Uz de fals. Art. 291 C.p.. Decizia nr. 864/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 864/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 18-06-2015 în dosarul nr. 864/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA I PENALĂ
DOSAR NR._
(_ )
DECIZIA PENALĂ NR. 864/A
Ședința publică de la 18 iunie 2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - M. C.
JUDECĂTOR - C. C.
GREFIER - G. A. I.
* * * * * * * * *
Ministerul Public - P. de pe lângă Curtea de Apel București este reprezentat de procuror M. C. .
Pe rol, soluționarea apelurilor declarate de P. DE PE L. JUDECĂTORIA SECTORULUI 4 BUCUREȘTI și inculpatul G. C. A. împotriva sentinței penale nr. 2497 din 24 octombrie 2014 pronunțată de Judecătoria sectorului 5 București în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică a lipsit apelantul inculpat G. C. A. – pentru care a răspuns apărător ales.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că au fost depuse la dosar relațiile solicitate de la Universitatea Creștină „D. C.”.
Apărătorul apelantului inculpat arată - față de răspunsul primit de la Universitatea Creștină „D. C.” - că impresiunea timbrului sec si al sigiliului există în posesia Universității pentru că potrivit HG nr. 805/2003, acestea au un regim special si Universitatea trebuie să păstreze un registru special. Pe de altă parte, arată că timbrul sec se confecționează la Monetăria statului și insistă a se atașa la dosar originalele acestora. De asemenea, susține că există și cotorul de la toate diplomele ce au fost eliberare, registrul cu timbrul sec si sigiliul, astfel cum prevede legea și solicită a se emite adresă pentru a se pune la dispoziția instanței registrul cu impresiunile timbrului sec și al sigiliului, care există atât la Universitatea Creștină „D. C.”, cât și la Ministerul Educației și Învățământului, in vederea efectuării expertizei ce a fost solicitată.
Reprezentantul Ministerului Public opinează că Universitatea Creștină „D. C.” a răspuns foarte clar solicitărilor instanței, in sensul că nu a ținut in anul 2005 examen și pentru alte facultăți și că nu i-au fost alocate diplome având .”. Dacă s-ar dovedi faptul că ștampila și timbrul sec aparțin Universității, nu ar face in nici un fel diploma valabilă, nu i-ar anula caracterul de act fals, ci ar demonstra că cineva din cadrul Universității și-a dat concursul pentru săvârșirea falsului. Indiferent dacă este vorba despre o ștampilă reală sau nu, faptul că diploma are o . nu a aparținut niciodată Universității Creștine „D. C.”, conduce la concluzia că este falsă. In opinia sa, nu se impune admiterea solicitării apărării.
Apărătorul apelantului inculpat, având cuvântul, arată că acesta a susținut examenul de licență și a primit diploma in discuție, diplomă ce prezintă toate caracterele unei diplome valide, ere eliberată pe un format special, prezintă timbrul sec, stema României, toate aceste documente fiind supuse unui regim special, foarte strict de protecție.
In cazul in care se vor pune la dispoziția instanței timbrul sec și ștampila, iar expertiza va dovedi că inculpatul are dreptate, se va dovedi faptul că diploma a fost eliberată de Universitatea Creștină „D. C.” și că a fost organizat examen de licență, indiferent care este poziția conducerii Universității la acest moment. Mai susține că, de vreme ce Universitatea a eliberat diploma, acesta este un act autentic, prezintă toate semnele ce garantează autenticitatea. Pe de altă parte, adresele depuse la dosar nu sunt un inscris autentic și nu au valoarea probatorie a inscrisului autentic pe care apărarea îl invocă. Atâta timp cât acel înscris a fost eliberat de către Universitatea Creștină „D. C.”, nu poate fi contestat caracterul său autentic și nu pot fi contestate constatările din cuprinsul acestuia.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul in replică, în vederea lămuririi cauzei, consideră util emiterea de adrese către Universitatea Creștină „D. C.” pentru a se comunica dacă se poate furniza instanței actul în baza căruia tipografia a eliberat diplomele, având seriile respective și către Ministerul Educației și Învățământului pentru a se comunica dacă au cunoștință cărei universități i-au fost eliberate in anul 2005 diplomele având .”.
Referitor la cele invocate de reprezentantul Ministerului Public, apărarea arată că în același sens s-a efectuat adresă de către instanța de fond - la solicitarea inculpatului, iar Ministerul Educației și Învățământului a răspuns că nu s-a ținut o asemenea evidență.
Curtea, după deliberare, precizează că în sensul solicitat de către reprezentantul Ministerului Public a fost efectuată adresă către Ministerul Educației și Învățământului de către instanța de fond, astfel că nu se impune emiterea unei adrese, răspunsul fiind evident din partea Ministerului.
Cu privire la solicitarea de emitere a unei noi adrese către Universitatea Creștină „D. C.”, apreciază că răspunsurile constante ale acestei instituții, atât la solicitările instanței de fond, cât și la solicitările instanței de apel sunt suficient de elocvente sub aspectul întrebărilor adresate.
In raport de toate răspunsurile primite si de toate probele administrate sub singurul aspect solicitat de apărare, Curtea apreciază că s-a epuizat probatoriul și nu se mai impune efectuarea de alte adrese sau administrarea de alte probe, astfel că nu poate fi admisă solicitarea apărării, in sensul efectuării unei expertize criminalistice cu privire la diploma de licență eliberată pe numele apelantului inculpat, probele administrate pe acest aspect fiind suficiente.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau probe de solicitat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri..
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, susține oral motivele de apel și solicită admiterea apelul parchetului, fiind vorba despre aplicarea in mod global a unei legi. Așa fiind, consideră că se impune condamnarea inculpatului pentru una dintre infracțiuni conform legislației anterioare – respectiv pentru comiterea infracțiunii de uz de fals în înscrisuri oficiale la pedeapsa închisorii, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei.
Apărătorul apelantului inculpat, având cuvântul, opinează că legea penală mai favorabilă este vechiul Cod penal.
In susținerea apelului, arată că in mod nejustificat instanța de fond a revenit asupra expertizării diplomei de licență și că în lipsa acestei probe esențiale, in mod greșit a anulat diploma de licență. In opinia apărării, simplele adrese ce emană de la Universitatea Creștină „D. C.” nu sunt acte care să dovedească caracterul fals al diplomei. Față de faptul că instanța a emis trei adrese și abia la acest termen s-a primit un răspuns din partea universității, dar nu s-a prezentat nici un reprezentant al universității in fața instanței cu înscrisul solicitat pentru a fi analizat de Curte, astfel cum s-a menționat in adresa nr. 3095 din 5 iunie 2015 emisă de U.C.D.C., este evident că Universitatea Creștină „D. C.” are interesul de a ascunde ce s-a întâmplat cu examenul de licență din anul 2005. Ceea ce poate susține inculpatul este aceea că a susținut examenul de licență și a ridicat diploma, ce este perfect validă, iar in lipsa unei expertize criminalistice, care să dovedească un caracter fals al acesteia, apărarea opinează că diploma nu poate fi anulată. In continuare, arată că apelantul nu avea nici o problemă în a susține acest examen de licență, l-a susținut si a obținut diploma., pe care a folosit-o cu bună credință și s-a prezentat la concurs la Parlamentul României, unde director este decanul Universității Creștină „D. C.” din perioada in discuție. Apărarea opinează că a fost ceva in neregulă cu examenul de licență organizat de unitatea de învățământ in anul 2005 și pentru că la părăsirea universității, relațiile dintre decan și instituție au fost unele de dușmănie, a dorit să pedepsească Universitatea Creștină „D. C.” și astfel, a formulat plângere penală, având cunoștință de ceea ce se întâmplase in anul 2005. Inculpatul a arătat in mod constant că a susținut examenul de licență și a folosit diploma liniștit, fără să-și facă vreau fel de probleme și in nici un caz nu s-ar fi prezentat la examen la Parlamentul României cu o diplomă falsă. Așa fiind, nu există nici un fel de dovadă că ar fi cunoscut caracterul fals al diplomei.
Față de aceste aspecte, solicită menținerea soluției de achitare a instanței de fond și a se dispune achitarea apelantului inculpat și pentru infracțiunea de uz de fals în înscrisuri oficiale.
Apelul parchetului vizează aplicarea globală a legii penale mai favorabile – motiv ce coincide cu primul motiv din apelul propriu, astfel că solicită a fi admis.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul,solicită admiterea apelului inculpatului pentru aceleași motive invocate in apelul parchetului.
In ceea ce privește apărarea inculpatului, consideră că nu își găsește nici un fel de susținere in materialul probator, iar respectiva diplomă nu fusese emisă pentru Universitatea Creștină „D. C.”, având o altă . cea atribuită respectivei universități. Chiar dacă s-ar fi dovedit, fără putință de tăgadă că s-a folosit timbrul sec și ștampila Universității Creștine „D. C.” ar fi dus la concluzia că falsul – ca si infracțiune – a fost comis de unul dintre angajații universității sau o persoană ce avea acces la timbrul sec si la ștampilă și nu ar fi dovedit faptul că Universitatea Creștină „D. C.” - ca si entitate juridică – ar fi emis această diplomă.
Pune concluzii de admitere a apelului inculpatului doar in ceea ce privește aplicarea legii penale mai favorabile, nu si in ceea ce privește solicitarea de achitare a inculpatului.
Dezbaterile declarându-se închise, Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Prin Sentința penală nr.2497 din data de 24.10.2014 pronunțată de Judecătoria sectorului 5 București în dosarul nr._ s-a dispus: În baza art. 323 cod penal cu apl. 35 cod penal și art. 5 cod penal condamnă pe inculpatul G. C. A. la pedeapsa de 4 luni închisoare.
În baza art. 396 alin. 5 rap. la art. 16 alin. 1 lit. b c.p.p. a achitat pe inculpat sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 348 cod penal cu apl. art. 5 cod penal (cu ref. la art. 281 c.p. 1969).
În baza art. 81, 82 c.p. 1969 cu apl. art. 5 cod penal a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 2 ani 4 luni.
În baza art. 404 c.p.p. a atras atenția inculpatului asupra disp. art. 83 și urm. c.p. 1969.
În baza art. 397, art. 25 alin. 3 c.p.p. a dispus anularea diplomei de licență . nr._.
În baza art. 274 c.p.p. a obligat inculpatul la 800 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul din data de 30 09 2013 emis în dosarul nr.4587/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 5, a fost trimis în judecată inculpatul G. C. A. pentru săvârșirea infracțiunii prev.de art.291 Cp cu aplic.art.41 al.2 Cp si art.281 Cp cu aplic.art.33 al.1lit. a Cp, reținându-se în fapt că în baza aceleiași rezoluții infracționale, în data de 19.05.2008, cu ocazia completării dosarului în vederea participării la proba scrisă a concursului pentru ocuparea unor posturi vacante la Departamentul Legislativ al Camerei Deputaților inculpatul G. C. A. a prezentat o copie a unei diplome de licență cunoscând că este falsă, pentru dovedirea absolvirii examenului de licență în științe juridice iar la data de 15.12.2008 a depus aceeași diplomă și a participat la concursul organizat de ONRC pentru ocuparea postului de consilier juridic, iar după promovarea acestui examen a fost numit în funcția de consilier juridic la Serviciul Juridic al ONRC de pe lângă Tribunalul București, funcție pe care o ocupă și în prezent.
In cursul urmăririi penale și a cercetării judecătorești s-au administrat următoarele mijloace de probă: sesizarea Camerei Deputaților;declarațiile inculpatului, adresa nr.2871/22.05.2008 emisă de Universitatea Creștină „D. C., adresa nr.7713/13.10.2011 emisă de Universitatea Creștină D. C., adresa nr._/19.12.2011emisă de Ministerul Educației, diploma de licență . nr._, foaia matricolă extras reg. Matricol vol. 3 nr. 275 2007, adresa nr. 846/31.01.2014 emisă de Universitatea Creștină „D. C., copie de pe diploma . nr. 1092 elib. de Universitatea de medicină și farmacie Iași, relații emise de Arhivele Naționale Serviciul județean T., declarația martorei R. I. L., relații de la Ministerul Educației Naționale;
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța a reținut următoarea situație de fapt:
La data de 6.06.2008 s-a înregistrat la Secția 17 Poliție sesizarea Camerei Deputaților - Cabinet secretar general, privind pe G. C. A. în vederea efectuării de cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale, faptă prev. și ped.de art.289 Cp.
S-a arătat că la data de 19 05 2008 cu ocazia desfășurării probei scrise a concursului organizat pentru ocupare a unor posturi vacante din cadrul Departamentului Legislativ, efectuându-se verificări cu privire la diploma de licență depusă de inculpat la dosarul de candidat, rectoratul Universității Creștine D. C. a confirmat existența unui fals, în sensul că inculpatul G. C. A. nu figurează în evidențele Universității, iar diploma de licență pe care acesta a prezentat-o nu a fost eliberată de către Universitatea Creștină D. C. astfel cum a comunicat prin adresa nr.2871/22.05.2008 Universitatea Creștină „D. C.”.
Instanța a mai reținut că inculpatul G. C. A., în vârstă de 49 de ani, este de profesie medic, absolvind în anul 1991 Facultatea de Medicină a Universității de Medicină și Farmacie Iași, din carnetul de muncă aflat la dosarul de urmărire penală rezultând că în perioada 1991 – 1993 a lucrat la Spitalul județean Bacău, 1993 – Spitalul Podul T., 1993 – 2002 la ., 2002 – 2005 la . Bacău.
La data de 05.05.2008, inculpatul s-a înscris la concursul organizat de Camera Deputaților pentru ocuparea postului de consultant parlamentar în cadrul Departamentului Legislativ, completând în formularul de înscriere și curriculum vitae cu faptul că în perioada 2001 – 2005 a urmat cursurile Universității Creștine D. C. specializarea Științe Juridice, obținând diploma de licență și depunând copie de pe diploma de medic, de pe diploma de licență cu . nr._ Universitatea Creștină D. C., copie de pe cartea de identitate, adeverință medicală, cazier judiciar, copie de pe carnetul de muncă.
Ca urmare a susținerii probei scrise la data de 19.05.2008, inculpatul a fost declarat admis cu un punctaj de 76 puncte, însă la data de 27.05.2008 inculpatul nu s-a prezentat pentru susținerea probei orale.
La data de 15.12.2008, inculpatul a participat la concursul organizat de Oficiul Național al Registrului Comerțului pentru ocuparea postului de consilier juridic, de asemenea menționând că este absolvent al Universității Creștine D. C. specializarea Științe Juridice, iar ca urmare a promovării concursului a fost încadrat de la data de 01.09.2009 în funcția de consilier juridic.
Instanța a mai reținut, astfel cum rezultă din adresa nr.7713/13.10.2011 emisă de Universitatea Creștină D. C., că această instituție a emis pentru licențiații examenului de licență - sesiunea iulie 2005 diplome cu . și că la sesiunea iulie 2005 pentru examenul de licență la Facultatea de Științe Juridice si Administrative au fost înscriși doar absolvenții proprii.
Potrivit adresei nr._/14.08.2014 a Ministerului Educației Naționale, Universitatea Creștină D. C. nu a eliberat diploma de licență cu . nr._, iar prin adresa nr. 1551/23.07.2014 . comunicat că diploma menționată nu se află în baza de date, nefiind tipărită.
Față de relațiile sus menționate, instanța a apreciat că nu poate fi considerată corespunzătoare realității declarația inculpatului G. C. A. în sensul că a după ce a urmat cursurile Facultății de D. din cadrul Universității Banatului din Timișoara, cursuri de zi a susținut și promovat în luna iulie 2005 examenul de licență, că acesta ar fi fost organizat de Universitatea Creștină D. C., instituție care a emis diploma în cauză și că a mandatat pe numitul P. V. să ridice diploma de la secretariatul Facultății de D. din cadrul Universității Banatului din Timișoara.
Astfel, martora R. I. L., fost secretar al Facultății de D. din cadrul Universității Banatului din Timișoara a declarat că nu cunoaște ce universitate a organizat în anul 2005 examenul de licență pentru specializarea științe juridice, că diplomele se ridicau de la universitatea organizatoare, Universitatea Banatului neeliberând nimic studenților, această declarație nefiind în contradicție cu relațiile depuse de Universitatea Creștină D. C. în sensul că nu a organizat examen de licență în anul 2005 pentru absolvenții Facultății de D. a Universității Banatului. De asemenea, afirmația inculpatului în sensul că a mandatat pe P. V. să ridice diploma, procura fiind autentificată la un birou notarial din mun. Timișoara nu este susținută de nici un mijloc de probă, inculpatul nefăcând dovada efectuării vreunui demers în vederea identificării acelui birou notarial (cu privire la care susține că nu își mai amintește numele sau adresa).
În ceea ce privește infracțiunea de uz de fals, ceea ce interesează pentru realizarea conținutului constitutiv este caracterul fals al înscrisului, caracter cu privire la care legiuitorul nu cere să fi fost constatat printr-un anume mijloc de probă. În cauză, caracterul fals al diplomei de licență . nr._ rezultă din împrejurarea că aceasta nu a fost eliberată de instituția ce figurează ca emitentă (Universitatea Creștină D. C.) și din împrejurarea că nu a fost tipărită de . desemnată de Ministerul Educației să tipărească și să difuzeze formularele tipizate ale actelor de studii), nefigurând în baza de date a acesteia. Față de aceste relații, instanța a apreciat că împrejurarea că nu a putut fi efectuată în cursul cercetării judecătorești o expertiză criminalistică a diplomei (expertiză ce nu a fost dispusă în cursul urmăririi penale) nu poate conduce la concluzia existenței unui dubiu asupra caracterului fals al diplomei.
S-a reținut că împrejurarea că inculpatul a depus la dosar foaia matricolă cuprinzând notele obținute în cei 4 ani de studii, foaie matricolă cu privire la care martora a recunoscut că poartă semnătura sa, în absența altor dovezi concludente, nu poate conduce la concluzia că inculpatul ar fi susținut și promovat un examen de licență în luna iulie 2005, promovarea unui astfel de examen fiind o condiție fără de care inculpatul nu ar fi putut susține că nu cunoștea caracterul fals al înscrisului. Instanța a apreciat că în cauză rezultă că inculpatul a cunoscut caracterul fals al diplomei de licență, pe de o parte față de absența unor minime dovezi cu privire la împuternicirea numitului P. V. (decedat în prezent) pentru a ridica diploma, iar pe de altă parte față de împrejurarea că inculpatul a menționat în ambele cereri de înscriere și în curriculum vitae depuse că a absolvit cursurile Universității Creștine D. C., în condițiile în care, până la proba contrară, aceasta a urmat cursurile de zi ale Facultății de D. a Universității Banatului Timișoara în perioada 2001 – 2005 (cu toate că în aceeași perioadă de timp locul său de muncă era în mun. Bacău). De asemenea, împrejurarea că inculpatul a promovat examenele de specialitate juridică, având deci cunoștințele necesare, nu poate conduce prin ea însăși la concluzia că acesta a susținut și promovat un examen de licență (cu atât mai mult cu cât instituția despre care se pretinde că l-ar fi organizat neagă constant aceasta).
Cu toate că întemeiată, susținerea apărării în sensul că la data la care procurorul a dispus disjungerea cauzei și efectuarea de cercetări pentru identificarea autorului falsului, cu privire la infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale intervenise prescripția răspunderii penale, nu poate conduce la concluzia caracterului autentic al înscrisului, în condițiile în care este fără dubiu că acesta nu a fost tipărit și emis de instituțiile desemnate.
Cu privire la infracțiunea de exercitare fără drept a unei profesii sau activități pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, instanța a avut în vedere faptul că această infracțiune se realizează sub aspectul elementului material prin exercitarea fără drept a unei profesii sau a oricărei activități pentru care cere autorizație, fie exercitarea acestora în alte condiții decât cele legale. În ambele cazuri, însă este necesar ca legea specială (de organizare și exercitare a respective profesii) să prevadă că săvârșirea unei astfel de fapte se sancționează potrivit legii penale .
Ori, în cauză legea specială este Legea 514/2003, lege ce nu conține dispoziții speciale potrivit cărora exercitarea profesiei de consilier juridic fără drept se sancționează potrivit legii penale (astfel cum cuprinde Legea 51/1995), astfel încât s-a apreciat că fapta inculpatului de a exercita profesia de consilier juridic în cadrul ONRC, ca urmare a promovării concursului la 15.12.2008, fără a fi licențiat în drept, fiind numai absolvent de studii superioare juridice, nu este prevăzută de legea penală.
Cu referire la încadrarea juridică a faptelor, la termenul din 15.09.2014, instanța a dispus schimbarea încadrării cu reținerea art. 323 cod penal și art. 348 cod penal, ambele cu aplicarea art. 5 cod penal, lege mai favorabilă fiind pentru infracțiunea de exercitare fără drept a unei profesii sau activități Codul penal 1969, în ceea ce privește infracțiunea de uz de fals, față de menținerea limitelor de pedeapsă în noua reglementare impunându-se schimbarea încadrării pentru respecta principiul legalității prin menționarea noii numerotări a codului penal. Referitor la prevederile privind concursul de infracțiuni, față de soluția dispusă cu privire la infracțiunea de exercitare fără drept a unei profesii sau activități, acestea au fost înlăturate.
În drept, fapta inculpatului G. C. A. în data de 19.05.2008, cu ocazia completării dosarului în vederea participării la proba scrisă a concursului pentru ocuparea unor posturi vacante la Departamentul Legislativ al Camerei Deputaților inculpatul G. C. A. a prezentat o copie a unei diplome de licență cunoscând că este falsă, pentru dovedirea absolvirii examenului de licență în științe juridice, la data de 15.12.2008 a depus aceeași diplomă și a participat la concursul organizat de ONRC pentru ocuparea postului de consilier juridic, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de uz de fals art. 323 cod penal cu apl. art. 35 cod penal și art. 5 cod penal
La individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, instanța a avut în vedere limitele speciale ale acesteia, natura și pericolul social concret al faptei, modalitatea de săvârșire, urmarea acesteia, persoana inculpatului, care este necunoscut cu antecedente penale.
Față de persoana inculpatului, instanța a apreciat că scopul educativ, preventiv, sancționator al pedepsei poate fi atins fără privarea de libertate a acestuia, astfel că, față de data comiterii faptelor, anterioară intrării în vigoare a codului penal, vechea reglementare având dispoziții mai favorabile, în baza art. 81, 82 c.p. 1969 cu apl. art. 5 cod penal a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 2 ani 4 luni.
În baza art. 404 c.p.p. a atras atenția inculpatului asupra disp. art. 83 și urm. c.p. 1969.
În baza art. 397, art. 25 alin. 3 c.p.p. a dispus anularea diplomei de licență . nr._, față de solicitarea formulată în rechizitoriu și de caracterul fals al acesteia.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel P. de pe lângă Judecătoria sectorului 5 București, care a criticat sentința sub aspectul aplicării legii penale mai favorabile, apreciind că legea penală mai favorabilă este legea anterioară, solicitând reținerea dispozițiilor acesteia și menținerea limitelor de pedeapsă, respectiv arătând că nu se critică soluția de achitare dispusă.
Inculpatul G. C. A. a criticat la rândul său sentința, solicitând atât în motivele scrise cât și în susținerea orală a apelului achitarea pentru infracțiunea de uz de fals, în esență pentru că nu s-a făcut dovada faptului că ar fi cunoscut caracterul fals al diplomei pe care a ridicat-o de la Universitatea D. C. și pe care a folosit-o, motivele pe larg regăsindu-se în practicacua prezentei, la care Curtea face trimitere, apărarea apreciind la rândul său că legea penală mai favorabilă este legea anterioară, sub acest aspect solicitarea fiind comună cu cea a parchetului.
În cursul judecății apelului, Curtea a încuviințat pentru incuplat probe constând în efectuarea unor adrese la Universitatea creștină D. C., iar în ceea ce privește solicitarea inculpatului de a da o declarație, Curtea a constatat că inculpatul a formulat doar formal această solicitare de vreme ce a fost prezent la două termene de judecată, arătând de fiecare dată că declarația va fi dată ulterior, aspect care determină Curtea să aprecieze că acesta nu a intenționat în mod real să dea declarație, la ultimul termen de judecată neprezentându-se personal, în pofida dorinței anterior manifestate de a fi ascultat.
Analizând actele dosarului prin prisma motivelor invocate și din oficiu sub toate aspectele de drept și de fapt, în conformitate cu disp. art. 417 alin. 1 și 2 Cod procedură penală, Curtea constată:
Instanța de fond a analizat probele, a coroborat tot ansamblul probator administrat, și a reținut corect situația de fapt, Curtea apreciind că din probele administrate atât în cursul urmăririi penale cât și în cursul judecății în fond, respectiv în apel rezultă, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că inculpatul se face vinovat de infracțiunea pentru care instanța a dispus condamnarea, Curtea reținând că soluția de achitare dispusă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de exercitare fără drept a unei profesii, pentru care s-a dispus trimiterea în judecată, nu a fost criticată, opinia Curții fiind concordantă cu a instanței de fond și asumată de altfel, ca atare, și de P., care a înțeles să nu critice această soluție.
Curtea reține astfel din sesizarea Camerei Deputaților, adresa nr.2871/22.05.2008 emisă de Universitatea Creștină D. C., adresa nr.7713/13.10.2011 emisă de Universitatea Creștină D. C., adresa nr._/19.12.2011emisă de Ministerul Educației, diploma de licență . nr._, foaia matricolă extras reg. Matricol vol. 3 nr. 275 2001, adresa nr. 846/31.01.2014 emisă de Universitatea Creștină „D. C., adresa emisă de Arhivele Naționale Serviciul județean T., declarația martorei R. I. L., adresa Ministerului Educației Naționale, adresa emisă de Universitatea Creștină D. C. la solicitările instanțelor de fond și apel că la data de 19.05.2008, cu ocazia completării dosarului în vederea participării la proba scrisă a concursului pentru ocuparea unor posturi vacante la Departamentul Legislativ al Camerei Deputaților, inculpatul G. C. A. a prezentat copia diplomei de licență D nr._ cunoscând că este falsă, pentru dovedirea absolvirii examenului de licență în științe juridice iar la data de 15.12.2008 a depus aceeași diplomă și a participat la concursul organizat de ONRC pentru ocuparea postului de consilier juridic, după promovarea acestui examen fiind numit în funcția de consilier juridic la Serviciul Juridic al ONRC de pe lângă Tribunalul București, funcție pe care o ocupă și în prezent.
În ceea ce privește situația de fapt, deși inculpatul a contestat faptele, Curtea reține, concordant cu instanța de fond, că inculpatul a cunoscut caracterul fals al diplomei de licență pe care a folosit-o la participările la cele două concursuri.
Apărarea inculpatului se bazează pe argumentul singular că nu s-a dovedit caracterul fals al diplomei, caracter care, în opinia sa, nu se putea dovedi decât prin efectuarea unei expertize.
Curtea reamintește însă că probele pe baza cărora se fundamentează o soluție nu sunt prezentate de legiuitor într-o ierarhie, neexistând o probă a cărei valoare probantă să fie superioară pe de o parte, iar pe de altă parte, reține că probele sunt analizate prin coroborare, atât cele directe cât și cele indirecte, soluția fundamentându-se pe concluzia la care judecătorul ajunge după coroborarea tuturor probelor administrate. Curtea reține de asemenea că principiul in dubio pro reo, invocat de inculpat, nu poate fi valorificat decât în absența suficienței probelor care să dovedească vinovăția inculpatului, ceea ce nu este cazul în prezenta cauză.
Curtea nu revine asupra argumentelor pentru care a respins, la rândul său, efectuarea unei expertize criminalistice care să dovedească caracterul fals al diplomei, față de imposibilitatea obiectivă de a efectua această expertiză dar arată că a efectuat toate demersurile necesare pentru a crea inculpatului posibilitatea de a efectua respectiva expertiză, în pofida faptului că toate probele administrate sub acest aspect au făcut dovada caracterului fals al diplomei, iar împrejurarea că Universitatea creștină D. C. ar fi putut avea o culpă, la rândul său, față de modalitatea în care a emis diplome de licență în anul 2005, este una care pe de o parte nu este dovedită iar pe de altă parte nu are consecințe nici asupra caracterului fals al diplomei folosite de inculpat și nici asupra împrejurării cunoașterii de către inculpat a acestui caracter fals.
În orice caz Curtea notează că Universitatea creștină D. C. nu a putut depune o diplomă de licență originală emisă în anul 2005 și nici ștampila, respectiv timbrul sec folosite la emiterea acestor diplome, iar în lipsa unui exemplar original nu se poate dispune efectuarea unei expertize, dar constată că și în măsura în care s-ar fi putut stabili caracterul fals al diplomei prin expertiză, acest aspect nu prezenta relevanță sub aspectul esențial al infracțiunii de uz de fals, esențial fiind elementul cunoașterii caracterului fals iar inculpatul a folosit acea diplomă, despre al cărei caracter fals cunoștea, la două instituții publice pentru a se înscrie la concurs pentru ocuparea unor posturi care necesitau diplomă de licență în științe juridice.
Inculpatul și-a construit apărarea pornind de la realitatea constatată a imposibilității obiective sau mai puțin obiective a Universității D. C. de a pune la dispoziție atât timbrul sec cât și ștampila, respectiv o diplomă autentică emisă în anul 2005, însă această împrejurare în sine nu poate duce la concluzia necunoașterii de către inculpat a caracterului fals al diplomei.
Curtea reamintește în acest cadru probele administrate care fac dovada acestui aspect esențial, respectiv adresa nr.2871/22.05.2008 a Universității Creștine D. C. prin care s-a comunicat Camerei Deputaților faptul ca inculpatul G. C. A. nu figurează în evidențele Universității ca înscris și nu a participat la sesiunea de licență iulie 2005 organizată de către Facultatea de Științe Juridice și Administrative București, de asemenea s-a confirmat faptul ca diploma de licență . nr._ nu a fost eliberată de către Universitatea Creștină D. C. București, adresa aceleiași universități nr.7713/13.10.2011 prin care s-a arătat că la sesiunea iulie 2005 pentru examenul de licență la Facultatea de Științe Juridice si Administrative au fost înscriși doar absolvenții proprii, iar Universitatea Creștină D. C. din București a emis pentru licențiații examenului de licență- sesiunea iulie 2005 diplome cu ., nu D, în același sens fiind adresa emisă de universitae și Curții.
Curtea notează de asemenea și faptul că universitatea a depus un specimen de diplomă în xerocopie dintre cele originale emise în anul 2005, cu . și reamintește că cele invocate de universitate sunt susținute și de Ministerul Educației, care prin adresa nr._/19.12.2011, a comunicat faptul că la Universitatea Banatului din Timișoara, cea absolvită de inculpat, nu se putea organiza examen de licență pentru specializarea D. profil Științe Juridice, adresa atestând de asemenea că diploma nu a fost emisă de Universitatea Crestina D. C. și că inculpatul nu a susținut examenul de licență la facultatea indicată.
Curtea apreciază că inculpatul, cunoscând de fapt toată situația juridică a facultății Banatului din Timișoara, și pe cea a Universității Creștine D. C. respectiv că prima nu a organizat examen de licență în anul 2005 și că în prezent este incertă forma sub care această instituție ființează, arhivele sale fiind în aceiași situație incertă, iar cea de a doua se află de asemenea într-o situație de fapt total diferită față de perioada anterioară urmare a dispozițiilor Ministerului Educației, care au impus schimbarea fundamentală a modului de organizare, s-a prevalat de toate aceste împrejurări și a invocat în apărarea sa doar argumente care nu mai puteau fi verificate eficient și efectiv.
Astfel, acesta a menționat că nu a ridicat personal dipoma de licență și a dat procură unui prieten și profesor al său pentru a o ridica, având abilitatea de a menționa drept persoana care a ridicat diploma o persoană care a decedat între timp, decesul intervenind anterior oricărui moment la care aceasta ar fi putut fi audiată, așadar a intuit și anticipat imposibilitatea administrării unei probe utile sub acest aspect. Apoi, deși procura a fost eliberată la notar, inculpatul a arătat că nu mai poate menționa biroul notarial la care s-a semnat procura, și de această dată acțiunile sale fiind în sensul de a preconstitui practic imposibilitatea verificării celor susținute.
Așadar aceste împrejurări au fost invocate de inculpat, acesta știind că nu pot fi verificate, inculpatul admițând cumva că există posibilitatea ca diploma să fie falsă, de vreme ce universitatea a comunicat constant astfel, dar această împrejurare, susține inculpatul, nu era cunoscută pentru că diploma eliberată de acea universitate a fost ridicată de o altă persoană pe care a împuternicit-o, nefiind deci culpa sa dacă acea persoană a ridicat o diplomă falsă.
Însă nici una dintre susținerile sale nu este dovedită, intenția inculpatului de a se disculpa în aceste moduri fiind ineficientă față de împrejurarrea esențială, de asemenea, și dovedită, așa cum arătam și anterior, prin repetatele adrese emise de Universitatea Creștină D. C. inclusiv instanței de apel, prin care aceasta arată ferm și constant că nu a organizat în anul 2005 examen de licență pentru absolvenții altor facultăți de drept și din adresele Ministrerului Educației, care atestă că nu au fost emise în anul 2005 diplome cu . Universității D. C., ci cu ., Curtea reținând pe de altă parte și adresa . desemnată de Ministerul Educației să tipărească și să difuzeze formularele tipizate ale actelor de studii) care atestă împrejurarea că disploma . nr._ nu a fost tipărită, nefigurând în baza sa de date.
Curtea nu poate ignora pe de altă parte cererile inculpatului depuse pentru înscrierile la cele două concursuri pentru ocuparea posturilor de consilier juridic în care acesta a menționat, ca de altfel și în curriculum vitae, că a absolvit cursurile Universității Creștine D. C., în condițiile în care aceasta a urmat cursurile de zi ale Facultății de D. - Universitatea Banatului Timișoara în perioada 2001 – 2005 și în egală măsură nu poate ignora faptul obiectiv că în același timp locul său de muncă era în Bacău, așa cum corect a reținut și instanța de fond.
Curtea prezumă astfel că inculpatul a absolvit Universitatea Banatului, declarația martoriei Rădută I. L., secretară la acea vreme a facultății confirmând indirect acest fapt, prin recunoașterea împrejurării întocmirii foii matricole a inculpatului, nefiind dovedit că aceasta s-ar fi efectuat altfel decât în conformitate cu dispozițiile legale, dar acest fapt în sine nu face dovada că a susținut și examenul de licență, iar faptul că a lucrat 6 ani la ONRC și a fost promovat și apreciat, respectiv că poate este un jurist bun, de vreme ce a urmat cursurile unei facultăți de profil, nu îl absolvă de vinovăția folosirii actului - care dovedește calitatea de licențiat în științe juridice – fals, examenul neputând fi susținut de o persoană care nu dovedește cu acte autentice și reale că îndepinește condițiile legale de participare.
Nici apărarea referitoare la problemele existente în sistemul de învâțământ cu privire la eliberarea diplomelor, invocată amplu în motivele scrise de apel, nu face dovada celor susținute de inculpat. Eventualele nereguli existente în circuitul diplomelor de licență, în care se arată că a fost interpus un intermediar privat între două instituții de stat, respectiv . semnalate referitoare la faptul că Ministerul Educației Naționale nu are evidența diplomelor gestionate de Romdidac, pe lângă faptul că sunt simple speculații, nefiind dovedite, nu sunt nici relevante sub aspectul vinovăției inculpatului față de evidența caracterului fals al diplomei, pe care inculpatul nu a avut ezitări să o folosească în cel puțin două rânduri, la înscrierea la cele două concursuri, prevalându-se, așa cum arătam și antreior, de aceste nereguli, pe care le cunoștea suficient ( așa cum dovedește inclusiv prin aceste ample susțineri ), iar completarea cererilor de înscriere, în care atestă alte neadevăruri-că ar fi absolvit facultatea D. C.- fac dovada, alături de toate celelalte probe administrate și anterior analizate, a vinovăției, dincolo de orice dubii, a inculpatului cu privire la infracțiunea de uz de fals, apelul inculpatului fiind, sub acest aspect, nefondat.
Concluzionând, fapta inculpatului G. C. A. care la data de 19.05.2008, cu ocazia completării dosarului în vederea participării la proba scrisă a concursului pentru ocuparea unor posturi vacante la Departamentul Legislativ al Camerei Deputaților, a prezentat o copie a unei diplome de licență cunoscând că este falsă, pentru dovedirea absolvirii examenului de licență în științe juridice, iar la data de 15.12.2008 a depus aceeași diplomă și a participat la concursul organizat de ONRC pentru ocuparea postului de consilier juridic, întrunește atât sub aspectul laturii obiective cât și sub aspectul laturii subiective elementele constitutive ale infracțiunii de uz de fals în forma continuată prev. de art. 291 cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p. anterior, aceasta fiind identificată de Curte ca lege penală mai favorabilă.
Curtea constată că instanța de fond a reținut corect situația de fapt, însă în ceea ce privește încadrarea juridică, reținând de asemenea corect îndeplinirea elementelor constitutive ale infracțiunii de uz de fals, a reținut greșit legea penală în vigoare.
Curtea apreciază, contrar, că legea penală mai favorabilă inculpatului este legea anterioară, instanța de fond reținând eronat că dacă nu s-au modificat limitele de pedeapsă se impune menținerea încadrării juridice potrivit legii în vigoare la data pronunțării, pe principiul activității legii penale în vigoare. Raționamentul ignoră însă Decizia Curții Constituționale, care arată că odată ce s-a identificat legea penală mai favorabilă, aceasta se aplică sub toate aspectele sale, or, instanța de fond, deși a apreciat că legea anterioară este mai favorabilă sub aspectul condițiilor suspendării condiționate, aceasta fiind modalitatea de individualizare efectivă la care s-a orientat, a stabilit încadrarea juridică potrivit legii noi.
Curtea arată că este în acord cu instanța de fond sub aspectul modalității efective de individualizare judiciară, respectiv prin suspendarea condiționată a executării pedepsei de 4 luni, corect individualizată și prin cuantum față de criteriile prev. de art. 74 C.p. și reține că legea anterioară este mai favorabilă, condițiile de aplicare a suspendării condiționate fiind mai permisive decât cele prevăzute de noua lege sub aspectul obligațiilor prevăzute.
Așadar, reținând motivele de apel comune ale parchetului și inculpatului cu privire la acest aspect, Curtea apreciază că acest motiv este fondat și în temeiul art.421 pct.2 lit.a Cod de procedură penală va admite apelurile declarate de P. de pe lângă Judecătoria sectorului 5 București și de inculpatul G. C. A., împotriva sentinței penale nr.2497/24.10.2014 pronunțată de Judecătoria sectorului 5 București - Secția Penală în dosarul nr._ .
Va desființa în parte sentința penală apelată și în fond rejudecând:
Va înlătura dispoziția din încheierea de ședință din data de 15.09.2014 privitoare la schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul G. C. A. din infracțiunile prev.de art.291 din Codul penal anterior, cu aplic.art.41 alin.2 din Codul penal anterior si art.281 din Codul penal anterior, ambele cu aplic.art.33 lit.a din Codul penal anterior, in infracțiunile prev.de art.323 din noul Cod penal, cu aplic.art.35 din noul Cod penal și art.5 din noul Cod penal si art.348 din noul Cod penal cu aplic.art.5 din noul Cod penal, ambele cu aplicarea art.33 lit.a și art.34 lit.b din Codul penal anterior, art.10 din Legea nr.187/2012 și decizia 3/2014 a ÎCCJ.
În temeiul art.291 din Codul penal anterior, cu aplicarea art.41 alin.2 din Codul penal anterior și art.5 din noul Cod penal va condamna pe inculpatul G. C. A. la pedeapsa de 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals în formă continuată.
În temeiul art.12 din Legea nr.187/2012 de punere în aplicare a noului Cod penal cu referire la art.71 din Codul penal anterior, va interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a și lit.b din Codul penal anterior.
În temeiul art.81 din Codul penal anterior va dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicată inculpatului pe o durată de 2 ani si 4 luni, termen de încercare stabilit in condițiile art.82 din Codul penal anterior.
În temeiul art.404 Cod de procedură penală cu referire la art.15 din Legea nr.187/2012 de punere în aplicare a noului Cod penal va atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor prevăzute de art.83 din Codul penal anterior a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.
În temeiul art.71 alin.5 din Codul penal anterior, pe durata termenului de încercare se va suspenda și executarea pedepselor accesorii.
În temeiul art.396 alin.1 și 5 Cod de procedură penală rap. la art.16 alin.1 lit.b Cod de procedură penală va achita pe inculpatul G. C. A. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art.281 din Codul penal anterior cu aplic. art.5 din noul Cod penal, Curtea apreciind că schimbarea încadrării juridice s-a impus și cu referire la această infracțiune, pentru care dispune soluția de achitare, considerentele reținute de instanța de fond fiind asumate de Curte, de parchet și de inculpat.
Va menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.
În temeiul art.275 alin.3 Cod de procedură penală, cheltuielile judiciare din apel vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În temeiul art.421 pct.2 lit.a Cod de procedură penală admite apelurile declarate de P. de pe lângă Judecătoria sectorului 5 București și de inculpatul G. C. A. împotriva sentinței penale nr.2497/24.10.2014, pronunțată de Judecătoria sectorului 5 București - Secția Penală, în dosarul nr._ .
Desființează în parte sentința penală apelată și în fond rejudecând:
Înlătură dispoziția din încheierea de ședință din data de 15.09.2014 privitoare la schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul G. C. A. din infracțiunile prev.de art.291 din Codul penal anterior, cu aplic.art.41 alin.2 din Codul penal anterior si art.281 din Codul penal anterior, ambele cu aplic.art.33 lit.a din Codul penal anterior, in infracțiunile prev.de art.323 din noul Cod penal, cu aplic.art.35 din noul Cod penal și art.5 din noul Cod penal si art.348 din noul Cod penal cu aplic.art.5 din noul Cod penal, ambele cu aplicarea art.33 lit.a și art.34 lit.b din Codul penal anterior, art.10 din Legea nr.187/2012 și decizia 3/2014 a ÎCCJ.
În temeiul art.291 din Codul penal anterior, cu aplicarea art.41 alin.2 din Codul penal anterior și art.5 din noul Cod penal condamnă pe inculpatul G. C. A. la pedeapsa de 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals în formă continuată.
În temeiul art.12 din Legea nr.187/2012 de punere în aplicare a noului Cod penal cu referire la art.71 din Codul penal anterior, interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a și lit.b din Codul penal anterior.
În temeiul art.81 din Codul penal anterior dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicată inculpatului pe o durată de 2 ani si 4 luni, termen de încercare stabilit in condițiile art.82 din Codul penal anterior.
În temeiul art.404 Cod de procedură penală cu referire la art.15 din Legea nr.187/2012 de punere în aplicare a noului Cod penal atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor prevăzute de art.83 din Codul penal anterior a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.
În temeiul art.71 alin.5 din Codul penal anterior, pe durata termenului de încercare se suspendă și executarea pedepselor accesorii.
În temeiul art.396 alin.1 și 5 Cod de procedură penală rap. la art.16 alin.1 lit.b Cod de procedură penală achită pe inculpatul G. C. A. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art.281 din Codul penal anterior cu aplic. art.5 din noul Cod penal.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.
În temeiul art.275 alin.3 Cod de procedură penală, cheltuielile judiciare din apel rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 18.06.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
M. C. C. C.
GREFIER,
G. A. I.
Red. și dact. C.M.
5 ex.
Red.O. R. – Judecătoria Sectorului 5 București - Secția Penală
| ← Redeschiderea procesului penal. la judecarea în lipsă. Art.466... | Trafic de droguri. Legea 143/2000 art. 2. Decizia nr. 1003/2015.... → |
|---|
