Părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia. Art.338 NCP. Decizia nr. 202/2016. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 202/2016 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 03-02-2016 în dosarul nr. 202/2016
Dosar nr._
RO M Â N I A
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA I PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR.202/A
Ședința publică din data de 03 februarie 2016
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: L. S.
JUDECĂTOR: D. G.
GREFIER: E. V.
Ministerul Public - P. de pe lângă Curtea de Apel București a fost reprezentat de procuror I. D..
Pe rol, se află judecarea cauzei penale având ca obiect apelul declarat de P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București, împotriva sentinței penale nr.2803 din data de 19.11.2015, pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București, în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimatul-inculpat M. M. E., personal și asistat de apărător ales, avocat C. Șapera, fără împuternicire avocațială la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Întrebat fiind de către instanță în conformitate cu disp. art. 420 alin. 4 C.p.p. dacă dorește să dea o declarație în cauză, intimatul-inculpat M. M. E. arată că își menține declarațiile date și nu are nimic de adăugat.
Apărătorul ales al intimatului-inculpat, având cuvântul, solicită instanței a-i încuviința depunerea la dosar a înregistrării convorbirii telefonice purtată de către inculpat cu persoana vătămată B. M. prin care aceasta din urmă îi pretindea o sumă de bani.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, apreciază că nu este utilă administrarea probei la care a făcut referire apărarea.
Curtea nu apreciază necesar a se depune la dosar înregistrarea convorbirii telefonice dintre inculpat și persoana vătămată, dat fiind faptul că raportat la soluția dispusă de instanța de fond alte elemente sunt importante în prezenta cauză și nu evenimente ulterioare ce au avut loc între cei doi.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, excepții de invocat ori alte probe noi de propus și administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri asupra apelului cu care a fost sesizată.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, arată că instanța de fond a dispus achitarea inculpatului motivat de faptul că acesta nu a săvârșit fapta cu forma de vinovăție prevăzută de lege, ori sub aspectul laturii civile forma de vinovăție prevăzută de lege în cazul infracțiunii de părăsire a locului accidentului este intenția directă sau indirectă.
În acest sens, apreciază că inculpatul a acționat cu intenție directă, din modul în care acțiunile acestuia s-au desfășurat rezultând că dacă starea victimei nu s-ar fi agravat și spitalul nu ar fi anunțat organele de poliție, inculpatul apreciind accidentul ca fiind banal nu ar fi anunțat el însuși organele de poliție, aspecte ce rezultă și din împrejurarea că acesta a mers în repetate rânduri la spitalul unde victima era internată, însă de fiecare dată a omis încunoștințarea organelor de poliție despre producerea accidentului.
De asemenea, arată că potrivit susținerilor inculpatului, acesta a sunat la 112, dar bateria telefonului i s-a descărcat și astfel nu a putut anunța accidentul, însă cu toate acestea, inculpatul nu a putut oferi o explicație cu privire la motivul pentru care nu a sunat din nou la 112 când și-a încărcat telefonul pentru a anunța accidentul.
Apreciază că din modul în care a acționat, inculpatul a urmărit ca organele de poliție să nu afle despre producerea accidentului și, de asemenea, că acesta nu poate invoca în apărare o eventuală necunoaștere a dispoziției prev. de art.77 din OUG 195/2002 potrivit cărora conducătorul unui vehicul implicat într-un accident de circulație în urma căruia a rezultat moartea sau vătămarea integrității corporale ori a sănătății unei persoane este obligat să ia măsuri de anunțare imediată a poliției, întrucât este o dispoziție de ordine publică obligatorie și care nu îl exonerează pe acesta de vinovăție.
În concluzie, apreciind că inculpatul a săvârșit fapta cu forma de vinovăție prevăzută de lege, solicită admiterea apelului declarat de către P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București, desființarea hotărârii atacate și rejudecând, în fond, condamnarea inculpatului M. M. E. la o pedeapsă cu suspendarea executării sub supraveghere.
Apărătorul ales al intimatului-inculpat N. I. M., având cuvântul, pune concluzii de respingere a apelului declarat de către P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București și de menținere a hotărârii instanței de fond ca legală și temeinică, solicitând a se avea în vedere declarația martorului ocular din care rezultă că persoana vătămată s-a ridicat pe picioarele sale și a urcat în mașina inculpatului pentru a-l transporta la spital unde, inculpatul a așteptat peste o oră și jumătate până ce victimei i-au fost efectuate investigațiile necesare și s-a ajuns la concluzia că nu are nimic, după care aceasta s-a schimbat în hainele de muncă întrucât lucra în cadrul Spitalului Floreasca, iar inculpatul a părăsit spitalul și a sunat la 112 pentru a anunța accidentul.
Arată că din declarația persoanei vătămate rezultă că inculpatul i-a lăsat numărul mașinii și datele sale, dar și numărul de telefon.
În concluzie, arată că inculpatul nu a avut intenția nici directă și nici indirectă să părăsească locul accidentului.
Intimatul-inculpat M. M. E., având ultimul cuvânt, arată că este șofer de taxi, că este antrenor la Clubul Olimpic Steaua, că este absolvent de studii superioare și că nu este cunoscut cu antecedente penale.
CURTEA,
Deliberând asupra apelului de față, reține următoarele:
Prin rechizitoriul emis la 23.07.2015 în dosarul_/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București a fost trimis în judecată inculpatul M. M. E. pentru săvârșirea infracțiunii de părăsire a locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia prevăzută de art.338 alin.1 din Codul penal, constând în aceea că la data de 23.11.2014, în jurul orelor 06.00, conducând autoturismul marca Dacia L. - taxi, cu numărul de înmatriculare_, pe . București, sector 4, din direcția . Piața Sudului, când a ajuns în apropiere de stația R.A.T.B. „T. M." a lovit și vătămat din culpă pe persoana vătămată B. M., în timp ce aceasta se afla angajată în traversarea străzii, urmată de părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție sau a procurorului.
Prin sentința penală nr.2803 din data de 19.11.2015 pronunțată în dosarul nr._, Judecătoria sectorului 4 București l-a achitat, în baza art.396 alin.1, 5 rap. la art.16 alin.1 lit.b teza a II-a Cod procedură penală, pe inculpatul M. M. E. [fiul lui C. și E., născut la data de 16.10.1984, în București, domiciliat în București, .. 46, ., ., sector 3, CNP_, cetățean român, necăsătorit, stagiul militar satisfăcut, studii superioare, ocupație conducător auto, necunoscut cu antecedente penale], pentru săvârșirea infracțiunii de părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia, prevăzută de art. 338 alin.1 Cod penal.
În temeiul art.397 alin.1 raportat la art.19 Cod pr.penală a fost respinsă acțiunea civilă formulată de B. M., ca inadmisibilă.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, pe situația de fapt, că la data de 23.11.2014, in jurul orei 06.10, inculpatul a efectuat manevra de mers înapoi cu autoturismul marca Dacia L. cu numărul de înmatriculare_ pe . a staționa în stația de taxi. Conform declarațiilor inculpatului coroborate cu declarațiile persoanei vătămate, inculpatul a lovit cu partea din spate a autoturismului pietonul B. M., angajat în traversarea neregulamentară a străzii.
Din declarațiile inculpatului, ale persoanei vătămate și ale martorei Pocepa A. M. a rezultat că inculpatul l-a ajutat pe pietonul accidentat să se așeze pe o bancă, purtând discuții pentru 10 minute, după care împreună cu acesta a părăsit zona. Inculpatul a propus persoanei vătămate să se deplaseze la o unitate spitalicească, însă acesta a spus că nu a pățit nimic și i-a solicitat inculpatului să îl transporte la Spitalul de Urgență Floreasca unde lucra la secția de ortopedie.
Inculpatul l-a însoțit pe B. M. în interiorul spitalului, așteptând efectuarea investigațiilor pentru aproximativ o oră și jumătate, după care persoana vătămată i-a spus că nu a pățit nimic și că poate pleca acasă liniștit.
Inculpatul a comunicat numărul său de telefon și numărul de înmatriculare al mașinii persoanei vătămate, solicitându-i să îl contacteze dacă are nevoie de ceva. Totodată, inculpatul a prezentat telefonul, precizând persoanei vătămate că nu mai are baterie și că este posibil să se închidă. Pe drumul spre locul de parcare, inculpatul a apelat serviciul unic de urgență 112, comunicând producerea accidentului, astfel cum a rezultat din înscrisurile aflate la filele 57-58 din dosarul de urmărire penală. Convorbirea inculpatului cu operatorul s-a întrerupt, telefonul său rămânând fără baterie.
Urmare a investigațiilor efectuate suplimentar persoana vătămată și medicii din serviciul de gardă au anunțat organelor de poliție producerea accidentului.
Inculpatul a mers acasă, unde a pus telefonul la încărcat fără a-l deschide, pesoana vătămată și agenții de poliție încercând fără succes apelarea acestuia.
Instanța a apreciat că, pentru a putea fi reținută în sarcina inculpatului săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.338 alin.1 Cod penal, este necesar ca în cauză să existe probe certe de vinovăție care să conducă la formarea convingerii instanței în sensul că prin acțiunile sale intenționate inculpatul nu a respectat o dispoziție legală care guvernează circulația pe drumurile publice.
Din probele administrate în cauză a rezultat, fără putință de tăgadă, că a existat un accident rutier în urma căruia victima a suferit leziuni ce au necesitat 55 de zile de îngrijiri medicale, fiind întrunite elementele prevăzute de art.75 din O.U.G. 195/2002. Potrivit art.77 din același act normativ, inculpatul avea obligația de a anunța imediat organele de poliție și de a nu părăsi locul accidentului. Inculpatul a părăsit locul accidentului pentru a transporta victima la spitalul unde aceasta își desfășura activitatea. Mai mult, la momentul părăsirii locului accidentului victima a afirmat că nu a pățit nimic, deplasându-se singură.
Din modalitatea de săvârșire a faptei, instanța a reținut că inculpatul nu a urmărit și nici nu a acceptat producerea unei stări de pericol pentru siguranța traficului rutier, neintenționând să împiedice identificarea sa sau să îngreuneze aflarea tuturor împrejurărilor producerii accidentului.
Atitudinea sa subiectivă raportată la fapta reținută s-a încadrat în prevederile art.16 alin.4 Cod penal, ce reglementează culpa simplă.
Instanța a considerat că elementele constitutive ale infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată inculpatul lipsesc sub aspectul laturii subiective, infracțiunea de părăsire a locului accidentului trebuind a fi săvârșită cu forma de vinovăție a intenției, conform art.16 alin.6 Cod penal. Ori în speța de față, nici una dintre cele două modalități ale intenției nu a fost îndeplinită din moment ce inculpatul nu a prevăzut rezultatul faptei sale, producerea unei stări de pericol ca urmare a nerespectării dispozițiilor legale care reglementează circulația autoturismelor pe drumurile publice, rezultat care ar fi trebuit și putut să îl prevadă.
Instanța de fond a constatat că probele de vinovăție sunt cel puțin nesigure, acestea creând o îndoială rațională cu privire la veridicitatea lor iar instanța nu a putut trage o altă concluzie „în îndoială” decât aceea afirmată de prezumția de nevinovăție, care este completată prin principiul că orice îndoială profită inculpatului.
Pe cale de consecință, apreciind că în cauză nu există probe certe care să ateste întrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii care a constituit obiectul judecății, din punct de vedere al laturii subiective a acesteia, judecătorul cauzei pe fond a dispus achitarea inculpatului M. M. E. pentru săvârșirea infracțiunii de părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia.
În ceea ce privește latura civilă, instanța a reținut că persoana vătămată B. M. s-a constituit parte civilă.
Potrivit art.19 Cod pr.penală, acțiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal are ca obiect tragerea la răspundere civilă delictuală a persoanelor responsabile potrivit legii civile pentru prejudiciul produs prin comiterea faptei care face obiectul acțiunii penale.
În cauza dedusă judecății, obiectul acțiunii penale este reprezentat de tragerea la răspundere penală a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de părăsire a locului accidentului prevăzută de art.338 alin.1 Cod penal iar nu și tragerea la răspundere a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, pentru care procurorul a dispus prin rechizitoriu clasarea.
Prejudiciul a cărei reparare o solicită partea civilă i-a fost produs prin acțiunea inculpatului de lovire și vătămare din culpă, care, așa cum am arătat, nu face obiectul acțiunii penale, astfel că repararea acestuia poate fi solicitată pe calea acțiunii întemeiată pe răspundere civilă delictuală adresată instanței civile.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 4 București, criticând-o sub aspectul greșitei achitări a inculpatului pentru comiterea infracțiunii prev.de art.338 alin.1 Cod penal apreciindu-se că în speță sunt întrunite condițiile laturii subiective a infracțiunii de părăsire a locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia întrucât inculpatul a acționat cu intenție directă, a prevăzut starea de pericol și a urmărit producerea acesteia prin aceea că a urmărit ca autoritățile să nu afle de producerea accidentului.
Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate, dar și din oficiu cauza, sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art.417 Cod pr.penală, Curtea reține următoarele:
În urma propriei analize a ansamblului actelor și lucrărilor aflate la dosar, Curtea constată că prima instanță a reținut în mod corect starea de fapt dedusă judecății, constând în aceea că la data de 23.11.2014, în jurul orei 06.00, inculpatul M. M. E. - conducând autoturismul marca Dacia L., taxi, cu număr de înmatriculare_, în apropiere de stația R.A.T.B. „T. M.” din București, sector 4 – în timp ce efectua manevra de mers înapoi, a accidentat pe persoana vătămată B. M. care se angajase în traversarea B-dului A. O., după care inculpatul a ajutat victima să se așeze pe o bancă, purtând discuții timp de 10 minute, după care împreună cu aceasta a părăsit zona. Inculpatul a propus persoanei vătămate să se deplaseze la o unitate spitalicească, însă acesta a spus că nu a pățit nimic și i-a solicitat inculpatului să îl transporte la Spitalul de Urgență Floreasca unde lucra la secția de ortopedie. Inculpatul l-a însoțit pe B. M. în interiorul spitalului, așteptând efectuarea investigațiilor pentru aproximativ o oră și jumătate, după care persoana vătămată i-a spus că nu a pățit nimic și că poate pleca acasă liniștit.
Inculpatul i-a comunicat victimei numărul său de telefon și numărul de înmatriculare al mașinii, solicitându-i să îl contacteze dacă are nevoie de ceva. Totodată, inculpatul a prezentat telefonul, precizând persoanei vătămate că nu mai are baterie și că este posibil să se închidă.
Pe drumul spre locul de parcare, inculpatul a apelat serviciul unic de urgență 112, comunicând producerea accidentului (înscrisuri aflate la filele 57-58 D.U.P din care rezultă că inculpatul a apelat serviciul de urgență în aceeași zi la ora 07.23, convorbirea având o durată de aproximativ 3 minute) însă convorbirea inculpatului cu operatorul s-a întrerupt, telefonul său rămânând fără baterie.
Inculpatul a mers acasă, unde a pus telefonul la încărcat fără a-l deschide, persoana vătămată și agenții de poliție încercând fără succes apelarea acestuia.
Astfel, s-a constatat, fără putință de tăgadă, că a existat un accident rutier însă inculpatul a părăsit locul accidentului pentru a transporta victima la spital iar din modalitatea de comitere a faptei, în acord cu prima instanță, Curtea constată că inculpatul nici nu a urmărit și nici nu a acceptat producerea unei stări de pericol pentru siguranța traficului rutier, probele administrate relevând că inculpatul nu a intenționat să împiedice identificarea sa ori să îngreuneze aflarea tuturor împrejurărilor producerii accidentului, atitudinea subiectivă a inculpatului încadrându-se la culpă (art.16 alin.4 Cod penal), ca formă de vinovăție.
Inculpatul M. M. E. a fost cercetat și trimis în judecată sub aspectul comiterii infracțiunii prev.de art.338 alin.1 din noul Cod penal, respectiv al infracțiunii de părăsire a locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia, prev.de art.338 alin.1 Cod penal.
Pentru existența conținutului constitutiv al acestei infracțiuni, sub aspectul laturii subiective legea cere ca acțiunea inculpatului – părăsirea locului accidentului – să se facă cu intenție directă ori indirectă, fiind astfel necesar ca inculpatul fie să prevadă rezultatul faptei sale urmărind producerea lui prin comiterea faptei fie să prevadă rezultatul faptei sale și deși nu îl urmărește, acceptă posibilitatea producerii lui (art.16 alin.3 Cod penal).
În speță se constată însă că inculpatul nu a acționat cu forma de vinovăție cerută de lege (intenție) întrucât acesta nu a prevăzut că prin acțiunile sale va crea o stare de pericol pentru siguranța circulației pe drumurile publice și nu a urmărit producerea pericolului prin săvârșirea faptei dar nici nu a acceptat posibilitatea producerii lui, din modul în care a acționat inculpatul nerezultând că acesta ar fi intenționat să ascundă producerea accidentului, fiind de notorietate că în cazul în care se produce un accident rutier iar victima este prezentată la o unitate spitalicească medicii au obligația să anunțe organele de poliție.
Dimpotrivă, inculpatul a înțeles să transporte victima la o unitate spitalicească, fie ea și locul de muncă al persoanei vătămate (cum este și cazul în speță) și a așteptat până ce victimei i-au fost efectuate investigațiile necesare și s-a ajuns la concluzia că nu ar avea nimic, după care inculpatul a părăsit spitalul.
În plus, inculpatul a anunțat telefonic producerea accidentului, în aceeași zi, la aproximativ o oră și jumătate de la producerea lui (accidentul producându-se în data de 23.11.2014 la ora 06.00, apelul la 112 fiind înregistrat la 07.23). Este drept că inculpatul avea potrivit art.77 din O.U.G. 195/2002 obligația de a anunța imediat organele de poliție și de a nu părăsi locul accidentului însă, așa cum s-a arătat, locul accidentului a fost părăsit de către inculpat care a transportat victima personal la spital, la insistențele acestuia, cu toate că aceasta din urmă îi dăduse asigurări că nu ar fi pățit nimic.
Pentru toate aceste considerente, instanța de apel nu va primi susținerile apelantului în sensul că inculpatul ar fi acționat cu intenție directă, prevăzând starea de pericol și urmărind producerea acesteia prin aceea că a urmărit ca autoritățile să nu afle despre producerea accidentului ci va reține, în acord cu prima instanță că nu sunt întrunite condițiile de existență a laturii subiective a infracțiunii prev.de art.338 alin.1 din noul Cod penal, lipsind intenția inculpatului, ca atitudine subiectivă raportată la fapta reținută.
În consecință, Curtea va constata, așa cum bine a reținut și prima instanță, neîntrunirea sub aspectul laturii subiective a condițiilor de existență a infracțiunii pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, la dosarul cauzei neexistând probe certe care să ateste că inculpatul ar fi prevăzut rezultatul faptei sale și a urmărit producerea lui ori că prevăzând același rezultat, fără a-l urmări, ar fi acceptat producerea lui.
Simpla supoziție formulată de acuzare – că în fapt inculpatul ar fi dorit ca prin atitudinea sa subiectivă să ascundă producerea accidentului – nu este primită în condițiile în care victima a fost prezentată la o unitate spitalicească de inculpat însuși cu atât mai mult cu cât acesta (conducător auto de taxi) cunoștea că medicii au obligația legală să anunțe organele de poliție așa încât nu s-ar putea conchide că inculpatul a urmărit, în fapt, ascunderea accidentului, considerându-l ca fiind unul banal, cu consecința punerii organelor de poliție în imposibilitate de a afla de producerea accidentului și de a nu desfășura cercetările necesare pentru lămurirea tuturor aspectelor.
Mai mult, Curtea reține că inculpatul a fost urmărit penal și cercetat inclusiv sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă (pentru care victima a necesitat, conform actelor medicale existente la dosarul cauzei, un număr de 55 de zile de îngrijiri medicale) însă procurorul a dispus soluția clasării pentru această din urmă faptă întrucât a constatat că vătămarea persoanei vătămate nu s-a produs în exercitarea unei activități care să constituie prin ea însăși infracțiune.
Astfel, nu se înțelege care ar fi fost rațiunea pentru care inculpatul să dorească ascunderea accidentului câtă vreme știa că vătămarea numitului B. M. nu s-a produs în desfășurarea de către cel dintâi a unei activități care să constituie prin ea însăși o infracțiune.
Pentru toate aceste rațiuni de fapt și de drept, Curtea, în temeiul art.421 pct.1 lit.b Cod pr.penală, va respinge ca nefondat apelul declarat de P. de pe lângă Judecătoria sectorului 4 București împotriva sentinței penale nr.2803 din data de 19.11.2015, pronunțată, în dosarul nr._ de Judecătoria sectorului 4 București, soluție în raport de care conform art.275 alin.3 Cod pr.penală cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București, împotriva sentinței penale nr.2803 din data de 19.11.2015, pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București, în dosarul nr._ .
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 03 februarie 2016.
PREȘEDINTE,JUDECĂTOR,
L. S. D. G.
GREFIER,
E. V.
Red.L.S./Th.red.C.V.M.-ex.4/03.03.2016
Judecătoria sectorului 4 – judecător C. M. M.
| ← Mandat european de arestare. Sentința nr. 35/2016. Curtea de... | Tâlhărie. Art.233 NCP. Decizia nr. 96/2016. Curtea de Apel... → |
|---|
