Verificare măsuri preventive. Art.206 NCPP. Decizia nr. 162/2016. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 162/2016 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 24-03-2016 în dosarul nr. 162/2016
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA I PENALĂ
Dosar nr._
DECIZIA PENALĂ NR. 162
Ședința publică din data de 24.03.2016
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: C. E. R.
GREFIER: R. D. C.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a fost reprezentat prin procuror D. F..
Pe rol, soluționarea contestației formulată de contestatorul-inculpatul B. V. – N., împotriva încheierii de ședință nr. 24/08.03.2016 a Tribunalului Teleorman.
Dezbaterile asupra contestației au avut loc în ședința publică de la data de 22.03.2016, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acel termen, ce face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, în baza art. 391 al. 1 C.p.p., a stabilit data pronunțării la data de 24.03.2016, când a pronunțat următoarea decizie:
CURTEA:
Prin încheierea de ședință nr. 24/08.03.2016 a Tribunalului Teleorman, în baza dispozițiilor art. 362 al. 2 Cod Procedură Penală raportat la dispozițiile art. 208 Cod procedură penală s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului B. V. - N., iar în baza dispozițiilor art. 208 al. 3 Cod procedură penală s-a menținut arestarea preventivă a inculpatului B. V. - N..
Cu privire la verificarea măsurii arestării preventive dispusă față de inculpatul B. V. – N., instanța de fond a reținut următoarele:
Inculpatul a fost trimis în judecată prin rechizitoriul numărul 309/179/P/2010 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Teleorman, în stare de arest preventiv, pentru săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală prev. de art.. prev. de art. 4 din Legea nr. 241/2005, cu referire la art. 5 alin. 1 Cod penal și art. 9 alin. 1 lit. b și alin. 2 din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen. 1969 (78 acte materiale) cu referire la art. 5 alin. 1 Cod penal, totul cu aplic. art. 33 alin. 1 lit. a Cod penal 1969, cu referire la art. 5 Cod penal.
Prin încheierea nr.70 din 3.09.2015, judecătorul de drepturi și libertăți de la Tribunalul Teleorman a respins ca nefondată propunerea de arestare preventivă formulată de P. de pe lângă Tribunalul Teleorman privindu-l pe inculpat.
Prin încheierea nr.952/CO/DL, Curtea de Apel București, în baza art.421/1 al.7, cpt.2 lit.a Cod procedură penală a admis contestația formulată de parchet, a desființat hotărârea atacată și rejudecând, în baza disp.art.226 și art.223 al.2 Cod procedură penală a admis propunerea formulată de P. de pe lângă Tribunalul Teleorman și a dispus luarea față de inculpatul B. V. – N. a măsurii arestării preventive pe o durată de 30 de zile începând cu data încarcerării, inculpatul fiind încarcerat la data de 15.09.2015.
Față de inculpat, prin încheierea nr.98 din 8.10.2015, Tribunalul Teleorman a admis propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Teleorman de prelungire a arestării preventive pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 15.10.2015 și până la 13.11.2015 inclusiv.
Ulterior, după sesizarea instanței de fond cu rechizitoriu, analizând măsura preventivă luată față de inculpatul B. V. – N., în acord cu judecătorul instanței de control judiciar, față de actele și lucrările dosarului, dar și cu dispozițiile legale în vigoare, prima instanță a apreciat că măsura arestării preventive este legală și temeinică întrucât temeiurile care au determinat luarea ei se mențin, nu s-au modificat până la acel moment procesual și impun în continuare măsura privativă de libertate menționată.
Împotriva acestei încheieri a declarat contestație inculpatul și prin încheierea
nr.1284/C/ din data de 20 noiembrie 2015, Curtea de Apel București, în baza art.348 Cod procedură penală rap.la art.207 Cod procedură penală și art.202 al.4 lit.d Cod procedură penală a dispus luarea măsurii preventive a arestului la domiciliu, pe o perioadă de 30 zile, începând cu data de 20.11.2015 până la data de 19.12.2015 inclusiv, inculpatul având obligația de a nu părăsi imobilul în care locuiește oraș Băbeni, ..54, jud.V.), fără permisiunea organului judiciar care a dispus măsura sau în fața căreia se află cauza și în temeiul art.221 al.2 Cod procedură penală a impus inculpatului respectarea unor obligații, pe toată durata măsurii preventive; în temeiul art.221 al.4 Cod procedură penală s-a atras atenția inculpatului că în caz de încălcare cu rea-credință a măsurii sau a obligațiilor care îi revin se va lua față de acesta măsura arestării preventive.
Măsura arestului la domiciliu a fost verificată de judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul Teleorman la data de 22 decembrie 2015 și menținută prin încheierea din aceeași dată.
Prin încheierea de ședință nr. 2 din 12.01.2016 s-a admis propunerea formulată de P. de pe lângă Tribunalul Teleorman de înlocuire a măsurii preventive a arestului la domiciliu cu măsura arestării preventive a inculpatului și în baza disp.art.221 al.11, art.223 rap. la art.238 Cod procedură penală coroborat cu disp.art.242 al.3 Cpp s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data punerii în executare a mandatului de arestare preventivă.
Împotriva acestei încheieri, inculpatul a formulat contestație care, prin încheierea nr. 28 pronunțată la data de 22.01.2016 de Curtea de Apel București a respins, ca neîntemeiată, contestația formulată de inculpatul B. V. N. împotriva încheierii de ședință din data de 12.01.2016 a Tribunalul Teleorman, pronunțată în dosarul nr._ 15.
Prin încheierea din 9.02.2016 s-a fixat termen pentru verificarea legalității sesizării instanței cu rechizitoriul la data de 16.02.2016 și prin aceeași încheiere s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive și s-a menținut această măsură, în baza disp.art.207 al.4 Cod procedură penală.
Prin încheierea nr.8 din 16.02.2016, în temeiul art.246 al.2 Cod procedură penală s-a constatat legalitatea și temeinicia sesizării instanței cu rechizitoriul și s-a dispus începerea judecății la 8.03.2016.
Verificând legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului, judecătorul de la Tribunalul Teleorman a constatat de asemenea că arestarea preventivă a inculpatului s-a dispus cu respectarea tuturor dispozițiilor legale care reglementează această măsură preventivă, cu respectarea drepturilor procesuale ale inculpatului și totodată că această măsură era imperios necesară față de modul, urmările faptei și circumstanțele comiterii sale, sens în care nu poate fi primită motivarea apărătorului, care a arătat că față de disp. art.207 al.5 Cod procedură penală nu mai subzistă temeiurile de la arestarea preventivă și nici pericolul social nu mai există.
În cauză a rezultat că față de inculpat s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale pentru săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală, reținându-se în esență că inculpatul B. V. – N., administrator de fapt și de drept al S.C. „SORNIN IMPEX” S.R.L. B., județul Teleorman, înregistrată la O.R.C. Teleorman sub nr. J_, C.U.I._, a refuzat să prezinte documentele contabile ale societății comerciale în urma sesizărilor Gărzii Financiare – Secția Teleorman emise în cursul anului 2009, împiedicând în acest mod efectuarea de verificări financiar-fiscale, fapte ce întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală, prev. de art. 4 din Legea nr. 241/2005, cu referire la art. 5 alin. 1 N.C.pen.
În baza aceleiași rezoluții infracționale unice s-a mai reținut că, în cursul anului 2009, inculpatul nu a înregistrat în evidența contabilă a societății comerciale sau alte documente legale operațiunile comerciale efectuate și veniturile realizate în sumă de 2.321.812,07 lei, reprezentând livrări de cereale către 13 societăți comerciale, prejudiciind bugetul consolidat al statului cu suma totală de 682.880,98 lei din care impozit pe profit sustras – 312.171,63 lei și T.V.A. sustrasă – 370.709,35 lei, fapte ce întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. 1 lit. b și alin. 2 din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen. 1969 (78 acte materiale) cu referire la art. 5 alin. 1 N.C.pen.
În raport cu prevederile art. 5 din CEDO, măsura lipsirii de libertate a unei persoane se poate dispune atunci când există motive verosimile că s-a săvârșit o infracțiune sau există motive temeinice de a crede în posibilitatea săvârșirii de noi infracțiuni, fiind necesară astfel apărarea ordinii publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor și desfășurarea în bune condiții a procesului penal.
S-a reținut de către prima instanță că, din materialul probator administrat până la acest moment procesual rezultă indicii temeinice și chiar probe că inculpatul a comis faptele reținute în sarcina sa.
De asemenea, s-a apreciat că inculpatul B. V. – N. s-a sustras urmăririi penale, fiind adus de organele de poliție cu mandat de aducere emis de instanță și că a avut o poziție procesual nesinceră în timpul urmăririi penale.
Faptele pentru care inculpatul este trimis în judecată se caracterizează în concret, printr-o periculozitate semnificativă, față de numărul însemnat de infracțiuni și de prejudiciul creat, astfel că s-a considerat că sunt îndeplinite, în continuare, condițiile prevăzute de art. 202 alin. 3 Cod Procedură Penală.
S-a mai precizat că menținerea măsurii este justificată pentru realizarea scopului instituit la art. 202 alin.1 Cod Procedură Penală, acela de a asigura buna desfășurare a procesului penal și de a-l împiedica pe inculpat să comită noi infracțiuni.
Împotriva acestei încheieri a declarat contestație, inculpatul B. V. N., solicitând, admiterea contestației, desființarea încheierii atacate și rejudecând pe fond revocarea măsurii preventive a arestării preventive sau înlocuirea acestei măsuri cu măsura controlului judiciar, arătând că nu mai subzistă temeiurile avute în vedere la momentul arestării preventive și nici pericolul social nu mai există, cu atât mai mult cu cât inculpatului i-a murit mama, are un copil minor în întreținere și astfel nu are motive să se sustragă de la judecată sau să zădărnicească aflarea adevărului în cauză.
În acest sens, a solicitat să se observe că deși la data de 19.12.2015 măsura arestului la domiciliu a expirat, iar o verificare ulterioară a avut loc la data de 22.12.2015, când s-a și înlocuit această măsură cu arestul preventiv, astfel încât câteva zile nu s-a aflat sub imperiul nici unei măsuri preventive, s-a prezentat de bună voie în fața organelor judiciare și nu a fugit.
Analizând contestația formulată în raport de actele și lucrările dosarului, precum și prin prisma art. 206 și 425 ind. 1 NCPP, Curtea reține următoarele:
Inculpatul a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv pentru săvârșirea a două infracțiuni în concurs real, prev. de art. 4 și art. 9 al. 1 lit. b din Legea nr. 241/2005, ultima cu aplic. art. 41 al. 2 VCP, ambele cu aplic. și art. 5 NCP, fapte din cursul anului 2009, reținându-se în sarcina sa un prejudiciu cauzat bugetului de stat, în sumă de 682.880,98 lei.
Astfel, inculpatul s-a aflat în arest preventiv în perioada 15.09._15, când măsura arestării preventive a fost înlocuită cu măsura preventivă a arestului la domiciliu, valabilă până la data de 19.12.2015.
La data de 03.12.2015, instanța de fond, în procedura de cameră preliminară a procedat la verificarea măsurii arestului la domiciliu, menținând această măsură.
O nouă verificare similară a avut loc la data de 22.12.2015, astfel încât susținerile inculpatului în sensul că la data de 19.12.2015 măsura arestului la domiciliu dispusă pe o perioadă de 30 de zile de către Curtea de Apel București, prin încheierea nr.1284/C/ din data de 20 noiembrie 2015, nu a expirat, o nouă perioadă de 30 de zile începând să curgă de la verificarea acestei măsuri din data de 03.12.2015, inculpatul aflându-se sub imperiul măsurii preventive a arestului la domiciliu în perioada 19.12._15, contrar celor învederate.
De altfel, toate aceste aspecte au stat la baza pronunțării încheierii nr. 2/12.01.2016 a instanței de fond, prin care s-a înlocuit arestul la domiciliu cu arestarea preventivă, definitivă prin încheierea nr. 28/22.01.2016 a instanței de control judiciar, reținându-se că prin adresa nr._ din 5.01.2016, Inspectoratul General al Poliției de frontieră a comunicat instanței că la data de 24.12.2015 s-a prezentat la controlul de frontieră pentru a ieși din România, prin P.T.F. Cenad, inculpatul B. V. – N., acesta încălcând astfel obligațiile care îi fuseseră impuse în cadrul măsurii arestului la domiciliu, măsură valabilă la data de 24.12.2015.
În acest context în care, inculpatul deși a beneficiat pe parcursul procesului penal de o măsură preventivă mai ușoară, însă nu a înțeles să respecte restricțiile impuse de această măsură, încercând chiar să părăsească țara fără acordul instanței, este evident că toate apărările sale vizând atenuarea pericolului social generat de faptele pe care se presupune că le-a săvârșit determinată de trecerea unui interval de timp de 7 ani de la data faptelor, circumstanțele sale personale favorabile, atitudinea procesuală, nu pot constitui cel puțin pentru moment argumente pentru înlocuirea măsurii arestării preventive, neîncadrându-se în cerințele disp. art. 242 al. 2 NCPP.
Atâta timp cât în cauză există probe de natură să conducă la suspiciunea rezonabilă în sensul art.223 al.2 C.p.p. și al art.5 par.1 lit.c din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, cu privire la săvârșirea de către inculpat a faptelor imputate măsura arestării preventive apare ca fiind justificată.
Articolul 5 par.1 lit. c din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, ratificată de România la data de 20.06.1994 stipulează necesitatea existenței unor motive rezonabile de a presupune că persoana privată de libertate a comis o infracțiune, garantând astfel temeinicia măsurii privative de libertate și caracterul său nearbitrar.
În hotărârea Murray v. Regatul Unit, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat că dacă sinceritatea și temeinicia unei bănuieli constituiau elementele indispensabile ale rezonabilității sale, această bănuială nu putea privită ca una rezonabilă decât cu condiția ca ea să fie bazată pe fapte sau informații, care ar stabili o legătură obiectivă între suspect și infracțiunea presupusă. În consecință, nici o privare de libertate nu se poate baza pe impresii, intuiție, o simplă asociere de idei sau de prejudecăți (etnice, religioase sau de altă natură), indiferent de valoarea lor, în calitate de indiciu al participării unei persoane la comiterea unei infracțiuni.
Totuși faptele probatorii care ar putea da naștere unei bănuieli legitime nu trebuie să fie de același nivel cu cele necesare pentru a justifica o condamnare (Calejja v. Malta).
În ceea ce privește existența unor probe certe din care să rezulte presupunerea rezonabilă că lăsarea acestuia în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, Curtea învederează faptul că în aprecierea pericolului pentru ordinea publică nu trebuie făcută abstracție de gravitatea faptelor a căror săvârșire i se impută și nici de reacția publică la comiterea unor astfel de infracțiuni, de posibilitatea comiterii unor fapte asemănătoare de către alte persoane, în lipsa unei reacții corespunzătoare față de cei bănuiți ca autori ai unor astfel de fapte.
Prin urmare, la stabilirea pericolului pentru ordinea publică nu se pot avea în vedere numai date legate de persoana inculpatului, ci și date referitoare la faptă, nu de puține ori acestea fiind de natură a crea în opinia publică un sentiment de insecuritate.
În ceea ce privește circumstanțele personale favorabile ale inculpatului, Curtea constată că aceastea au fost reținute atât la momentul inițail al arestării prevetive, cât și ulterior la momentul înlocuirii acestei măsuri în dublu sens, după cum s-a precizat.
Totodată, Curtea constată că arestarea inculpatului corespunde scopului prevăzut de art. 202 alin. 1 C.p.p., impunându-se pentru o bună desfășurare a procesului penal și că aceasta nu a depășit o durată rezonabilă până la acest moment.
Într-adevăr, potrivit articolului 5 par.(3) din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale privarea de libertate nu trebuie să depășească un termen rezonabil.
Începutul perioadei de detenție luată în considerare de judecătorii de la Strasbourg corespunde momentului reținerii și se încheie în momentul eliberării. Conform judecătorilor de la Strasbourg, noțiunea de „termen rezonabil” trebuie să fie interpretată în lumina datelor concrete ale fiecărui caz și nu trebuie să depindă de un termen maximal fixat in abstracto.
Curtea constată că, în cauză, inculpatul a fost privat de libertate în data luna ianuarie 2016, când s-a dispus înlocuirea arestului la domiciliu cu arestarea preventivă, organele judiciare investite cu soluționarea prezentei cauze dând dovadă de diligență sporită în aprecierea oportunității celor două măsuri preventive la diferitele stadii procesuale, în condițiile în care, anterior, inculpatul a fost privat de libertate în perioada 15.09._15, deci pentru aproximativ 2 luni de zile.
Față de aceste considerente, Curtea în baza art. 425 ind. 1 al. 7 pct. 1 lit. b NCPP rap. la art. 206 NCPP și art. 208 al. 4 NCPP, va respinge ca nefondată contestația declarată de contestatorul inculpat B. Gh. V. N., împotriva încheierii de ședință nr. 24 din data de 08.03.2016 a Tribunalului Teleorman.
Văzând și disp. art. 275 al. 2 NCPP.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 425 ind. 1 al. 7 pct. 1 lit. b NCPP rap. la art. 206 NCPP și art. 208 al. 4 NCPP, respinge ca nefondată contestația declarată de contestatorul inculpat B. Gh. V. N., împotriva încheierii de ședință nr. 24 din data de 08.03.2016 a Tribunalului Teleorman.
În baza art. 275 al. 2 NCPP, obligă contestatorul la cheltuielile judiciare către stat, în sumă de 200 lei.
Onorariul parțial al apărătorului din oficiu în cuantum de 65 lei, va fi avansat din fondurile Ministerului de Justiție.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24.03.2016.
Președinte, Grefier,
C. E. R. R. D. C.
Red. CER
2 ex./25.03.2016
Dosar fond nr._ -Trib. Teleorman
Jud. fond – I. M.
| ← Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Decizia nr. 163/2016.... | Traficul de influenţă. Art.291 NCP. Decizia nr. 479/2016.... → |
|---|
