă de a desfășura această activitate, săvârșit furtul profitând de această calitate.

Cu privire la individualizarea judiciară a executării pedepsei, instanța reține incidența în cauză a dispozițiilor art. 91 din Codul penal, conform cărora se poate dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe o perioadă cuprinsă între 2 ani și 4 ani, având în vedere că inculpații pot să conștientizeze rezultatul faptelor lor și necesitatea adoptării unei conduite viitoare corespunzătoare celei prescrise de normele juridice, convingerea instanței fiind fundamentată pe lipsa antecedentelor penale ale acestora, instanța consideră că scopul pedepsei poate fi atins și fără privarea de libertate a inculpaților.

Cu privire la latura civilă a cauzei, apreciind că sunt îndeplinite condițiile legale pentru răspunderea civilă delictuală (existența faptelor ilicite – infracțiunile deduse judecății, existența prejudiciului cert – valoarea bunurilor sustrase, legătura de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu și vinovăția), în baza art. 397 alin. (1) din Codul de procedură penală, cu aplicarea art. 19 și urm. din Codul de procedură penală rap. la art. 1357 din Codul civil, instanța a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă T. A. - M. și a obligat în solidar pe cei trei inculpați la plata către partea civilă a sumei de 357.572 Euro, în echivalent în lei la cursul BNR din ziua plății, cu titlu de despăgubiri civile – daune materiale.

Cu privire la cuantumul prejudiciului material instanța apreciază că valoarea celor 10 ceasuri este corect estimată de către partea civilă, având în vedere înscrisurile depuse de aceasta la dosar – inclusiv în faza de urmărire penală (acte de proveniență, certificate de garanție, fotografii), precum și procesul verbal de cercetare la fața locului din care rezultă că replicile ceasurilor sustrase aveau mărci care corespund cu cele reclamate ca fiind sustrase, precum și condițiile în care erau păstrate aceste ceasuri și faptul că partea civilă era colecționar al ceasurilor de mână. Astfel, se constată că numai un ceas marca Patek Philippe costă minim 70.000 lei, putând, în funcție de caracteristici, să ajungă și până la 1.000.000 lei.

În aceste condiții, instanța nu a reținut apărările formulate de către apărătorul ales al inculpatului Bureață I. în sensul că pe măsura trecerii timpului, valoarea ceasurilor a scăzut, fiind de notorietate tocmai contrariul. Mai mult decât atât, a rezultat din probatoriul administrat că ceasurile erau foarte bine păstrate, în cutii speciale, și erau foarte rar purtate de către partea civilă.

Faptul că, astfel cum se va arăta în considerentele următoare, părții civile îi vor fi restituite două mecanisme, nu prezintă relevanță sub aspectul cuantumului prejudiciului, acestea neputând fi folosite de către partea civilă potrivit destinației inițiale a bunurilor sustrase.

Cu privire însă la prejudiciul moral solicitat de partea civilă, instanța reține că acesta constă în suferințele pricinuite părții civile prin săvârșirea infracțiunii de furt. În acest context, instanța reține că partea civilă nu a dovedit faptul că ar fi îndurat suferințe fizice sau psihice ca urmare a acțiunii culpabile a inculpaților, motiv pentru care a respins ca nefondată cererea părții civile cu acest titlu.

Împotriva sentinței penale au formulat apeluri Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București, inculpații M. E. și M. F. și partea civilă T. A.-M..

Cu ocazia dezbaterilor, reprezentantul Ministerului Public a arătat că dorește să modifice motivele de apel astfel cum au fost redactate în scris, în ceea ce privește aplicarea dispozițiilor art. 36 alin. 1 Cod penal, cu privire la tratamentul sancționator al infracțiunii continuate, considerând că este vorba despre o eroare materială în cuprinsul sentinței apelate.

Se arată în motivarea apelului că instanța de fond în mod greșit a dispus condamnarea inculpaților M. E. și M. F. pentru săvârșirea infracțiunii de furt, respectiv complicitate la infracțiunea de furt în formă continuată la o pedeapsă maximă de 2 ani închisoare, pedeapsa maximă ca urmare a aplicării dispozițiilor art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, aplicând ulterior, în a doua etapă, un spor de 1 an închisoare în baza art. 36 alin. 1 Cod penal. Față de aceste considerente, având în vedere că potrivit art.36 alin. 1 Cod penal pedeapsa trebuie aplicată într-o singură etapă, solicită admiterea apelului declarat, desființarea sentinței apelate și pe fond, rejudecând, condamnarea inculpaților M. E. și M. F. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 228 alin.1, cu aplicarea art. 35 alin. 1 și art. 36 alin. 1, art.77 lit. a ) Cod penal, cu referire la art. 396 alin. 10 Cod procedură penală la o pedeapsă de 3 ani închisoare, acesta fiind maximul prevăzut de lege pentru săvârșirea infracțiunii de furt în formă simplă.

Curtea constată că acest motiv de apel este fondat, atât în privința inculpaților M. E. și M. F., cât și în privința inculpatului Bureață I..

Potrivit art. 36 al. 1 C.p. Infracțiunea continuată se sancționează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită, al cărei maxim se poate majora cu cel mult 3 ani în cazul pedepsei închisorii, respectiv cu cel mult o treime în cazul pedepsei amenzii.

De asemenea, conform art. 187 C.p. Prin pedeapsă prevăzută de lege se înțelege pedeapsa prevăzută în textul de lege care incriminează fapta săvârșită în forma consumată, fără luarea în considerare a cauzelor de reducere sau de majorare a pedepsei.

Potrivit art. 78 al. 1 C.p. în cazul în care există circumstanțe agravante, se poate aplica o pedeapsă până la maximul special. Dacă maximul special este neîndestulător, în cazul închisorii se poate adăuga un spor până la 2 ani, care nu poate depăși o treime din acest maxim, iar în cazul amenzii se poate aplica un spor de cel mult o treime din maximul special.

Se observă că instanța a reținut că inculpații M. E., M. F. și Bureață I. au săvârșit infracțiunea de furt prev. de art. 228 al. 1 C.p., respectiv complicitate la furt, pedepsită cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani, în formă continuată și de trei persoane împreună, fiind incidente atât dispozițiile art. 78 al. 1 C.p. cât și cele ale art. 36 al. 1 C.p.

În privința inculpaților M. E. și M. F. sunt incidente dispozițiile art. 396 al. 10 C.p.p. conform cărora Când judecata s-a desfășurat în condițiile art. 375 alin. (1) și (2), când cererea inculpatului ca judecata să aibă loc în aceste condiții a fost respinsă sau când cercetarea judecătorească a avut loc în condițiile art. 377 alin. (5) ori art. 395 alin. (2), iar instanța reține aceeași situație de fapt ca cea descrisă în actul de sesizare și recunoscută de către inculpat, în caz de condamnare sau amânare a aplicării pedepsei, limitele de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii se reduc cu o treime, iar în cazul pedepsei amenzii, cu o pătrime.

În consecință, sunt incidente în privința acestor doi inculpați și dispozițiile art. 79 al. 3 C.p. - Când în cazul aceleiași infracțiuni sunt incidente una sau mai multe cauze de reducere a pedepsei și una sau mai multe cauze de majorare a pedepsei, limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru infracțiunea săvârșită se reduc conform alin. (1), după care limitele de pedeapsă rezultate se majorează conform alin. (2), precum și cele ale art. 79 al. 2 C.p. - Dacă sunt incidente două sau mai multe dispoziții care au ca efect agravarea răspunderii penale, pedeapsa se stabilește prin aplicarea succesivă a dispozițiilor privitoare la circumstanțe agravante, infracțiune continuată, concurs sau recidivă.

Așa fiind, luând în considerare și coroborând toate textele de lege menționate, se constată că în privința inculpaților M. F. și M. E., urmare a reținerii art. 396 al. 10 C.p.p. limitele de pedeapsă se reduc cu o treime, apoi urmare a reținerii agravantei prev. de art. 77 al. 1 lit. a C.p. se poate aplica o pedeapsă până la maximul special redus, de 2 ani închisoare, la care se poate adăuga un spor până la 2 ani, care nu poate depăși o treime din acest maxim (deci 8 luni închisoare iar nu un an cum greșit a reținut prima instanță) apoi urmare a reținerii și a formei continuate a infracțiunii prev. de art. 36 al. 1 C.p. maximul special de 2 ani închisoare se poate majora cu cel mult 3 ani, în consecință în opinia instanței maximul ce se putea aplica inculpaților fiind de 5 ani închisoare.

În concluzie, se poate aplica inculpaților o pedeapsă de 3 ani închisoare, așa cum solicită Ministerul Public, într-o singură etapă, potrivit art. 36 al. 1 C.p., fără aplicarea necesară a unui spor de 8 luni iar nu de 1 an închisoare, cum nelegal a reținut prima instanță, aspect ce urmează a fi îndreptat în apelul declarat de Ministerul Public.

Referitor la inculpatul Bureață I., instanța de fond a omis să constate că, potrivit dispozițiilor art. 36 alin. 1 Cod penal, infracțiunea continuată se sancționează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită, al cărei maxim se poate majora cu maxim 3 ani, în cazul pedepsei închisorii. Astfel, în condițiile în care în privința inculpatului nu sunt incidente dispozițiile art. 396 al. 10 C.p.p., maximul prevăzut de lege pentru infracțiunea de complicitate la furt este de 3 ani închisoare, și nu de 2 ani, astfel cum în mod greșit s-a reținut de către instanța de fond, astfel că maximul de pedeapsă permis de lege urmare a reținerii art. 36 al.1 C.p. este, în opinia Curții, de 6 ani închisoare.

Ministerul Public a solicitat condamnarea inculpatului Bureață I. în baza art. 48 rap. la art. 228 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin. 1, art. 77 lit. a Cod penal, la o pedeapsă de 3 ani închisoare, pedeapsă ce respectă aceste limite.

Având în vedere interpretarea textelor de lege menționate și motivul de apel invocat de parchet, se constată că solicitarea Ministerului Public de condamnare a inculpaților la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru infracțiunea de furt, respectiv complicitate la furt, este legală, urmând a se îndrepta nelegalitățile din hotărârea primei instanțe în sensul aplicării unor pedepse de 3 ani închisoare pentru fiecare din inculpații M. E. și M. F. și o pedeapsă de 2 ani și 8 luni închisoare în privința inculpatului Bureață I..

Curtea constată că în privința celor trei inculpați era posibilă aplicarea unor pedepse mai ridicate, însă în apelul declarat de Ministerul Public nu s-a solicitat un asemenea cuantum.

În privința inculpatului Bureață I. se va proceda la contopirea pedepselor aplicate pentru infracțiunea prev. de art. 270 C.p. și art. 48 rap. la art. 228 al. 1 C.p., conform art. 39 C.p., astfel că pedeapsa rezultantă va fi tot de 3 ani închisoare.

În ceea ce privește primul motiv de apel, referitor la înlăturarea dispozițiilor privind suspendarea executării pedepsei sub supraveghere privind pe toți cei trei inculpați, se constată că apelul declarat de Ministerul Public este fondat, în mod greșit instanța de fond apreciind că se impune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, luând în considerare numai lipsa antecedentelor penale ale acestora. Într-adevăr, în condițiile art.91 alin. 1 Cod penal suspendarea executării pedepsei sub supraveghere se poate dispune ținând cont de persoana inculpatului, conduita avută anterior, eforturile depuse pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor infracțiunii, precum și de posibilităților sale de îndreptare, lipsa antecedentelor penale fiind numai un element în aprecierea îndeplinirii acestei condiții.

Așa cum corect se arată în motivarea apelului declarat de parchet, referitor la eforturile depuse de inculpați pentru înlăturarea consecințelor infracțiunii, aceștia nu au acoperit prejudiciul – de altfel, foarte ridicat - nici măcar parțial. Apoi, gravitatea faptei în concret este una deosebit de ridicată, raportat la cuantumul foarte mare al prejudiciului, la modalitatea de săvârșire a faptei, în mod repetat, premeditat, inculpata M. E. implicându-l și pe fiul său și apelând la inculpatul Bureață I. pentru a valorifica bunurile sustrase. Apoi, inculpații s-au deplasat în Turcia cu scopul de a-și ascunde faptele prin procurarea unor ceasuri false care să le înlocuiască pe cele sustrase, aspect ce relevă împrejurarea că au cunoscut valoarea acestora, altfel nu ar fi făcut cheltuieli cu asemenea deplasare. Mai mult, deși au cunoscut valoarea bunurilor sustrase, inculpații practic le-au distrus prin topire, făcând imposibilă recuperarea acestora. De asemenea, după cum corect se arată în motivele de apel ale parchetului, inculpații dispuneau de venituri constante, aveau loc de muncă, astfel că nu pot justifica sustragerea ceasurilor prin prisma necesităților materiale, iar inculpata M. E. a profitat de încrederea și buna-credință a părții civile, din moment ce a sustras ceasurile cu ocazia realizării menajului în apartamentul acesteia.

Toate aceste elemente conduc la concluzia că singura modalitate de individualizare a executării pedepsei ce și-ar putea atinge scopul este aceea a executării în regim de detenție, apelul declarat de Ministerul Public urmând a fi admis și sub acest aspect.

În apelul declarat de partea civilă T. A.-M. se solicită schimbarea încadrării juridice a faptei, conform celor susține de partea civilă la termenul de judecată din data de 17.09.2014, în sensul de a se reține în sarcina inculpaților varianta agravată a furtului calificat prev. de art. 209 alin. 1 lit. i Cod penal 1969, respectiv art. 229 alin. 1 lit. d și e Cod penal, executarea în regim de detenție a pedepsei închisorii aplicate inculpaților și majorarea pedepselor aplicate acestora, raportat la schimbarea de încadrare juridică solicitată, precum și obligarea acestora la daune morale.

Curtea constată că apelul declarat de partea civilă este fondat numai în parte, sub aspectul modalității de executare a pedepsei, pentru aceleași considerente ca și acelea reținute în analiza apelului declarat de parchet.

Relativ la celelalte motive de apel invocate de partea civilă, Curtea le apreciază nefondate.

În ce privește cererea de schimbare a încadrării juridice a faptelor săvârșite de inculpați, se constată că în mod temeinic prima instanță a respins această cerere, reținând că în cauză nu s-a făcut dovada că pătrunderea s-a făcut prin efracție, ori prin scoaterea din funcțiune a sistemului de alarmă ori de supraveghere.

Astfel, din probele administrate în cauză nu rezultă cu certitudine că inculpata M. E. ar fi intrat în apartamentul de la etajul nr.2 prin utilizarea unei chei mincinoase ori prin defectarea sistemului de supraveghere. Prima instanță a reținut în mod temeinic că din probele administrate (chiar declarația martorului propus de parte civilă – T. T. – f. 16 vol. II dosar instanță) nu rezultă în mod indubitabil că inculpata M. E. ar fi intrat prin folosirea fără drept a cheilor adevărate de la apartamentul situat la etajul 2 aparținând persoanei vătămate, deoarece a rezultat că inculpata M. E. asigura menajul și pentru apartamentul situat la etajul 2 aparținând persoanei vătămate, din declarațiile martorei T. T. rezultând că „martora D. G. cobora în biroul ei de la parter și o lăsa singură pe inculpată în apartamentul de la etajul 2 și o lăsa să facă curățenie și o verifica din când în când”. De asemenea, există contradicții între declarațiile martorilor audiați, unii afirmând că inculpata ar fi avut acces și la etaj, alți martori susținând că inculpata nu avea acces, fără a se putea stabili cu siguranță. În aceste condiții, într-adevăr există un dubiu cu privire la folosirea fără drept de către inculpata M. E. a cheilor adevărate de la apartamentul de la etajul 2 al imobilului aparținând părții civile, dubiul putând să profite doar inculpaților potrivit art. 4 alin. (2) din Codul de procedură penală.

Potrivit art. 4 C.p.p. orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăției sale printr-o hotărâre penală definitivă, iar după administrarea întregului probatoriu, orice îndoială în formarea convingerii organelor judiciare se interpretează în favoarea suspectului sau inculpatului.

Curtea constată, în acord cu prima instanță, că în cauză nu au fost administrate suficiente probe din care să rezulte cu certitudine că inculpata M. E. ar fi pătruns în apartamentul de la etajul doi prin efracție și nici că fapta a fost săvârșită prin scoaterea din funcțiune a sistemului de supraveghere, astfel că orice dubiu profită inculpatei și implicit și celorlalți inculpați. De altfel, pentru a se reține varianta agravată și în privința celorlalți inculpați ar fi fost necesar să se dovedească că aceștia ar fi cunoscut împrejurarea respectivă, asemenea dovezi neexistând la dosarul cauzei.

Prima instanță a reținut în mod temeinic, din analiza probelor administrate, că în cauză nu a fost dovedit dincolo de orice dubiu aspectul că această scoatere din funcțiune (constatată cu ocazia cercetării la fața locului) a avut loc ca urmare a acțiunilor culpabile ale inculpatei M. E., dubiul asupra acestui aspect putând să profite doar acesteia potrivit art. 4 C.p.p. Din declarația martorului C. D. D. – finul părții civile (filele 17-18 vol. II dosar instanță) rezultă că imediat după constatarea sustragerii ceasurilor a fost chemat de partea civilă, ocazie cu care a procedat la interogarea inculpatei M. E., aceasta inițial negând, iar ulterior recunoscând că a furat ceasurile împreună cu fiul său; cu ocazia întrebărilor adresate inițial inculpatei pentru a recunoaște fapta, martorul i-a spus acesteia că sunt camere de supraveghere video și că se va observa pe aceste camere ce s-a întâmplat și le vor prezenta organelor de poliție. Din analiza acestei declarații reiese că dacă inculpata ar fi cunoscut că ar fi scos din funcțiune sistemul de supraveghere, nu avea de ce să se teamă și să recunoască săvârșirea faptei de furt.

Curtea constată că este dovedită împrejurarea că sistemul de supraveghere a fost scos din funcțiune, însă nu se poate stabili când și mai ales cine l-a scos din funcțiune, pentru ca acest fapt să fie reținut în sarcina inculpaților, în condițiile în care, deși era destinat supravegherii, conform declarațiilor părții civile, nicio persoană nu a observat că a fost scos din funcțiune, acest lucru fiind constatat doar după epuizarea infracțiunii. De asemenea, partea civilă în motivele scrise de apel invocă împrejurarea că prima instanță nu ar fi respectat obligația de a lămuri cauza sub toate aspectele și nu ar fi administrat probe din oficiu, deși au fost audiați martorii încuviințați părții civile, iar aceasta nu a propus alte probe. Or, în acest context, nu se poate reproșa instanței faptul că nu a administrat din oficiu alte probe, din moment ce partea însăși nu a putut indica altele. Mai mult, în motivele scrise de apel partea civilă critică alte aspecte privind martorii pe care ea însăși i-a propus – de exemplu faptul că martora T. T. este în vârstă, nu aude și lua medicamente.

În consecință cererea de schimbare a încadrării juridice a faptelor și cea de majorare a pedepselor urmare a schimbării încadrării juridice a faptelor nu sunt fondate.

În ce privește daunele morale solicitate de partea civilă, sunt invocate dovezile medicale privind suferința la nivelul psihicului și dovezile anexate motivelor de apel, precum și dovezile privind accidentul din 2007, faptul că partea civilă are o familie, fiind împiedicată să petreacă sărbătorile și zilele importante din viața familiei, din cauza acestui dosar.

Curtea constată că nici acest motiv de apel nu este fondat, având în vedere faptul că toate dovezile depuse de partea civilă nu au legătură cu prezenta cauză, între pretinsul prejudiciu moral invocat și fapta inculpaților neexistând și nefiind dovedită o legătură de cauzalitate, condiție esențială pentru admiterea acțiunii civile sub aspectul daunelor morale. Este reală împrejurarea că partea civilă suferă de tulburarea depresivă majoră, conform înscrisurilor medicale aflate la dosar, însă nu s-a dovedit și nu rezultă din aceste înscrisuri că tulburarea respectivă a fost cauzată de fapta inculpaților. Apoi, nu există nicio legătură de cauzalitate între înscrisurile medicale privind afecțiunile coloanei de care suferă partea civilă și infracțiunea de furt săvârșită de inculpați și cu atât mai puțin cu accidentul suferit de aceasta în anul 2007. Nu poate fi luată în considerare nici afirmația că din cauza acestui dosar partea civilă nu a putut petrece sărbătorile ori alte evenimente cu familia, prezența acesteia la proces nefiind obligatorie, cu atât mai mult cu cât a fost asistată și reprezentată de un avocat ales.

Cât privește pe inculpații M. E. și M. F., Curtea va lua act în baza art. 415 C.p.p. de împrejurarea că aceștia și-au retras apelurile declarate în cauză, fiind prezenți personal în ședința publică de judecată și asistați de avocat ales.

Pentru considerentele expuse, Curtea în baza art. 421 pct. 2 lit. a C.p.p. va admite apelurile declarate de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București și de partea civilă T. A. M. împotriva sentinței penale nr. 167/20.03.2015 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București.

Va desființa în parte sentința penală apelată și în fond rejudecând:

1.În baza art. 228 alin. (1) din Codul penal, cu aplicarea art. 35 alin. (1) și 36 alin. (1), art. 77 lit. a) din Codul penal și art. 5 din Codul penal, precum și cu aplicarea art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală, va condamna pe inculpata M. E. la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt în formă continuată.

2.În baza art. 48 rap. la art. 228 alin. (1) din Codul penal, cu aplicarea art. 35 alin. (1) și 36 alin. (1), art. 77 lit. a) din Codul penal și art. 5 din Codul penal, precum și cu aplicarea art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală, va condamna pe inculpatul M. F. la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la furt în formă continuată.

3.În baza art. 270 alin. (1) din Codul penal, cu aplicarea art. 5 din Codul penal, va condamna pe inculpatul BUREAȚĂ I. la pedeapsa de 1 (unu) an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tăinuire.

În baza art. 48 rap. la art. 228 alin. (1) din Codul penal, cu aplicarea art. 35 alin. (1) și 36 alin. (1), art. 77 lit. a) din Codul penal și art. 5 din Codul penal, va condamna pe inculpatul BUREAȚĂ I. la pedeapsa de 2 ani și 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la furt în formă continuată.

În baza art. 39 alin. (1) lit. b) din Codul penal, contopește cele două pedepse de 1 an închisoare și 2 ani și 8 luni închisoare în pedeapsa cea mai grea de 2 ani și 8 luni închisoare, la care se adaugă un spor de 4 luni închisoare (o treime din cealaltă pedeapsă), urmând ca inculpatul BUREAȚĂ I. să execute în final pedeapsa de 3 ani închisoare.

Va înlătura dispozițiile referitoare la aplicarea art. 36 al. 2 C.p. și ale art. 91 și următoarele C.p., pedepsele aplicate urmând a fi executate în regim de detenție.

Va menține celelalte dispoziții, inclusiv cu privire la pedepsele accesorii și complementare.

În baza art. 415 C.p.p. va lua act de retragerea apelurilor declarate de apelanții inculpați M. E. și M. F. împotriva aceleiași sentințe penale.

În baza art. 275 al. 2 C.p.p. va obliga apelanții M. E. și M. F. la plata cheltuielilor judiciare către stat, aceștia aflându-se în culpă procesuală prin promovarea unor căi de atac pe care ulterior le-au retras.

În baza art. 275 al. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare în apelul Ministerului Public și în apelul părții civile rămân în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art. 421 pct. 2 lit. a C.p.p. admite apelurile declarate de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București și de partea civilă T. A. M. împotriva sentinței penale nr. 167/20.03.2015 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București.

Desființează în parte sentința penală apelată și în fond rejudecând:

1.În baza art. 228 alin. (1) din Codul penal, cu aplicarea art. 35 alin. (1) și 36 alin. (1), art. 77 lit. a) din Codul penal și art. 5 din Codul penal, precum și cu aplicarea art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală, condamnă pe inculpata M. E. la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt în formă continuată.

2.În baza art. 48 rap. la art. 228 alin. (1) din Codul penal, cu aplicarea art. 35 alin. (1) și 36 alin. (1), art. 77 lit. a) din Codul penal și art. 5 din Codul penal, precum și cu aplicarea art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală, condamnă pe inculpatul M. F. la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la furt în formă continuată.

3.În baza art. 270 alin. (1) din Codul penal, cu aplicarea art. 5 din Codul penal, condamnă pe inculpatul BUREAȚĂ I. la pedeapsa de 1 (unu) an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tăinuire.

În baza art. 48 rap. la art. 228 alin. (1) din Codul penal, cu aplicarea art. 35 alin. (1) și 36 alin. (1), art. 77 lit. a) din Codul penal și art. 5 din Codul penal, condamnă pe inculpatul BUREAȚĂ I. la pedeapsa de 2 ani și 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la furt în formă continuată.

În baza art. 39 alin. (1) lit. b) din Codul penal, contopește cele două pedepse de 1 an închisoare și 2 ani și 8 luni închisoare în pedeapsa cea mai grea de 2 ani și 8 luni închisoare, la care se adaugă un spor de 4 luni închisoare (o treime din cealaltă pedeapsă), urmând ca inculpatul BUREAȚĂ I. să execute în final pedeapsa de 3 ani închisoare.

Înlătură dispozițiile referitoare la aplicarea art. 36 al. 2 C.p. și ale art. 91 și următoarele C.p., pedepsele aplicate urmând a fi executate în regim de detenție.

Menține celelalte dispoziții, inclusiv cu privire la pedepsele accesorii și complementare.

În baza art. 415 C.p.p. ia act de retragerea apelurilor declarate de apelanții inculpați M. E. și M. Florinel împotriva aceleiași sentințe penale.

În baza art. 275 al. 2 C.p.p. obligă apelanții M. E. și M. F. la plata sumei de câte 300 lei cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 al. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare în apelul Ministerului Public și în apelul părții civile rămân în sarcina statului.

Onorariile parțiale ale avocaților din oficiu pentru cei trei inculpați, în cuantum de câte 95 lei pentru fiecare se avansează din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 10.02.2016.

Președinte Judecător

R. M. A. A. R.

Grefier

L. B.

Red RM/2 ex

29.02.2016

Judecătoria Sector 1 București

Jud. M. M. O.

← Plângere soluţii de neurmărire/netrimitere judecată. Art.340...		Distrugerea şi semnalizarea falsă. Art.332 NCP. Decizia nr.... →

Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 263/2016. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 263/2016. Curtea de Apel BUCUREŞTI