Conducere fără permis. Art.335 NCP. Decizia nr. 259/2015. Curtea de Apel CLUJ

Decizia nr. 259/2015 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 19-02-2015

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI

DOSAR NR._

Operator de date cu caracter personal 8428

DECIZIA PENALĂ NR. 259/A/2015

Ședința publică din data de 19 februarie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE - M. R.

JUDECĂTOR - V. G.

GREFIER - A. B. H.

Ministerul Public a fost reprezentat prin A. S. – procuror,

din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj

Pe rol este soluționarea apelului declarat de către P. DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA CLUJ-N. împotriva sentinței penale nr. 1261 din 06 noiembrie 2014 a Judecătoriei Cluj-N., pronunțată în dosarul nr._, în care inculpatul C. G. a fost trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-N. dat în dosarul de urmărire penală nr. 36/P/2014, pentru comiterea infracțiunii de conducere a unui autovehicul fără permis de conducere prev. de art. 335 al.1 Cod penal, în condițiile art.5 al.1 Cod penal.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă inculpatul C. G..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care, nefiind alte cereri de formulat sau excepții de ridicat, Curtea acordă cuvântul asupra apelului Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-N..

Reprezentanta Ministerului Public apreciază că hotărârea apelată este lovită de nulitate în condițiile în care inculpatul C. G. a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de conducere a unui autovehicul fără permis de conducere și instanța de judecată a dispus condamnarea acestuia pentru infracțiunea de conducere a unui autovehicul având în sânge o alcoolemie peste limita legală. Cu privire la acest aspect consideră că nu este posibilă modalitatea îndreptării erorii materiale, astfel că solicită a se admite apelul și a se dispune condamnarea inculpatului pentru comiterea infracțiunii de conducere a unui autovehicul fără permis de conducere la o pedeapsă cu suspendare condiționată.

Inculpatul C. G. regretă și recunoaște fapta.

CURTEA

Prin sentința penală nr.1261 din data de 06.11.2014 a Judecătoriei Cluj-N., În baza art. 87 al. 1 din OUG 195/2002 cu aplic. art 5 Cp și art. 375- art. 396 al 10 Cpp a fost condamnat inculpatul C. G., la 9 luni închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pe 2 ani și 9 luni ce constituie termen de încercare.

S-a pus in vedere disp. art. 83 C.pen.1969.

A fost obligată inculpatul la 900 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că la data de 29.12.2013, in jurul orei 23,30 inculpatul C. G. a condus fără a poseda permis de conducere autoturismul marca Daewoo cu nr. de inmatriculare_, pe DN 1C E 576 din .> În drept fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism de catre o persoana care nu poseda permis de conducere fapta prev. de art. 86 al. 1 din OUG 195/2002.

Având în vedere că în Codul Penal din 1969 exista posibilitatea aplicării prevederilor legale referitoare la suspendarea condiționată a executării pedepsei, posibilitate ce nu se regăsește în Noul Cod Penal, în ședința publică din 23.10l.2014, instanța, în baza art. 386 Cpp, a schimbat încadrarea juridică dată faptei prin rechizitoriu, față de principiul aplicării legii penale mai favorabile prev. de art. 5 Cp.

La individualizarea pedepsei ce a fost aplicată inculpatului instanța a tinut seama de criteriile generale de individualizare a pedepsei prev. de art.72 Cod penal 1969, art.375 – art. 396 al 10 C.pr.pen. și in acest context de poziția sincera a inculpatului, de lipsa antecedentelor penale, de gradul redus de pericolul social al infracțiunii săvârșite care rezultă din conducerea autoturismului la o oră cu trafic redus și din lipsa vreunui incident rutier.

Față de cele arătate instanța l-a condamnat pe inculpat la o pedeapsă de 9 luni închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de încercare in durată de 2 ani și 9 luni.

S-a pus in vedere inculpatului prev. art. 83 C.pen. cu privire la revocarea suspendării in cazul săvârșirii unei noi infracțiuni.

În baza art. 274 al. 1 Cpp a fost obligat inculpatul la 900 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

Prin încheierea penală din 12.12.2014 pronunțată în dosarul nr._ , a fost admisă sesizarea și s-a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în paragraful întâi al minutei și dispozitivul sentinței penale nr.1261 pronunțate la data de 06.11.2014 în dosarul nr._, paragraf care va avea următorul conținut:

În baza art.86 alin.1 din PUG nr.195/2002 cu aplicarea art.5 C.p. și art.375 – art.396 alin.10 C.p.p. condamnă inculpatul C. G. la 9 luni închisoare cu suspendare condiționată a executării pedepsei pe 2 ani și 9 luni ce constituie termen de încercare.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel, în termen legal, P. de pe lângă Judecătoria Cluj–N., criticând soluția primei instanțe ca nefiind temeinică și legală.

În motivarea apelului său, P. de pe lângă Judecătoria Cluj-N. a învederat faptul că inculpatul a fost condamnat în baza art.87 alin.1 din OUG 195/2002, cu toate că a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere prev. de art.86 alin.1 din OUG 195/2002, iar încheierea de îndreptare a erorii materiale dispusă în cauză este lovită de nulitate absolută fiind pronunțată fără participarea procurorului și pentru un motiv ce nu se circumscrie dispozițiilor art.278 C.p.p.

Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor de apel invocate, a actelor și lucrărilor dosarului precum și a dispozițiilor legale în materie, curtea reține următoarele:

În urma administrării în cursul urmăririi penale și în condiții de legalitate și loialitate a unui probatoriu util, pertinent și concludent, coroborat cu declarația de recunoaștere a comiterii faptei dată în condițiile art.375 C.p.p., instanța de fond a reținut o stare de fapt corectă, conformă cu realitatea.

Astfel, se constată dovedită vinovăția inculpatului care la data de 29.12.2013, in jurul orei 23,30 a condus fără a poseda permis de conducere autoturismul marca Daewoo cu nr. de înmatriculare_, pe DN 1C E 576 din . class="BodyText"> Fapta descrisă mai sus întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art.86 alin.1 din OUG 195/2002, astfel că în mod greșit instanța de fond a dispus condamnarea inculpatului în baza art.87 alin.1 din OUG 195/2002, text incriminator referitor la conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoana având în sânge o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală.

În ceea ce privește încheierea de îndreptare a erorii materiale din data de 12.12.2014, apreciem că aceasta este lovită de nulitate absolută din prisma art.281 lit.d C.p.p., participarea procurorului fiind obligatorie conform art.363 alin.1 C.p.p.

Așa fiind, în baza art.421 pct.2 lit.a C.p.p. va admite apelul declarat, va desființa hotărârea atacată doar cu privire la temeiul în baza căruia s-a dispus condamnarea inculpatului C. G. și va desființa în totalitate încheierea de îndreptare a erorii materiale.

Pronunțând o nouă hotărârea în aceste limite, va dispune în baza art.86 alin.1 din OUG 195/2002, condamnarea inculpatului C. G. la o pedeapsă de 9 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism de către o persoană care nu posedă permis de conducere.

Va menține restul dispozițiilor hotărârii atacate privind aplicarea art.81,82 din vechiul C.p., atragerea atenției inculpatului asupra prevederilor art.83 C.p., precum și obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului.

Cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

În baza art.421 pct.2 lit.a C.p.p. admite apelul declarat de P. DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA CLUJ-N. împotriva sentinței penale nr.1261 din data de 06.11.2014 a Judecătoriei Cluj-N. și a încheierii de îndreptare a erorii materiale din data de 12.12.2014 a Judecătoriei Cluj-N. pe care o desființează doar cu privire la temeiul în baza căruia s-a dispus condamnarea inculpatului C. G. ( fiul lui G. și R., născut la data de 29.05.1994 în ., domiciliat în Suatu, ., jud. Cluj) și desființează în totalitate încheierea de îndreptare a erorii materiale.

Pronunțând o nouă hotărârea în aceste limite, dispune în baza art.86 alin.1 din OUG 195/2002, condamnarea inculpatului C. G. la o pedeapsă de 9 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism de către o persoană care nu posedă permis de conducere.

Menține restul dispozițiilor hotărârii atacate privind aplicarea art.81,82 din vechiul C.p., atragerea atenției inculpatului asupra prevederilor art.83 C.p., precum și obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului.

Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din data de 19.02.2015.

PREȘEDINTEJUDECĂTORGREFIER

M. R. V. G. A. B. H.

red.MR/SMD

3 ex./20.02.2015

jud.fond. L. B.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Conducere fără permis. Art.335 NCP. Decizia nr. 259/2015. Curtea de Apel CLUJ