Tâlhărie. Art.211 C.p.. Decizia nr. 517/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 517/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 03-04-2015 în dosarul nr. 517/2015
Dosar nr._
(Număr în format vechi_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA I PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR.517/A
Ședința publică din data de 03 aprilie 2015
Completul constituit din:
Președinte: T. A.
Judecător: M. C. M.
Grefier: B. L.
Ministerului Public – P. de pe lângă Curtea de Apel București, a fost reprezentat de procuror M. M..
Pe rol se află judecarea cauzei penale având ca obiect apelul declarat de P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București împotriva sentinței penale nr. 905/18.12.2014, pronunțată de Judecătoria sectorului 1 București în dosarul nr._ .
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 27.03.2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când, în baza art.391 alin.1 Cod procedură penală, Curtea a stabilit pronunțarea la data de 03.04.2015, moment la care a decis următoarele:
CURTEA,
Deliberând asupra apelului penal de față, reține următoarele:
Prin rechizitoriul din data de 03 noiembrie 2013 emis în dosarul nr. 2086/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 1 București, s-a dispus trimiterea în judecată, în libertate, a inculpatei N. Ș. pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, faptă prevăzută în art.211 alin.(1), alin.(2) lit.b) din vechiul Cod penal, constând în aceea că la data de 06.02.2012, în jurul orei 20:00, în urma unei oferte de prestare servicii sexuale, care a fost refuzată de către numitul F. M. D., inculpata l-a lipsit pe acesta de libertate prin blocare în interiorul apartamentului și prin întrebuințarea de amenințări l-a deposedat de telefonul mobil marca Nokia model E7.
Prin sentința penală nr.905/18.12.2014, pronunțată în dosarul nr._, Judecătoria sectorului 1 București a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei pentru care a fost trimisă în judecată inculpata N. Ș. din infracțiunea de tâlhărie, prevăzută în art.211 alin.(1) și alin.(2) lit.b) din vechiul Cod penal, în infracțiunea de furt calificat, prevăzută în art.228 alin.(1) – art.229 alin.(1) lit.b) Cod penal.
În baza art.396 alin.(5) din Codul de procedură penală rap.la art.16 alin.(1) lit.c) din Codul de procedură penală, s-a dispus achitarea inculpatei N. Ș. (fiica lui A. și V., născută la data de 22.11.1968 în București, domiciliată în București, .. 21, ., sector 1, posesoare a C.I. . nr._, CNP_), în ceea ce privește săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, faptă prevăzută în art.211 alin.(1) și alin.(2) lit.b) din vechiul Cod penal.
În baza art.404 alin.(4) lit.f) Cod de procedură penală, s-a dispus restituirea către inculpată a unei cartele S. Cosmote_ 0504 198 cu nr. de apel_, a unei bâte de lemn gen baseball cu lungimea de aproximativ 70 cm. pe care există aplicat un desen format din două linii paralele, una de culoare roșie și una albastră, precum și a unei săbii cu mâneri din lemn (culoare maro) și lamă metalică (culoare neagră), cu inscripția „Howling Wolf” în lungime totală de 70 cm., bunuri ridicate cu ocazia percheziției și depuse la Camera de Corpuri Delicte a D.G.P.M.B. - Secția 3 Poliție prin dovada . nr._ din data de 20.04.2012, cu mențiunea că, în conformitate cu prevederile art.162 alin.(5) din Codul de procedură penală, inculpata este obligată să păstreze aceste bunuri până la soluționarea definitivă a cauzei.
S-a luat act că persoana vătămată D. F. M. nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond analizând ansamblul probator administrat în cauză în faza de urmărire penală și în cursul cercetării judecătorești, prin prisma acuzațiilor și a apărărilor formulate și a dispozițiilor legale în materie, a apreciat că situația de fapt reținută de procuror în sarcina inculpatei N. Ș. este susținută doar prin plângerea și declarația persoanei vătămate D. F. M. date în faza de urmărire penală.
Astfel, declarațiile martorilor N. T. și N. A. M., menționate de către procurorul de caz ca susținând situația de fapt, au fost apreciate ca nefiind utile soluționării cauzei în condițiile în care acești martori nu au putut da informații privind modalitatea în care telefonul mobil marca Nokia model E7 aparținând persoanei vătămate a intrat în posesia inculpatei N. Ș..
În acest context, s-a constatat că declarația persoanei vătămate nu se coroborează cu nicio probă administrată în cursul urmăririi penale.
Deși din procesul-verbal de percheziție și planșa fotografică aferentă, rezultă că telefonul mobil marca Nokia model E7 aparținând persoanei vătămate a fost găsit în locuința inculpatei N. Ș. (mai exact asupra martorului N. T., fiul inculpatei, care a declarat că l-a primit spre folosință de la inculpată), judecătorul cauzei pe fond a apreciat că această probă poate susține la fel de bine și versiunea inculpatei conform căreia telefonul mobil a fost aruncat pe jos, în locuința inculpatei, de persoana vătămată întrucât s-a enervat că nu poate să întrețină relații sexuale cu o persoană mai tânără decât inculpata, după care a ieșit din locuință spunând că nu o interesează banii.
În acest context, instanța de fond a reținut că declarația persoanei vătămate din faza de urmărire penală poate servi la aflarea adevărului în cauză numai în condițiile în care se coroborează cu alte probe, situație care nu se regăsește în cauză.
În faza de cercetare judecătorească, existența faptei prevăzute de legea penală – infracțiunea de tâlhărie nu a fost probată prin niciun mijloc de probă; inclusiv persoana vătămată D. F. M. a învederat instanței de judecată faptul că „nu a fost amenințată, dar datorită situației create, persoana vătămată dorea să plece, însă inculpata îi spunea să rămână și să-i dea banii și telefonul, motiv pentru care i-a remis acesteia bunurile; nu a fost amenințată cu bătaia sau cu un obiect și nici nu era de față o altă persoană decât inculpata”; „inculpata nu i-a inspirat o stare de frică, dar avea dorința de a încheia respectiva întâlnire și de a nu da naștere la posibile conflicte viitoare”; „a lăsat suma de 200 lei și telefonul mobil pentru a încheia situația”.
În aceste condiții, instanța a reținut că potrivit declarației persoanei vătămate date în fața instanței de judecată, lăsarea telefonului de către aceasta în locuința inculpatei nu s-a datorat vicierii consimțământului persoanei vătămate, prin exercitarea de violențe sau amenințări astfel că nu poate subzista nici infracțiunea de furt sau furt calificat care presupune luarea unui bun mobil de către inculpată fără consimțământul persoanei vătămate, situație care nu a fost probată în cauză prin niciun mijloc de probă.
S-a mai arătat că lăsarea telefonului mobil de către persoana vătămată în locuința inculpatei pentru a ieși din situația creată (în care persoana vătămată singură a intrat, încercând să beneficieze de serviciile sexuale ale inculpatei, oferite de aceasta contra cost) nu poate echivala cu lipsa consimțământului persoanei vătămate.
Potrivit art.4 alin.(1) din Codul de procedură penală, orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăției sale printr-o hotărâre judecătorească definitivă, iar potrivit alin.(2) al aceluiași text de lege, după administrarea întregului probatoriu, orice îndoială în formarea convingerii organelor judiciare se interpretează în favoarea suspectului sau inculpatului.
De asemenea, potrivit art.16 alin.(1) lit.c) din Codul de procedură penală, acțiunea penală nu mai poate fi pusă în mișcare, iar dacă a fost pusă în mișcare nu mai poate fi exercitată dacă nu există probe că o persoană a săvârșit infracțiunea, în acest caz, potrivit art.396 alin.(5) din Codul de procedură penală, dispunându-se achitarea.
Având în vedere considerentele în fapt și în drept menționate mai sus, instanța a apreciat că nu s-a dovedit în mod neîndoielnic existența faptei ce i se impută inculpatei.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 1 București, prin care s-a solicitat instanței de control judiciar să constate că în mod greșit prima instanță a dispus achitarea inculpatei pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie pentru care a fost trimisă în judecată, arătându-se că probele administrate cu privire la această infracțiune sunt apte să dovedească vinovăția inculpatei iar acestea relevă faptul că inculpata a comis infracțiunea sustrăgând bunurile persoanei vătămate sub imperiul stării de temere pe care a creat-o acesteia.
Mai arată apelantul că nu se poate reține că inculpata nu ar fi comis infracțiunea pentru care a fost trimisă în judecată, relevante în acest sens fiind și declarațiile date în cursul urmăririi penale de către inculpată prin care aceasta recunoaște săvârșirea faptei.
Examinând hotărârea atacată, prin prisma criticii formulate, dar și din oficiu cauza sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 417 alin.2 Cod pr.penală, Curtea constată și reține următoarele:
În urma analizei coroborate a materialului probator administrat în cele trei faze procesuale, stabilește o situație de fapt opusă celei reținute de prima instanță.
Reține în fapt că în data de 06.02.2012, în urma unui anunț publicat pe un site de anunțuri, prin care inculpata oferea servicii sexuale (de dominare), persoana vătămată a luat legătura cu aceasta la numărul furnizat pe net, și s-a deplasat la adresa indicată de aceasta, pe .>
Odată intrat în apartamentul inculpatei, aceasta din urmă a determinat-o pe persoana vătămată, prin constrângere psihică și amenințare, să îi remită suma de 200 de lei și telefonul personal.
Curtea reține această situație de fapt în temeiul declarațiilor succesive date de partea vătămată, și declarațiilor inculpatei, pe care le va reține parțial.
Conform declarațiilor constante ale persoanei vătămate, după ce a intrat în apartament, a fost invitat de inculpată să ia loc într-una din camere. În momentul în care i-a comunicat acesteia că nu dorește să întrețină relații sexuale cu ea, inculpata i-a cerut să îi plătească oricum suma de 200 de lei convenită inițial, la telefon, ca preț pentru prestarea serviciilor sexuale promovate pe internet. În acest moment partea vătămată s-a ridicat pentru a pleca dar a constatat că ușa de intrare în apartament era închisă și asigurată.
Inculpata a pretins că dă telefon unor persoane cărora le-a cerut să fie atenți pentru că victima (clientul) vrea să plece fără să plătească.
Această convorbire, cel mai probabil simulată de inculpată dar credibilă pentru partea vătămată, coroborată cu faptul că ușa era închisă, i-a creat o stare de temere – evident, nu cu privire la posibilitatea concretă a inculpatei de a-l agresa fizic – ci cu privire la posibilitatea ca afară să fie așteptat de alte persoane (cel mai probabil bărbați) care îl vor agresa pentru faptul că nu a remis inculpatei suma cerută.
Curtea constată că aceste amenințări venite din partea inculpatei au fost suficiente pentru a provoca victimei în mod real o stare de temere cu privire la integritatea sa fizică. Este de altfel de notorietate că femeile ce oferă de bună voie servicii sexuale contra cost acționează în colaborare cu bărbați care le asigură dacă nu protecția, atunci serviciu de intimidare în situațiile în care apar neînțelegeri financiare cu potențialii sau actualii clienți. Chiar dacă în situația inculpatei astfel de persoane nu au existat în realitate, faptul că a simulat o convorbire telefonică prin care cerea imperios unor persoane să îl aștepte pe clientul său la ieșirea din apartament a fost de natură a genera sentimentul de frică intenționat de inculpată.
În urma acestor acțiuni, inculpata a cerut pe un ton imperios persoanei vătămate și telefonul personal al acestuia și l-a determinat, sub imperiul constrângerii deja exercitate, să se dezbrace la bustul gol, simulând că îi face în această postură câteva fotografii, gest de asemenea de natură a o intimida și amenința pe partea vătămată, care a perceput acest gest ca o posibilitate de a fi șantajat în viitor.
În cele din urmă, întrucât ajunsese la concluzia că acestea erau singurele bunuri pe care le putea obține de la persoana vătămată (aceasta din urmă, la cererea inculpatei, îi arătase portofelul pentru a-i demonstra că nu are alți bani în afara sumei de 200 de lei deja remisă), inculpata a deschis ușa de la intrare și i-a permis părții vătămate să plece.
Curtea reține această situație de fapt în baza declarațiilor date succesiv de partea vătămată, declarații care se coroborează sub aspectul elementelor esențiale.
Inculpata a dat explicații personal cu ocazia aducerii la cunoștință a învinuirii, și a dat declarații în calitate de inculpată în fața instanței de fond. În apel, a fost prezentă personal și a refuzat să dea declarații.
În ceea ce privește explicațiile date de inculpată cu ocazia primele audieri, de către poliție, acestea sunt contradictorii și lipsite de logică.
Inculpata susține că deși a refuzat să aibă relații sexuale cu ea (întrucât nu a plăcut-o fizic), persoana vătămată i-a remis totuși din proprie inițiativă suma de 200 de lei. Întrebată cu privire la telefon, inculpata a susținut că și acest bun i-a fost remis de persoana vătămată de bună voie, fără să i-l ceară. În schimb inculpata recunoaște că a simulat că îi face câteva poze cu telefonul mobil și că a simulat că dă telefon unor persoane. Tot cu această ocazie inculpata recunoaște că a închis ușa de la apartament, în momentul în care partea vătămată a vrut să părăsească locuința.
Este evident că aceste explicații nu au susținere logică și că, dimpotrivă, confirmă versiunea părții vătămate. Nu exista logic nici un motiv pentru ca persoana vătămată să fi remis inculpatei – de bună voie! – atât suma de bani, cât și telefonul personal. Dimpotrivă, inculpata recunoaște etapele activității infracționale, declarațiile sale, examinate logic, confirmând faptul că a exercitat constrângeri de natură psihică asupra părții vătămate.
Cu ocazia audierii în fața primei instanțe, inculpata a încercat să prezinte o versiune nouă, - pe care în mod nejustificat o consideră mai plauzibilă – susținând de data aceasta că persoana vătămată a aruncat cu telefonul personal pe jos din cauza nervozității și i-a spus că nu o mai interesează suma de bani pe care conform ultimei teze susținute de inculpată i i-ar fi dat imediat după ce a intrat în apartament.
Această versiune este la fel de puțin credibilă ca și cea precedentă, persoana vătămată neavând nici un motiv logic pentru a se manifesta în maniera prezentată de inculpată.
În ceea ce privește declarațiile date de persoana vătămată în cursul cercetării judecătorești în primă instanță, ezitarea cu care aceasta a răspuns la întrebările referitoare la condițiile (de temere sau nu) în care a remis bunurile s-a datorat pe de o parte caracterului public al ședinței de judecată (inhibitor pentru orice persoană în condițiile în care în mod evident obiectul cauzei și situația de fapt efectivă o pune pe victimă într-o situație jenantă), dar și faptului că victima nu a perceput exact sensul întrebărilor adresate, deficiență explicată de victimă de altfel cu ocazia audierii în apel, moment în care a precizat că nu a resimțit temere față de posibilitatea ca inculpata să îl agreseze, ci față de posibilitatea de a fi fost agresat de alte persoane – pretinșii interlocutori ai acesteia din convorbirea telefonică simulată.
Pe de altă parte, inculpata pare să își fi dezvoltat un modus operandi destul de detaliat, fapt dovedit de condamnarea aplicată pentru infracțiunile de tâlhărie și șantaj, fapte comise similar față de un alt client, de data aceasta beneficiind de sprijinul direct, concomitent, al fiicei sale – faptă comisă în anul 2011, pentru care a fost condamnată la pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare, cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, prin sentința penală nr. 466/16.05.2013 a Judecătoriei sectorului 1 București, definitivă prin nerecurare la 29.05.2013.
În ceea ce privește argumentele instanței de fond, acestea s-au bazat covârșitor pe declarația dată de persoana vătămată în fața judecătorului de fond, declarație ce nu corespunde adevărului, sau mai exact nu este corectă în ceea ce privește elementul referitor la starea de temere încercată de partea vătămată.
În raport de cele de mai sus, constată așadar pe deplin dovedită vinovăția inculpatei în raport de infracțiunea de tâlhărie dedusă judecății în prezenta cauză.
În ceea ce privește legea penală mai favorabilă, Curtea va lua în considerare elementele de individualizare și efectele lor asupra cuantumului pedepselor aplicate în baza legii penale vechi și respectiv noi, evaluate în concret.
Reține astfel că inculpata a comis fapte similare și în prealabil, modalitatea semnificativ asemănătoare de comitere a faptelor conducând la concluzia că există o posibilitate ridicată ca astfel de fapte ilicite să fi constituit un modus vivendi pentru aceasta. Inculpata a avut constant o poziție nesinceră pe parcursul procesului penal, fiind evident că nici condamnarea prealabilă nu a avut un efect reeducativ asupra sa, clemența instanței de judecată care a dispus executarea pedepsei sub supraveghere neavând efect asupra percepției inculpatei cu privire la rolul procesului penal.
Constată că limitele de pedeapsă prevăzute de legea nouă sunt de la 3 la 10 ani, fapta comisă de inculpată fiind prevăzută de legea nouă în dispozițiile art. 234 al. 1 lit. d Cod penal.
În raport de limitele noi de pedeapsă și de elementele de individualizare arătate mai sus, apreciază că nu s-ar justifica aplicarea unei pedepse la minimul special, ci peste acest minim, condiții în care, având în vedere existența concursului real cu infracțiunile ce compun pedeapsa rezultantă de 3 ani aplicată prin sentința penală nr. 466/16.05.2013 a Judecătoriei sectorului 1 București, de 3 ani și respectiv 4 luni închisoare, pedeapsa rezultantă ar fi mai oneroasă decât minimul de 5 ani închisoare prevăzut de legea veche, minim ce ar absorbi în urma contopirii și pedepsele componente ale pedepsei rezultante de 3 ani închisoare.
Față de cele de mai sus apreciază că legea veche este mai favorabilă inculpatei sub regimul individualizării judiciare a pedepsei, motiv pentru care va condamna pe inculpată în baza art. 211 al. 1 și 2 lit. b din vechiul Cod penal la pedeapsa de 5 ani închisoare.
În baza art.865 din vechiul Cod penal va anula suspendarea sub supraveghere a pedepsei rezultante de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.466/16.05.2013 a Judecătoriei sectorului 1 București, definitivă prin nerecurare la 29.05.2013.
Va descontopi pedeapsa rezultantă de 3 ani în pedepsele componente, respectiv:
- pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 al. 1, al. 2 ind. 1 lit. a și c V.C.p. cu aplic. art. 74 al. 2 rap. la art. 76 al. 1 lit. b V.C.p.
- pedeapsa de 4 luni închisoare pentru infracțiunea de șantaj prevăzută de art. 194 al. 1 V.C.p. cu aplic. art. 74 al. 2 rap. la art. 76 al. 1 lit. e teza I V.C.p.
În baza art.33 lit.a, 34 lit.b din vechiul Cod penal va contopi pedeapsa aplicată prin prezenta cu pedepsele de 3 ani și respectiv 4 luni închisoare și va aplica inculpatei pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare.
Va face aplicarea art. 71 – 64 lit. a teza a II-a și b din vechiul Cod penal.
În baza art. 88 din vechiul Cod penal va deduce prevenția de la 26.02.2013 la 16.05.2013.
În baza art.118 lit.b din vechiul Cod penal va confisca de la inculpată cartela S. Cosmote_ 0504 198 cu nr. de apel_, bâta de lemn gen baseball cu lungimea de aproximativ 70 cm. pe care există aplicat un desen format din două linii paralele, una de culoare roșie și una albastră, și a unei sabia cu mâner din lemn (culoare maro) și lamă metalică (culoare neagră), cu inscripția „Howling Wolf” în lungime totală de 70 cm., bunuri ridicate cu ocazia percheziției și depuse la Camera de Corpuri Delicte a D.G.P.M.B. - Secția 3 Poliție prin dovada . nr._ din data de 20.04.2012 (fila 51 din dosarul de urmărire penală).
În baza art.7 din Legea nr.76/2008 va dispune prelevarea de probe biologice de la inculpată în vederea introducerii profilelor genetice in S.N.D.G.J.
În baza art.272 Cod pr.penală va fi obligată inculpata la plata sumei de 2.000 lei cheltuieli judiciare în fond.
Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate.
În baza art.275 al. 3 Cod pr.penală cheltuielile judiciare avansate în apel vor rămâne în sarcina statului urmând ca onorariul apărătorului din oficiu, în sumă de 200 lei, va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 421 pct. 2 lit. a Cod pr.penală admite apelul formulat de P. de pe lângă Judecătoria sectorului 1 București împotriva sentinței penale nr. 905/18.12.2014 pronunțată de Judecătoria sectorului 1 București în dosarul nr. _ .
Desființează, în parte, sentința penală atacată și pe fond rejudecând:
În baza art.211 al.1 și 2 lit.b din vechiul Cod penal condamnă pe inculpata N. Ș. la pedeapsa de 5 ani închisoare.
În baza art.865 din vechiul Cod penal anulează suspendarea sub supraveghere a pedepsei rezultante de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 466/16.05.2013 a Judecătoriei sectorului 1 București, definitivă prin nerecurare la 29.05.2013.
Descontopește pedeapsa rezultantă de 3 ani în pedepsele componente, respectiv:
- pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 al. 1, al. 2 ind. 1 lit. a și c din vechiul Cod penal cu aplic. art. 74 al. 2 rap. la art. 76 al. 1 lit. b din vechiul Cod penal,
- pedeapsa de 4 luni închisoare pentru infracțiunea de șantaj prevăzută de art. 194 al. 1 din vechiul Cod penal cu aplic. art. 74 al. 2 rap. la art. 76 al. 1 lit. e teza I din vechiul Cod penal.
În baza art.33 lit.a, 34 lit.b din vechiul Cod penal contopește pedeapsa aplicată prin prezenta cu pedepsele de 3 ani și respectiv 4 luni închisoare și aplică pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare.
Face aplicarea art.71 – 64 lit.a teza a II-a și b din vechiul Cod penal.
În baza art.88 din vechiul Cod penal deduce prevenția de la 26.02.2013 la 16.05.2013.
În baza art. 118 lit. b din vechiul Cod penal confiscă de la inculpată cartela S. Cosmote_ 0504 198 cu nr. de apel_, bâta de lemn gen baseball cu lungimea de aproximativ 70 cm. pe care există aplicat un desen format din două linii paralele, una de culoare roșie și una albastră, și a unei sabia cu mâner din lemn (culoare maro) și lamă metalică (culoare neagră), cu inscripția „Howling Wolf” în lungime totală de 70 cm., bunuri ridicate cu ocazia percheziției și depuse la Camera de Corpuri Delicte a D.G.P.M.B. - Secția 3 Poliție prin dovada . nr._ din data de 20.04.2012 (fila 51 din dosarul de urmărire penală).
În baza art.7 din Legea nr.76/2008 dispune prelevarea de probe biologice de la inculpată n vederea introducerii profilelor genetice in S.N.D.G.J.
În baza art. 272 Cod pr.penală obligă pe inculpată la plata sumei de 2.000 lei cheltuieli judiciare în fond.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate.
În baza art.275 al. 3 Cod pr.penală cheltuielile judiciare avansate în apel rămân în sarcina statului.
Onorariul apărătorului din oficiu, de 200 lei, va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 03 aprilie 2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
T. A. M. C. M.
GREFIER,
B. L.
Red.A.T./Th.red.C.V.M.-ex.5/16.04.2015
Jud.sect. 1 București – judecător M. M. O.
| ← Conducere fără permis. Art.335 NCP. Decizia nr. 507/2015.... | Intervenirea unei legi penale noi. Art.595 NCPP. Decizia nr.... → |
|---|
