Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr. 1814/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1814/2012 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 27-09-2012 în dosarul nr. 1814/2012
Dosar nr._
(Număr în format vechi_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA I PENALĂ
DECIZIA Nr. 1814/2012
Ședința publică de la 27 Septembrie 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. C.
Judecător C. C.
Judecător C.-B. I.-T.
Grefier M.-M. S.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - STB este reprezentat prin procuror M. M..
Pe rol se află judecarea cauzei penale ce are ca obiect recursurile declarate de recurenții inculpați N. V. I., D. I., D. N., S. D. și C. C. împotriva încheierii din data de 11.09.2012, pronunțată de Tribunalul Călărași (dosar nr._ ).
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns inculpatul N. V. I., aflat în stare de arest și asistat juridic de apărător ales, D. L., inculpații D. N., D. I., S. D. aflați în stare de arest și asistați juridic de apărător ales, S. A., cu împuternicirea avocațială depusă la dosarul cauzei, inculpatul C. C., aflat în stare de arest și asistat juridic de apărător ales, D. F. L., cu împuternicirea avocațială depusă la dosarul cauzei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nefiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și, făcând aplicarea dispozițiilor art.38513 din Codul de procedură penală, acordă cuvântul în dezbateri asupra recursurilor.
Apărătorul ales al recurenților inculpați N. V. I. și C. C., având cuvântul, solicită admiterea recursului, casarea încheierii recurate și, rejudecând pe fond, punerea în libertate a inculpaților, susținând că au încetat temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive.
Pentru recurentul-inculpat N. V. I. solicită admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar formulată, apreciind că este întemeiată, neexistând probe din care să rezulte că lăsat în libertate acesta ar încerca să săvârșească alte infracțiuni sau să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea martorilor, altor părți ori alterarea mijloacelor de probă.
Susține că părțile vătămate și-au dat acordul și nu au fost amenințate de inculpat pentru a presta anumite servicii, iar argumentele care converg spre ideea că inculpații au format un grup infracțional nu sunt întemeiate, aceștia făcând parte din aceeași familie.
Astfel, solicită admiterea recursului inculpatului N. V. I., revocarea măsurii arestării preventive și punerea de îndată în libertate a inculpatului întrucât temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat și nu există temeiuri noi care să justifice privarea acestuia de libertate.
În subsidiar, solicită înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.
Referitor la inculpatul C. C., solicită, de asemenea, a se admite cererea de liberare provizorie sub control judiciar, neexistând date și indicii că, lăsat în libertate, ar influența bunul mers al procesului penal.
Apărătorul ales al recurenților inculpați D. I., D. N. și S. D., având cuvântul, solicită admiterea cererilor de liberare provizorie sub control judiciar formulate de inculpați, fiind îndeplinite disp. art.1602 alin. 2 din Codul de procedură penală, neexistând probe din care să rezulte că lăsați în libertate ar încerca să săvârșească alte infracțiuni sau să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea martorilor sau prin alterarea mijloacelor de probă. Solicită a se analiza oportunitatea acestor cereri raportat la art.136 din Codul de procedură penală, considerând că scopul măsurii poate fi atins și prin liberarea acestora sub control judiciar. Arată, de asemenea, că inculpații și-au manifestat intenția de a se judeca pe fond în baza procedurii simplificate prev. de art.3201 din Codul de procedură penală.
De asemenea, solicită a se constata că nu există motive întemeiate pentru menținerea inculpaților în stare de arest preventiv, nefiind îndeplinite disp. art.143 rap. la art. 681 din Codul de procedură penală și nici condițiile cumulative prev. de art.148 lit.f teza a II-a din Codul de procedură penală. Mai mult, susține că o dată cu trecerea timpului s-a estompat și pericolul pentru ordinea publică pe care l-ar reprezenta lăsarea inculpaților în libertate.
În consecință, solicită revocare măsurii arestării preventive, iar în subsidiar, înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea recursurilor, ca nefondate și menținerea încheierii din data de 11.09.2012, pronunțată de Tribunalul Călărași, ca temeinică și legală.
Apreciază că instanța de fond a respins în mod întemeiat cererile de liberare provizorie sub control judiciar formulate de inculpați, întrucât natura și gravitatea infracțiunilor comise conduce la concluzia că lăsarea inculpaților în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică. Mai mult, liberarea provizorie sub control judiciar este o măsură facultativă și nu un drept al inculpatului, instanța putând admite o asemenea cerere numai dacă este convinsă, în urma analizării probelor, că inculpații nu prezintă pericol concret pentru ordinea publică și nu încearcă să zădărnicească aflarea adevărului. Or, în speță, este de reținut comportamentul inculpaților pe parcursul procesului penal care conduce la concluzia că nu se impune liberarea lor sub control judiciar.
De asemenea, apreciază că se impune menținerea inculpaților în stare de arest preventiv, întrucât se mențin temeiurile avute în vedere inițial la luarea acestei măsuri, pericolul concret pentru ordinea publică rezultând din natura și gravitatea faptelor, modalitatea de comitere, dar și scopul urmărit de aceștia.
Recurentul-inculpat N. V. I., având ultimul cuvânt, arată că lasă soluția la aprecierea instanței de judecată.
Recurentul-inculpat D. I., având ultimul cuvânt, arată că lasă soluția la aprecierea instanței de judecată.
Recurentul-inculpat D. N., având ultimul cuvânt, arată că lasă soluția la aprecierea instanței de judecată.
Recurentul-inculpat S. D., având ultimul cuvânt, arată că lasă soluția la aprecierea instanței de judecată.
Recurentul-inculpat C. C., având ultimul cuvânt, arată că lasă soluția la aprecierea instanței de judecată.
CURTEA,
Deliberând asupra recursurilor penale de față, din actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Prin încheierea de ședință din data de 11 septembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Călărași, în dosarul nr._ , au fost respinse cererile formulate de inculpații D. N., D. V. M., D. I., N. V. I. și S. D., în baza art.160 ind.2 Cod de procedură penală.
Prin aceeași încheiere, au fost respinse cererile de înlocuire a arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea formulate de inculpații S. D., D. N., D. V. M. și D. I..
În baza art.300 ind.2 Cod de procedură penală, s-a menținut starea de arest a inculpaților D. N. – fiul lui V. și I., ns. 26.12.1971, D. V. M. – fiica lui Filian și M., ns. 20.03.1974, D. I. – fiul lui V. și I., ns. la 27.11.1988, C. C. – fiul lui A. și N., ns. la 20.06.1986, N. V. I. – fiul lui N. și M., ns. la 02.05.1989 și S. D. – fiul lui N. și V. M., ns. la 08.04.199
Pentru a dispune astfel, Tribunalul a reținut următoarele:
Din examinarea cererilor de liberare sub control judiciar formulate de către inculpații D. I., S. D. și N. V. I. prin prisma dispozițiilor art160/8 alin.1 Cod de procedură penală cu referire la art.160² alin.1 Cod de procedură penală, Tribunalul a constatat că acestea sunt admisibile, în principiu, întrucât infracțiunile care se rețin în sarcina acestora prin actul de inculpare nu sunt mai mari de 18 ani.
Din punctul de vedere al aplicabilității dispozițiilor art.160/8a Cod de procedură penală. cu ref. la art.160² alin.2 Cod de procedură penală, în cazul cererilor menționate, Tribunalul a constatat că punerea în libertate sub control judiciar a inculpaților menționați nu se impune cu necesitate la momentul procesual analizat, pentru următoarele considerente:
- inc. N. V. I. este trimis în judecată pentru comiterea a trei infracțiuni, din care nu a recunoscut - la urmărirea penală și în cadrul cererii deduse judecății, decât comiterea faptei prev. de art.329 alin.1 și 2 Cod penal, cu aplic. art.41 alin.2 Cod penal. Cu privire la infracțiunile de trafic de minore și de grup infracțional organizat, inc. N. V. I. a avut o atitudine de totală negare, arătând că a avut o relație sentimentală cu două femei, pe care nu le-a traficat, una fiindu-i soție (abia din 2011, după punerea în mișcare a acțiunii penale în prezentul dosar). Tribunalul a considerat că – în lipsa oricărui probatoriu administrat la instanță și avându-se în vedere situația reținută în actul de inculpare – cele două femei – minore în perioada în care au avut loc presupus comisele fapte deduse judecății – s-au aflat sub autoritatea emoțională a inculpatului menționat, datorită metodei de recrutare „loverboy”, prin care acestea au fost traficate în țară și în Italia, presupunerea rezonabilă a instanței - dată fiind gravitatea infracțiunilor cercetate și negate constant de inculpatul menționat – fiind aceea că, lăsat în libertate, acesta va încerca zădărnicirea adevărului în cauză, prin încercarea de influențare a victimelor – părți vătămate în cauză;
- inc. S. D. este trimis în judecată pentru comiterea a patru infracțiuni, prevăzute de dispozițiile Legii nr.678/2001, ale Legii nr.39/2003, ale Legii nr.656/2002 și ale art.329 alin.1 și 2 Cod penal, cu aplic. art.41 alin.2 Cod penal. toate cu aplic. art.33 lit.a Cod penal. Tribunalul a apreciat că argumentele pentru care inculpatul menționat a formulat cererea întemeiată pe disp. art.160² Cod de procedură penală sunt nefondate, întrucât membrii unei familii nu sunt exceptați de la aplicarea dispozițiilor Legii nr.39/2003, pe de o parte și, pe de altă parte, rechizitoriul reține că partea vătămată așa-zis soție a inculpatului nu a încheiat un mariaj real cu inc. S. D., aceasta fiind traficată de el și părinții săi, din declarația inc. D. N. reieșind că aceasta locuia în domiciliul lor și al inc. D. V. M. și întreținea relații intime și cu inc. D. N.. Presupunerea rezonabilă a instanței - dată fiind gravitatea infracțiunilor cercetate și negate constant de inculpatul menționat – a fost aceea că, lăsat în libertate, acesta va încerca zădărnicirea adevărului în cauză, prin încercarea de influențare a victimelor – părți vătămate în cauză;
- inc. D. I. este trimis în judecată pentru săvârșirea a trei infracțiuni - constituire de grup infracțional, trafic de persoane si trafic de minore, față de care a avut, constant, atitudinea procesuală de negare a comiterii acestora. Până la momentul procesual analizat, instanța nu a administrat nicio probă. Rechizitoriul a reținut participația concretă a acestui inculpat la activitatea grupării, acesta acționând în același mod ca și inc. S. D. și N. V. I. în ceea ce privește modalitatea de recrutare a victimelor – abordarea tinerelor și apropierea de ele sub pretextul unei relații sentimentale, după care, la îndemnul „iubitului”, acestea acceptau să se prostitueze, refuzul fiind sancționat cu violențe fizice exercitate mai ales de inc. D. V. M.. Din probele administrate la urmărirea penală a reieșit că aceasta și inc. D. I. au încercat determinarea părții vătămate I. E. să-și retragă acuzațiile. S-a concluzionat că există presupunerea rezonabilă că, lăsat în libertate, acesta va încerca zădărnicirea adevărului în cauză, prin influențarea depozițiilor victimelor;
- referitor la inc. D. N. și D. V. M. Tribunalul a constatat că, dacă s-ar da eficiență cererii reprezentantei Parchetului de pe lângă I.C.C.J. – D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Călărași de respingere - ca inadmisibile - a cererilor formulate de aceștia, soluția ar putea reprezenta o antepronunțare, dată fiind antamarea, de către apărătorul ales, a unei posibile schimbări de încadrare juridică față de faptele comise de inculpații menționați, în sensul aplicării dispozițiilor prev. de Legea nr.230/2010 și de art.13 Cod penal. Prin urmare, Tribunalul a apreciat ca fiind nelegală raportarea la texte de lege care ar necesita aplicarea art.334 Cod de procedură penală la momentul procesual analizat, astfel că cererile inculpaților menționați nu au fost analizate decât prin prisma disp. art.160/8a cu ref. la art.160/2 alin. 2 Cod de procedură penală. Din această perspectivă, Tribunalul - față de gravitatea infracțiunilor pentru care inculpații menționați au fost trimiși în judecată, față de poziția lor în cadrul grupării, fata de atitudinea manifestată față de părțile vătămate care au detaliat modul în care aceștia, direct sau prin intermediari, au încercat să le convingă să-și schimbe declarațiile și să-și retragă plângerile – a constatat că lăsarea lor în libertate ar putea zadarnici aflarea adevărului în cauză.
Referitor la cererea formulată de inc. S. D., în baza art.139 alin.1 și 2 Cod de procedură penală, Tribunalul a respins-o, motivat de împrejurarea că diminuarea rezonanței sociale, prin trecerea timpului, a faptelor deduse judecății, nu pot constitui temeiuri noi, care nu au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive. Sub acest aspect, s-a menționat faptul că unele din părțile vătămate au venit în țară în anul 2011, an în care au depus plângeri împotriva inculpaților pentru infracțiunile comise împotriva lor, 2011 fiind, prin urmare, anul în care s-au devoalat aspecte ale activităților grupării, fiind fără relevanță, la aprecierea pericolului acestora pentru ordinea publică, faptul că membrii acesteia sunt rude apropiate. Față de momentul trimiterii în judecată a inculpaților, nu s-a putut conchide în sensul că trecerea timpului a diminuat rezonanța socială a faptelor cercetate. Aceste considerente au avut în vedere pe toți inculpații aflați în stare de arest preventiv, deci și pe inc. S. D., care a negat constant orice implicare în activitățile grupului.
Apreciind, cu privire la aplicarea art.300/2 Cod de procedură penală, Tribunalul a constatat că lăsarea în libertate a inculpaților D. N., D. V. M., D. I., C. C., N. V. I. și S. D. va influența negativ modalitatea de derulare a cercetărilor în prezenta cauză, date fiind atât modul necooperant în care s-au manifestat inculpații încă de la primul termen de judecată, prin adresarea de cereri care au împiedicat și au amânat debutul cercetării judecătorești, cât și negarea, interpretarea și denunțarea ca fiind tendențioase a singurelor probe, cele de la urmărirea penală, care au stat la baza luării măsurilor de arestare preventivă împotriva acestora și care n-au putut fi înlăturate prin probe care să configureze o altă situație de fapt. Totodată, au fost reținute și încercările lor de a intimida și amenința părțile vătămate cu privire la declarațiile date până în prezent.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal (la data de 12 septembrie 2012), au declarat recurs inculpații N. V. I., D. I., D. N., S. D. și C. C..
Recursurile inculpaților (nemotivate în scris) au fost înaintate de Tribunal și înregistrate pe rolul acestei Curți la data de 19 septembrie 2012.
Cu ocazia dezbaterilor de la termenul de astăzi (consemnate în practicaua deciziei), apărătorii aleși ai inculpaților recurenți N. V. I., D. I., D. N., S. D. și C. C. au solicitat admiterea recursurilor declarate de aceștia, casarea încheierii recurate și pe fond, în principal revocarea măsurii arestării preventive dispusă împotriva inculpaților sau înlocuirea acesteia cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, în considerarea faptului că temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii preventive privative de libertate au încetat sau cel puțin s-au modificat prin aceea că pericolul concret pentru ordinea publică s-a diminuat odată cu trecerea timpului, iar în subsidiar, în ceea ce-i privește pe inculpații N. V. I., D. I., D. N. și S. D., admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, dată fiind împrejurarea că în cauză nu există probe din care să rezulte că lăsați în libertate aceștia ar încerca să săvârșească alte infracțiuni ori să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea martorilor, a altor părți ori prin alterarea sau distrugerea mijloacelor de probă.
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu motivele astfel invocate, precum și din oficiu, potrivit art.3856 alin.3 din Codul de procedură penală, sub toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei deduse judecății, Curtea constată că recursurile cu care a fost sesizată sunt nefondate, pentru considerentele ce se vor arăta în cele ce urmează:
Inculpații N. V. I., D. I., D. N., S. D. și C. C. au fost arestați preventiv la data de 29 decembrie 2011, prin Încheierea nr.123/2011 a Tribunalului Călărași pronunțată în dosarul nr._, pe temeiul art.143 și art.148 alin.1 lit.f din Codul de procedură penală, iar ulterior au fost trimiși în judecată, alături de alți încă doi inculpați, sub acuzația săvârșirii următoarelor infracțiuni.
- Inculpatul D. N. - constituire de grup infracțional organizat prev. de art.7 alin.1 din Legea nr.39/2003 cu ref. la art.2 lit.a si b pct.9,12 si 14 din Legea nr.39/2003; trafic de minori și trafic de persoane prev. de art.13 alin.1, 2 și 3 teza I din Legea nr.678/2001, cu aplic.art.41 al.2 Cod penal și de art.12 alin.1 și alin.2 lit.a din Legea nr.678/2001 cu aplic.art.41 al.2 Cod penal; spălare de bani prev. de art.23 alin.1 lit.c din Legea nr.656/2002 și proxenetism prev. de art.329 alin.1 și 2 Cod penal cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal;
- Inculpatul C. C. - constituire de grup infracțional organizat prev. de art.7 alin.1 din Legea nr.39/2003 cu ref. la art.2 lit.a si b pct.9 și12 din Legea nr.39/2003; trafic de minori și trafic de persoane prev. de art.13 alin.1 si 2 din Legea nr.678/2001 și de art.12 alin.1 și 2 lit.a din Legea nr.678/2001 și proxenetism prev. de art.329 alin.1 și 2 Cod penal cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal;
- Inculpatul N. V. I. - constituire de grup infracțional organizat prev. de art.7 alin.1 din Legea nr.39/2003 cu ref. la art.2 lit.a si b pct.9 și12 din Legea nr.39/2003; trafic de minori prev. de art.13 alin.1 si 2 din Legea nr.678/2001 și proxenetism prev. de art.329 alin.1 și 2 Cod penal cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal;
- Inculpatul D. I. - constituire de grup infracțional organizat prev. de art.7 alin.1 din Legea nr.39/2003 cu ref. la art.2 lit.a si b pct.9 și12 din Legea nr.39/2003; trafic de minori și trafic de persoane prev. de art.13 alin.1 si 2 din Legea nr.678/2001 și de art.12 alin.1 și 2 lit.a din Legea nr.678/2001;
- Inculpatul S. D. - constituire de grup infracțional organizat prev. de art.7 alin.1 din Legea nr.39/2003 cu ref. la art.2 lit.a si b pct.9,12 si 14 din Legea nr.39/2003; trafic de minori prev. de art.13 alin.1, 2 și 3 teza I din Legea nr.678/2001, cu aplic.art.41 al.2 Cod penal; spălare de bani prev. de art.23 alin.1 lit.c din Legea nr.656/2002 și proxenetism prev. de art.329 alin.1 și 2 Cod penal cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal.
În fapt, prin actul de sesizare a instanței, s-au reținut următoarele:
Începând cu anul 2008, inculpații D. N. și D. V. au inițiat si constituit un grup infracțional organizat care a acționat, până la sfârșitul anului 2011, în mod coordonat, în scopul comiterii de infracțiuni de trafic de persoane, trafic de minori, proxenetism și spălare de bani.
Acest grup era structurat pornind de la relațiile ierarhice și personale, pe trei niveluri, fiecare cu roluri și atribuții prestabilite pentru membrii săi, după cum urmează:
Palierul I a fost format din inculpații D. N. și D. V., aceștia având rolul de conducători ai grupului, factori de decizie în ceea ce privește săvârșirea faptelor ilicite penale, în țară și în străinătate. Aceeași inculpați au coordonat activitatea membrilor grupului, dar au creat și reguli pentru tinerele care se prostituau în folosul grupului și evident, reguli de distribuire a acestor bani.
Componența palierului al II-lea era alcătuită din inculpații S. D., C. C., D. I., N. V. I., Poteacă F. care se ocupau cu recrutarea tinerelor fete (majore și minore), de transportarea lor în interiorul sau exteriorul țării, de cazarea acestora, dar și de exercitarea controlului prin amenințări, șantaj sau agresiuni, de colectarea banilor obținuți prin exploatarea sexuală (remiși ulterior conducătorilor grupării).
În sfârșit, cel de al III-lea palier din care făceau parte Cotov S., P. lonuț E., Farima V. și N. T., era compus din persoane care sprijineau gruparea prin activități desfășurare în special în G., ei ocupându-se de transportul, primirea și cazarea victimelor, dar și de plasarea acestora în bordeluri („magazine”) în care tinerele se prostituau ilegal. Și membrii celui de al treilea eșalon se subordonau conducătorilor grupului, cărora le raportau „deficiențele” în munca fetelor „protecția” asigurată tinerelor fiind recompensată ca o cotă (2,5 Euro) pentru fiecare client al acestora.
În perioada de referință, gruparea a obținut sume importante de bani, care se ridică la peste 400.000 Euro.
Privitor la verificarea legalității și temeiniciei arestării preventive a inculpaților recurenți D. N., C. C., N. V. I., D. I. și S. D., asemenea primei instanțe și contrar susținerilor apărării acestora, Curtea constată că și în prezent se mențin temeiurile care au determinat arestarea inițială a acestora și se impune în continuare privarea lor de libertate, astfel că apare ca fiind legală și temeinică soluția de menținere a arestării lor preventive conform art.3002 Cod de procedură penală. rap. la art.160b alin.3 Cod de procedură penală.
În acest sens, Curtea reține că în cauză, există suficiente probe și indicii temeinice, în accepțiunea dată celei din urmă noțiuni prin disp. art.681 din Codul de procedură penală, care îndreptățesc presupunerea rezonabilă că inculpații au săvârșit infracțiunile de care sunt acuzați, relevante sub acest aspect fiind declarațiile părților vătămate și ale martorilor audiați în cauză.
De altfel, observând atitudinea procesuală a inculpaților recurenți, Curtea constată că, în actualul stadiu al cauzei, aceștia își asumă săvârșirea unor fapte de natură penală, însă de o gravitate mult mai redusă decât cea a celor care în fapt le sunt în mod oficial imputate.
Totodată, Curtea apreciază ca fiind justă și evaluarea judecătorului fondului asupra pericolului concret pe care l-ar reprezenta pentru ordinea publică lăsarea în libertate a inculpaților, având în vedere în special caracterul organizat și amploarea deosebită a activității infracționale la care se presupune că aceștia au participat, cu ramificații naționale și transfrontaliere, contribuția importantă asumată de aceștia, după caz, în constituirea, organizarea și funcționarea grupării infracționale alcătuită dintr-un număr semnificativ de membrii cărora le-au fost repartizate atribuții bine definite, modul de acțiune folosit, care denotă caracterul premeditat, coordonat și elaborat al acțiunilor ilicite, intervalul de timp îndelungat pe parcursul căruia s-a derulat activitatea infracțională, dar și imensele sume de bani obținute din exploatarea sexuală a unui număr mare de victime, printre care s-au numărat și minore.
Sub același aspect, nu pot fi ignorate nici amploarea deosebită pe care acest gen de infracțiuni a cunoscut-o în ultima perioadă, recrudescența fenomenului infracțional de aceeași natură în societatea românească actuală și nici împrejurarea că asemenea fapte constituie importante surse de venituri ilicite pentru autorii lor, aspecte de natură a justifica în mod rezonabil temerea că odată puși în libertate inculpații ar putea relua activitatea infracțională aducătoare de considerabile beneficii în mod facil, mai ales că nu au ocupație și nici loc de muncă, ceea ce îi face extrem de vulnerabili față de o asemenea oportunitate.
Nu în ultimul rând, la evaluarea riscului de periclitare a ordinii publice prin lăsarea inculpatei în libertate, trebuie avute în vedere și referințele personale ale inculpaților, sub acest aspect observându-se că niciunul dintre aceștia nu se află la primul conflict cu legea penală, ci inculpatul D. N. a fost condamnat anterior pentru infracțiuni de violență și împotriva patrimoniului (fapte pentru care a intervenit reabilitarea de drept) și este condamnat în primă instanță pentru infracțiuni de violență, trimis în judecată pentru ultraj contra bunelor moravuri și încăierare, inculpatul S. D., în aceeași cauză penală cu tatăl său D. N., mama D. V. M. și unchiul N. V. I., este trimis în judecată pentru infracțiunea de încăierare și cea de ultraj contra bunelor moravuri, inculpatul N. V. I., în afară de aspectele anterior menționate, mai are și alte antecedente penale pentru fapte comise în minorat pentru infracțiuni la regimul circulației rutiere și de violență, iar C. C. este recidivist postexecutoriu (conform fișei de cazier judiciar), perseverența de care aceștia au dat dovadă pe calea infracțională, justificând de asemenea temerea că, aflați în libertate, inculpații ar putea comite și alte fapte penale.
În plus, având în vedere natura faptelor reținute în sarcina lor, specificul regimului probatoriu al acestor infracțiuni și particularitățile speciale ale victimelor acestora, Curtea apreciază că se poate vorbi și de existența unui risc major ca, aflați în libertate, inculpații să întreprindă acțiuni de intimidare și influențare a persoanelor care pot furniza, informații importante pentru lămurirea corectă și completă a cauzei și aflarea adevărului judiciar, mai ales că probatoriul cauzei pune în evidență împrejurarea că unii dintre aceștia au avut astfel de manifestări și până în prezent.
Ca atare, din această perspectivă, Curtea apreciază că menținerea măsurii arestării preventive este necesară și pentru a asigura buna desfășurare a judecății, aspect ce se circumscrie scopului arestării preventive, astfel cum este definit în art.136 alin.1 din Codul de procedură penală.
În consecință, constatând că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive față de inculpații N. V. I., D. I., D. N., S. D. și C. C. subzistă și impun în continuare privarea de libertate a acestora, Curtea apreciază că, în mod legal și temeinic, instanța de fond a dispus menținerea arestării preventive luată față de aceștia, respingând ca neîntemeiate cererile inculpaților D. N., D. I. și S. D. de înlocuire a măsurii arestării preventive, cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea.
Pornind de la aceste premise, care consfințesc menținerea și în prezent a temeiurilor arestării inițiale, Curtea constată că nici cererile inculpaților recurenți N. V. I., D. I., D. N. și S. D. de liberare provizorie sub control judiciar nu sunt întemeiate, sub acest aspect, avându-se în vedere următoarele considerente:
Din interpretarea dispozițiilor art.1602 din Codul de procedură penală, liberarea provizorie sub control judiciar nu este obligatorie (dovadă în acest sens fiind folosirea în textul normativ a expresiei „se poate acorda”) în cazul în care este îndeplinită condiția pozitivă prevăzută de alin.1 și nu este incidentă vreuna dintre condițiile negative reglementate în alin.2, ci temeinicia, în concret, a unei astfel de măsuri, inclusiv din perspectiva oportunității sale, este apreciată în raport cu circumstanțele reale ale cauzei, dar și cu datele personale ale inculpatului arestat preventiv.
În același sens, sunt și prevederile art.5 parag.3 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, care recunosc persoanei aflate în detenție provizorie dreptul de a fi eliberată în cursul procedurii, fără a impune însă instanței competente să dispună o asemenea măsură obligația de a proceda, în mod automat, astfel.
D. urmare, Curtea, însușindu-și ca fiind întru-totul justă aprecierea instanței de fond, constată că, la acest moment procesual, când cercetarea judecătorească din motive neimputabile judecătorului fondului, ci conduitei procesuale a inculpaților, nu a debutat încă (existând un risc previzibil ca aflați în libertate inculpații să încerce a împiedica deplina lămurire a tuturor circumstanțelor cauzei, în condițiile în care probatoriul cauzei de până acum relevă date concrete cum că unii dintre inculpați s-au manifestat deja în sensul influențării sau chiar al intimidării, în mod direct sau prin persoane interpuse, a unora dintre persoanele care au formulat declarații acuzatoare la adresa lor, iar poziția lor procesuală concretă este una total ostilă aflării adevărului, cu tendințe vădite către minimalizarea participației lor infracționale), liberarea provizorie a celor patru inculpați anterior nominalizați – presupuși participanți, cu roluri esențiale, în activitatea unei grupări infracționale având ca scop exploatarea sexuală a unui mare număr de persoane vătămate, printre care s-au numărat și minore, persoane vulnerabile din punct de vedere material sau emoțional, activitate ce s-a desfășurat în mod organizat și coordonat, pe parcursul unei perioade considerabile de timp (de aproximativ 3 ani de zile), atât în țară, cât și în străinătate și a facilitat membrilor respectivei grupări însemnate beneficii pecuniare (estimate la peste 400.000 euro) – nu este justificată și nici oportună, nefiind suficientă pentru a asigura realizarea scopului prevăzut de art.136 alin.1 din Codul de procedură penală (buna desfășurare a procesului penal).
Față de aceste considerente, întrucât încheierea instanței de fond este legală și temeinică, neconstatându-se nici din oficiu motive de casare a acesteia, Curtea, în temeiul art.38515 pct.1 lit.b din Codul de procedură penală, va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații N. V. I., D. I., D. N., C. C. și S. D., pe care îi va obliga la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform art.192 alin.2 din același cod.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
În temeiul disp. art.38515 pct.1 lit.b Cod procedură penală, respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații N. V. I., D. I., D. N., S. D. și C. C. împotriva încheierii de ședință din data de 11.09.2012, pronunțată de Tribunalul Călărași – Secția Penală, în dosarul nr._ .
În temeiul disp. art.192 alin.2 Cod procedură penală, obligă pe fiecare recurent la câte 300 lei cheltuieli judiciare statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 septembrie 2012.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
M. C. C. C. C.-B. I.-T.
GREFIER,
M.-M. S.
red.jud.C.C.
ex.2
red.jud.G.T.-Trib.Călărași
| ← Mandat european de arestare. Sentința nr. 131/2015. Curtea de... | Falsul privind identitatea. Art. 293 C.p.. Decizia nr. 269/2012.... → |
|---|
