Trafic de droguri. Legea 143/2000 art. 2. Decizia nr. 1003/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 1003/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 14-07-2015 în dosarul nr. 1003/2015

ROMANIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A II A PENALĂ

DOSAR NR._

(_ )

Decizia Penală Nr.1003/A

Ședința publică de la 14 iulie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE - M. M. A.

JUDECĂTOR - B. I. R.

GREFIER - C. M.

Ministerul Public - P. de pe lângă Curtea de Apel București, a fost reprezentat de procuror F. D..

Pe rol soluționarea apelului apelul declarat de apelantul inculpat V. G. A. impotriva sentintei penale nr. 889 din data de 02.06.2015, pronunțată de Tribunalul București.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă apelantul inculpat V. G. A., personal, aflat în stare de arest, asistat de către apărătorul apărător desemnat din oficiu, avocat Neașu R., cu delegație pentru asistență judiciară obligatorie nr._/30.06.2015, aflată la dosarul cauzei.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea acordă cuvântul în susținerea contestațiilor.

Apărătorul ales al apelantului inculpat V. G. A. solicită admiterea apelului formulat, desființarea sentintei penale nr. 889 din data de 02.06.2015, pronunțată de Tribunalul București, în sensul în care, prin aceasta s-a reținut o pedeapsă cu executare de doi ani, iar inculpatul consideră că pentru infracțiunea săvârșită, o pedeapsă cu suspendare și-ar atinge scopul.

Mai solicită să se aibă în vedere de către instanță că este la prima abatere de acest gen, a recunoscut fapta și a ajutat la realizarea cercetărilor.

Reprezentantul Ministerului Public arată că anterior acestor fapte inculpatul a fost sancționat administrativ în sensul disp. art.181 din vechiul Cod penal pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.4 alin.1 din Legea nr. 143/2000. Însă în această cauză, cantitățile de droguri de risc nu sunt foarte mari, iar din raportul de evaluare efectuat în această cauză de către Agenția Națională Antidrog, rezultă că inculpatul nu necesită includerea într-un program de asistență, deoarece are un potențial minim de reluare a consumului de droguri.

Pentru toate aceste, consideră că s-ar putea da inculpatului o a doua șansă, în sensul suspendării pedepsei aplicate de către prima instanță, de doi ani, sub supraveghere, în condițiile art.91, pe termenul maxim de 4 ani, cu muncă în folosul comunității, pe termenul maxim de 120 de zile.

Concluziile sunt de admitere a apelului declarat de către inculpat, în această modalitate.

Apelantului inculpat Saim I., având ultimul cuvânt, arată că este de acord să presteze muncă în folosul comunității și regretă fapta.

CURTEA ,

Asupra apelului penal de față:

Prin sentința penală nr. 889 din data de 02.06.2015, pronunțată de Tribunalul București, s-a dispus „În temeiul art.2 alin.1 din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 374 alin 4, art.396 alin 10 Codul de procedură penală, condamnă pe inculpatul V. G. A. la pedeapsa de 1 an și 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic ilicit de droguri de risc.

În temeiul art.66 alin.1 - art.67 alin.2 C.p., interzice inculpatului drepturile prev. de art.66 alin.1 lit.a și lit.b C.p., pe o durată de un an după executarea pedepsei principale.

În temeiul art.65 alin.1 C.p., interzice inculpatului drepturile prev. de art.66 alin.1 lit.a și lit.b C.p., pe durata executării pedepsei principale, ca pedeapsă accesorie.

În temeiul art.4 alin.1 din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 374 alin 4, art. 396 alin 10 Codul de procedură penală condamnă același inculpat la pedeapsa principală de 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de droguri de risc în vederea consumului propriu.

În temeiul art.4 alin.1 din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 374 alin 4, art. 396 alin 10 Codul de procedură penală condamnă același inculpat la pedeapsa principală de 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de droguri de risc în vederea consumului propriu.

În baza art. 38, art.39 lit.b Cp și art.45 alin.1 Cp contopește pedepsele principale aplicate inculpatului prin prezenta, urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, de 1 an și 8 luni închisoare sporită cu 4 luni închisoare (1/3 din totalul pedepselor de 8 luni și 4 luni închisoare), în final pedeapsa principală de 2 ani și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art.66 lit a și b, Cp pe o durată de 1 an după executarea pedepsei principale.

În temeiul art.65 alin.1 C.p., interzice inculpatului drepturile prev. de art.66 alin.1 lit.a și lit.b C.p., pe durata executării pedepsei principale, ca pedeapsă accesorie.

În temeiul art.399 alin.1 Cpp., menține măsura arestării preventive a inculpatului.

În temeiul art.72 C.pen., compută durata reținerii și a arestării preventive, de la data de 02.04.2015 la zi.

În baza art. 16 alin. 1 rap. la art. 17 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 confiscă în vederea distrugerii, cu obligația păstrării de contraprobe, a următoarelor cantității rămase în urma analizelor de laborator: 0,77 gr. cannabis depuse la Camera de corpuri delicte din cadrul I.G.P.R. - D.C.J.S.E.O. cu dovada . nr._/17.04.2015, 26,79 gr. cannabis depuse la Camera de corpuri delicte din cadrul I.G.P.R. - D.C.J.S.E.O. cu dovada . nr._/17.04.2015 și 3,41 gr. cannabis depuse la Camera de corpuri delicte din cadrul I.G.P.R. - D.C.J.S.E.O. cu dovada . nr._/17.04.2015

În baza art.7 din Legea nr.76 din 08.04.2008 dispune prelevarea de probe biologice de la inculpat în vederea înscrierii în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare”.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul nr.661D/P/2015 din 21.04.2015 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial București s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului V. G. A. zis “A.” pentru săvârșirea infracțiunilor: trafic de droguri de risc, prev. de art. 2 alin. 1 din Legea 143/2000, deținere de droguri de risc, fără drept, pentru consum propriu, prev. de art. 4 al. 1 din Legea 143/2000, deținere de droguri de risc, fără drept, pentru consum propriu, prev. de art. 4 al. 1 din Legea 143/2000, toate cu aplicarea art. 38 alin.1 C.p.

În fapt s-a reținut că la data de 02.04.2015, inculpatul V. G. A. a vândut martorului L. F. cu suma de 100 lei, două folii din staniol ce conțineau cantitatea netă de 1,32 grame Cannabis și a deținut, pentru vânzare și consum, un număr de 48 folii de staniol ce conțineau cantitatea netă de 27,33 grame Cannabis iar la data de 13.02.2015, a deținut, în timp ce se afla în parcul Tineretului, sector 4, pentru consum propriu, un număr de 7 pliculețe ce conțineau cantitatea netă de 3,68 grame Cannabis.

Actul de inculpare are la bază următoarele mijloace de probă: proces verbal sesizare oficiu; procese - verbale de constatare; procese verbale percheziție domiciliară; procese - verbale de percheziții corporale; rapoarte de constatare tehnico – științifică nr._/06.04.2015,_/06.04.2015 și_/02.04.2015, dovezi . nr._/17.04.2015, . nr._/17.04.2015 și . nr._/17.04.2015 și declarații inculpat V. G.- A..

La termenul de judecată din data de 26.05.2015, în fața instanței de judecată, inculpatul V. G. A. a solicitat ca judecata să se facă potrivit procedurii privind recunoașterea învinuirii, declarația acestuia fiind atașată la dosarul cauzei, instanța încuviințând aplicarea dispozițiilor art.374 alin.4 Cod pr.pen.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța de fond a reținut că situația de fapt descrisă în actul de sesizare corespunde pe deplin adevărului, din coroborarea probelor administrate în faza urmăririi penale rezultând în mod indubitabil că inculpatul se face vinovat de comiterea infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată.

Împotriva acestei hotărâri a formulat apel inculpatul, solicitând admiterea apelului și desființarea sentinței instanței de fond iar în rejudecarea cauzei penale reindividualizarea modalității de executare a pedepselor aplicate în sensul de a se dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei închisorii.

Curtea, analizând apelul declarat în cauză în raport de art.417 C. pr. pen., sub toate aspectele de fapt și de drept, apreciază că apelul este fondat, pentru următoarele considerente:

În ceea ce privește situația de fapt, Curtea reține că din coroborarea mijloacelor de probă ce au fost administrate pe parcursul urmăririi penale cu declarațiile de recunoaștere a faptelor pe care inculpatul le-a dat în fața instanței de fond și de apel rezultă că situația de fapt ce a fost reținută de către instanța de fond este una corectă, faptele inculpatului întrunind atat sub aspect obiectiv cat și sub aspect subiectiv elementele constitutive ale infracțiunii pentru care acesta a fost trimis în judecată.

În ceea ce privește individualizarea pedepsei, Curtea consideră că în raport că, analizand perioada destul de mare de timp pe care s-a întins activitatea infracțională, ceea ce denotă un grad considerabil de pericol social, iar pe de altă parte, persoana inculpatului, care este la primul conflict cu legea penală, așa cum rezultă din fișa de sa de cazier judiciar, și a avut o atitudine sinceră pe parcursul procesului, colaborând cu organele judiciare în vederea stabilirii adevărului în cauză, este necesară sancționarea inculpatului într-o modalitate care să fie relativ ușoară. Curtea are în vedere acuzația de trafic de droguri de risc dar și două infracțiuni de deținere de droguri de risc în vederea consumului propriu, aflate în concurs real de infracțiuni, cantitatea relativ redusă de droguri deținută pentru vânzare și consum, dar și starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită de lege care este sănătatea publică.

Astfel, chiar dacă este necesară stabilirea unei pedepse cu închisoarea orientate spre minim raportat la durata infracțiunilor și natura drogurilor deținute sau traficate, Curtea consideră că suspendarea sub supraveghere a acestei pedepse se impune în considerarea circumstanțelor personale ale inculpatului și a faptului că acesta a avut o atitudine de recunoaștere a faptelor. Curtea constată că cea mai potrivită modalitate de supraveghere a comportamentului inculpatului și de a asigura o reintegrare socială corectă a inculpatului este aceea a suspendării sub supraveghere a acestei pedepse, comportamentul social al inculpatului urmand a fi sub monitorizarea organismelor abilitate.

Astfel, față de toate aceste considerente, Curtea, va admite apelul formulat de către inculpatul V. G. A. impotriva sentintei penale nr. 889 din data de 02.06.2015, pronunțată de Tribunalul București.

Va desființa, în parte, sentința penală nr. 889 din data de 02.06.2015, pronunțată de Tribunalul București și rejudecand:

În temeiul art.2 alin.1 din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 374 alin 4, art.396 alin 10 Codul de procedură penală, va condamna pe inculpatul V. G. A., la pedeapsa de 1 an și 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic ilicit de droguri de risc.

În temeiul art.66 alin.1 - art.67 alin.2 C.p., va interzice inculpatului drepturile prev. de art.66 alin.1 lit. a și lit. b C.p., pe o durată de un an după executarea pedepsei principale.

În temeiul art.65 alin.1 C.p., va interzice inculpatului drepturile prev. de art.66 alin.1 lit. a și lit. b C.p., pe durata executării pedepsei principale, ca pedeapsă accesorie.

În temeiul art.4 alin.1 din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 374 alin 4, art. 396 alin 10 Codul de procedură penală va condamna același inculpat la pedeapsa de 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de droguri de risc în vederea consumului propriu.

În temeiul art.4 alin.1 din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 374 alin 4, art. 396 alin 10 Codul de procedură penală va condamna același inculpat la pedeapsa de 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de droguri de risc în vederea consumului propriu.

În baza art. 38, art.39 lit. b Cp și art.45 alin.1 Cp va contopi pedepsele principale aplicate inculpatului prin prezenta decizie, urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, de 1 an și 8 luni închisoare sporită cu 4 luni închisoare, în final inculpatul executand pedeapsa principală de 2 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art.66 lit a și b, Cp pe o durată de 1 an după executarea pedepsei principale.

În temeiul art.65 alin.1 C.p., va interzice inculpatului drepturile prev. de art.66 alin.1 lit.a și lit.b C.p., pe durata executării pedepsei principale, ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 91 C. pen. va dispune suspendarea executării pedepsei principale și a pedepselor accesorii sub supraveghere și stabilește un termen de supraveghere de 4 ani, conform dispozițiilor art. 92 C. pen.

Pe perioada termenului de supraveghere inculpatul va trebui să respecte următoarele măsuri de supraveghere prev. de art. 93 alin. 1 lit. a-d și alin. 2 lit. d C.pen.:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul București, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe în prealabil schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește cinci zile;

d) să comunice orice schimbare a locului de muncă

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

f) să nu părăsească teritoriul României, fără acordul instanței.

În temeiul art. 93 alin. 3 C.pen. va impune inculpatului obligația de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității în cursul termenului de supraveghere pe o durată de 120 de zile în cadrul unei instituții ce se va stabili de către Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul București și în condițiile ce se vor stabili de către Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul București.

În baza art. 91 alin. (4) C. pen. va atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 și 97 C. pen.

În temeiul art.72 C.pen, va constata că inculpatul a fost reținut și arestat preventiv în cauză de la data de 02.04.2015 pană la data de 14.07.2015.

În temeiul art. 399 alin. 3 C.p.p. va dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 172/UP/03.04.2015 emis de Tribunalul București.

Va menține celelalte dispoziții ale sentinței penale nr. 889 din data de 02.06.2015, pronunțată de Tribunalul București.

În baza art. 275 alin. (3) C.p.p., cheltuielile judiciare avansate de stat în apel vor rămâne în sarcina acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

În temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C.p.p. admite apelul formulat de către inculpatul V. G. A. impotriva sentintei penale nr. 889 din data de 02.06.2015, pronunțată de Tribunalul București.

Desființează, în parte, sentința penală nr. 889 din data de 02.06.2015, pronunțată de Tribunalul București și rejudecand:

În temeiul art.2 alin.1 din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 374 alin 4, art.396 alin 10 Codul de procedură penală, condamnă pe inculpatul V. G. A., la pedeapsa de 1 an și 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic ilicit de droguri de risc.

În temeiul art.66 alin.1 - art.67 alin.2 C.p., interzice inculpatului drepturile prev. de art.66 alin.1 lit. a și lit. b C.p., pe o durată de un an după executarea pedepsei principale.

În temeiul art.65 alin.1 C.p., interzice inculpatului drepturile prev. de art.66 alin.1 lit. a și lit. b C.p., pe durata executării pedepsei principale, ca pedeapsă accesorie.

În temeiul art.4 alin.1 din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 374 alin 4, art. 396 alin 10 Codul de procedură penală condamnă același inculpat la pedeapsa de 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de droguri de risc în vederea consumului propriu.

În temeiul art.4 alin.1 din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 374 alin 4, art. 396 alin 10 Codul de procedură penală condamnă același inculpat la pedeapsa de 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de droguri de risc în vederea consumului propriu.

În baza art. 38, art.39 lit. b Cp și art.45 alin.1 Cp contopește pedepsele principale aplicate inculpatului prin prezenta decizie, urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, de 1 an și 8 luni închisoare sporită cu 4 luni închisoare, în final inculpatul executand pedeapsa principală de 2 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art.66 lit a și b, Cp pe o durată de 1 an după executarea pedepsei principale.

În temeiul art.65 alin.1 C.p., interzice inculpatului drepturile prev. de art.66 alin.1 lit.a și lit.b C.p., pe durata executării pedepsei principale, ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 91 C. pen. dispune suspendarea executării pedepsei principale și a pedepselor accesorii sub supraveghere și stabilește un termen de supraveghere de 4 ani, conform dispozițiilor art. 92 C. pen.

Pe perioada termenului de supraveghere inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere prev. de art. 93 alin. 1 lit. a-d și alin. 2 lit. d C.pen.:

g) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul București, la datele fixate de acesta;

h) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

i) să anunțe în prealabil schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește cinci zile;

j) să comunice orice schimbare a locului de muncă

k) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

l) să nu părăsească teritoriul României, fără acordul instanței.

În temeiul art. 93 alin. 3 C.pen. impune inculpatului obligația de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității în cursul termenului de supraveghere pe o durată de 120 de zile în cadrul unei instituții ce se va stabili de către Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul București și în condițiile ce se vor stabili de către Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul București.

În baza art. 91 alin. (4) C. pen. atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 și 97 C. pen.

În temeiul art.72 C.pen, constată că inculpatul a fost reținut și arestat preventiv în cauză de la data de 02.04.2015 pană la data de 14.07.2015.

În temeiul art. 399 alin. 3 C.p.p. dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 172/UP/03.04.2015 emis de Tribunalul București, dacă nu este arestat preventiv sau deținut în altă cauză.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale nr. 889 din data de 02.06.2015, pronunțată de Tribunalul București.

În temeiul art. 275 alin. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare avansate de stat cu ocazia soluționării apelului răman în sarcina statului.

Onorariul apărătorului din oficiu care a asigurat asistența juridică a apelantului se va avansa din fondurile MJ către Baroul București.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 14.07.2015.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

GREFIER,

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Trafic de droguri. Legea 143/2000 art. 2. Decizia nr. 1003/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI